S-a nimerit sa imi lansez cartea “Reconstructia Constitutionala in Romania” in acelasi timp cu arestarea lui Popoviciu si a complicilor lui de catre DNA. O sa va intrebati ce legatura exista intre una si alta. Popoviciu si altii asemenea sunt creatia deficientelor actualei Constitutii, cea elaborata in 1991 si poreclita „constitutia lui Iorgovan”. Pana in 2003, aceasta nu a garantat in mod expres proprietatea privata, si nu defineste nici acum cu claritate responsabilitatile presedintelui vizavi de institutiile statului, cum trebuiesc acestea exercitate, care sunt limitele autoritatii sale, samd. Modificarea (sau rescrierea) Constitutiei este subiectul cartii pe care v-o propun.
Este limpede astazi de ce, in ciuda protestelor investitorilor straini care au dorit sa investeasca in remodernizarea Romaniei dupa revolutie, PDSR a amanat cu 12 ani modificarea articolului din Constitutie referitor la garantarea proprietatii private. Amanarea si apoi modificarea Constitutiei si-au avut rostul lor. Cata vreme clientii politici ai PDSR nu reusisera sa se indestuleze din bunurile statului (cum a facut si domnul Popoviciu), nu s-a pus problema garantarii proprietatii. Modificarea din 2003 a devenit necesara numai dupa auto-improprietarire, ba chiar s-a facut in mare graba, noii oligarhi primind drepturi curat anglo-saxone : incalcarea proprietatilor luate cu japca de la stat poate atrage decesul violent al eventualilor faptasi ! Pana la urma, am reusit sa nu ne vindem tara, ci sa o dam pe mai nimic.
Constitutia actuala nu ne poate lumina nici daca recentele comentarii ale presedintelui Basescu in favoarea lui Popoviciu sunt o incercare de influentare a Justitiei, sau nu, daca avea dreptul sa se amestece, fie si-asa, de pe gard. Opinia mea este ca nu a avut de ales, dar asta este o alta poveste, care tine de felul in care sunt propulsati inca la putere politicienii nostri.
Cateva raspunsuri la dilemele constitutionale actuale le puteti afla citind „Reconstructia Constitutionala in Romania”, lansata vineri. Este mai scurta, mai la obiect, si mai usor de parcurs decat Raportul comisiei prezidentiale, asa cum ii sade bine unei carti scrise in plina epoca a Internetului... Mai greu o sa fie cu reconstructia morala a societatii romanesti, daca nu chiar imposibil. Dum spiro, spero.
Citeste comunicat in ziare.ro
Monday, March 30, 2009
Thursday, March 26, 2009
Klaus, omul Moscovei ?
Ne-am obisnuit in ultimii ani sa credem ca instabilitatea politica este ceva care ii afecteaza mai mult pe romani decat pe maghiari, polonezi sau cehi. Rasturnarile politice de saptamana aceasta dovedesc insa contrariul.
Demisia premierului maghiar Gyurcsany si votul de neincredere care l-a doborat pe primul ministru ceh Topolanek au provocat o mare ingrijorare in Uniunea Europeana, care parcurge cea mai serioasa criza economica de la al doilea razboi mondial incoace.
Daca premierul maghiar poate fi considerat o victima sigura a agravarii crizei economice din Ungaria, mandatul premierului ceh a fost abrupt intrerupt, se pare, pentru ca a sprijinit in parlament adoptarea Tratatului de la Lisabona. Transformarea sa din eurosceptic in suporter al Tratatului a displacut cu siguranta atat presedintelui Vaclav Klaus, cat si unora dintre colegii sai de partid.
In urma cu o luna, incriminam pe blogul meu in limba engleza atacurile presedintelui Klaus la adresa Tratatului si a monedei euro, sustinand ca acesta are tendinta sa confunde structurile politice ale Uniunii cu cele ale defunctei URSS (“EU and the Soviet Syndrome”). Potrivit unui analist ceh intervievat recent de EurActiv, insa, exista suspiciunea in Praga ca domnul Klaus este eurosceptic nu intamplator, ci la comanda Moscovei.
Demisia premierului maghiar Gyurcsany si votul de neincredere care l-a doborat pe primul ministru ceh Topolanek au provocat o mare ingrijorare in Uniunea Europeana, care parcurge cea mai serioasa criza economica de la al doilea razboi mondial incoace.
Daca premierul maghiar poate fi considerat o victima sigura a agravarii crizei economice din Ungaria, mandatul premierului ceh a fost abrupt intrerupt, se pare, pentru ca a sprijinit in parlament adoptarea Tratatului de la Lisabona. Transformarea sa din eurosceptic in suporter al Tratatului a displacut cu siguranta atat presedintelui Vaclav Klaus, cat si unora dintre colegii sai de partid.
In urma cu o luna, incriminam pe blogul meu in limba engleza atacurile presedintelui Klaus la adresa Tratatului si a monedei euro, sustinand ca acesta are tendinta sa confunde structurile politice ale Uniunii cu cele ale defunctei URSS (“EU and the Soviet Syndrome”). Potrivit unui analist ceh intervievat recent de EurActiv, insa, exista suspiciunea in Praga ca domnul Klaus este eurosceptic nu intamplator, ci la comanda Moscovei.
