Alegeri prezidențiale : Kamala sau Elena ?

Toate bune și frumoase, însă detectez în presa românească sau la TVR o preocupare obsesivă cu alegerile din SUA, cu campaniile electorale ale lui Trump sau Harris, repetate zilnic până la saturație.

Mă întreb însă oare Romania nu este și ea în plină campanie electorală ? Chiar nu contează deloc să fie analizate programele și propunerile candidaților, activitatea politică a acestora, personalitatea,etc ? Este mai interesantă pentru români Kamala sau Elena Lasconi ? Dacă da, de ce ? Cine are cele mai mari șanse - pe bune ! - să ajungă președinte și din partea cărui partid ? samd

Riscul major constă în faptul că dacă românii se comportă ca locuitorii unei colonii periferice a SUA - ea însăși o națiune periferică - o să fie tratați ca o colonie, nu ca reprezentanții unei națiuni libere și suverane .

CUI NU A CONVENIT NUMELE DE VALAHIA ?

Pasoptistii care au luat decizia eronata sa schimbe cu totul numele valahilor in acela de "romani" au ignorat 3 chestiuni esentiale: in Europa, numele etniei nu ti-l dai singur ci iti este dat de cei din jur ; in al doilea rand, singurii urmasi directi ai vechilor romani sunt italienii, nicidecum reprezentantii un popor neolatin inrudit; in fine, eroarea capitala a pasoptistilor consta in faptul ca au ales Romania in loc de Principatele Unite - cum s-a numit initial - ca nume pentru statul construit de ei , nume care apartine istoriei politice catolice a Vestului. Romania a fost statul creat de cruciati in 1204 dupa ce au ocupat si jefuit Constantinopole. Alegerea acestui nume reprezinta in realitate un afront grav pentru toti vlahii si celelalte popoare care sunt de religie majoritar ortodoxa.

* * *

Am o nedumerire ca istoric : oare ce s-ar fi intamplat daca la jumatatea secolului XIX pasoptistii ar fi optat pentru numele de Valahia pentru statul construit de ei, in loc de Romania ?

Absolut toti vecinii asa ne stiau , de vlahos, olah, vlak,Valaques, Walachen,wallachians,etc. Prin pastrarea numelui de Valah/Valahia, noul stat si-ar fi putut asuma plenar traditiile istorice din evul mediu, gloria stramosilor si continuitatea ca POPOR pe meleagurile carpato-danubiene. 

Asa, Romania apare ca din neant, ca un proiect de stat ARTIFICIAL, fara prea mare legatura cu trecutul istoric al locuitorilor sai de origine latina. Cand ardelenii au petitional Viena pentru drepturi politice ( 1791  )ei si-au intitulat memoriul " Supplex Libellus VALACHORUM", nu Romanorum ! Deci se stia in epoca faptul ca muntenii, ardelenii, oltenii sau moldovenii sunt toti VALAHI. Ca vorba cronicarului " toti de la Rim ne tragem " este o alta mancare de peste. 

Asta se poate intampla uneori natiunilor, chiar si celor etnice, cand statul lor modern a fost creat in ateliere masonice, fiind deci rezultatul unor proiecte cumva rupte de realitatea istorica...Excesele multor pasoptisti au fost denuntate chiar de unii din fruntasii acestora, ca Mihail Kogalniceanu:

"Petru Maior de fericită aducere aminte, prin cartea sa Despre începutul românilor, publicată pentru întâiași dată la anul 1812, ca un nou Mois, a deșteptat duhul național, mort de mai mult de un veac; și lui îi suntem datori cu o mare parte a impulsului patriotic ce de atuncea s-a pornit în tustrele provincii ale vechii Dacii. Pe de altă parte, însă, a avut și nevinovata nenorocire să producă o școală, destul de numeroasă, de români noi, care, făr' a-și sprijini zisele cu faptele, socot că trag respectul lumii asupră-le-și când strigă că se trag din romani, că sunt romani și, prin urmare, cel întâi popor din lume. Această manie s-a întins până acolo încât unii își însușesc chiar și faptele și istoria bătrânilor romani de la Romulus și până la Romulus Augustul. Așa dl Aristia, pe care îl cinstesc ca bun traducător ale unei părți a Iliadei, într-un poem epic, unic în felul său, exaltat de un entuziasm puțin potrivit cu un român, dl Aristia, zic, numește roman pe Longin, sutașul roman care a străpuns coasta Domnului nostru Iisus Hristos când era răstignit pe cruce, și nu-și poate ascunde bucuria că cel întâi creștin a fost un român." (M. Kogalniceanu, cuvant introductiv la cursul de istorie nationala de la Academia Mihaileana, 1843)

 Constatam asadar  faptul ca numele de valah dat romanilor era cam acelasi in TOATE limbile europene, o situatie mult mai fericita decat cea a germanilor. Acestia din urma sunt numiti germans in engleza, allemands in franceza, tedeschi in italiana, nemti in romana, nemeth in maghiara, nemetiskiy in rusa, iar ei isi spun deutsch. 😊

DIPLOMATIA ROMANEASCA SI SPIONAJUL EXTERN

Am mostenit din pacate o traditie nenorocita din vremea razboiului rece si a comunismului, aceea a diplomatului-spion.

Pe plan european, diplomatia romaneasca a ajuns la o reputatie deosebita in perioada interbelica, cand la conducerea acesteia s-a aflat Nicolae Titulescu. Neavand o economie dezvoltata sau o armata puternica, Romania a impus aplicarea tratatelor internationale si a castigat respectul statelor din jur ca urmare a eforturilor diplomatilor ei.

O revenire partiala la traditiile diplomatiei interbelice s-a produs in anii 70, cand la conducerea externelor s-au aflat oameni ca Manescu Corneliu. Imi amintesc ca in perioada studentiei mele, diplomatii romani trebuiau inca sa urmeze un curs postuniversitar de 2 ani, autorul manualului de diplomatie fiind Mircea Malita.

In anii 80 insa ultimele vestigii ale unui serviciu diplomatic respectabil au disparut, majoritatea diplomatilor fiind recrutati de DIE si trebuind sa dea in primul rand socoteala sefilor spionajului extern, mai putin ministrului de externe. De multe ori, unii ambasadori erau ei insisi spionati de oamenii serviciului de spionaj extern.

Dupa revolutie, SIE a continuat traditia nefericita a DIE, diplomatii romani de cariera , cu studii solide de specialitate, fiind treptat inlocuiti de "acoperiti" ai serviciului extern. La ora actuala, este imposibil de stabilit linia de demarcatie care separa ofiterii acoperiti din ambasadele Romaniei sau din ministerul de externe de diplomatii de cariera ,daca mai avem asa ceva...

Aceasta veritabila inlocuire a diplomatilor romani cu oamenii serviciilor externe s-a accentuat in ultimul deceniu. De altfel, ultimii doi directori ai SIE , Mihai Razvan Ungureanu si Teodor Melescanu, au indeplinit fie inainte, fie dupa incetarea mandatului de directori ai SIE functia de ministri de externe. Departe de a considera calitatea de director SIE incompatibila cu aceea de ministru de externe, se pare ca dimpotriva, o functie de conducere in SIE garanteaza succesul in cariera de diplomat.

Constatam deasemenea ca fosti sefi ai SIE (Catalin Harnagea) sau SRI (George Maior) au fost numiti ambasadori dupa incheierea mandatelor acestora in fruntea serviciilor, fara insa a avea nicio experienta prealabila ca diplomati si/sau studii de specialitate in relatii internationale.

Cu toate acestea, exista o incompatibilitate clara intre statutul de diplomat si acela de om al serviciilor externe, care ar trebui sa preocupe pe deputatii romani, daca ii mai intereseaza cumva reputatia corpului diplomatic roman si performantele acestuia. Principiul de baza valabil in multe state cu traditii diplomatice indelungate este fireste acela potrivit caruia un om recrutat de serviciile externe de spionaj - cu exceptia atasatilor militari - nu poate deveni diplomat de cariera .

