TRIUMFUL DEMOCRATIEI

Un studiu recent al lui Dani Rodrik ( Harvard) si Sharun Mukand (Warwick), "The Political Economy of Liberal Democracy" din iulie 2015, explica ratiunile pentru care democratiile liberale  sunt exceptia, nicidecum regula, regimurilor democratice existente in prezent in lume.

Studiul in cauza trece in revista evolutiile politice care au avut loc dupa prabusirea zidului Berlinului. Cei doi autori subliniaza astfel faptul ca  numarul statelor democratice a depasit, pentru prima data in istorie, numarul de state non-democratice. Se poate asadar afirma ca democratia a triumfat, devenind un sistem politic cu adevarat global.

Autorii disting insa intre doua tipuri de democratii : democratiile electorale si democratiile liberale .   Majoritatea democratiilor protejeaza  minimum doua dintre trei tipuri de drepturi : dreptul de proprietate, drepturi politice si drepturi civile. 

Democratiile electorale protejeaza numai dreptul de proprietate si drepturile politice ale majoritatii (organizarea de alegeri libere si existenta competitiei politice) dar nu si drepturile civile (egalitatea de sanse si in fata legii) pentru minoritatile etnice, sexuale sau religioase. Acest tip de democratie este intalnit peste tot in lume, din Ungaria si Polonia, pana in Pakistan, Mexic, Ecuador sau Turcia.

Democratiile liberale, specifice statelor vestice, respecta toate cele trei tipuri de drepturi, inclusiv drepturile civile ale minoritatilor. Aceste democratii sunt insa exceptia de la regula, aparitia lor fiind facuta posibila de existenta unor conditii specifice prealabile, ca  liberalismul intelectual, statul de drept sau societati civile mature in statele vestice unde s-au dezvoltat.  "Ceea ce este surprinzator nu este numarul limitat al democratiilor liberale, ci insasi existenta lor" (D. Rodrik)

Contributia principala a studiului consta in decuplarea conceptului de democratie de acela de liberalism, ceea ce usureaza intelegerea evolutiilor politice din secolul nostru. As adauga faptul ca agenda extinderii numarului de democratii de tip liberal in lume este una exclusiv americana,  care serveste anumite interese de grup asupra carora nu doresc sa insist aici si care pare sortita unui esec de proportii.

http://drodrik.scholar.harvard.edu/files/dani-rodrik/files/the_political_economy_of_liberal_democracy.pdf

Al XXII-lea Congres International al Stiintelor Istorice din Jinan (China)



Metsovo, august 2015

La fiecare 5 ani de la 1900 incoace are loc cate un congres international al stiintelor istorice.

Am participat la congresul istoricilor din vara lui 1980 . Acesta  s-a desfasurat la Bucuresti pe fondul tensiunilor dintre URSS si Romania in privinta Basarabiei si a gravelor lipsuri alimentare care faceau ravagii la acea vreme prin tara.

Cel de-al XXII -lea congres al istoricilor lumii si-a inceput de ieri lucrarile  in China, fapt care ilustreaza cresterea exponentiala a importantei acestui stat pentru economia si relatiile internationale globale (18 din cele 22 de congrese s-au desfasurat in state din Europa, motiv pentru care organizatorii au fost acuzati de europocentrism).

Intervalul de timp dintre aceste doua congrese a fost plin de mari transformari, nu toate de bun augur. Revolutiile de la 1989 au dus la prabusirea regimurilor comuniste in centrul si estul Europei . Uniunea Sovietica s-a destramat, raboiul rece a luat sfarsit si Germania s-a reunificat . In prima jumatate a perioadei in cauza succesul politicilor neoliberale declansate de Margaret Thatcher in Marea Britanie parea asigurat, iar triumful capitalismului si democratiei a creat iluzia ireversibilitatii. Aceasta iluzie a fost intretinuta teoretic de teza hegeliana a "sfarsitului istoriei" reciclata de Francis Fukuyama in cunoscuta lui carte "The End of History And the Last Man".

Spre sfarsitul mileniului doi insa, istoria si-a reluat marsul si am fost cu totii martori la dezintegrarea Iugoslaviei, razboaiele din Kosovo, Afganistan si Irak si la aparitia unor state noi in Europa si in Africa. Mai nou, confruntarea dintre hegemonul mondial en titre, Statele Unite si puteri emergente ca Rusia si China  - care au format SCO, o alianta euroasiatica defensiva - s-a intensificat, culminand cu actualul conflict din Ucraina. Cu alte cuvinte, nu numai ca nu am asistat la sfarsitul istoriei sau al conflictelor militare, dar lumea este de zece ani in plin proces de tranzitie hegemonica, care va mai dura probabil inca cateva decenii.

