UE, GROPARUL NATIUNILOR ?

 Pentru Marx, rolul istoric al proletariatului era acela de gropar al capitalismului.

Pentru presedintele francez, rolul UE si al institutiilor sale - comisie, parlament - este acela de gropar al natiunilor uniunii. Propunerile avansate ieri de acesta, vizand intarirea rolului parlamentului european, sunt ilustrative in acest sens.

"DISOLUTIA ZONEI EURO VAZUTA DIN ITALIA"

Articolul de mai jos il are ca autor pe Stefano Fassina, fost ministru adjunct al finantelor in guvernul Renzi ( pana in 2014, cand a demisionat) , republicat de Yanis Varoufakis pe blogul sau.

"Ce se poate face ? Suntem la o rascruce istorica. Pe de o parte, exista calea continuitatii, a mentinerii monedei euro, care presupune acceptarea sfarsitului democratiei, a clasei de mijloc si a statului-providenta : un amestec exploziv de somaj si manie sociala, asupra carora planeaza riscurile rupturilor nationaliste si xenofobe.

 De cealalta parte, o decizie impartasita, fara actiuni unilaterale, pentru a depasi impasul creat de moneda unica si de cadrul institutional de care este legata, inainte de orice pentru a fixa responsabilitatea pentru politica monetara : o solutie benefica pentru toti, in pofida drumului dificil si nesigur, cu consecinte dureroase, mai ales in perioada initiala. (...) Timpul care ne ramane la dispozitie este din ce in ce mai scurt ".

In ce ma priveste, sunt 100% de accord numai cu ultima propozitie. Solutia renuntarii la moneda euro de catre toti cei 19 membrii ai clubului euro mi se pare prea radicala si deci extrem de periculoasa. Optez deci pentru solutia avansata in "planul Pantazi" (al carui autor sunt) : DEXIT, urmata de formarea a doua zone monetare ( zona euro in sudul continentului, zona Deutsche mark in nord) , avand drept corolar formarea a DOUA uniuni politice pe continentul nostru, UE in sud, plus o uniune nordica avand ca centru Germania,inconjurata de satelitii acesteia  :
http://blogs.mediapart.fr/blog/monica-m/290715/la-dissolution-de-leurozone-vue-ditalie-stefano-fassina

INCOTRO SE INDREAPTA EUROPA ?

Crizele din Grecia sau Ucraina ne reamintesc tuturor cat de imperfecte sau de-a dreptul nefunctionale se pot dovedi in practica constructiile supra-statale sau cele nationale de pe continentul nostru.

Dupa incheierea razboaielor religioase din secolul XVII (Westfalia, 1648), istoria politica europeana a ajuns sa fie dominata in ultimele doua secole de confruntarea dintre doua principii de organizare al statelor, cel multi-etnic si cel national, specific tarilor de la periferia vestica a continentului, ca Anglia sau Franta.

Timp de secole principiul prevalent de organizare politica a continentului fusese cel multi-etnic, intruchipat de constructii imperiale ca Austro-Ungaria ( Italia, Cehia, Slovacia,Ungaria,Slovenia, Croatia, parti din Polonia in centrul continentului, Tarile de Jos si temporar Spania) imperiul Rusiei (in estul Europei si o mare parte a Eurasiei) sau imperiul Otoman ( in peninsula balcanica, Serbia, Principatele romane, Ungaria, Orientul Mijlociu si Maghreb).

Toate aceste imperii reuneau sub o singura conducere politica centralizata ( a imparatului de a Viena, tarului Rusiei sau sultanului din Istanbul) locuitori de rase si religii diferite, care erau supusi insa acelorasi legi si erau administrati de functionari imperiali care dadeau socoteala numai suveranului, desi in centrul Europei austriecii au permis pastrarea unor forme traditionale de autonomii locale. Ceea ce le-a pregatit prabusirea a fost inabilitatea acestora de a amplifica reformele economice de tip capitalist, care ar fi favorizat din punct de vedere politic burghezia.