DICTATORI SI DICTATORI : JIVKOV vs. CEAUSESCU

Desi am facut-o in repetate randuri , a compara evolutia Romaniei comuniste cu aceea din state central-europene ca Cehoslovacia, Ungaria sau Polonia nu este decat partial corect . In timp ce statele grupului de la Visegrad sunt majoritar catolice, unele avand si o frontiera comuna cu vestul (Ungaria,Cehia, Polonia) , Romania este un stat traditional ortodox , inconjurat la vremea aceea numai de state comuniste.

Iata cateva din motivele care m-au determinat sa incep cu o comparatie intre performantele liderilor Bulgariei si Romaniei in perioada comunista, Todor Jivkov si Nicolae Ceausescu. Aceasta se impune cu atat mai pregnant cu cat de performantele,caracterul si calitatile liderilor statelor comuniste au depins si performantele statelor conduse de acestia.

Voi trece in revista pe scurt cateva elemente pe care cei doi lideri comunisti le-au avut in comun. Amandoi au fost romani (Jivkov provine dintr-o familie de vlahi din Pravets, 60 de km de Sofia), amandoi au fost fii de tarani care au devenit adeptii comunismului in perioada interbelica.

Ambii lideri au fost la putere ani indelungati, Jivkov pentru 35 de ani (1954-1989) , Ceausescu pentru 25 de ani. ( 1965-1989) Atat Jivkov, cat si Ceausescu au pierdut puterea pentru ca nu au mai fost pe placul lui Gorbaciov.

Diferentele intre stilurile de conducere,caracterul si performantele celor doi sunt insa mult mai importante decat asemanarile. Iata-le :

JIVKOV. Liderul bulgar a ramas fidel Moscovei, aprovizionand Bulgaria cu petrol si gaze ieftine in toata perioada celor 35 de ani cat a stat la conducere. Bulgaria rafina cantitati mari de petrol la Burgas si le vindea la un profit consistent in vest. Deasemenea, Bulgaria a beneficiat si de alte materii prime in conditii preferentiale din URSS pentru industriile create in anii comunismului.

Din multe puncte de vedere, Jivkov a fost un lider progresist, foarte interesat in avansul tehnologic al Bulgariei. A pus bazele inca din 1981 a unei intregi industrii a microcalculatoarelor, producand primul Pravets 82 (Apple clone) si generalizand folosirea acestora in toate liceele tehnice din Bulgaria inaintea multor state vestice. In cativa ani, Bulgaria ajunsese sa asigure 70% din productia de microprocesoare din intreg blocul estic.

Desi economia bulgara a cunoscut performante fluctuante in timpul sau, bulgarii nu au suferit niciodata de foame sau frig si au avut din anii 60 la dispozitie suficiente bunuri de consum, multe produse local.

Bulgaria a fost deasemenea primul stat din blocul estic care a introdus un sistem de asistenta sociala si de pensii pentru agricultori , inca din anul 1957 ! 

Bulgaria a fost prima tara din blocul estic care a promovat inca din anii '60 investitiile straine in economia sa. Simbolul capitalismului international, Coca-Cola, a deschis inca din acea perioada linii de imbuteliere in tara condusa de Todor Jivkov.

Jivkov nu se supara in general pe cei care faceau glume pe seama lui si nu ii pedepsea. Mai mult, el tinea chiar un dosar cu cele mai bune glume facute pe seama sa. Cand satenii din Pravets, comuna sa natala, i-au ridicat o statuie, Jivkov a impus demolarea ei, nedorind sa promoveze un cult al personalitatii. (a fost reamplasata dupa decesul sau)

Ceausescu a fost foarte diferit. Cultul personalitatii sale a atins paroxismul in anii 80. Nu avea DELOC simtul umorului, glumele pe seama sa fiind aspru pedepsite de securitate, mergandu-se pana la batai si pierderea posturilor de catre cei care indrazneau.

Ceausescu a fost un dusman neimpacat al evolutiilor din domeniul microcalculatoarelor, interzicand pana in 1989 nu numai productia, insa si importul acestora (il interesa numai constructia de combinate chimice si siderurgice energofage si ineficiente).

Ceausescu nu s-a preocupat niciodata de veniturile taranilor si foarte putin de asistenta medicala pentru acestia. Spre deosebire de Jivkov, a avut o relatie foarte toxica si cu intelectualii romani.

Spre deosebire de Jivkov, Ceausescu i-a tradat pe sovieticii care l-au adus la conducerea Romaniei si ca urmare romanii nu au beneficiat de energie si materii prime ieftine din URSS.

In deceniul 80, din cauza atitudinii sale de sfidare atat la adresa rusilor, cat si a americanilor, si ca urmare a multiplelor sale erori de guvernare (gen plata fortzata a datoriei externe), romanii au indurat zece ani de foame si frig, fara precedent in istoria moderna a Romaniei, inclusiv pe timp de razboi.

Spre deosebire de Jivkov, Ceausescu nu a inteles ca venise timpul in 1989 sa renunte la putere, fapt care a condus la condamnarea acestuia la moarte :

TRANZITIA

 Nu cred ca poate nega cineva ca Romania a trecut prin cel mai lung, dureros si pagubos proces de tranzitie din zona central si est europeana, cu exceptia Rusiei.

Spre deosebire de statele grupului Visegrad ( Polonia,Cehia, Slovacia sau Ungaria ) comunistii si securistii romani nu au inteles - si nu inteleg nici n prezent - ca venise timpul in 1989 sa se dea la o parte, dimpotriva. S-au agatat de putere folosind orice mijloace : dezinformarea, crima, abuzurile legale, batele minerilor.

Securistii romani au participat trup si suflet la ineptul scenariu "revolutionar" pus la cale de grupul condus de Iliescu, l-au sprijinit pe acesta la reprimarea violenta a protestelor din piata universitatii, la aducerea minerilor in Bucuresti, la abuzurile legale si jaful generalizat al economiei romanesti care a urmat disparitiei cuplului Ceausescu.

In timp ce statele mentionate mai sus au adus la conducere partide noi si personalitati ale disidentei, trecand rapid la reforma economica si la atragerea de investitii straine, Romania a ramas vreme de aproape un deceniu teatrul unor confruntari politice intre fortele vechiului regim politic in frunte cu Iliescu si reprezentantii partidelor istorice sau nou-infiintate dupa 1989. Rasturnarea guvernelor cu ajutorul minerilor a ajuns norma, pacea sociala exceptia acestei perioade tulburi .

Principalul stat ca pondere economica si a populatiei din grupul de la Visegrad, Polonia, a trecut de la regimul comunist la cel de acum fara sa recurga la scenarii revolutionare violente, cu morti si raniti, ca la noi. Ungaria la fel . Numai in Praga a avut loc o asa-zisa "revolutie de catifea", soldata cu o singura victima.

In estul continentului euroasiatic, China si-a inceput tranzitia la economia de piata din 1979, cu rezultatele spectaculare pe care le stim cu totii. China a devenit in 30 de ani a doua economie a lumii, tranzitia chineza avand loc fara mari convulsiuni sociale, fara "revolutie" si fara sa renunte la comunism.

Dupa aproape 30 de ani de "tranzitie originala", Romania este - cu exceptia Bulgariei - cel mai sarac stat al UE, guvernat prost de retelele securiste si comuniste de odinioara, care odata cu trecerea timpului au ajuns mai corupte, mai agresive si mai numerose decat la inceputul tranzitiei.

Lustratia nu a avut loc, deconspirarea securitatii nu a fost insotita - ca in fosta RDG sau Polonia - de masuri punitive de ordin financiar gen reducerea pensiilor celor care au deservit sinistra institutie, dimpotriva. Romania plateste , in mod paradoxal, " pensii speciale " de mii de euro lunar sefilor institutiilor de forta, sau fostilor securisti, multi ajunsi generali sau prosperi "oameni de afaceri".

Toate acestea se petrec in pofida faptului ca prin comparatie cu colegii lor din tarile Visegrad, comunistii si securistii romani au facut un iad din viata romanilor inainte de 1989 si un adevarat cosmar in prezent.

