"EREZIA GRECIEI" SI SFARSITUL "PRIMAVERII DE LA ATENA"

F.Pantazi, Grecia (2010)

Pe vremea studentiei mele iesene din anii '70, la biblioteca institutului "A.D. Xenopol" putea fi consultata o carte, " Erezia Cehoslovaciei", care se afla insa la fondul secret si putea fi citita numai cu aprobari speciale.

Astazi am asistat la varianta vestica a evenimentelor din 1968 din Praga. Tsipras - acest Dubcek grec - a semnat in cursul noptii de 13 iulie 2015 capitularea Greciei in fata conditiilor draconice impuse de ceilalti 18 lideri ai UE, in frunte bineinteles cu Germania. Procedand astfel, acesta a inselat toate sperantele suporterilor Syriza si aspiratiile grecilor de rand, fara sa obtina in schimb decat conditii de austeritate si mai dure decat inainte de referendum.

La fel ca si antecesorii lor cehoslovaci de acum aproape 50 de ani, grecii s-au ridicat impotriva diktatelor troikai, a doctrinei suveranitatii limitate impuse de conducerea UE si PENTRU democratizarea structurilor uniunii. "Primavara de la Atena" a luat sfarsit insa noaptea trecuta, fara a reusi sa isi atinga nici unul din obiectivele propuse : reducerea datoriei publice, renuntarea la austeritate, recunoasterea oficiala a faptului ca Grecia este de fapt de cativa ani in faliment.

"Victoria" creditorilor impotriva grecilor anunta insa inceputul sfarsitului pentru UE, asa cum evenimentele din Cehoslovacia au anticipat prabusirea Uniunii Sovietice. Nu ne ramane acum decat sa asteptam aparitia unei Polonii vestice si sa le reamintim grecilor proverbul chinezesc potrivit caruia putem pierde orice, insa abia atunci cand ne pierdem curajul, pierdem intradevar totul ...

NOTA : Cehoslovaciei nu i s-a oferit din pacate sansa in 1968 sa iasa de sub tutela URSS, asa cum s-a intamplat cu Grecia si UE...

UNDE S-AU DUS BANII GERMANILOR ?

Stati linistiti , nu i-au cheltuit cu grecii, ci cu proprii lor bancheri, considerati de experti drept printre cei mai corupti si mai incompetent din lume.

Un articol din New York Times din 2013 descrie in detaliu un sistem bancar german macinat de coruptie, imprumuturi neperformante, de pierderi uriase si afectat de un management bancar incompetent. Desi economia germana este data drept model in UE, bancile germane sunt printre codasele continentului.

Bancile germane au investit in toate afacerile proaste din ultimele decenii, fiind nevoie dupa criza financiara din 2008 si pana in 2012 de o injectie de fonduri de la stat de 646 de MILIARDE de euro, fata de numai $ 428 de miliarde cheltuiti cu salvarea bancilor de SUA in aceeasi perioada.

Cu toate acestea, bancile germane - in special cele mai slabe, banci locale apartinand municipalitatilor sau landurilor - intarzie sa se reformeze. Adevaratul scandal financiar din UE este deci cel al starii precare a sistemului bancar german, pe langa care problemele Greciei sau Irlandei sunt de importanta mai mica :

http://www.nytimes.com/…/in-germany-little-appetite-to-chan…&

"O EROARE ISTORICA" SI CONSECINTELE SALE

Dupa cunostinta mea, sunt singurul roman care a fost implicat ca observator  in complexul proces de adoptare si introducere al monedei euro.

Pe 23 si 24 ianuarie 1997, deci acum 18 ani, am dat curs unei invitatii la o conferinta cu bancheri si oameni de afaceri din UE ,SUA, Rusia si Japonia pe tema apropiatei introduceri a monedei unice, organizata la Londra de International Business Conferences. (IBC)

Participarea la conferinta nu s-a redus la simpla mea prezenta fizica la dezbateri, ci am inmanat celor prezenti o asa-numita "position paper", intitulata " Uniunea monetara europeana din perspectiva unui om de afaceri roman" , in care am criticat fara menajamente adoptarea celebrului de acum prag de stabilitate de 3%, devenit in ultimii ani "regula de aur" , inscrisa la presiunile Germaniei in chiar constitutiile unor tari membre UE.

Sa plafonezi deficitele bugetare la 3% indiferent de evolutiile din economia reala, de crize sau absenta cresterii economice mi s-a parut a fi calcaiul lui Achile al noii monede. Evolutiile ulterioare, mai ales recesiunea care a urmat crizei financiare din 2008, mi-au adeverit pe deplin intuitia avuta in 1997. Cresterea numarului de someri - care presupune sporirea cheltuielilor sociale - au facut imposibila respectarea acestui "prag de stabilitate", el fiind depasit in ultimii ani pana si de state ca Germania sau Franta, exact cum avertizasem in materialul prezentat la conferinta cu pricina.

De atunci incoace, existenta acestui prag inflexibil si chiar periculos - economiile UE sunt inca departe de a recupera pierderile economice si ritmul de crestere avut inaintea crizei din 2008 - a fost denuntata  cu regularitate de majoritatea marilor economisti vestici . Nu mai departe de saptamana trecuta, celebrul Thomas Piketty a calificat intr-un interviu din Liberation adoptarea acestui prag drept "o eroare istorica" .

Inca un amanunt picant. La pranzul din pauza conferintei am fost asezat la aceiasi masa cu bancheri rusi (veniti ca si mine pe post de observatori) si italieni. Am comentat cu acea ocazie ca introducerea monedei euro intr-o tara ca Italia ar reprezenta un mare risc, cunoscute fiind practicile nu prea ortodoxe ale bancherilor insarcinati cu gestiunea emisiunii si vanzarii de titluri de stat italiene. Nici prin cap nu mi-a trecut insa nici atunci, nici mai tarziu , ca si Grecia va deveni membra a clubului euro. Din pacate vesticii nu iau in seama decat opiniile colegilor lor din vest, si consecintele le simtim acum cu totii..