Intre cele trei imperii au existat conflicte militare permanente , insa ele nu au avut niciodata caracterul devastator al conflagratiilor din secolul XX, fiind o afacere intre militari de profesie desfasurate IN EXTERIOR, la periferia acestora. Razboaiele erau de regula de scurta durata si erau automat urmate de negocieri de pace, incheiate relativ rapid intre diplomati de cariera.

Ascensiunea burgheziilor nationale din secolele XVIII si XIX si promovarea democratiei, avansata in principal de francmasonerie: au erodat baza economica si stabilitatea sociala a acestor imperii, subminandu-le si politic in numele principiului de organizare pe baze nationale al statelor europene. Nationalismul a devenit astfel arma de predilectie a burgheziilor in plina dezvoltare a continentului in lupta acestora de subminarea monopolului politic detinut pana atunci de reprezentantii clasei nobiliare.

Reprezentantii intelectuali ai burgheziei au inceput asadar sa mobilizeze la lupta masele populare pentru organizarea tuturor statelor europene pe baze nationale. In acest scop, imperiile mentionate mai sus au fost prezentate drept frane in calea progresului si principiul de organizare pe baze multi-etnice care le caracteriza pe acestea drept contrar dreptului de auto-determinare al popoarelor, prezentat drept sacrosanct.

Procesul efectiv de inlocuirea statelor multi-etnice de tip semi-feudal cu state moderne organizate pe principii nationale a inceput in secolul XIX si a culminat in secolul XX, cand in urma victoriei Antantei (adica in principal a Angliei si Frantei, state nationale) asupra Puterilor Centrale a triumfat principiul auto-determinarii, imperiile disparand din istoria europeana . ( Procesul aparitiei statelor organizate pe criterii etnice a continuat pana in ultimul deceniu al secolului trecut, cand s-au format Croatia, Slovenia, Muntenegru, Kosovo, Ucraina, Cehia sau Slovacia) .Statele nationale nou-aparute au adoptat si un sistem economic preponderent capitalist, diferit de sistemul economic de tip feudal.

S-ar putea crede ca triumful principiului organizarii statelor europene pe baze nationale asupra imperiilor multi-etnice a condus la o noua epoca de prosperitate si pace in istoria continentului. Din nefericire, lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Pietele de desfacere imperiale s-au fragmentat in piete nationale, prea mici in multe cazuri pentru a sustine o activitate economica profitabila . Statele mai mari ale continentului au intrat in competitie unele cu altele pentru sursele de materii prime, asa cum s-a intamplat cu Germania,Anglia si Franta, samd.

Razboaiele dintre natiuni sau grupuri de natiuni s-au mutat IN INTERIORUL statelor beligerante, ideea fiind aceea de a devasta economia adversarului si de a demoraliza populatiile civile, care in secolul XX a ajuns sa fie victime in masa ale partilor aflate in conflict. Confruntarile armate au capatat un caracter devastator, facand milioane de victime, durand ani de zile , distrugand in mod durabil economiile statelor beligerante si decimandu-le practic populatia.

Minoritatile etnice au suferit cumplit, unele fiind la randul lor aproape decimate in numele nationalismului triumfator, mai ales in peninsula balcanica. Schimburile de populatii intre nou-aparutele state nationale au obligat milioane de oameni sa-si abandoneze zonele geografice pe care stramosii lor le ocupau de cateva mii de ani, ca de exemplu grecii expulzati de Ataturk din Asia Mica sau turcii din Grecia si Bulgaria, in cursul anilor 20 ai secolului trecut. Anumite minoritati etnice (bascii, secuii, kosovarii), care nu au fost decimate sau stramutate, nu s-au recunoscut in noile proiecte nationale ale majoritatii si au initiat actiuni separatiste, unele capatand caracter violent sau provocand interventii armate (Kosovo, 1999).

