Dualismul austro-ungar si elitele politice otomane



La bustul lui Herodot,Bodrum

Studiul istoriei popoarelor din Balcani din sec.XIX, asa-zisul “secol al nationalitatilor”, ar ramane incomplet fara cunoasterea planurilor de federalizare care circulau in cercurile francmasoneriei otomane din acea perioada.

Istoricii perioadei -  in marea lor majoritate nationalisti, fie ei romani, bulgari sau greci - au trecut sub tacere existenta unor planuri de reforme pe baze dualiste ale imperiului otoman in urma congresului de pace de la Berlin (1878). Adevarul este ca bucuria grecilor de a-si fi obtinut independenta a durat numai o generatie, deorece de la razboiul Crimeei, liderii politici greci au inceput sa se confrunte cu panslavismul rus. Concret, in zona Balcanilor aceasta insemna ca natiuni nou-aparute ca Bulgaria incepusera sa emita pretentii teritoriale asupra Macedoniei si Epirului, pe care tanarul stat grec le dorea alipite la regatul sau.

Pe de alta parte, elitele grecesti din imperiul otoman, inclusiv fanariotii, se considerau mai protejati – cu rare exceptii, cum ar fi domnitorul Tarii Romanesti Caragea – ca cetateni ai unui imperiu otoman reformat si eventual federalizat, in care grecii sperau sa obtina pozitii politice  importante.

Realizarea dualismului austro-ungar din 1867 a devenit astfel un model pentru multi dintre francmasonii greci sau turci din imperiul otoman. In timpul congresului de pace de la Berlin, George Zarifis - bancherul personal al sultanului Abdul Hamid - si reprezentantul otoman la congres Karatheodori Pasha au facut demersuri secrete pe langa ambasadorul Marii Britanii la Istanbul pentru sprijin englez in transformarea imperiului otoman intr-o entitate bicefala, care sa incorporeze si regatul Greciei in granitele sale. Sultanul turc urma sa devina si regele Greciei, dupa modelul consacrat de austro-ungari. Regatul Greciei isi pastra autonomia, dupa modelul statului maghiar, si isi adauga Tessalia, Epirul si Macedonia. Pentru ca planul sa poata reusi, era necesar ca englezii sa il convinga pe regele George I sa abdice in favoarea sultanului. Se pare ca primul ministru grec din acea perioada Epaminondas Deligeorgis, si el membru al francmasoneriei, nu era defavorabil acestor demersuri de fuziune ale grecilor din imperiul Otoman.

Cei doi demnitari otomani Karatheodori si Zarifis pretindeau ca actionau cu aprobarea tacita a sultanului Abdul Hamid. Cererea lor a fost  insa refuzata de catre ambasadorul englez deoarece, potrivit acestuia, nu a existat in favoarea planului o aprobare expresa din partea sultanului turc.

Aceste aspecte relativ obscure ale istoriei Balcanilor din a doua jumatate a secolului XIX au fost recent aduse la lumina in teza de masterat a unui cercetator grec, Christos Kipraios,  obtinut la Universitatea Bilgi din Istanbul (« The Ideology of Hellenoturkism. From George of Trebizond to Dimitri Kitsikis »). Teza mi-a fost pusa la dispozitie de catre Dimitri Kitsikis personal, caruia doresc sa-i multumesc si pe aceasta cale.

Buna cunoastere a perioadei in cauza ar fi prevenit isteria occidentala de acum cateva luni in privinta unei posibile apropieri dintre Rusia si Grecia. In realitate, asa-numita partida politica « Estica », care a contestat in mod constant orientarea pro-vestica a politicienilor greci timp de secole, se orienteaza mai mult catre Turcia si vede Rusia ca pe o concurenta primejdioasa in Balcani, nicidecum ca pe o sprijinitoare a intereselor elenilor.

VEDERE DIN METSOVO, GRECIA

Soseaua Egnatia, la intrarea in Metsovo

Oraselul Metsovo (4,000 de locuitori) este situat la  numai trei ore distanta pe autostrada de Salonic, pe culmile muntilor Pind. Locuitorii lui  sunt vlahi , cum le spun grecii sau bulgarii, sau aromani, cum sunt ei cunoscuti  in Romania.

