Saturday, March 4, 2023

Inteleg americanii sau britanicii natura razboiului din Ucraina ?

Istoricii se folosesc de analogii cu evenimente din trecut similare pentru a intelege mai bine caracteristicile unor evenimente prezente, cum ar fi razboiul din Ucraina.

Analogiile lui TG Carpenter din TAC si cea a lui Anatol Lieven din Time intre razboiul purtat de Rusia in Ucraina si razboiul civil american sau secesiunea Scotiei sunt ambele pertinente.

Pentru americani, analogia lui TG Carpenter intre razboiul civil american si cel din Ucraina este cea mai potrivita. Atat razboiul civil, cat si cel din Ucraina au in comun caracterul fratricid al acestora . Atat Rusia de azi, cat si SUA anilor 1860 nu pot fi calificate ca mari puteri militare. Ceea ce le aseamana este insa baza lor industriala solida si resursele umane, superioare celor ale inamicului.
Analogia lui Anatol Lieven dintre Ucraina si Scotia este mai relevanta pentru politicienii europeni si publicul din statele UE, dar mai ales din Marea Britanie,al carei amestec in conflict este incomprehensibil avand in vedere propria provocare din partea Scotiei.
In cazul razboiului civil american, Anglia si Franta au evitat sa intervina militar de partea sudistilor, dar au ajutat cu armament si credite, intr-o maniera asemanatoare cu sprijinul financiar si in materie de armament oferit de NATO in prezent Ucrainei. Si SUA anilor 1860 si Rusia au blocat porturile inamicilor lor . Motivul pentru care puterile europene nu au intervenit a fost ca " Statele Confederate au fost incapabile să câștige suficiente victorii consecutive pentru a convinge guvernele europene că pot susține independența." Suna familiar ?
Faptul ca SUA este amestecata plenar astazi in razboiul ruso-ucrainean porneste de la intelegere total eronata a interesului national american din partea oficialilor actuali de la Washington. In realitate, interesele strategice si militare ale SUA nu sunt si nu au fost lezate absolut deloc de razboiul din Ucraina .