Daca suntem de acord cu o abordare ciclica a evolutiei istorice, faramitarea imperiilor intr-o multitudine de state nationale din epoca moderna isi are corespondentul in faramitarea statelor medievale europene aparute in urma prabusirii imperiului roman. Statele nou-aparute pe ruinele imperiului roman aveau la randul lor un sistem economic nou, feudal, care a inlocuit sistemul economic antic, bazat pe munca sclavilor. Aceasta faramitare a durat pana in secolul XIII in Anglia si Franta si pana in secolul XIX in Germania si Italia, desi ambele faceau nominal parte din Sfantul Imperiu Roman de limba germana, al carui imparat era in acelasi timp si imparatul Austriei.

Dupa infrangerea Germaniei din 1945, s-a facut deci resimtita nevoia unificarii pietelor nationale intr-o piata europeana comuna, pentru a facilita dezvoltarea economica si a evita pe viitor conflictele militare dintre statele nationale. Piata comuna s-a dovedit o constructie de succes, ceea ce a determinat lideri politici europeni sa promoveze ideea federalizarii politice a statelor membre, moneda unica aparuta in anul 2000 fiind un pas in aceasta directie. Al doilea pas a fost adoptarea in 2010 a unei constitutii comune.Daca apelam din nou la teoria evolutiei ciclice in istorie, aceasta incercare de reunificare economica si politica a statelor continentului prezinta unele similitudini cu imperiul creat de Charlemagne in secolul IX.

Uniunea Europeana care a rezultat in urma acestor acorduri este insa departe de a fi pe placul tuturor. Exista in prezent o confruntare acerba intre TREI principii de organizare politico-administrativa, cel regional, cel national sau cel comunitar de tip federalist. La o suta de ani de la declansarea primului razboi mondial, putem constata ca a fost infinit mai simpla organizarea asasinarii unor capete incoronate sau distrugerea unor imperii decat realizarea unei noi constructii supra-statale care sa aiba macar jumatate din soliditatea sau supletea celor anterioare.

Regionalistii considera structurile administrative mai vechi ca judetele sau statele nationale ca perimate si opteaza pentru o organizare pe baze regionale, noile regiuni urmand sa dea socoteala numai Bruxelles-ului. Miscarea regionalista este sustinuta de conducerea politica comunitara, care are deasemenea ca obiectiv slabirea si eventual disparitia in timp a statelor nationale.

Nationalistii, in frunte din nou cu Anglia si Franta, considera ideea monedei unice si a adancirii integrarii politice pe continent drept toxica pentru natiunile lor, de unde si succesul unor partide politice ca UKIP sau Frontul National.

In fine, federalistii in frunte cu Germania si avand ca reprezentati lideri politici ca Jean-Claude Juncker, actualul sef al Comisiei Europene, considera ca depasirea dificultatilor economice care afecteaza actualmente UE nu poate avea loc decat prin adancirea integrarii politice pe continent. Democratia pare sa fi ajuns optionala in planurile germane, daca este sa luam de bune recentele declaratii (15 aprilie a.c.) ale ministrului german de finante Wolfgang Schauble de la Washington, care s-a plans auditoriului sau ca reforma pietei muncii din Franta este " blocata " de parlamentul francez, considerat de acesta ca o piedica in calea "progresului" reprezentat de generalizarea politicilor de austeritate pe continent...

In ceea ce ma priveste, cred ca numai evolutiile viitoare vor fi in masura sa ne ajute sa stabilim care sunt formele optime de organizare politica a continentului. Nu fara temei, grecii cred ca UE este dIrect responsabila de gravele probleme pe care le au in prezent, via politici de austeritate neinspirate impuse cu de-a sila.

Din motive oarecum diferite, nationalistii englezi sau francezi le impartasesc opiniile si militeaza pentru o limitare drastica a imixtiunii UE in politica interna a statelor membre si pentru intarirea rolului statelor nationale.