Metsovo (sau Aminciu, cum il denumesc aromanii) este o statiune de talia orasului Sinaia de la noi , insa este mai curat, mai linistit si mai pitoresc. Desi are mai multe hoteluri de trei, patru sau cinci stele si o partie de schi cu teleferic, asezarea a reusit sa isi pastreze aerul rural si caracterul traditional.  Oamenii sunt calzi si primitori si se bucura de vizitatori din Romania, lucru din ce in ce mai rar in alte zone din Europa inafara Romaniei.

 

Specialitatea locuitorilor din Metsovo este productia de branzeturi de calitate in stil italian ca Parmezanul, Graviera din lapte de oi sau Metsovone, o varianta locala a cunoscutului Provolone italian. Mesterii locali au invatat meserie in anii 50 in renumite scoli italiene pe cheltuiala si din initiativa lui Evangelos Averoff, fruntas politic din Atena originar din Metsovo. Tot Averoff a fost acela care a initiat in zona cultivarea vitei de vie si productia vinurilor care ii poarta numele, care au ajuns renumite in toata Grecia.

Mai putin frecventat vara de turisti, Metsovo este o statiune montana ideala pentru petrecerea sarbatorilor de iarna. Preturile sunt moderate, multitudinea de restaurante si taverne servesc delicioase preparate din carne de miel sau oaie iar magazinele de bijuterii sunt renumite pentru calitatea bijuteriilor de aur si argint in stil bizantin. Aerul curat de munte si branzeturile gourmet sunt un bonus nesperat pentru cei care doresc sa se relaxeze intr-un loc pitoresc, unic in felul sau in Europa si in lume.

Turnul bisericii, magazinul Carrefour si scoala generala

 

"DISOLUTIA ZONEI EURO VAZUTA DIN ITALIA"

Articolul de mai jos il are ca autor pe Stefano Fassina, fost ministru adjunct al finantelor in guvernul Renzi ( pana in 2014, cand a demisionat) , republicat de Yanis Varoufakis pe blogul sau.

"Ce se poate face ? Suntem la o rascruce istorica. Pe de o parte, exista calea continuitatii, a mentinerii monedei euro, care presupune acceptarea sfarsitului democratiei, a clasei de mijloc si a statului-providenta : un amestec exploziv de somaj si manie sociala, asupra carora planeaza riscurile rupturilor nationaliste si xenofobe.

 De cealalta parte, o decizie impartasita, fara actiuni unilaterale, pentru a depasi impasul creat de moneda unica si de cadrul institutional de care este legata, inainte de orice pentru a fixa responsabilitatea pentru politica monetara : o solutie benefica pentru toti, in pofida drumului dificil si nesigur, cu consecinte dureroase, mai ales in perioada initiala. (...) Timpul care ne ramane la dispozitie este din ce in ce mai scurt ".

In ce ma priveste, sunt 100% de accord numai cu ultima propozitie. Solutia renuntarii la moneda euro de catre toti cei 19 membrii ai clubului euro mi se pare prea radicala si deci extrem de periculoasa. Optez deci pentru solutia avansata in "planul Pantazi" (al carui autor sunt) : DEXIT, urmata de formarea a doua zone monetare ( zona euro in sudul continentului, zona Deutsche mark in nord) , avand drept corolar formarea a DOUA uniuni politice pe continentul nostru, UE in sud, plus o uniune nordica avand ca centru Germania,inconjurata de satelitii acesteia  :
http://blogs.mediapart.fr/blog/monica-m/290715/la-dissolution-de-leurozone-vue-ditalie-stefano-fassina

"EREZIA GRECIEI" SI SFARSITUL "PRIMAVERII DE LA ATENA"

F.Pantazi, Grecia (2010)

Pe vremea studentiei mele iesene din anii '70, la biblioteca institutului "A.D. Xenopol" putea fi consultata o carte, " Erezia Cehoslovaciei", care se afla insa la fondul secret si putea fi citita numai cu aprobari speciale.

