Tot monarhia salveaza Romania ?

In ultima perioada, Teodor Paleologu, fostul ministru al Culturii pe vremea guvernarii PDL, a initiat o campanie de propaganda in favoarea reinstaurarii monarhiei in Romania.

Calificat - la fel ca Theodor Baconschi, ministrul PDL de externe de trista faima - la Universitatea Sorbona din Paris, acesta pare sa urmeze calea deschisa in anii '90 de fostul lider PNL, Radu Campeanu. La vremea respectiva, domnul Campeanu sugera, nici mai mult, nici mai putin, ca Regele Mihai sa ia parte la cursa prezidentiala in calitate de candidat. O idee similara a avut mai mult succes in Bulgaria, fostul rege Simion devenind pentru scurt timp sef de partid si prim ministru.

Trebuie sa recunosc ca pentru moment sunt necunoscute motivele pentru care dreapta franceza a sprijinit sau sprijina asemenea proiecte in Romania si in zona. Bineinteles, in Bulgaria lucrurile sunt mai simple, insa la noi regalitatea a incetat sa joace un rol constructiv dupa 1918. Astfel, problemele Romaniei cu minoritata maghiara au inceput dupa ce Regele Ferdinand a aprobat oficial actul Unirii de la 1 Decembrie 1918 fara insa a include in documentul cu pricina toate hotararile celor prezenti pe campiile Blajului, cum ar fi cea referitoare la egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor, indiferent de originea lor etnica.

Din pacate, de la Clemenceau incoace multi dintre politicienii francezi au dat dovada de un nivel de intelegere superficial al problemelor zonei in care traim. In legatura cu aceasta, in 1995 Bernard Michel, profesor la Universitatea Paris I si directorul Centrului de cercetari Central Europene contemporane, scria ca, in 1918

"Ideea autonomiei [grupurilor minoritare] suscita neincrederea Frantei, aceasta fiind perceputa ca o amenintare la adresa egalitatii cetatenilor si a autoritatii statului. Conceptiile centraliste franceze erau prea indepartate de realitatile Europei Centrale pentru ca aceasta sa poata participa la elaborarea unor solutii eficace."

(Bernard Michel,Nations et nationalismes en Europe Centrale, XIX-XX siècle,Aubier, Paris,1995,p.235)

In eseul Romania in Mileniul III circulat printre participantii la conferinta organizata de revista The Economist la Bucuresti in 1995, subliniam, printre altele, necesitatea retrocedarii Castelului Peles familiei regale. La vremea aceea, Constitutia din 1991 nu garanta dreptul de proprietate, mineriadele succesive impiedicand, la randul lor, investitiile straine in Romania. In acelasi timp, tara avea nevoie de sprijinul tuturor membrilor Uniunii Europene, republici sau regate, pentru a-si atinge obiectivele nationale imediate sau de perspectiva (ca de exemplu aderarea la NATO sau UE).

Initial, masura retrocedarii proprietatilor regale a avut mai mult succes in tari ca Italia, Bulgaria sau Grecia, unde acestea au fost restituite din anii '90. Intr-un tarziu (2004), guvernul Tariceanu a reusit sa impuna retrocedarea Castelului Peles si a altor cateva proprietati si in Romania.

Propunerea avansata de mine nu a avut ca obiectiv ascuns reinstaurarea monarhiei la noi. Cu toate acestea, nu putine au fost gurile rele care au raspandit zvonuri in acest sens. Sarcina le-a fost usurata de faptul ca la vremea respectiva aveam cetatenie australiana si importam in Romania bunuri de consum englezesti. In 1999, am ajuns chiar sa fiu etichetat de catre ziarul dlui Voiculescu, Jurnalul National, ca "forta oculta" care promoveaza activ dezmembrarea Romaniei !

Campania domnului Paleologu, asadar, complica fara rost sarcinile si asa dificile pe care si le-au asumat guvernantii actuali, adica revizuirea Constitutiei si reorganizarea administrativ-teritoriala a Romaniei. In opinia mea, Regele Mihai si restul familiei regale ar trebui sa dezavueze in mod public toate manevrele pro-monarhiste, pentru linistea noastra, a tuturor.

