MRU si guvernantii bolsevici

Marturisesc ca nu mai urmaresc de o buna bucata de vreme evenimentele care agita viata politica din Romania. Totusi, recenta demonstratie din Piata Victoriei, aceea de contestarea modificarilor aduse codului penal, mi-a retinut atentia.

Prezent la adunare, Mihai Razvan Ungureanu i-a calificat drept « bolsevici » pe actualii guvernanti. Afirmatia a starnit oprobiul unor observatori dinafara. MRU, fost produs de marca al dictaturii Ceausescu , ajuns stalp de nadejde al crypto-dictaturii Basescu, s-a referit de fapt la originea PSD, fondat si refondat de Ion Iliescu . Venit la putere pe calea unei lovituri de stat in 1989, care aminteste prin tacticile folosite pe cele ale regimului bolsevic, regimul Iliescu mai deranjeaza inca o parte a « fostilor » din vremea dictaturii Ceausescu. Aceasta este cred semnificatia acuzatiei de bolsevism lansata recent de MRU la adresa actualilor guvernanti.

Spre marea mea parere de rau, mostenitorii regimului politic instituit de Iliescu au trecut de fapt cu arme si bagaje de partea capitalismului « victorios » . Incepand cu anii 1990, liderii « noii stangi » (Blair, Clinton,Schroeder) si-au abandonat in schimbul unor compensatii banesti importante electoratul traditional si au ajuns, impreuna cu verzii, la remorca celor pe care ar fi trebuit sa ii combata, daca nu chiar sa ii contracareze.

Pastrarea privilegiilor de clasa si a monopolului politic i-a determinat pe guvernantii englezi ai secolului XVIII sa acorde, intre 1795 si 1834, ajutoare banesti celor cu salarii insuficiente . Un guvernant al vremii a caracterizat acest acord de la Speenhamland drept o « asigurare impotriva revolutiei », care cuprinsese in acea perioada tot continentul european. Odata revolutia terminata si Napoleon infrant, stimulentele banesti au fost retrase . Drept urmare, situatia economica a muncitorilor si saracilor englezi s-a inrautatzit semnificativ.

Intre 1945 si 1989, ca urmare a ravagiilor provocate de criza din 1930, a distrugerilor datorate celui de-al doilea razboi mondial si a pericolului extinderii comunismului, politicienii vremii au decis sa realizeze un compromis ( axat pe ideile lui Keynes) intre patronat si miscarea de stanga. Obiectivul a fost salvarea capitalismului prin eliminarea efectelor negative ale economiei bazata pe initiativa privata, cum ar fi crizele financiare,economice sau somajul involuntar. Astfel, muncitorii vestici au obtinut mariri substantiale de salarii, ajutoare de somaj, pensii decente si alta masuri de protectie sociala fara egal in istoria miscarii muncitoresti. Odata cu prabusirea comunismului sovietic insa si cu neutralizarea celui chinez, compromisul keynesian a fost abandonat, in locul acestuia fiind adoptat un program de « liberalism pe paine » : privatizari masive, reduceri salariale, concedierea functionarilor statului, somaj masiv , crize financiare,stagnare economica si mai nou erodarea soliditatii finaciare a majoritatii statelor vestice, in frunte cu SUA.

La ora actuala, putine sunt tarile in care miscarea sindicala sa nu fi fost subminata iar reprezentantii politici ai stangii sa mai reprezinte inca interesele claselor salariale. Asa a fost posibil ca partea din PIB-ul global care revine de regula salariatilor sa se diminueze de la 70 la suta (proportie ramasa constanta intre 1945 si 1980)la aproximativ 60 la suta in prezent, in timp ce partea alocata profiturilor a crescut corespunzator . (The Economist) In conditiile actuale, o noua amenintare revolutionara globala s-ar putea dovedi salutara pentru recastigarea drepturilor pierdute …

Comunismul romanesc, Ghetto-ul si Fanarul

  Din postul meu despre selectia elitelor in Romania, ati putea trage concluzia gresita ca sunt anti-comunist. Ei bine, nici pe departe ! Este adevarat, comunistii si securistii romani mi-au cauzat multe necazuri si m-au afectat foarte grav, atat pe plan profesional cat si personal . Eu sunt insa un specialist in stiinte sociale si pot face cu usurint...a diferenta intre eurocomunistii italieni, francezi ,spanioli, sau cei chinezi, de pilda, si cei care – ca Ceausescu sau Iliescu la noi – s-au pretins mari comunisti dar au incetat demult sa mai fie. In fine, probabil ca intr-o anumita faza a vietii lor chiar au fost !

