Cred ca actuala criza din Ucraina ne ofera noua, istoricilor, posibilitatea de a face o comparatie intre doua secole din istoria moderna a lumii, cea dintre 1815 si 1914 si perioada hegemoniei americane dintre 1920 si 2020, intre autocratii si democratii.
Secolul XIX a fost dominat de cateva mari puteri europene, reunite in aliante menite sa previna raspandirea secularismului in Europa si schimbarea frontierelor. Debutand cu Sfanta Alianta ( Rusia, Prusia si Austria ), continuand cu asa-numitul Concert European ( Rusia, Prusia, Austria,Franta si Marea Britanie ) si terminandu-se dupa unificarea Germaniei cu Liga Imparatilor bismarckiana ( Rusia,Germania si Austro-Ungaria ) secolul a fost ,cu mici exceptii, unul al pacii.
Promotorii acestei formule de gestionare a conflictelor militare pe continentul european au fost, cu exceptia liderilor francezi sau englezi, imparati autocrati ,aflati la conducerea Germaniei, Rusiei sau Austriei. Garantia colectiva a marilor puteri, cum mai este aceasta cunoscuta in istoria diplomatiei, a prevenit conflicte armate majore, a promovat valorile spirituale crestine si s-a opus in 1848 transformarii violente, pe calea revolutiilor, a statelor pe care le-au guvernat.
Concertul european nu s-a impotrivit insa obtinerii independentei si neutralitatii Elvetiei, spre exemplu, sau aparitiei Belgiei, Italiei ,Germaniei sau Romaniei pe harta Europei, care sunt si astazi printre statele solid construite ale Europei.
Intre 1920 si 2020 la conducerea afacerilor globale s-a aflat Statele Unite, campioana democratiilor liberale si din 1945 puterea militara numarul unu, devenita chiar singura superputere dupa 1989.
Desi propaganda oficiala a sustinut intodeauna ca democratiile din tabara americana sunt esentialmente pasnice, doritoare de pace, conflictele perioade dovedesc din pacate contrariul.
Incepand cu sfarsitul celui de- al doilea razboi mondial si continuaind cu razboaiele din Coreea ( 1953 ) Vietnam ( anii 60 si 70 ) sau cele din Bosnia, Serbia,Afghanistan, Irak, Libia sau Yemen lista conflictelor militare initiate de SUA si/sau NATO devine tot mai lunga.
Atat in secolul XIX, cat si intre 1920 si 2020 au aparut constructii statale noi pe harta Europei sau a lumii. Cele mai solide au fost si au ramas statele formate pe vremea autocratilor, de la Elvetia, la Belgia, Germania, Italia sau Romania.
Statele constituite dupa 1920 , pe baza principiului wilsonian al auto-determinarii, nu au rezistat prea multa vreme. Astfel, Cehoslovacia si Yugoslavia au disparut de pe harta dupa 1990, in timp ce Romania a pierdut teritorii dobandite dupa 1920 in est si in nord, care nu au mai fost recuperate nici in prezent. State-marioneta ca Vietnamul de sud au disparut, iar Coreea de Sud traieste zilnic sub amenintarea militara a Coreei de Nord si cu trupe americane aflate acolo de zeci de ani.
De cand la conducerea afacerilor externe americane s-au instalat insa neoconservatorii, lucrurile s-au agravat. Perioada de dupa 1989, care a dus la implozia URSS, a Yugoslaviei sau Cehoslovaciei, s-a dovedit foarte turbulenta. Constructia de state noi sub egida americanilor a debutat cu crearea Bosniei-Hertegovia din 1995, care nu a cunoscut niciodata stabilitatea politica si este in plin proces de dezintegrare..
Dupa 2000, SUA si-a incercat norocul in Orient, sponsorizand constructiile statale falimentare din Afghanistan sau Irak, sau in nordul Africii, unde Libia este si in prezent un stat profund divizat si nefunctional. Din 2014, neoconservatorii americani sunt profund implicati in afacerile interne si reformele administrative din Ucraina, cu rezultatele care se cunosc...
Dupa aceasta succinta trecere in revista a celor doua formule de guvernarea afacerilor internationale globale, va las sa judecati singuri daca si in ce masura americanii au reusit sa ofere lumii mai multa pace si stabilitate decat antecesorii lor din secolul XIX, autocratii incoronati ai Europei.
