A existat o scurta perioada din istoria recenta a vestului cand economiile si societatile care il compun, mai ales SUA ,nu au cunoscut crize sau probleme majore. Sociologii au denumit perioada, care a durat din 1945 cam pana prin 1975, "epoca de aur a capitalismului".
In domeniul relatiilor internationale a fost in respectiva perioada liniste si pace in Europa. Sigur, au existat razboaie in Coreea sau Vietnam, dar ele erau departe si nu au pus niciun moment in primejdie pacea globala. Bogatii vestului aveau ciocul mic , nu cereau ca cei de astazi reduceri de taxe si nu promovau asasinarea liderilor unor state inarmate nuclear ca Rusia, cum a decis recent sa faca patronul FB. Dimpotriva, plateau taxe de pana la 80% din profituri si nu aveau o influenta majora asupra conducerii politice a statelor.
Politica externa vestica era in mare masura decisa tinand seama de recomandarile unor specialisti recunoscuti in domeniu, ca George Kennan sau Henry Kissinger, care a fost initial profesor de relatii internationale la Harvard.
Dupa 1975, a inceput procesul de decadere a vestului, evident in economie (stagflatie ) societate (revolutia sexuala ) sau politica. Acest proces a cunoscut in anii 90 o pauza in care performantele economice din vest s-au imbunatatit, pana prin 2008 , anul declansarii crizei financiare globale.
Sfarsitul anilor 90 a marcat si sfarsitul pacii mostenite din vremea razboiului rece. NATO s-a extins in centrul Europei si a atacat Serbia, careia i-a distrus infrastructura dupa 72 de zile de bombardamente aeriene.
Secolul XXI a inaugurat unipolarismul american, promovat de un grup restrans de neoconservatori, care au monopolizat politica externa americana din ultimii 20 de ani. Cvasi-totalitatea membrilor grupului sunt paraleli cu relatiile internationale, dar sunt promotorii agresivi ai democratiei liberale, un tip de democratie expirat, care a fost initial specific numai in statele vestice. Multe alte state democratice au optat intre timp pentru modelul democratiei electorale, in care primeaza nu interesele unor minoritati, ci acelea ale majoritatii electorilor.
Dupa ce au marginalizat majoritatea expertilor in relatii internationale - precum George Kennan, Stephen Walt, John Mearsheimer, etc - neoconservatorii au declansat si un numar mare de razboaie sau revolutii in Orientul Mijlociu ( Afghanistan, Irak,Siria ) , Africa ( Libia si revolutiile arabe din 2011din Tunisia, Egipt) sau Europa ( revolutiile colorate din Ucraina si Georgia sau Kyrghystan din 2004 si Maidanul in 2014), menite sa " democratizeze" in sensul liberal societatile respective. Din nefericire pentru ideologii neoconservatori , niciuna din societatile vizate de cruciadele pro-democratizare nu s-au transformat in state stabile, prospere sau democratice. In schimb, neoconservatorii au bulversat grav domeniul relatiilor dintre state, fapt care a condus in final la actualul razboi din Ucraina.( Cam acelasi lucru s-a mai intamplat in Europa in secolul XIX, cand sfarsitul razboaielor napoleoniene a generat o reactie conservatoare pan-europeana impotriva ideilor revolutiei franceze ).
Ajunsa recent in pragul razboiului nuclear, SUA va trebui sa decida cat mai rapid daca neoconservatorii si modelul de democratie liberala pe care se tot chinuie sa il exporte global merita riscul unei confruntari nucleare cu state ca Rusia sau China, sau daca nu este mai logic si mai normal sa ii scoata rapid pe cei responsabili mai devreme la pensie si sa revina la abordarea realista a relatiilor dintre state in politica lor externa.