Lukas Pachta, cercetator la think tank-ul praghez Europeum, sustine ca publicarea uneia din cartile lui Klaus a fost partial finantata de Lukoil, si ca acesta a fost recent numit presedintele unei firme din Cehia care urmeaza sa fie cumparata de Gazprom. Mai mult, Pachta afirma ca tot rusii ar fi si inspiratorii din umbra ai partidului anti-european Libertas, sustinut activ de presedintele ceh. Daca afirmatiile acestea sunt adevarate, inseamna ca presedintele ceh nu este altceva decat colegul lui Iliescu de pe Vltava !
Mai ingrijorator este insa faptul ca in plina criza si inainte de reuniunea G20 de la Londra, Uniunea Europeana este condusa de un presedinte eurosceptic de profesie, ca la Praga s-a instalat instabilitatea politica, iar semnarea Tratatului de la Lisabona ramane deocamdata incerta.
Saturday, March 21, 2009
Romania, codasa UE
Ne-a lovit si a doua criza, una mai rea decat cea din 1998, si tot nepregatiti ne-a gasit. Poate sa zica Tariceanu ce-o vrea : o crestere economica care ne-a lasat mostenire un deficit de cont curent record, ca sa nu mai vorbim de deficitul bugetar, nu este prilej de lauda, nici capital electoral.
Politicienii romani din ultimii zece-cincisprezece ani au refuzat sa accepte orice masura care ar fi putut ajuta in criza actuala. Renuntarea la rata de schimb fluctuanta ar fi fost una dintre ele. Imi aduc aminte cum, prin 1998, in plina criza, am participat la o sedinta condusa de premierul de atunci, Radu Vasile, la ICA Ghimbav. L-am intrebat cu acea ocazie de ce nu stabilizam si noi cursul leului prin adoptarea unui consiliu monetar. Desi Radu Vasile este de formatie economist, s-a lasat convins de bancherii Bancii Nationale ca bulgarii au consiliu monetar pentru ca sunt mai prosti ca romanii, nestiind sa opereze cu instrumentele de credit de „ultima generatie”, pe care vezi-Doamne BNR le avea la degetul mic !
In plus, ori de cate ori exporturile Romaniei stagnau, exportatorii apelau pur si simplu la serviciile BNR, care saracea prompt populatia, devalorizand leul in favoarea lor (am scris despre toate acestea in articolele cuprinse in „Falimentul Republicii Inginerilor”, nu mai revin acum).
Sa vedem ce crede, insa, reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria, domnul Juan Fernandez Ansola, despre „prostii” de bulgari si „desteptii” de romani:
„Bulgaria are o rata fixa de schimb ancorata la euro, precum si surplusuri fiscale. Romania are o rata de schimb variabila, si mari deficite bugetare. Amandoua vor fi testate in curand [de criza, nn], dar Bulgaria este poate intr-o situatie mai buna pentru a face fata furtunii actuale. Romania va trebui sa isi reduca deficitul intr-o perioada de criza – ceea ce este greu pentru orice tara. Bulgaria are ceva marja de manevra, pentru ca si-a sporit in mod inteligent rezervele in ultimii ani si pentru ca a pastrat pe toata perioada [adica din 1998 pana in 2008,nn] un consiliu monetar puternic”.
Intrebat daca Bulgaria nu va avea de suferit din cauza devalorizarilor competitive de moneda practicate in mod regulat de Romania pentru a sprijini exporturile, domnul Fernandez Ansola a adaugat:
„Experienta mondiala demonstreaza ca efectele economice ale devalorizarilor de moneda sunt de scurta durata, si ca deci tarile trebuie sa se concentreze pe cresterea reala a productivitatii muncii” (sursa: ziarul Echo, Sofia)
Pentru a nu fi siliti sa „negociem in genunchi” cu FMI, trebuie sa mai lasam cate ceva in visterie, nu-i asa domnule Tariceanu ? In plus, poate si populatia ar fi multumita, pana la introducerea euro, cu o moneda ceva mai stabila, macar in ceasul al doisprezecelea ! Sau poate asteptam a treia criza, cea finala ?
Politicienii romani din ultimii zece-cincisprezece ani au refuzat sa accepte orice masura care ar fi putut ajuta in criza actuala. Renuntarea la rata de schimb fluctuanta ar fi fost una dintre ele. Imi aduc aminte cum, prin 1998, in plina criza, am participat la o sedinta condusa de premierul de atunci, Radu Vasile, la ICA Ghimbav. L-am intrebat cu acea ocazie de ce nu stabilizam si noi cursul leului prin adoptarea unui consiliu monetar. Desi Radu Vasile este de formatie economist, s-a lasat convins de bancherii Bancii Nationale ca bulgarii au consiliu monetar pentru ca sunt mai prosti ca romanii, nestiind sa opereze cu instrumentele de credit de „ultima generatie”, pe care vezi-Doamne BNR le avea la degetul mic !
In plus, ori de cate ori exporturile Romaniei stagnau, exportatorii apelau pur si simplu la serviciile BNR, care saracea prompt populatia, devalorizand leul in favoarea lor (am scris despre toate acestea in articolele cuprinse in „Falimentul Republicii Inginerilor”, nu mai revin acum).