Secolul XXI sau secolul XIX bis ?

Intr-un recent interviu acordat ziarului Liberation, Thomas Piketty califica adoptarea de catre parlamentele UE a pragului de 3% pentru deficitele bugetare drept " o eroare istorica".

Sprijinindu-se pe exemplele oferite de istoria economiei, Piketty constata ca exista doua cai de reducerea datoriei publice, una lenta, alta rapida.

Metoda "lenta" a fost folosita in secolul XIX de Marea Britanie, care ramasese in urma razboaielor napoleoniene cu o datorile publica de 200% din PIB. Guverne succesive au stins datoria din excedente bugetare dupa un secol, in conditii de inflatie zero, sustinand o clasa intreaga de rentieri care imprumutasera statul cu sumele necesare purtarii razboaielor. In timpul celor 100 de ani necesari platii datoriei, guverne britanice succesive au alocat sume mult mai importante pentru plata datoriilor si dobanzilor decat pentru educatia englezilor ...

Metoda "rapida" a fost aplicata de Anglia, Germania sau Franta - care aveau toate datorii publice ce depaseau 200% din PIB - dupa cel de-al doilea razboi mondial. Datoriile imense nu au fost platite niciodata, au fost micsorate de inflatie si de o politica de anulare a acestora, ceea ce a permis reconstructia din anii 50 si 60 si puternica crestere economica a majoritatii economiilor europene intre 1945 si 1975. La asemenea solutie se gandesc guvernantii greci in prezent, care au insa ca parteneri de negocieri politicieni conservatori, care vor sa impuna Greciei solutii de secolul XIX .

Altfel spus, conservatorii europeni, mai ales cei englezi si germani, doresc sa faca din secolul XXI un secol XIX bis, prin : reducerea drastica a cheltuielilor bugetare, surplusuri bugetare, desfiintarea statului social, mizerie salariala, aservirea partidelor social-democrate si torpilarea activitatii sindicatelor, devenite neputincioase.

Astfel, Germania a inregistrat anul trecut un surplus bugetar de cateva miliarde, cu toate ca infrastructura tarii este intr-o stare avansata de degradare. Dupa recenta victorie conservatoare in alegerile din Anglia, ministrul de finante George Osborne a anuntat, nici mai mult nici mai putin, ca va introduce in parlament spre aprobare o lege care va OBLIGA guvernul britanic sa genereze surplusuri bugetare, deficitele devenind ilegale !. Lipseste numai razboiul, dar se pare ca pregatirile pentru acesta sunt in curs in estul continentului :

Articolul din Liberation

http://www.liberation.fr/economie/2015/06/07/thomas-piketty-on-a-besoin-de-reformes-fiscales-et-sociales-de-fond-pas-de-cette-improvisation-perma_1324837

Originea economiei de schimb : Steuart vs Adam Smith

Deplangeam in postul meu despre Adam Smith faptul ca  in lucrarea acestuia, "Avutia Natiunilor" (1776) el evita sa citeze lucrarile altor economisti, pentru a asigura probabil cartii lui statutul de "biblie" a economiei de piata.  Astfel, "  cu Adam Smith incepe traditia de tacere in jurul operei compatriotului sau Steuart, traditie pe care Malthus si Keynes sunt deasemenea acuzati ca au perpetuat-o".  (Antoine Rebeyrol, "Marché et marchands chez Sir James Steuart", in Persee, 1982, p.5). Mai trist este insa faptul ca Smith " a scris " Avutia Natiunilor"  cu intentia  ascunsa , insa puternica,  de a ataca economia politica a lui Steuart" . ( Tatsuya Sakamoto," The Rise of Political Economy in the Scottish Enlightenment", 2002, p.5)

 Pentru a contracara teoriile lui Steuart, Smith a evitat asadar cu buna stiinta sa il citeze in cartea lui , asa cum aflam dintr-o scrisoare a acestuia din 1772  adresata deputatului William Pulteney, cel mai bogat om din Anglia la vremea respectiva :

" Am aceiasi opinie cu dumneavoastra despre cartea lui James Steuart.  Fara sa il mentionez macar o singura data, ma felicit  in privinta faptului ca fiecare fals principiu din cartea lui este combatut net si cu claritate in cartea mea" . ( Gilles Dostaler, " Le Combat ..." , p. 76)

Tratatul de Economie Politica (1767), publicat cu noua ani inaintea "Avutiei" de contemporanul sau, James Steuart (1712-1780) ilustreaza pe deplin carentele unor asemenea practici pseudo-stiintifice.

Astfel, potrivit lui Smith - care ar fi vrut ca economia sa dobandeasca acelasi statut stiintific respectabil ca stiintele naturii, precum fizica sau astronomia, spre exemplu - economia de schimb a aparut in urma unui proces natural de adancirea diviziunii muncii, bazat pe existenta la oameni a asa-numitei "predispozitii  de a initia schimburi", prezenta potrivit acestuia intr-o masura mai mica sau mai mare in toate timpurile si la toate popoarele :

" Diviziunea muncii, care ne aduce atatea avantaje, nu este rezultatul intelepciunii umane (...) Aceasta este consecinta necesara, desi lenta si graduala, a unei anumite predispozitii (propensity) inerente naturii umane (...)  ; predispozitia de a transporta, a face barter, de a a schimba un obiect contra altuia" (Adam Smith, "The Wealth of Nations" )

 Odata devenita predominanta, economia de schimb este guvernata de legi imuabile ale pietei, ca cererea si oferta, armonia intre membrii societatii bazandu-se pe echilibrul dintre interesele fiecaruia, conditie indispensabila pentru a putea intretine relatii de schimb .