Astazi am asistat la varianta vestica a evenimentelor din 1968 din Praga. Tsipras - acest Dubcek grec - a semnat in cursul noptii de 13 iulie 2015 capitularea Greciei in fata conditiilor draconice impuse de ceilalti 18 lideri ai UE, in frunte bineinteles cu Germania. Procedand astfel, acesta a inselat toate sperantele suporterilor Syriza si aspiratiile grecilor de rand, fara sa obtina in schimb decat conditii de austeritate si mai dure decat inainte de referendum.

La fel ca si antecesorii lor cehoslovaci de acum aproape 50 de ani, grecii s-au ridicat impotriva diktatelor troikai, a doctrinei suveranitatii limitate impuse de conducerea UE si PENTRU democratizarea structurilor uniunii. "Primavara de la Atena" a luat sfarsit insa noaptea trecuta, fara a reusi sa isi atinga nici unul din obiectivele propuse : reducerea datoriei publice, renuntarea la austeritate, recunoasterea oficiala a faptului ca Grecia este de fapt de cativa ani in faliment.

"Victoria" creditorilor impotriva grecilor anunta insa inceputul sfarsitului pentru UE, asa cum evenimentele din Cehoslovacia au anticipat prabusirea Uniunii Sovietice. Nu ne ramane acum decat sa asteptam aparitia unei Polonii vestice si sa le reamintim grecilor proverbul chinezesc potrivit caruia putem pierde orice, insa abia atunci cand ne pierdem curajul, pierdem intradevar totul ...

NOTA : Cehoslovaciei nu i s-a oferit din pacate sansa in 1968 sa iasa de sub tutela URSS, asa cum s-a intamplat cu Grecia si UE...

GERMANIA SI VOCATIA SINUCIDERII COLECTIVE

F.Pantazi, 2007- Colegiul Titulescu Bv

Inainte de discuta opiniile lui Emannuel Todd privitoare la germani cred ca este cazul sa prezint succinct realizarile de pana acum ale acestui istoric, sociolog si demograf francez.

In 1976, la numai 26 de ani, acesta a prevazut intr-un studiu implozia Uniunii Sovietice, aflata pe atunci la apogeul puterii sale. Todd recidiveaza in 2001, cand publica o carte anuntand apusul hegemoniei americane si aparitia unei lumi multi-polare . ...Etichetat imediat drept anti-American - se putea altfel ? - Todd a scris, din nou, cartea tot in perioada de apogeu a hegemoniei globale americane.

In interviul acordat recent ziarului belgian " Le Soir", Todd sustine ca " Europa este controlata de Germania si de satelitii ei baltici,polonezi, etc" ( la etc intra si Romania, nota mea). Pentru Todd, criza greaca ilustreaza diferentele care exista in Europa intre statele nordice si cele din sud, care sunt " la fel de vechi ca Europa insasi".

Pentru Todd, statele sudului sunt "influentate de universalitatea romana", care este instinctiv de partea unei Europe rezonabile, adica o Europa in care sensibilitatea nu este autoritara sau masochista, care a inteles ca planurile de austeritate sunt auto-destructive, sinucigase".

El face referire apoi la o situatie nelinistitoare : " Europa este continentul care, in secolul XX, intr-o maniera ciclica, se sinucide sub conducerea germanilor. A fost mai intai razboiul din 1914, apoi cel de-al doilea razboi mondial. Suntem pe cale sa asistam la cea de-a treia distrugere a Europei, si din nou sub conducerea Germaniei" . Subscriu.

INCOTRO SE INDREAPTA EUROPA ?

Crizele din Grecia sau Ucraina ne reamintesc tuturor cat de imperfecte sau de-a dreptul nefunctionale se pot dovedi in practica constructiile supra-statale sau cele nationale de pe continentul nostru.

Dupa incheierea razboaielor religioase din secolul XVII (Westfalia, 1648), istoria politica europeana a ajuns sa fie dominata in ultimele doua secole de confruntarea dintre doua principii de organizare al statelor, cel multi-etnic si cel national, specific tarilor de la periferia vestica a continentului, ca Anglia sau Franta.

Timp de secole principiul prevalent de organizare politica a continentului fusese cel multi-etnic, intruchipat de constructii imperiale ca Austro-Ungaria ( Italia, Cehia, Slovacia,Ungaria,Slovenia, Croatia, parti din Polonia in centrul continentului, Tarile de Jos si temporar Spania) imperiul Rusiei (in estul Europei si o mare parte a Eurasiei) sau imperiul Otoman ( in peninsula balcanica, Serbia, Principatele romane, Ungaria, Orientul Mijlociu si Maghreb).