Sa vedem ce crede, insa, reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria, domnul Juan Fernandez Ansola, despre „prostii” de bulgari si „desteptii” de romani:
„Bulgaria are o rata fixa de schimb ancorata la euro, precum si surplusuri fiscale. Romania are o rata de schimb variabila, si mari deficite bugetare. Amandoua vor fi testate in curand [de criza, nn], dar Bulgaria este poate intr-o situatie mai buna pentru a face fata furtunii actuale. Romania va trebui sa isi reduca deficitul intr-o perioada de criza – ceea ce este greu pentru orice tara. Bulgaria are ceva marja de manevra, pentru ca si-a sporit in mod inteligent rezervele in ultimii ani si pentru ca a pastrat pe toata perioada [adica din 1998 pana in 2008,nn] un consiliu monetar puternic”.
Intrebat daca Bulgaria nu va avea de suferit din cauza devalorizarilor competitive de moneda practicate in mod regulat de Romania pentru a sprijini exporturile, domnul Fernandez Ansola a adaugat:
„Experienta mondiala demonstreaza ca efectele economice ale devalorizarilor de moneda sunt de scurta durata, si ca deci tarile trebuie sa se concentreze pe cresterea reala a productivitatii muncii” (sursa: ziarul Echo, Sofia)
Pentru a nu fi siliti sa „negociem in genunchi” cu FMI, trebuie sa mai lasam cate ceva in visterie, nu-i asa domnule Tariceanu ? In plus, poate si populatia ar fi multumita, pana la introducerea euro, cu o moneda ceva mai stabila, macar in ceasul al doisprezecelea ! Sau poate asteptam a treia criza, cea finala ?
foto: Assen Tonev
Wednesday, March 18, 2009
Republica Parlamentara
Ca istoric si initiator, inca din 1995, al dezbaterilor privind modificarea actualei Constitutii, sunt constient de imensa responsabilitate care revine intelectualilor societatii civile in privinta recomandarii unei noi forme de guvernamant in Romania.
Republica parlamentara, in care executivul este o emanatie a legislativului, este una din optiunile care ne stau la dispozitie. Un asemenea aranjament presupune alegerea ministrilor si a presedintelui de catre parlamentari.
Regimul parlamentar din Romania secolului XIX si inceputul secolului XX s-a bazat pe prevederile Constitutiei de la 1866, de inspiratie belgiana. Aceasta a servit Romania fara probleme pana in 1923. In perioada interbelica, regimul parlamentar din Romania a fost distrus prin eforturile combinate ale regelui Carol II si ale legionarilor, care au dorit fiecare sa-si instaureze dictatura personala sau de tip totalitar.
Revenirea la un regim parlamentar de tip Westminster in Romania este posibila, insa numai in anumite conditii.
In primul rand, o republica parlamentara are nevoie de o Justitie puternica si independenta, ceea ce nu este cazul la noi deocamdata. Recentul Raport al Comisiei Europene critica tocmai Justitia din Romania, considerata ineficienta si probabil aservita politic.
In al doilea rand, asa cum a demonstrat-o deja puciul parlamentar din 2007, Parlamentul poate submina atat Justitia, cat si democratia. O republica parlamentara, insa, nu isi poate permite luxul sa accepte ca deputati sau senatori persoane certate cu morala, cu legea sau aflati in solda unor oameni de afaceri cu apucaturi anti-democratice sau lipsiti de scrupule.
Ca sa fiu si mai clar, consider ca democratia este amenintata in Romania atat de o putere executiva care urmareste sa-si intareasca atributiile in dauna legislativului, cat si de grupuri de oameni de afaceri care, asa cum au dovedit-o, pot submina cu succes institutiile statului, de la Presedintie la Justitie. Domnul Dinu Patriciu, spre exemplu, isi doreste chiar, mai in gluma mai in serios, sa privatizeze insasi Justitia din Romania.
In al treilea rand, o presa eliberata de „mogulism” este esentiala pentru a fi siguri ca ziaristii nostri nu se afla in solda oligarhilor, nu scriu la comanda, ci sunt veritabili „gardieni ai democratiei” si ai statului de drept.
Fireste, votul uninominal poate rezolva o parte din problema accesului unor persoane grav compromise, la demnitatea de parlamentar. Campanii de tipul „Coalitia pentru un parlament curat” initiate de SAR, pot contribui la primenirea clasei politice actuale. Pana nu vom rezolva, insa, problema influentei oligarhilor asupra acesteia, nu ne putem permite sa adoptam modelul republicii parlamentare fara a pune democratia in primejdie.
Republica parlamentara, in care executivul este o emanatie a legislativului, este una din optiunile care ne stau la dispozitie. Un asemenea aranjament presupune alegerea ministrilor si a presedintelui de catre parlamentari.
Regimul parlamentar din Romania secolului XIX si inceputul secolului XX s-a bazat pe prevederile Constitutiei de la 1866, de inspiratie belgiana. Aceasta a servit Romania fara probleme pana in 1923. In perioada interbelica, regimul parlamentar din Romania a fost distrus prin eforturile combinate ale regelui Carol II si ale legionarilor, care au dorit fiecare sa-si instaureze dictatura personala sau de tip totalitar.