Nimic mai fals, sustine Steuart in tratatul sau. Potrivit lui, economia de schimb este o constructie institutionala deliberata a clasei comerciantilor, devenita posibila datorita cresterii productivitatii in agricultura si  dezvoltarii sectorului manufacturier. Drept urmare, schimbarea esentiala are loc in sistemul institutional de organizarea productiei. " Nu exista nicio tendinta naturala care sa faca posibila adancirea diviziunii muncii si deci sa faca posibila aparitia unei societati comerciale ca rezultat al naturii umane" , asa cum sustine Adam Smith.  " Pentru Steuart organizatia institutionala pe care noi o numim economie de piata este o constructie artificiala, care are ca origine cererea de produse. (...)natiunile care au dorit, au introdus un "sistem de industrie si comert", in care productia este total administrata de comercianti". (...) Economia Politica a lui Steuart este o stiinta a artificialului ; o stiinta care incearca sa descifreze functionarea unor mecanisme nenaturale si care ajuta la crearea instrumentelor pe care oamenii de stat le adapteaza nevoilor si obiectivelor individuale"  (José Manuel Menudo, "Sir James Steuart on the origins of the exchange economy", 2014, pp. 3-9) :

"( sistemul) de industrie si comert este o abreviere a acestui proces indelungat ; o schema inventata si pusa pe picioare de comercianti, bazata pe principiul castigului, suportata si extinsa printre oameni, respectand principiul utilitatii pentru fiecare individ, sarac sau bogat, pentru orice societate, mica sau mare"  (...)  Comertul si industria isi datoreaza  extinderea ambitiei printilor, care au sprijinit planul de la bun inceput  cu scopul de a se imbogati si deci de a deveni redutabili pentru vecinii lor". ( James Steuart, "Principii de Economie Politica", pp. 1241, 1329).

" In aceasta si consta originalitatea lui Steuart, a carui opera reprezinta singura tentativa cunoscuta de a elabora o conceptie despre piata in care agentii principali sunt comerciantii care urmaresc castigul banesc" . ( Antoine Rebeyrol, " Marché et marchands ...", p. 6).

 Steuart a fost gresit catalogat drept "mercantilist", un termen inventat de altfel de Smith pentru a desemna pe toti cei care se opuneau comertului liber asa cum il preconiza el . In realitate, " Steuart a inceput sa fie ignorat pentru ca principiile sale de economie politica, care puneau accentul pe faptul ca fiecare natiune ,stat, situatie sau istorie sunt diferite nu erau la fel de utile in justificarea expansiunii Imperiului Britanic asa cum a fost cazul cu sistemul universal conceput de Adam Smith". ( Ramos, Aida, "Economy, Empire and Identity : Rethinking the origins of political economy in Sir James Steuart's PRINCIPLES  OF POLITICAL ECONOMY ", teza de doctorat, Notre Dame Indiana, 2007, p. 13) .Chiar daca britanicii au avut asadar tot interesul sa o ignore in favoarea lucrarii lui Smith, cartea lui Steuart a ramas totusi in voga pe continent, in coloniile americane sau Irlanda pana in 1850.

Un alt dezacord major dintre cei doi se refera la rolul statului in economie.  Spre deosebire de Smith, James Steuart a fost un partizan constant al interventiei statului in economie, anticipandu-l astfel pe John M. Keynes. Spre deosebire de Smith, Steuart nu credea nici in laissez-faire in politica economica, nici in existenta "mainii invizibile" care ar permite auto-reglarea pietelor. Astfel, in timpul dezbaterilor privind cresterea pretului graului din vremea sa, Steuart a recomandat interventia statului in vederea stabilizarii preturilor si pentru asigurarea cantitatilor de grau necesare consumului. " El a propus o schema de interventie care aminteste de politica agricola comuna (CAP) care a fost adoptata de Comunitatea europeana". ( Gilles Dostaler, "James Steuart, le combat perdu contre Adam Smith", Alternatives économiques, 5/2010 ( no. 291) p. 76).

Iata insa cum vedea Adam Smith rezolvarea pentru fluctuatiile pretului graului, care generau destul de frecvent  in perioada respectiva  foamete printre salariati: "Smith ne-a facut sa vedem cu claritate faptul ca tendinta naturala intr-un an de foamete este sa priveze de orice tip de munca un numar mare  de muncitori sau sa-i forteze sa lucreze pentru un salariu redus, din cauza imposibilitatii  pentru patroni de a angaja acelasi numar de oameni la acelasi pret ca inainte .  Marirea salariilor ar duce la cresterea numarului de someri si ar insemna sa previna, cum subliniaza  acest autor ( adica Smith) efectele benefice ale unei perioade de foamete moderata, care tinde sa ii faca pe oameni mai muncitori, mai atenti si mai economi" ( Thomas Malthus, "Essai sur le Principe de la Population", p. 63)

Daca Smith considera cresterea productiei ca rezultatul adancirii diviziunii muncii, Steuart si-a concentrat atentia asupra relatiei dintre producatori si consumatori. Producatorii vand toata productia comerciantilor, care satisfac cererea unor clienti din ce in ce mai indepartati de locul productiei,  detecteaza excesele de cerere si oferta de bunuri din teren, transfera aceste informatii producatorilor prin intermediul pietei si evita problemele de aprovizionare care ii pot determina pe consumatori sa achizitioneze marfuri direct de la producatori.

