Cine Sapa Groapa Altora...

Succesul motiunii de cenzura impotriva guvernului Boc II i-a luat prin surprindere pe liderii PDL, obisnuiti cu 19 motiuni anterioare care nu au intrunit pana ieri majoritatea necesara de voturi. Multi analisti dambovitzeni s-au grabit sa puna succesul motiunii pe seama setei de razbunare a celor din PNL si PSD. Presedintele in functiune a declarat, la randul lui, ca votul a fost constitutional si democratic, insa nu a tinut seama de interesul national.

In viziunea presedintelui si a PDL, interesul national ar fi fost salvgardat daca guvernul Boc II ar fi ramas in functie si ar fi organizat de unul singur campania electorala pentru prezidentiale din luna noiembrie. Adica, ce este bine pentru Basescu si partidul sau este bine si pentru natiune. Inafara domniei sale si a celor din PDL, toti politicienii romani sunt niste profitori ordinari, care sug sangele poporului si se preocupa numai de interesele lor personale sau de cele ale prietenilor sau colegilor de partid.

In realitate, succesul motiunii de cenzura este si firesc, si previzibil . Intre 2004 si 2007 , am asistat cu totii neputinciosi la incercarile esuate ale presedintelui de a se debarasa de colegii din coalitia DA. Nereusita i-a intaratat atat de mult pe Basescu si pe Elena Udrea incat acestia au provocat, cu ajutorul lui Stoica si Stolojan , cunoscuta ruptura in sanul PNL .

Dupa alegerile parlamentare din 2008, am respirat cu totii usurati cand s-a constituit coalitia de criza PSD-PDL, sperand ca aceasta va rezista pana dupa alegerile prezidentiale din noiembrie 2009. PDL a reusit insa performanta sa rupa si a doua coalitie, numai in speranta ca aceasta va contribui la victoria electorala a actualului presedinte. A gresit si atunci cand a provocat ruptura cu PSD, si cand s-a asteptat ca motiunea de cenzura sa cada la vot. Mai mult, ma aventurez sa sustin ca liderii PDL gresesc si atunci cand spera ca Basescu va castiga alegerile din noiembrie, bazandu-se in calculele lor pe prostia electoratului rural si pe rezultatele referendumului din mai 2007, care i-au fost favorabile. O victorie a lui Basescu in noiembrie, insa, nu ar face decat sa adanceasca criza politica si institutionala din Romania si sa o permanentizeze.

Succesul motiunii de cenzura demonstreaza dorinta unei mari parti a clasei politice din Romania de a scapa de Basescu si preferinta acesteia pentru o republica parlamentara, optiune care se bate cap in cap cu proiectele actualului presedinte si ale putinilor intelectuali care (inca ) il mai inconjoara.

Degringolada in PDL

Pe masura ce ne apropiem de data alegerilor prezidentiale, rateurile politice ale PDL devin tot mai frecvente. Demiterea ministrului PSD al Politiei, ruperea protocolului de guvernare si formarea unui guvern minoritar, supranumit in deradere "Boc II" , sunt gafe politice majore, incompatibile cu increderea acordata acestui partid cu ocazia alegerilor parlamentare din toamna 2008.

Rusinea racolarii "contra cost" a patru parlamentari PNL si poate unul sau doi de la PSD sunt tactici disperate, cu un profund iz securist. Racolarile fac in prezent deliciul marilor servicii internationale de stiri, care anunta cu dispret cat de usor este la noi sa cumperi constiinta unui parlamentar (70,000 de euro) si ce ipochimene au ajuns sa ne reprezinte. Fireste, vina nu apartine numai celor de la PDL : cei de la PNL au pretins multor candidati sa isi finanteze propria campanie, iar acum culeg roadele acestei metode de selectie, care implica privatizarea carierei de politician. Oamenii astfel selectati devin deseori veritabili mercenari politici, gata sa se vanda celui care da mai mult.

In conditiile nou-create, nu ne putem astepta ca Opozitia sa reactioneze altfel decat prin depunerea unei motiuni de cenzura. Mai mult, aceasta pare hotarata sa meaga pana la capat, oferindu-i in sfarsit sansa lui Traian Basescu sa isi expuna colegii la testul alegerilor anticipate.Scump, poate, dar se pare ca merita.

Ce mai conteaza inca o criza ?

Daca ar fi sa dam crezare spuselor lui Traian Basescu si Ilie Sarbu, cei doi tatici grijulii care le-au asigurat fiicelor locuri caldute in politica, acestia si-au dorit intotdeauna sa puna de-o cumetrie intre PDL si PSD. Oportunitatea pentru realizarea acestori planuri politice marete a fost oferita de rezultatul alegerilor parlamentare din 2008. Si uite asa, pana mai ieri-alaltaieri, coalitia celor doua mari partide romanesti a functionat, cu poticnelile si certurile de rigoare.

Aceasta este, fireste, legenda politica. Realitatea pare sa fie alta. Scorul electoral neconcludent al PDL la parlamentare, precum si conflictele sale cu PNL l-au silit pe Basescu sa emuleze modelul consensual german, inaugurand in urma cu 9 luni o coalitie greu de imaginat in Romania post-decembrista, bantuita de stafia fostului FSN.

Ruperea acestei coalitii - pretextul nu mai conteaza - a survenit imediat dupa incheierea scrutinului din Germania. Rezultatele alegerilor de acolo au fost defavorabile ambilor parteneri de guvernare, crestin-democratii Angelei Merkel si social-democratii condusi de Steinmeyer. Desi coalitia a asigurat stabilitatea politica in Germania pe timp de criza, ea a nemultumit, se pare, profund electoratul german, care s-a orientat catre liberali, verzi sau partide de stanga nou-aparute cum ar fi Die Linke. Liberal democratii germani si-au dublat ponderea electorala de la 7 la 14 la suta, revenind in forta pe scena politica in calitate de noi (vechi) parteneri de coalitie ai CDU-CSU.

Alegerile prezidentiale din noiembrie si lectia germana privind erodarea sprijinului electoral pentru aliante de genul PDL-PSD pot explica, intr-o oarecare masura, dorinta PDL de a renunta la PSD. Emularea modelului german in continuare pare sa nu mai fie posibila dupa alegeri, insa, din cauza gravelor divergente dintre liberalii si PDL-istii nostri. Apoi, intre cele doua mari partide germane, pierderile electorale cele mai insemnate le-au suferit tocmai social-democratii germani, ceea ce ar fi trebuit sa ii dea un pic de gandit lui Boc inainte de ruperea coalitiei...

Intentia PDL de a controla ministerul de interne inainte de alegerile din noiembrie este, la randul ei, o sabie cu doua taisuri, care s-ar putea sa il coste pe Traian Basescu presedintia. De saptamana viitoare, PDL va deveni in mentalul colectiv singurul responsabil pentru situatia de criza din tara, pentru scaderea valorii leului, pentru somaj sau potentiale fraude electorale.

Spre deosebire de portocalii, PSD are relatii politice normale cu PNL si va iesi mai putin sifonat electoral decat ar fi fost cazul daca ar fi ramas la guvernare pana la alegerile prezidentiale. In plus, PSD-istii vor putea utiliza tactica PDL din 2004, care acuzau partidul la putere ca a organizat fraudarea alegerilor. Iata de ce ruperea coalitiei are toate sansele sa se intoarca, ca un bumerang, impotriva geniilor politice care conduc la ora actuala PDL-ul.

Postmodernismul Paraliei

De la un an la altul, statiunea Paralia Katerini din nordul Greciei atrage tot mai multi turisti romani. Daca in urma cu cinci-sase ani locul a fost vizitat de numai cateva zeci de familii de romani, in sezonul estival 2009 in Paralia si-au petrecut concediul mii de romani, de la posesorii de Porsche Cayenne pana la pensionarele din Resita care au facut o adevarata pasiune pentru cultura si religia greaca.

Lucrand in Paralia in ultimele trei luni, am discutat cu sute de concetateni, fie turisti, fie angajati sezonieri, incercand sa descopar motivatia celor care vin aici.

Paralia este in multe privinte o statiune postmoderna, ea avand ca punct principal de atractie o catedrala ortodoxa construita in chiar centrul statiunii, la malul marii. Pe treptele ei se intalnesc zilnic sute de tineri turisti din toata lumea ortodoxa - romani, sarbi, rusi, bulgari sau macedoneni. Acestia socializeaza cu alti tineri din lumea catolica a Europei - polonezi, cehi sau maghiari - intr-o maniera inedita, nemaiintalnita in nicio alta statiune litorala din Europa. Din pacate, Paraliei ii lipsesc deocamdata cateva parcuri decente, precum si toalete publice.Spatiile de parcare, mai ales in cazul hotelurilor din centrul statiunii, lipsesc, turistii fiind fortati sa-si abandoneze autoturismele la mari distante de locul unde au fost cazati.

In schimb, faleza este impodobita din loc in loc cu troite emblematice pentru lumea ortodoxa. Am intalnit patroni greci care atarna capatani de usturoi in localurile lor, in speranta ca vor preveni deochiul strainilor si proteja astfel utilajele si angajatii firmei. De multe ori, preotii parohiei sunt invitati sa sfinteasca in avans hotelurile nou construite. Dupa o astfel de ceremonie, unul dintre proaspetii proprietari de hoteluri nu a beneficiat de protectie divina, dimpotriva : a doua zi dupa sfintire i-au fost furati toti banii din seif...

In ciuda acestor mici inconveniente, exista astazi un adevarat "nucleu dur" format din turisti romani care revin in Paralia an de an, unde par sa se simta mai bine ca acasa. Clima favorabila este principalul atu al intreprinzatorilor greci care au investit in dezvoltarea si promovarea statiunii. In acest sezon, spre exemplu, a plouat scurt doar 4-5 zile, temperaturile mentinandu-se ridicate chiar si in luna septembrie.

Preturile pentru cazare sunt in general moderate, exista pachete promotionale ieftine, oferta culinara este rezonabila, iar statiunea este curata si linistita, discotecile pentru cei tineri fiind amplasate la extremitatile acesteia. In plus, patronii greci au avut grija sa angajeze romani si romance in magazine, restaurante sau agentii de turism, inlesnind astfel comunicarea dintre localnici si oaspetii lor estivali.

Fireste, nu toti turistii care viziteaza Paralia sunt entuziasmati de conditiile de cazare si masa, mai ales aceia care si-au facut concediul in alte regiuni din Grecia mai putin aglomerate, mai frumoase sau mai ieftine. Cu toate acestea, puterea de atractie a statiunii ramane surprinzator de mare, daca luam in considerare toate alternativele estivale pe care le au la dispozitie turistii nostri. Succesul promotional al operatorilor greci din acest fost sat de pescari ar putea constitui un model si pentru intreprinzatorii din turismul romanesc, ca sa nu mai vorbim de specialistii ministerului de resort, in masura in care acestia mai exista...

"Falimentul Sistemului Politic"

Recent, prietenul si colegul meu de suferinta Liviu Antonesei deplangea, intr-un articol publicat in Cotidianul, slaba participare la vot cu ocazia alegerilor parlamentare. Liviu este convins ca fenomenul absenteismului masiv la urne se datoreaza sindromului de greva electorala, declansat in urma cu doi ani. Faptul ca in urma acestor alegeri trimitem la Bruxelles europarlamentari care nu ne reprezinta este, in opinia sa, de rau augur pentru democratia post-decembrista, considerata de el ca muribunda :

"Este un semn clar al falimentului sistemului politic clădit pe Constituţia din 1991, anemic remaniată în 2003. În loc să se vaite ori să se bată cu pumnii în piept, partidele noastre ar trebui să analizeze cu atenţie semnalele pe care un electorat dezgustat, care a început să respingă în bloc politica şi pe politicieni, i le adresează de mai bine de doi ani încoace. Revenirea în forţă, ca „revanşă“, a PRM ori succesul unei candidate precum EBA ar trebui să le dea serios de gândit." (sursa: Cotidianul, 8 iunie 2009)

Aceleasi constatari le-am facut, in alt context politic, in multe din editorialele sau articolele cuprinse in cartea online "Falimentul Republicii Inginerilor". In deplin acord cu Liviu, cred la randul meu ca actuala clasa politica nu va sti si nu va reusi sa intreprinda actiunile corective necesare. Deoarece la noi s-a impamantenit obiceiul, cand ceva nu merge in politica sa dam vina pe popor, sansele unei reforme a sistemului politic actual sunt intr-adevar minime.