Toate aceste imperii reuneau sub o singura conducere politica centralizata ( a imparatului de a Viena, tarului Rusiei sau sultanului din Istanbul) locuitori de rase si religii diferite, care erau supusi insa acelorasi legi si erau administrati de functionari imperiali care dadeau socoteala numai suveranului, desi in centrul Europei austriecii au permis pastrarea unor forme traditionale de autonomii locale. Ceea ce le-a pregatit prabusirea a fost inabilitatea acestora de a amplifica reformele economice de tip capitalist, care ar fi favorizat din punct de vedere politic burghezia.

Intre cele trei imperii au existat conflicte militare permanente , insa ele nu au avut niciodata caracterul devastator al conflagratiilor din secolul XX, fiind o afacere intre militari de profesie desfasurate IN EXTERIOR, la periferia acestora. Razboaiele erau de regula de scurta durata si erau automat urmate de negocieri de pace, incheiate relativ rapid intre diplomati de cariera.

Ascensiunea burgheziilor nationale din secolele XVIII si XIX si promovarea democratiei, avansata in principal de francmasonerie: au erodat baza economica si stabilitatea sociala a acestor imperii, subminandu-le si politic in numele principiului de organizare pe baze nationale al statelor europene. Nationalismul a devenit astfel arma de predilectie a burgheziilor in plina dezvoltare a continentului in lupta acestora de subminarea monopolului politic detinut pana atunci de reprezentantii clasei nobiliare.

Reprezentantii intelectuali ai burgheziei au inceput asadar sa mobilizeze la lupta masele populare pentru organizarea tuturor statelor europene pe baze nationale. In acest scop, imperiile mentionate mai sus au fost prezentate drept frane in calea progresului si principiul de organizare pe baze multi-etnice care le caracteriza pe acestea drept contrar dreptului de auto-determinare al popoarelor, prezentat drept sacrosanct.

Procesul efectiv de inlocuirea statelor multi-etnice de tip semi-feudal cu state moderne organizate pe principii nationale a inceput in secolul XIX si a culminat in secolul XX, cand in urma victoriei Antantei (adica in principal a Angliei si Frantei, state nationale) asupra Puterilor Centrale a triumfat principiul auto-determinarii, imperiile disparand din istoria europeana . ( Procesul aparitiei statelor organizate pe criterii etnice a continuat pana in ultimul deceniu al secolului trecut, cand s-au format Croatia, Slovenia, Muntenegru, Kosovo, Ucraina, Cehia sau Slovacia) .Statele nationale nou-aparute au adoptat si un sistem economic preponderent capitalist, diferit de sistemul economic de tip feudal.

S-ar putea crede ca triumful principiului organizarii statelor europene pe baze nationale asupra imperiilor multi-etnice a condus la o noua epoca de prosperitate si pace in istoria continentului. Din nefericire, lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Pietele de desfacere imperiale s-au fragmentat in piete nationale, prea mici in multe cazuri pentru a sustine o activitate economica profitabila . Statele mai mari ale continentului au intrat in competitie unele cu altele pentru sursele de materii prime, asa cum s-a intamplat cu Germania,Anglia si Franta, samd.

Razboaiele dintre natiuni sau grupuri de natiuni s-au mutat IN INTERIORUL statelor beligerante, ideea fiind aceea de a devasta economia adversarului si de a demoraliza populatiile civile, care in secolul XX a ajuns sa fie victime in masa ale partilor aflate in conflict. Confruntarile armate au capatat un caracter devastator, facand milioane de victime, durand ani de zile , distrugand in mod durabil economiile statelor beligerante si decimandu-le practic populatia.