Din pacate, nici congresul din 2015 nu se desfasoara sub auspicii mult mai fericite decat cel din Bucuresti din 1980. Economia chineza a incetat sa mai creasca accelerat de doi ani buni de zile, iar cursul actiunilor la bursele chinezesti s-a prabusit spectaculos. Numai astazi, spre exemplu, actiunile de la bursa din Shanghai au pierdut 9% din valoare, cea mai importanta scadere suferita de acesta de la criza financiara din 2007 incoace. Aceasta scadere masiva a antrenat pierderi importante la bursele din Tokyo, Sydney, Londra, Paris sau Frankfurt. Indicele bursei din New York a pierdut 500 de puncte inca de vineri, pentru ca astazi sa piarda  de la deschidere 1,000 de puncte. China, cel mai important motor al economiei globale din ultimii ani, cocheteaza la randul ei cu stagnarea economica si genereaza instabilitate pe piatele financiare globale exact in maniera speculantilor de pe Wall Street din 1929 si 2007 ...

Presedintele Xi a adresat ieri participantilor la congres un mesaj pe care personal il consider important prin implicatiile pe care le are pentru evolutiile din ultimele decenii si pentru istoria economiei. Iata cum vede presedintele chinez problema modelelor de dezvoltare economica si/sau politica ale statelor lumii :

"Fiecare natiune are propria sa cale de dezvoltare, asa ca natiunile trebuie sa respecte optiunile altora. Prin adancirea intelegerii mutuale se poate construi un viitor mai bun. "    

Pasajul de mai sus are o importanta capitala pentru intelegerea mentalitatii elitelor care conduc China. Xi face o aluzie stravezie la impunerea , din anii 80 , a modelului economic neoliberal american cunoscut sub numele de « consensul de la Washington ». Impunerea retetelor economice via FMI in America Latina, Rusia, Europa sau Asia a agravat insa crizele economice din 1997 incoace, culminand cu actuala situatie exploziva din Grecia.

Este evident deasemenea din citatul de mai sus faptul ca liderii chinezi nu considera democratia ca inevitabila, ci optionala, alegerea sistemului politic trebuind sa apartina fiecarei natiuni in parte si sa fie conforma traditiilor sale culturale si politice . Impunerea democratiei pe calea razboiului ( ca in Irak) sau cea a insurectiilor finantate dinafara ( ca in Ucraina) este considerata de elitele chineze ca o incalcare a dreptului international si  sortita esecului. Daca luam in considerare  si faptul ca majoritatea societatilor asiatice care au ajuns prospere din punct de vedere economic in perioada razboiului rece - de la "tigrii asiatici" la Japonia - au fost  vreme de 50 de ani fie dictaturi de dreapta, fie conduse de un singur partid, este clar ca presedintele Xi revendica pentru partidul pe care il conduce acelasi gen de monopol politic .

 Din nefericire, de la introducerea monedei euro din 2001 consensului de la Washington i s-a adaugat « consensul de la Berlin », un sistem de reguli, institutii si legi prea rigide pentru ca economiile majoritatii statelor Uniunii Europene sa poata prospera in continuare. Acestor reguli inflexibile li se adauga o politica de austeritate bugetara stricta, care a provocat stagnarea marilor economii ale continentului - mai putin cea germana -  precum si deflatie si un somaj foarte ridicat, mai ales in tari ca Grecia sau Spania. Ca urmare, cresterea economica pe continentul european copiaza modelul japonez de stagnare de cativa ani buni de zile, o realitate care nu a scapat atentiei liderului chinez.  Mai grav, in conditiile nou-create de criza monedei euro, democratia devine optionala si in statele membre ale zonei euro, nu numai in China !

Mai putem intui din pasajul cu pricina ca presedintele chinez este mai degraba adeptul teoriilor economice ale lui James Steuart decat cele ale lui Adam Smith, impuse ca adevaruri economice universale in ultimii 30 de ani  (pentru detalii suplimentare, doritorii pot consulta posturile mele de pe acest site cu privire la conceptiile diferite ale celor doi fondatori ai stiintei economice moderne).