Aderarea la NATO sau UE nu face decat sa cosmetizeze esecul pe toate planurile al societatii romanesti, oferind o supapa de siguranta regimului politic post-decembrist, deoarece milioane de romani sunt fortati sa plece la munca in strainatate. Din pacate, nota de plata pentru situatia creata nu o platesc la noi cei responsabili, ci victimele lor , cel putin deocamdata .

"REVOLUTIA"

 La 27 de ani de la evenimentele din 1989, putem conchide fara a gresi ca "revolutia romana" nu a avut loc.

Orice revolutie, fie ea cat de amarata, duce la o schimbare radicala de regim politic. Asa ceva nu s-a intamplat la noi, desi s-a trecut cu chiu cu vai la economia de piata si un sistem politic sustinut de fostii securisti ( rasplatiti cu "pensii speciale").

Puteti sa va imaginati o Franta condusa dupa 1789 de nobilii din anturajul lui Ludovic XVI sau o Uniune Sovietica condusa dupa 1917 de stalpii regimului tzarist ? Bineinteles ca nu !

Acuzatia de partid neocomunist lansata impotriva PSD nu este asadar chiar asa de lipsita de continut . In incercarea sa de a pacali istoria si cetatenii insa, Iliescu a facut o gafa monumentala, pretinzand cu nerusinare ca inlocuirea esalonului 1 al PCR cu esalonul 2 a avut caracterul unei revolutii ... Sa avem pardon !

Sa fim seriosi : un stat cu o economie cu adevarat performanta nu pierde 3 milioane de potentiali angajati, care sunt siliti sa lucreaze in alte state membre UE. Un stat care se ingrijeste de viitorul cetatenilor sai asigura un nivel de trai decent profesorilor si medicilor, de care depinde nivelul de educatie si sanatatea acestora.

Un sistem democratic sanatos nu are nevoie pentru a functiona de manipulari mediatice, de SAPTE servicii secrete si de recompense exorbitante pentru sefii institutiilor de forta ( servicii secrete, politie, armata sau procuratura), ci doar de un parlament nepatat, magistrati integri, guvernanti competenti, legislatie clara si de votul alegatorilor.

RASFOIND PRESA SECURISTA DE LA NOI

Pentru cei dintre dumneavoastra care nu stiu, aflati ca "pensionarii" securitatii - in principal colonei si generali trecuti in ultimii ani in rezerva - au o revista a lor, " Vitralii - Lumini si Umbre".

Am citit o serie de articole, care incearca fara succes sa demonstreze cat de bine pregatiti au fost securistii de la noi, cat de grea si nobila este "meseria" lor, cat de mari patrioti sunt acestia. Patetic !

Unul din interviurile din nr. 30 din luna mai 2017 ilustreaza foarte bine buna parere care o au despre ei acesti indivizi detestabili. Intervievat asupra tranzitiei de la securitatea de tip sovietic la cea etnica, "pur romaneasca" , petrecuta in a doua jumatate a anilor 60, generalul Mihai Viorel Tibuleac (r), insarcinat cu paza lui Ceausescu, sustine ca atunci

"a apărut primul lot de ofițeri mai bine pregătiți, cu o nouă mentalitate și cu dorința de a-și face datoria față de țară. Câteva nume de colegi de-atunci mi-a rămas adânc întipărite în memorie: Chițoiu, Dinu, Ghergu, Ilie, Mateescu, Olaru, Popescu, Soare, Tălpeanu etc. Toți aceștia aveau, din școală, o constituție fizică robustă, pregătire psihologică temeinică și pregătire juridică adecvată. Toți și-au continuat studiile la Facultatea de Drept și au absolvit-o cu examen de stat. De altfel, pregătirea juridică a fost considerată fundamentală pentru activitatea ofițerilor de informații."

Cu alte cuvinte, pentru gravele incalcari ale drepturilor omului,ascultari ilegale de telefoane, arestari arbitrare, etc, ofiterii securitatii ceausiste nu au NICIO scuza ,,pentru ca " toti si-au continuat studiile la facultatea de drept si au absolvit-o cu examen de stat" !

Fac aici o paranteza pentru a va povesti un episod hilar din perioada studentiei mele iesene. Deoarece in anii 70 nu existau decat foarte putine cursuri litografiate, eram nevoiti sa invatam in sesiune de pe notitele luate la curs, care erau uneori lacunare si scrise indescifrabil, ceea ce ingreuna enorm studiul. Am decis asadar sa aduc in camera noastra de camin o masina de scris casata marca "Mercedes", si am inceput cu ajutorul colegilor de camera sa dactilografiem toate cursurile, dictand sau dactilografiind prin rotatie.

Deoarece aveam nevoie de cinci exemplare si produceam la indigo opt, am hotarat sa vindem trei doritorilor . Auzind asta, regretatul profesor Vasile Russu m-a abordat si mi-a cerut un exemplar pentru unul din studentii sai de la fara frecventa, un ofiter de securitate. Si a adaugat : " de cand ai avut tu initiativa asta, au ajuns in sfarsit si ofiterii de securitate sa aiba acces la cursuri universitare de la zi ! ", si a ras cu pofta.

Adevarul absolvirii cursurilor universitare de drept de catre acesti indivizi fuduli este deci unul trist. Cu rare exceptii, acestia treceau prin examene ca valiza prin gara, studiind - atunci cand se intampla minunea asta - cursuri universitare expirate de ani buni de zile. Numai diploma conta !

Faptul va va ajuta sa intelegeti de ce avem astazi un numar enorm de "doctori" plagiatori si de absolventi sau "profesori" gen Gabriel Oprea fara nicio valoare profesionala ....

Political analysis or political garbage ?

One of the main reasons why I have decided a while ago to abandon Europe for good and to return to my adoptive country, Australia, is the proliferation of so-called “experts” in political analysis and geopolitical affairs who are quite ready to distort the truth, manipulate public opinion and sell their meagre talents to the highest bidder. The following article published by two political analysts - one from Poland and the other one from Romania - amply illustrates my point (link to the article here).

I have followed the events unfolding in Romania since the recent general election in an unbiased and non-partisan manner. Both parties in this conflict - President Iohannis and his backers, on the one hand, and the leaders of the largest Romanian party, the Social Democrats, on the other – have made huge errors of judgement and through their actions have pushed a part of the Romanian population to the brink.

In truth, there are only two forces fighting it out in Bucharest. The former Securitate apparatchiks, who after the revolution succeeded in infiltrating in a tentacular fashion the justice system as well, have severely undermined Romanian democracy for the past ten years to date. They have perfected a system of government that is based on mass surveillance of the population and on a justice system that is totally subordinated to the secret services and the subservient media. The centre of power in this system is the Cotroceni presidential palace and it is operated directly by the president of the day (first Basescu and now Iohannis).

The other side, made up of the former politicians of the communist-era regime and young politicians recruited after the revolution, is by and large favoured by the Romanian population which has returned them to power time and again, with ever-increased majorities. This group dominates the parliament and its members are usually in charge, for better or for worse, of governing Romania.

In order to undermine the politicians' popularity and install their own government, the former and current secret service apparatchiks grouped around the president have used an anti-corruption campaign and the National Anti-corruption Agency (DNA) to imprison, fabricate evidence or drag through the courts almost all relevant leaders of their opposition, now in control of both chambers of parliament and of the government. In so doing, they have severely jeopardised the rule of law and the country's main democratic institutions, not to mention the fact that they have made a mockery of the idea of justice in Romania.

President Iohannis has lately resorted to personally participating in the street demonstrations against the government (!), after the newly-elected prime minister made the error of rushing through a set of badly-needed amnesty measures. Using the subservient part of the Romanian media, the secret services from Bucharest to Brussels (EurActiv was only too happy to oblige) are hard at work depicting the elected officials and the government party as thieves and corrupt individuals who should not be trusted and should be locked up simply because they're winning elections. In fact, however, President Iohannis is himself a felon, as more than ten years ago he obtained two valuable properties in the centre of Sibiu using forged inheritance documents (the courts in Brasov, my native city, have rejected the president's appeals and annulled the phony inheritance papers).