In continuare, Steuart descrie procesul de expansiune comerciala inafara tarii de origine :

"Comertul (activ)  are loc  atunci cand comerciantii, care au  aplicat planul cu succes acasa, incep sa exporte munca conationalilor lor in alte regiuni, care fie ca produc, fie ca sant in stare sa produca, asemenea bunuri de consum (...) ; si  care urmaresc realizarea de vanzari rapide si profituri substantiale . (...) Comerciantii  se vor stradui sa foloseasca orice metoda ca sa  inspire in  acesti oameni  un gust pentru delicatese sau  lucruri rafinate. O abundenta de cadouri fine, constand in obiecte de lux, cat mai adaptate spiritului acestor oameni, vor fi daruite printului si notabililor  tarii. Lucratori vor fi chiar angajati in tara de origine pentru a studia gusturile strainilor si a le satisface dorintele pe orice cale.  (...) Odata cu introducerea banilor intr-o tara, acestia devin, asa cum am observat mai sus, obiectul dorintei pentru toti locuitorii."  ( James Steuart, "Priciples of Political Economy",  cap. V, p. 1236-1249)

Asa cum explica asadar Manuel Menudo, " banii  produc o dorinta generalizata pentru obiecte de lux care conduc la nevoia  de a genera un surplus care sa faca schimbul posibil. De acum individul este subordonat unui "sistem de industrie si comert" care ii pune la dispozitie bunurile de lux dorite si banii cu care sa le cumpere. Rezultatul este economia de schimb in care toate tipurile de posesiuni devin circulante." (Jose Manuel Menudo, p.10)  Sau in formularea lui Steuart, " din analiza acestor principii se pare ca sclavia a avut acelasi efect in vechime in popularea lumii  pe care il are industria si comertul in prezent. Oamenii erau fortati sa munceasca pentru ca erau sclavii altora ; oamenii sunt acum fortati sa munceasca pentru ca sunt sclavii propriilor dorinte " ( James Steuart, Principles, I ; p. 52)

Spre deosebire de Smith, Steuart este mai putin inclinat sa faca apologia societatii de piata, fiind mai interesat in   studiul aspectelor sociale si politice generate de trecerea la acest gen de economie. Sustinand ca "sistemul de industrie si comert" a fost creat si introdus de comercianti si generalizat de suverani, Steuart neaga orice caracteristica naturala a economiei de piata.

Steuart nu credea nici in echilibrul spontan al pietei muncii, preconizand anumite masuri guvernamentale de protectie. Metodele de interventie preferate de acesta erau sporirea cheltuielilor publice si initierea unor programe de investitii publice, anticipandu-l pe Keynes. Facand o distinctie intre moneda reala si moneda de credit, Steuart era de parere ca guvernele trebuie sa stimuleze dezvoltarea monedei de credit si considera ca datoria publica constituie un instrument esential al interventiei statului in economie. (Gilles Dostaler, " Le combat perdu...")

Astfel , Steuart are imensul merit de a-si fi dat seama ca economiile de piata sunt instabile, ca cererea de bunuri poate fi la un moment dat insuficienta pentru a ocupa toata forta de munca disponibila. El a descoperit  asadar primul 
somajul involuntar, care trebuie combatut de politicieni prin masuri de stimularea cererii efective, alt concept inventat de el. In acest sens, il putem considera pe Smith un "economist al ofertei" in sensul actual al notiunii, in timp ce Steuart a fost un "economist al cererii", in sensul keynesian. ( Ikuo Omori, " The Scotish Triangle" in the Shaping of Political Economy : David Hume, Sir James Steuart and Adam Smith" , p. 107).

 Daca renuntam asadar la "povestile nemuritoare" ale lui Smith, Steuart se dovedeste si astazi un ghid util pentru intelegerea aranjamentelor institutionale care au facut posibila  expansiunea economiei globale contemporane ( care se bazeaza , cum stim cu totii, pe institutii ca FMI, Banca Mondiala sau OMC), nu numai a naturii si genezei economiei de schimb. Daca mai luam in considerare si faptul ca in ultimii 30 de ani expansiunea capitalismului mondial s-a desfasurat potrivit unui plan precis, cunoscut sub numele de " agenda de la Washington",  ideile lui James Steuart devin de-a dreptul profetice . Nu in ultimul rand, entuziasmul lui Steuart pentru interventia statului in economie in timp de crize este cat se poate de binevenit pentru economistii heterodocsi contemporani . 

Inchei aici consideratiile mele cu un citat din studiul lui Ikuo Omori despre cei doi( de fapt trei) economisti scotieni :

" Cand istoricii gandirii economice vorbesc de " Triunghiul Scotian" exista tendinta ca acestia sa isi imagineze un triunghi isoscel, cu Smith plasat in varful acestuia. Dar este aceasta configuratie valida ? Cu alte cuvinte, nu este decat Smith adevaratul fondator al economiei politice ? Evidentele sugereaza ca nu este asa. James Steuart indeosebi trebuie recunoscut ca "economistul politic" care a creat primul sistem de economie monetara. Steuart a fost acela care a facut primul ca economia politica sa stea pe propriile-i picioare, independent de politica si de jurisprudenta. Smith i-a urmat exemplul indeaproape in aceasta privinta". ( Ikuo Omori, p.103)

Marx, Engels si Buret

Am aflat recent de la Valeriu Stanescu ca s-a scos in Romania studiul filosofiei marxiste din programa de liceu. In ce ma priveste, dupa 50 de ani de "marxism pe paine" , nu vad nimic rau in asta.  Aclamat de catre suporterii lui ca un geniu, Marx a fost in realitate un ganditor mediocru, mai ales in domeniile istoriei, economiei si sociologiei, care datoreaza multe din ideile sale fundamentale unor precursori ilustri, dar ramasi relativ necunoscuti publicului larg, ca Eugène Buret ( 1810 - 1842).

Am inceput in 2013 la universitatea Diderot un doctorat pe tema evolutiei ideiilor despre saracie in Anglia si Franta in ultimii 200 de ani. Asa se face ca am ajuns sa consult o lucrare de referinta in domeniu, " Despre mizeria claselor muncitoare din Anglia si din Franta", scrisa de Buret si premiata in 1840 cu 2,500 de franci-aur de catre nou-fondata Academie de Stiinte Morale si Politice din Paris.

