Am dorit sa aflu de la un politolog important al diasporei ce parere are despre modelul politic francez pentru romani. Cercetător în politici publice, Bogdan Călinescu s-a stabilit în Franţa la începutul anilor ’90. Presedinte (până la începutul anului 2008) al Institutului pentru cercetarea administraţiilor publice (iFRAP) si director al revistei „Société Civile“, a scris zeci de articole si studii despre reforma statului, cheltuielile publice, educaţie. Publică mai ales sub pseudonimul Nicolas Lecaussin, fiind autorul a două cărţi : "Cet Etat qui tue la France" (Editura Plon, 2005) si "L’absolutisme efficace" (Plon, 2008). Va publica o noua carte intitulata "Au secours, ils veulent la peau du capitalisme" (First) la inceputul lunii aprilie. Iata ce mi-a raspuns:
- Domnule Calinescu, sunteti unul dintre cei mai influenti intelectuali romani, de dupa 1989, din capitala Frantei. Ce v-a determinat sa va stabiliti aici ?
Imi atribuiti un rol foarte important. Daca as fi avut multa influenta, poate ca reformele lui Sarkozy ar fi fost mult mai ambitioase. Incerc sa contribui la schimbarile politice si economice din Franta prin intermediul organismelor in care am lucrat si lucrez, IFRAP (Institut français de recherche sur les administrations publiques), Sauvegarde Retraites si ALEPS (Association pour la liberté économique et progrès social), prin cartile, studiile si articolele pe care le public . Am ales Franta in primul rand pentru ca am crescut intr-o atmosfera francofila. Parinti si bunici vorbitori de limba franceza si specialisti ai culturii Frantei, am cazut de mic precum Obelix in cazanul frantuzesc. Evolutia era oarecum previzibila, « singura » incertitudine era data caderii regimului comunist. Aveam 20 de ani, o varsta la care inca iti poti permit orice initiativa. Au urmat studiile superioare in Franta – Sciences po si Licenta in litere – dupa care m-am stabilit aici. Dupa mai multe « joburi » in dreapta si-n stanga, foarte utile de altfel, am intrat la iFRAP.
- Care considerati ca sunt cele mai importante realizari ale dumneavoastra de pana acum ?
Fara pretentii mari, cred ca am reusit mai multe pana acum. Cum banuiesc ca va referiti la realizari profesionale, las deoparte familia si copiii. Iata deci cateva exemple : Parcursul din 1998 pina in 2008 la IFRAP unde am intrat la jumatate de norma si am terminat ca presedinte al Institutului ; Succesul revistei « Société Civile » pe care am fondat-o in 1999 si care a devenit astazi o referinta in lumea analistilor politicilor publice. Fara a fi distribuita in chioscuri, am reusit sa avem aproape 7 000 de abonati, mult mai mult decit celebrele reviste « de specialitate », Commentaire sau La Revue des deux mondes. As putea adauga succesul de librarie al cartilor « Les profiteurs de l’Etat » (Plon, 2001), sau « Cet Etat qui tue la France » (Plon, 2005) vandute in zeci de mii de exemplare si obtinand un impact remarcabil in mass-media (la prima dintre ele sunt co-autor).
In fine, sunt mandru ca mai multe din reformele facute de Sarkozy provin de la think-tank-ul pe care l-am condus : ameliorarea democratiei parlamentare, scaderea cheltuielilor publice si inchiderea unor organisme publice inutile, facilitarea investitiilor in intreprinderi, etc… Toate acestea fara un euro de la Stat ! Insist asupra faptului ca Institutele IFRAP si Sauvegarde Retraites functioneaza dupa modelul american, prin marketing direct (mailing) si fundraising (300 000 de scrisori trimise in fiecare an).
- Sunteti la curent, fara indoiala, cu intentiile unei importante parti ale clasei politice romanesti privind modificarea Constitutiei de la 1991. Poate servi modificarea Constitutiei franceze din iulie 2008 drept ghid pentru noi ?