Revenirea la un regim parlamentar de tip Westminster in Romania este posibila, insa numai in anumite conditii.
In primul rand, o republica parlamentara are nevoie de o Justitie puternica si independenta, ceea ce nu este cazul la noi deocamdata. Recentul Raport al Comisiei Europene critica tocmai Justitia din Romania, considerata ineficienta si probabil aservita politic.
In al doilea rand, asa cum a demonstrat-o deja puciul parlamentar din 2007, Parlamentul poate submina atat Justitia, cat si democratia. O republica parlamentara, insa, nu isi poate permite luxul sa accepte ca deputati sau senatori persoane certate cu morala, cu legea sau aflati in solda unor oameni de afaceri cu apucaturi anti-democratice sau lipsiti de scrupule.
Ca sa fiu si mai clar, consider ca democratia este amenintata in Romania atat de o putere executiva care urmareste sa-si intareasca atributiile in dauna legislativului, cat si de grupuri de oameni de afaceri care, asa cum au dovedit-o, pot submina cu succes institutiile statului, de la Presedintie la Justitie. Domnul Dinu Patriciu, spre exemplu, isi doreste chiar, mai in gluma mai in serios, sa privatizeze insasi Justitia din Romania.
In al treilea rand, o presa eliberata de „mogulism” este esentiala pentru a fi siguri ca ziaristii nostri nu se afla in solda oligarhilor, nu scriu la comanda, ci sunt veritabili „gardieni ai democratiei” si ai statului de drept.
Fireste, votul uninominal poate rezolva o parte din problema accesului unor persoane grav compromise, la demnitatea de parlamentar. Campanii de tipul „Coalitia pentru un parlament curat” initiate de SAR, pot contribui la primenirea clasei politice actuale. Pana nu vom rezolva, insa, problema influentei oligarhilor asupra acesteia, nu ne putem permite sa adoptam modelul republicii parlamentare fara a pune democratia in primejdie.
Saturday, March 14, 2009
"Democratia Perfecta"
Intr-un interviu acordat recent ziarului”Romanul” din Spania, Santiago Carillo, ex-liderul Partidului Comunist spaniol, discuta pe larg despre relatia sa cu Nicolae Ceausescu.
In anii ´70, PC spaniol activa in ilegalitate de pe teritoriul Romaniei, cu sprijinul regimului Ceausescu. Desi afirma ca a fost tratat „corect” de Ceausescu, Carillo relateaza cateva incidente care l-au condus la concluzia ca dictatorul roman nu a fost un om malefic, ci pur si simplu nebun:
"in anii '70...Ceausescu m-a invitat la ziua nationala. La masa am facut o gluma, reala dealtfel, de fata cu toata lumea despre portretele lui Ceausescu si ale Elenei pe care le vedeam la manifestatiile obisnuite. I-am intrebat de ce fotografiile nu sunt recente, de ce erau de cand erau tineri. Toata lumea a zambit, dar Ceausescu era foarte serios si a zis ca portretul lui e foarte actual. Eu i-am zis: dar acum ai parul alb si in poza ai parul negru !? Si raspunsul sau a fost ca daca se odihneste 15 zile, parul lui revine la culoarea initiala si dispar firele albe (...)"
Apoi, la un Craciun, m-a invitat cu familia la Sinaia, si cand am ajuns am stat la masa impreuna si avea parul in toate culorile curcubeului. Traducatorul, care era mereu prezent in conversatiile noastre, mi-a povestit ca Ceausescu utilizase o vopsea de par romaneasca si a ajuns la acea schimbare ciudata a culorii parului. Atunci mi-am dat seama, m-am convins, ca incepea sa nu mai fie normal si ca-si pierduse ratiunea."
In preajma revolutiei, Carillo a incercat sa il previna pe Ceausescu ca trebuie sa se schimbe sau sa renunte la putere. El considera ca nu a fost ascultat de dictator pentru ca acesta nu realiza ce se intampla in jurul lui. Credea ca Romania era o „democratie perfecta”, ca datoriile externe trebuiesc platite cu orice pret. Liderul spaniol l-a considerat extrem de slab dotat intelectual, notand faptul ca nu intelegea deloc economie.
Pe fiul dictatorului, Nicu, Carillo l-a considerat un „alcoolic” si un „degenerat”, avand o parere mai buna despre Zoe. Cunoscand intim familia Ceausescu, el se declara uimit de faptul ca multi romani din Spania au nostalgia anilor dictaturii.
In anii ´70, PC spaniol activa in ilegalitate de pe teritoriul Romaniei, cu sprijinul regimului Ceausescu. Desi afirma ca a fost tratat „corect” de Ceausescu, Carillo relateaza cateva incidente care l-au condus la concluzia ca dictatorul roman nu a fost un om malefic, ci pur si simplu nebun:
"in anii '70...Ceausescu m-a invitat la ziua nationala. La masa am facut o gluma, reala dealtfel, de fata cu toata lumea despre portretele lui Ceausescu si ale Elenei pe care le vedeam la manifestatiile obisnuite. I-am intrebat de ce fotografiile nu sunt recente, de ce erau de cand erau tineri. Toata lumea a zambit, dar Ceausescu era foarte serios si a zis ca portretul lui e foarte actual. Eu i-am zis: dar acum ai parul alb si in poza ai parul negru !? Si raspunsul sau a fost ca daca se odihneste 15 zile, parul lui revine la culoarea initiala si dispar firele albe (...)"
