Tocmai a fost votata strategia nationala de securitate - constata Ion Spanu in articolul din Cotidianul -pentru o Romanie in agonie, unde venitul mediu de 1000 de lei pe luna este insuficient, natalitatea scade si cei mai activi dintre cetatenii tarii contribuie la prosperitatea unor state vecine, nu a celei de bastina.
Fara a incerca sa acuz pe nimeni de situatia actuala a romanilor, cred ca a venit timpul sa ne gandim cu totii si cu toata seriozitatea care sunt sansele viitoare reale de existenta ale Romaniei. Luand in considerare situatia grea in care se zbat de doua decenii majoritatea romanilor, cred ca un asemenea demers intelectual este mai mult decat oportun.
Statele apar si dispar din istorie in permanenta. Este suficient sa ne intoarcem in timp cu un secol , pe cand Polonia, Cehoslovacia sau Yugoslavia nu existau inca si sa comparam harta Europei de atunci cu cea de astazi, spre exemplu. Nici o "strategie nationala de securitate", asadar, indiferent cine ne-o impune si de ce, nu poate in realitate garanta per se supravietuirea natiunii romane. Iluzia ca tancurile americane ( sau sovietice ) sau mai stiu eu ce scut antiracheta ne pot proteja este doar atat : o iluzie periculoasa si neproductiva.
Pusa in termenii teoriei realiste a relatiilor internationale,optiunile pe care le avem si noi romanii sunt doua : mai multa prosperitate economica sau mai multa securitate. Specialistii realisti sustin ca in conditiile existentei ( reale sau imaginare ) a unor amenintari externe, statele aleg aproape intodeauna sa cheltuiasca resurse pentru mai multa securitate, in dauna prosperitatii. Cu toate acestea, principalele puteri economice al UE - Germania, Franta sau Anglia -prefera sa pastreze cheltuielile militare la 1.5 % din PIB, deci opteaza pentru salvgardarea prosperitatii atise in ultimii 50 de ani. Noi si polonezii suntem asadar mai fraieri, adica preferam sa facem foame si sa stam cu soselele ,scolile si spitalele in paragina, sa cheltuim 2% din PIB cu armata, doar-doar ne vom simti mai in siguranta ...
Exemplul oferit in acest sens de Turcia este edificator. Pana in anul 2002, militarii controlau evolutiile politice din Turcia si rasturnau guverne alese democratic. Statul cheltuia atunci cu armata - a doua ca marime din NATO dupa SUA - 3.5% din PIB, un procent mai important decat pentru educatie. Incepand cu 2002 si pana in prezent, noul guvern AKP a alocat numai 1.80% din PIB armatei, sumele economisite fiind investite in educatie, protectia sociala a turcilor saraci, constructia de noi spitale sau pentru extinderea sistemului universal de asigurari medicale. Astfel, 2004 a fost primul an in care cheltuielile Turciei cu educatia le-au depasit pe cele militare. Mai putine tancuri, avioane sau baraci asadar,si mai multe spitale si scoli pentru populatie.
Romanii au nevoie - mai mult decat alte natiuni ale UE - de o infrastructura rutiera si feroviara moderna, de locuri de munca bine remunerate ACASA, de politici sociale si un sistem de educatie performante. Absenta prelungita a acestora nu poate fi compensata cu tunuri, tancuri sau cu avioane de vanatoare, dar poate conduce la disparitia in doua-trei generatii a statului nostru de pe harta Europei :