Statele din nordul continentului, in frunte cu Germania, sunt la randul lor impotriva unui tip de federalizare care presupune transferuri permanente de resurse catre statele din sud, mai putin dezvoltate industrial, dupa modelul federalist oferit de SUA.

In fine, statele nationale mai noi sau mai vechi sunt confruntate si cu separatistii din Flandra, Scotia sau Catalonia, care doresc desprinderea pe criterii etnice a regiunilor ocupate de flamanzi, scotieni sau catalani , negand deci autoritatea statelor nationale din care au facut pana acum parte.

Ce combinatie de forte va iesi invingatoare si ce maniera de organizare politica a continentului nostru se va impune in cele din urma este insa dificil, daca nu imposibil de prevazut in prezent

"MARELE ZID UCRAINEAN" SI CRETINISMUL GEOPOLITIC

Recent, guvernul ucrainean a inceput constructia unui zid la granita de est cu Rusia, propus initial in luna mai de cativa miliardari ucraineni. (Kolomoisky)

Conceput ca o a doua linie Maginot - cu transee, subterane, adaposturi pentru tancuri, campuri de mine - constructia zidului se va ridica la 4 miliarde de dolari. Ucraina este in pragul falimentului economic, iarna se apropie, insa asemenea amanunte nu par sa conteze in Kiev. Guvernantii si miliardarii ucraineni spera astfel in van sa realizeze o a doua diviziune a continentului dupa cea din timpul razboiului rece , prin constructia de infrastructuri care nu au aparat nici macar Franta de germani in 1940 ...

Europa nu a mai cunoscut un proiect de fortificatii militare de o asemenea amploare decat in urma cu 2000 de ani, cand romanii au construit in estul Europei cunoscutul " limes Romanus". Proiectul ucrainean presupune izolarea de facto a Europei de continentul euroasiatic din care face parte geografic , nefiind deci vorba doar de o structura despartitoare dintre doua state vecine, de altfel inrudite si cu aceleasi traditii culturale si religioase.

Nu ma ocup de planurile imperiale ale neoconservatorilor americani de ieri, de azi. In 1998 am publicat deja un articol in Curentul, "De Nobis Fabula Narratur" , in care atrageam atentia asupra faptului ca americanii au inceput sa se considere urmasii directi ai Romei si ca le imita metodele de dominatie, extinse insa la scara planetara . Atunci preconizau inlocuirea tuturor monedelor cu una singura - ati ghicit, dolarul american - si exercitarea hegemoniei americane exclusiv prin metode militare, nu prin intermediul ONU, etc.  Iata ca a aparut acum si limes americanus .

UE are acuta nevoie de resursele energetice, de pietele ruse si de liniste la frontiera de est, nu de planurile nebunesti ale unor lideri politici dezaxati. Acestia sunt pe cale sa altereze geografia, istoria si economia continentului in favoarea unor puteri anglo-saxone grav afectate de cretinism geopolitic :

http://vestnikkavkaza.net/news/politics/59807.html

Romanii si Uniunea Europeana

Spre deosebire de politicienii autohtoni - care din 2007 pana astazi nu au reusit  sa integreze Romania  plenar in Uniunea Europeana - romanii de rand au profitat in numar mare de oportunitatile oferite de pietele muncii din Spania, Italia ,Germania sau Grecia. Milioane de romani, disponibilizati in masa in urma restructurarilor din anii 90, au  gasit de lucru pana prin 2008-2009 in  agricultura,constructii sau turism in statele mentionate mai sus, contribuind  nu numai la echilibrarea balantei romanesti de plati , dar si la reducerea semnificativa a somajului din tara.

Criza datoriilor suverane prin care trec astazi tari ca Italia, Spania sau Grecia afecteaza grav  si pe  compatriotii nostri care au fost siliti sa lucreze in strainatate. Daca introducerea euro ar fi tinut seama  si de teoria economica a Zonelor Monetare Optimale (ZMO), nu  numai de vointa politica a unor lideri europeni din anii 90, situatia ar fi fost poate cu totul alta ( pentru o prezentare detaliata, vezi articolul semnat de Laurent L. Jacque, "Quel avenir pour l'euro?", in Manière de voir, ,Le Monde diplomatique, June-Juillet 2013).

