Romanii din strainatate...

de Florian Pantazi
in Evenimentul Zilei, editia online
Miercuri, 28 Ianuarie 2009
Pentru cei care trăiesc şi muncesc în ţară, mai ales cei care nu au părăsit-o nici măcar în vacanţă, românii plecaţi la muncă în străinătate sunt, de regulă, subiect de invidie. Salariile lor plătite în euro, maşinile în care se întorc acasă de Sărbători, renovările pe care unii le fac la casele pe care le deţin în ţară, alimentează şi întreţin gelozia conaţionalilor.

În realitate, foarte mulţi români care muncesc în ţările Uniunii Europene plătesc chirii piperate, între 700 de euro pentru un apartament în apropiere de Madrid şi 1.200 de euro în oraşe ca Milano sau Roma. În asemenea condiţii, o bună parte a veniturilor realizate de ei pe şantierele de construcţii se duce pe chirie şi hrană, iar restul, pe plata ratelor pentru maşină şi susţinerea financiară a rudelor din ţară. Pentru a face faţă cheltuielilor, mulţi români îşi sacrifică propriul confort, locuind câte opt sau nouă persoane în apartamente de două sau trei camere. Această metodă de a economisi bani se întâlneşte până la emigranţii vietnamezi sau chinezi din Australia, care o folosesc timp de câţiva ani pentru a acumula capitalul necesar deschiderii propriilor afaceri.

În ultimele luni, mii de români din Franţa, Spania şi Italia sunt nevoiţi să trăiască din ajutor de şomaj sau mai grav, prin adăposturi sociale, organizate de statele-gazdă sau de Biserica Catolică. Localnicii, afectaţi şi ei de criză, au început să-i privească cu ostilitate nedisimulată pe emigranţi, întrucât aceştia reprezintă o competiţie pe piaţa locurilor de muncă, care le limitează posibilitatea de a semna contracte prin care să-şi asigure veniturile.

Cum ar trebui priviţi de autorităţile de la Bucureşti românii care sunt nevoiţi să muncească în străinătate? Până acum câţiva ani, aceştia au fost ignoraţi de autorităţi, interesate mai mult de valuta trimisă acasă, necesară pentru echilibrarea balanţei de plăţi a României şi în reducerea ratei şomajului. În 2008, românii "stranieri" au început să fie curtaţi de politicienii aflaţi în campanie electorală, în speranţa obţinerii mandatelor parlamentare. Alegerile parlamentare din noiembrie 2008 au introdus, pentru prima oară, mandate în Parlament pentru reprezentarea diasporei, respectiv patru în Camera Deputaţilor şi două în Senat. Cu toate acestea, puţini politicieni au o imagine corectă asupra locului şi rolului diasporei.

Dintre toţi guvernanţii care au articulat cel mai bine acest rol, se distinge figura de excepţie a lui D.A. Sturdza, prim ministru al României de la începutul secolului XX. Sturdza susţinea, pe bună dreptate, că românii din străinătate sunt nici mai mult, nici mai puţin decât "contraforţii care susţin România dinafară". Acest rol aduce în discuţie importanţa ca în perioade de criza, similară situaţiei actuale, guvernul de la Bucureşti să instituie o celulă de criză, fără să mai aştepte ca situaţia să se deterioreze în continuare. Această celulă ar trebui să includă sociologi, economişti şi reprezentanţi majori ai firmelor private, care să găsească soluţii problemelor românilor din străinătate.

publicat si de RomBel (Bruxelles)

Drama romanilor din Spania

de Florian Pantazi

in Evenimentul Zilei, editia online Marţi, 27 Ianuarie 2009

Criza economică nu i-a afectat pe toţi românii în mod egal. Situaţia cea mai gravă o trăiesc cei din Spania. În comparaţie cu alte ţări europene, mai puternic industrializate, rata şomajului se apropie în Peninsula Iberică de 16%, confruntându-se şi cu prăbusirea pieţei imobiliare. O soluţie este oferită de o companie românească, ce oferă contracte în ţară pentru românii din Spania.

Pentru operatorii de autocare cu destinaţia Spania, ca "Tabita Tours", "Lyod Travel" sau "Ro-Tur", criza pare a fi un fenomen economic de mai mică importanţă. Rezervările de bilete din şi spre România au rămas la acelaşi nivel ca anul trecut. Mai mult de jumătate dintre călători sunt de etnie romă care vin în Spania, în principal, pentru cerşit , o activitate practicată, în egală măsură, de tineri şi vârstnici, femei şi copii, pentru sume cuprinse între 15-30 de euro pe zi.