Lucrarea lui Buret are aproape 1000 de pagini,  este impartita in doua tomuri si patru parti,  avand o introducere de 100 de pagini scrisa ulterior redactarii ei, in care autorul face o critica virulenta a capitalismului din vremea sa. Tot in aceasta perioada, am avut ocazia sa consult un studiu de specialitate despre influenta majora pe care a avut-o Buret asupra clasicilor marxismului, pe care il anexez mai jos. Autorul lui, François Vatin, este un economist al muncii si sociolog , care functioneaza in prezent ca profesor de sociologie la universitatea Paris Vest Nanterre . La acest studiu se adauga si articolul elvetianului M.M. Cottier din "Nova et Vetera, Revue Catholique Romande "  din 1956 intitulat " O sursa a lui K.Marx si F. Engels : Despre mizeria claselor muncitoare in Anglia si in Franta" , dar mai ales notele japonezului Fumio Hattori, "Marx si Buret"    (Mega-Studien, 1994) , care demonstreaza clar influenta lui Buret asupra lui Marx si Engels.

La patru ani dupa aparitia cartii lui Buret,  F. Engels publica o carte cu o structura si continut similare, "Situatia clasei muncitoare din Anglia"  (1844),  despre care Charles Andler ( 1866-1933), cunoscut militant socialist alsacian si profesor universitar de germana, sustinea inca din 1901 cu argumente solide ca a fost daca nu plagiata, cel putin inspirata de Buret. In aceasta prima carte a "socialismului stiintific" marxist, F. Engels nu face insa nicio referire la Eugène Buret... Anul trecut, am citit la randul meu cu atentie ambele carti si  sunt de acord cu intuitia lui Andler. Aceiasi tematica, structura aproape identica a celor doua carti, acelasi apel la articole de presa (Buret a fost jurnalist) sau  la rapoartele parlamentului englez, etc Cartea lui Engels este insa mult redusa ca dimensiuni si mai saraca in informatii, desi unele sunt  obtinute de autor la fata locului.

Chestiunile sunt mai clare in ce priveste influenta majora a gandirii si ideilor lui Buret asupra lui Marx. Stim astfel gratie "Manuscriselor de la 1844"  , publicate abia in 1932,  ca Marx a fost un cititor asiduu al lui Buret, copiind  in caietele sale ( nu mai putin de 24 de pagini dintr-un total de 200) paragrafe intregi din opera economistului si jurnalistului francez.  Elemente-cheie ale criticii capitalismului la Buret pot fi gasite aproape verbatim si in lucrarile din tinerete ale lui Marx, pana si stilul vitriolant si metaforic folosit de francez.

 Proiectele sociale ale lui Buret din partea a IV-a a cartii sale , care vor fi puse in practica in secolul XX ( crearea caselor de ajutor reciproc pentru salariati, reglementarea duratei de munca, introducerea impozitului progresiv pe venit, impozitarea mostenirilor, reglementarea creditului, dezvoltatrea instructiunii publice a claselor populare, etc) se regasesc printre prevederile de reforme ale celor doi, la care Marx a adaugat nationalizarea pamaturilor si a institutiilor de credit. Pana si expresia de "armata industriala" a capitalismului, provine tot din cartea lui Buret :

"  Razboiul industrial necesita pentru a fi purtat cu succes armate numeroase care pot fi ingramadite intr-un singur loc si apoi decimate . Si nu este nici din devotament, nici din sentimentul datoriei ca soldatii acestei armate suporta oboseala care le este impusa ; o fac numai pentru a scapa de foame (E.Buret)".

Iata  cum descrie Marx aceleasi transformari in Manifestul Partidului Comunist  :

" Industria moderna a transformat micul atelier al mesterului patriarhal in marea fabrica a capitalistului industrial. Mase de muncitori ingramadite in fabrica sunt organizate militareste. In calitate de simpli soldati industriali, ei sunt supusi supravegherii unei ierarhii intregi de subofiteri si ofiteri "( K.Marx).

Desi Marx era convins de faptul ca revolutia industriala marca inceputul unei noi epoci istorice, cea capitalista, Buret considera capitalismul ca pe o varianta a feudalismului, o perioada din istoria omenirii pe care el o supranumeste "feudalism industrial" . Aceasta viziune va fi impartasita in secolul XX de celebrul economist austriac Joseph Alois Schumpeter ( 1883-1850) , care nu vedea in capitalism altceva decat faza de descompunere a societatilor feudale. Salariatul modern, sustinea Buret, este numai in aparenta liber sa-si vanda capitalistului serviciile. In realitate, avem de-a face cu o forma de "servitute mascata", deoarece muncitorul este fortat sa munceasca pentru capitalist, alternativa fiind pentru el aceea de a muri de foame. Marx si-a batut capul 20 de ani cu aceasta dilema a statutului numai in aparenta liber al salariatului, fara ca sa o poata rezolva satisfacator niciodata :

" Organizarea naturala a Evului Mediu este feudalitatea. Daca noi suntem acum intr-un Ev Mediu industrial, este evident ca  razboiul permanent de interese si forte industriale se va termina prin constituirea unui nou regim feudal. (...) Acumularea capitalurilor intr-un numar mic de maini, aparitia acestor mari entitati mercantile pe care le denumim capitaliste, nu corespund oare ele in mod natural modului in care s-au constituit acele familii privilegiate din timpurile feudale care absorbeau in profitul lor propriu toata independenta si toate drepturile ? ( E. Buret)".