Minoritatile etnice au suferit cumplit, unele fiind la randul lor aproape decimate in numele nationalismului triumfator, mai ales in peninsula balcanica. Schimburile de populatii intre nou-aparutele state nationale au obligat milioane de oameni sa-si abandoneze zonele geografice pe care stramosii lor le ocupau de cateva mii de ani, ca de exemplu grecii expulzati de Ataturk din Asia Mica sau turcii din Grecia si Bulgaria, in cursul anilor 20 ai secolului trecut. Anumite minoritati etnice (bascii, secuii, kosovarii), care nu au fost decimate sau stramutate, nu s-au recunoscut in noile proiecte nationale ale majoritatii si au initiat actiuni separatiste, unele capatand caracter violent sau provocand interventii armate (Kosovo, 1999).

Daca suntem de acord cu o abordare ciclica a evolutiei istorice, faramitarea imperiilor intr-o multitudine de state nationale din epoca moderna isi are corespondentul in faramitarea statelor medievale europene aparute in urma prabusirii imperiului roman. Statele nou-aparute pe ruinele imperiului roman aveau la randul lor un sistem economic nou, feudal, care a inlocuit sistemul economic antic, bazat pe munca sclavilor. Aceasta faramitare a durat pana in secolul XIII in Anglia si Franta si pana in secolul XIX in Germania si Italia, desi ambele faceau nominal parte din Sfantul Imperiu Roman de limba germana, al carui imparat era in acelasi timp si imparatul Austriei.

Dupa infrangerea Germaniei din 1945, s-a facut deci resimtita nevoia unificarii pietelor nationale intr-o piata europeana comuna, pentru a facilita dezvoltarea economica si a evita pe viitor conflictele militare dintre statele nationale. Piata comuna s-a dovedit o constructie de succes, ceea ce a determinat lideri politici europeni sa promoveze ideea federalizarii politice a statelor membre, moneda unica aparuta in anul 2000 fiind un pas in aceasta directie. Al doilea pas a fost adoptarea in 2010 a unei constitutii comune.Daca apelam din nou la teoria evolutiei ciclice in istorie, aceasta incercare de reunificare economica si politica a statelor continentului prezinta unele similitudini cu imperiul creat de Charlemagne in secolul IX.

Uniunea Europeana care a rezultat in urma acestor acorduri este insa departe de a fi pe placul tuturor. Exista in prezent o confruntare acerba intre TREI principii de organizare politico-administrativa, cel regional, cel national sau cel comunitar de tip federalist. La o suta de ani de la declansarea primului razboi mondial, putem constata ca a fost infinit mai simpla organizarea asasinarii unor capete incoronate sau distrugerea unor imperii decat realizarea unei noi constructii supra-statale care sa aiba macar jumatate din soliditatea sau supletea celor anterioare.

Regionalistii considera structurile administrative mai vechi ca judetele sau statele nationale ca perimate si opteaza pentru o organizare pe baze regionale, noile regiuni urmand sa dea socoteala numai Bruxelles-ului. Miscarea regionalista este sustinuta de conducerea politica comunitara, care are deasemenea ca obiectiv slabirea si eventual disparitia in timp a statelor nationale.

Nationalistii, in frunte din nou cu Anglia si Franta, considera ideea monedei unice si a adancirii integrarii politice pe continent drept toxica pentru natiunile lor, de unde si succesul unor partide politice ca UKIP sau Frontul National.

In fine, federalistii in frunte cu Germania si avand ca reprezentati lideri politici ca Jean-Claude Juncker, actualul sef al Comisiei Europene, considera ca depasirea dificultatilor economice care afecteaza actualmente UE nu poate avea loc decat prin adancirea integrarii politice pe continent. Democratia pare sa fi ajuns optionala in planurile germane, daca este sa luam de bune recentele declaratii (15 aprilie a.c.) ale ministrului german de finante Wolfgang Schauble de la Washington, care s-a plans auditoriului sau ca reforma pietei muncii din Franta este " blocata " de parlamentul francez, considerat de acesta ca o piedica in calea "progresului" reprezentat de generalizarea politicilor de austeritate pe continent...

In ceea ce ma priveste, cred ca numai evolutiile viitoare vor fi in masura sa ne ajute sa stabilim care sunt formele optime de organizare politica a continentului. Nu fara temei, grecii cred ca UE este dIrect responsabila de gravele probleme pe care le au in prezent, via politici de austeritate neinspirate impuse cu de-a sila.

Din motive oarecum diferite, nationalistii englezi sau francezi le impartasesc opiniile si militeaza pentru o limitare drastica a imixtiunii UE in politica interna a statelor membre si pentru intarirea rolului statelor nationale.