Apoi, la un Craciun, m-a invitat cu familia la Sinaia, si cand am ajuns am stat la masa impreuna si avea parul in toate culorile curcubeului. Traducatorul, care era mereu prezent in conversatiile noastre, mi-a povestit ca Ceausescu utilizase o vopsea de par romaneasca si a ajuns la acea schimbare ciudata a culorii parului. Atunci mi-am dat seama, m-am convins, ca incepea sa nu mai fie normal si ca-si pierduse ratiunea."
In preajma revolutiei, Carillo a incercat sa il previna pe Ceausescu ca trebuie sa se schimbe sau sa renunte la putere. El considera ca nu a fost ascultat de dictator pentru ca acesta nu realiza ce se intampla in jurul lui. Credea ca Romania era o „democratie perfecta”, ca datoriile externe trebuiesc platite cu orice pret. Liderul spaniol l-a considerat extrem de slab dotat intelectual, notand faptul ca nu intelegea deloc economie.
Pe fiul dictatorului, Nicu, Carillo l-a considerat un „alcoolic” si un „degenerat”, avand o parere mai buna despre Zoe. Cunoscand intim familia Ceausescu, el se declara uimit de faptul ca multi romani din Spania au nostalgia anilor dictaturii.
Wednesday, March 11, 2009
Care Mogul ?
... un Madoff balcanic
Prin ’96 am pierdut sansa de a deveni intelectual “cu certificat de calitate” de la Sorin Ovidiu Vintu. Pe atunci aveam o mica firma de import in Brasov si trei angajati. Intr-o buna zi, am fost contactat de seful biroului Gelsor Brasov, pornit la vanatoare de capete. Am uitat cum il cheama, dar imi amintesc ca bea tuica de prune ca apa minerala.
Omul nostru, fost merceolog prin urbe, a venit la locuinta mea din Schei cu oferta sa lucrez pentru Gelsor, promitandu-mi ca ma va ingropa in bani, indiferent de tipul de proiect pe care l-as putea avea in minte. In aburii alcoolului, omul lui Vintu a mentionat chiar posibilitatea construirii unui cosmodrom in apropierea Brasovului, daca asa poftesc. Am refuzat politicos (ideea unui cosmodrom la Brasov m-a dat gata), dar asta l-a agravat, omul devenind de-a dreptul abuziv catre sfarsitul vizitei.
Saptamana asta aflu cu stupoare ca „Voinescu, Ungureanu, Avramescu” n-au rezistat ofertei ! Acum se ocupa intens – asa or fi ordinele ? – cu promovarea republicii prezidentiale in Romania ! Acelasi SOV declara pe 10 martie 2009 Evenimentului Zilei ca numarul specialistilor care au acceptat sa lucreze pentru el in trecut depaseste cu mult cifra de 150 mentionata la televiziune.
Am aflat deasemenea ca atat domnul Vintu cat si domnul Patriciu refuza eticheta de mogul. Aici sunt de acord cu ei : pentru mine, Vintu este un jalnic Madoff balcanic, pe care justitia romana l-a protejat si stim cu totii de ce; Patriciu prefera sa fie numit om de afaceri, de parca insusirea creantelor libiene datorate statului ar avea vreo legatura cu economia de piata !
La cele cateva sute, sau poate mii, de intelectuali cu „certificate de calitate” de la SOV si Patriciu, se adauga din pacate alte sute de mii de victime, care au fost doar partial compensate, si asta din bugetul mult-hulitului stat. Dar poate oare un stat, oricare ar fi acesta, sa mai functioneze normal si sa prospere, cand musteste de escroci care se cred oameni de afaceri ? Este destul sa privim jalnicul spectacol oferit de o natiune pana mai ieri superputernica, redusa astazi la implozie financiara, ca sa intelegem de ce acceptarea "ofertelor" provenind de la asemenea "oameni de afaceri" se poate dovedi fatala.
Prin ’96 am pierdut sansa de a deveni intelectual “cu certificat de calitate” de la Sorin Ovidiu Vintu. Pe atunci aveam o mica firma de import in Brasov si trei angajati. Intr-o buna zi, am fost contactat de seful biroului Gelsor Brasov, pornit la vanatoare de capete. Am uitat cum il cheama, dar imi amintesc ca bea tuica de prune ca apa minerala.
Omul nostru, fost merceolog prin urbe, a venit la locuinta mea din Schei cu oferta sa lucrez pentru Gelsor, promitandu-mi ca ma va ingropa in bani, indiferent de tipul de proiect pe care l-as putea avea in minte. In aburii alcoolului, omul lui Vintu a mentionat chiar posibilitatea construirii unui cosmodrom in apropierea Brasovului, daca asa poftesc. Am refuzat politicos (ideea unui cosmodrom la Brasov m-a dat gata), dar asta l-a agravat, omul devenind de-a dreptul abuziv catre sfarsitul vizitei.