Diagnosticul de mai sus, la care subscriu, nu apartine poetului, ci profesorului si psiho-sociologului Antonesei. Din acest motiv, consider ca starea de putrefactie in care se afla sistemul nostru politic, care a luat proportii interbelice, este extrem de periculoasa pentru viitorul democratiei romanesti si trebuie sa ne dea tuturor de gandit, inclusiv politicienilor de ieri, de azi si de maine.

UE: Extrema Dreapta Castiga Teren

Daca alegerile europarlamentare din Olanda anunta un trend pentru restul tarilor europene, inseamna ca partidele de dreapta si extrema dreapta sunt pe cale sa isi intareasca controlul asupra Parlamentului european. In alegerile de joi, partidul extremist zis "al Libertatii" a castigat 15.3 % din sufragii in Olanda. Acest partid militeaza impotriva admiterii Turciei in UE si pentru excluderea Romaniei si Bulgariei din structurile Uniunii.

Aceasi radicalizare spre dreapta a politicii europene este observabila si in Marea Britanie. Acolo, se asteapta ca partidul eurosceptic al conservatorilor condusi de David Cameron sa prevaleze in alegerile europarlamentare. Impreuna cu partide ca Libertas - si de ce nu, Romania Mare de la noi - fortele politice de dreapta, cu exceptia Popularilor europeni, se pronunta pentru stoparea procesului de integrare politica in interiorul Uniunii si impotriva continuarii extinderii.

Dupa toate probabilitatile, nu se va ajunge, insa, la excluderea Romaniei si Bulgariei din structurile europene. In schimb, ne putem astepta la o incetinire a negocierilor de aderare a tarilor din Balcanii de Vest si la amanarea negocierilor de aderare cu Turcia.

Castigurile electorale obtinute de partidele extremiste de dreapta speculeaza o situatie reala, si anume tensiunile etnice existente in multe societati europene. In Uniunea Europeana traiesc astazi peste 15 milioane de musulmani din tarile Africii de Nord, Turcia sau Asia, care nu s-au asimilat culturii europene, formand adevarate insule de islamism in interiorul unor tari-gazda ca Franta, Germania sau Marea Britanie.

Multi analisti considera ca aceasta situatie poate deveni exploziva oricand, tensiunile etnice fiind abil speculate electoral atat de dreapta si extrema dreapta europeana, cat si de social-democrati, favorabili integrarii Turciei in structurile Uniunii. Spre deosebire de SUA, care au numai aproximativ 2 milioane de islamici, pentru UE costurile sociale sunt incomensurabil mai mari. In asemenea conditii, nu este de mirare ca in marile tari ale Uniunii, sau chiar in state mici ca Olanda, propaganda anti-islamica de dreapta castiga teren in dauna partidelor moderate si pro-europene.

Prezidentiale 2009 : Disparitia Candidatului-Locomotiva

In 2009, pentru prima data, alegerile prezidentiale sunt decalate fata de cele parlamentare. In eseul "Romania in Mileniul III" (1995), mi-am exprimat de altfel preferinta pentru introducerea la noi a mandatului prezidential de cinci ani. Prin modificarea Constitutiei in 2003, aceasta a devenit realitate, durata mandatului prezidential crescand de la patru la cinci ani.

Ultima data cand alegerile parlamentare au coincis cu cele prezidentiale a fost deci in 2004. Potrivit Constitutiei de la 1991, rolul presedintelui, si anume acela de locomotiva electorala, a fost pana recent unul exceptional. De reusita presedintelui a depins, de regula, si succesul electoral al formatiunii politice din care provenea acesta. Mai mult, cu toate ca pierduse scrutinul parlamentar, coalitia PNL-PD a ajuns sa guverneze Romania pana in 2008 datorita mandatului incredintat de catre presedintele Basescu, castigatorul alegerilor prezidentiale din 2004.

Realegerea actualului presedinte, care starneste pasiuni dintre cele mai diverse, si-a pierdut in realitate importanta avuta inainte de 2004. Succesul PDL-ului la alegerile parlamentare a fost asigurat inca din toamna 2008. Aceasta formatiune nu este deci motivata sa cheltuiasca prea mult capital politic pentru realegerea presedintelui Basescu, care a suferit o importanta pierdere de popularitate in ultimii doi ani. Candidatura sa nu mai este sustinuta nici macar de intelectualii care l-au aparat in 2007, cum ar fi Mircea Cartarescu, care isi declara recent dezamagirea ca Basescu nu si-a putut realiza agenda cu care a venit la guvernare.

Castiga sau pierde, soarta actualului presedinte nu mai este legata de cea a formatiunii pe care a condus-o pana in 2004. Reusita sau esecul PDL-ului va depinde in viitor de modul in care va gestiona actuala criza economica si de buna functionare a coalitiei PDL-PSD, nicidecum de favorurile sau capitalul electoral acumulat de presedinte.

Pentru prima data in istoria politica post-decembrista a Romaniei, asadar, presedintele nu mai joaca rolul de locomotiva electorala pentru partidul sau. O situatie de genul celei din 2000, cand retragerea lui Emil Constantinescu din cursa prezidentiala a dus la disparitia PNTCD-ului din parlament, nu se mai poate - din fericire - repeta. Fireste, multi analisti se intreaba acum, in preajma alegerilor actuale, daca nu ar fi mai potrivit pentru Traian Basescu sa renunte la o a doua candidatura. Raspunsul la aceasta intrebare nu poate insa veni decat de la presedintele in functiune, dupa un examen serios si candid al performantelor sale politice din primul mandat.

De acum inainte, partidele noastre politice vor fi judecate de catre alegatori numai in functie de capacitatea lor de a guverna eficient Romania, ceea ce din pacate nu a fost cazul pana recent.

Coreea de Nord ameninta

Saptamana a debutat furtunos in peninsula coreeana. Agasat de restrictiile comerciale impuse de Japonia, de cantitatea insuficienta de energie electrica primita de la Vest si de initiativa americano-coreeana de a controla proliferarea exporturilor primejdioase din zona, regimul de la Phenian a renuntat la diplomatie si a trecut la fapte. Simtindu-se amenintat, Kim Jong-il si-a pus generalii sa detoneze luni o incarcatura nucleara subterana de puterea celei folosite la Nagasaki si sa lanseze cateva zile la rand rachete balistice cu raza mica si medie de actiune.

Riposta Vestului a fost prompta, atat testul cat si lansarile fiind unanim condamnate in Consiliul de Securitate ONU. Drept raspuns la oprobiul international, liderul nord coreean a plusat, in maniera stalinista cunoscuta. Potrivit mass-mediei nord coreene, acesta a decis sa anunte ca a renuntat la armistitiul vechi de 50 de ani si sa declare tara in stare de razboi cu vecinul de la sud.

Belicozitatea subita a nord coreenilor mascheaza de fapt o teama intensa de schimbare. Ca romani, suntem constienti de faptul ca Nicolae Ceausescu ar fi procedat identic, daca ar fi avut la dispozitie armele nucleare necesare. Spre nesansa Phenianului, insa, China nu mai doreste sa sprijine stalinismul dinastic din Coreea de Nord, dimpotriva. Populatia tarii, la randul ei, este cel putin la fel de nemultumita de lipsurile cotidiene si slabele performante economice ale tarii, in timp ce vecinii din sud tolereaza tot mai greu excesele si belicozitatea militarilor nord coreeni.

La 20 de ani de la caderea regimului Ceausescu, iata ca regimul nord coreean actioneaza asemanator, ca si cand ar simti ca sfarsitul se apropie. In viitorul imediat tot ce putem spera este ca statul totalitar nord coreean sa nu dispara din istorie asa cum a aparut, adica pe calea razboiului.

Cutremur Politic la Londra

Cea mai veche institutie democratica a Vestului, Parlamentul de la Westminster, este zguduita de o saptamana incoace de un scandal fara precedent in istoria sa. Acesta a fost declansat de revelatiile privind decontarile exotice ale parlamentarilor britanici, aparute in ziarul The Daily Telegraph. Reporterii sai au reusit sa obtina documente care, odata publicate, au scandalizat publicul britanic greu incercat de criza si au pus capat carierelor politice ale ministrului justitiei Shahid Malik, speakerului Camerei Comunelor Michael Martin, precum si ale altor parlamentari.

Documentele se refera la obiceiul multor parlamentari britanici - deopotriva de dreapta sau de stanga, conservatori, liberal-democrati sau laburisti - de a pretinde sa li se deconteze de catre institutia parlamentului sume cheltuite in scop personal, cum ar fi cele pentru decoratiuni interioare, achizitionarea de televizoare flat-screen, curatarea santurilor din jurul castelului, sau pur si simplu pentru reparatia masinii de tuns iarba.

Ceea ce a ingrijorat publicul britanic a fost constatarea ca asemenea pretentii din partea parlamentarilor nu sunt in sine ilegale. Cine imparte parte-si face, o situatie familiara si in Romania, unde parlamentarii nostri sunt in mod regulat criticati pentru risipa banilor publici si pentru unele cheltuieli, considerate extravagante.

Parlamentul de la Westminster este insa "mama tuturor parlamentelor", iar abuzurile alesilor britanici nu puteau ramane nesanctionate politic. In ultimele trei secole, niciun alt speaker al Parlamentului nu a mai fost silit sa demisioneze, in urma presiunii combinate din partea colegilor, opiniei publice si a presei. Speakerul a fost acuzat, printre altele, ca a intentionat sa acopere gravitatea practicilor contabile ale colegilor, incercand in acelasi timp sa afle cum si-au procurat ziaristii informatiile referitoare la cheltuielile parlamentarilor.

In urma scandalului, premierul Gordon Brown a anuntat astazi ca parlamentarilor britanici nu li se va mai ingadui sa isi stabileasca singuri nivelurile salariilor si ale cheltuielilor, acestea urmand sa fie decise de catre o comisie statutara independenta. Deasemenea, se preconizeaza ca rolul viitorilor speakeri sa fie unul preponderent ceremonial. Masurile au devenit cu atat mai necesare cu cat intreaga clasa politica britanica este profund afectata de scandal, foarte multi parlamentari fiind pusi in situatia de a declara in mod public ca nu se vor mai prezenta la urmatorul scrutin. Unii analisti vorbesc chiar de o veritabila implozie a actualei legislaturi, liderul Opozitiei din Anglia, David Cameron, cerand organizarea de alegeri anticipate.

Pe termen lung, va fi interesant de urmarit daca si in ce masura reformele parlamentare din Anglia vor fi emulate si de alte parlamente europene unde au aparut in ultimele decenii situatii asemanatoare.

Biografii neautorizate ??

Recent, cunoscutul istoric Marius Oprea a anuntat ca va lansa in aceasta toamna o biografie a presedintelui Basescu. Intre acesta din urma si Marius Oprea au existat in ultimii ani relatii tensionate. Iata de ce anuntul privind lansarea unei biografii neoficiale a presedintelui in preajma alegerilor prezidentiale a generat panica printre principalii suporteri ai acestuia. Unii au mers intr-atat de departe incat sa sugereze ca publicarea controversatei biografii ar fi un gest nepotrivit din partea lui Oprea, deoarece Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului pe care il conduce este finantat de Guvernul Romaniei.

Analogia cu directorul Muzeului Holocaustului din New York care nu s-ar incumeta sa scrie o biografie a presedintelui SUA, lansata pe blogul sau de Vladimir Tismaneanu, mi s-a parut, insa, deplasata.