Statele din nordul continentului, in frunte cu Germania, sunt la randul lor impotriva unui tip de federalizare care presupune transferuri permanente de resurse catre statele din sud, mai putin dezvoltate industrial, dupa modelul federalist oferit de SUA.

In fine, statele nationale mai noi sau mai vechi sunt confruntate si cu separatistii din Flandra, Scotia sau Catalonia, care doresc desprinderea pe criterii etnice a regiunilor ocupate de flamanzi, scotieni sau catalani , negand deci autoritatea statelor nationale din care au facut pana acum parte.

Ce combinatie de forte va iesi invingatoare si ce maniera de organizare politica a continentului nostru se va impune in cele din urma este insa dificil, daca nu imposibil de prevazut in prezent

Rosia Montana Bis

Si uite asa,  cand sistemul capitalist de exploatarea ressurselor ajunge la fundul sacului, acesta recurge la solutii extrem de daunatoare, ca sa nu spun dezastruoase,  pentru mediu.  Asa stau lucrurile cu exploatarea gazelor sau petrolului de schist, mai ales in SUA, si tot asa in privinta putinelor ( si saracelor) exploatari aurifere care mai exista inca in Europa.

Confruntati de cativa ani cu o criza economica fara precedent, grecii au decis la randul lor sa « se intoarca la Antichitate » (Nouvel Obs) , aproband exploatarea unui zacamant aurifer din peninsula Halkidiki, in apropierea Salonicului . Concesionarul canadian al minelor, El Dorado Gold , intentioneaza sa defriseze in acest scop 30,000 de hectare de padure, ceea ce va aduce prejudicii enorme infloritorului turism practicat in aceasta zona din nordul Greciei. Ecologistii locali se opun cu inversunare, deoarece saracia zacamantului ( exploatat pentru prima oara pe timpul lui Alexandru Macedon!) presupune folosirea masiva a cianurilor si arsenicului, care vor distruge durabil un incantator loc de vilegiatura estivala. Minele de la Olimpiada, redeschise si ele in urma cu cativa ani din aceleasi motive, inregistreaza astazi concentratii de asemenea chimicale de o mie de ori mai ridicate decat normele in vigoare.

 Se opune cineva oare la nivelul conducerii Uniunii Europene planurilor unei firme venite de pe alt continent  si care se pregateste sa produca distrugeri durabile in acest colt al Europei ? Dupa cunostinta mea – si as dori din toata inima sa ma insel – nici vorba de asa ceva pana in momentul de fata.

Nota de lectura : o istorie a Greciei

Am terminat de curand de citit o istorie a Greciei aparuta acum cativa ani in limba franceza si scrisa de un grec al carui nume nu il mentionez de rusine ( adica imi este mie rusine de rusinea lui !), care a primit un doctorat in Paris si a fost si rectorul universitatii din Atena. Capitolele care trateaza istoria moderna a Greciei sunt cele mai deficitare, ca sa nu zic aiuritoare. Astfel, dupa ce trece in revista - in galop si fara prea multe clarificari, nesistematic si la gramada -  incalcitele ( cand nu est vorba de explozivele) evenimente politice petrecute de la fondarea statului grec modern pana astazi, autorul invita in partea de concluzii pe ceilalti intelectuali europeni sa ia democratia greaca contemporana drept exemplu demn de emulat ! Si cand te gandesti ca vechii greci sunt  fondatorii disciplinei ...

Deci dupa ce autorul descrie multiplele falimente de tara care au afectat Grecia in secolul XIX, numeroasele asasinatele politice ( cel al lui Capodistria, spre exemplu, celebrul ministru de externe al tarului Rusiei care dupa obtinerea independentei Greciei si-a abandonat prestigiosul post ca sa ajute la modernizarea administratiei  tarii) haosul politic permanent, falimentele de tara, luptele dintre republicani si monarhisti, instabilitatea cronica, clientelismul politic, coruptia pe scara mare, saracia, anarhia, evaziunea fiscala generalizata, multiplele dictaturi din secolul XX, de la Metaxas la cea a coloneilor, noi toti ceilalti ar trebui deci sa luam democratia greaca actuala  drept model . Fireste, toate nereusitele, aventurile militare sau neimplinirile in planul politicii externe  sunt puse pe seama cruciatilor latini, a turcilor, iar in epoca moderna  pe seama englezilor, americanilor,  germanilor etc.