Saptamana asta aflu cu stupoare ca „Voinescu, Ungureanu, Avramescu” n-au rezistat ofertei ! Acum se ocupa intens – asa or fi ordinele ? – cu promovarea republicii prezidentiale in Romania ! Acelasi SOV declara pe 10 martie 2009 Evenimentului Zilei ca numarul specialistilor care au acceptat sa lucreze pentru el in trecut depaseste cu mult cifra de 150 mentionata la televiziune.
Am aflat deasemenea ca atat domnul Vintu cat si domnul Patriciu refuza eticheta de mogul. Aici sunt de acord cu ei : pentru mine, Vintu este un jalnic Madoff balcanic, pe care justitia romana l-a protejat si stim cu totii de ce; Patriciu prefera sa fie numit om de afaceri, de parca insusirea creantelor libiene datorate statului ar avea vreo legatura cu economia de piata !
La cele cateva sute, sau poate mii, de intelectuali cu „certificate de calitate” de la SOV si Patriciu, se adauga din pacate alte sute de mii de victime, care au fost doar partial compensate, si asta din bugetul mult-hulitului stat. Dar poate oare un stat, oricare ar fi acesta, sa mai functioneze normal si sa prospere, cand musteste de escroci care se cred oameni de afaceri ? Este destul sa privim jalnicul spectacol oferit de o natiune pana mai ieri superputernica, redusa astazi la implozie financiara, ca sa intelegem de ce acceptarea "ofertelor" provenind de la asemenea "oameni de afaceri" se poate dovedi fatala.
imagine: "Faust" de Rembrandt
Tuesday, March 10, 2009
Spre o Republica Bananiera ?
Modificarea sau schimbarea actualei Constitutii divizeaza clasa politica romaneasca in tabara pro-prezidentiala, care doreste o presedintie puternica, si tabara „parlamentaristilor”, care ar dori ca presedintele sa fie slab si ales de parlament.
Inainte de a trece la prezentarea acestor optiuni, trebuie sa recunosc ca am fost, la randul meu, partizanul constitutionalismului de tip american si al unei institutii prezidentiale puternice. In ultima vreme am inceput sa am serioase dubii in aceasta privinta.
Anul trecut am avut ocazia sa petrec cateva zile de studiu in superba biblioteca Rothschild din Cannes. Acolo mi-a cazut in mana studiul scris de dr. Edwin Matutano, intitulat „Le régime presidentiel à travers le monde et ses quiproquos” (Revue Politique et parlementaire, nr.1047, aprilie-iunie 2008). Dr Matutano sustine, nu fara indreptatire, ca sistemul congresional american nu a functionat bine in niciuna din tarile care l-au adoptat. Ca personalizarea puterii presedintelui duce la excese periculoase ale executivului. Ca dintre toate republicile prezidentiale supuse investigatiei – majoritatea in America Latina, precum si Philippine, Cipru sau America Centrala – numai Ciprul si Costa Rica ar fi stabile din punct de vedere politic.
Ceea ce nu mentioneaza studiul in cauza voi completa eu. Exista doua mari sisteme de organizare a democratiilor contemporane: sistemul parlamentar de tip Westminster, cel congresional de tip american, si variante ale acestora. Majoritatea tarilor care, la fel ca Statele Unite in secolul XVIII, au fost initial colonii ale unor imperii europene sau asiatice, au preferat sa adopte sistemul congresional. Pe de alta parte, tari ca Germania, Anglia, Spania, care au avut o indelungata traditie parlamentara de tip medieval inainte de transformarea lor in state moderne, au devenit democratii parlamentare.
Pana la eliberare, coloniile din America Latina, Europa Centrala sau Asia au fost guvernate discretionar, chiar dictatorial, de catre puterea coloniala titulara. Iata de ce dupa obtinerea independentei, acestea au preferat sa se alinieze institutional la modelul oferit de Statele Unite, liderul razboaielor de independenta indreptate impotriva puterilor europene. Multe dintre aceste tari, ca Romania, fusesera lipsite de institutii parlamentare medievale (cu exceptia unor natiuni ca Polonia sau Ungaria). Cu alte cuvinte, natiunile eliberate nu au vrut sa emuleze institutii specifice fostilor stapani coloniali.
Din pacate, devine tot mai evident faptul ca sistemul congresional nu functioneaza bine inafara Statelor Unite ale Americii decat in mod exceptional. Ascensiunea politica a unor presedinti deveniti dictatori, frecvente demisii la varf ale sefilor executivului, sau inlocuirea fortata a acestora sunt fenomene des intalnite in republicile prezidentiale.
Revenind la Romania, cred ca exista la noi pericolul de a opta pentru un model congresional prezidentialist, care ar avea drept consecinta transformarea tarii intr-o republica bananiera (nu e nevoie sa spun de ce, si oricum eu nu ma ocup cu barfa).