Comunismul romanesc a virat inca din anii 70, dupa ce  Gheorghe Maurer a incetat sa fie prim-ministru  siconducerea partidului a fost preluata de Ceausescu, inspre o varianta legionarizata a acestuia, etichetat uneori drept “national-comunism”. Astfel , vechea obsesie a legionarilor , aceea de a pune mana pe bunurile evreilor si grecilor ( reprezentanti in Romania ai “ghetto-ului si Fanarului”, cum erau prezentatii evreii si grecii in literatura legionara interbelica ) s-a transformat in goana dupa casele sau autoturismele sasilor, cumparate de ofiteri de securitate la preturi de nimic . Sasii erau initial vanduti guvernului german , la fel ca evreii care mai ramasesera in Romania dupa 1945 pe sume in valuta . In 1979, cand mi-am luat in primire catedra de istorie de la liceul Tractorul din Brasov, colegul de catredra, Stelian Badragan, istoric calificat la universitatea Bucuresti, m-a etichetat rapid drept “fanariot”. ( individul nu stia ca Pantazi este nume de aroman din Grecia, dar a ajuns seful culturii brasovene din partea PDSR/PSD dupa revolutie. A decedat in urma cu cativa ani). Potrivit istoriei oficiale a masoneriei scrisa de inginerul Comanescu,marele maestru al MLNR in anii 90, Ceausescu a fost mason, fiind insa recrutat ca membru de un fascist italian, Licio Gelli, fondatorul macabrei loji masonice P2 (Propaganda Due). Conteaza si cine te recruteaza, nu ?

Traditia legionaro-comunista s-a pastrat bine-mersi si dupa 1989. Inainte de marsul minerilor din 1991 care a dus la caderea guvernului Roman, centrul Brasovului si cred ca al altor orase mari ale tarii s-a umplut de grafitti gen «  Jos evreii din guvern ! »

Las asadar anti-comunismul in seama neoconservatorilor gen Tismaneanu sau capitanilor de nava gen Basescu, care prin condamnarea oficiala a acestuia in 2007 au declansat cea mai grava criza constitutionala din Romania ultimilor 20 de ani . Daca Trilaterala lui D.Rokefeller inca mai exista si finanteaza asemenea actiuni, de ce nu ? Multi dintre anticomunistii de astazi si-au pus bazele averilor si carierelor actuale tocmai pe vremea sitemului comunist si gratie acestuia .

In fine, din comentariile mele negative la adresa unora dintre masoni ( Eugen Ovidiu Chirovici, Nastase, Iliescu , Cahuzac, Ceausescu, Gelli, etc ) ati gresi din nou daca ati trage concluzia ca sunt anti-mason. Dimpotriva , si iata de ce.

Spre deosebire de tari ca Franta, Anglia, Germania sau Italia, care au aparut pe harta Europei gratie eforturilor monarhilor lor, Romania este o creatie pur masonica a generatiei pasoptiste. Dispare masoneria sau o ia razna, deci, dispare si Romania. Este drept, la ora actuala reputatia masonilor romani - si nu numai -este greu pusa la incercare : astazi conducerea lojei nationale pare insa sa fie pe maini mai bune ( marele maestru este medic pediatru, adica salveaza vieti, nu conspira la distrugerea lor) decat acum cativa ani, cand institutia devenise o simpla anexa a masoneriei internationale si a politicilor de globalizare.

Ori de cate ori insa un mason se dovedeste hot, escroc sau mincinos , sunt cuprins de o mare tristete . Atunci cand membrii ai masoneriei incita la comiterea de crime sau participa in banda organizata la fraudarea propriului stat, devin automat un adversar politic neinduplecat al acestora. Daca va ganditi insa bine, nici nu puteti pretinde altceva unui istoric ca subsemnatul, unul dintre mostenitorii traditiei statale inaugurata de M. Kogalniceanu.

Cine Sapa Groapa Altora...

