ASASINATELE POLITICE ȘI RELAȚIILE INTERNAȚIONALE

Atunci când unele puteri vestice nu reușesc să își impună agenda politică în state ale lumii care le rezistă, elitele acestora recurg la asasinarea liderilor unor asemenea state " recalcitrante".

De regulă, anumite cercuri ale francmasoneriei sunt cele care recurg la asemenea tactici. Astfel, citind istoria autorizată a francmasoneriei scrisă de marele Maestru Radu Comanescu, fost șef al MLNR, am aflat că ordinul pentru asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand din 1914 de la Sarajevo a venit de la o lojă masonică din Londra. Ce a urmat, știm cu toții : a izbucnit primul război mondial, soldat cu 50 de milioane de victime.

Neputința Vestului de a învinge Rusia în Ucraina pare să genereze din nou planuri similare . Astfel, Deutsche Welle, o organizație de presă a statului german, a publicat recent un interviu cu un istoric de la London School of Economics. La sfârșitul acestuia, acest individ declară că nu se poate ajunge la pace în Ucraina sau la schimbări în Turcia decât dacă Putin sau Erdogan sunt asasinați. Inteligent, ce să spun ...

Cu siguranță, istorici precum Marc David Baer (LSE, Londra) merită pe deplin să fie incluși pe listele negre ale Moscovei, pentru că susține asasinarea lui Vladimir Putin. Dacă asasinarea lui Franz Ferdinand din 1914 a declanșat Primul Război Mondial , provocând 50 de milioane de victime ,câți oameni vor muri în Marea Britanie dacă liderul rus este ucis și rușii vor folosi arme nucleare ca retribuție ?

Dualismul austro-ungar si elitele politice otomane



La bustul lui Herodot,Bodrum

Studiul istoriei popoarelor din Balcani din sec.XIX, asa-zisul “secol al nationalitatilor”, ar ramane incomplet fara cunoasterea planurilor de federalizare care circulau in cercurile francmasoneriei otomane din acea perioada.

Istoricii perioadei -  in marea lor majoritate nationalisti, fie ei romani, bulgari sau greci - au trecut sub tacere existenta unor planuri de reforme pe baze dualiste ale imperiului otoman in urma congresului de pace de la Berlin (1878). Adevarul este ca bucuria grecilor de a-si fi obtinut independenta a durat numai o generatie, deorece de la razboiul Crimeei, liderii politici greci au inceput sa se confrunte cu panslavismul rus. Concret, in zona Balcanilor aceasta insemna ca natiuni nou-aparute ca Bulgaria incepusera sa emita pretentii teritoriale asupra Macedoniei si Epirului, pe care tanarul stat grec le dorea alipite la regatul sau.

Pe de alta parte, elitele grecesti din imperiul otoman, inclusiv fanariotii, se considerau mai protejati – cu rare exceptii, cum ar fi domnitorul Tarii Romanesti Caragea – ca cetateni ai unui imperiu otoman reformat si eventual federalizat, in care grecii sperau sa obtina pozitii politice  importante.

Realizarea dualismului austro-ungar din 1867 a devenit astfel un model pentru multi dintre francmasonii greci sau turci din imperiul otoman. In timpul congresului de pace de la Berlin, George Zarifis - bancherul personal al sultanului Abdul Hamid - si reprezentantul otoman la congres Karatheodori Pasha au facut demersuri secrete pe langa ambasadorul Marii Britanii la Istanbul pentru sprijin englez in transformarea imperiului otoman intr-o entitate bicefala, care sa incorporeze si regatul Greciei in granitele sale. Sultanul turc urma sa devina si regele Greciei, dupa modelul consacrat de austro-ungari. Regatul Greciei isi pastra autonomia, dupa modelul statului maghiar, si isi adauga Tessalia, Epirul si Macedonia. Pentru ca planul sa poata reusi, era necesar ca englezii sa il convinga pe regele George I sa abdice in favoarea sultanului. Se pare ca primul ministru grec din acea perioada Epaminondas Deligeorgis, si el membru al francmasoneriei, nu era defavorabil acestor demersuri de fuziune ale grecilor din imperiul Otoman.

Cei doi demnitari otomani Karatheodori si Zarifis pretindeau ca actionau cu aprobarea tacita a sultanului Abdul Hamid. Cererea lor a fost  insa refuzata de catre ambasadorul englez deoarece, potrivit acestuia, nu a existat in favoarea planului o aprobare expresa din partea sultanului turc.

Aceste aspecte relativ obscure ale istoriei Balcanilor din a doua jumatate a secolului XIX au fost recent aduse la lumina in teza de masterat a unui cercetator grec, Christos Kipraios,  obtinut la Universitatea Bilgi din Istanbul (« The Ideology of Hellenoturkism. From George of Trebizond to Dimitri Kitsikis »). Teza mi-a fost pusa la dispozitie de catre Dimitri Kitsikis personal, caruia doresc sa-i multumesc si pe aceasta cale.