Românii care ajung acum în Spania pentru a munci sunt însă întâmpinaţi cu răceală, dacă nu chiar cu ostilitate, de conaţionalii lor stabiliţi de câţiva ani. Aceştia încearcă să se stabilească în cele câteva aglomeraţii dominate de români, fie din jurul Madridului, în Coslada, Alcala de Henares sau Mostoles, fie în zone precum Castillon, Valencia sau Huelva.

Criza imobiliara a făcut mii de victime printre români, întrucât majoritatea bărbaţilor care lucrează în Spania sunt în sectorul construcţiilor. În centrul oraşului Coslada pot fi văzuţi, zilnic, sute de români îngrijoraţi, care se adună în "parcul românilor" pentru a încerca să găsească, împreună, soluţii. Înaine de izbucnirea crizei, aceştia câştigau în jur de 1.200 de euro pe lună, câteodată mai mult dacă lucrau la negru. Comunitatea din Coslada numără aproximativ 16.000 de români, care dispun de magazine alimentare, restaurante şi cofetării ce aparţin întreprinzătorilor români. Cei care au avut contracte de muncă şi au cotizat cîţiva ani la bugetul asigurărilor sociale spaniole, primesc un ajutor de somaj cuprins între 800-900 de euro lunar, timp de patru luni pentru fiecare an lucrat. Cu alte cuvinte, pentru cineva care a lucrat legal timp de cinci ani, perioada de plată a ajutorului de şomaj va fi de 20 de luni. La expirarea acesteia, românii care rămân în Spania pot primi în jur de 400 de euro pe lună, timp de un an, sub forma unui ajutor social.

Coşmarul românilor este că dacă această criză nu va lua sfârşit în 2010-2011, ramânând fără niciun venit. Mulţi dintre ei şi-au făcut rate pentru a-şi cumpară o locuinţă, iar acum riscă să rămână în stradă. Astfel, domnul Litu, un constructor originar din Câmpina, nu este convins că actuala criză va lua sfârşit în curând, cel puţin pentru emigranţii români. "Românii s-ar întoarce şi mâine în ţară, însă nu au încredere că vor primi vreun ajutor din partea cuiva, odată ajunşi acolo". În Spania, sunt mii de muncitor români trecuţi de 45 de ani care, deşi au multa experienţă profesională, sunt convinşi că nu vor mai găsi de lucru odată întorşi acasă. Alţii, cum este cazul unui inginer român cu 10 ani de experienţă acumulată în mai multe ţări, inclusiv Israel, şi are încă serviciu în Spania, se simt înşelaţi de consilierii care i-au sfătuit să se îndatoreze la bancă pentru a-şi cumpăra locuinţe aici. Locuinţele pe credit pot fi pierdute uşor în cazul pierderii locului de muncă, iar valoarea lor de piaţă a scăzut dramatic din cauza crizei. Cu o rată dublă a şomajului, dacă o comparăm cu Germania sau Franţa, Spania a încetat, practic, să mai reprezinte un El Dorado pentru potenţialii emigranţi români.

Reîntoarcerea acasă, atât de insistent încurajată de Ministerul Muncii, pe vremea guvernării Tăriceanu, ar putea reprezenta o posibilă ieşire din această situaţie. Astfel, grupul imobiliar "Teia", cu sediul în Alcala de Henares, oraşul natal al lui Cervantes, pune la dispoziţia românilor interesaţi un pachet special de servicii în cadrul unui program promoţional, "Întoarce-te acasă". Concret, firma promite să ofere doritorilor o casă şi un loc de muncă remunerat cu 800 de euro lunar, în oraşe ca Sibiu, Cluj, Timişoara, Ploieşti sau Iaşi. Potrivit lui Nicu Dendiu şi Doru Suciu, directori "Teia", "salariul oferit beneficiarilor acestui program este unul corect şi, potrivit analizelor economice, veniturile unei familii compuse din soţ (800 de euro pe lună) şi soţie (aproximativ 400 euro pe lună) duc la un nivel de trai mai bun în România, decât în Spania. Pe toată durata contractului de muncă salariul menţionat va fi cel consemnat în acte, astfel încât, şansele de creditare pentru cumpărarea unei locuinţe să fie maxime. În plus, oferim condiţii de muncă la standarde europene", au mai precizat reprezentanţii "Teia". Altfel spus, firma propune celor selectaţi contracte de muncă în România pe şantierele proprii, şi salarii care să permită celor care se reîntorc acasă să-şi achite ratele la casele construite pentru ei, tot de către firma "Teia". În opinia lui Doru Suciu, din luna noiembrie 2008 şi până în prezent, şi-au manifestat interesul pentru acest program peste 600 de români, discuţiile continuând cu aproximativ jumătate dintre aceştia.