Traditia romaneasca in materie de libertatea expresiei a fost extrem de liberala, prin comparatie cu alte tari din Europa si din lume. Pe de alta parte, Romania fiind construita de istorici (M. Kogalniceanu), acestui grup de profesionali - din care se intampla sa fac si eu parte - ii revin responsabilitati sporite fata de alti intelectuali romani, fie ei filosofi, juristi, literati sau politologi.

Iata de ce consider ca incercarea de a i se pune pumnul in gura lui Marius Oprea in legatura cu cartea sa despre Basescu este absurda. Mai mult, metodele folosite nu fac decat sa sporeasca interesul publicului cititor pentru aceasta. Personal nu sunt interesat in opiniile lui Oprea despre presedinte, ci in dreptul fundamental al autorului de a si le exprima liber si fara a fi intimidat cu pierderea finantarii guvernamentale pentru institutul pe care l-a creat.

Partide de criza

Criza actuala mi-a readus in memorie modul in care liberalii i-au impins la guvernare pe national-taranisti in 1929. Rezultatele pentru PNT au fost catastrofale. In ajunul crizei din 1998, liberalii si social-democratii i-au bagat la inaintare pe Victor Ciorbea si Radu Vasile, care au reusit numai cu greu sa faca fata situatiei economice dificile. Urmarea ? PNTCD a incetat in urma alegerilor din 2000 sa mai fie o forta politica in Romania !

Hotarat lucru, liberalii se pricep sa iasa de la guvernare la timp, lasand gruparile cu aspiratii de partide de masa sa plateasca nota pentru gravele probleme economice ale tarii. Si uite-asa, PDL, tipul de partid de masa atat de bine teoretizat de Romulus Vulcanescu in perioada interbelica - i.e. lider charismatic, ideologie cameleonica, care se schimba in functie de preferintele electoratului - este urmatorul pe lista formatiunilor politice consumate de criza economica.

Intre timp, pensionarii isi amintesc cu nostalgie de timpurile fericite ale guvernarii Tariceanu, cand pensiile pareau sa creasca fara oprire (la fel ca deficitul de cont curent si cel bugetar, din pacate...). Astfel, gruparea liberala a lui Tariceanu, acest veritabil Tatarascu al secolului XXI, si-a conservat aproape in totalitate capitalul electoral avut inainte de 2008. Pentru plata greselilor de guvernare anterioare, exista la noi intotdeauna un partid cu aspiratii de partid de masa care sa preia socul.

In fine, nu poate fi ignorat nici faptul ca ori de cate ori situatia economica a Romaniei se deterioreaza grav, premierii desemnati sa gestioneze criza sunt, aproape fara exceptie, ardeleni. In 1929, victima crizei a fost Iuliu Maniu. In 1998, tapul ispasitor a fost Victor Ciorbea. In 2009, Emil Boc este premierul de sacrificiu. Acesta este asadar bilantul politic al celor trei crize majore care au afectat si Romania.

Circ politic dambovitean

In timp ce la est de Prut tinerii Moldovei se lupta cu indiferenta Europei si cu batausii lui Voronin, clasa politica damboviteana s-a cadorisit cu un nou candidat la alegerile europarlamentare si un altul la prezidentialele din noiembrie.



Aflat in arestul Politiei capitalei, Gigi Becali, descendentul intru suferinta a lui Iisus, a ingropat securea razboiului cu Vadim Tudor si spera intr-un fotoliu de europarlamentar, drept compensatie pentru ca este silit sa isi petreaca sarbatorile pascale in compania mostenitorilor lui Barabas. Marinimos ca intotdeauna, si-a introdus colegii de celula in tainele Bibliei si a reusit sa-i ierte pe cei care l-au privat de pretioasa libertate de a se substitui organelor statului, cu care a impartit pana recent privilegiul de a pedepsi mafiotii mai marunti din Bucuresti. Inafara lui Vadim, ne putem astepta sa primeasca sprijin electoral de la "luceafarul huilei", care-si toaca si el tot in Pipera pensia de 2500 de lei obtinuta cu atata truda in anii '90 ciomagind la intelectuali, prefecti si jandarmi. Marile spirite se intalnesc.



Mai aiuritoare si lipsita de logica aparenta este anuntarea candidaturii printului Radu Duda la prezidentialele din noiembrie. Gestul sau, sprijinit mediatic de Betsy Myers, directoarea de campanie a lui Obama, a provocat indigestie intelectuala printre specialistii si politicienii locali, care incearca si acum sa inteleaga ce cauta printul-consort in lupta pentru fotoliul de la Cotroceni. Desi Radu Campeanu, care in anii '90 i-a propus Regelui Mihai sa candideze la functia de presedinte, s-a declarat impotriva candidaturii princiare, in mod bizar Ion Iliescu considera optiunea principelui drept "constitutionala".



Tot acest circ balcano-americano-dambovitean are loc in plina criza economica si in timp ce moldovenii mor sau sunt stalciti in bataie de zbirii lui Voronin. Dar asa merge treaba la noi : mai intai circul, painea mai pe urma...

Avertisment anti-Libertas

In 2008, irlandezul Declan Ganley a creat Libertas, un partid pan-european dedicat luptei impotriva Tratatului de la Lisabona. In zona, este sprijinit de Vaclav Klaus. De atunci au fost lansate numeroase acuzatii impotriva lui, care sugereaza faptul ca avem de-a face cu activitati anti-europene sponsorizate de CIA, Pentagon si anumite think tank-uri foarte influente din Washington, cum ar fi Heritage Foundation.

Atat de serioase au fost aceste acuzatii, incat in septembrie anul trecut domnul Poettering a cerut in mod oficial investigarea acestora. La randul sau Daniel Cohn-Bendit, din partea Verzilor, a sustinut acuzatiile si cererea de investigatie a provenientei fondurilor partidului Libertas.

Duminica trecuta, Ganley s-a disputat la BBC cu europarlamentarul Corbett, care se ocupa cu reforma constitutionala in cadrul Parlamentului European. Ganley a fost introdus de BBC ca un posibil pion anti-UE al CIA/Pentagon-ului. "Performanta" televizata a acestuia a fost, in opinia mea, execrabila, lipsita de logica interna si plina de lozinci goale de continut.

Inca din 1997, am putut constata din interior cum anumiti experti si cercetatori americani prezenti in Londra incercau sa submineze lansarea monedei euro, in care vedeau un potential rival al dolarului american. Mai mult, in 1998 am fost surprins sa aflu ca mediile academice americane ii poluau intelectual pe militarii si politicienii lor cu ideea absurda ca America ar fi o noua Roma - ideologie care a devenit dominanta in politica externa si militara a Casei Albe in timpul presedintiei lui George W. Bush. Cu acea ocazie, am scris un editorial in Curentul, pe care cititorii romani il pot gasi online in cartea "Falimentul Republicii Inginerilor". Pentru cei familiari cu limba engleza, le recomand versiunea engleza, "De Nobis Fabula Narratur", inclusa in eBook-ul meu "Who's Afraid of the Euro?".

Nu tocmai intamplator, timp de doi ani nu am reusit sa public volumul respectiv in Romania, unde editurile importante sunt puternic influentate de universitari mediocri din SUA. Acestia reusesc sa inspire teama printre intelectualii nostri, care se simt obligati, pentru a fi sprijiniti, sa devina lingai de profesie...

Revenind la Declan Ganley, acesta este partener de afaceri al armatei americane (cu o cifra de afaceri de 200 de milioane de euro), ca furnizor de aparatura de avertizare a dezastrelor. Este mai prezent in Washington D.C. decat la Bruxelles si traieste in Irlanda cu sotia lui de origine americana.

Din 1980 incoace s-au inmultit episoadele care dovedesc ca Statele Unite trateaza Uniunea Europeana mai mult ca pe un concurent, decat ca pe un partener. Acest tip de viziune politica aberanta se va intoarce in timp impotriva promotorilor, SUA numarand milioane de emigranti proveniti din tari UE, care s-ar putea desolidariza de tara adoptiva, cu rezultate catastrofale pentru viitorul acesteia.

Pana se lamuresc lucrurile, ii sfatuiesc pe toti cei care ar putea fi atrasi in mrejele Libertas sa reziste tentatiei si sa mearga inainte pe drumul integrarii europene, pe care au pornit in 2007.

Agenda Reunificarii cu Moldova

La 20 de ani de la evenimentele din 1989, a sosit in sfarsit momentul reintregirii nationale. Desi la inceputul anilor ’90 au existat forte politice care au cerut revenirea Basarabiei la Romania, eforturile lor au fost premature. Haosul si degringolada generate de tranzitia Romaniei la economia de schimb si democratie politica nu au oferit conditii favorabile pentru realizarea proiectului national. Toate energiile oamenilor politici romani au fost consumate in goana pentru agoniseala. Situatia a fost abil speculata in tot acest timp de Moscova, care a sustinut in Republica Moldova regimul comunist al lui Vladimir Voronin.

In plus, in ultimii 15 ani, singurele forte politice preocupate de reunificarea cu Republica Moldova, si asta mai ales la nivel declarativ, au fost national-comunistii din PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor si bardul ceausismului, Adrian Paunescu.

Astazi, desi parcurgem cea mai grava criza economica de la al doilea razboi mondial incoace, exista conditiile politice, diplomatice si militare pentru unirea Republicii Moldova cu Romania. Ca membra a NATO si a Uniunii Europene, Romania este potential capabila sa absoarba cele cateva milioane de moldoveni, dintre care 800.000 au cerut deja cetatenia romana, si sa le ofere protectia si oportunitatile necesare.

Desi din 2003 am devenit membri ai comunitatii euroatlantice, suntem din pacate mai putin pregatiti din punct de vedere economic pentru unire, dorita de majoritatea fortelor politice romanesti din Republica Moldova, de la Partidul Liberal Democrat la social-democrati. Ani de-a randul, s-a tergiversat constructia de autostrazi, s-a neglijat grava situatie din agricultura si s-a intarziat nepermis de mult restructurarea sau retehnologizarea cu ajutorul investitorilor straini a fostelor intreprinderi de stat.

Cu toate acestea, la proiectul national de unificare cu Moldova nu exista astazi nici alternative serioase, nici piedici majore.

Din punct de vedere intern, trecerea la moneda euro, reorganizarea administrativ-teritoriala si modificarea actualei Constitutii trebuie sa devina prioritare. Nu in ultimul rand, Romania trebuie sa faca eforturi serioase pentru depasirea efectelor crizei si pentru relansare economica.

Din punct de vedere extern, trebuie sa ajungem la un acord diplomatic cu Rusia in privinta Transnistriei si sa obtinem acordul Uniunii Europene pentru realizarea unirii. Dupa toate probabilitatile, diplomatii Uniunii sunt favorabili proiectului. Ramane doar ca politicienii nostri, indiferent de partidul din care fac parte, sa renunte la oportunism si sa sustina prin fapte, nu doar prin vorbe, eforturile de unificare cu romanii de peste Prut.

Basescu si Constitutia

S-a nimerit sa imi lansez cartea “Reconstructia Constitutionala in Romania” in acelasi timp cu arestarea lui Popoviciu si a complicilor lui de catre DNA. O sa va intrebati ce legatura exista intre una si alta. Popoviciu si altii asemenea sunt creatia deficientelor actualei Constitutii, cea elaborata in 1991 si poreclita „constitutia lui Iorgovan”. Pana in 2003, aceasta nu a garantat in mod expres proprietatea privata, si nu defineste nici acum cu claritate responsabilitatile presedintelui vizavi de institutiile statului, cum trebuiesc acestea exercitate, care sunt limitele autoritatii sale, samd. Modificarea (sau rescrierea) Constitutiei este subiectul cartii pe care v-o propun.