 Sentimentul pe care mi l-a lasat lectura acestei carti de istorie unica in genul ei este acela ca grecii moderni sunt simpli epigoni (  adica urmasi nedemni ai unor inaintasi ilustri), care incearca sa traiasca fara rusine invocand realizarile stramosilor din antichitate sau evul mediu si ca a venit timpul ca elitele tarii sa inteleaga ca un stat modern nu poate supravietui la nesfarsit din imprumuturi externe si renuntand  sa colecteze impozitele datorate statului, mai ales de la cei mai avuti dintre greci.

Romani la mila altor state

In ultima vreme suntem bombardati cu stiri despre criza datoriilor suverane, ce are potentialul sa degenereze intr-o depresiune economica de toata frumusetea, egaland prin amploare pe cea din 1930.

Foarte putini analisti economici romani, ca sa nu mai vorbim de guvernantii zilei, au luat in considerare, insa, implicatiile crizei pentru milioanele de romani care lucreaza in Italia, Spania sau Grecia. Guvernul se autofelicita inca pentru ca prin reducerea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor a diminuat drastic consumul intern. Nici vorba de masuri pentru crearea de locuri de munca sau oportunitati pentru romanii care sunt nevoiti sa se intoarca acasa in urma reducerii la minimum a activitatii in sectorul constructiilor din Spania sau Italia. Desi vreme de un deceniu acestia au ajutat efectiv statul roman sa inregistreze o rata a somajului relativ mica, de 7 – 8 la suta, lucrand in afara tarii, rasplata pentru eforturile lor se lasa inca asteptata. Ar mai trebui mentionat in acest context si faptul ca in ultimii zece ani miliardele de euro trimisi de acestia acasa au contribuit intr-o masura esentiala la echilibrarea balantei de plati a Romaniei si au alimentat un boom al importurilor intre 2004 si 2007 care a facut posibila o crestere economica de peste 6 la suta anual.

Inca din 2009, atrageam atentia guvernantilor actuali asupra situatiei dramatice a romanilor din Spania, in articole publicate in ziare de mare tiraj ca Evenimentul Zilei. In intervalul de timp care s-a scurs de atunci, guvernul nu a binevoit sa elaboreze o strategie de reintegrare profesionala a romanilor nevoiti sa se intoarca in tara. Cu mici exceptii politicianiste din preajma alegerilor din 2008 si 2009, situatia acestori romani a fost lasata de izbeliste, sau mai bine zis in voia lui Dumnezeu. Bani din fonduri europene ar fi existat, proiectele de refacere a infrastructurii ar fi putut fi accelerate si amplificate, iar abilitatile muncitorilor romani care au lucrat pentru firme straine atatia ani ar fi putut fi folosite in interes national. Or, asa cum constatam, clasa noastra politica ramane in continuare mult mai preocupata de umplerea buzunarelor proprii decat de rezolvarea problemelor economice ale tarii si ale cetatenilor ei. Cu toate ca oportunitatile de angajare oferite de tarile mediteraneene au disparut, politicienii se comporta ca si cand nu au nicio responsabilitate fata de cei ramasi fara serviciu inafara tarii. Dimpotriva, presa romaneasca este plina de anunturi care ii invita pe acestia sa caute de lucru in tari din centrul si nordul Europei. Citindu-le, ai senzatia ca guvernantii nostri sunt dispusi sa ii impinga pe romani si in cosmos sa lucreze, singura problema fiind deocamdata numai absenta unor santiere pe Luna sau pe Marte.

Cu toate acestea, guvernantii actuali nu ar fi castigat alegerile din 2008, sau cele prezidentiale din 2009 fara sprijinul electoral obtinut de la romanii care lucreaza (inca) in strainatate.