Cu toate acestea, mulţi români ar prefera să rămână în Spania, mai ales familiştii care au copiii înscrişi la şcoală. Din nefericire, criza a lovit comunitatea româneasca din Alcala, păstorită de preotul Adrian Pintea, tocmai când aceasta a primit un teren din partea primăriei locale pentru construcţia unei noi biserici, cea veche dovedindu-se neîncăpătoare. În plus, Alcala de Henares a intrat in cursa pentru a fi aleasa Capitala Culturală Europeană pentru 2016, fiind astfel nevoie de o forţă de muncă însemnată pentru restaurarea monumentelor oraşului.

* in Romanian Tribune Chicago

TURCIA

Tara loviturilor de stat permanente
Articol serializat in Curierul Atenei, 12, 18 si 25 aprilie 2008

Daca pe continentul nostru Franta a fost pana nu demult cunoscuta ca "tara revolutiei permanente", sau Germania "tara reformelor permanente", Turcia tinde sa capete nefasta faima de "tara a loviturilor de stat permanente".

Recent, Curtea Constitutionala turca a admis o cerere de verificare a constitutionalitatii masurii guvernului Erdogan, referitoare la permisiunea ca studentele sa poarte valul islamic in scoli si universitati. Obiectivul celor care au initiat actiunea - autoritatile militare turcesti - este acela de a submina si scoate in afara legii partidul premierului, care prin Abdullah Gul a castigat recent si cursa pentru ocuparea fotoliului prezidential al republicii turce.

In anii '90, militarii turci au mai scos in afara legii un alt partid de orientare islamica, Partidul Prosperitatii (Refah), condus la acea vreme de Nekmetin Erbakan. Intr-un comentariu publicat de revista Time pe 9 februarie 1998, atrageam atentia asupra faptului ca imixtiunea militarilor in afacerile statului turc nu fac altceva decat sa il fragilizeze. Cu acea ocazie, sustineam ca "statul turc, asa cum este acum, nu este nici democratic, nici in intregime secularizat. Eforturile recente de a inlatura Refah, principalul partid islamic al tarii, de la putere vor genera tensiuni sociale. Influenta politica a partidelor islamice [din Turcia, n.a.] nu trebuie sa ii sperie pe decidentii politici din Vest [...] Un partid islamic la putere in Turcia nu va conduce automat la mai putina democratie in aceasta tara, si nu o va transforma neaparat intr-un aliat indoielnic al Vestului."

Evolutiile politice ulterioare din Turcia au dovedit validitatea opiniilor exprimate mai sus. In ultimii cativa ani, partidul islamic condus de tandemul Erdogan - Gul au asigurat stabilitatea, prosperitatea si cresterea economica a Turciei, realizari care ar fi fost imposibile in absenta unei minime solidaritati sociale, pe care regimurile anterioare din aceasta tara nu au reusit sa o atinga. Cu alte cuvinte, islamul si-a dovedit in cazul Turciei valentele politice pozitive, intr-un mod foarte similar cu realizarile postbelice ale crestin-democratilor germani sau spanioli pe continent.

Aceasta este ratiunea pentru care Comisarul Uniunii Europene pentru extindere, domnul Olli Rehn, a avertizat Curtea Constitutionala turca impotriva scoaterii - pentru a cata oara ? - inafara legii a partidului de guvernamant pe motiv ca ar submina caracterul secular al statului fondat de Kemal Ataturk pe ruinele fostului imperiu otoman.

Uniunea Europeana ofera restului lumii doua modele statale dominante. Un grup de tari europene, in frunte cu Franta, si-au fondat statele actuale prin desfiintarea sau reducerea rolului institutiilor lor politico-militare sau religioase pre-moderne (ca monarhia si biserica). Altele, ca de exemplu regatele continentale sau tari ca Germania, au reusit sa-si transforme statele imbinand armonios traditiile politico-religioase cu forme si institutii de guvernare specifice statului modern (democratie parlamentara). In cazul Spaniei, de pilda, democratia parlamentara care a inlocuit regimul militar dictatorial al generalului Franco si pastrarea institutiei monarhice au adus tarii o prosperitate fara precedent, partidul crestin-democrat de acolo contribuind din plin la stabilitatea politica si la coeziunea sociala a tarii, alaturi de Biserica Catolica.