Problemele institutiilor publice frantuzesti constituie subiectul ultimei mele carti, L’Absolutisme efficace (Plon, 2008). Din pacate, reforma institutionala franceza e insuficienta. E adevarat, se acorda mai multe roluri parlamentului, cum ar fi acela de a imparti ordinea de zi cu executivul, sau de a avea un cuvant de spus in numirile de inalti functionari facute de executiv. Insa rolul principal al deputatilor e acela de a vota bugetul si de a fi la curent cu ceea ce se intampla cu banii contribuabililor. Nu e cazul in Franta : deputatii nu reusesc sa schimbe decit 0.06 % din bugetul prezentat de guvern. Mai mult decit atat, executivul, mai ales Sarkozy, isi permite sa creeze noi impozite fara macar sa consulte deputatii ! O aberatie incredibila intr-o democratie moderna. Deputatii francezi nici nu au fost instiintati de continutul planului de reconstructie economica anuntat recent de Sarkozy. Cand vedem cum e discutat planul lui Obama si schimbarile facute fata de planul initial (senatorii republicani au reusit sa economiseasca 100 de miliarde de dolari)…
In fine, consider ca a avea un « dublu executiv”, presedinte si prim-ministru, cu puteri garantate de Constitutie, e un viciu frantuzesc ce se regaseste in Romania. Tensiunile dintre cei doi sunt inevitabile atunci cand presedintele are initiativa reformelor, insa prim-ministrul si ministrii sunt responsabili in caz de esec… Autocratia de tip francez continua.
Modelul francez nu e un exemplu de urmat. Daca cei din societatea civila romaneasca vor un bun exemplu, atunci cel american ar fi cel mai potrivit. In Statele Unite avem de-a face cu un sistem prezidential in care presedintele e puternic pentru ca... Congresul are puteri importante si poate controla executivul. Sistemul francez e un adevarat paradox : un regim prezidential omnipotent, insa impotent. Ani de zile, administratia si oamenii politici francezi au fost incapabili sa ia masuri eficiente impotriva violentelor de la periferiile marilor orase sau sa faca reforme economice.
- Ce importanta are pentru UMP numirea domnului Xavier Bertrand ca secretar general al acestui partid ?
Xavier Bertrand e un individ foarte antipatic. Un politician pur-sange, un demagog. Abil si perseverent, e foarte amitios si Sarkozy stie acest lucru. Nu e iubit de deputatii UMP si poate de aceea presedintele l-a numit secretarul partidului, pentru a-l marginaliza intr-o oarecare masura. De subliniat si faptul ca Eric Besson, felonul stangii, e astazi al treilea in functie la UMP ! Nu cunosc un singur deputat UMP care a apreciat acest lucru. Dar pot ei sa protesteze ?
- Cum a afectat criza economica rating-ul principalilor politicieni francezi ?
In ultimul sondaj Ipsos-Le Point (12 februarie), Sarkozy a scazut la 36 % de opinii favorabile (si 61 % de opinii defavorabile). E cel mai slab scor de la alegerea lui,din mai 2007. Fillon e la 51 contra 42, deci mult mai bine decat Sarkozy. Criza economica e adesea un factor benefic pentru politicieni. Revin pe scena nationala, ne asigura ca vor avea grija de noi, ei au solutiile ideale pentru iesirea din criza… Ma tem ca in cazul actual, politicienii vor suferi, atat in Franta, cat si in Statele Unite. Insa, fiti fara grija, un om politic gaseste tot timpul resursele necesare pentru a reveni in forta.
- Ce ne puteti spune despre noul partid Liberal Democrat din Franta ?