Succesul motiunii de cenzura impotriva guvernului Boc II i-a luat prin surprindere pe liderii PDL, obisnuiti cu 19 motiuni anterioare care nu au intrunit pana ieri majoritatea necesara de voturi. Multi analisti dambovitzeni s-au grabit sa puna succesul motiunii pe seama setei de razbunare a celor din PNL si PSD. Presedintele in functiune a declarat, la randul lui, ca votul a fost constitutional si democratic, insa nu a tinut seama de interesul national.

In viziunea presedintelui si a PDL, interesul national ar fi fost salvgardat daca guvernul Boc II ar fi ramas in functie si ar fi organizat de unul singur campania electorala pentru prezidentiale din luna noiembrie. Adica, ce este bine pentru Basescu si partidul sau este bine si pentru natiune. Inafara domniei sale si a celor din PDL, toti politicienii romani sunt niste profitori ordinari, care sug sangele poporului si se preocupa numai de interesele lor personale sau de cele ale prietenilor sau colegilor de partid.

In realitate, succesul motiunii de cenzura este si firesc, si previzibil . Intre 2004 si 2007 , am asistat cu totii neputinciosi la incercarile esuate ale presedintelui de a se debarasa de colegii din coalitia DA. Nereusita i-a intaratat atat de mult pe Basescu si pe Elena Udrea incat acestia au provocat, cu ajutorul lui Stoica si Stolojan , cunoscuta ruptura in sanul PNL .

Dupa alegerile parlamentare din 2008, am respirat cu totii usurati cand s-a constituit coalitia de criza PSD-PDL, sperand ca aceasta va rezista pana dupa alegerile prezidentiale din noiembrie 2009. PDL a reusit insa performanta sa rupa si a doua coalitie, numai in speranta ca aceasta va contribui la victoria electorala a actualului presedinte. A gresit si atunci cand a provocat ruptura cu PSD, si cand s-a asteptat ca motiunea de cenzura sa cada la vot. Mai mult, ma aventurez sa sustin ca liderii PDL gresesc si atunci cand spera ca Basescu va castiga alegerile din noiembrie, bazandu-se in calculele lor pe prostia electoratului rural si pe rezultatele referendumului din mai 2007, care i-au fost favorabile. O victorie a lui Basescu in noiembrie, insa, nu ar face decat sa adanceasca criza politica si institutionala din Romania si sa o permanentizeze.

Succesul motiunii de cenzura demonstreaza dorinta unei mari parti a clasei politice din Romania de a scapa de Basescu si preferinta acesteia pentru o republica parlamentara, optiune care se bate cap in cap cu proiectele actualului presedinte si ale putinilor intelectuali care (inca ) il mai inconjoara.

Degringolada in PDL

Pe masura ce ne apropiem de data alegerilor prezidentiale, rateurile politice ale PDL devin tot mai frecvente. Demiterea ministrului PSD al Politiei, ruperea protocolului de guvernare si formarea unui guvern minoritar, supranumit in deradere "Boc II" , sunt gafe politice majore, incompatibile cu increderea acordata acestui partid cu ocazia alegerilor parlamentare din toamna 2008.

Rusinea racolarii "contra cost" a patru parlamentari PNL si poate unul sau doi de la PSD sunt tactici disperate, cu un profund iz securist. Racolarile fac in prezent deliciul marilor servicii internationale de stiri, care anunta cu dispret cat de usor este la noi sa cumperi constiinta unui parlamentar (70,000 de euro) si ce ipochimene au ajuns sa ne reprezinte. Fireste, vina nu apartine numai celor de la PDL : cei de la PNL au pretins multor candidati sa isi finanteze propria campanie, iar acum culeg roadele acestei metode de selectie, care implica privatizarea carierei de politician. Oamenii astfel selectati devin deseori veritabili mercenari politici, gata sa se vanda celui care da mai mult.

In conditiile nou-create, nu ne putem astepta ca Opozitia sa reactioneze altfel decat prin depunerea unei motiuni de cenzura. Mai mult, aceasta pare hotarata sa meaga pana la capat, oferindu-i in sfarsit sansa lui Traian Basescu sa isi expuna colegii la testul alegerilor anticipate.Scump, poate, dar se pare ca merita.

Ce mai conteaza inca o criza ?

Daca ar fi sa dam crezare spuselor lui Traian Basescu si Ilie Sarbu, cei doi tatici grijulii care le-au asigurat fiicelor locuri caldute in politica, acestia si-au dorit intotdeauna sa puna de-o cumetrie intre PDL si PSD. Oportunitatea pentru realizarea acestori planuri politice marete a fost oferita de rezultatul alegerilor parlamentare din 2008. Si uite asa, pana mai ieri-alaltaieri, coalitia celor doua mari partide romanesti a functionat, cu poticnelile si certurile de rigoare.