Intre timp, infrastructura feroviara si rutiera din tara este tot mai paraginita, accidentele feroviare se inmultesc, transportatorii continuand sa plateasca sume exorbitante pentru repararea autovehiculelor care se uzeaza fizic mai repede ca in alte state ale Uniunii. Desi situatia economica a romanilor se agraveaza pe zi ce trece, apropierea alegerilor ii obliga pe guvernanti sa prezinte inca rezultatele masurilor de austeritate in roz. La randul ei, opozitia nu a fost in stare sa propuna strategii alternative care sa scoata tara din punctul mort in care se afla, si sa contribuie la bunastarea generala. Din aceste motive, este de asteptat ca adancirea crizei financiare la nivel european si incetinirea cresterii economice mondiale sa afecteze foarte grav evolutiile economice si sociale din Romania in urmatorii ani.

Postmodernismul Paraliei

De la un an la altul, statiunea Paralia Katerini din nordul Greciei atrage tot mai multi turisti romani. Daca in urma cu cinci-sase ani locul a fost vizitat de numai cateva zeci de familii de romani, in sezonul estival 2009 in Paralia si-au petrecut concediul mii de romani, de la posesorii de Porsche Cayenne pana la pensionarele din Resita care au facut o adevarata pasiune pentru cultura si religia greaca.

Lucrand in Paralia in ultimele trei luni, am discutat cu sute de concetateni, fie turisti, fie angajati sezonieri, incercand sa descopar motivatia celor care vin aici.

Paralia este in multe privinte o statiune postmoderna, ea avand ca punct principal de atractie o catedrala ortodoxa construita in chiar centrul statiunii, la malul marii. Pe treptele ei se intalnesc zilnic sute de tineri turisti din toata lumea ortodoxa - romani, sarbi, rusi, bulgari sau macedoneni. Acestia socializeaza cu alti tineri din lumea catolica a Europei - polonezi, cehi sau maghiari - intr-o maniera inedita, nemaiintalnita in nicio alta statiune litorala din Europa. Din pacate, Paraliei ii lipsesc deocamdata cateva parcuri decente, precum si toalete publice.Spatiile de parcare, mai ales in cazul hotelurilor din centrul statiunii, lipsesc, turistii fiind fortati sa-si abandoneze autoturismele la mari distante de locul unde au fost cazati.

In schimb, faleza este impodobita din loc in loc cu troite emblematice pentru lumea ortodoxa. Am intalnit patroni greci care atarna capatani de usturoi in localurile lor, in speranta ca vor preveni deochiul strainilor si proteja astfel utilajele si angajatii firmei. De multe ori, preotii parohiei sunt invitati sa sfinteasca in avans hotelurile nou construite. Dupa o astfel de ceremonie, unul dintre proaspetii proprietari de hoteluri nu a beneficiat de protectie divina, dimpotriva : a doua zi dupa sfintire i-au fost furati toti banii din seif...

In ciuda acestor mici inconveniente, exista astazi un adevarat "nucleu dur" format din turisti romani care revin in Paralia an de an, unde par sa se simta mai bine ca acasa. Clima favorabila este principalul atu al intreprinzatorilor greci care au investit in dezvoltarea si promovarea statiunii. In acest sezon, spre exemplu, a plouat scurt doar 4-5 zile, temperaturile mentinandu-se ridicate chiar si in luna septembrie.

Preturile pentru cazare sunt in general moderate, exista pachete promotionale ieftine, oferta culinara este rezonabila, iar statiunea este curata si linistita, discotecile pentru cei tineri fiind amplasate la extremitatile acesteia. In plus, patronii greci au avut grija sa angajeze romani si romance in magazine, restaurante sau agentii de turism, inlesnind astfel comunicarea dintre localnici si oaspetii lor estivali.

Fireste, nu toti turistii care viziteaza Paralia sunt entuziasmati de conditiile de cazare si masa, mai ales aceia care si-au facut concediul in alte regiuni din Grecia mai putin aglomerate, mai frumoase sau mai ieftine. Cu toate acestea, puterea de atractie a statiunii ramane surprinzator de mare, daca luam in considerare toate alternativele estivale pe care le au la dispozitie turistii nostri. Succesul promotional al operatorilor greci din acest fost sat de pescari ar putea constitui un model si pentru intreprinzatorii din turismul romanesc, ca sa nu mai vorbim de specialistii ministerului de resort, in masura in care acestia mai exista...