Am fost obisnuiti sa credem in ultimii ani ca fenomene grave precum coruptia sau neplata taxelor sunt cumva "specialitati" romanesti, ca politicienii si oamenii de afaceri din restul Uniunii sunt corecti, nu delapideaza, fiind modele de urmat de catre noi, balcanici pacatosi ...
Scandalurile J. Cahuzac din Franta si Offshore Leaks dovedesc contrariul. Politicienii europeni, francezi dar si germani, conservatori sau socialisti, sunt si ei corupti, au conturi nedeclarate in paradisuri fiscale, favorizeaza functional si legislativ evaziunea fiscala in beneficiul marilor contribuabili, aplicand in schimb masuri dure de austeritate si lasand fara munca zeci de milioane de cetateni europeni care nu au privilegiul de a detine conturi in Cipru, Luxemburg, Elvetia, Cayman Island sau alte asemenea raiuri financiare.
J. Cahuzac a declarat timp de luni de zile in parlament, la radio sau televiziune ca nu poseda conturi nedeclarate in banci dinafara Frantei. Fortat de presa si de procuratura franceza, martea trecuta a declarat ca da, are un cont in valoare de 600 000 de euro (specialistii francezi cred ca este vorba de minimum 10 milioane de euro) in Singapore, bani transferati din contul sau din Elvetia . De contul in cauza au stiut autoritatile franceze din 2008, dar omul si-a continuat ascensiunea politica fara probleme. Desi medic (?!), a fost promovat ministru al Bugetului, cu sarcina - printre altele - de lua masuri impotriva evaziunii fiscale, care se cifreaza in Franta la 60 de miliarde pe an, adica aproximativ doua treimi din cuantumul deficitului bugetar. Pai cine sa fie mai potrivit ca el in postul respectiv ? Trei zile dupa scandalul enorm pe care l-a provocat, acesta a telefonat, spre stupoarea colegilor, presedintelui parlamentului, pentru a sti cand poate reveni.Pai, de ce nu ?