În urmă cu două sute de ani, președintele Monroe le-a cerut puterilor europene ale vremii să înceteze să se amestece în treburile fostelor lor colonii, din America. Acum este timpul ca europenii să ceară reciprocitate, pentru ca UE să poată construi propria sa arhitectură de securitate pe continent.
În discursul său în fața Congresului SUA din 2 decembrie 1823, președintele american Monroe a lansat ceea ce de atunci a devenit cunoscută sub numele de Doctrina Monroe, „America pentru americani”:
„Este imposibil ca puterile aliate să-și extindă sistemul politic pe orice parte a fiecăreia dintre continente fără a ne pune în pericol pacea și fericirea; și nimeni nu poate crede că frații noștri din sud, dacă sunt lăsați singuri, l-ar adopta de la sine. Este la fel de imposibil, prin urmare, să privim cu indiferență o astfel de interpunere sub orice formă. Dacă ne uităm la puterea și resursele comparative ale Spaniei și ale acelor guverne noi și distanța lor unul față de celălalt, trebuie să fie evident că ea nu le va putea supune niciodată. . Este încă adevărata politică a Statelor Unite să lase părțile singure, în speranța că alte puteri vor urma aceeași cale...”
În mare, puterile europene au ascultat apelul lui Monroe. Acum liderii europeni sunt cei care trebuie să ceară americanilor reciprocitate și să dizolve alianța NATO, permițând astfel țărilor europene să își facă propriile aranjamente de securitate.
La sfârșitul Războiului Rece, ministrul german de externe Genscher, președintele francez Mitterrand și liderul sovietic Gorbaciov se așteptau ca NATO să fie desființată, așa cum a fost Pactul de la Varșovia. Ei
intenționau să creeze o nouă arhitectură europeană de securitate, care ar fi inclus Rusia, dar excludea NATO și Statele Unite. Proiectul a fost respins de liderii americani, care au decis nu numai să mențină NATO, dar au optat pentru extinderea sa spre est după implozia URSS. Din 1999, NATO a încetat să mai fie un garant al păcii pe continentul european. A început o serie de războaie în Afganistan, Irak, Libia și acum, prin procură, în Ucraina.
De doi ani încoace, NATO intenționează chiar să tragă națiunile europene în confruntări militare in Indo-Pacific cu China, un plan căruia marile națiuni europene ( Franța , Germania ) au spus nu.
Deși majoritatea specialiștilor de seamă in RI cred că actualul război din Ucraina este un rezultat al extinderii NATO, in realitate faptul nu este decât o consecință a nedesființării NATO în 1991.
Liderii europeni de astăzi ar trebui să insiste colectiv pentru dizolvarea alianței și pentru înlocuirea acesteia cu un aranjament european de securitate colectivă, nu doar autonom, ci și independent de Statele Unite.
In fapt, stoparea extinderii NATO și neutralitatea Ucrainei nu vor rezolva cauza principală a problemelor de securitate ale Europei și nu vor garanta că Europa poate deveni din nou un continent pașnic.
Așa cum stau acum lucrurile , națiunile europene sunt captive într-o alianță militară ce
emulează vechea Ligă de la Delos a Atenei antice, care a devenit toxică pentru majoritatea membrilor săi. Prin urmare, nu este în interesul europenilor să continue să facă parte dintr-o alianță care a fost redefinită după 2000 ca un instrument al hegemonismul global american.