Sintagma „republica bananiera” nu imi apartine. Ea a devenit celebra dupa aparitia in 1989 a cartii „La république Bananière”, scrisa de nu mai putin celebrul filosof francez Jean-François Lacan. Cartea se constituie intr-o critica virulenta a republicii prezidentiale gaulliste din Franta. Ea descrie cu lux de amanunte abuzurile prezidentiale, folosirea serviciilor secrete in scopul conservarii puterii prezidentiale, guvernarea prin decrete-lege, aservirea puterii judecatoresti. Acestea sunt tot atatea derapaje anti-democratice majore, pe care noi trebuie sa le evitam atunci cand vom trece la rescrierea Constitutiei din 1991.
Fireste, tendinta unor tineri specialisti sau politicieni, ca Ion Stanomir sau Sever Voinescu, este de a ne recomanda sistemul congresional american ca pe unul aproape ideal.( Am fost si eu tanar, am facut aceeasi greseala.) In privinta emularii sistemului congresional, Samuel Huntington avea insa perfecta dreptate cand sustinea ca democratia americana este produsul unor conditii de mediu si istorice unice si irepetabile, care nu pot fi duplicate cu succes in alte zone ale lumii. Voi reveni pe aceasta tema.
Inainte de a trece la prezentarea acestor optiuni, trebuie sa recunosc ca am fost, la randul meu, partizanul constitutionalismului de tip american si al unei institutii prezidentiale puternice. In ultima vreme am inceput sa am serioase dubii in aceasta privinta.
Anul trecut am avut ocazia sa petrec cateva zile de studiu in superba biblioteca Rothschild din Cannes. Acolo mi-a cazut in mana studiul scris de dr. Edwin Matutano, intitulat „Le régime presidentiel à travers le monde et ses quiproquos” (Revue Politique et parlementaire, nr.1047, aprilie-iunie 2008). Dr Matutano sustine, nu fara indreptatire, ca sistemul congresional american nu a functionat bine in niciuna din tarile care l-au adoptat. Ca personalizarea puterii presedintelui duce la excese periculoase ale executivului. Ca dintre toate republicile prezidentiale supuse investigatiei – majoritatea in America Latina, precum si Philippine, Cipru sau America Centrala – numai Ciprul si Costa Rica ar fi stabile din punct de vedere politic.
Ceea ce nu mentioneaza studiul in cauza voi completa eu. Exista doua mari sisteme de organizare a democratiilor contemporane: sistemul parlamentar de tip Westminster, cel congresional de tip american, si variante ale acestora. Majoritatea tarilor care, la fel ca Statele Unite in secolul XVIII, au fost initial colonii ale unor imperii europene sau asiatice, au preferat sa adopte sistemul congresional. Pe de alta parte, tari ca Germania, Anglia, Spania, care au avut o indelungata traditie parlamentara de tip medieval inainte de transformarea lor in state moderne, au devenit democratii parlamentare.
Pana la eliberare, coloniile din America Latina, Europa Centrala sau Asia au fost guvernate discretionar, chiar dictatorial, de catre puterea coloniala titulara. Iata de ce dupa obtinerea independentei, acestea au preferat sa se alinieze institutional la modelul oferit de Statele Unite, liderul razboaielor de independenta indreptate impotriva puterilor europene. Multe dintre aceste tari, ca Romania, fusesera lipsite de institutii parlamentare medievale (cu exceptia unor natiuni ca Polonia sau Ungaria). Cu alte cuvinte, natiunile eliberate nu au vrut sa emuleze institutii specifice fostilor stapani coloniali.
Din pacate, devine tot mai evident faptul ca sistemul congresional nu functioneaza bine inafara Statelor Unite ale Americii decat in mod exceptional. Ascensiunea politica a unor presedinti deveniti dictatori, frecvente demisii la varf ale sefilor executivului, sau inlocuirea fortata a acestora sunt fenomene des intalnite in republicile prezidentiale.
Revenind la Romania, cred ca exista la noi pericolul de a opta pentru un model congresional prezidentialist, care ar avea drept consecinta transformarea tarii intr-o republica bananiera (nu e nevoie sa spun de ce, si oricum eu nu ma ocup cu barfa).
Sintagma „republica bananiera” nu imi apartine. Ea a devenit celebra dupa aparitia in 1989 a cartii „La république Bananière”, scrisa de nu mai putin celebrul filosof francez Jean-François Lacan. Cartea se constituie intr-o critica virulenta a republicii prezidentiale gaulliste din Franta. Ea descrie cu lux de amanunte abuzurile prezidentiale, folosirea serviciilor secrete in scopul conservarii puterii prezidentiale, guvernarea prin decrete-lege, aservirea puterii judecatoresti. Acestea sunt tot atatea derapaje anti-democratice majore, pe care noi trebuie sa le evitam atunci cand vom trece la rescrierea Constitutiei din 1991.
Fireste, tendinta unor tineri specialisti sau politicieni, ca Ion Stanomir sau Sever Voinescu, este de a ne recomanda sistemul congresional american ca pe unul aproape ideal.( Am fost si eu tanar, am facut aceeasi greseala.) In privinta emularii sistemului congresional, Samuel Huntington avea insa perfecta dreptate cand sustinea ca democratia americana este produsul unor conditii de mediu si istorice unice si irepetabile, care nu pot fi duplicate cu succes in alte zone ale lumii. Voi reveni pe aceasta tema.
