DOUA. VARIANTE ALE. TEORIEI. SFARSITULUI. ISTORIEI

”Să lichidăm cu desăvârșire mentalitatea anarhică, mic burgheză, că problemele istoriei, ale diferitelor științe sociale, sunt doar probleme de specialitate. Acestea sunt probleme ale teoriei și ideologiei comuniste.” (Nicolae Ceausescu, 1974 )

Teoria " sfarsitului istoriei "  ii apartine lui Hegel, fiind enuntata de acesta in Fenomenologia Spiritului si in prelegerile sale de filosofia istoriei.

Marxismul a preluat teoria, integrand-o in materialismul istoric . Marx a redus istoria umanitatii la istoria luptelor dintre clase. In conceptia lui si a comunistilor,  istoria se va sfarsi dupa triumful revolutiilor comuniste, a disparitiei proprietatii private si cea  a claselor sociale. Ceausescu era absolut convins de acest fapt, anexand dupa congresul partidului din 1974 stiinta istoriei la carul victorios al activistilor de partid.

Pentru a convinge definitiv istoricii  natiei in privinta validitatii teoriei marxiste a sfarsitului istoriei, Ceausescu a impus dupa 1974 includerea in programa de invatamint a facultatilor de istorie obligativitatea studiului filosofiei marxiste,  sociologiei si economiei politice. Ceausescu a fost atat de convins ca in Romania cel putin istoria ajunsese la final , incat a denumit sugestiv celebrul bulevard care ducea la Casa Poporului  " Victoria Socialismului ".  Cum s-a sfarsit istoria in viziunea lui Ceausescu stim astazi cu totii ...

In euforia provocata in vest de prabusirea comunismului din centrul si estul Europei a fost lansata o teorie alternativa a sfarsitului istoriei. Aceasta varianta "capitalista " sau mai corect spus liberala  i-a apartinut politologului american Francis Fukuyama. Potrivit acestuia, triumful economiei de piata si al democratiei liberale anuntau sfarsitul istoriei propovaduit in secolul XIX de acelasi Hegel. Spre deosebire de marxisti, Hegel a fost receptat de Fukuyama prin intermediul operei lui Alexandre Kojeve, un emigrant rus ajuns profesor universitar de filosofie la Paris in perioada interbelica.

Nu o sa ma pronunt in privinta validitatii teoriei hegeliene a sfarsitului istoriei sau a celor doua variante pe care le-a generat pana in prezent. Evolutiile istorice din ultimii 40 de ani au dovedit cu prisosinta adevarul potrivit caruia istoria umana are realmente un inceput, insa  nu si un sfarsit previzibil.  Am redactat acest post ca un avertisment adresat tuturor celor care vor mai dori in viitor sa se lanseze in speculatii intelectuale pe aceasta tema ...

https://www.newyorker.com/magazine/2018/09/03/francis-fukuyama-postpones-the-end-of-history?fbclid=IwAR1KzsZ48XL-yYwYQZbCyJncMrplY9c8X6b0_E3xH97_Kbtq0uCy21_G50A

Vaccinul anti-socialism

Imunizarea mea impotriva iluziilor provocate tinerilor de furibunda propaganda a socialistilor a avut loc in 1973, in ultimul an de liceu, adica in plina "epoca de aur ". Dar iata cum s-au petrecut lucrurile :

Inainte de bacalaureat si apoi de sustinerea examenului de admitere la facultate, in toamna anului 1973, atat eu cat si majoritatea colegilor mei asteptam cu nerabdare sa scapam de uniforme si ,in cele mai multe cazuri, de rigorile unei pseudo-educatii axata in principal, cu mici exceptii, pe "crearea omului nou", constructor constient al "societatii socialiste multilateral dezvoltate". Idealul dascalilor nostri de atunci era acela de a produce pe banda rulanta absolventi de nadejde ai sistemului, bine indoctrinati politic, conformisti dar nu neaparat bine pregatiti profesional ( exceptie faceau clasele de matematica-fizica, insa nu cele de la uman ).