Aceasta este, fireste, legenda politica. Realitatea pare sa fie alta. Scorul electoral neconcludent al PDL la parlamentare, precum si conflictele sale cu PNL l-au silit pe Basescu sa emuleze modelul consensual german, inaugurand in urma cu 9 luni o coalitie greu de imaginat in Romania post-decembrista, bantuita de stafia fostului FSN.

Ruperea acestei coalitii - pretextul nu mai conteaza - a survenit imediat dupa incheierea scrutinului din Germania. Rezultatele alegerilor de acolo au fost defavorabile ambilor parteneri de guvernare, crestin-democratii Angelei Merkel si social-democratii condusi de Steinmeyer. Desi coalitia a asigurat stabilitatea politica in Germania pe timp de criza, ea a nemultumit, se pare, profund electoratul german, care s-a orientat catre liberali, verzi sau partide de stanga nou-aparute cum ar fi Die Linke. Liberal democratii germani si-au dublat ponderea electorala de la 7 la 14 la suta, revenind in forta pe scena politica in calitate de noi (vechi) parteneri de coalitie ai CDU-CSU.

Alegerile prezidentiale din noiembrie si lectia germana privind erodarea sprijinului electoral pentru aliante de genul PDL-PSD pot explica, intr-o oarecare masura, dorinta PDL de a renunta la PSD. Emularea modelului german in continuare pare sa nu mai fie posibila dupa alegeri, insa, din cauza gravelor divergente dintre liberalii si PDL-istii nostri. Apoi, intre cele doua mari partide germane, pierderile electorale cele mai insemnate le-au suferit tocmai social-democratii germani, ceea ce ar fi trebuit sa ii dea un pic de gandit lui Boc inainte de ruperea coalitiei...

Intentia PDL de a controla ministerul de interne inainte de alegerile din noiembrie este, la randul ei, o sabie cu doua taisuri, care s-ar putea sa il coste pe Traian Basescu presedintia. De saptamana viitoare, PDL va deveni in mentalul colectiv singurul responsabil pentru situatia de criza din tara, pentru scaderea valorii leului, pentru somaj sau potentiale fraude electorale.

Spre deosebire de portocalii, PSD are relatii politice normale cu PNL si va iesi mai putin sifonat electoral decat ar fi fost cazul daca ar fi ramas la guvernare pana la alegerile prezidentiale. In plus, PSD-istii vor putea utiliza tactica PDL din 2004, care acuzau partidul la putere ca a organizat fraudarea alegerilor. Iata de ce ruperea coalitiei are toate sansele sa se intoarca, ca un bumerang, impotriva geniilor politice care conduc la ora actuala PDL-ul.

Modelul politic francez

Am dorit sa aflu de la un politolog important al diasporei ce parere are despre modelul politic francez pentru romani. Cercetător în politici publice, Bogdan Călinescu s-a stabilit în Franţa la începutul anilor ’90. Presedinte (până la începutul anului 2008) al Institutului pentru cercetarea administraţiilor publice (iFRAP) si director al revistei „Société Civile“, a scris zeci de articole si studii despre reforma statului, cheltuielile publice, educaţie. Publică mai ales sub pseudonimul Nicolas Lecaussin, fiind autorul a două cărţi : "Cet Etat qui tue la France" (Editura Plon, 2005) si "L’absolutisme efficace" (Plon, 2008). Va publica o noua carte intitulata "Au secours, ils veulent la peau du capitalisme" (First) la inceputul lunii aprilie. Iata ce mi-a raspuns:

- Domnule Calinescu, sunteti unul dintre cei mai influenti intelectuali romani, de dupa 1989, din capitala Frantei. Ce v-a determinat sa va stabiliti aici ?