Este limpede astazi de ce, in ciuda protestelor investitorilor straini care au dorit sa investeasca in remodernizarea Romaniei dupa revolutie, PDSR a amanat cu 12 ani modificarea articolului din Constitutie referitor la garantarea proprietatii private. Amanarea si apoi modificarea Constitutiei si-au avut rostul lor. Cata vreme clientii politici ai PDSR nu reusisera sa se indestuleze din bunurile statului (cum a facut si domnul Popoviciu), nu s-a pus problema garantarii proprietatii. Modificarea din 2003 a devenit necesara numai dupa auto-improprietarire, ba chiar s-a facut in mare graba, noii oligarhi primind drepturi curat anglo-saxone : incalcarea proprietatilor luate cu japca de la stat poate atrage decesul violent al eventualilor faptasi ! Pana la urma, am reusit sa nu ne vindem tara, ci sa o dam pe mai nimic.

Constitutia actuala nu ne poate lumina nici daca recentele comentarii ale presedintelui Basescu in favoarea lui Popoviciu sunt o incercare de influentare a Justitiei, sau nu, daca avea dreptul sa se amestece, fie si-asa, de pe gard. Opinia mea este ca nu a avut de ales, dar asta este o alta poveste, care tine de felul in care sunt propulsati inca la putere politicienii nostri.

Cateva raspunsuri la dilemele constitutionale actuale le puteti afla citind „Reconstructia Constitutionala in Romania”, lansata vineri. Este mai scurta, mai la obiect, si mai usor de parcurs decat Raportul comisiei prezidentiale, asa cum ii sade bine unei carti scrise in plina epoca a Internetului... Mai greu o sa fie cu reconstructia morala a societatii romanesti, daca nu chiar imposibil. Dum spiro, spero.

Citeste comunicat in ziare.ro

Klaus, omul Moscovei ?

Ne-am obisnuit in ultimii ani sa credem ca instabilitatea politica este ceva care ii afecteaza mai mult pe romani decat pe maghiari, polonezi sau cehi. Rasturnarile politice de saptamana aceasta dovedesc insa contrariul.

Demisia premierului maghiar Gyurcsany si votul de neincredere care l-a doborat pe primul ministru ceh Topolanek au provocat o mare ingrijorare in Uniunea Europeana, care parcurge cea mai serioasa criza economica de la al doilea razboi mondial incoace.

Daca premierul maghiar poate fi considerat o victima sigura a agravarii crizei economice din Ungaria, mandatul premierului ceh a fost abrupt intrerupt, se pare, pentru ca a sprijinit in parlament adoptarea Tratatului de la Lisabona. Transformarea sa din eurosceptic in suporter al Tratatului a displacut cu siguranta atat presedintelui Vaclav Klaus, cat si unora dintre colegii sai de partid.

In urma cu o luna, incriminam pe blogul meu in limba engleza atacurile presedintelui Klaus la adresa Tratatului si a monedei euro, sustinand ca acesta are tendinta sa confunde structurile politice ale Uniunii cu cele ale defunctei URSS (“EU and the Soviet Syndrome”). Potrivit unui analist ceh intervievat recent de EurActiv, insa, exista suspiciunea in Praga ca domnul Klaus este eurosceptic nu intamplator, ci la comanda Moscovei.

Lukas Pachta, cercetator la think tank-ul praghez Europeum, sustine ca publicarea uneia din cartile lui Klaus a fost partial finantata de Lukoil, si ca acesta a fost recent numit presedintele unei firme din Cehia care urmeaza sa fie cumparata de Gazprom. Mai mult, Pachta afirma ca tot rusii ar fi si inspiratorii din umbra ai partidului anti-european Libertas, sustinut activ de presedintele ceh. Daca afirmatiile acestea sunt adevarate, inseamna ca presedintele ceh nu este altceva decat colegul lui Iliescu de pe Vltava !

Mai ingrijorator este insa faptul ca in plina criza si inainte de reuniunea G20 de la Londra, Uniunea Europeana este condusa de un presedinte eurosceptic de profesie, ca la Praga s-a instalat instabilitatea politica, iar semnarea Tratatului de la Lisabona ramane deocamdata incerta.

Romania, codasa UE

Ne-a lovit si a doua criza, una mai rea decat cea din 1998, si tot nepregatiti ne-a gasit. Poate sa zica Tariceanu ce-o vrea : o crestere economica care ne-a lasat mostenire un deficit de cont curent record, ca sa nu mai vorbim de deficitul bugetar, nu este prilej de lauda, nici capital electoral.

Politicienii romani din ultimii zece-cincisprezece ani au refuzat sa accepte orice masura care ar fi putut ajuta in criza actuala. Renuntarea la rata de schimb fluctuanta ar fi fost una dintre ele. Imi aduc aminte cum, prin 1998, in plina criza, am participat la o sedinta condusa de premierul de atunci, Radu Vasile, la ICA Ghimbav. L-am intrebat cu acea ocazie de ce nu stabilizam si noi cursul leului prin adoptarea unui consiliu monetar. Desi Radu Vasile este de formatie economist, s-a lasat convins de bancherii Bancii Nationale ca bulgarii au consiliu monetar pentru ca sunt mai prosti ca romanii, nestiind sa opereze cu instrumentele de credit de „ultima generatie”, pe care vezi-Doamne BNR le avea la degetul mic !

In plus, ori de cate ori exporturile Romaniei stagnau, exportatorii apelau pur si simplu la serviciile BNR, care saracea prompt populatia, devalorizand leul in favoarea lor (am scris despre toate acestea in articolele cuprinse in „Falimentul Republicii Inginerilor”, nu mai revin acum).

Sa vedem ce crede, insa, reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria, domnul Juan Fernandez Ansola, despre „prostii” de bulgari si „desteptii” de romani:

„Bulgaria are o rata fixa de schimb ancorata la euro, precum si surplusuri fiscale. Romania are o rata de schimb variabila, si mari deficite bugetare. Amandoua vor fi testate in curand [de criza, nn], dar Bulgaria este poate intr-o situatie mai buna pentru a face fata furtunii actuale. Romania va trebui sa isi reduca deficitul intr-o perioada de criza – ceea ce este greu pentru orice tara. Bulgaria are ceva marja de manevra, pentru ca si-a sporit in mod inteligent rezervele in ultimii ani si pentru ca a pastrat pe toata perioada [adica din 1998 pana in 2008,nn] un consiliu monetar puternic”.

Intrebat daca Bulgaria nu va avea de suferit din cauza devalorizarilor competitive de moneda practicate in mod regulat de Romania pentru a sprijini exporturile, domnul Fernandez Ansola a adaugat:

„Experienta mondiala demonstreaza ca efectele economice ale devalorizarilor de moneda sunt de scurta durata, si ca deci tarile trebuie sa se concentreze pe cresterea reala a productivitatii muncii” (sursa: ziarul Echo, Sofia)

Pentru a nu fi siliti sa „negociem in genunchi” cu FMI, trebuie sa mai lasam cate ceva in visterie, nu-i asa domnule Tariceanu ? In plus, poate si populatia ar fi multumita, pana la introducerea euro, cu o moneda ceva mai stabila, macar in ceasul al doisprezecelea ! Sau poate asteptam a treia criza, cea finala ?

foto: Assen Tonev

Republica Parlamentara

Ca istoric si initiator, inca din 1995, al dezbaterilor privind modificarea actualei Constitutii, sunt constient de imensa responsabilitate care revine intelectualilor societatii civile in privinta recomandarii unei noi forme de guvernamant in Romania.

Republica parlamentara, in care executivul este o emanatie a legislativului, este una din optiunile care ne stau la dispozitie. Un asemenea aranjament presupune alegerea ministrilor si a presedintelui de catre parlamentari.

Regimul parlamentar din Romania secolului XIX si inceputul secolului XX s-a bazat pe prevederile Constitutiei de la 1866, de inspiratie belgiana. Aceasta a servit Romania fara probleme pana in 1923. In perioada interbelica, regimul parlamentar din Romania a fost distrus prin eforturile combinate ale regelui Carol II si ale legionarilor, care au dorit fiecare sa-si instaureze dictatura personala sau de tip totalitar.

Revenirea la un regim parlamentar de tip Westminster in Romania este posibila, insa numai in anumite conditii.

In primul rand, o republica parlamentara are nevoie de o Justitie puternica si independenta, ceea ce nu este cazul la noi deocamdata. Recentul Raport al Comisiei Europene critica tocmai Justitia din Romania, considerata ineficienta si probabil aservita politic.

In al doilea rand, asa cum a demonstrat-o deja puciul parlamentar din 2007, Parlamentul poate submina atat Justitia, cat si democratia. O republica parlamentara, insa, nu isi poate permite luxul sa accepte ca deputati sau senatori persoane certate cu morala, cu legea sau aflati in solda unor oameni de afaceri cu apucaturi anti-democratice sau lipsiti de scrupule.

Ca sa fiu si mai clar, consider ca democratia este amenintata in Romania atat de o putere executiva care urmareste sa-si intareasca atributiile in dauna legislativului, cat si de grupuri de oameni de afaceri care, asa cum au dovedit-o, pot submina cu succes institutiile statului, de la Presedintie la Justitie. Domnul Dinu Patriciu, spre exemplu, isi doreste chiar, mai in gluma mai in serios, sa privatizeze insasi Justitia din Romania.

In al treilea rand, o presa eliberata de „mogulism” este esentiala pentru a fi siguri ca ziaristii nostri nu se afla in solda oligarhilor, nu scriu la comanda, ci sunt veritabili „gardieni ai democratiei” si ai statului de drept.

Fireste, votul uninominal poate rezolva o parte din problema accesului unor persoane grav compromise, la demnitatea de parlamentar. Campanii de tipul „Coalitia pentru un parlament curat” initiate de SAR, pot contribui la primenirea clasei politice actuale. Pana nu vom rezolva, insa, problema influentei oligarhilor asupra acesteia, nu ne putem permite sa adoptam modelul republicii parlamentare fara a pune democratia in primejdie.

"Democratia Perfecta"

Intr-un interviu acordat recent ziarului”Romanul” din Spania, Santiago Carillo, ex-liderul Partidului Comunist spaniol, discuta pe larg despre relatia sa cu Nicolae Ceausescu.

In anii ´70, PC spaniol activa in ilegalitate de pe teritoriul Romaniei, cu sprijinul regimului Ceausescu. Desi afirma ca a fost tratat „corect” de Ceausescu, Carillo relateaza cateva incidente care l-au condus la concluzia ca dictatorul roman nu a fost un om malefic, ci pur si simplu nebun:

"in anii '70...Ceausescu m-a invitat la ziua nationala. La masa am facut o gluma, reala dealtfel, de fata cu toata lumea despre portretele lui Ceausescu si ale Elenei pe care le vedeam la manifestatiile obisnuite. I-am intrebat de ce fotografiile nu sunt recente, de ce erau de cand erau tineri. Toata lumea a zambit, dar Ceausescu era foarte serios si a zis ca portretul lui e foarte actual. Eu i-am zis: dar acum ai parul alb si in poza ai parul negru !? Si raspunsul sau a fost ca daca se odihneste 15 zile, parul lui revine la culoarea initiala si dispar firele albe (...)"

Apoi, la un Craciun, m-a invitat cu familia la Sinaia, si cand am ajuns am stat la masa impreuna si avea parul in toate culorile curcubeului. Traducatorul, care era mereu prezent in conversatiile noastre, mi-a povestit ca Ceausescu utilizase o vopsea de par romaneasca si a ajuns la acea schimbare ciudata a culorii parului. Atunci mi-am dat seama, m-am convins, ca incepea sa nu mai fie normal si ca-si pierduse ratiunea."

In preajma revolutiei, Carillo a incercat sa il previna pe Ceausescu ca trebuie sa se schimbe sau sa renunte la putere. El considera ca nu a fost ascultat de dictator pentru ca acesta nu realiza ce se intampla in jurul lui. Credea ca Romania era o „democratie perfecta”, ca datoriile externe trebuiesc platite cu orice pret. Liderul spaniol l-a considerat extrem de slab dotat intelectual, notand faptul ca nu intelegea deloc economie.

