Showing posts with label romanian. Show all posts
Showing posts with label romanian. Show all posts

Saturday, February 7, 2009

Romancele, sprijinul sotilor




Salvarea romanilor ramasi fara slujbe in Uniunea Europeana din cauza crizei vine de regula de la sotiile lor. Cei care au avut prevederea sa plece la lucru impreuna cu nevestele sunt acum favorizati. Cele mai multe romance s-au angajat in ultimii cativa ani ca ingrijitoare de batrani sau copii in casele grecilor, italienilor, francezilor sau spaniolilor. Or, pensiile si veniturile localnicilor sunt mai putin afectate de criza, iar nevoile acestora raman aceleasi. Pastrandu-si serviciile, ele au preluat temporar sarcina intretinerii familiei.

Grecia este o destinatie mai putin populara pentru femeile care cauta de lucru in strainatate. Potrivit domnului Nikos Papavramopoulos, patronul uneia dintre cele mai vechi agentii ateniene de resurse umane, cu o experienta de 20 de ani in domeniu, bulgaroaicele detin o pondere de aproximativ 80 la suta pe piata ingrijitoarelor la domiciliu. Salariile practicate in Grecia sunt intre 600 de euro pe luna in insule si 800 de euro in Atena. De regula, candidatelor care contacteaza agentia sau altele similare, fara cunostinte de limba, li se ofera posturi pentru o durata de un an in insule, fiind dupa aceea acceptate sa lucreze in Atena sau Salonic, pentru salarii mai consistente. Agentia accepta femei din zone rurale, cu varste cuprinse intre 40 si 50 de ani, fara probleme medicale majore. Potrivit patronului firmei, in primul an de activitate, izolarea este principalul inamic. Romancele sunt insa laudate de el pentru ca reusesc sa invete cu destula usurinta limba greaca. Aceeasi agentie se ocupa de gasirea unui alt loc de munca in cazul in care apar asperitati intre angajate si angajatori, progresul ingrijitoarelor fiind monitorizat permanent.

Majoritatea romancelor isi gasesc insa asemenea servicii prin intermediul rudelor sau prietenilor, de preferinta in Italia sau in Spania. Munca nu este usoara, existand chiar situatii in care femeile au fost agresate sexual, fizic sau psihic de catre angajatori, sau lipsite de hrana adecvata. Salariile oferite de angajatorii italieni sau spanioli au scazut in ultima vreme din cauza crizei, de la 8-900 de euro lunar la 700 sau chiar 600 de euro. Romancele sunt preferate sud-americancelor pentru astfel de posturi, potrivit doamnei L., de nationalitate spaniola, participanta la o dezbatere pe tema relatiilor interetnice, care a fost gazduita de Centrul Hispano-Roman din apropierea Madridului. "Pot avea incredere in ele. M-am obisnuit pana acum si cu sarmale, cu mici, cu ciorbele romanesti, care sunt foarte gustoase." Doamna Paraschiva B., care lucreaza in continuare ca ingrijitoarea unei doamne paralizate, a fost impresionata de faptul ca angajatorii o trateaza cu respect, fiind invitata sa manance impreuna cu familia.

Exista o diferenta intre femeile care lucreaza ca "interne", deci care locuiesc in casa angajatorului, si cele "externe", care se reintorc seara acasa. Pe hartie, spre exemplu, contractul de munca - atunci cand acesta exista - consemneaza un program de lucru de 40 de ore. In realitate, numarul de ore pentru interne poate ajunge la 60, orele lucrate in plus reprezentand de fapt plata pentru camera oferita. In toate aceste tari, angajatele beneficiaza de cate o zi libera pe saptamana, desi nu intotdeauna duminica. Desi majoritatea varstnicilor din Grecia, Spania sau Italia sunt relativ activi si nu sufera de boli grave decat ca exceptie, exista multe cazuri in care internele sunt nevoite sa se trezeasca de mai multe ori pe noapte, exact ca infirmierele, care sunt in schimb mai bine platite.

