Monday, December 27, 2010

Experimente economice si putinism politic

Guvernul Romaniei a adoptat, in preajma sarbatorilor de iarna, un buget de austeritate care afecteaza grav Educatia si Sanatatea, dar lasa neatinse sau chiar suplimenteaza bugetele serviciilor secrete sau speciale. Din Statele Unite, Cornel Ban sustine in coloanele Evenimentului Zilei ca austeritatea draconica din Romania este identica cu cea adoptata de letoni, amandoua tarile parand sa faca parte dintr-un experiment. Experimentul cui ?



Nobelistul american Joseph Stiglitz sustine, insa, ca masurile de austeritate vor afecta si mai mult sansa relansarii economice, prin scaderea consumului, majorarea cheltuielilor sociale ale statelor care spera sa isi reduca cheltuielile, samd. Fireste, existau, potrivit aceluiasi economist, solutii care ar fi condus la o relansare economica mai rapida, fara nevoia adoptarii de masuri de austeritate draconice. Dar cine sa asculte ? Politicienii Uniunii Europene par sa fi colapsat la logica defectuoasa a neoliberalismului, responsabil pentru marile crize financiare si fiscale din ultimii ani.



In fine, revista britanica The Economist sustine ca masurile dure de austeritate complementeaza o intarire a autoritarismului politic in estul Europei - un fenomen etichetat de aceasta ca "putinism politic". Liderii afectati de aceasta eticheta ar fi politicienii letonieni, premierul Orban sau presedintele Basescu. De fapt, autoritarismul politic actual reflecta deziluzia tarilor din centrul si sud-estul Europei cu politicile de globalizare si cele de austeritate, un fenomen pe care l-am semnalat inca din 1998 si l-am descris in coloanele ziarului Curentul si in introducerea cartii mele electronice, "Falimentul republicii inginerilor".



Din pacate, 2011 se anunta un an de crestere economica anemica insotita de o tensionare exponentiala a relatiilor internationale, generate de inabilitatea marilor state ale lumii, in special China si Statele Unite, de a gasi impreuna solutii la dezechilibrele valutare, comerciale si de alta natura care impiedica buna functionare a economiei mondiale.



Cu salarii amputate si sperante naruite, romanilor nu le ramane de sarbatori decat sa isi linga ranile in intimitatea familiilor lor si sa incerce sa uite, la un pahar de vin si o portie de sarmale, de nesiguranta si dificultatile din viata de zi cu zi. Cu toata amaraciunea care ma cuprinde gandindu-ma la toate astea, doresc sa le urez totusi cu ocazia sarbatorilor,



Multa sanatate si La Multi Ani !