To resume, we are not witnessing a “social insurrection” in Romania, as the authors of the article above will have you believe. What we are in fact witnessing is a set of actions and manipulations undertaken by a desperate president whose party was soundly defeated during the recent elections but who still wishes to impose a government of his own choice against the will of the Romanian electorate or that of the Romanian parliament.

Now if Brussels considers that to be a fight for “democracy”, then the entire European hierarchy is rotten to its core. To be sure, a quarter of a million protesters spending a few days on the streets after an intense manipulation campaign are in no way representative of the millions of Romanian voters who cast their ballots in favour of the current crop of parliamentarians and the government they have appointed in the wake of the December 2016 elections.

GEOPOLITICA ROMANIEI

Interesul intelectual in geopolitica globala si cea regionala l-am avut inca de pe bancile facultatii. Dezinteresul, chiar ostilitatea autoritatilor comuniste, pentru aceasta disciplina stiintifica - care a fost profund discreditata de geopoliticianul german Karl Haushofer, inspirator al politicilor expansioniste naziste - m-au impiedicat insa pana in anii '90 sa revin si sa aprofundez demersurile mele initiale.

In ultimele doua decenii ale secolului trecut, geopolitica a revenit insa in forta in prim-planul demersurilor intelectuale care incearca sa explice modificarile teritoriale aparute pe harta lumii, aparitia de noi state sau cauzele conflictelor etnice sau religioase care insangereaza inca zone intregi ale globului.

Revenit in tara dupa 1989, m-am preocupat intens timp de cativa ani de problemele economice, institutionale si intr-o mai mica masura politice din Romania post-decembrista. Aceste eforturi au culminat cu elaborarea unui eseu dedicat geopoliticii Romaniei, “Romania in mileniul III”, care a fost prezentat in toamna lui 1995 in cadrul unei mese rotunde organizate cu guvernul Romaniei de catre revista The Economist din Londra, si publicat in presa romaneasca in noiembrie al aceluiasi an de ziarul “Ziua”.

Eseul avea la baza doua idei forta . Prima se referea la faptul ca din punct de vedere geopolitic mentinerea actualei capitale la Bucuresti era o mostenire anacronica din perioada Vechiului Regat, aranjamentul ideal pentru un stat cu forma geometrica a Romaniei impunand in mod firesc mutarea capitalei in centrul tarii, adica in Transilvania. Asa cum se poate constata din lectura pasajului urmator apartinand fondatorului geopoliticii americane Nicholas Spykman, forma Vechiului Regat prezenta serioase dezavantaje, teritoriul sau fiind lung si ingust. Forma teritoriului este in principal responsabila pentru desprinderea unor teritorii ca Bucovina si Nordul Ardealului din trupul tarii sau aparitia statului Moldova si numai in al doilea rand Pactul Ribbentrop-Molotov, care nu a facut altceva decat sa exploateze lipsa de prevedere a guvernantilor romani care dupa Marea Unire nu au mutat imediat capitala intr-o pozitie centrala ce le-ar fi permis o mai buna administrare a tarii si strangerea legaturilor cu zonele periferice ale statului reintregit:

“Este evident ca forma ideala a teritoriului unui stat este cea a unui cerc perfect. Intr-o asemenea configuratie, cea mai mare suprafata posibila ar fi inclusa in interiorul frontierelor cele mai scurte, facilitand apararea acestora, iar toate zonele ar fi echidistante si s-ar afla cat mai aproape posibil de un guvern pozitionat in centrul cercului. Statele care sunt inguste si lungi ca forma - si asta este mai ales situatia puterilor terestre - au tendinta inevitabila sa se dezintegreze, fie pierzand teritorii la periferie unde influenta centralizatoare a guvernului se face cel mai putin simtita, fie prin desprinderea unor teritorii si reaparitia acestora sub forma unor state separate.” (Nicholas Spykman, Geography and Foreign Policy, 1938, p.34)

A doua idee forta era aceea a reorganizarii statului roman sub forma unui stat federal, care ar fi atenuat tensiunile existente dintre diferitele regiuni istorice ale tarii. Adoptarea formulei statului national unitar dupa 1921 nu a reusit sa previna doua decenii mai tarziu importante pierderi teritoriale la periferia statului roman.

Din nefericire, imperativele geografice care ar fi trebuit luate in seama cu prioritate de politicienii romani au fost, din nou, ignorate cu desavarsire. In goana dupa imbogatire rapida, alesii nostri au renuntat sa se preocupe in vreun fel de viitorul tarii, fiind obsedati numai de viitorul financiar al propriilor familii.

Daca se doreste insa supravietuirea pe termen lung a statului roman – lucru de care am ajuns sa ma indoiesc in ultima vreme – orice reorganizare administrativ-teritoriala a Romaniei trebuie sa aiba ca prioritate zero mutarea capitalei tarii in centrul acesteia. Procedand altfel, Romania va ramane in continuare expusa pericolelor separatismului, iredentismului si proastelor legaturi administrative dintre centru si teritoriile periferice ale tarii.

Doresc sa inchei postul cu un al doilea citat din Spykman, pe care il dedic politicienilor romani afectati de analfabetism geopolitic, sau a celor consiliati de “geopoliticieni de ziua a 7-a”:

“(...) aria geografica a unui stat este baza teritoriala de unde statul opereaza pe timp de razboi, si pozitia strategica pe care o ocupa pe timpul armistitiului provizoriu pe care noi il numim pace. Acesta este factorul care conditioneaza in mod fundamental formularea politicilor statului din cauza ca este cel mai permanent. Ministrii vin si pleaca, chiar si dictatorii mor, dar muntii raman de neclintit.” (Nicholas Spykman, Geography and Foreign Policy, 1938, p.29)

UN SENTIMENT DE DEJA VU

 In 1989, Polonia,Cehoslovacia, Ungaria si RDG au reusit sa se elibereze de tutela URSS. In aceeasi perioada, Romania lui Iliescu incerca o APROPIERE fata de URSS, de tutela careia reusise se se elibereze partial in anii 70 si 80.

De doi-trei ani, guvernele Marii Britanii, Poloniei, Cehiei sau Ungariei depun eforturi sustinute pentru a-si recastiga o parte a suveranitatii nationale pierdute in favoarea conducerii politice a UE. In aceasta perioada cruciala, Romania si-a ales un presedinte infeudat total Germaniei si Bruxelles -ului, pe " dragul de Klaus", cum il dezmiarda seful comisiei europene.

La fel ca si predecesorul sau Iliescu - care inalta osanale URSS cu numai un an-doi inaintea disparitiei acesteia - Iohannis ridica acum in slavi UE si a adus chiar la conducere un guvern de "tehnocrati" condus de un fost comisar european, subordonand si mai abitir Romania unei structuri supra-statale care sta la randul ei sa se prabuseasca...

Unii dintre cititorii mei de pe Facebook s-au indoit ca lucrurile ar sta chiar asa de rau la noi, ca expertii si politicienii romani nu reusesc sa adapteze politica statului la trend-urile din regiunea noastra sau din restul Europei. Am decis deci sa recurg si la alte surse decat cele utilizate de mine, si iata ce pasaj am gasit intr-un articol HotNews din 2004:

"Pentru fostii sateliti, abia eliberati din imbratisarea sovietica, prioritara a devenit relatia lor cu Occidentul, negocierile cu Moscova vizind, in primul rind, conditiile de retragere a trupelor sovietice stationate in unele din aceste tari.
Romania a facut oarecum exceptie de la regula, urmind un traseu invers, de apropiere de Moscova, pe fondul neincrederii Occidentului fata de noua putere instaurata la Bucuresti."