Cateva concluzii se impun. Femeile care doresc sa devina ingrijitoare ar fi in castig daca, inainte de a pleca de acasa, ar urma cursurile unei scoli de profil cu durata de cateva saptamani. In centrul Iasiului se ofera asemenea cursuri femeilor care si-au pierdut serviciul (cladirea in care a functionat pana in 2008 biroul parlamentar al domnului Anghel Stanciu). Cursul costa in jur de 300 de lei, dar preda cunostintele de baza necesare aspirantelor la postul de ingrijitoare. In Spania, organizatii cum este Cruz Roja (Crucea Rosie) ofera cursuri gratuite de ingrijitoare pentru imigrante, care le complementeaza pe cele de limba. Fireste, romancele care pot invata cu usurinta limbi straine pot opta pentru un asemenea curs gratuit. Un certificat de ingrijitoare si experienta astfel obtinute se pot dovedi esentiale pentru obtinerea unui loc de munca mai bun si a unui salariu decent.

Doamnele interesate sa lucreze in strainatate ca ingrijitoare sunt sfatuite sa apeleze la intermediari specializati, cu o buna reputatie in domeniu. Este adevarat, unele agentii, fie romanesti fie straine, pretind comisioane excesive pentru serviciile lor, fara a oferi mare lucru in schimb. In pofida acestui risc, nu trebuie uitat faptul ca cei mai selectivi dintre angajatori nu isi aleg ingrijitoarele din strada sau prin intermediul prietenilor, ci recurg la randul lor la serviciile acestor agentii din tara lor de origine. Organizarea selectiei viitorului angajator de catre un intermediar specializat se poate dovedi salutara pentru a evita aparitia unor situatii neplacute sau chiar periculoase pe parcurs.

publicat deasemenea in revista AGERO (Stuttgart) la adresa http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Romancele%20sprijinul%20sotilor%20de%20Florian%20Pantazi.htm

Friday, January 30, 2009

Criza ca oportunitate


In cursul anului trecut, reprezentantii guvernului si patronatului roman care s-au deplasat in Spania si Italia pentru a-i convinge pe romani sa lucreze in tara, aveau la dispozitie o jumatate de milion de posturi vacante. Chiar daca astazi cele mai multe posturi s-au evaporat din cauza crizei, pentru romanii cu spirit antreprenorial exista in urmatoarea perioada suficiente oportunitati la ei acasa.

Potrivit domnului Jesus Fernandez Pascual, consilier local si presedinte al departamentului pentru integrarea emigrantilor din Alcala de Henares, prin recenta aderare la UE, Romania dispune de un avantaj economic considerabil fata de Spania. Domnul Pascual a fost prezent anul trecut la intalnirile dintre delegatia romana si oficialii guvernamentali, dar nu crede ca nivelul salariilor din Romania este, deocamdata, in masura sa genereze entuziasmul celor de aici. De altfel, autoritatile locale spaniole au investit timp si bani pentru integrarea emigrantilor romani, numiti de catre el "noii nostri vecini". Saptamana aceasta domnul Bartolomé Gonzales, primarul din localitate, a anuntat ca "in Alcala de Henares se vor crea peste o mie de slujbe datorita celor 70 de proiecte elaborate de primarie", care privesc refacerea sau renovarea infrastructurii scolilor si colegiilor. Spre deosebire de Italia, care se confrunta cu grave atacuri indreptate impotriva romanilor, campania initiata de guvernul Romaniei "Hola, soy rumano !" a contribuit in mod efectiv la detensionarea relatiilor dintre spanioli si romani.

Din pacate, nu toti romanii se vor putea reangaja curand. Potrivit prognozelor, somajul din Spania, care a depasit 3 milioane de persoane, ar putea creste in anii urmatori la 4 sau chiar 5 milioane de oameni. Pentru cei concediati exista, insa, alternative. Incepand cu 2009 si pana in 2013, statul roman - la fel ca Spania, Portugalia sau Grecia in anii ´80 - va primi sume importante de la bugetul Uniunii Europene, in cadrul programului FEADR (Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala) care stimuleaza crearea de IMM-uri in mediul rural.

Intr-adevar, pentru a prospera economic sau pentru a depasi actuala criza, Romania are nevoie de cat mai multe proiecte de investitii si de un numar cat mai insemnat de intreprinzatori capabili sa absoarba fondurile puse la dispozitie de UE in acest scop. Asa cum sublinia recent si domnul Ionel Scrofan, presedintele asociatiei oamenilor de afaceri romani din Castillon, "Romania este un teritoriu foarte atractiv pentru investitii" atat pentru romani cat si pentru firmele straine interesate - o realitate care este imuna la efectele crizei.