Partidul Liberal Democrat a fost creat in aprilie 2008 de Aurélien Véron, fost membru al partidului Alternative Libérale si al asociatiei Liberté Chérie. E deci un partid foarte tanar, condus de un tanar manager de banca, energic, cultivat si bun cunoscator al liberalismului. E si un bun prieten. Nu am avut scrupule sa-i spun ca nu cred in noile partide pentru a reforma Franta. Reformele liberale facute in mai multe tari occidentale au fost opera partidelor traditionale (de stanga sau de dreapta), convertite la liberalism sau infiltrate de liberali si puse sub presiunea societatii civile. Esecul partidului Alternative libérale in 2007 demonstreaza clar imposibilitatea de a a obtine circumscriptii pentru candidati si finantare intr-o tara dominata de masinile UMP si Partidul socialist, si in care activitatea politica depinde de banii publici. Doar asociatiile societatii civile – precum Liberté Chérie – pot face ca ideile liberale sa ajunga la urechea celor ce ne guverneaza.
In tari ca Romania, situatia e cu totul diferita. La sfarsitul comunismului, a trebuit (re)creat tot sistemul de partide politice.
- Cum comentati reintegrarea Frantei in comandamentul aliat al NATO ? In ce masura Franta, care nu a participat la invazia din Irak, va putea redeveni un partener politic major al actualului guvern irakian ?
Una din principalele schimbari aduse de Sarkozy a fost atitudinea fata de America. Sarkozy a avut “curajul” sa-l intalneasca pe Bush de mai multe ori, chiar inainte de a fi ales. A pronuntat mai multe discursuri in care a afirmat clar ca Franta e aliata Statelor Unite, marcand astfel ruptura cu politica antiamericana, cretina si sterila, a predecesorului sau. Reintegrarea in comandamentul NATO nu e deci o surpriza pentru mine. E o decizie fericita.
Cat despre Irak, Sarkozy a facut o vizita surpriza zilele trecute. E prima vizita facuta de un presedinte francez din 2003 incoace. Faptul ca s-a dus acolo si ca a invitat intreprinderile frantuzesti sa investeasca e o noua dovada ca americanii au castigat razboiul si ca o noua democratie a aparut in aceasta zona. Sigur ca dupa ce Franta s-a opus eliberarii irakienilor si a sustinut pe fostul dictator, va fi dificil sa se obtina contracte importante (nu trebuie uitat faptul ca in 2003, atunci cand Bagdadul a cazut, irakienii au dat foc la doua reprezentante straine : ambasada Germaniei si Centrul cultural francez.
- Va multumesc, domnule Calinescu.
- Domnule Calinescu, sunteti unul dintre cei mai influenti intelectuali romani, de dupa 1989, din capitala Frantei. Ce v-a determinat sa va stabiliti aici ?
Imi atribuiti un rol foarte important. Daca as fi avut multa influenta, poate ca reformele lui Sarkozy ar fi fost mult mai ambitioase. Incerc sa contribui la schimbarile politice si economice din Franta prin intermediul organismelor in care am lucrat si lucrez, IFRAP (Institut français de recherche sur les administrations publiques), Sauvegarde Retraites si ALEPS (Association pour la liberté économique et progrès social), prin cartile, studiile si articolele pe care le public . Am ales Franta in primul rand pentru ca am crescut intr-o atmosfera francofila. Parinti si bunici vorbitori de limba franceza si specialisti ai culturii Frantei, am cazut de mic precum Obelix in cazanul frantuzesc. Evolutia era oarecum previzibila, « singura » incertitudine era data caderii regimului comunist. Aveam 20 de ani, o varsta la care inca iti poti permit orice initiativa. Au urmat studiile superioare in Franta – Sciences po si Licenta in litere – dupa care m-am stabilit aici. Dupa mai multe « joburi » in dreapta si-n stanga, foarte utile de altfel, am intrat la iFRAP.
- Care considerati ca sunt cele mai importante realizari ale dumneavoastra de pana acum ?