Spre deosebire de Marx, Buret - urmat exact un secol mai tarziu de Karl Polanyi ( 1886-1964) - refuza sa accepte fictiunea potrivit careia munca poate fi considerata de economisti ca o marfa oarecare, care poate fi vanduta si cumparata liber pe piata, pretul ei fiind stabilit numai in functie de cerere si oferta. Astfel, daca muncitorul nu este realmente la fel de liber sa-si vanda munca capitalistului si ea nu poate fi artificial separata de persoana sa, intreg esafodajul conceptual pe care si-a construit Marx teoria exploatarii capitaliste se prabuseste lamentabil. Pentru a evita aceasta, Marx a fost nevoit sa inventeze un concept teoretic nou, acela al " fortei de munca" . Muncitorul nu isi vinde asadar munca capitalistului, ci numai forta sa de munca, un artificiu pur teoretic care nu rezista insa unei critici serioase a teoriei economice marxiste. 

La fel ca Marx, Buret credea ca va sosi un moment in evolutia capitalismului cand acesta va fi depasit. In viziunea sa insa, nu dezvoltarea fortelor de productie - a infrastructurii - cum credea Marx, va fi aceea care va provoca schimbari ale "suprastructurii" ideologice a societatii de tip capitalist, ci invers. Astfel, avansurile din stiintele sociale si morale vor fi adevaratele motoare ale schimbarilor sociale viitoare. Prin descoperirea adevaratelor cauze ale mizeriei sociale, spre exemplu, perenizarea acestei stari de lucruri va deveni inacceptabila pentru societate, in acelasi mod in care crestinismul a facut imposibila  perpetuarea sclaviei in antichitate.

 Buret se mai deosebeste de Marx si prin faptul ca nu este favorabil revolutiei. Buret este intradevar ganditorul care s-a opus proiectelor socialistilor utopici ( printre care ar trebui de fapt sa il includem si pe Marx !) de refondarea din temelii a societatilor capitaliste pe alte baze :

" Nu este vorba sa gasim o alta forma de proprietate absolut diferita de  cea pe care o cunoastem din experienta, ci este vorba de a distinge proprietatea de abuzurile sale, si sa facem in asa fel incat, cu ajutorul unor institutii  echitabile, toate genurile de proprietate sunt in egala masura accesibile celor ce muncesc"  (..) " este necesar sa garantam dreptul la existenta impotriva exagerarilor dreptului de proprietate, care face necesara interventia sociala pentru a-l limita (E.Buret) ".

Si totusi, cu toata influenta majora exercitata de conceptiile si ideile lui Buret asupra gandirii si operei clasicilor marxismului, K. Marx nu il citeaza pe acesta decat o singura data, supranumindu-l doar "un francez" ...

http://www.cairn.info/revue-du-mauss-2001-2-page-237.htm

DAVOS SI CEI 1 %

Peste cateva zile, bogatii lumii si reprezentantii lor se vor intalni din nou la Davos ( Elvetia ). Indiferent ce vor discuta, un lucru este sigur : nu vor insista asupra concluziilor Raportului Oxfam, care contine vestea trista ca cei 1% cei mai bogati oameni poseda in momentul de fata 50% din avutii, 99% dintre noi fiind siliti sa impartim restul de 50%...

Mai mult, Oxfam sustine ca in absenta unor masuri urgente de reducerea inegalitatilor de venituri si avere, cei 1% vor poseda prin 2016 mai mult de jumatate din avutiile lumii. Anul trecut, Oxfam a prezentat la Davos un studiu care arata ca 85 de mari bogatasi poseda tot atata avere cat cei 3,5 miliarde cei mai saraci locuitori ai planetei :

http://www.theguardian.com/…/global-wealth-oxfam-inequality…

INSPIRATORUL LUI ADAM SMITH : BOISGUILBERT ( 1646-1714 )

Pierre le Pesant de Boisguilbert merita, intr-o lume stiintifica mai echitabila, titlul de "parinte al economiei" alaturi de Adam Smith.

Insusi titlul uneia dintre remarcabilele sale lucrari, " Dizertatie asupra naturii avutiei, a banilor si a impozitelor" (1708) aminteste de titlul lucrarii de capetenie a lui Adam Smith, "Avutia Natiunilor" ( "Asupra Naturii si Cauzelor Avutiei Natiunilor" , 1776). De altfel , contemporanii lui Adam Smith l-au acuzat pe acesta ca s-a inspirat masiv din opera economistului francez, fara a-l cita macar o singura data... (Pierre Rosanvallon, "Boisguilbert et la Genese de l'Etat Moderne " Esprit, 1982, p. 37).

Tot Boisguilbert este primul care a criticat practicile mercantiliste din timpul sau, insistand asupra faptului ca banii nu pot fi generatori de avutie, pentru ca ei nu creaza nimic prin ei insisi. El merge insa mult mai departe, demonstrand ca MUNCA este sursa veritabila a avutiei natiunilor, si ca " societatea, nu teritoriul este suportul si sursa prosperitatii, o descoperire care va avea un impact considerabil. " (Ronsanvallon, p . 37 )

Munca fiind asadar criteriul avutiei, Boisguilbert distinge intre doua tipuri de avutii, in functie de munca prestata : fructele pamantului si bunurile manufacturate (sau industriale). Boisguibert deriva o reprezentare a societatii vremii sale bazandu-se exclusiv pe analiza economica :

" Astazi oamenii se impart in doua clase, adica una care nu face nimic si se bucura de toate placerile si alta care munceste de dimineata pana seara si de-abia are cele necesare traiului, atunci cand nu este privata deseori si de acestea " (Dissertation, II, p. 979 ).

MANIFESTUL LUI PIKETTY

Un grup de intelectuali francezi, in frunte cu Thomas Piketty, cunoscutul economist, au lansat un manifest cu propuneri de reconstructie fiscala si institutionala a Uniunii Europene.