Romanii din UE pot reveni, asadar, fie in calitate de salariati ai unor firme cu activitate in tara, fie ca proprietari de mici intreprinderi, ferme, ateliere de reparatii, internet café-uri, exploatari viticole, piscicole sau forestiere. Uniunea Europeana ofera pentru toate aceste activitati insemnate fonduri nerambursabile, care incep de la 5.000 de euro pana la cateva milioane de euro. Spre deosebire de programul SAPARD, noul program FEADR este mult mai accesibil, criteriile de selectie fiind mai putin stringente iar perioada de aprobare a proiectelor mai scurta decat inainte. De masurile acestui program pot beneficia in egala masura persoanele fizice, asociatiile familiale, tinerii, femeile, dar si cei varstnici, limita de varsta fiind de 62 de ani.

Masura 312, de pilda, sprijina crearea micilor intreprinderi in industria pielariei, tricotajelor, procesarii lemnului, mecanicii fine, sau a serviciilor ca reparatii auto, transport, frizerii sau ateliere mestesugaresti, la sate. Pentru demararea unor asemenea afaceri, intreprinzatorii potentiali trebuie sa depuna un proiect, insa nu au nevoie initial sa aiba in proprietate terenuri, constructii, sau utilaje. Masura 112 sprijina financiar instalarea in mediul rural a tinerilor fermieri, in timp ce Masura 141 sprijina dezvoltarea fermelor agricole de semi-subzistenta.

Venind in intampinarea doritorilor, firma TEIA din Alcala de Henares este una din firmele care pot oferi servicii de consultanta si management de proiect, pentru obtinerea fondurilor comunitare necesare. Astfel, potrivit domnului director Suciu, procesul de pregatire a proiectului are doua mari etape. In prima, este pregatit proiectul de investitie sau dosarul necesar obtinerii finantarii nerambursabile. In faza a doua, firma se implica in managementul si implementarea proiectului, pentru ca intreprinzatorul potential sa nu fie pus in situatia de a pierde finantarea din cauza unor probleme care pot aparea pe durata derularii acesteia. In plus, TEIA este in masura sa ofere si asistenta in obtinerea cofinantarii necesare demararii proiectului, stiut fiind faptul ca fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene acopera de regula numai 50 la suta din costul total al proiectului. Daca proiectul de investitie vizeaza o zona defavorizata din tara, finantarea de la Uniunea Europeana poate reprezenta chiar si 70 la suta din valoarea proiectului. Pana in prezent, conform spuselor domnului Suciu, aceasta varianta a programului "Intoarce-te acasa" a atras numai cateva zeci de doritori, numarul acestora fiind asteptat sa creasca in lunile care urmeaza.

Fireste, nu oricine poate deveni intreprinzator, chiar daca exista fonduri disponibile sau dorinta de a initia o afacere pe cont propriu. Cei care contempleaza o asemenea optiune trebuie sa aiba capacitatea profesionala si de afaceri necesara pentru a duce proiectul pana la capat. Consultantii pot asista cu experienta tehnica pe care au acumulat-o, insa nu se pot substitui niciodata potentialilor intreprinzatori, care trebuie sa aiba obiective bine determinate si sa fie foarte motivati pe toata durata derularii proiectelor.

Thursday, January 29, 2009

Romanii din strainatate...


de Florian Pantazi
in Evenimentul Zilei, editia online
Miercuri, 28 Ianuarie 2009
Pentru cei care trăiesc şi muncesc în ţară, mai ales cei care nu au părăsit-o nici măcar în vacanţă, românii plecaţi la muncă în străinătate sunt, de regulă, subiect de invidie. Salariile lor plătite în euro, maşinile în care se întorc acasă de Sărbători, renovările pe care unii le fac la casele pe care le deţin în ţară, alimentează şi întreţin gelozia conaţionalilor.

În realitate, foarte mulţi români care muncesc în ţările Uniunii Europene plătesc chirii piperate, între 700 de euro pentru un apartament în apropiere de Madrid şi 1.200 de euro în oraşe ca Milano sau Roma. În asemenea condiţii, o bună parte a veniturilor realizate de ei pe şantierele de construcţii se duce pe chirie şi hrană, iar restul, pe plata ratelor pentru maşină şi susţinerea financiară a rudelor din ţară. Pentru a face faţă cheltuielilor, mulţi români îşi sacrifică propriul confort, locuind câte opt sau nouă persoane în apartamente de două sau trei camere. Această metodă de a economisi bani se întâlneşte până la emigranţii vietnamezi sau chinezi din Australia, care o folosesc timp de câţiva ani pentru a acumula capitalul necesar deschiderii propriilor afaceri.