Potrivit teoriei ZMO, un grup de tari pot decide sa utilizeze o moneda comuna daca sunt puternic integrate economic si daca exista o mobilitate mare a factorilor de productie, adica munca si capital. Or, asa cum sublinia regretatul economist american Rudiger Dornbush, capitalurile sunt mult mai mobile - cateodata chiar prea mobile ! - in comparatie cu oamenii, care sunt legati de locul lor de nastere de traditii, limba, scoala copiilor, retele de prieteni, etc. In plus, in Uniunea Europeana, migratia libera a fortei de munca este mult ingreunata si de absenta unei limbi comune de larga circulatie, cum este engleza, ca sa nu mai pomenim de directivele multor state europene de restrangerea dreptului de munca pentru alti cetateni ai Uniunii, in special romani sau bulgari. In perioada antica, limba comuna  in Europa a fost latina. In evul mediu, universitatile europene utilizau ca limba de predare tot latina, mobilitatea profesorilor sau studentilor fiind astfel asigurata. (saptamana trecuta, parlamentul francez tocmai  a respins o lege propusa de ministrul invatamantului  superior si cercetarii, care ar fi permis universitatilor sa ofere studentilor si cursuri in limba  engleza ...)

In caz de criza, ca astazi,  tarile membre ale  unei ZMO care au dificultati economice isi pot ajusta performantele prin  flexibilizarea salariilor, emigrarea unei parti a fortei de munca si  prin transferuri bugetare de la centru catre zonele afectate, asa cum se intampla in SUA. Din pacate, Bruxelles nu este Washington, in sensul ca nu dispune decat de un buget de opereta, alimentat in principal de la bugetele statelor membre. Dobanzile pentru credite variaza si ele foarte mult, ele fiind 2 % in Germania si  intre 6 si  8 la suta in tarile din sudul Uniunii samd

De voie, de nevoie, in comparatie cu restul membrilor Uniunii  romanii au fost pana in prezent cei mai mobili. Din pacate, greselile si erorile acumulate in procesul de constructie europeana , mai ales in domeniul uniunii monetare, ne afecteaza si ne vor mai afecta in continuare pentru ani buni de zile.

O lovitura de teatru "contondenta"

Intr-unul din posting-urile mele de acum cateva luni, «Diplomatia romaneasca la rascruce», deploram faptul ca fostul ministru de externe Baconschi nu stie sa-si tina diplomatic gura atunci cand se afla peste hotare. Evenimentele ulterioare au dovedit ca nici inauntrul tarii nu scapa de acest defect, fiind in final silit sa demisioneze.

Din pacate, tarele diplomatiei romanesti nu au luat sfarsit odata cu numirea in functie a domnului Cristian Diaconescu. Contraperformanta sa in legatura cu blocarea acordarii statutului de candidat UE al Serbiei ne-a atras eticheta de «nationalisti de secol XIX» din partea unor diplomati vestici. Pana de curand, se considera la noi ca Serbia a fost si a ramas un prieten traditional al Romaniei. Iata ca talentele combinate ale presedintelui Basescu si ministrului Diaconescu au reusit sa anuleze si acest avantaj de care ne-am bucurat mai bine de o suta de ani.