Pornind de la constatarea ca actualele structuri nu pot asigura stabilitatea si buna functionare a economiilor tarilor membre, grupul de intelectuali sustine introducerea unui impozit comun pentru corporatii, pentru evitarea masivei evaziuni fiscale practicata in prezent de marile corporatii. 10% din impozitele comune astfel colectate vor merge la bugetul Uniunii, care este alimentat in prezent numai de contributiile individuale ale statelor membre si taxe vamale comunitare.

Manifestul mai propune si crearea unei Camere Europene, initial formata numai din reprezentanti ai parlamentelor nationale ale statelor membre in clubul euro, singurul for abilitat sa ia decizii in privinta fiscalitatii, marimii deficitelor bugetare sau adancirii integrarii dintre membri. Camera ar functiona in paralel cu actualul Parlament european.

In fine, autorii manifestului considera ca datoriile statelor care depasesc pragul de 60% din PIB, o mai veche propunere a germanilor, trebuie mutualizate si incluse intr-un fond comun :

http://www.theguardian.com/commentisfree/2014/may/02/manifesto-europe-radical-financial-democratic

"TRECUTUL DEVOREAZA VIITORUL"

Cel mai cunoscut economist al timpurilor noastre, la fel de celebru ca Milton Friedman in anii 70, este economistul francez Thomas Piketty de la EHESS in Paris.

Cartea care l-a facut celebru poarta numele de "Capitalul in secolul XXI ", in care Piketty dovedeste cu statistici din ultimii doua sute de ani ca mult sarbatoritele inegalitati de avere nu sunt, cum credeau economistii neoliberali, generatoare de dinamism economic, ci reteta sigura pentru stagnare, convulsii sociale, revolutii sau razboaie.

Atunci cand veniturile capitalului depasesc cresterea salariilor sau productiei de marfuri, asa cum s-a intamplat de regula pana in prezent, inegalitatile de avere explodeaza. Singura perioada in care nu s-a intamplat asta a fost intre 1910 si 1950, cand inegalitatile au fost reduse pe calea razboiului, revolutiilor si ca urmare a depresiunii economice din anii 30.

Exista doua mari tipuri de inegalitate, de avere si de venituri. In SUA si Europa, 10% din populatie poseda intre 60 si 70 % din avere si intre 25 si 35 % din venituri . Concentrarea averilor a ajuns astazi la nivelul de dinainte de 1910 si se indreapta catre genul de concentrare specific secolului XIX !

Procesul de adancirea inegalitatilor este agravat de existenta unei caste de mostenitori si de salariile extravagante oferite "supermanagerilor" marilor corporatii . In realitate, sustine Piketty, nici un nou intreprinzator, cu una sau doua exceptii in Sillicon Valley, nu poate aduna suficienta avere pentru a contracara uriasele concentrari de avere deja existente.

Economia sufera, pentru ca este mai profitabila investitia in stocuri de actiuni sau imobiliare, decat in capacitati de productie noi si riscante. Este o situatie in care "trecutul devoreaza viitorul", deoarece este mai profitabil sa devii rentier decat sa fii intreprinzator. Asa dispare dinamismul economiei capitaliste, situatia agravandu-se si mai mult din cauza abilitatii celor bogati de a-si proteja averea de impozitare.

Greul cheltuielilor revine platitorilor de TVA, masele salariale,care genereaza intre 45% (Anglia) si 52%(Franta) din totalul impozitelor colectate ( cei 1% platesc in medie 33% din totalul impozitelor) . In absenta unor masuri corective ( impozitare progresiva de 80%, taxe pe avere si mosteniri) nu ne raman la dispozitie decat remediile "clasice", revolutiile si razboaiele :

recenzie The Guardian

Viitorul economic potrivit lui Keynes

CUM NE VOM OCUPA TIMPUL LIBER CAND VOM DEVENI TOTI PROSPERI.

In 1930 John Maynard Keynes incerca sa descifreze viitorul economic al omenirii ("Perspective economice pentru nepotii nostri"). Acesta era convins ca prin 2030 PIB-ul pe cap de locuitor va fi de opt ori mai mare decat pe vremea lui si ca problema economica va inceta sa mai fie o problema permanenta pentru specia umana. Din cauza cresterii continue a productivitatii muncii, cvasi-totalitatea oamenilor se vor regasi in situatia in care astazi se afla numai clasele cele mai bogate din Anglia si Statele Unite. « Trebuie sa ne asteptam deci la o 'depresiune nervoasa' universala ? » (…) « astfel, pentru prima data de la crearea lui, va putea omul sa faca fata unei probleme veritabile si permanente, cum sa se bucure de o libertate smulsa constrangerilor economice ? », « cum sa-si ocupa timpul liber pe care stiinta si interesul colectiv le-au cucerit pentru el, intr-o maniera agreabila, inteleapta si buna ».

«Pentru individul mediu, lipsit de talente particulare, nu este problema mai redutabila decat aceea de a gasi o ocupatie, cu atat mai redutabila cu cat nu exista radacini care sa il ancoreze in solul cutumelor si conventiunilor, specifice unei societati traditionale. Judecand dupa comportamentul si realizarile claselor bogate de astazi din oricare regiune a lumii, perspectiva la ceea ce ne asteapta este foarte deprimanta. Caci oamenii apartinand acestor clase sociale sunt intr-un anumit fel avangarda noastra, cei care lumineaza si exploreaza in numele nostru al tuturor pamantul fagaduintei pe care isi amplaseaza cortul. Or, mie mi se pare ca majoritatea acestor oameni, care au un venit independent dar nu au nici legaturi, nici obligatii, nici solidaritate cu aproapele lor, au esuat lamentabil in fata problemei cu care s-au confruntat. Eu am certitudinea ca cu un pic mai multa experienta noi vom folosi cu totul altfel timpul liber decat bogatii de astazi (…).

