Acum cateva zile am calatorit intr-un compartiment de tren cu un student in microelectronica al Universitatii Transilvania. Ca sa treaca timpul mai usor, am conversat despre structura cursului, despre sperantele de viitor ale tanarului, despre profesorii facultatii. Unul dintre acestia, Toacsa, un fagarasan inimos cu care am colaborat intr-o oarecare masura in anii '90, a reusit sa-si atraga stima si pretuirea studentilor pentru dedicatia cu care se daruieste educarii lor.
Primul meu contact cu autoritatile romanesti responsabile de evolutia microelectronicii la noi dateaza din 1986. Pe vremea aceea, indeplineam functia de corporate account manager al firmei ComputerLand din Sydney, cea mai mare retea de vanzari si service de microcalculatoare din lume. In 1985, ComputerLand Australasia, care raspundea de operatiunile corporatiei americane din zona Asia-Pacific, tocmai deschisese o reprezentanta la Beijing. Desi imi mergea foarte bine pe piata Sydney-ului, unde aveam clienti corporate importanti, ca Midland Bank sau American Express, am decis sa rog conducerea corporatiei sa ma sprijine pentru a deschide o filiala similara in Romania.
In anii '80 romanii erau intoxicati cu ideea ca noi, cei plecati in strainatate, suntem ahtiati dupa dolari si ca nu ne mai pasa de soarta celor ramasi acasa – ceea ce nu era, fireste, deloc adevarat. Astfel ca in toamna lui 1986, am primit de la sediul european al ComputerLand, din Luxemburg, scrisoarea de intentie pe care o solicitasem si m-am deplasat impreuna cu o colega de serviciu si sotul acesteia in Romania. Stiind ca regimul Ceausescu renuntase la importuri pentru a plati datoria externa, am venit cu ideea ca in eventualitatea deschiderii unei filiale in Romania, sa acceptam plata in contrapartida. ComputerLand avea nevoie de tot felul de utility programs, destul de simple dar inexistente pe vremea aceea, care puteau fi scrise de softistii romani, apoi cumparate de corporatie si redistribuite in intreaga lume, partea romana urmand a primi numarul de microcalculatoare reprezentand contravaloarea serviciilor prestate.
Dupa cateva tatonari ni s-a spus sa ne prezentam cu scrisoarea de intentie la Camera de Comert a Romaniei, unde am fost primiti de directorul (vezi colonel de securitate) Dragos Diaconescu. Nici n-am apucat bine sa detaliez planul nostru ingenios de furnizare de microcalculatoare contra produse soft, ca am fost scos din meeting pe holul institutiei, unde domnul Diaconescu mi-a propus, nici mai mult nici mai putin, sa ajut partea romana sa importe mini-computere DEC VAX 9000, care erau dorite de toate tarile comuniste, dar nu puteau fi obtinute de catre acestea. La vremea aceea, transferurile de tehnologii inalte catre blocul comunist erau coordonate de CoCom, organizatie condusa de la Paris de un general american de patru stele care trebuia sa autorizeze toate aceste exporturi. Nu mai mentionez faptul ca domnul Diaconescu si-a permis sa ma numeasca 'transfug', si mi-a indicat autoritar sa incerc sa gasesc cai de ocolire a embargoului, cu toate riscurile enorme pe care o asemenea fapta o presupunea pentru libertatea mea personala (avusesem colegi englezi care incalcasera embargoul vanzand VAX-uri rusilor, si care s-au trezit ridicati de pe strada in Italia, judecati si incarcerati de urgenta in Washington pentru incalcarea prevederilor CoCom).
Am parasit Romania dezamagit, insa nu am abandonat ideea furnizarii de microcalculatoare, care lipseau cu desavarsire din tara din cauza puternicii aversiuni prezidentiale. Imediat dupa izbucnirea revolutiei, m-am angajat la producatorul Australian Microbits si am revenit in Romania in 1990 cu oferte de microcalculatoare 386SX si 486 foarte competitive. Pana in 1991, Romania s-a mai aflat pe lista neagra a CoCom, alaturi de Coreea de Nord, Irak, Uniunea Sovietica, samd. Cu toate acestea, am obtinut in prealabil o autorizatie de export de la aceasta temuta institutie si am introdus prima retea LAN de microcalculatoare din Romania, achizitionata de Institutul de Tehnica de Calcul (ITC) Bucuresti. Am vandut doua retele similare, insa de mai mici dimensiuni, uzinei Tractorul si firmei Tunele SA din Brasov. Ani de zile dupa aceea, am discutat cu directorii centrelor de calcul respective, care s-au aratat foarte multumiti de fiabilitatea si performantele computerelor, ce functionau inca, la zece ani dupa livrare.