Pe fiul dictatorului, Nicu, Carillo l-a considerat un „alcoolic” si un „degenerat”, avand o parere mai buna despre Zoe. Cunoscand intim familia Ceausescu, el se declara uimit de faptul ca multi romani din Spania au nostalgia anilor dictaturii.

Care Mogul ?

... un Madoff balcanic

Prin ’96 am pierdut sansa de a deveni intelectual “cu certificat de calitate” de la Sorin Ovidiu Vintu. Pe atunci aveam o mica firma de import in Brasov si trei angajati. Intr-o buna zi, am fost contactat de seful biroului Gelsor Brasov, pornit la vanatoare de capete. Am uitat cum il cheama, dar imi amintesc ca bea tuica de prune ca apa minerala.

Omul nostru, fost merceolog prin urbe, a venit la locuinta mea din Schei cu oferta sa lucrez pentru Gelsor, promitandu-mi ca ma va ingropa in bani, indiferent de tipul de proiect pe care l-as putea avea in minte. In aburii alcoolului, omul lui Vintu a mentionat chiar posibilitatea construirii unui cosmodrom in apropierea Brasovului, daca asa poftesc. Am refuzat politicos (ideea unui cosmodrom la Brasov m-a dat gata), dar asta l-a agravat, omul devenind de-a dreptul abuziv catre sfarsitul vizitei.

Saptamana asta aflu cu stupoare ca „Voinescu, Ungureanu, Avramescu” n-au rezistat ofertei ! Acum se ocupa intens – asa or fi ordinele ? – cu promovarea republicii prezidentiale in Romania ! Acelasi SOV declara pe 10 martie 2009 Evenimentului Zilei ca numarul specialistilor care au acceptat sa lucreze pentru el in trecut depaseste cu mult cifra de 150 mentionata la televiziune.

Am aflat deasemenea ca atat domnul Vintu cat si domnul Patriciu refuza eticheta de mogul. Aici sunt de acord cu ei : pentru mine, Vintu este un jalnic Madoff balcanic, pe care justitia romana l-a protejat si stim cu totii de ce; Patriciu prefera sa fie numit om de afaceri, de parca insusirea creantelor libiene datorate statului ar avea vreo legatura cu economia de piata !

La cele cateva sute, sau poate mii, de intelectuali cu „certificate de calitate” de la SOV si Patriciu, se adauga din pacate alte sute de mii de victime, care au fost doar partial compensate, si asta din bugetul mult-hulitului stat. Dar poate oare un stat, oricare ar fi acesta, sa mai functioneze normal si sa prospere, cand musteste de escroci care se cred oameni de afaceri ? Este destul sa privim jalnicul spectacol oferit de o natiune pana mai ieri superputernica, redusa astazi la implozie financiara, ca sa intelegem de ce acceptarea "ofertelor" provenind de la asemenea "oameni de afaceri" se poate dovedi fatala.

imagine: "Faust" de Rembrandt

Spre o Republica Bananiera ?

Modificarea sau schimbarea actualei Constitutii divizeaza clasa politica romaneasca in tabara pro-prezidentiala, care doreste o presedintie puternica, si tabara „parlamentaristilor”, care ar dori ca presedintele sa fie slab si ales de parlament.

Inainte de a trece la prezentarea acestor optiuni, trebuie sa recunosc ca am fost, la randul meu, partizanul constitutionalismului de tip american si al unei institutii prezidentiale puternice. In ultima vreme am inceput sa am serioase dubii in aceasta privinta.

Anul trecut am avut ocazia sa petrec cateva zile de studiu in superba biblioteca Rothschild din Cannes. Acolo mi-a cazut in mana studiul scris de dr. Edwin Matutano, intitulat „Le régime presidentiel à travers le monde et ses quiproquos” (Revue Politique et parlementaire, nr.1047, aprilie-iunie 2008). Dr Matutano sustine, nu fara indreptatire, ca sistemul congresional american nu a functionat bine in niciuna din tarile care l-au adoptat. Ca personalizarea puterii presedintelui duce la excese periculoase ale executivului. Ca dintre toate republicile prezidentiale supuse investigatiei – majoritatea in America Latina, precum si Philippine, Cipru sau America Centrala – numai Ciprul si Costa Rica ar fi stabile din punct de vedere politic.

Ceea ce nu mentioneaza studiul in cauza voi completa eu. Exista doua mari sisteme de organizare a democratiilor contemporane: sistemul parlamentar de tip Westminster, cel congresional de tip american, si variante ale acestora. Majoritatea tarilor care, la fel ca Statele Unite in secolul XVIII, au fost initial colonii ale unor imperii europene sau asiatice, au preferat sa adopte sistemul congresional. Pe de alta parte, tari ca Germania, Anglia, Spania, care au avut o indelungata traditie parlamentara de tip medieval inainte de transformarea lor in state moderne, au devenit democratii parlamentare.

Pana la eliberare, coloniile din America Latina, Europa Centrala sau Asia au fost guvernate discretionar, chiar dictatorial, de catre puterea coloniala titulara. Iata de ce dupa obtinerea independentei, acestea au preferat sa se alinieze institutional la modelul oferit de Statele Unite, liderul razboaielor de independenta indreptate impotriva puterilor europene. Multe dintre aceste tari, ca Romania, fusesera lipsite de institutii parlamentare medievale (cu exceptia unor natiuni ca Polonia sau Ungaria). Cu alte cuvinte, natiunile eliberate nu au vrut sa emuleze institutii specifice fostilor stapani coloniali.

Din pacate, devine tot mai evident faptul ca sistemul congresional nu functioneaza bine inafara Statelor Unite ale Americii decat in mod exceptional. Ascensiunea politica a unor presedinti deveniti dictatori, frecvente demisii la varf ale sefilor executivului, sau inlocuirea fortata a acestora sunt fenomene des intalnite in republicile prezidentiale.

Revenind la Romania, cred ca exista la noi pericolul de a opta pentru un model congresional prezidentialist, care ar avea drept consecinta transformarea tarii intr-o republica bananiera (nu e nevoie sa spun de ce, si oricum eu nu ma ocup cu barfa).

Sintagma „republica bananiera” nu imi apartine. Ea a devenit celebra dupa aparitia in 1989 a cartii „La république Bananière”, scrisa de nu mai putin celebrul filosof francez Jean-François Lacan. Cartea se constituie intr-o critica virulenta a republicii prezidentiale gaulliste din Franta. Ea descrie cu lux de amanunte abuzurile prezidentiale, folosirea serviciilor secrete in scopul conservarii puterii prezidentiale, guvernarea prin decrete-lege, aservirea puterii judecatoresti. Acestea sunt tot atatea derapaje anti-democratice majore, pe care noi trebuie sa le evitam atunci cand vom trece la rescrierea Constitutiei din 1991.

Fireste, tendinta unor tineri specialisti sau politicieni, ca Ion Stanomir sau Sever Voinescu, este de a ne recomanda sistemul congresional american ca pe unul aproape ideal.( Am fost si eu tanar, am facut aceeasi greseala.) In privinta emularii sistemului congresional, Samuel Huntington avea insa perfecta dreptate cand sustinea ca democratia americana este produsul unor conditii de mediu si istorice unice si irepetabile, care nu pot fi duplicate cu succes in alte zone ale lumii. Voi reveni pe aceasta tema.

"Spre A Treia Republica"

Au trecut doi ani de la initiativa prezidentiala de condamnare a comunismului in Parlamentul Romaniei. Rezultatul ? O contralovitura iliesciana, constand in actiunea de suspendare a presedintelui, care a ocupat in 2007 atentia romanilor timp de sase luni. Nu intentionez sa analizez acum oportunitatea condamnarii comunismului sau rezultatele initiativei, nu este important. Actiunea de suspendare a lui Basescu la care s-au raliat 322 de parlamentari a expus insa starea de putrefactie in care se afla sistemul nostru institutional. Acesta a fost construit stramb, pe baza Constitutiei de la 1991.

Sociologul si scriitorul iesean Liviu Antonesei este unul dintre intelectualii romani care a tras la timp semnalul de alarma in aceasta privinta. La inceputul lui 2007 a publicat un ciclu de sase editoriale, sugestiv intitulate „Spre A Treia Republica”. Constatand situatia de blocaj institutional la care se ajunsese – presedintele nu isi putea concedia premierul, iar acesta din urma si acolitii lui din Parlament nu au putut demite presedintele – Liviu Antonesei scria:

„Ne trebuie o altă Republică, pe ruinele acesteia, una în care va trebui, înainte de toate, să alegem mai înţelept forma de guvernămînt. Acum, după diagnosticarea eşecului republicii semiprezidenţiale, pare mai simplu, suntem obligaţi să alegem una din formele pure, nehibride. Este de ales, prin urmare, între republica prezidenţială şi cea parlamentară, amîndouă cu avantajele şi dezavantajele lor. Pentru a alege însă bine, va trebui s-o facem gîndindu-ne nu la persoane, cum am procedat la începutul deceniului trecut, ci la interesele reale ale ţării.”

Din toata tevatura iscata de initiativa condamnarii comunismului si incercarea de suspendare a presedintelui, ne-am ales cu acest diagnostic, dat de un intelectual care simte si actioneaza ca inaintasii sai junimisti, adica din spirit patriotic.

Cei care doresc sa se familiarizeze cu propunerile avansate de Liviu Antonesei in editorialele sale, cum ar fi recomandarea privind parlamentul unicameral si altele ( care se regasesc si in asa-zisul „decalog al lui Basescu”), pot accesa linkul saptamanalului ACUM la adresa

http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=253

In opinia lui Liviu Antonesei, modificarea sau inlocuirea unor articole din Constitutie nu sunt suficiente. Potrivit lui, este necesara elaborarea unei noi Constitutii, care sa o inlocuiasca pe cea carpita in 2003, care a incetat sa ne mai serveasca interesele. Nimic mai adevarat ! Dar oare vor fi in stare politicienii nostri sa se ridice la inaltimea acestei misiuni istorice ? Ramane de vazut.

* publicat in saptamanalul AGERO Stuttgart

Aparitie editoriala


Putine sunt perioadele din istoria unui popor, in care schimbarile se succed cu o repeziciune ametitoare. Este si cazul Romaniei in ultimele doua decenii. Revolutie, transformari institutionale, revenirea la economia de piata, mineriade, aderarea la NATO, integrarea in Uniunea Europeana, crize economice, toate sau aproape toate aceste evenimente sunt interpretate pentru cititor prin prisma sociologiei istoriei, in Falimentul Republicii Inginerilor.

Cartea reuneste cele mai importante studii, articole si editoriale publicate de autor intre 1998 – 2009. Unele, cum este cazul studiului Deceniul pierdut al Romaniei, analizeaza evolutia societatii romanesti – economica, sociala si politica – intre 1990 si 2000. Altele, cum sunt articolele geopolitice dedicate Chinei sau Rusiei, surprind evolutia celor doi giganti care ne-au patronat destinele vreme de cincizeci de ani, aflandu-se astazi ei insisi intr-un dureros si complex proces de tranzitie.

Partea a doua a cartii, Anatomia unui putsch, reuneste editorialele autorului despre criza constitutionala si institutionala din Romania anilor 2007-2008. Aceasta se incheie cu doua articole referitoare la alegerile parlamentare din 2008, publicate in Curierul Atenei si sugestiv intitulate Democratie à la roumaine.

Falimentul Republicii Inginerilor poate fi procurata online, accesand link-ul http://www.mobipocket.com/en/eBooks/eBookDetails.asp?BookID=149717
sau tastand numele Florian Pantazi pe site-ul http://www.mobipocket.com/.