China a stiut sa reziste retetelor FMI in anii 90 si a avut o crestere economica spectaculoasa,

ajungand a doua mare economie a lumii. Guvernantii chinezi s-au opus agendei de privatizari masive a intreprinderilor de stat, liberalizarii pietelor de capital sau a cursului de schimb al yuan-ului. Dupa disparitia URSS de pe harta, economia Rusiei a fost in schimb pusa pe butuci - potrivit lui Joseph Stiglitz fost vicepresedinte al Bancii mondiale  - deoarece Boris Yeltsin a pus in practica recomandarile ‘expertilor’ FMI...

Desi trec in prezent prin momente extrem de dificile, este de asteptat totusi ca economia  si pietele financiare  chineze sa isi revina si sa isi reia ascensiunea, chiar daca nu in acelasi ritm ca in ultimii 20-30 de ani. Statul chinez a intervenit deja, pompand sume considerabile pentru stabilizarea pietelor de capital si a luat masuri suplimentare de stimularea investitiilor in economia reala.

In ceea ce priveste viitorul congres al stiintelor istorice, as propune organizatorilor ca acesta sa se desfasoare la Bodrum  in Turcia (cunoscut in antichitate sub numele de Halikarnas), localitatea natala a lui Herodot. In acest mod, se vor putea evita acuzatiile de europocentrism si aduce omagiul cuvenit fondatorului disciplinei.

http://news.xinhuanet.com/english/2015-08/23/c_134547075.htm

"EREZIA GRECIEI" SI SFARSITUL "PRIMAVERII DE LA ATENA"

F.Pantazi, Grecia (2010)

Pe vremea studentiei mele iesene din anii '70, la biblioteca institutului "A.D. Xenopol" putea fi consultata o carte, " Erezia Cehoslovaciei", care se afla insa la fondul secret si putea fi citita numai cu aprobari speciale.

Astazi am asistat la varianta vestica a evenimentelor din 1968 din Praga. Tsipras - acest Dubcek grec - a semnat in cursul noptii de 13 iulie 2015 capitularea Greciei in fata conditiilor draconice impuse de ceilalti 18 lideri ai UE, in frunte bineinteles cu Germania. Procedand astfel, acesta a inselat toate sperantele suporterilor Syriza si aspiratiile grecilor de rand, fara sa obtina in schimb decat conditii de austeritate si mai dure decat inainte de referendum.

La fel ca si antecesorii lor cehoslovaci de acum aproape 50 de ani, grecii s-au ridicat impotriva diktatelor troikai, a doctrinei suveranitatii limitate impuse de conducerea UE si PENTRU democratizarea structurilor uniunii. "Primavara de la Atena" a luat sfarsit insa noaptea trecuta, fara a reusi sa isi atinga nici unul din obiectivele propuse : reducerea datoriei publice, renuntarea la austeritate, recunoasterea oficiala a faptului ca Grecia este de fapt de cativa ani in faliment.

"Victoria" creditorilor impotriva grecilor anunta insa inceputul sfarsitului pentru UE, asa cum evenimentele din Cehoslovacia au anticipat prabusirea Uniunii Sovietice. Nu ne ramane acum decat sa asteptam aparitia unei Polonii vestice si sa le reamintim grecilor proverbul chinezesc potrivit caruia putem pierde orice, insa abia atunci cand ne pierdem curajul, pierdem intradevar totul ...

NOTA : Cehoslovaciei nu i s-a oferit din pacate sansa in 1968 sa iasa de sub tutela URSS, asa cum s-a intamplat cu Grecia si UE...

Nota de lectura : o istorie a Greciei

Am terminat de curand de citit o istorie a Greciei aparuta acum cativa ani in limba franceza si scrisa de un grec al carui nume nu il mentionez de rusine ( adica imi este mie rusine de rusinea lui !), care a primit un doctorat in Paris si a fost si rectorul universitatii din Atena. Capitolele care trateaza istoria moderna a Greciei sunt cele mai deficitare, ca sa nu zic aiuritoare. Astfel, dupa ce trece in revista - in galop si fara prea multe clarificari, nesistematic si la gramada -  incalcitele ( cand nu est vorba de explozivele) evenimente politice petrecute de la fondarea statului grec modern pana astazi, autorul invita in partea de concluzii pe ceilalti intelectuali europeni sa ia democratia greaca contemporana drept exemplu demn de emulat ! Si cand te gandesti ca vechii greci sunt  fondatorii disciplinei ...