In plus, multi economisti occidentali au ajuns la concluzia ca apartenenta la o religie - mai ales in cazul religiilor monoteiste, ca islamul, crestinismul sau iudaismul - asigura membrilor acesteia avantaje economice si sociale certe, cum ar fi "niveluri sporite de educatie si venituri, mai multe casatorii si mai putine divorturi" (Eduardo Porter, The New York Times). Pentru atingerea acestor avantaje economice si sociale, religiile trebuie impuna membrilor lor anumite reguli - valul islamic la femei, postul de Paste sau celibatul clerului catolic - care trebuie respectate pentru a asigura atat coeziunea sociala, cat si perenitatea si respectabilitatea institutiilor de cult. Astfel, religia iudaica ofera exemplul extrem al comunitatii religioase a evreilor, care a reusit sa supravietuiasca in conditii foarte vitrege timp de doua mii de ani, observand cu strictete regulile religioase, chiar in absenta unui stat care sa o protejeze. La randul ei, religia ortodoxa a asigurat supravietuirea multor natiuni actuale - romana, bulgara, sarba sau greaca - aflate sub dominatie otomana, pana la momentul obtinerii independentei.

Din punct de vedere politic si militar, statul turc otoman a fost vreme de cinci secole centrul statului universal islamic aparut dupa decaderea puterii arabe. Cu alte cuvinte, turcii au fost cei care au protejat militar civilizatia islamica in decadere si traditia religioasa musulmana, din Balcani pana in Orientul Mijlociu si Nordul Africii. O asemenea traditie indelungata nu putea ramane multa vreme nefolosita de politicienii unui stat modern relativ disfunctional, asa cum s-a dovedit a fi Turcia secolului XX. Aceiasi politicieni de talent au realizat potentialul pe care il are religia islamica in cazul Turciei, si anume faptul ca aceasta este la fel de importanta pentru stabilitatea si prosperitatea statului ca si gloriosul ei trecut militar.

Noua incercare de desfiintare a partidului condus de premierul Erdogan, in numele unui secularism strain traditiei islamice turcesti, constituie asadar o gafa politica majora. Faptul este cu atat mai contraproductiv astazi, cand Vestul face incercari sustinute, in Irak si in alte locuri din lumea islamica, pentru gasirea unei formule democratice potrivite in vederea inlocuirii autoritarismului specific lumii musulmane cu institutii si practici caracteristice statelor moderne. Miza acestui efort costisitor si de lunga durata nu este alta decat pacea si stabilitatea politica pentru cei aproximativ un miliard de musulmani, multi implicati in prezent intr-o confruntare sangeroasa cu NATO in tari ca Afganistan, Irak sau Liban. Nu in ultimul rand, sansele eradicarii terorismului islamic in absenta adoptarii unor institutii si practici democratice in lumea musulmana sunt nesemnificative. In acest complex proces de transformare si adaptare la valorile dominante ale lumii contemporane, valoarea de model oferita de evolutiile politice, economice si sociale din Turcia este de o importanta exceptionala pentru intreaga lume islamica.

Iata de ce consider ca a permite militarilor turci - obtuzi si corupti cum ii cunoastem - sa recurga din nou la o lovitura de stat impotriva electoratului tarii pentru a-si redobandi controlul asupra statului ar fi o eroare de neiertat pentru partenerii europeni ai Turciei, SUA sau Israel. In realitate, nu statul secular este in primejdie in Turcia, ci monopolul de putere pe care l-a exercitat intr-un mod mai mult sau mai putin democratic, prea multa vreme, casta militarilor turci.

Crisis-buster reading

Schumpeter´s Enduring Legacy.
For many left-wing intellectuals, especially in Britain and the United States, J.A.Schumpeter was a Harvard economist who criticized Marx, did not agree much with Keynes and was fond of horses.

For most Europeans, however, especially German social scientists, J.A.Schumpeter is one of the founders of economic sociology, as well as one of the most brilliant economists of the 20th century. But Schumpeter's most lasting contribution to economic theory and analysis lies in the creation of an analytical model unrivalled to date which can be employed to credibly explain the inner workings of modern economies.

Read the full essay