Modelul politic francez

Am dorit sa aflu de la un politolog important al diasporei ce parere are despre modelul politic francez pentru romani. Cercetător în politici publice, Bogdan Călinescu s-a stabilit în Franţa la începutul anilor ’90. Presedinte (până la începutul anului 2008) al Institutului pentru cercetarea administraţiilor publice (iFRAP) si director al revistei „Société Civile“, a scris zeci de articole si studii despre reforma statului, cheltuielile publice, educaţie. Publică mai ales sub pseudonimul Nicolas Lecaussin, fiind autorul a două cărţi : "Cet Etat qui tue la France" (Editura Plon, 2005) si "L’absolutisme efficace" (Plon, 2008). Va publica o noua carte intitulata "Au secours, ils veulent la peau du capitalisme" (First) la inceputul lunii aprilie. Iata ce mi-a raspuns:

- Domnule Calinescu, sunteti unul dintre cei mai influenti intelectuali romani, de dupa 1989, din capitala Frantei. Ce v-a determinat sa va stabiliti aici ?

Imi atribuiti un rol foarte important. Daca as fi avut multa influenta, poate ca reformele lui Sarkozy ar fi fost mult mai ambitioase. Incerc sa contribui la schimbarile politice si economice din Franta prin intermediul organismelor in care am lucrat si lucrez, IFRAP (Institut français de recherche sur les administrations publiques), Sauvegarde Retraites si ALEPS (Association pour la liberté économique et progrès social), prin cartile, studiile si articolele pe care le public . Am ales Franta in primul rand pentru ca am crescut intr-o atmosfera francofila. Parinti si bunici vorbitori de limba franceza si specialisti ai culturii Frantei, am cazut de mic precum Obelix in cazanul frantuzesc. Evolutia era oarecum previzibila, « singura » incertitudine era data caderii regimului comunist. Aveam 20 de ani, o varsta la care inca iti poti permit orice initiativa. Au urmat studiile superioare in Franta – Sciences po si Licenta in litere – dupa care m-am stabilit aici. Dupa mai multe « joburi » in dreapta si-n stanga, foarte utile de altfel, am intrat la iFRAP.

- Care considerati ca sunt cele mai importante realizari ale dumneavoastra de pana acum ?

Fara pretentii mari, cred ca am reusit mai multe pana acum. Cum banuiesc ca va referiti la realizari profesionale, las deoparte familia si copiii. Iata deci cateva exemple : Parcursul din 1998 pina in 2008 la IFRAP unde am intrat la jumatate de norma si am terminat ca presedinte al Institutului ; Succesul revistei « Société Civile » pe care am fondat-o in 1999 si care a devenit astazi o referinta in lumea analistilor politicilor publice. Fara a fi distribuita in chioscuri, am reusit sa avem aproape 7 000 de abonati, mult mai mult decit celebrele reviste « de specialitate », Commentaire sau La Revue des deux mondes. As putea adauga succesul de librarie al cartilor « Les profiteurs de l’Etat » (Plon, 2001), sau « Cet Etat qui tue la France » (Plon, 2005) vandute in zeci de mii de exemplare si obtinand un impact remarcabil in mass-media (la prima dintre ele sunt co-autor).

In fine, sunt mandru ca mai multe din reformele facute de Sarkozy provin de la think-tank-ul pe care l-am condus : ameliorarea democratiei parlamentare, scaderea cheltuielilor publice si inchiderea unor organisme publice inutile, facilitarea investitiilor in intreprinderi, etc… Toate acestea fara un euro de la Stat ! Insist asupra faptului ca Institutele IFRAP si Sauvegarde Retraites functioneaza dupa modelul american, prin marketing direct (mailing) si fundraising (300 000 de scrisori trimise in fiecare an).

- Sunteti la curent, fara indoiala, cu intentiile unei importante parti ale clasei politice romanesti privind modificarea Constitutiei de la 1991. Poate servi modificarea Constitutiei franceze din iulie 2008 drept ghid pentru noi ?

Problemele institutiilor publice frantuzesti constituie subiectul ultimei mele carti, L’Absolutisme efficace (Plon, 2008). Din pacate, reforma institutionala franceza e insuficienta. E adevarat, se acorda mai multe roluri parlamentului, cum ar fi acela de a imparti ordinea de zi cu executivul, sau de a avea un cuvant de spus in numirile de inalti functionari facute de executiv. Insa rolul principal al deputatilor e acela de a vota bugetul si de a fi la curent cu ceea ce se intampla cu banii contribuabililor. Nu e cazul in Franta : deputatii nu reusesc sa schimbe decit 0.06 % din bugetul prezentat de guvern. Mai mult decit atat, executivul, mai ales Sarkozy, isi permite sa creeze noi impozite fara macar sa consulte deputatii ! O aberatie incredibila intr-o democratie moderna. Deputatii francezi nici nu au fost instiintati de continutul planului de reconstructie economica anuntat recent de Sarkozy. Cand vedem cum e discutat planul lui Obama si schimbarile facute fata de planul initial (senatorii republicani au reusit sa economiseasca 100 de miliarde de dolari)…

In fine, consider ca a avea un « dublu executiv”, presedinte si prim-ministru, cu puteri garantate de Constitutie, e un viciu frantuzesc ce se regaseste in Romania. Tensiunile dintre cei doi sunt inevitabile atunci cand presedintele are initiativa reformelor, insa prim-ministrul si ministrii sunt responsabili in caz de esec… Autocratia de tip francez continua.

Modelul francez nu e un exemplu de urmat. Daca cei din societatea civila romaneasca vor un bun exemplu, atunci cel american ar fi cel mai potrivit. In Statele Unite avem de-a face cu un sistem prezidential in care presedintele e puternic pentru ca... Congresul are puteri importante si poate controla executivul. Sistemul francez e un adevarat paradox : un regim prezidential omnipotent, insa impotent. Ani de zile, administratia si oamenii politici francezi au fost incapabili sa ia masuri eficiente impotriva violentelor de la periferiile marilor orase sau sa faca reforme economice.

- Ce importanta are pentru UMP numirea domnului Xavier Bertrand ca secretar general al acestui partid ?

Xavier Bertrand e un individ foarte antipatic. Un politician pur-sange, un demagog. Abil si perseverent, e foarte amitios si Sarkozy stie acest lucru. Nu e iubit de deputatii UMP si poate de aceea presedintele l-a numit secretarul partidului, pentru a-l marginaliza intr-o oarecare masura. De subliniat si faptul ca Eric Besson, felonul stangii, e astazi al treilea in functie la UMP ! Nu cunosc un singur deputat UMP care a apreciat acest lucru. Dar pot ei sa protesteze ?

- Cum a afectat criza economica rating-ul principalilor politicieni francezi ?

In ultimul sondaj Ipsos-Le Point (12 februarie), Sarkozy a scazut la 36 % de opinii favorabile (si 61 % de opinii defavorabile). E cel mai slab scor de la alegerea lui,din mai 2007. Fillon e la 51 contra 42, deci mult mai bine decat Sarkozy. Criza economica e adesea un factor benefic pentru politicieni. Revin pe scena nationala, ne asigura ca vor avea grija de noi, ei au solutiile ideale pentru iesirea din criza… Ma tem ca in cazul actual, politicienii vor suferi, atat in Franta, cat si in Statele Unite. Insa, fiti fara grija, un om politic gaseste tot timpul resursele necesare pentru a reveni in forta.

- Ce ne puteti spune despre noul partid Liberal Democrat din Franta ?

Partidul Liberal Democrat a fost creat in aprilie 2008 de Aurélien Véron, fost membru al partidului Alternative Libérale si al asociatiei Liberté Chérie. E deci un partid foarte tanar, condus de un tanar manager de banca, energic, cultivat si bun cunoscator al liberalismului. E si un bun prieten. Nu am avut scrupule sa-i spun ca nu cred in noile partide pentru a reforma Franta. Reformele liberale facute in mai multe tari occidentale au fost opera partidelor traditionale (de stanga sau de dreapta), convertite la liberalism sau infiltrate de liberali si puse sub presiunea societatii civile. Esecul partidului Alternative libérale in 2007 demonstreaza clar imposibilitatea de a a obtine circumscriptii pentru candidati si finantare intr-o tara dominata de masinile UMP si Partidul socialist, si in care activitatea politica depinde de banii publici. Doar asociatiile societatii civile – precum Liberté Chérie – pot face ca ideile liberale sa ajunga la urechea celor ce ne guverneaza.

In tari ca Romania, situatia e cu totul diferita. La sfarsitul comunismului, a trebuit (re)creat tot sistemul de partide politice.

- Cum comentati reintegrarea Frantei in comandamentul aliat al NATO ? In ce masura Franta, care nu a participat la invazia din Irak, va putea redeveni un partener politic major al actualului guvern irakian ?

Una din principalele schimbari aduse de Sarkozy a fost atitudinea fata de America. Sarkozy a avut “curajul” sa-l intalneasca pe Bush de mai multe ori, chiar inainte de a fi ales. A pronuntat mai multe discursuri in care a afirmat clar ca Franta e aliata Statelor Unite, marcand astfel ruptura cu politica antiamericana, cretina si sterila, a predecesorului sau. Reintegrarea in comandamentul NATO nu e deci o surpriza pentru mine. E o decizie fericita.

Cat despre Irak, Sarkozy a facut o vizita surpriza zilele trecute. E prima vizita facuta de un presedinte francez din 2003 incoace. Faptul ca s-a dus acolo si ca a invitat intreprinderile frantuzesti sa investeasca e o noua dovada ca americanii au castigat razboiul si ca o noua democratie a aparut in aceasta zona. Sigur ca dupa ce Franta s-a opus eliberarii irakienilor si a sustinut pe fostul dictator, va fi dificil sa se obtina contracte importante (nu trebuie uitat faptul ca in 2003, atunci cand Bagdadul a cazut, irakienii au dat foc la doua reprezentante straine : ambasada Germaniei si Centrul cultural francez.

- Va multumesc, domnule Calinescu.

publicat de revista AGERO-Stuttgart

In spatele usilor inchise

Zilele trecute, reporterul Wang Qing de la Ziarul Tineretului Chinez a cerut in mod public guvernului chinez sa furnizeze detalii in privinta planurilor sale de relansare economica.

Planul chinez de relansare economica, adoptat anul trecut, are o valoare totala de 4.000 de miliarde de yuani, sau aproximativ 455 de miliarde de euro. Potrivit comunicatelor oficiale, sectoarele prioritare de dezvoltare (cai ferate, autostrazi si aeroporturi) vor primi pana la sfarsitul lui 2010 fonduri de 2.000 de miliarde de yuani. Alte 1.000 de miliarde vor fi alocate in urmatorii 2 ani pentru refacerea infrastructurii rurale de irigatii, pentru constructia de locuinte, sanatate, mediu si educatie.

Pe 7 ianuarie 2009, avocatul Yan Yiming din Shanghai a depus o cerere la Comisia Nationala de Dezvoltare si Reforme (CNDR) din Beijing pentru a fi informat in legatura cu proiectele care vor fi finantate : "Cer transparenta totala in privinta listei de programe municipale si provinciale prezentata la CNDR, asupra proiectelor aprobate si asupra motivelor care au condus la aceasta alegere, cat si suma de la buget alocata fiecarui proiect. Deasemenea, cer sa stiu ce masuri de supraveghere vor fi adoptate si ce organisme ale statului vor fi insarcinate cu aceasta misiune" (citat de Courrier International).

Potrivit jurnalistului Wang Qing, de la Zhongguo Qingnian Bao (organul oficial al Ligii Tinerilor Comunisti chinezi), desi statul chinez are obligatia legala sa raspunda in timp de 2 saptamani la solicitari de acest gen, avocatul Yan Yiming nu a primit pana acum niciun raspuns. Cunoscut pentru opiniile reformiste exprimate de membrii colegiului de redactie, Ziarul Tineretului Chinez cere, la randul lui, ca solicitarea de informatii depusa de avocatul din Shanghai sa fie satisfacuta si adusa la cunostinta publicului. Potrivit autorului, este absolut firesc ca orice contribuabil chinez sa fie informat in deplina transparenta cat, cum si unde vor fi alocati banii guvernamentali si cine va supraveghea acest proces complex de distributie a fondurilor.