Pentru cei interesati in aprofundarea subiectului, dau mai jos un link catre articolul cu pricina, cu precizarea ca eu l-am citit la o zi dupa ce am scris postul de mai sus.
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1262128-iliescu-actionat-pentru-apararea-intereselor-urss-ului.htm

CE NU S-A INTELES (INCA) DIN SFARSITUL LUI CEAUSESCU

Se publica mult si de multe ori fara rost despre ultimele luni sau ani din viata lui Ceausescu.

Ce stiu sigur este ca rolul lui Ceausescu - acela de spin in coasta sovieticilor din anii 70 - a luat sfarsit la inceputul anilor 80. Rolul sau a fost dat de americani bisericii catolice condusa de un papa polonez, lui Lech Walesa si miscarii Solidarnosc.

Ultima incercare a lui Ceausescu de a-i provoca pe sovietici a avut loc in vara lui 1981, cu prilejul congresului international de stiinte istorice de la Bucuresti, la care am participat si eu. Cu acea ocazie, unii istorici romani au fost indemnati sa ridice problema spinoasa a Basarabiei, ceea ce a infuriat delegatia sovietica care participa la lucrarile congresului.

Dupa decesele lui Brejnev, Cernenko si Andropov, Ceausescu a intrat aproape imediat in conflict cu noul lider de la Kremlin; Mihail Gorbaciov, care isi propusese sa reformeze economic si sa liberalizeze politic comunismul.

Izolarea lui Ceausescu, atat in Vest cat si in interiorul sistemului comunist din Estul Europei, a devenit totala intre 1985 si 1989 .In interorul Romaniei, masuri economice aberante si o politica de austeritate extrem de dura au produs ruptura intre familia Ceausescu - care acaparase intre timp toata puterea in stat - si majoritatea romanilor.

Inca din 1987, devenise evident faptul ca sovieticii doreau debarcarea lui Ceausescu de la putere prin orice mijloace. Americanii si-au dat acordul in toamna lui 1989, nu inainte insa ca George Bush Sr sa faca o vizita la Bucuresti, in timpul careia i-ar fi batut apropouri lui Ceausescu ca a venit vremea sa renunte voluntar la putere (vara lui 1989), insa fara succes.

Desfasurarea ulterioara a evenimentelor este in general cunoscuta de toata lumea, culminand cu prabusirea regimului Ceausescu din 22 decembrie 1989, arestarea si exectutia sa si a Elenei.

Ceea ce nu au inteles majoritatea romanilor este motivul pentru care Ceausescu nu a fugit din tara dupa ce a fost informat inca de pe data de 3 decembrie 1989 ca la Malta se hotarase irevocabil debarcarea sa. Multi analisti au acreditat ideea ca dictatorul roman isi pierduse complet simtul realitatii si ca a crezut deci ca poate dejuca cu ajutorul securitatii planurile sovieto-americane.

In realitate, se pare ca Ceausescu a luat deliberat decizia de a rezista pana la capat si de a provoca prin atitudinea lui asasinarea sau condamnarea sa la moarte pentru a deveni astfel in memoria colectiva a romanilor un erou national de talia lui Tudor Vladimirescu sau a lui Mihai Viteazul, alti lideri politici olteni asasinati din ordinul puterilor epocii.

Dupa o scurta perioada de rabufnire a urii populatiei fata de excesele regimului ceausist si gratie activitatii PRM, a lui Corneliu Vadim Tudor sau Adrian Paunescu, memoria suferintelor romanilor din anii 80 s-a estompat, fiind incet-incet abil inlocuita cu amintiri despre realizarile regimului Ceausescu din anii 70.

In acelasi timp, aceleasi forte politice au alimentat copios nemultumirile populare legate de tranzitie si carentele regimului politic din ultimii 25 de ani. In felul acesta, ultima dorinta a lui Ceausescu s-a implinit aproape pe nesimtite sub ochii nostri...

DE UNDE PROVINE NOBLETEA PROFESIEI DE ISTORIC ?

La ultimul congres al stiintelor istorice, desfasurat vara trecuta in China, presedintele chinez Xi Jinping a afirmat transant ca istoria este regina stiintelor sociale. Asa este.


Exista insa foarte multi istorici in lume care dau cinstea pe rusine si devin simpli propagandisti, expunand virtutile unei ideologii anume sau justificand expansiuni teritoriale de tip imperial, cand nu sustin nationalisme desuete sau propaga prejudecati religioase in numele unui trecut demult apus.


Marturisesc ca pana la interviul televizat al lui Neagu Djuvara difuzat ieri, m-am considerat ca istoric roman privilegiat din punct de vedere profesional. Prin pozitia geostrategica si trecutul sau, Romania este un loc ideal pentru formarea unor istorici de valoare, care au ( sau ar trebui sa aiba) o intelegere profunda, peste media europeana, a realitatilor din jur. Romanii sunt un popor latin, dar sunt crestin-ortodocsi si pe deasupra au trait sute de ani sub suzeranitatea Portii Otomane. Din nefericire, nu se prea intampla asa...


M-am intrebat adesea daca mi-ar fi convenit la fel de mult sa fiu istoric american, rus, german sau francez.  Am ajuns la concluzia ca nu mi-ar fi convenit sa fiu la cheremul elitelor unor asemenea state, sa le justific marile erori politice, militare sau geopolitice.


Bine facuta,  meseria de istoric - daca este exercitata onest, " sine ira et studio" - este insa de o noblete indiscutabila. Nobletea profesiei de istoric provine din faptul ca slujitorii disciplinei au printre altele si datoria morala sa contribuie la intelegerea dintre popoare, nicidecum sa intretina o stare conflictuala permanenta intre acestea, insistand exclusiv asupra unor  evenimente dureroase din trecutul comun . Daca este nevoie ca anumite episoade dureroase sa fie din nou evocate, atunci scopul nu poate fi altul decat acela de a  ne ajuta sa evitam pe viitor producerea unor evenimente sau catastrofe similare ( "historia magister vitae").

Neagu Djuvara si-a permis insa sa ne dezonoreze profesia atacandu-i pe rusi si ridicandu-i in slavi pe americani. Este drept ca in decursul ultimilor 20 de ani, a fost mediatizat si para-mediatizat iar cartile sale de istorie - destul de mediocre - au fost prezentate publicului roman ca adevarate perle de cultura istorica. In realitate rusii nu sunt nici mai buni, nici mai rai ca americanii , cel putin pentru noi, romanii. Rusia insa este mai aproape de noi, exista deci pericolul potential al unei confruntari militare daca nu adoptam o atitudine rezervata si daca sarim la beregata lor dupa modelul unui Basescu sau Djuvara. Oare acesta sa fie pretul pe care trebuie  sa il plateasca  un istoric roman de astazi pentru a fi publicat si mediatizat ? Tot ce se poate...

Djuvara vrea sa-i faca pe romani sa creada ca numai Statele Unite au sanse de supravietuire, Rusia fiind condamnata sa dispara deoarece intre Urali si Vladivostok s-ar afla populatii heterogene ne-slave. Printr-o ironie a soartei, au existat acum cativa ani istorici rusi care - frustrati de implozia Uniunii Sovietice - ii asigurau pe conationalii lor ca urmatorul stat pe cale de disparitie este America, din cauza populatiilor foarte heterogene, mai ales hispanice, care s-au stabilit acolo...

Nu in ultimul rand, a-l face, asa cum a facut aseara Djuvara, pe seful comisiei europene "bou" numai pentru ca a afirmat ceea ce gandesc foarte multi lideri europeni - anume ca UE nu trebuie sa ramana la remorca politicii externe americane in privinta relatiilor sale cu Rusia  - este o atitudine absolut inadmisibila pentru un istoric care se respecta. Mergand pe mana neoconservatorilor americani in Ucraina, UE a pierdut deja exporturi de 100 de miliarde de euro intr-o perioada de stagnare economica prelungita.

Se pare ca asta nu l-a impresionat indeajuns pe Djuvara - pe el il revolta mai ales constructia unei moschei in Bucuresti sau " invazia liftelor pagane". In realitate, o reintoarcere la intoleranta religioasa specifica evului mediu, asa cum o preconizeza Djuvara, nu este nici posibila nici de dorit. De la conflicte militare indelungate intre cele doua mari religii -crestinismul si islamul- s-a ajuns in prezent la coexistenta pasnica, reflectata in constructia de moschei din Moscova pana in Havana sau Bruxelles.

