Poporul dintre Carpati si Dunare pe care il numim astazi " roman ", mandru de originea sa neo-latina, trece prin cea mai grava criza existentiala de la etnogeneza sa incoace.
Separati de vicisitudinile istoriei sud-estului european si siliti sa traiasca pana in 1859 in principate separate ( Moldova, Valahia si Transilvania ) populatia carpato-danubiana a ajuns cu sprijinul pasoptistilor sa isi incropeasca un stat modern, Principatele Unite. Devenit Romania si regat cativa ani mai tarziu, noul stat s-a extins in 1919 in Transilvania, Bucovina austriaca si Moldova ruseasca.
Din nefericire, suprafata si populatia Romaniei s-au diminuat considerabil dupa al doilea razboi mondial. Mai mult, statul roman trece acum printr-o criza demografica serioasa, pierzand pe calea emigrarii in ultimele 3 decenii mai mult de 11% din populatia sa. La aceasta se adauga si o criza identitara, consecinta absentei unei forte politice cu o agenda nationala.
Iata deci ca dupa ce au rezistat timp de secole catolicizarii fortzate ( in Transilvania ) sau islamizarii de catre turcii otomani ( In Moldova sau Muntenia ) romanii nu mai sunt amenintati in prezent cu disparitia lor ca popor de mari puteri vecine ostile, ci de propria lor creatie, statul modern, pretins democratic si teoretic independent. Acesta a ajuns la ora actuala sa fie o simpla curea de transmisie a directivelor elitelor globaliste din Bruxelles si Washington, pentru care interesul national al romanilor nu conteaza decat ca potentiala piedica.
In conditiile economice , politice si sociale create dupa 1989, supravietuirea pe termen lung a statului modern roman nu mai apare ca sigura, dimpotriva. In realitate, niciun guvernant nu se poate rational astepta ca statul pe care il reprezinta sa dainuiasca vesnic, daca acesta nu mai raspunde aspiratiilor si nevoilor cetatenilor sai.