Despre agenda geopolitica a Romaniei

In luna decembrie 2012, imediat dupa victoria electorala a USL,Horatiu Pepine de la Deutsche Welle a publicat un articol despre anuntata reimpartire administrativ-teritoriala a Romaniei pe provincii istorice. Opinia sa, care este probabil impartasita si de germani, este ca aceasta reforma a fost intarziata ani de zile, din motive partinice.

Intr-adevar, din 1995, cand am circulat eseul geopolitic "Romania in Mileniul III", au trecut mai bine de 17 ani. Din pacate, insa, propunerea centrala facuta de mine cu acea ocazie, si anume mutarea capitalei din campie in zona muntoasa a Transilvaniei, nu se regaseste printre propunerile de reforma politico-administrativa ale actualului guvern.

Vom reorganiza, deci, tara fara a respecta vointa inaintasilor de a muta capitala acolo unde ar fi trebuit sa fie de cel putin 80 de ani ? Este posibil ca majoritatea parlamentara actuala sa rateze sansa istorica ce i se ofera in urma alegerilor din 2012, lasand din nou neterminata constructia statala a Romaniei.

In 1927, atunci cand Vintila Bratianu cauta in muntii Fagarasului un loc mai sigur si mai aparat pentru capitala Romaniei reintregite, el dadea dovada de o superba intuitie geopolitica. Este evident ca generatia de politicieni din care facea parte fusese puternic afectata de ocuparea Bucurestiului - oras greu de aparat - de catre trupele germane. Administratia a fost atunci silita sa se retraga pe colinele Iasiului, doua treimi ale Vechiului Regat fiind astfel pierdute. In 1944, capitala a fost puternic bombardata de aviatia germana. In 1977, Bucurestiul a fost zguduit de un grav cutremur, acesta fiind astazi amenintat de spectrul unui posibil accident nuclear la Kozlodui.

Pentru o natiune tanara cum este cea romana, plasarea capitalei intr-o zona ferita, centrala si usor de aparat este mai mult decat un moft, asa cum au demonstrat evenimentele militare din timpul primului razboi mondial. In plus, de mutarea capitalei in Transilvania depinde si schimbarea statutului geopolitic al Romaniei din tara balcanica intr-una central-europeana. Pentru specialistii avizati, aceasta schimbare de statut este considerata ca generatoare de progres accelerat si performante economice superioare.

S-a mai vehiculat prin presa romaneasca din ultimul timp spectrul unei posibile separari a Transilvaniei. In realitate, analogia facuta de Sabina Fati cu situatia existenta in Anglia, Spania sau Belgia este gresita. Catalonia, Scotia sau Flandra sunt - cum obisnuia sa spuna Fernand Braudel - "mici natiuni fosilizate", cucerite in timpul Evului Mediu de regatele mai puternice din jur. Pretentiile actuale vizand independenta au un substrat economic neoliberal. Pascal Boniface scria nu demult ca in ultimii 30 de ani indicatorul de baza a devenit PIB-ul pe cap de locuitor, care a inlocuit masura mai veche a PIB-ului national. Astfel, solidaritatea nationala a fost subminata de individualism si fuga dupa castig (este relevant in acest sens cazul extrem al lui Gerard Depardieu, in Franta).

Oricum, catalanii, scotienii si flamanzii sunt majoritari in regiunile pe care le ocupa. In Transilvania nu a existat o natiune dominanta, ci trei: maghiarii, secuii si sasii, care si-au acordat reciproc sustinere si privilegii politice pana in 1918, in dauna populatiei majoritare. Aici romanii, profund atasati statului unitar, sunt majoritari in proportie de circa 70 la suta. Ideea unei Transilvanii independente este, deci, absurda.

In 1999 eu insumi am lansat un pseudo-proiect de stat transilvanean cu scopul de a elimina pericolul mineriadelor din viata politica a Romaniei, obiectiv care a fost atins. In consecinta, suporterii PSD au fost siliti sa renunte la reflexul de a pune mana pe par atunci cand au probleme cu oponentii politici. (De altfel, in 1996 ajutasem PSD-ul sa evite mexicanizarea politica, prin acceptarea alternantei la guvernare.)

Astazi, cand si critica Constitutiei din eseul mentionat mai sus (1995) a fost validata de Comisia de la Venetia, incerc un sentiment legitim de satisfactie profesionala. In lumea neoliberala in care (inca) traim, insa, recunoasterea meritelor stiintifice, oricat de importante ar fi acestea, se lasa mult asteptata...