Deci dupa ce autorul descrie multiplele falimente de tara care au afectat Grecia in secolul XIX, numeroasele asasinatele politice ( cel al lui Capodistria, spre exemplu, celebrul ministru de externe al tarului Rusiei care dupa obtinerea independentei Greciei si-a abandonat prestigiosul post ca sa ajute la modernizarea administratiei  tarii) haosul politic permanent, falimentele de tara, luptele dintre republicani si monarhisti, instabilitatea cronica, clientelismul politic, coruptia pe scara mare, saracia, anarhia, evaziunea fiscala generalizata, multiplele dictaturi din secolul XX, de la Metaxas la cea a coloneilor, noi toti ceilalti ar trebui deci sa luam democratia greaca actuala  drept model . Fireste, toate nereusitele, aventurile militare sau neimplinirile in planul politicii externe  sunt puse pe seama cruciatilor latini, a turcilor, iar in epoca moderna  pe seama englezilor, americanilor,  germanilor etc.

 Sentimentul pe care mi l-a lasat lectura acestei carti de istorie unica in genul ei este acela ca grecii moderni sunt simpli epigoni (  adica urmasi nedemni ai unor inaintasi ilustri), care incearca sa traiasca fara rusine invocand realizarile stramosilor din antichitate sau evul mediu si ca a venit timpul ca elitele tarii sa inteleaga ca un stat modern nu poate supravietui la nesfarsit din imprumuturi externe si renuntand  sa colecteze impozitele datorate statului, mai ales de la cei mai avuti dintre greci.

Cand elitele expira

Revista franceza Marianne a publicat astazi rezultatele unui sondaj de opinie care ilustreaza faptul ca francezii, in proportie de peste 70 % , si-au pierdut total increderea in elita lor politica. In schimb, ei continua sa acorde  incredere judecatorilor, politistilor sau alesilor locali.

Elita politico-economica a Frantei este formata la ENA (sau Ecole Nationale d'Administration ) si la Politehnica. Ea reprezinta un grup restrans de persoane, care locuiesc in trei sectoare ale Parisului . Posturile inalte din stat si din economie le revin, toti sunt prieteni care se  si casatoresc intre ei . Perioada ei de glorie coincide cu anii 1945-1975, cei 'treizeci de ani gloriosi " ai capitalismului francez. Potrivit unor psihologi intervievati  recent de Financial Times, acestia sunt astazi depasiti de evenimente, afectati de fenomenul groupthink  sau coruptie si gata sa isi tradeze tara pentru a-si salva prietenii.

 Astfel, toti stiau de excesele sexuale ale lui Dominique Strauss Kahn, dar le-au acoperit si erau gata sa il accepte ca presedinte . Jerome Cahuzac, despre care se stia ca a mintit in privinta contului  sau secret din Elvetia, a fost mentinut in functia de ministru al Bugetului pana s-a sesizat procuratura. Cahuzac a facut parte din  fosta echipa de campanie a lui DSK, impreuna cu alti membri ai guvernului actual. In perioada decembrie 2012 si februarie 2013,  subordonatii sai din minister au amenintat chiar cu divulgarea unor date stanjenitoare despre alti politicieni , aflate in dosarele de la ministerul bugetului , daca acesta nu este lasat in pace.

Claude Gueant, fostul sef de cabinet al presedintelui Sarkozy, a determinat-o in 2007 pe Christine Lagarde, ministru al economiei din acea perioada, sa recurga la formula unui arbitraj privat  intr-un litigiu al omului de afaceri Bernard Tapie cu statul francez. Decizia de arbitraj privat, de care primul ministru Fillon nu a stiut nimic, a pierdut statului francez suma de 400 de milioane de euro, cu care Tapie si-a cumparat un iacht de 45 de milioane, o vila pe Coasta de Azur de 47 de milioane, un lant de ziare regionale de cincizeci de milioane, s.a.m.d  In cursul zilelor de joi si vineri, Lagarde a fost audiata de trei judecatori pentru 24 de ore, primind statutul de martor asistat . Acesta nu o exonereaza, ci in functie de mersul anchetei poate fi inculpata penal in viitor. Deocamdata, perchezitiile de la domiciliul lui Gueant au dus la descoperirea unui transfer extern pe numele sau in valoare de 500,000 de euro ce nu poate fi justificat, apoi 25,000 de euro transferati din Iordania, plus chitante de cumparaturi in cash de mii de euro ...

In toamna lanului 2009, ca student masterand in relatii internationale la Toulouse, am discutat in cadrul unui seminar problema scandalului  privind relatiile sexuale ale lui DSK, director FMI, cu o subalterna  originara din Ungaria. Seful de curs mi-a replicat taios ca in Franta asemenea  fapte sunt foarte bine tolerate de opinia publica.  Poate, insa nu si in SUA ..