Cu o vara inainte de evenimentele pe care le voi relata in continuare, in vacanta lucrasem in 3 schimburi pentru bani de buzunar la fabrica de inghetata al carei director era tatal meu.  Cu banii obtinuti mi-am cumparat, printre altele, un cartus de tigari straine din centrul orasului. Faptul a atras prompt atentia securitatii, care a descins a doua zi la locuinta parintilor, a confiscat  restul de 11 dolari care imi mai ramasese ( cumparasem cu 3 zile inainte 20 de dolari de la un turist belgian in trecere prin Brasov ) si m-a dus la procuratura sa dau o declaratie in legatura cu provenienta valutei.

Desi m-au amenintat cu consecinte teribile, oamenii securitatii - care controlau la sange piata neagra a schimburilor valutare din oras - stiau ca eu nu facusem niciodata afaceri cu valuta. In plus, aceasta mica tranzactie a fost o exceptie, eu procurandu-mi de obicei tigarile din comertul socialist... Asa ca prin toamna 1973 au decis sa trimita o nota informativa directiunii liceului meu, pentru a fi discutat in colectivul clasei si sanctionat pe masura faptei comise.

Dirigintele clasei mele era un marxist notoriu, Cristache Cornel, care se pretindea profesor de filosofie. Acesta locuia pe aceeasi strada cu mine si ma considera fara temei prototipul viitorului dusman de clasa, un elev cu apucaturi burgheze, care venea citeodata la liceu cu autoturismul familiei, un Renault Gordini amarat ce numai arareori pornea la cheie. Faptul ca mi-am cumparat in timpul vacantei de vara si un cartus de tigari straine a fost resimtit de Cristache drept picatura care a umplut paharul...

La ora de dirigentie in care urma sa se prelucreze cazul meu a tinut sa participe si directorul liceului, Jurca Nicolae, un pseudo-istoric din Tara Motilor pripasit pe la Brasov, care isi dadea aere de veritabil "geniu al Apusenilor".   Dar iata cum si-a prezentat Jurca activitatea profesionala DUPA revolutia din 1989 :

 "M-am născut la 20 noiembrie 1935 în comuna Bucium, judeţul Alba, din părinţii Simion şi Ana. Tatăl a lucrat în minele de aur din Roşia Montană, iar mama, în gospodăria proprie din Munţii Apuseni. După studiile primare în satul natal, am urmat cursurile gimnaziale şi liceale la Liceul "Regele Ferdinand" din Turda şi Şcoala Normală din Abrud (...)Între 1953 şi 1957 am studiat la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Filologie-lstorie, secţia Istorie. În anii de liceu şi facultate nu am făcut parte din nicio orga­nizaţie de tineret comunistă. Pentru aceste motive şi, îndeosebi, pentru faptul de a fi luat poziţie deschisă de solidaritate cu revoluţia maghiară din 1956, nu am primit repartiţie în învăţă­mânt. În cele din urmă, am reuşit să intru în învăţământ, în comuna natală, apoi am funcţionat în oraşul Brad (ca profesor şi inspector şcolar şef) şi Braşov, ca director al Liceului de Informatică (1963-1974). În noiembrie 1975 am concurat pe un post de lector la Facultatea de Istorie şi Filologie din Sibiu, unde am funcţionat ca lector universitar al disciplinei Istoria contemporană a României (...) Ca urmare a desfiinţării facultăţii din Sibiu, începând din 1984 am fost transferat la Univer­sitatea din Braşov, unde am predat până în 1986 cursul de Probleme fundamentale ale istoriei României. Înce­pând din 1986 am lucrat la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române (...) Sunt doctor în istorie. O dată cu anul 1993, am revenit, prin concurs, la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Catedra de istorie, pe un post de profesor (...) Am publicat, de-a lungul anilor trei volume, dintre care două după Revoluţie, un curs universitar, peste 70 de studii şi numeroase articole, recenzii, adnotări etc. (...) În 1990, imediat după Revo­luţie, am făcut parte din Consiliul Central Provizoriu de Uniune Naţională (...)"