Imi atribuiti un rol foarte important. Daca as fi avut multa influenta, poate ca reformele lui Sarkozy ar fi fost mult mai ambitioase. Incerc sa contribui la schimbarile politice si economice din Franta prin intermediul organismelor in care am lucrat si lucrez, IFRAP (Institut français de recherche sur les administrations publiques), Sauvegarde Retraites si ALEPS (Association pour la liberté économique et progrès social), prin cartile, studiile si articolele pe care le public . Am ales Franta in primul rand pentru ca am crescut intr-o atmosfera francofila. Parinti si bunici vorbitori de limba franceza si specialisti ai culturii Frantei, am cazut de mic precum Obelix in cazanul frantuzesc. Evolutia era oarecum previzibila, « singura » incertitudine era data caderii regimului comunist. Aveam 20 de ani, o varsta la care inca iti poti permit orice initiativa. Au urmat studiile superioare in Franta – Sciences po si Licenta in litere – dupa care m-am stabilit aici. Dupa mai multe « joburi » in dreapta si-n stanga, foarte utile de altfel, am intrat la iFRAP.

- Care considerati ca sunt cele mai importante realizari ale dumneavoastra de pana acum ?

Fara pretentii mari, cred ca am reusit mai multe pana acum. Cum banuiesc ca va referiti la realizari profesionale, las deoparte familia si copiii. Iata deci cateva exemple : Parcursul din 1998 pina in 2008 la IFRAP unde am intrat la jumatate de norma si am terminat ca presedinte al Institutului ; Succesul revistei « Société Civile » pe care am fondat-o in 1999 si care a devenit astazi o referinta in lumea analistilor politicilor publice. Fara a fi distribuita in chioscuri, am reusit sa avem aproape 7 000 de abonati, mult mai mult decit celebrele reviste « de specialitate », Commentaire sau La Revue des deux mondes. As putea adauga succesul de librarie al cartilor « Les profiteurs de l’Etat » (Plon, 2001), sau « Cet Etat qui tue la France » (Plon, 2005) vandute in zeci de mii de exemplare si obtinand un impact remarcabil in mass-media (la prima dintre ele sunt co-autor).

In fine, sunt mandru ca mai multe din reformele facute de Sarkozy provin de la think-tank-ul pe care l-am condus : ameliorarea democratiei parlamentare, scaderea cheltuielilor publice si inchiderea unor organisme publice inutile, facilitarea investitiilor in intreprinderi, etc… Toate acestea fara un euro de la Stat ! Insist asupra faptului ca Institutele IFRAP si Sauvegarde Retraites functioneaza dupa modelul american, prin marketing direct (mailing) si fundraising (300 000 de scrisori trimise in fiecare an).

- Sunteti la curent, fara indoiala, cu intentiile unei importante parti ale clasei politice romanesti privind modificarea Constitutiei de la 1991. Poate servi modificarea Constitutiei franceze din iulie 2008 drept ghid pentru noi ?

Problemele institutiilor publice frantuzesti constituie subiectul ultimei mele carti, L’Absolutisme efficace (Plon, 2008). Din pacate, reforma institutionala franceza e insuficienta. E adevarat, se acorda mai multe roluri parlamentului, cum ar fi acela de a imparti ordinea de zi cu executivul, sau de a avea un cuvant de spus in numirile de inalti functionari facute de executiv. Insa rolul principal al deputatilor e acela de a vota bugetul si de a fi la curent cu ceea ce se intampla cu banii contribuabililor. Nu e cazul in Franta : deputatii nu reusesc sa schimbe decit 0.06 % din bugetul prezentat de guvern. Mai mult decit atat, executivul, mai ales Sarkozy, isi permite sa creeze noi impozite fara macar sa consulte deputatii ! O aberatie incredibila intr-o democratie moderna. Deputatii francezi nici nu au fost instiintati de continutul planului de reconstructie economica anuntat recent de Sarkozy. Cand vedem cum e discutat planul lui Obama si schimbarile facute fata de planul initial (senatorii republicani au reusit sa economiseasca 100 de miliarde de dolari)…

In fine, consider ca a avea un « dublu executiv”, presedinte si prim-ministru, cu puteri garantate de Constitutie, e un viciu frantuzesc ce se regaseste in Romania. Tensiunile dintre cei doi sunt inevitabile atunci cand presedintele are initiativa reformelor, insa prim-ministrul si ministrii sunt responsabili in caz de esec… Autocratia de tip francez continua.

Modelul francez nu e un exemplu de urmat. Daca cei din societatea civila romaneasca vor un bun exemplu, atunci cel american ar fi cel mai potrivit. In Statele Unite avem de-a face cu un sistem prezidential in care presedintele e puternic pentru ca... Congresul are puteri importante si poate controla executivul. Sistemul francez e un adevarat paradox : un regim prezidential omnipotent, insa impotent. Ani de zile, administratia si oamenii politici francezi au fost incapabili sa ia masuri eficiente impotriva violentelor de la periferiile marilor orase sau sa faca reforme economice.