« Noi ne vom putea permite sa judecam motivatia pecuniara la justa sa valoare. Dragostea de bani, pe care trebuie sa o distingem de dorinta de bani ca mijloc de a ne procura placerile si realitatile vietii, va fi recunoscuta pentru ceea ce este de fapt : o stare morbida destul de respingatoare, una din inclinatiile pe jumatate criminala si pe jumatate patologica pe care le incredintam tremurand specialistilor de maladii mentale. » (p 174-178)

Fireste, ceea ce celebrul economist englez nu a anticipat a fost aparitia neo-liberalismului si revolutia conservatoare din lumea anglo-saxona...
(JM Keynes, Sur la monnaie et l'économie, Paris, Payot, 2009)

Mitul suprematiei actionarilor

Acesta este cel mai raspandit mit al capitalismului, pentru ca presupune ca marea corporatie, care este inima sistemului economic modern, se afla in ultima instanta sub controlul actionarilor sai, care prin intermediul consiliilor de administratie supravegheaza activitatea directorilor acesteia.

Nimic mai fals, demonstreaza John Kenneth Galbraith, care sustine dimpotriva ca marile corporatii sunt controlate in totalitate de catre directorii acestora. Economiile moderne includ si un numar mare de IMM-uri: ferme, mici patroni proprietari de buticuri, firme de productie artizanale, dar care sunt la discretia unor giganti ca Walmart sau unor firme imense de prelucrarea cerealelor sau fructelor care decid preturile de achizitie si de vanzare. Pana si in Silicon Valley, sustine Galbraith, firmele antreprenoriale care nu au reusit sa isi asigure colaborarea unor manageri de profesie au fost sortite esecului, aceasta fiind esenta crizei cunoscute ca bula dotcom din 1999.

Daca lucrurile ar sta altfel si corporatiile ar fi intr-adevar controlate de actionari, directorii acestora nu ar fi putut sa isi fixeze propriul salariu, care poate de multe ori depasi milioane de dolari anual, chiar si atunci cand firmele pe care le conduc nu inregistrau rezultatele economice asteptate:

"In timp ce capitalismul a cedat locul unui sistem de 'management + birocratie' ni se prezinta un scenariu care simuleaza ca puterea ar fi in mana proprietarilor. Asta este escrocherie." ( "Minciunile economiei", p.44)

Singura corporatie majora mentionata de Galbraith ca luand in considerare propunerile si observatiile actionarilor este Berkshire Hathaway Inc., condusa de cunoscutul om de afaceri Warren Buffett,dar cu o floare nu se face primavara.

In spatele usilor inchise

Zilele trecute, reporterul Wang Qing de la Ziarul Tineretului Chinez a cerut in mod public guvernului chinez sa furnizeze detalii in privinta planurilor sale de relansare economica.

Planul chinez de relansare economica, adoptat anul trecut, are o valoare totala de 4.000 de miliarde de yuani, sau aproximativ 455 de miliarde de euro. Potrivit comunicatelor oficiale, sectoarele prioritare de dezvoltare (cai ferate, autostrazi si aeroporturi) vor primi pana la sfarsitul lui 2010 fonduri de 2.000 de miliarde de yuani. Alte 1.000 de miliarde vor fi alocate in urmatorii 2 ani pentru refacerea infrastructurii rurale de irigatii, pentru constructia de locuinte, sanatate, mediu si educatie.

Pe 7 ianuarie 2009, avocatul Yan Yiming din Shanghai a depus o cerere la Comisia Nationala de Dezvoltare si Reforme (CNDR) din Beijing pentru a fi informat in legatura cu proiectele care vor fi finantate : "Cer transparenta totala in privinta listei de programe municipale si provinciale prezentata la CNDR, asupra proiectelor aprobate si asupra motivelor care au condus la aceasta alegere, cat si suma de la buget alocata fiecarui proiect. Deasemenea, cer sa stiu ce masuri de supraveghere vor fi adoptate si ce organisme ale statului vor fi insarcinate cu aceasta misiune" (citat de Courrier International).

Potrivit jurnalistului Wang Qing, de la Zhongguo Qingnian Bao (organul oficial al Ligii Tinerilor Comunisti chinezi), desi statul chinez are obligatia legala sa raspunda in timp de 2 saptamani la solicitari de acest gen, avocatul Yan Yiming nu a primit pana acum niciun raspuns. Cunoscut pentru opiniile reformiste exprimate de membrii colegiului de redactie, Ziarul Tineretului Chinez cere, la randul lui, ca solicitarea de informatii depusa de avocatul din Shanghai sa fie satisfacuta si adusa la cunostinta publicului. Potrivit autorului, este absolut firesc ca orice contribuabil chinez sa fie informat in deplina transparenta cat, cum si unde vor fi alocati banii guvernamentali si cine va supraveghea acest proces complex de distributie a fondurilor.

Utilizarea pe timp de criza economica a remediilor keynesiene a devenit foarte populara in ultimii 70 de ani. Deciziile privind alocarea de fonduri pentru a relansa o economie masiva cum este aceea a Chinei trebuie luate insa transparent, democratic si nicidecum in spatele usilor inchise. Procedand altfel, guvernantii chinezi risca sa constate ca tratamentul propus de ei va avea doar un efect de placebo asupra sanatatii pacientului.

(illustration: "Behind Closed Doors" by Joanne Schembri)

Crisis-buster reading

Schumpeter´s Enduring Legacy.
For many left-wing intellectuals, especially in Britain and the United States, J.A.Schumpeter was a Harvard economist who criticized Marx, did not agree much with Keynes and was fond of horses.

For most Europeans, however, especially German social scientists, J.A.Schumpeter is one of the founders of economic sociology, as well as one of the most brilliant economists of the 20th century. But Schumpeter's most lasting contribution to economic theory and analysis lies in the creation of an analytical model unrivalled to date which can be employed to credibly explain the inner workings of modern economies.

Read the full essay