Noua linie diplomatica inaugurata de Cristian Diaconescu are si un nume. Intr-un interviu acordat Romaniei libere, asemenea gen de politica externa este una «contondenta». Adica, sa-i dai la cap si ultimului vecin cu care te mai saluti inca, dar pe la spate daca se poate, ca sa nu aiba careva impresia ca poti avea incredere in romani ! Imi imaginez cu ingrijorare cum poate fi aplicata politica contondenta in relatia cu vecinii bulgari si mai ales cu cei maghiari, si ce instrumente de politica externa vor fi utilizate…

Domnul Diaconescu face parte din categoria de oameni politici care au fost ejectati din partidul de origine, la fel ca si actualul prim ministru, domnul Ungureanu. Primul a fost alungat din PSD, cel de-al doilea din PNL. Este meritul presedintelui Basescu ca, in disperare de cauza, a transformat institutia prezidentiala, ministerul de externe si serviciile secrete in aspiratoare de indezirabili politici ai altor partide. Numind la carma guvernului pe fostul sef SIE, una din marile ex-sperante politice ale CC al UTC din Romania, presedintele Basescu s-a aliniat practicilor politice recente din societatea rusa. Inainte de incheierea celui de-al doilea mandat, un alt alcoolic notoriu, Boris Eltin, l-a numit in functia de prim ministru pe marea speranta a serviciilor secrete rusesti. Asemanarea dintre cele doua situatii nu se opreste aici. Fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu si altii au inceput deja sa ii faca platforma actualului prim ministru pentru a candida la functia de presedinte la alegerile viitoare. Pai, de ce nu ?

Enormele gafe politice prezidentiale isi au, fireste, explicatia lor. La randul meu, ca absolvent al unor facultati politice, as fi provocat tot atatea dezastre daca mi s-ar fi incredintat prin absurd comanda unui petrolier… Vina pentru ca se afla in fruntea statului roman, insa, nu este a dumisale, ci a noastra, celor care am votat. Intr-o oarecare masura, este si vina masoneriei romane, care a uitat ca este urmasa de drept a fondatorilor statului si a permis ascensiunea politica a acestuia .

Klaus, omul Moscovei ?

Ne-am obisnuit in ultimii ani sa credem ca instabilitatea politica este ceva care ii afecteaza mai mult pe romani decat pe maghiari, polonezi sau cehi. Rasturnarile politice de saptamana aceasta dovedesc insa contrariul.

Demisia premierului maghiar Gyurcsany si votul de neincredere care l-a doborat pe primul ministru ceh Topolanek au provocat o mare ingrijorare in Uniunea Europeana, care parcurge cea mai serioasa criza economica de la al doilea razboi mondial incoace.

Daca premierul maghiar poate fi considerat o victima sigura a agravarii crizei economice din Ungaria, mandatul premierului ceh a fost abrupt intrerupt, se pare, pentru ca a sprijinit in parlament adoptarea Tratatului de la Lisabona. Transformarea sa din eurosceptic in suporter al Tratatului a displacut cu siguranta atat presedintelui Vaclav Klaus, cat si unora dintre colegii sai de partid.

In urma cu o luna, incriminam pe blogul meu in limba engleza atacurile presedintelui Klaus la adresa Tratatului si a monedei euro, sustinand ca acesta are tendinta sa confunde structurile politice ale Uniunii cu cele ale defunctei URSS (“EU and the Soviet Syndrome”). Potrivit unui analist ceh intervievat recent de EurActiv, insa, exista suspiciunea in Praga ca domnul Klaus este eurosceptic nu intamplator, ci la comanda Moscovei.

Lukas Pachta, cercetator la think tank-ul praghez Europeum, sustine ca publicarea uneia din cartile lui Klaus a fost partial finantata de Lukoil, si ca acesta a fost recent numit presedintele unei firme din Cehia care urmeaza sa fie cumparata de Gazprom. Mai mult, Pachta afirma ca tot rusii ar fi si inspiratorii din umbra ai partidului anti-european Libertas, sustinut activ de presedintele ceh. Daca afirmatiile acestea sunt adevarate, inseamna ca presedintele ceh nu este altceva decat colegul lui Iliescu de pe Vltava !

Mai ingrijorator este insa faptul ca in plina criza si inainte de reuniunea G20 de la Londra, Uniunea Europeana este condusa de un presedinte eurosceptic de profesie, ca la Praga s-a instalat instabilitatea politica, iar semnarea Tratatului de la Lisabona ramane deocamdata incerta.