Utilizarea pe timp de criza economica a remediilor keynesiene a devenit foarte populara in ultimii 70 de ani. Deciziile privind alocarea de fonduri pentru a relansa o economie masiva cum este aceea a Chinei trebuie luate insa transparent, democratic si nicidecum in spatele usilor inchise. Procedand altfel, guvernantii chinezi risca sa constate ca tratamentul propus de ei va avea doar un efect de placebo asupra sanatatii pacientului.

(illustration: "Behind Closed Doors" by Joanne Schembri)

Huntington in Spania

Una din aripile muzeului arheologic regional din Alcala de Henares (Spania) gazduieste o parte a tezaurului arheologic adunat, la inceputul secolului XX, de renumitul hispanist si filantrop Archer M. Huntington (1870-1955).

Colectia cuprinde obiecte de uz comun din perioada romana si pre-romana, superbe statui de marmura, statuete de zeitati egiptene sau romane, bijuterii ibero-celtice, monede, documente privitoare la sapaturile arheologice efectuate de filantrop langa Sevilla, traduceri (in engleza) ale poemului El Cid. Expozitia comemoreaza implinirea a 100 de ani de la inaugurarea muzeului de arta si cultura hispanica din New York. Colectia cuprinde deasemenea fotografii de epoca din diferite zone ale Spaniei, care il situeaza pe Huntington printre marii etnologi si arheologi hispanisti ai lumii.

Archer M. Huntington a fost fiul lui John si Arabella Duval, casatorita ulterior cu magnatul cailor ferate Collis P. Huntington. In urma adoptiei, acesta a preluat numele tatalui vitreg, pe care l-a mostenit. La sfarsitul secolului XIX, in timpul unor calatorii in Spania, a devenit un pasionat colectionar de obiecte de arta, carti si relicve arheologice din zona. Huntington si-a concretizat pasiunea sa pentru cultura si civilizatia hispanica prin fondarea Societatii Hispanice Americane (Hispanic Society of America).

In 1904, a inceput constructia incantatorului palat din New York care gazduieste astazi muzeul si biblioteca societatii (accesul fiind gratuit). Inaugurata 4 ani mai tarziu, aceasta cladire adaposteste o impresionanta colectie de carti, obiecte de arta si arheologie : 1.000 de sculpturi datand din primul mileniu i.H. pana in prezent, 6.000 de picturi, 250.000 de carti printre care editiile originale ale operei lui Cervantes, precum si numeroase obiecte artistice si de cult din Portugalia sau America Latina.

Acesta nu este insa singurul merit al lui Huntington. Devenit cu timpul un mecena desavarsit, acesta a donat terenuri pentru constructia Muzeului Indienilor Americani si Academiei de Arta si Litere din New York, precum si 4,300 de acri pentru fondarea Galeriei de Arta "Huntington" a Universitatii Texas (Austin), inaugurata in 1963. A fost deasemenea preocupat de poezie, publicand "A Flight of Birds" (1938), "Collected Verse" (1953) si traducerea in trei volume a poemului "El Cid".

Sculpturile si relicvele arheologice prezentate in muzeul spaniol au fost obtinute prin colaborarea stransa dintre Huntington si arheologul anglo-francez J. Bonsor, care a facut sapaturi in Carmona (zona Sevilla). In constiinta istoricilor si a oamenilor de cultura spanioli, Huntington ramane unul dintre cei mai importanti cunoscatori si admiratori ai culturii hispanice.

publicat in saptamanalul international ACUM

Romancele, sprijinul sotilor

• in Evenimentul Zilei, 7.02.2009

Salvarea romanilor ramasi fara slujbe in Uniunea Europeana din cauza crizei vine de regula de la sotiile lor. Cei care au avut prevederea sa plece la lucru impreuna cu nevestele sunt acum favorizati. Cele mai multe romance s-au angajat in ultimii cativa ani ca ingrijitoare de batrani sau copii in casele grecilor, italienilor, francezilor sau spaniolilor. Or, pensiile si veniturile localnicilor sunt mai putin afectate de criza, iar nevoile acestora raman aceleasi. Pastrandu-si serviciile, ele au preluat temporar sarcina intretinerii familiei.

Grecia este o destinatie mai putin populara pentru femeile care cauta de lucru in strainatate. Potrivit domnului Nikos Papavramopoulos, patronul uneia dintre cele mai vechi agentii ateniene de resurse umane, cu o experienta de 20 de ani in domeniu, bulgaroaicele detin o pondere de aproximativ 80 la suta pe piata ingrijitoarelor la domiciliu. Salariile practicate in Grecia sunt intre 600 de euro pe luna in insule si 800 de euro in Atena. De regula, candidatelor care contacteaza agentia sau altele similare, fara cunostinte de limba, li se ofera posturi pentru o durata de un an in insule, fiind dupa aceea acceptate sa lucreze in Atena sau Salonic, pentru salarii mai consistente. Agentia accepta femei din zone rurale, cu varste cuprinse intre 40 si 50 de ani, fara probleme medicale majore. Potrivit patronului firmei, in primul an de activitate, izolarea este principalul inamic. Romancele sunt insa laudate de el pentru ca reusesc sa invete cu destula usurinta limba greaca. Aceeasi agentie se ocupa de gasirea unui alt loc de munca in cazul in care apar asperitati intre angajate si angajatori, progresul ingrijitoarelor fiind monitorizat permanent.

Majoritatea romancelor isi gasesc insa asemenea servicii prin intermediul rudelor sau prietenilor, de preferinta in Italia sau in Spania. Munca nu este usoara, existand chiar situatii in care femeile au fost agresate sexual, fizic sau psihic de catre angajatori, sau lipsite de hrana adecvata. Salariile oferite de angajatorii italieni sau spanioli au scazut in ultima vreme din cauza crizei, de la 8-900 de euro lunar la 700 sau chiar 600 de euro. Romancele sunt preferate sud-americancelor pentru astfel de posturi, potrivit doamnei L., de nationalitate spaniola, participanta la o dezbatere pe tema relatiilor interetnice, care a fost gazduita de Centrul Hispano-Roman din apropierea Madridului. "Pot avea incredere in ele. M-am obisnuit pana acum si cu sarmale, cu mici, cu ciorbele romanesti, care sunt foarte gustoase." Doamna Paraschiva B., care lucreaza in continuare ca ingrijitoarea unei doamne paralizate, a fost impresionata de faptul ca angajatorii o trateaza cu respect, fiind invitata sa manance impreuna cu familia.

Exista o diferenta intre femeile care lucreaza ca "interne", deci care locuiesc in casa angajatorului, si cele "externe", care se reintorc seara acasa. Pe hartie, spre exemplu, contractul de munca - atunci cand acesta exista - consemneaza un program de lucru de 40 de ore. In realitate, numarul de ore pentru interne poate ajunge la 60, orele lucrate in plus reprezentand de fapt plata pentru camera oferita. In toate aceste tari, angajatele beneficiaza de cate o zi libera pe saptamana, desi nu intotdeauna duminica. Desi majoritatea varstnicilor din Grecia, Spania sau Italia sunt relativ activi si nu sufera de boli grave decat ca exceptie, exista multe cazuri in care internele sunt nevoite sa se trezeasca de mai multe ori pe noapte, exact ca infirmierele, care sunt in schimb mai bine platite.

Cateva concluzii se impun. Femeile care doresc sa devina ingrijitoare ar fi in castig daca, inainte de a pleca de acasa, ar urma cursurile unei scoli de profil cu durata de cateva saptamani. In centrul Iasiului se ofera asemenea cursuri femeilor care si-au pierdut serviciul (cladirea in care a functionat pana in 2008 biroul parlamentar al domnului Anghel Stanciu). Cursul costa in jur de 300 de lei, dar preda cunostintele de baza necesare aspirantelor la postul de ingrijitoare. In Spania, organizatii cum este Cruz Roja (Crucea Rosie) ofera cursuri gratuite de ingrijitoare pentru imigrante, care le complementeaza pe cele de limba. Fireste, romancele care pot invata cu usurinta limbi straine pot opta pentru un asemenea curs gratuit. Un certificat de ingrijitoare si experienta astfel obtinute se pot dovedi esentiale pentru obtinerea unui loc de munca mai bun si a unui salariu decent.

Doamnele interesate sa lucreze in strainatate ca ingrijitoare sunt sfatuite sa apeleze la intermediari specializati, cu o buna reputatie in domeniu. Este adevarat, unele agentii, fie romanesti fie straine, pretind comisioane excesive pentru serviciile lor, fara a oferi mare lucru in schimb. In pofida acestui risc, nu trebuie uitat faptul ca cei mai selectivi dintre angajatori nu isi aleg ingrijitoarele din strada sau prin intermediul prietenilor, ci recurg la randul lor la serviciile acestor agentii din tara lor de origine. Organizarea selectiei viitorului angajator de catre un intermediar specializat se poate dovedi salutara pentru a evita aparitia unor situatii neplacute sau chiar periculoase pe parcurs.

publicat deasemenea in revista AGERO (Stuttgart) la adresa http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Romancele%20sprijinul%20sotilor%20de%20Florian%20Pantazi.htm

Eveniment gastronomic in Alcala

• si in Evenimentul Zilei
  

Saptamana aceasta a avut loc in Alcala de Henares,Spania, o noua editie a Saptamanii Gastronomice, organizata de asociatia locala de promovarea turismului, Fomentur.

Saptamana Gastronomica a devenit deja un succes, la acesta participand nu mai putin de 22 dintre cele mai cunoscute restaurante sau taverne locale. Printre maestrii bucatari care au participat la acest eveniment s-au numarat si doi romani. Este vorba de domnul Daniel Duca, bucatar-sef la Oliver´s, si doamna Doina Rosu, bucatar-sef la restaurantul La Galatea.

Doamna Doina Rosu a pregatit pentru acest festival un meniu fix care cuprinde antreuri (Canapé de Manzana al Cabrales, Rollitos de Salmon Crujiente con Caviar), felul principal (Capon Relleno con Peras y Ternera Brava) si un desert apetisant, toate reprezentand traditii culinare spaniole. Discutand cu doamna Rosu am aflat, insa, ca pentru romanii aflati in trecere prin localitate, meniul ofera si ciorbite romanesti traditionale, mititei, sarmalute in frunza de vita cu smantana sau tochitura moldoveneasca.

Preturile sunt moderate, ambele restaurante sunt decorate cu gust, ospatarii fiind deasemenea romani. Daca decideti sa vizitati orasul lui Cervantes in viitor, puteti apela cu toata increderea la serviciile gastronomice oferite de cei doi conationali ai nostri.

publicat in saptamanalul ACUM la adresa http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9114

Diaspora in Franta

Este paradoxal faptul ca in timp ce 15 state membre UE au renuntat, incepand cu 1 ianuarie 2009, la restrictiile impuse romanilor si bulgarilor in cautare de lucru, tari cu economii puternice si o rata a somajului relativ scazuta - ca Franta, Germania sau Italia - au preferat sa le pastreze.

Alaturi de SUA, Franta a ramas destinatia favorita a intelectualilor romani. Parisul gazduieste in continuare un numar insemnat de scriitori si artisti care si-au facut un nume si o reputatie in capitala luminilor. Ma gandesc, in primul rand, la politologi tineri ca Bogdan Calinescu, care publica in mod regulat in coloanele ziarului Le Figaro (sub pseudonimul Nicolas Lecaussin), sau la economistul de renume international Florin Aftalion, profesor la inalta scoala de comert ESSEC si autor a mai multor volume de specialitate.

