Spre deosebire de politicienii autohtoni - care din 2007 pana astazi nu au reusit sa integreze Romania plenar in Uniunea Europeana - romanii de rand au profitat in numar mare de oportunitatile oferite de pietele muncii din Spania, Italia ,Germania sau Grecia. Milioane de romani, disponibilizati in masa in urma restructurarilor din anii 90, au gasit de lucru pana prin 2008-2009 in agricultura,constructii sau turism in statele mentionate mai sus, contribuind nu numai la echilibrarea balantei romanesti de plati , dar si la reducerea semnificativa a somajului din tara.
Criza datoriilor suverane prin care trec astazi tari ca Italia, Spania sau Grecia afecteaza grav si pe compatriotii nostri care au fost siliti sa lucreze in strainatate. Daca introducerea euro ar fi tinut seama si de teoria economica a Zonelor Monetare Optimale (ZMO), nu numai de vointa politica a unor lideri europeni din anii 90, situatia ar fi fost poate cu totul alta ( pentru o prezentare detaliata, vezi articolul semnat de Laurent L. Jacque, "Quel avenir pour l'euro?", in Manière de voir, ,Le Monde diplomatique, June-Juillet 2013).
Potrivit teoriei ZMO, un grup de tari pot decide sa utilizeze o moneda comuna daca sunt puternic integrate economic si daca exista o mobilitate mare a factorilor de productie, adica munca si capital. Or, asa cum sublinia regretatul economist american Rudiger Dornbush, capitalurile sunt mult mai mobile - cateodata chiar prea mobile ! - in comparatie cu oamenii, care sunt legati de locul lor de nastere de traditii, limba, scoala copiilor, retele de prieteni, etc. In plus, in Uniunea Europeana, migratia libera a fortei de munca este mult ingreunata si de absenta unei limbi comune de larga circulatie, cum este engleza, ca sa nu mai pomenim de directivele multor state europene de restrangerea dreptului de munca pentru alti cetateni ai Uniunii, in special romani sau bulgari. In perioada antica, limba comuna in Europa a fost latina. In evul mediu, universitatile europene utilizau ca limba de predare tot latina, mobilitatea profesorilor sau studentilor fiind astfel asigurata. (saptamana trecuta, parlamentul francez tocmai a respins o lege propusa de ministrul invatamantului superior si cercetarii, care ar fi permis universitatilor sa ofere studentilor si cursuri in limba engleza ...)
In caz de criza, ca astazi, tarile membre ale unei ZMO care au dificultati economice isi pot ajusta performantele prin flexibilizarea salariilor, emigrarea unei parti a fortei de munca si prin transferuri bugetare de la centru catre zonele afectate, asa cum se intampla in SUA. Din pacate, Bruxelles nu este Washington, in sensul ca nu dispune decat de un buget de opereta, alimentat in principal de la bugetele statelor membre. Dobanzile pentru credite variaza si ele foarte mult, ele fiind 2 % in Germania si intre 6 si 8 la suta in tarile din sudul Uniunii samd
De voie, de nevoie, in comparatie cu restul membrilor Uniunii romanii au fost pana in prezent cei mai mobili. Din pacate, greselile si erorile acumulate in procesul de constructie europeana , mai ales in domeniul uniunii monetare, ne afecteaza si ne vor mai afecta in continuare pentru ani buni de zile.