Fara pretentii mari, cred ca am reusit mai multe pana acum. Cum banuiesc ca va referiti la realizari profesionale, las deoparte familia si copiii. Iata deci cateva exemple : Parcursul din 1998 pina in 2008 la IFRAP unde am intrat la jumatate de norma si am terminat ca presedinte al Institutului ; Succesul revistei « Société Civile » pe care am fondat-o in 1999 si care a devenit astazi o referinta in lumea analistilor politicilor publice. Fara a fi distribuita in chioscuri, am reusit sa avem aproape 7 000 de abonati, mult mai mult decit celebrele reviste « de specialitate », Commentaire sau La Revue des deux mondes. As putea adauga succesul de librarie al cartilor « Les profiteurs de l’Etat » (Plon, 2001), sau « Cet Etat qui tue la France » (Plon, 2005) vandute in zeci de mii de exemplare si obtinand un impact remarcabil in mass-media (la prima dintre ele sunt co-autor).
In fine, sunt mandru ca mai multe din reformele facute de Sarkozy provin de la think-tank-ul pe care l-am condus : ameliorarea democratiei parlamentare, scaderea cheltuielilor publice si inchiderea unor organisme publice inutile, facilitarea investitiilor in intreprinderi, etc… Toate acestea fara un euro de la Stat ! Insist asupra faptului ca Institutele IFRAP si Sauvegarde Retraites functioneaza dupa modelul american, prin marketing direct (mailing) si fundraising (300 000 de scrisori trimise in fiecare an).
- Sunteti la curent, fara indoiala, cu intentiile unei importante parti ale clasei politice romanesti privind modificarea Constitutiei de la 1991. Poate servi modificarea Constitutiei franceze din iulie 2008 drept ghid pentru noi ?
Problemele institutiilor publice frantuzesti constituie subiectul ultimei mele carti, L’Absolutisme efficace (Plon, 2008). Din pacate, reforma institutionala franceza e insuficienta. E adevarat, se acorda mai multe roluri parlamentului, cum ar fi acela de a imparti ordinea de zi cu executivul, sau de a avea un cuvant de spus in numirile de inalti functionari facute de executiv. Insa rolul principal al deputatilor e acela de a vota bugetul si de a fi la curent cu ceea ce se intampla cu banii contribuabililor. Nu e cazul in Franta : deputatii nu reusesc sa schimbe decit 0.06 % din bugetul prezentat de guvern. Mai mult decit atat, executivul, mai ales Sarkozy, isi permite sa creeze noi impozite fara macar sa consulte deputatii ! O aberatie incredibila intr-o democratie moderna. Deputatii francezi nici nu au fost instiintati de continutul planului de reconstructie economica anuntat recent de Sarkozy. Cand vedem cum e discutat planul lui Obama si schimbarile facute fata de planul initial (senatorii republicani au reusit sa economiseasca 100 de miliarde de dolari)…
In fine, consider ca a avea un « dublu executiv”, presedinte si prim-ministru, cu puteri garantate de Constitutie, e un viciu frantuzesc ce se regaseste in Romania. Tensiunile dintre cei doi sunt inevitabile atunci cand presedintele are initiativa reformelor, insa prim-ministrul si ministrii sunt responsabili in caz de esec… Autocratia de tip francez continua.
Modelul francez nu e un exemplu de urmat. Daca cei din societatea civila romaneasca vor un bun exemplu, atunci cel american ar fi cel mai potrivit. In Statele Unite avem de-a face cu un sistem prezidential in care presedintele e puternic pentru ca... Congresul are puteri importante si poate controla executivul. Sistemul francez e un adevarat paradox : un regim prezidential omnipotent, insa impotent. Ani de zile, administratia si oamenii politici francezi au fost incapabili sa ia masuri eficiente impotriva violentelor de la periferiile marilor orase sau sa faca reforme economice.
- Ce importanta are pentru UMP numirea domnului Xavier Bertrand ca secretar general al acestui partid ?
