Monday, October 30, 2023

DE CE NU MĂ EXPRIM PE TEMA RĂZBOIULUI DIN GAZA


Poate părea surprinzător pentru cititorii blogului meu de geopolitică faptul că am evitat – și voi continua să evit – să iau partea cuiva în conflictul care îi opune pe israelieni palestinienilor din Gaza

Motivele sunt însă destul de simple. Ca istoric româno-australian specializat la Toulouse în relații internaționale și geopolitică, interesele mele profesionale sunt concentrate exclusiv pe evenimentele din România și, prin extensie, cele din Eurasia. Acesta este așadar explicația  pentru care mi-am dedicat o parte importantă  a atenției mele profesionale războiului din Ucraina din ultimele 20 de luni, dar și înainte de această perioadă, mai ales începând cu evenimentele din piața Maidan din 2014. Din păcate, România mai are încă mai mult de jumătate de milion de etnici români care trăiesc sau mor pe câmpurile de luptă în Ucraina și, în plus, a fost inundata în ultimii 2 ani cu sute de mii de refugiați ucraineni .

Întrucât România a fost timp de mai bine de două decenii un satelit al Chinei în timpul regimului Ceaușescu, am acordat, de asemenea, o atenție deosebită extinderii influenței Chinei în Europa de Est, înainte și după 1989.
În același timp, Rusia a fost un actor important în evoluția principatelor române în Evul Mediu, precum și o mare putere regională , permanent implicată în evenimentele majore care au marcat istoria statului român modern de la unificarea Principatelor din 1859.
Interesul meu profesional pentru evenimentele majore care s-au petrecut în UE s-a adâncit din 2007, când România a fost admisă ca membru. La cunoștințele acumulate pe această temă se adaugă cunoștințele de specialitate despre istoria statelor europene din antichitate până în prezent sau despre istoria imperiului Otoman, obținute în timpul studenției mele din România anilor 1970.

Cunoștințele mele de specialitate despre evoluțiile din societățile arabe din nordul Africii datează din 2010, când am urmat un curs  de master la Sciences Po din Toulouse. Teza mea de cercetare a   tratat evoluția relațiilor UE cu țările din Maghreb. Teza nu a inclus însă cercetări sau studiul bibliografiei referitoare la statele din Mashreq și nici nu am avut la vremea aceea resursele financiare și de timp necesare pentru a obține informații istorice aprofundate  despre acesta zona geopolitică.

După cel de-al Doilea Război Mondial, SUA au înlocuit puterile europene - britanicii și francezii - în Orientul Mijlociu, devenind singurul  furnizor de securitate al regiunii. În consecință,  am decis să acord doar un minimum de atenție evenimentelor de acolo. În  ce mă privește, am considerat întotdeauna o greșeală uriașă și o ilustrare a megalomaniei sale faptul că Ceauşescu a cultivat lideri politici din Orientul Mijlociu, precum Yasset Arafat de exemplu, sau că a încercat - deși fără succes - să joace rolul de mediator al păcii între israelieni și palestinieni, un rol total nepotrivit pentru liderul unui stat de mărimea, pozitia geografică și importanța diplomatică a României.
O analiză comparativă a modului în care marile puteri i-au guvernat pe arabii din Orientul Mijlociu în ultimele câteva sute de ani dezvăluie însă faptul că otomanii au fost vreme de 400 de ani de departe cei mai pricepuți în menținerea păcii între arabi decât Occidentul în ultima sută de ani. Desigur, faptul că au avut aceeași religie ca și arabii din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord i-a ajutat pe turcii otomani să păstreze pacea în acele regiuni până în 1918, când Sultanatul a implodat. Din păcate, abilitățile diverșilor administratori occidentali, inclusiv cele ale americanilor, nu au fost la nivelul necesar pentru asigurarea păcii în zonă.

Cu toate acestea, acest comentariu de mai sus nu trebuie înțeles ca o susținere a ultimului discurs al președintelui Erdogan la Istanbul în favoarea palestinienilor din Gaza. Deși în primul său deceniu la putere a avut un mare succes, Erdogan și-a torpilat încet, dar sigur, principalele realizări în timpul celui de-al doilea deceniu la conducerea Turciei. Încercarea de a-și atribui o parte din gloria predecesorilor săi otomani, sau a lui Kemal Ataturk, nu va fi de folos în eforturile de stabilizare a Orientului Mijlociu sau cele de a pune capăt conflictului din Gaza.