În ultimele luni, mii de români din Franţa, Spania şi Italia sunt nevoiţi să trăiască din ajutor de şomaj sau mai grav, prin adăposturi sociale, organizate de statele-gazdă sau de Biserica Catolică. Localnicii, afectaţi şi ei de criză, au început să-i privească cu ostilitate nedisimulată pe emigranţi, întrucât aceştia reprezintă o competiţie pe piaţa locurilor de muncă, care le limitează posibilitatea de a semna contracte prin care să-şi asigure veniturile.

Cum ar trebui priviţi de autorităţile de la Bucureşti românii care sunt nevoiţi să muncească în străinătate? Până acum câţiva ani, aceştia au fost ignoraţi de autorităţi, interesate mai mult de valuta trimisă acasă, necesară pentru echilibrarea balanţei de plăţi a României şi în reducerea ratei şomajului. În 2008, românii "stranieri" au început să fie curtaţi de politicienii aflaţi în campanie electorală, în speranţa obţinerii mandatelor parlamentare. Alegerile parlamentare din noiembrie 2008 au introdus, pentru prima oară, mandate în Parlament pentru reprezentarea diasporei, respectiv patru în Camera Deputaţilor şi două în Senat. Cu toate acestea, puţini politicieni au o imagine corectă asupra locului şi rolului diasporei.

Dintre toţi guvernanţii care au articulat cel mai bine acest rol, se distinge figura de excepţie a lui D.A. Sturdza, prim ministru al României de la începutul secolului XX. Sturdza susţinea, pe bună dreptate, că românii din străinătate sunt nici mai mult, nici mai puţin decât "contraforţii care susţin România dinafară". Acest rol aduce în discuţie importanţa ca în perioade de criza, similară situaţiei actuale, guvernul de la Bucureşti să instituie o celulă de criză, fără să mai aştepte ca situaţia să se deterioreze în continuare. Această celulă ar trebui să includă sociologi, economişti şi reprezentanţi majori ai firmelor private, care să găsească soluţii problemelor românilor din străinătate.
publicat si de RomBel (Bruxelles)

Drama romanilor din Spania


de Florian Pantazi
in Evenimentul Zilei, editia online Marţi, 27 Ianuarie 2009

Criza economică nu i-a afectat pe toţi românii în mod egal. Situaţia cea mai gravă o trăiesc cei din Spania. În comparaţie cu alte ţări europene, mai puternic industrializate, rata şomajului se apropie în Peninsula Iberică de 16%, confruntându-se şi cu prăbusirea pieţei imobiliare. O soluţie este oferită de o companie românească, ce oferă contracte în ţară pentru românii din Spania.

Pentru operatorii de autocare cu destinaţia Spania, ca "Tabita Tours", "Lyod Travel" sau "Ro-Tur", criza pare a fi un fenomen economic de mai mică importanţă. Rezervările de bilete din şi spre România au rămas la acelaşi nivel ca anul trecut. Mai mult de jumătate dintre călători sunt de etnie romă care vin în Spania, în principal, pentru cerşit , o activitate practicată, în egală măsură, de tineri şi vârstnici, femei şi copii, pentru sume cuprinse între 15-30 de euro pe zi.

Românii care ajung acum în Spania pentru a munci sunt însă întâmpinaţi cu răceală, dacă nu chiar cu ostilitate, de conaţionalii lor stabiliţi de câţiva ani. Aceştia încearcă să se stabilească în cele câteva aglomeraţii dominate de români, fie din jurul Madridului, în Coslada, Alcala de Henares sau Mostoles, fie în zone precum Castillon, Valencia sau Huelva.
Criza imobiliara a făcut mii de victime printre români, întrucât majoritatea bărbaţilor care lucrează în Spania sunt în sectorul construcţiilor. În centrul oraşului Coslada pot fi văzuţi, zilnic, sute de români îngrijoraţi, care se adună în "parcul românilor" pentru a încerca să găsească, împreună, soluţii. Înaine de izbucnirea crizei, aceştia câştigau în jur de 1.200 de euro pe lună, câteodată mai mult dacă lucrau la negru. Comunitatea din Coslada numără aproximativ 16.000 de români, care dispun de magazine alimentare, restaurante şi cofetării ce aparţin întreprinzătorilor români. Cei care au avut contracte de muncă şi au cotizat cîţiva ani la bugetul asigurărilor sociale spaniole, primesc un ajutor de somaj cuprins între 800-900 de euro lunar, timp de patru luni pentru fiecare an lucrat. Cu alte cuvinte, pentru cineva care a lucrat legal timp de cinci ani, perioada de plată a ajutorului de şomaj va fi de 20 de luni. La expirarea acesteia, românii care rămân în Spania pot primi în jur de 400 de euro pe lună, timp de un an, sub forma unui ajutor social.