Cele cateva sute de mii de dolari americani astfel obtinuti m-au ajutat sa il conving pe seful firmei australiene sa deschidem, impreuna cu un partener roman, o firma mixta la Brasov. Aceasta urma sa se ocupe de importul componentelor si asamblarea lor in tara, pentru a reduce si mai mult costul calculatoarelor Microbits. Problema nu era academica : in timp ce noi furnizam echipamente dotate cu procesoare de ultima generatie Intel 486, cu soft si imprimanta incluse, pentru 11.000 de dolari australieni, concurenta noastra pe plan local furniza microcalculatoare aduse din Olanda sau Germania, echipate cu procesoare 386 vechi, la un pret aproape dublu. In acest context l-am cunoscut pe profesorul Toacsa, cu care am incercat initial sa formam firma mixta, fara insa a reusi.
In cele din urma, am gasit un partener in persoana unui inspector de cont al Bancii Romane de Dezvoltare, care pana atunci se ocupase de conturile uzinelor cu productie militara din localitate. Documentele au fost intocmite, am gasit spatiu de birou la hotelul Aro Palace, au fost lansate invitatiile pentru festivitatea de deschidere a firmei. Cu cateva zile inainte de data deschiderii, inspectorasul nostru imi spune ca ar fi bine sa-l vizitam pe “unchiul” sau din Bucuresti. Eram deja in vara lui 1991, la o luna dupa incheierea primului razboi din Golf impotriva lui Saddam Hussein. Unchiul ne-a propus sa ne faca “milionari in valuta” pe amandoi. Tot ce trebuia sa fac era sa ma folosesc de autorizatia CoCom pe care o aveam pentru a importa in Romania cateva sute, posibil mii, de microcomputere 486 performante, in vederea re-exportarii lor catre regimul lui Saddam in Irak. I-am raspuns unchiului ca eu sunt multumit cu salariul de 3.000 de dolari lunar, si ca nu este o prioritate imbogatirea peste noapte si in orice conditii. Am refuzat deci sa incalcam embargoul CoCom impreuna, motiv pentru care partenerul meu roman a disparut in ziua urmatoare cu actele de constituire cu tot, torpiland deschiderea firmei. Lansarea festiva nu a mai avut loc, iar eu am fost concediat in urma scandalului iscat, ramanand pe drumuri, cu copilul nou-nascut in cosulet si sotia lauza...
Intamplari ca acelea de mai sus ilustreaza cat de dificil era sa lucrezi cu foste instrumente ale securitatii militare sau coordonatori ai comertului exterior al Romaniei. Daca comunistii locali s-ar fi inspirat din exemplul chinezilor, insa, care au reusit in ultimele decenii o colaborare perfecta cu chinezii emigrati, progresul economic al Romaniei ar fi fost mult accelerat. Cu gandul numai la propriile buzunare, cei de acasa au dat constant cinstea pe rusine, dezavantajandu-ne pe termen lung pe noi toti.
In loc de incheiere :
In primavara lui 1987, ideea contrapartidei avansate de mine in negocierile de la Camera de Comert a Romaniei a fost pusa in practica de... Partidul Comunist Maghiar si filiala Apple Computers din Paris. Astfel, proprietarul unei mici firme de soft din Budapesta, insotit de un oficial al partidului comunist, a negociat un asemenea contract (microcalculatoare contra programe soft), care i-a adus milioane de dolari in numai cativa ani si i-a propulsat pe softistii maghiari intr-o pozitie de top in Europa de Vest. Cum a fost posibil ? Inainte de plecarea mea din Romania, in iarna lui '86-'87, imi discutasem dezamagirea cu un profesor de fizica brasovean de origine maghiara, care facea drumuri frecvente la Budapesta.