Cristache a prezentat faptele, dupa care mi s-a dat si mie .cuvantul. Am explicat colegilor pe scurt de unde proveneau banii - dupa cunostinta mea, nici unul dintre colegi nu lucrase vreodata vara pentru a-si procura bani de buzunar - precum si faptul ca fiind vorba de banii mei, puteam cumpara orice de oriunde, chiar si valuta. Am mai atras atentia colegilor ca unii dintre ei posedau articole de imbracaminte, gen cizme, de la acelasi shop in valuta al orasului, fara ca nimeni sa ii intrebe provenienta acestora.

Colegii nu s-au inghesuit sa sustina sanctionarea mea, ceea ce l-a enervat cumplit pe directorul Jurca. Acesta a scapat cu aceea ocazie o perla care m-a imunizat pentru todeauna impotriva socialismului. Pantazi, a spus acesta, e un tip inteligent, care stie sa se apere. Cu toate acestea, i-a asigurat el pe colegi, societatea socialista nu are nevoie de oameni inteligenti, ci de oameni medii, care respecta normele de convietuire socialista, sunt deci conformisti si aplica in viata de zi intru totul directivele partidului ... Amin ! 😮

Adevarul care i-a scapat lui Jurca m-a convins ca socialismul nu este nici pe departe ceea ce pretindeau promotorii lui ca este. A devenit clar ca exponentii si suporterii acestui sistem nu sunt in realitate promotori ai progresului uman, dimpotriva. Un sistem socialist matur - ca acela din Romania anilor 70 - este de fapt unul profund anti-intelectual,  un paradis al mediocritatilor, un sistem care nu poate duce in final decat la stagnare si la mizerie sociala generalizata, asa cum s-a si intamplat.

Dupa mine, singurul merit profesional veritabil al lui Jurca a fost acela ca m-a vaccinat prin remarcile lui impotriva iluziilor propagandei socialiste. Asa-zisa judecare a mea s-a petrecut in 1973, insa sentinta a fost pronuntata de romani in 1989. Si nu eram eu vinovatul, ci sistemul, care a disparut practic peste noapte.

Eu si "muschetarii comunismului"

Am supranumit  in deridere personajele sulfuroase mentionate mai jos "muschetarii comunismului" . Rolul acestor indivizi in distrugerea carierelor celor care nu erau pe placul regimului a fost nefast, dar prea putin documentat in Romania.

Un lucru trebuie spus din capul locului. " Muschetarii comunismului" nu atacau pe oricine, ci numai pe cei care, ca subsemnatul dupa absolvirea facultatii , aveau calificari si rezultate profesionale peste medie. Daca se intampla ca victimele acestor secaturi sa fie si bine pregatiti, si proveniti din familii bune, " de burgheji " , intensitatea atacurilor  acestora crestea exponential.

In Brasov, unde am fost repartizat dupa absolvirea facultatii,  " muschetarii comunismului" erau in anii 70 si 80 in marea lor majoritate moldoveni. Cei care m-au intimpinat la liceul industrial " Tractorul " erau toti moldoveni, de la directorul tineretului , Doru Briceanu, la secretarul de partid al liceului, Pais Traian. Singura exceptie era inginerul Manole Ioan, oltean de origine, cu care m-am inteles bine si care era la randul lui "lucrat" de cei doi.

Aceste veritabile cozi de topor ale comunismului de la noi nu aveau alta preocupare decat aceea de a-si pastra posturile , a avansa si a-si lucra colegii. Dupa primul an de stagiatura , respectul si consideratia elevilor si a multora dintre colegi l-au determinat pe directorul Manole sa imi propuna sa ocup eu in viitor functia de director al tineretului, Doru Briceanu fiind trecut binisor de varsta de 40 de ani. Am refuzat functia, insa "muchetarii comunismului" au declansat preventiv o campanie sustinuta impotriva mea.