In privinta "liftelor pagane" din Siria, Irak sau Afghanistan, acestea au ajuns sa isi paraseasca tarile de origine din cauza conflictelor militare initiate in principal de Statele Unite, dar intretinute in prezent si de Rusia, Iran, Arabia Saudita, etc. Potrivit calculelor specialistilor insa, statele UE ar putea cu usurinta absorbi nu un milion de emigranti sirieni, ci patru sau cinci milioane. Aceasta ar reprezenta numai 1,5 la suta din cele 340 de milioane de locuitori cat are uniunea, nefiind deci nevoie sa atatam fara rost isteria colectiva si sa facem jocul partidelor xenofobe sau rasiste. Atitudinea religioasa a lui Djuvara este aceea a unui taliban orthodox, nefacand nici ea cinste profesiei noastre, dimpotriva.

Iata de ce nu avem nevoie de asemenea performante mediatice jalnice, si nici de istorici care au murit de mult intelectual inainte de disparitia lor fizica din aceasta lume. Organizatorii interviului sunt, indiferent de motive, la randul lor responsabili de o ridicola agitatie pro-americana care nu isi are rostul si locul in spatiul mediatic romanesc


http://www.cotidianul.ro/neagu-djuvara-jean-claude-juncker-un-bou-269869/

Vedere din Bodrum

Marina din Turgutreis

Orasul Bodrum actual (fostul Halikarnassos pe timpul lui Herodot) este vizitat de milioane de turisti germani, rusi, francezi, englezi si mai nou chiar si de romani. Faptul nu este deloc intamplator. Atmosfera din Bodrum este unica in felul ei, multitudinea de baruri si restaurante si viata de noapte a orasului atragand pana si personalitati din lumea modei cum este Kate Moss.

Daca comparam statiunile grecesti de pe malul Egeei cu Bodrum, constatam ca atat privelistile, cat si plajile sunt cel putin la fel de atragatoare. Adaugati la acestea faptul ca preturile din Bodrum -cu mici exceptii-  sunt mai moderate decat cele ale vecinilor greci. Fireste, daca cineva doreste sa serveasca masa de pranz in buricul targului, cu vedere la marina, atunci diferenta de pret dispare. Cu toate acestea, la 40 de minute distanta cu microbuzul (care costa numai 2 euro) se afla Turgutreis, un cartier superb al Bodrumului unde preturile la restaurante si la apartamente de inchiriat -ca sa nu mai vorbim de supermarketuri sau magazine de imbracaminte- sunt chiar mai mici decat in statiuni ca Paralia Katerini.

Pentru cei care se plictisesc sa stea numai la plaja sau sa umble prin baruri toata noaptea, exista posibilitatea organizarii de croaziere care costa intre 20 si 40 de euro, fie de-a lungul coastei, fie pentru a face turul insulelor grecesti Kos, Lesbos sau Rhodos.

Situat intre munti si Marea Egee, Bodrum a devenit una din perlele turismului turcesc relativ recent. Intre anii 30 si 1960 orasul a fost de fapt un sat linistit de pescari, care a devenit celebru prin grija scriitorului turc Cevat Shakir. Astfel a devenit Bodrum locul de intalnire al disidentilor turci si al intelectualilor boemi. Orasul a reusit sa-si pastreze farmecul pitoresc traditional, chiar si in conditiile care numarul de turisti ce viziteaza anual Bodrum a trecut in ultimii ani de un milion de vizitatori anual. Frumusetea deosebita a locului si oferta turistica foarte competitiva va atrage, cu siguranta, din ce in ce mai multi romani pe malurile turcesti ale Marii Egee.

Asfintit in Turgutreis

 

CRIZA EMIGRANTILOR SI ISTERIA COLECTIVA



F.Pantazi-Metsovo, Grecia, august 2015

Citesc in presa romaneasca tot felul de opinii privind criza provocata de refugiatii din Siria, una mai alarmista ca alta.

Comparatiile cu distrugerea imperiului mongol de catre chinezi ( A. Nastase) sau cu invaziile barbare din perioada de descompunere a imperiului roman (Neagu Djuvara) sunt fortate si nu fac decat sa intretina fara rost o atmosfera de isterie colectiva.

In primul rand, refugiatii nu sunt barbarii de acum 2000 de ani. Acestia au o religie si au avut si state pana la izbucnirea revolutiilor arabe , mai mult sau mai putin functionale ( ma refer aici la Siria, dar si Libia sau Irak ). Inainte vreme, actualii refugiati - mai ales sirienii si irakienii , mai putin afganii - au locuit in apartamente, au avut scoli, spitale, televizoare, bani suficienti pentru hrana si imbracaminte, multi au fost proprietari de autoturisme, samd.

In al doilea rand, sirienii ; irakienii si libienii au fost obisnuiti cu sistemele paternaliste care au caracterizat socialismul arab , reprezentat de lideri ca Saddam, Gadaffi sau familia Assad. Ei considera vestul responsabil pentru distrugerea acestor regimuri si isi cauta acum protectia sociala in tarile din centrul si nordul Europei, care nu au desfiintat total statul social postbelic. Cu alte cuvinte , nu cucerirea sau subminarea vestului le urmaresc acestia, ci protectia sociala de care au fost privati in tara de origine din cauza razboaielor sau revolutiilor ...

In al treilea rand, desi numarul refugiatilor pare impresionant ( mai multe sute de mii pe an), pentru o uniune cu o populatie totala de peste 500 de milioane de cetateni cum este UE, acestia DACA reprezinta 1% din total, fiind asadar asimilabili.

In realitate, greul crizei emigrantilor il duce Turcia. Ankara cheltuieste sume enorme cu cei 1.9 milioane de refugiati sirieni de pe teritoriul statului turc, echivalentul intregului sau deficit bugetar. Cei 300.000 de emigranti care reusesc sa ajunga din Turcia in statele UE nu reprezinta asadar decat prea-plinul marii mase de refugiati gazduiti de ani de zile de turci. Ca de obicei, tot statele bogate sunt acelea care se plang de dificultati, lasand ca povara principala a crizei sa fie purtata de state emergente ca Turcia, Libanul sau Iordanul, mai putin prospere din punct de vedere economic.

Problema este in alta parte : islamofobia din multe state ale vestului, mai ales din tari ca Germania, Franta sau Anglia, franeaza pana si asimilarea maghrebinilor sau turcilor care s-au stabilit acolo de doua sau trei generatii.

Adaugati la aceasta stagnarea economica care afecteaza majoritatea starelor UE ( austeritatea si criza euro fiind responsabile de aceasta situatie) si veti intelege mai bine de ce sunt europenii asa de vexati de noul val de refugiati. Sistemele lor sociale de-abia daca mai fac fata nevoilor somerilor locali.

Al XXII-lea Congres International al Stiintelor Istorice din Jinan (China)



Metsovo, august 2015

La fiecare 5 ani de la 1900 incoace are loc cate un congres international al stiintelor istorice.

Am participat la congresul istoricilor din vara lui 1980 . Acesta  s-a desfasurat la Bucuresti pe fondul tensiunilor dintre URSS si Romania in privinta Basarabiei si a gravelor lipsuri alimentare care faceau ravagii la acea vreme prin tara.

Cel de-al XXII -lea congres al istoricilor lumii si-a inceput de ieri lucrarile  in China, fapt care ilustreaza cresterea exponentiala a importantei acestui stat pentru economia si relatiile internationale globale (18 din cele 22 de congrese s-au desfasurat in state din Europa, motiv pentru care organizatorii au fost acuzati de europocentrism).