 Aceste  cazuri sunt, din pacate, numai varful icebergului : lista  "Lagarde" a conturilor  a mii de evazionisti francezi din strainatate, primita acum trei ani de zile de la un functionar HSBC, nu a condus la anchete sau recuperari de bani la buget, " fiind obtinuta ilegal ". ( pana si grecii au mai recuperat ceva din bani de la grecii aflati pe aceeasi lista HSBC; iar Monica Macovei, in calitate de ministru al Justitiei, a refuzat ordinul primului ministru de a scoate pe prietenul sau, miliardarul Patriciu, de sub urmarire penala).

In Spania, Casa Regala se face vinovata de un tun de 6 milioane de euro, deturnati de ginerele lui Juan Carlos. Premierul Rajoy nu a declarat suma de 250,000 de euro la fisc, primita de la generosi sponsori politici . In Italia, sunt arhi-cunoscute - dar pana astazi nepedepsite - malversatiunile financiare ale lui Berlusconi sau colaboratorilor sai . In Franta, Italia Grecia, Germania sau Spania, evaziunea fiscala practicata de elite duce la piederea anuala a 1000 de miliarde de euro, potrivit lui Manuel Barroso. Pentru Franta, suma se ridica la 60 de miliarde anual . Cele 1000 de miliarde reprezinta doua treimi din deficitele combinate ale tarilor membre UE. Daca ar fi colectate - si nu vor fi ! - tarile membre ar putea renunta la austeritate si s-ar putea relansa economic . Vise, Vise ...

(pentru detalii suplimentare privind elitele expirate , puteti consulta cu incredere scrierile lui Arnold Toynbee)

Republica Parlamentara

Ca istoric si initiator, inca din 1995, al dezbaterilor privind modificarea actualei Constitutii, sunt constient de imensa responsabilitate care revine intelectualilor societatii civile in privinta recomandarii unei noi forme de guvernamant in Romania.

Republica parlamentara, in care executivul este o emanatie a legislativului, este una din optiunile care ne stau la dispozitie. Un asemenea aranjament presupune alegerea ministrilor si a presedintelui de catre parlamentari.

Regimul parlamentar din Romania secolului XIX si inceputul secolului XX s-a bazat pe prevederile Constitutiei de la 1866, de inspiratie belgiana. Aceasta a servit Romania fara probleme pana in 1923. In perioada interbelica, regimul parlamentar din Romania a fost distrus prin eforturile combinate ale regelui Carol II si ale legionarilor, care au dorit fiecare sa-si instaureze dictatura personala sau de tip totalitar.

Revenirea la un regim parlamentar de tip Westminster in Romania este posibila, insa numai in anumite conditii.

In primul rand, o republica parlamentara are nevoie de o Justitie puternica si independenta, ceea ce nu este cazul la noi deocamdata. Recentul Raport al Comisiei Europene critica tocmai Justitia din Romania, considerata ineficienta si probabil aservita politic.

In al doilea rand, asa cum a demonstrat-o deja puciul parlamentar din 2007, Parlamentul poate submina atat Justitia, cat si democratia. O republica parlamentara, insa, nu isi poate permite luxul sa accepte ca deputati sau senatori persoane certate cu morala, cu legea sau aflati in solda unor oameni de afaceri cu apucaturi anti-democratice sau lipsiti de scrupule.

Ca sa fiu si mai clar, consider ca democratia este amenintata in Romania atat de o putere executiva care urmareste sa-si intareasca atributiile in dauna legislativului, cat si de grupuri de oameni de afaceri care, asa cum au dovedit-o, pot submina cu succes institutiile statului, de la Presedintie la Justitie. Domnul Dinu Patriciu, spre exemplu, isi doreste chiar, mai in gluma mai in serios, sa privatizeze insasi Justitia din Romania.

In al treilea rand, o presa eliberata de „mogulism” este esentiala pentru a fi siguri ca ziaristii nostri nu se afla in solda oligarhilor, nu scriu la comanda, ci sunt veritabili „gardieni ai democratiei” si ai statului de drept.

Fireste, votul uninominal poate rezolva o parte din problema accesului unor persoane grav compromise, la demnitatea de parlamentar. Campanii de tipul „Coalitia pentru un parlament curat” initiate de SAR, pot contribui la primenirea clasei politice actuale. Pana nu vom rezolva, insa, problema influentei oligarhilor asupra acesteia, nu ne putem permite sa adoptam modelul republicii parlamentare fara a pune democratia in primejdie.