Wednesday, March 4, 2009
"Spre A Treia Republica"
Au trecut doi ani de la initiativa prezidentiala de condamnare a comunismului in Parlamentul Romaniei. Rezultatul ? O contralovitura iliesciana, constand in actiunea de suspendare a presedintelui, care a ocupat in 2007 atentia romanilor timp de sase luni. Nu intentionez sa analizez acum oportunitatea condamnarii comunismului sau rezultatele initiativei, nu este important. Actiunea de suspendare a lui Basescu la care s-au raliat 322 de parlamentari a expus insa starea de putrefactie in care se afla sistemul nostru institutional. Acesta a fost construit stramb, pe baza Constitutiei de la 1991.
Sociologul si scriitorul iesean Liviu Antonesei este unul dintre intelectualii romani care a tras la timp semnalul de alarma in aceasta privinta. La inceputul lui 2007 a publicat un ciclu de sase editoriale, sugestiv intitulate „Spre A Treia Republica”. Constatand situatia de blocaj institutional la care se ajunsese – presedintele nu isi putea concedia premierul, iar acesta din urma si acolitii lui din Parlament nu au putut demite presedintele – Liviu Antonesei scria:
„Ne trebuie o altă Republică, pe ruinele acesteia, una în care va trebui, înainte de toate, să alegem mai înţelept forma de guvernămînt. Acum, după diagnosticarea eşecului republicii semiprezidenţiale, pare mai simplu, suntem obligaţi să alegem una din formele pure, nehibride. Este de ales, prin urmare, între republica prezidenţială şi cea parlamentară, amîndouă cu avantajele şi dezavantajele lor. Pentru a alege însă bine, va trebui s-o facem gîndindu-ne nu la persoane, cum am procedat la începutul deceniului trecut, ci la interesele reale ale ţării.”
Din toata tevatura iscata de initiativa condamnarii comunismului si incercarea de suspendare a presedintelui, ne-am ales cu acest diagnostic, dat de un intelectual care simte si actioneaza ca inaintasii sai junimisti, adica din spirit patriotic.
Cei care doresc sa se familiarizeze cu propunerile avansate de Liviu Antonesei in editorialele sale, cum ar fi recomandarea privind parlamentul unicameral si altele ( care se regasesc si in asa-zisul „decalog al lui Basescu”), pot accesa linkul saptamanalului ACUM la adresa
Sociologul si scriitorul iesean Liviu Antonesei este unul dintre intelectualii romani care a tras la timp semnalul de alarma in aceasta privinta. La inceputul lui 2007 a publicat un ciclu de sase editoriale, sugestiv intitulate „Spre A Treia Republica”. Constatand situatia de blocaj institutional la care se ajunsese – presedintele nu isi putea concedia premierul, iar acesta din urma si acolitii lui din Parlament nu au putut demite presedintele – Liviu Antonesei scria:
„Ne trebuie o altă Republică, pe ruinele acesteia, una în care va trebui, înainte de toate, să alegem mai înţelept forma de guvernămînt. Acum, după diagnosticarea eşecului republicii semiprezidenţiale, pare mai simplu, suntem obligaţi să alegem una din formele pure, nehibride. Este de ales, prin urmare, între republica prezidenţială şi cea parlamentară, amîndouă cu avantajele şi dezavantajele lor. Pentru a alege însă bine, va trebui s-o facem gîndindu-ne nu la persoane, cum am procedat la începutul deceniului trecut, ci la interesele reale ale ţării.”
Din toata tevatura iscata de initiativa condamnarii comunismului si incercarea de suspendare a presedintelui, ne-am ales cu acest diagnostic, dat de un intelectual care simte si actioneaza ca inaintasii sai junimisti, adica din spirit patriotic.
Cei care doresc sa se familiarizeze cu propunerile avansate de Liviu Antonesei in editorialele sale, cum ar fi recomandarea privind parlamentul unicameral si altele ( care se regasesc si in asa-zisul „decalog al lui Basescu”), pot accesa linkul saptamanalului ACUM la adresa
http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=253
In opinia lui Liviu Antonesei, modificarea sau inlocuirea unor articole din Constitutie nu sunt suficiente. Potrivit lui, este necesara elaborarea unei noi Constitutii, care sa o inlocuiasca pe cea carpita in 2003, care a incetat sa ne mai serveasca interesele. Nimic mai adevarat ! Dar oare vor fi in stare politicienii nostri sa se ridice la inaltimea acestei misiuni istorice ? Ramane de vazut.
In opinia lui Liviu Antonesei, modificarea sau inlocuirea unor articole din Constitutie nu sunt suficiente. Potrivit lui, este necesara elaborarea unei noi Constitutii, care sa o inlocuiasca pe cea carpita in 2003, care a incetat sa ne mai serveasca interesele. Nimic mai adevarat ! Dar oare vor fi in stare politicienii nostri sa se ridice la inaltimea acestei misiuni istorice ? Ramane de vazut.
* publicat in saptamanalul AGERO Stuttgart
Subscribe to:
Posts (Atom)