Intervalul de timp dintre aceste doua congrese a fost plin de mari transformari, nu toate de bun augur. Revolutiile de la 1989 au dus la prabusirea regimurilor comuniste in centrul si estul Europei . Uniunea Sovietica s-a destramat, raboiul rece a luat sfarsit si Germania s-a reunificat . In prima jumatate a perioadei in cauza succesul politicilor neoliberale declansate de Margaret Thatcher in Marea Britanie parea asigurat, iar triumful capitalismului si democratiei a creat iluzia ireversibilitatii. Aceasta iluzie a fost intretinuta teoretic de teza hegeliana a "sfarsitului istoriei" reciclata de Francis Fukuyama in cunoscuta lui carte "The End of History And the Last Man".

Spre sfarsitul mileniului doi insa, istoria si-a reluat marsul si am fost cu totii martori la dezintegrarea Iugoslaviei, razboaiele din Kosovo, Afganistan si Irak si la aparitia unor state noi in Europa si in Africa. Mai nou, confruntarea dintre hegemonul mondial en titre, Statele Unite si puteri emergente ca Rusia si China  - care au format SCO, o alianta euroasiatica defensiva - s-a intensificat, culminand cu actualul conflict din Ucraina. Cu alte cuvinte, nu numai ca nu am asistat la sfarsitul istoriei sau al conflictelor militare, dar lumea este de zece ani in plin proces de tranzitie hegemonica, care va mai dura probabil inca cateva decenii.

Din pacate, nici congresul din 2015 nu se desfasoara sub auspicii mult mai fericite decat cel din Bucuresti din 1980. Economia chineza a incetat sa mai creasca accelerat de doi ani buni de zile, iar cursul actiunilor la bursele chinezesti s-a prabusit spectaculos. Numai astazi, spre exemplu, actiunile de la bursa din Shanghai au pierdut 9% din valoare, cea mai importanta scadere suferita de acesta de la criza financiara din 2007 incoace. Aceasta scadere masiva a antrenat pierderi importante la bursele din Tokyo, Sydney, Londra, Paris sau Frankfurt. Indicele bursei din New York a pierdut 500 de puncte inca de vineri, pentru ca astazi sa piarda  de la deschidere 1,000 de puncte. China, cel mai important motor al economiei globale din ultimii ani, cocheteaza la randul ei cu stagnarea economica si genereaza instabilitate pe piatele financiare globale exact in maniera speculantilor de pe Wall Street din 1929 si 2007 ...

Presedintele Xi a adresat ieri participantilor la congres un mesaj pe care personal il consider important prin implicatiile pe care le are pentru evolutiile din ultimele decenii si pentru istoria economiei. Iata cum vede presedintele chinez problema modelelor de dezvoltare economica si/sau politica ale statelor lumii :

"Fiecare natiune are propria sa cale de dezvoltare, asa ca natiunile trebuie sa respecte optiunile altora. Prin adancirea intelegerii mutuale se poate construi un viitor mai bun. "    

Pasajul de mai sus are o importanta capitala pentru intelegerea mentalitatii elitelor care conduc China. Xi face o aluzie stravezie la impunerea , din anii 80 , a modelului economic neoliberal american cunoscut sub numele de « consensul de la Washington ». Impunerea retetelor economice via FMI in America Latina, Rusia, Europa sau Asia a agravat insa crizele economice din 1997 incoace, culminand cu actuala situatie exploziva din Grecia.

Este evident deasemenea din citatul de mai sus faptul ca liderii chinezi nu considera democratia ca inevitabila, ci optionala, alegerea sistemului politic trebuind sa apartina fiecarei natiuni in parte si sa fie conforma traditiilor sale culturale si politice . Impunerea democratiei pe calea razboiului ( ca in Irak) sau cea a insurectiilor finantate dinafara ( ca in Ucraina) este considerata de elitele chineze ca o incalcare a dreptului international si  sortita esecului. Daca luam in considerare  si faptul ca majoritatea societatilor asiatice care au ajuns prospere din punct de vedere economic in perioada razboiului rece - de la "tigrii asiatici" la Japonia - au fost  vreme de 50 de ani fie dictaturi de dreapta, fie conduse de un singur partid, este clar ca presedintele Xi revendica pentru partidul pe care il conduce acelasi gen de monopol politic .

 Din nefericire, de la introducerea monedei euro din 2001 consensului de la Washington i s-a adaugat « consensul de la Berlin », un sistem de reguli, institutii si legi prea rigide pentru ca economiile majoritatii statelor Uniunii Europene sa poata prospera in continuare. Acestor reguli inflexibile li se adauga o politica de austeritate bugetara stricta, care a provocat stagnarea marilor economii ale continentului - mai putin cea germana -  precum si deflatie si un somaj foarte ridicat, mai ales in tari ca Grecia sau Spania. Ca urmare, cresterea economica pe continentul european copiaza modelul japonez de stagnare de cativa ani buni de zile, o realitate care nu a scapat atentiei liderului chinez.  Mai grav, in conditiile nou-create de criza monedei euro, democratia devine optionala si in statele membre ale zonei euro, nu numai in China !

Mai putem intui din pasajul cu pricina ca presedintele chinez este mai degraba adeptul teoriilor economice ale lui James Steuart decat cele ale lui Adam Smith, impuse ca adevaruri economice universale in ultimii 30 de ani  (pentru detalii suplimentare, doritorii pot consulta posturile mele de pe acest site cu privire la conceptiile diferite ale celor doi fondatori ai stiintei economice moderne).

China a stiut sa reziste retetelor FMI in anii 90 si a avut o crestere economica spectaculoasa,

ajungand a doua mare economie a lumii. Guvernantii chinezi s-au opus agendei de privatizari masive a intreprinderilor de stat, liberalizarii pietelor de capital sau a cursului de schimb al yuan-ului. Dupa disparitia URSS de pe harta, economia Rusiei a fost in schimb pusa pe butuci - potrivit lui Joseph Stiglitz fost vicepresedinte al Bancii mondiale  - deoarece Boris Yeltsin a pus in practica recomandarile ‘expertilor’ FMI...

Desi trec in prezent prin momente extrem de dificile, este de asteptat totusi ca economia  si pietele financiare  chineze sa isi revina si sa isi reia ascensiunea, chiar daca nu in acelasi ritm ca in ultimii 20-30 de ani. Statul chinez a intervenit deja, pompand sume considerabile pentru stabilizarea pietelor de capital si a luat masuri suplimentare de stimularea investitiilor in economia reala.

In ceea ce priveste viitorul congres al stiintelor istorice, as propune organizatorilor ca acesta sa se desfasoare la Bodrum  in Turcia (cunoscut in antichitate sub numele de Halikarnas), localitatea natala a lui Herodot. In acest mod, se vor putea evita acuzatiile de europocentrism si aduce omagiul cuvenit fondatorului disciplinei.

http://news.xinhuanet.com/english/2015-08/23/c_134547075.htm

VEDERE DIN METSOVO, GRECIA

Soseaua Egnatia, la intrarea in Metsovo

Oraselul Metsovo (4,000 de locuitori) este situat la  numai trei ore distanta pe autostrada de Salonic, pe culmile muntilor Pind. Locuitorii lui  sunt vlahi , cum le spun grecii sau bulgarii, sau aromani, cum sunt ei cunoscuti  in Romania.

Metsovo (sau Aminciu, cum il denumesc aromanii) este o statiune de talia orasului Sinaia de la noi , insa este mai curat, mai linistit si mai pitoresc. Desi are mai multe hoteluri de trei, patru sau cinci stele si o partie de schi cu teleferic, asezarea a reusit sa isi pastreze aerul rural si caracterul traditional.  Oamenii sunt calzi si primitori si se bucura de vizitatori din Romania, lucru din ce in ce mai rar in alte zone din Europa inafara Romaniei.

 

Specialitatea locuitorilor din Metsovo este productia de branzeturi de calitate in stil italian ca Parmezanul, Graviera din lapte de oi sau Metsovone, o varianta locala a cunoscutului Provolone italian. Mesterii locali au invatat meserie in anii 50 in renumite scoli italiene pe cheltuiala si din initiativa lui Evangelos Averoff, fruntas politic din Atena originar din Metsovo. Tot Averoff a fost acela care a initiat in zona cultivarea vitei de vie si productia vinurilor care ii poarta numele, care au ajuns renumite in toata Grecia.

