In ultima vreme suntem bombardati cu stiri despre criza datoriilor suverane, ce are potentialul sa degenereze intr-o depresiune economica de toata frumusetea, egaland prin amploare pe cea din 1930.
Foarte putini analisti economici romani, ca sa nu mai vorbim de guvernantii zilei, au luat in considerare, insa, implicatiile crizei pentru milioanele de romani care lucreaza in Italia, Spania sau Grecia. Guvernul se autofelicita inca pentru ca prin reducerea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor a diminuat drastic consumul intern. Nici vorba de masuri pentru crearea de locuri de munca sau oportunitati pentru romanii care sunt nevoiti sa se intoarca acasa in urma reducerii la minimum a activitatii in sectorul constructiilor din Spania sau Italia. Desi vreme de un deceniu acestia au ajutat efectiv statul roman sa inregistreze o rata a somajului relativ mica, de 7 – 8 la suta, lucrand in afara tarii, rasplata pentru eforturile lor se lasa inca asteptata. Ar mai trebui mentionat in acest context si faptul ca in ultimii zece ani miliardele de euro trimisi de acestia acasa au contribuit intr-o masura esentiala la echilibrarea balantei de plati a Romaniei si au alimentat un boom al importurilor intre 2004 si 2007 care a facut posibila o crestere economica de peste 6 la suta anual.
Inca din 2009, atrageam atentia guvernantilor actuali asupra situatiei dramatice a romanilor din Spania, in articole publicate in ziare de mare tiraj ca Evenimentul Zilei. In intervalul de timp care s-a scurs de atunci, guvernul nu a binevoit sa elaboreze o strategie de reintegrare profesionala a romanilor nevoiti sa se intoarca in tara. Cu mici exceptii politicianiste din preajma alegerilor din 2008 si 2009, situatia acestori romani a fost lasata de izbeliste, sau mai bine zis in voia lui Dumnezeu. Bani din fonduri europene ar fi existat, proiectele de refacere a infrastructurii ar fi putut fi accelerate si amplificate, iar abilitatile muncitorilor romani care au lucrat pentru firme straine atatia ani ar fi putut fi folosite in interes national. Or, asa cum constatam, clasa noastra politica ramane in continuare mult mai preocupata de umplerea buzunarelor proprii decat de rezolvarea problemelor economice ale tarii si ale cetatenilor ei. Cu toate ca oportunitatile de angajare oferite de tarile mediteraneene au disparut, politicienii se comporta ca si cand nu au nicio responsabilitate fata de cei ramasi fara serviciu inafara tarii. Dimpotriva, presa romaneasca este plina de anunturi care ii invita pe acestia sa caute de lucru in tari din centrul si nordul Europei. Citindu-le, ai senzatia ca guvernantii nostri sunt dispusi sa ii impinga pe romani si in cosmos sa lucreze, singura problema fiind deocamdata numai absenta unor santiere pe Luna sau pe Marte.
Cu toate acestea, guvernantii actuali nu ar fi castigat alegerile din 2008, sau cele prezidentiale din 2009 fara sprijinul electoral obtinut de la romanii care lucreaza (inca) in strainatate.
Intre timp, infrastructura feroviara si rutiera din tara este tot mai paraginita, accidentele feroviare se inmultesc, transportatorii continuand sa plateasca sume exorbitante pentru repararea autovehiculelor care se uzeaza fizic mai repede ca in alte state ale Uniunii. Desi situatia economica a romanilor se agraveaza pe zi ce trece, apropierea alegerilor ii obliga pe guvernanti sa prezinte inca rezultatele masurilor de austeritate in roz. La randul ei, opozitia nu a fost in stare sa propuna strategii alternative care sa scoata tara din punctul mort in care se afla, si sa contribuie la bunastarea generala. Din aceste motive, este de asteptat ca adancirea crizei financiare la nivel european si incetinirea cresterii economice mondiale sa afecteze foarte grav evolutiile economice si sociale din Romania in urmatorii ani.