Coşmarul românilor este că dacă această criză nu va lua sfârşit în 2010-2011, ramânând fără niciun venit. Mulţi dintre ei şi-au făcut rate pentru a-şi cumpară o locuinţă, iar acum riscă să rămână în stradă. Astfel, domnul Litu, un constructor originar din Câmpina, nu este convins că actuala criză va lua sfârşit în curând, cel puţin pentru emigranţii români. "Românii s-ar întoarce şi mâine în ţară, însă nu au încredere că vor primi vreun ajutor din partea cuiva, odată ajunşi acolo". În Spania, sunt mii de muncitor români trecuţi de 45 de ani care, deşi au multa experienţă profesională, sunt convinşi că nu vor mai găsi de lucru odată întorşi acasă. Alţii, cum este cazul unui inginer român cu 10 ani de experienţă acumulată în mai multe ţări, inclusiv Israel, şi are încă serviciu în Spania, se simt înşelaţi de consilierii care i-au sfătuit să se îndatoreze la bancă pentru a-şi cumpăra locuinţe aici. Locuinţele pe credit pot fi pierdute uşor în cazul pierderii locului de muncă, iar valoarea lor de piaţă a scăzut dramatic din cauza crizei. Cu o rată dublă a şomajului, dacă o comparăm cu Germania sau Franţa, Spania a încetat, practic, să mai reprezinte un El Dorado pentru potenţialii emigranţi români.

Reîntoarcerea acasă, atât de insistent încurajată de Ministerul Muncii, pe vremea guvernării Tăriceanu, ar putea reprezenta o posibilă ieşire din această situaţie. Astfel, grupul imobiliar "Teia", cu sediul în Alcala de Henares, oraşul natal al lui Cervantes, pune la dispoziţia românilor interesaţi un pachet special de servicii în cadrul unui program promoţional, "Întoarce-te acasă". Concret, firma promite să ofere doritorilor o casă şi un loc de muncă remunerat cu 800 de euro lunar, în oraşe ca Sibiu, Cluj, Timişoara, Ploieşti sau Iaşi. Potrivit lui Nicu Dendiu şi Doru Suciu, directori "Teia", "salariul oferit beneficiarilor acestui program este unul corect şi, potrivit analizelor economice, veniturile unei familii compuse din soţ (800 de euro pe lună) şi soţie (aproximativ 400 euro pe lună) duc la un nivel de trai mai bun în România, decât în Spania. Pe toată durata contractului de muncă salariul menţionat va fi cel consemnat în acte, astfel încât, şansele de creditare pentru cumpărarea unei locuinţe să fie maxime. În plus, oferim condiţii de muncă la standarde europene", au mai precizat reprezentanţii "Teia". Altfel spus, firma propune celor selectaţi contracte de muncă în România pe şantierele proprii, şi salarii care să permită celor care se reîntorc acasă să-şi achite ratele la casele construite pentru ei, tot de către firma "Teia". În opinia lui Doru Suciu, din luna noiembrie 2008 şi până în prezent, şi-au manifestat interesul pentru acest program peste 600 de români, discuţiile continuând cu aproximativ jumătate dintre aceştia.

Cu toate acestea, mulţi români ar prefera să rămână în Spania, mai ales familiştii care au copiii înscrişi la şcoală. Din nefericire, criza a lovit comunitatea româneasca din Alcala, păstorită de preotul Adrian Pintea, tocmai când aceasta a primit un teren din partea primăriei locale pentru construcţia unei noi biserici, cea veche dovedindu-se neîncăpătoare. În plus, Alcala de Henares a intrat in cursa pentru a fi aleasa Capitala Culturală Europeană pentru 2016, fiind astfel nevoie de o forţă de muncă însemnată pentru restaurarea monumentelor oraşului.

* in Romanian Tribune Chicago