Mai putin frecventat vara de turisti, Metsovo este o statiune montana ideala pentru petrecerea sarbatorilor de iarna. Preturile sunt moderate, multitudinea de restaurante si taverne servesc delicioase preparate din carne de miel sau oaie iar magazinele de bijuterii sunt renumite pentru calitatea bijuteriilor de aur si argint in stil bizantin. Aerul curat de munte si branzeturile gourmet sunt un bonus nesperat pentru cei care doresc sa se relaxeze intr-un loc pitoresc, unic in felul sau in Europa si in lume.

Turnul bisericii, magazinul Carrefour si scoala generala

 

MERKEL, STASI, SCHAUBLE SI CRIZA GREACA

Premierul Tsipras este atacat pentru diletantismul sau politic si pentru ca nu a avut pregatit un plan B pentru Grecia in cazul esecului negocierilor. Asa este, dar sa vedem un pic pe mana cui a incaput acesta - si natiunea greaca - la Bruxelles...

Diabolicul cuplu politic format din Angela Merkel & Wolgang Schauble este cel putin la fel de vinovat pentru maniera in care s-au desfasurat negocierile cu grecii. Multi s-au ofuscat cand Varoufakis i-a etichetat pe cei doi drept "teroristi", insa a avut in mare parte dreptate : terorismul a fost politica oficiala de stat in RDG, cat si in Germania nazista. Or cei doi lideri germani sunt mostenitorii DIRECTI ai regimului comunist est-german si al celui hitlerist, fapt care este observabil in prezent cu ochiul liber, fara a fi nevoie de ajutorul politologilor.

Duritatea conditiilor impuse grecilor este rezultatul unei aversiuni funciare a celor doi pentru orice forma de rezistenta democratica la diktatele financiare ale Germaniei.  In loc sa le dea de gandit, referendumul grec din 5 iulie i-a scos pur si simplu din minti : nu sunt oare germanii stapanii UE ? Pai asa inteleg ei sa isi exercite suprematia, alte traditii politice nu au si probabil nu vor avea niciodata !

Nimic nu ilustreaza mai bine metodele STASI/KGB de "lucru" decat aparitia unor partide politice "de buzunar"  in Germania, gen AfD sau Pegida. Ele reamintesc de partidele - de mult disparute - create in Romania anilor 90 de un alt agent notoriu, Ion Iliescu, pentru a da impresia de democratie si pentru a semana confuzia in randul alegatorilor.  AfD si Pegida sunt utile cancelarei si pentru a rezista presiunilor celorlalte state membre  pentru ajutorarea financiara a membrilor mai saraci din sud sau pentru cresterea numarului de emigranti in Germania...

Cand lucrurile au luat o turnura mai grava - Dexit se discuta acum din ce in ce mai frecvent,mai intens si mai serios - fondatorul AfD, Bernd Lucke, a fost pus sa comita hara-kiri politic, declarand ieri ca a renuntat la ideea parasirii de catre Germania a uniunii monetare (Dexit) , adica  tocmai la ideea centrala a platformei partdului !

Perpetuarea la conducerea Germaniei a acestui cuplu diabolic, reprezentand alianta fostilor nazisti cu unii dintre fostii comunisti est-germani nu este o tragedie numai pentru Grecia, ci pentru intreg continentul european. Iata de ce Dexit se poate dovedi singura solutie realista la impasul la care s-a ajuns in prezent.

GERMANIA SI VOCATIA SINUCIDERII COLECTIVE

F.Pantazi, 2007- Colegiul Titulescu Bv

Inainte de discuta opiniile lui Emannuel Todd privitoare la germani cred ca este cazul sa prezint succinct realizarile de pana acum ale acestui istoric, sociolog si demograf francez.

In 1976, la numai 26 de ani, acesta a prevazut intr-un studiu implozia Uniunii Sovietice, aflata pe atunci la apogeul puterii sale. Todd recidiveaza in 2001, cand publica o carte anuntand apusul hegemoniei americane si aparitia unei lumi multi-polare . ...Etichetat imediat drept anti-American - se putea altfel ? - Todd a scris, din nou, cartea tot in perioada de apogeu a hegemoniei globale americane.

In interviul acordat recent ziarului belgian " Le Soir", Todd sustine ca " Europa este controlata de Germania si de satelitii ei baltici,polonezi, etc" ( la etc intra si Romania, nota mea). Pentru Todd, criza greaca ilustreaza diferentele care exista in Europa intre statele nordice si cele din sud, care sunt " la fel de vechi ca Europa insasi".

Pentru Todd, statele sudului sunt "influentate de universalitatea romana", care este instinctiv de partea unei Europe rezonabile, adica o Europa in care sensibilitatea nu este autoritara sau masochista, care a inteles ca planurile de austeritate sunt auto-destructive, sinucigase".

El face referire apoi la o situatie nelinistitoare : " Europa este continentul care, in secolul XX, intr-o maniera ciclica, se sinucide sub conducerea germanilor. A fost mai intai razboiul din 1914, apoi cel de-al doilea razboi mondial. Suntem pe cale sa asistam la cea de-a treia distrugere a Europei, si din nou sub conducerea Germaniei" . Subscriu.

"O EROARE ISTORICA" SI CONSECINTELE SALE

Dupa cunostinta mea, sunt singurul roman care a fost implicat ca observator  in complexul proces de adoptare si introducere al monedei euro.

Pe 23 si 24 ianuarie 1997, deci acum 18 ani, am dat curs unei invitatii la o conferinta cu bancheri si oameni de afaceri din UE ,SUA, Rusia si Japonia pe tema apropiatei introduceri a monedei unice, organizata la Londra de International Business Conferences. (IBC)

Participarea la conferinta nu s-a redus la simpla mea prezenta fizica la dezbateri, ci am inmanat celor prezenti o asa-numita "position paper", intitulata " Uniunea monetara europeana din perspectiva unui om de afaceri roman" , in care am criticat fara menajamente adoptarea celebrului de acum prag de stabilitate de 3%, devenit in ultimii ani "regula de aur" , inscrisa la presiunile Germaniei in chiar constitutiile unor tari membre UE.

Sa plafonezi deficitele bugetare la 3% indiferent de evolutiile din economia reala, de crize sau absenta cresterii economice mi s-a parut a fi calcaiul lui Achile al noii monede. Evolutiile ulterioare, mai ales recesiunea care a urmat crizei financiare din 2008, mi-au adeverit pe deplin intuitia avuta in 1997. Cresterea numarului de someri - care presupune sporirea cheltuielilor sociale - au facut imposibila respectarea acestui "prag de stabilitate", el fiind depasit in ultimii ani pana si de state ca Germania sau Franta, exact cum avertizasem in materialul prezentat la conferinta cu pricina.

De atunci incoace, existenta acestui prag inflexibil si chiar periculos - economiile UE sunt inca departe de a recupera pierderile economice si ritmul de crestere avut inaintea crizei din 2008 - a fost denuntata  cu regularitate de majoritatea marilor economisti vestici . Nu mai departe de saptamana trecuta, celebrul Thomas Piketty a calificat intr-un interviu din Liberation adoptarea acestui prag drept "o eroare istorica" .

Inca un amanunt picant. La pranzul din pauza conferintei am fost asezat la aceiasi masa cu bancheri rusi (veniti ca si mine pe post de observatori) si italieni. Am comentat cu acea ocazie ca introducerea monedei euro intr-o tara ca Italia ar reprezenta un mare risc, cunoscute fiind practicile nu prea ortodoxe ale bancherilor insarcinati cu gestiunea emisiunii si vanzarii de titluri de stat italiene. Nici prin cap nu mi-a trecut insa nici atunci, nici mai tarziu , ca si Grecia va deveni membra a clubului euro. Din pacate vesticii nu iau in seama decat opiniile colegilor lor din vest, si consecintele le simtim acum cu totii..