Acestia nu m-au atacat numai de teama. La venirea mea in liceu, principala metoda pedagogica folosita era bataia, secretarii utc sau de partid fiind cei mai mari adepti. Iata cum descria un fost elev, ajuns jurnalist,  " educatia " primita de el de la Pais Traian :

"Mai aveam doi profi de mate în liceu: unul era Pais Traian, fost boxer, renumit în tot oraşul. Omul, când se enerva, ca să nu pocnească elevii, lua un pumn de cretă şi-l făcea făină între degete. Dacă-ţi dădea o palmă după ceafă nu-ţi mai creştea părul acolo. Umplea catalogul de 2 de trebuia directoarea să-i mai facă unul, să-şi poată trece elevii clasa." ( Ovidiu Eftimie, jurnalist )

Am obiectat impotriva bataii in privat, in discutiile mele cu directorul liceului, sau in cadrul sedintelor de consiliu al profesorilor. In plus, in sedintele pcr m-am opus sanctionarii instructorului auto al liceului, Codreanu, un penticostal cu patru copii acasa. Acestuia i-a fost imputata lipsa unor cantitati de benzina, de care se faceau vinovati atat Briceanu, cat si alti profesori , care obisnuiau sa-si alimenteze autoturismele de la pompa de benzina din incinta liceului ...

Ocazia folosita de cei doi pentru a se rafui cu mine a venit in toamna anului 1980, in timpul campaniei agricole de recoltarea cartofilor. In toiul campaniei, am facut o raceala puternica la rinichi, fiind necesara internarea mea in spital pentru zece zile. Ei bine, Pais s-a prezentat la directiunea spitalului, unde am fost chemat si eu, pentru a fi acuzat, nici mai mult, nici mai putin, ca m-am internat pentru " a sabota productia de cartofi a judetului Brasov " !

Scarbit si profund afectat profesional de masinatiunile celor doi, am plecat in primavara anului 1981 intr-o excursie scolara in Ungaria, ajungand in vara aceluiasi an sa emigrez via Iugoslavia in Australia. Dupa ani de zile in emigratie, am inteles intr-un sfarsit ca politica de distrugere a elitelor din orice domeniu al societatii romanesti a continuat in forme noi si dupa 1965, desi multi specialisti incearca inca sa crediteze ideea ca asemenea fapte apartineau perioadei dintre 1945 - 65. Cele intamplate mie o dovedesc cu prisosinta.

Dupa numai 8 ani, sistemul pe care " muschetarii comunismului" l-au servit cu atata abnegatie s-a prabusit in numai cateva zile. Din nefericire, extrem de putini dintre cei care si-au afectat grav colegii de munca, vecinii sau prietenii pe timpul comunismului, au platit mai apoi in vreun fel pentru raul facut, dimpotriva.

In intervalul de timp scurs de la plecarea mea din tara, m-am gandit deseori cat de grotesc este totusi faptul ca am absolvit  facultatea in capitala Moldovei, avand profesori moldoveni,  numai pentru a fi privat de alti moldoveni , din Brasov de data asta, de dreptul de a ma bucura de roadele muncii mele din timpul studiilor ... 

Nu consider nici astazi acceptabil faptul ca in timp ce cvasi-totalitatea colegilor mei de grupa s-au putut intoarce dupa absolvire in localitatile natale, la Iasi, Suceava, Bacau, Galati, Buhusi, samd, eu a trebuit sa renunt la postul meu din Brasov, pentru care muncisem atat de greu. Aceasta nedreptate strigatoare la cer nu pare insa sa fi impresionat pe niciunul dintre fostii colegi, de aceeasi varsta sau mai tineri. In asemenea conditii, oamenii cu maciuca, adusi cu zecile de mii de catre regimul comunist la Brasov, au putut sa ii impinga in afara tarii cu impunitate pe multi brasoveni get-beget, care au fost inlocuiti cu fidelii regimului, oameni slab pregatiti profesional, dar violenti si corupti.