Timp de zece ani, Bogdan Calinescu a fost directorul unui influent think-tank francez, institutul IFRAP, si fondatorul revistei Société Civile, publicata de acelasi institut. Multe din cartile scrise de acesta, cum ar fi "Cet Etat qui tue la France" si lucrari dedicate fenomenului antiamericanismului din Franta, au devenit carti de referinta pentru colegii lui francezi. In urma publicarii unui volum despre presedintele Sarkozy, Calinescu a fost nevoit sa inceteze colaborarea cu institutul care l-a lansat, apropiindu-se de noul partid liberal democrat francez.

Profesorul Aftalion a publicat numeroase lucrari de economie, finante sau politica internationala, fiind indeosebi interesat de confruntarile dintre SUA si URSS in perioada Razboiului Rece. Pe timpul guvernarii Jospin, Florin Aftalion a luat atitudine impotriva introducerii saptamanii de lucru de 35 de ore, care a provocat o importanta reducere a productivitatii economiei franceze. Din toamna 2008, a devenit un obisnuit al talk-show-urilor franceze cu profil economic, care analizeaza cauzele si consecintele crizei actuale.

Acesti intelectuali si multi altii pot fi intalniti in cadrul dezbaterilor si conferintelor organizate la Paris de Casa Romaneasca, care se straduieste sa mentina legatura intre toti intelectualii stabiliti acolo sau aflati in trecere prin Franta. Acelasi lucru incearca sa-l faca si filiala pariziana a Institutului Cultural Roman care, ca si filiala Madrid, organizeaza expozitii de pictura, sculptura sau intalniri cu autori romani.

Exista deasemenea in Franta un numar mare de medici - recrutati recent mai ales pentru a suplini lipsa medicilor francezi din zonele rurale. Televiziunea franceza a transmis recent un reportaj despre criza acuta de medici din sistemul sanitar francez, prezentand elogios rolul medicilor romani expatriati in rezolvarea acesteia. Cu toata bunavointa si rabdarea francezilor, exista inca conationali de-ai nostri care au aparut la televizor fara cunostinte minime de limba franceza, cum este cazul unei doctorite din zona Bacaului. Aceasta s-a vazut in imposibilitatea de a scrie o simpla trimitere, in franceza, pentru o pacienta catre un medic specialist, fiind rugata sa invete intensiv limba timp de sase saptamani inainte de a primi autorizatia necesara.

Cei mai dezavantajati sunt in Franta romanii care nu cunosc limba si au un nivel de educatie scazut. Acestia reusesc sa-si gaseasca de lucru sezonier, cu prilejul culesului viilor in zone ca Bordeaux, Roussillon sau in alte zone viticole din sud. In domeniul constructiilor, romanii nostri sunt mai putin prezenti, cei mai multi gasind cate ceva de lucru mai ales in jurul Parisului. Pentru a inregistra un contract de munca in Franta, angajatorul potential trebuie sa plateasca in avans intre 168 si 1300 de euro catre ANAEM (Agentia pentru Migratie), in functie de durata acestuia. Din aceasta cauza, foarte putini romani isi gasesc de lucru cu forme legale, devenind in consecinta clientii sistemului de protectie sociala care se ocupa de adapostirea si hrana celor fara venituri. In aceasta privinta, trebuie recunoscut faptul ca statul francez este unul dintre cele mai bine organizate state europene. Persoanele ramase fara adapost in Franta, francezi sau straini, sunt adapostite si hranite in conditii relativ corespunzatoare, daca apeleaza la un numar gratuit de telefon, acelasi in toate orasele tarii. Fata de Romania, unde subiectul este inca tabu, mass-media franceza se preocupa zilnic de situatia persoanelor ramase fara adapost, facand apeluri regulate pentru implicarea morala si materiala a populatiei si guvernului in ajutorarea acestora.

Din cauza crizei, insa, serviciile sociale fac numai cu mare dificultate fata numarului sporit de solicitari pentru colete cu alimente sau pentru un loc de cazare. In mod ironic, situatia cea mai grea se intalneste in orase unde primarii sunt socialisti, ca Paris sau Lille, adevarati stalpi ai partidului. Alte orase, cum este Marseille, refuza accesul cetatenilor romani la serviciile sociale ale orasului, din cauza unor incidente violente care au avut loc intre romani si marocani.

Un alt mare handicap pentru romanii care isi cauta de lucru in Franta il constituie absenta unei infrastructuri de asociatii neguvernamentale sau semi-guvernamentale fondate si operate de romani, in folosul romanilor. In Spania, unde exista un numar important de asemenea asociatii (Centrul Hispano-Roman din Alcala si altele), romanii nou-veniti pot urma cursuri de limba, sunt ajutati sa-si redacteze un curriculum vitae, sunt orientati profesional si pot chiar gasi o gazda cu ajutorul asociatiilor. Or, asa ceva nu se gaseste in Franta, desi pe hartie - dar numai formal si in beneficiul membrilor fondatori - ele exista. In Paris, Asociatia Femeilor Ortodoxe Romane se mai ocupa cu ajutorarea romanilor aflati in dificultate, insa cu o floare...

Sa luam exemplul orasului Toulouse. Acolo exista cateva sute de cetateni romani aflati in dificultate, care locuiesc prin paduri, squat-uri sau adaposturi de stat. Exista si o asociatie "franco-romana", cu un tanar informatician la conducere, care lucreaza in Franta de 12 ani. Asociatia organizeaza excursii prin munti pentru membri si apare cu literatura in limba romana la standurile in aer liber ocazionate de sarbatorile cu caracter multi-cultural ale orasului. De ce in aer liber ? Pentru ca, pur si simplu, organizatia nu mai are nici sediu, aceeasi soarta lovindu-l si pe unicul proprietar de restaurant cu specific romanesc din Toulouse ! Solutii ar exista, iar primarul din Toulouse, domnul Pierre Cohen, este un om cu deschidere si dornic sa-i ajute pe numerosii emigranti din oras sa se integreze. Dar acolo unde interes nu este, nimic nu este, asa ca romanii nostri mai putin educati, care nu stiu cui sa se adreseze pentru rezolvarea problemelor lor, isi injura, pe buna dreptate si pe mai multe voci, intelectualii care nu se pot mobiliza sa faca ceva pentru ei.

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Neimplinirile%20diasporei%20romanesti%20in%20Franta%20de%20Florian%20Pantazi.htm

Criza ca oportunitate

In cursul anului trecut, reprezentantii guvernului si patronatului roman care s-au deplasat in Spania si Italia pentru a-i convinge pe romani sa lucreze in tara, aveau la dispozitie o jumatate de milion de posturi vacante. Chiar daca astazi cele mai multe posturi s-au evaporat din cauza crizei, pentru romanii cu spirit antreprenorial exista in urmatoarea perioada suficiente oportunitati la ei acasa.

Potrivit domnului Jesus Fernandez Pascual, consilier local si presedinte al departamentului pentru integrarea emigrantilor din Alcala de Henares, prin recenta aderare la UE, Romania dispune de un avantaj economic considerabil fata de Spania. Domnul Pascual a fost prezent anul trecut la intalnirile dintre delegatia romana si oficialii guvernamentali, dar nu crede ca nivelul salariilor din Romania este, deocamdata, in masura sa genereze entuziasmul celor de aici. De altfel, autoritatile locale spaniole au investit timp si bani pentru integrarea emigrantilor romani, numiti de catre el "noii nostri vecini". Saptamana aceasta domnul Bartolomé Gonzales, primarul din localitate, a anuntat ca "in Alcala de Henares se vor crea peste o mie de slujbe datorita celor 70 de proiecte elaborate de primarie", care privesc refacerea sau renovarea infrastructurii scolilor si colegiilor. Spre deosebire de Italia, care se confrunta cu grave atacuri indreptate impotriva romanilor, campania initiata de guvernul Romaniei "Hola, soy rumano !" a contribuit in mod efectiv la detensionarea relatiilor dintre spanioli si romani.

Din pacate, nu toti romanii se vor putea reangaja curand. Potrivit prognozelor, somajul din Spania, care a depasit 3 milioane de persoane, ar putea creste in anii urmatori la 4 sau chiar 5 milioane de oameni. Pentru cei concediati exista, insa, alternative. Incepand cu 2009 si pana in 2013, statul roman - la fel ca Spania, Portugalia sau Grecia in anii ´80 - va primi sume importante de la bugetul Uniunii Europene, in cadrul programului FEADR (Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala) care stimuleaza crearea de IMM-uri in mediul rural.

Intr-adevar, pentru a prospera economic sau pentru a depasi actuala criza, Romania are nevoie de cat mai multe proiecte de investitii si de un numar cat mai insemnat de intreprinzatori capabili sa absoarba fondurile puse la dispozitie de UE in acest scop. Asa cum sublinia recent si domnul Ionel Scrofan, presedintele asociatiei oamenilor de afaceri romani din Castillon, "Romania este un teritoriu foarte atractiv pentru investitii" atat pentru romani cat si pentru firmele straine interesate - o realitate care este imuna la efectele crizei.

Romanii din UE pot reveni, asadar, fie in calitate de salariati ai unor firme cu activitate in tara, fie ca proprietari de mici intreprinderi, ferme, ateliere de reparatii, internet café-uri, exploatari viticole, piscicole sau forestiere. Uniunea Europeana ofera pentru toate aceste activitati insemnate fonduri nerambursabile, care incep de la 5.000 de euro pana la cateva milioane de euro. Spre deosebire de programul SAPARD, noul program FEADR este mult mai accesibil, criteriile de selectie fiind mai putin stringente iar perioada de aprobare a proiectelor mai scurta decat inainte. De masurile acestui program pot beneficia in egala masura persoanele fizice, asociatiile familiale, tinerii, femeile, dar si cei varstnici, limita de varsta fiind de 62 de ani.

Masura 312, de pilda, sprijina crearea micilor intreprinderi in industria pielariei, tricotajelor, procesarii lemnului, mecanicii fine, sau a serviciilor ca reparatii auto, transport, frizerii sau ateliere mestesugaresti, la sate. Pentru demararea unor asemenea afaceri, intreprinzatorii potentiali trebuie sa depuna un proiect, insa nu au nevoie initial sa aiba in proprietate terenuri, constructii, sau utilaje. Masura 112 sprijina financiar instalarea in mediul rural a tinerilor fermieri, in timp ce Masura 141 sprijina dezvoltarea fermelor agricole de semi-subzistenta.

Venind in intampinarea doritorilor, firma TEIA din Alcala de Henares este una din firmele care pot oferi servicii de consultanta si management de proiect, pentru obtinerea fondurilor comunitare necesare. Astfel, potrivit domnului director Suciu, procesul de pregatire a proiectului are doua mari etape. In prima, este pregatit proiectul de investitie sau dosarul necesar obtinerii finantarii nerambursabile. In faza a doua, firma se implica in managementul si implementarea proiectului, pentru ca intreprinzatorul potential sa nu fie pus in situatia de a pierde finantarea din cauza unor probleme care pot aparea pe durata derularii acesteia. In plus, TEIA este in masura sa ofere si asistenta in obtinerea cofinantarii necesare demararii proiectului, stiut fiind faptul ca fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene acopera de regula numai 50 la suta din costul total al proiectului. Daca proiectul de investitie vizeaza o zona defavorizata din tara, finantarea de la Uniunea Europeana poate reprezenta chiar si 70 la suta din valoarea proiectului. Pana in prezent, conform spuselor domnului Suciu, aceasta varianta a programului "Intoarce-te acasa" a atras numai cateva zeci de doritori, numarul acestora fiind asteptat sa creasca in lunile care urmeaza.

Fireste, nu oricine poate deveni intreprinzator, chiar daca exista fonduri disponibile sau dorinta de a initia o afacere pe cont propriu. Cei care contempleaza o asemenea optiune trebuie sa aiba capacitatea profesionala si de afaceri necesara pentru a duce proiectul pana la capat. Consultantii pot asista cu experienta tehnica pe care au acumulat-o, insa nu se pot substitui niciodata potentialilor intreprinzatori, care trebuie sa aiba obiective bine determinate si sa fie foarte motivati pe toata durata derularii proiectelor.