- Ce importanta are pentru UMP numirea domnului Xavier Bertrand ca secretar general al acestui partid ?

Xavier Bertrand e un individ foarte antipatic. Un politician pur-sange, un demagog. Abil si perseverent, e foarte amitios si Sarkozy stie acest lucru. Nu e iubit de deputatii UMP si poate de aceea presedintele l-a numit secretarul partidului, pentru a-l marginaliza intr-o oarecare masura. De subliniat si faptul ca Eric Besson, felonul stangii, e astazi al treilea in functie la UMP ! Nu cunosc un singur deputat UMP care a apreciat acest lucru. Dar pot ei sa protesteze ?

- Cum a afectat criza economica rating-ul principalilor politicieni francezi ?

In ultimul sondaj Ipsos-Le Point (12 februarie), Sarkozy a scazut la 36 % de opinii favorabile (si 61 % de opinii defavorabile). E cel mai slab scor de la alegerea lui,din mai 2007. Fillon e la 51 contra 42, deci mult mai bine decat Sarkozy. Criza economica e adesea un factor benefic pentru politicieni. Revin pe scena nationala, ne asigura ca vor avea grija de noi, ei au solutiile ideale pentru iesirea din criza… Ma tem ca in cazul actual, politicienii vor suferi, atat in Franta, cat si in Statele Unite. Insa, fiti fara grija, un om politic gaseste tot timpul resursele necesare pentru a reveni in forta.

- Ce ne puteti spune despre noul partid Liberal Democrat din Franta ?

Partidul Liberal Democrat a fost creat in aprilie 2008 de Aurélien Véron, fost membru al partidului Alternative Libérale si al asociatiei Liberté Chérie. E deci un partid foarte tanar, condus de un tanar manager de banca, energic, cultivat si bun cunoscator al liberalismului. E si un bun prieten. Nu am avut scrupule sa-i spun ca nu cred in noile partide pentru a reforma Franta. Reformele liberale facute in mai multe tari occidentale au fost opera partidelor traditionale (de stanga sau de dreapta), convertite la liberalism sau infiltrate de liberali si puse sub presiunea societatii civile. Esecul partidului Alternative libérale in 2007 demonstreaza clar imposibilitatea de a a obtine circumscriptii pentru candidati si finantare intr-o tara dominata de masinile UMP si Partidul socialist, si in care activitatea politica depinde de banii publici. Doar asociatiile societatii civile – precum Liberté Chérie – pot face ca ideile liberale sa ajunga la urechea celor ce ne guverneaza.

In tari ca Romania, situatia e cu totul diferita. La sfarsitul comunismului, a trebuit (re)creat tot sistemul de partide politice.

- Cum comentati reintegrarea Frantei in comandamentul aliat al NATO ? In ce masura Franta, care nu a participat la invazia din Irak, va putea redeveni un partener politic major al actualului guvern irakian ?

Una din principalele schimbari aduse de Sarkozy a fost atitudinea fata de America. Sarkozy a avut “curajul” sa-l intalneasca pe Bush de mai multe ori, chiar inainte de a fi ales. A pronuntat mai multe discursuri in care a afirmat clar ca Franta e aliata Statelor Unite, marcand astfel ruptura cu politica antiamericana, cretina si sterila, a predecesorului sau. Reintegrarea in comandamentul NATO nu e deci o surpriza pentru mine. E o decizie fericita.

Cat despre Irak, Sarkozy a facut o vizita surpriza zilele trecute. E prima vizita facuta de un presedinte francez din 2003 incoace. Faptul ca s-a dus acolo si ca a invitat intreprinderile frantuzesti sa investeasca e o noua dovada ca americanii au castigat razboiul si ca o noua democratie a aparut in aceasta zona. Sigur ca dupa ce Franta s-a opus eliberarii irakienilor si a sustinut pe fostul dictator, va fi dificil sa se obtina contracte importante (nu trebuie uitat faptul ca in 2003, atunci cand Bagdadul a cazut, irakienii au dat foc la doua reprezentante straine : ambasada Germaniei si Centrul cultural francez.

- Va multumesc, domnule Calinescu.

publicat de revista AGERO-Stuttgart