Saturday, May 21, 2016

GEOPOLITICA ROMANIEI


Interesul intelectual in geopolitica globala si cea regionala l-am avut inca de pe bancile facultatii. Dezinteresul, chiar ostilitatea autoritatilor comuniste, pentru aceasta disciplina stiintifica - care a fost profund discreditata de geopoliticianul german Karl Haushofer, inspirator al politicilor expansioniste naziste - m-au impiedicat insa pana in anii '90 sa revin si sa aprofundez demersurile mele initiale.

In ultimele doua decenii ale secolului trecut, geopolitica a revenit insa in forta in prim-planul demersurilor intelectuale care incearca sa explice modificarile teritoriale aparute pe harta lumii, aparitia de noi state sau cauzele conflictelor etnice sau religioase care insangereaza inca zone intregi ale globului.

Revenit in tara dupa 1989, m-am preocupat intens timp de cativa ani de problemele economice, institutionale si intr-o mai mica masura politice din Romania post-decembrista. Aceste eforturi au culminat cu elaborarea unui eseu dedicat geopoliticii Romaniei, “Romania in mileniul III”, care a fost prezentat in toamna lui 1995 in cadrul unei mese rotunde organizate cu guvernul Romaniei de catre revista The Economist din Londra, si publicat in presa romaneasca in noiembrie al aceluiasi an de ziarul “Ziua”.

Eseul avea la baza doua idei forta . Prima se referea la faptul ca din punct de vedere geopolitic mentinerea actualei capitale la Bucuresti era o mostenire anacronica din perioada Vechiului Regat, aranjamentul ideal pentru un stat cu forma geometrica a Romaniei impunand in mod firesc mutarea capitalei in centrul tarii, adica in Transilvania. Asa cum se poate constata din lectura pasajului urmator apartinand fondatorului geopoliticii americane Nicholas Spykman, forma Vechiului Regat prezenta serioase dezavantaje, teritoriul sau fiind lung si ingust. Forma teritoriului este in principal responsabila pentru desprinderea unor teritorii ca Bucovina si Nordul Ardealului din trupul tarii sau aparitia statului Moldova si numai in al doilea rand Pactul Ribbentrop-Molotov, care nu a facut altceva decat sa exploateze lipsa de prevedere a guvernantilor romani care dupa Marea Unire nu au mutat imediat capitala intr-o pozitie centrala ce le-ar fi permis o mai buna administrare a tarii si strangerea legaturilor cu zonele periferice ale statului reintregit:

“Este evident ca forma ideala a teritoriului unui stat este cea a unui cerc perfect. Intr-o asemenea configuratie, cea mai mare suprafata posibila ar fi inclusa in interiorul frontierelor cele mai scurte, facilitand apararea acestora, iar toate zonele ar fi echidistante si s-ar afla cat mai aproape posibil de un guvern pozitionat in centrul cercului. Statele care sunt inguste si lungi ca forma - si asta este mai ales situatia puterilor terestre - au tendinta inevitabila sa se dezintegreze, fie pierzand teritorii la periferie unde influenta centralizatoare a guvernului se face cel mai putin simtita, fie prin desprinderea unor teritorii si reaparitia acestora sub forma unor state separate.” (Nicholas Spykman, Geography and Foreign Policy, 1938, p.34)

A doua idee forta era aceea a reorganizarii statului roman sub forma unui stat federal, care ar fi atenuat tensiunile existente dintre diferitele regiuni istorice ale tarii. Adoptarea formulei statului national unitar dupa 1921 nu a reusit sa previna doua decenii mai tarziu importante pierderi teritoriale la periferia statului roman.

Din nefericire, imperativele geografice care ar fi trebuit luate in seama cu prioritate de politicienii romani au fost, din nou, ignorate cu desavarsire. In goana dupa imbogatire rapida, alesii nostri au renuntat sa se preocupe in vreun fel de viitorul tarii, fiind obsedati numai de viitorul financiar al propriilor familii.

Daca se doreste insa supravietuirea pe termen lung a statului roman – lucru de care am ajuns sa ma indoiesc in ultima vreme – orice reorganizare administrativ-teritoriala a Romaniei trebuie sa aiba ca prioritate zero mutarea capitalei tarii in centrul acesteia. Procedand altfel, Romania va ramane in continuare expusa pericolelor separatismului, iredentismului si proastelor legaturi administrative dintre centru si teritoriile periferice ale tarii.

Doresc sa inchei postul cu un al doilea citat din Spykman, pe care il dedic politicienilor romani afectati de analfabetism geopolitic, sau a celor consiliati de “geopoliticieni de ziua a 7-a”:


“(...) aria geografica a unui stat este baza teritoriala de unde statul opereaza pe timp de razboi, si pozitia strategica pe care o ocupa pe timpul armistitiului provizoriu pe care noi il numim pace. Acesta este factorul care conditioneaza in mod fundamental formularea politicilor statului din cauza ca este cel mai permanent. Ministrii vin si pleaca, chiar si dictatorii mor, dar muntii raman de neclintit. (Nicholas Spykman, Geography and Foreign Policy, 1938, p.29)