Xavier Bertrand e un individ foarte antipatic. Un politician pur-sange, un demagog. Abil si perseverent, e foarte amitios si Sarkozy stie acest lucru. Nu e iubit de deputatii UMP si poate de aceea presedintele l-a numit secretarul partidului, pentru a-l marginaliza intr-o oarecare masura. De subliniat si faptul ca Eric Besson, felonul stangii, e astazi al treilea in functie la UMP ! Nu cunosc un singur deputat UMP care a apreciat acest lucru. Dar pot ei sa protesteze ?
- Cum a afectat criza economica rating-ul principalilor politicieni francezi ?
In ultimul sondaj Ipsos-Le Point (12 februarie), Sarkozy a scazut la 36 % de opinii favorabile (si 61 % de opinii defavorabile). E cel mai slab scor de la alegerea lui,din mai 2007. Fillon e la 51 contra 42, deci mult mai bine decat Sarkozy. Criza economica e adesea un factor benefic pentru politicieni. Revin pe scena nationala, ne asigura ca vor avea grija de noi, ei au solutiile ideale pentru iesirea din criza… Ma tem ca in cazul actual, politicienii vor suferi, atat in Franta, cat si in Statele Unite. Insa, fiti fara grija, un om politic gaseste tot timpul resursele necesare pentru a reveni in forta.
- Ce ne puteti spune despre noul partid Liberal Democrat din Franta ?
Partidul Liberal Democrat a fost creat in aprilie 2008 de Aurélien Véron, fost membru al partidului Alternative Libérale si al asociatiei Liberté Chérie. E deci un partid foarte tanar, condus de un tanar manager de banca, energic, cultivat si bun cunoscator al liberalismului. E si un bun prieten. Nu am avut scrupule sa-i spun ca nu cred in noile partide pentru a reforma Franta. Reformele liberale facute in mai multe tari occidentale au fost opera partidelor traditionale (de stanga sau de dreapta), convertite la liberalism sau infiltrate de liberali si puse sub presiunea societatii civile. Esecul partidului Alternative libérale in 2007 demonstreaza clar imposibilitatea de a a obtine circumscriptii pentru candidati si finantare intr-o tara dominata de masinile UMP si Partidul socialist, si in care activitatea politica depinde de banii publici. Doar asociatiile societatii civile – precum Liberté Chérie – pot face ca ideile liberale sa ajunga la urechea celor ce ne guverneaza.
In tari ca Romania, situatia e cu totul diferita. La sfarsitul comunismului, a trebuit (re)creat tot sistemul de partide politice.
- Cum comentati reintegrarea Frantei in comandamentul aliat al NATO ? In ce masura Franta, care nu a participat la invazia din Irak, va putea redeveni un partener politic major al actualului guvern irakian ?
Una din principalele schimbari aduse de Sarkozy a fost atitudinea fata de America. Sarkozy a avut “curajul” sa-l intalneasca pe Bush de mai multe ori, chiar inainte de a fi ales. A pronuntat mai multe discursuri in care a afirmat clar ca Franta e aliata Statelor Unite, marcand astfel ruptura cu politica antiamericana, cretina si sterila, a predecesorului sau. Reintegrarea in comandamentul NATO nu e deci o surpriza pentru mine. E o decizie fericita.
Cat despre Irak, Sarkozy a facut o vizita surpriza zilele trecute. E prima vizita facuta de un presedinte francez din 2003 incoace. Faptul ca s-a dus acolo si ca a invitat intreprinderile frantuzesti sa investeasca e o noua dovada ca americanii au castigat razboiul si ca o noua democratie a aparut in aceasta zona. Sigur ca dupa ce Franta s-a opus eliberarii irakienilor si a sustinut pe fostul dictator, va fi dificil sa se obtina contracte importante (nu trebuie uitat faptul ca in 2003, atunci cand Bagdadul a cazut, irakienii au dat foc la doua reprezentante straine : ambasada Germaniei si Centrul cultural francez.
- Va multumesc, domnule Calinescu.
publicat de revista AGERO-Stuttgart
No comments:
Post a Comment
Note: Only a member of this blog may post a comment.