Democratiile liberale mature specifice vestului, promoveaza si la conducerea NATO tot reprezentanti ai unor state liliputane, lipsite de orice pondere militara in alianta.
Asa se explica faptul ca presedintele Obama , el insusi reprezentantul unei minoritati, l-a promovat in 2009 in functia de secretar general al NATO pe danezul Rasmussen, reprezentantul minoritatii statelor mici din cadrul aliantei.
In 2014, acelasi Obama l-a promovat in functia de secretar-general pe novegianul Stoltenberg, reprezentantul unui stat de numai 5 milioane de locuitori. ( Faptul poate avea legatura si cu scaderea importantei NATO ca organizatie politico-militara dupa disparitia URSS si a Tratatului de la Varsovia.)
Comparati aceasta situalie cu cea dinainte de 2003, cand postul de secretar general NATO a fost in principal ocupat de reprezentantii marilor natiuni europene : englezi ( lordul Ismay, lordul Carington sau George Robertson) germani ( Manfred Worner )spanioli ( Javier Solana ) ,sau italieni (Manlio Brosio ) ,cu doi -trei belgieni sau olandezi printre ei atunci cand tensiunile din timpul razboiului rece au fost mai reduse in intensitate.
Daca numirile de noi secretari generali NATO vor continua in aceeasi traditie, ne putem astepta sa fie numiti pe acest post estonieni, lituanieni sau letoni. Ei ar avea in comun cu predecesorii danezi si norvegieni faptul ca statele lor , desi minuscule si neimportante militar, se afla in proximitatea Rusiei sau au o granita comuna cu aceasta. Asta deoarece inamicul numarul 1 al NATO nu mai este in prezent URSS, ci Rusia.
