Articolul alaturat pune degetul pe rana : romanii nu sunt buni nici ca sefi militari ( scuze, cu exceptia lui Ciuca 🙂 ), nici ca soldati.
Armatele Romaniei moderne nu au castigat - cu posibila exceptie a razboiului ruso-turc - nicio batalie importanta, niciun razboi, nici in primul, nici in al doilea razboi mondial.
Datorita unor diplomati de exceptie, de la Kogalniceanu pana la Titulescu, si beneficiind de sprijinul regilor Romaniei, romanii au castigat in schimb pacile, mai ales cea de la Versailles din 1918, dar si cu prilejul congresului de pace de la Berlin din 1878 si partial cu ocazia conferintei de pace de la Paris, din 1946.
Asta este, nu suntem belicosi din fire, desi am participat la marile razboaie din zona si ne-am dat tributul de sange necesar obtinerii de teritorii, toate locuite de romani. Victoriile noastre au fost obtinute la masa negocierilor, nu pe campurile de lupta, dar nu este nimic rusinos in asta. Pentru diplomatie este nevoie de talent, de pregatire si de oameni subtiri. Pentru victorii militare este suficienta existenta unui nucleu de asasini de profesie ( " criminally insane individuals ") in sanul unei armate. Asa ceva noi, romanii, nu am prea avut ..
Tragedia Romaniei consta insa in faptul ca in timpul razboiului rece s-au distrus complet traditiile diplomatiei romanesti, se pare pentru todeauna. In prezent, un ministru al apararii ca Dancu - care are prostul obicei ca gandeste logic - este pe cale de a fi inlocuit din post de oamenii lui Blinken& comp din guvernul de la Bucuresti. Pentru mine, este clar totusi faptul ca Dancu ar fi fost mai potrivit la Externe in locul papagalului actual, insa nu cred ca rocada va avea loc ...