Confesiunile unui pseudo activist ASC

Intre 1975 -1979, in plina epoca Ceausescu,  am fost liderul asociatiei studentesti al Facultatii de Istorie-Filosofie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, insa nu am explicat nimanui pana astazi ce m-a motivat sa devin secretar si apoi presedintele asociatiei studentilor din facultate. 

 Spre deosebire de colegii mei de liceu, eu m-am maturizat politic tarziu, numai in ultimul semestru din clasa a XII-a. Dorind sa imi depun dosarul la facultatea de istorie din Iasi, mi-am dat seama cu groaza ca nefiind utecist, nu puteam pretinde, asa cum se cerea, o recomandare de la colectivul UTC al clasei.

Maturizarea mea politica tarzie a fost insa extrem de rapida. Am facut imediat cerere de adeziune, am devenit membru utc in martie 1974 si am solicitat recomandarea in luna iunie, cu o luna numai inaintea examenului de bacalaureat.

Aici insa lucrurile s-au complicat. Florina Sofian, secretara utc a clasei, influentata probabil si de dirigintele clasei (profesor de marxism,sau ma rog, de filosofie, cum se pretindea el ) mi-a refuzat eliberarea recomandarii necesare. Socul meu a fost total. Am luat cunostinta brusc de o alta latura a caracterului Florinei, cu care  nu ma mai intalnisem pana atunci . Ma refer desigur la caracterul acesteia de parasuta ideologica a regimului, de care faceau atatia parada in timpul regimului comunist. Cand vorbesc de  maturizare politica rapida, la trezirea aceasta dura la realitatea politica din jurul meu ma refer.

Dupa ce am reusit la examenul de admitere, am decis sa nu mai las pe nimeni sa devina secretar de grupa sau de an , sa decida altcineva daca x sau y merita o recomandare, o aprobare pentru plecarea in strainatate, o bursa, etc. Cu alte cuvinte, am decis ca cea mai potrivita persoana care sa ocupe asemenea functie sunt tocmai eu , pentru ca dupa experienta  mea cu Florina am realizat ca nu este deloc  normal sa iti defavorizezi  economic, politic sau administrativ proprii colegi. 

Performanta mea ca secretar de an nu a trecut neobservata de colegii mai in varsta cu functii de raspundere la nivel de facultate sau universitate. La propunerea lor, am fost ales pentru urmatorii 3 ani presedintele asociatiei studentilor din facultate, asa cum se stie.

Pe durata acestor 3 ani, pot sa ma mindresc cu faptul ca nu am refuzat nimanui dreptul de a pleca in strainatate, de a obtine toate avantajele la care aveau dreptul colegii mei ( burse, bilete de tabara, ajutoare materiale, etc ). Mai mult, niciun coleg nu a avut de suferit politic sau nu a fost propus de mine pentru vreo sanctiune, cu o singura exceptie. Atitudinea mea relaxata  si toleranta a nemultumit insa conducerea centrala uascr, care in anul III a propus eliberarea mea din fuctie, refuzata insa prin vot de consiliul asociatiei din facultate si cel pe universitate. Altfel spus, singurul student din facultate care a avut de suferit din punct de vedere politic am fost eu...

Dupa ce am fost repartizat profesor la Brasov unul din fostii mei colegi de asociatie , care a ajuns sa detina o functie importanta la nivel national, s-a deplasat in urbea noastra natala pentru a-mi propune sa imi continui cariera politica la Bucuresti. Am refuzat politicos, explicandu-i lui Arhip Iulian ( asa se numea activistul uascr in cauza ) ca motivul pentru care am decis sa ma ocup de asociatia studentilor pe timpul studiilor, avea legatura cu teama mea de a avea pe cap  o alta lepra politica  de teapa Florinei Sofian...