Buna cunoastere a perioadei in cauza ar fi prevenit isteria occidentala de acum cateva luni in privinta unei posibile apropieri dintre Rusia si Grecia. In realitate, asa-numita partida politica « Estica », care a contestat in mod constant orientarea pro-vestica a politicienilor greci timp de secole, se orienteaza mai mult catre Turcia si vede Rusia ca pe o concurenta primejdioasa in Balcani, nicidecum ca pe o sprijinitoare a intereselor elenilor.

Vedere din Bodrum

Marina din Turgutreis

Orasul Bodrum actual (fostul Halikarnassos pe timpul lui Herodot) este vizitat de milioane de turisti germani, rusi, francezi, englezi si mai nou chiar si de romani. Faptul nu este deloc intamplator. Atmosfera din Bodrum este unica in felul ei, multitudinea de baruri si restaurante si viata de noapte a orasului atragand pana si personalitati din lumea modei cum este Kate Moss.

Daca comparam statiunile grecesti de pe malul Egeei cu Bodrum, constatam ca atat privelistile, cat si plajile sunt cel putin la fel de atragatoare. Adaugati la acestea faptul ca preturile din Bodrum -cu mici exceptii-  sunt mai moderate decat cele ale vecinilor greci. Fireste, daca cineva doreste sa serveasca masa de pranz in buricul targului, cu vedere la marina, atunci diferenta de pret dispare. Cu toate acestea, la 40 de minute distanta cu microbuzul (care costa numai 2 euro) se afla Turgutreis, un cartier superb al Bodrumului unde preturile la restaurante si la apartamente de inchiriat -ca sa nu mai vorbim de supermarketuri sau magazine de imbracaminte- sunt chiar mai mici decat in statiuni ca Paralia Katerini.

Pentru cei care se plictisesc sa stea numai la plaja sau sa umble prin baruri toata noaptea, exista posibilitatea organizarii de croaziere care costa intre 20 si 40 de euro, fie de-a lungul coastei, fie pentru a face turul insulelor grecesti Kos, Lesbos sau Rhodos.

Situat intre munti si Marea Egee, Bodrum a devenit una din perlele turismului turcesc relativ recent. Intre anii 30 si 1960 orasul a fost de fapt un sat linistit de pescari, care a devenit celebru prin grija scriitorului turc Cevat Shakir. Astfel a devenit Bodrum locul de intalnire al disidentilor turci si al intelectualilor boemi. Orasul a reusit sa-si pastreze farmecul pitoresc traditional, chiar si in conditiile care numarul de turisti ce viziteaza anual Bodrum a trecut in ultimii ani de un milion de vizitatori anual. Frumusetea deosebita a locului si oferta turistica foarte competitiva va atrage, cu siguranta, din ce in ce mai multi romani pe malurile turcesti ale Marii Egee.

Asfintit in Turgutreis

 

Al XXII-lea Congres International al Stiintelor Istorice din Jinan (China)



Metsovo, august 2015

La fiecare 5 ani de la 1900 incoace are loc cate un congres international al stiintelor istorice.

Am participat la congresul istoricilor din vara lui 1980 . Acesta  s-a desfasurat la Bucuresti pe fondul tensiunilor dintre URSS si Romania in privinta Basarabiei si a gravelor lipsuri alimentare care faceau ravagii la acea vreme prin tara.

Cel de-al XXII -lea congres al istoricilor lumii si-a inceput de ieri lucrarile  in China, fapt care ilustreaza cresterea exponentiala a importantei acestui stat pentru economia si relatiile internationale globale (18 din cele 22 de congrese s-au desfasurat in state din Europa, motiv pentru care organizatorii au fost acuzati de europocentrism).

Intervalul de timp dintre aceste doua congrese a fost plin de mari transformari, nu toate de bun augur. Revolutiile de la 1989 au dus la prabusirea regimurilor comuniste in centrul si estul Europei . Uniunea Sovietica s-a destramat, raboiul rece a luat sfarsit si Germania s-a reunificat . In prima jumatate a perioadei in cauza succesul politicilor neoliberale declansate de Margaret Thatcher in Marea Britanie parea asigurat, iar triumful capitalismului si democratiei a creat iluzia ireversibilitatii. Aceasta iluzie a fost intretinuta teoretic de teza hegeliana a "sfarsitului istoriei" reciclata de Francis Fukuyama in cunoscuta lui carte "The End of History And the Last Man".

Spre sfarsitul mileniului doi insa, istoria si-a reluat marsul si am fost cu totii martori la dezintegrarea Iugoslaviei, razboaiele din Kosovo, Afganistan si Irak si la aparitia unor state noi in Europa si in Africa. Mai nou, confruntarea dintre hegemonul mondial en titre, Statele Unite si puteri emergente ca Rusia si China  - care au format SCO, o alianta euroasiatica defensiva - s-a intensificat, culminand cu actualul conflict din Ucraina. Cu alte cuvinte, nu numai ca nu am asistat la sfarsitul istoriei sau al conflictelor militare, dar lumea este de zece ani in plin proces de tranzitie hegemonica, care va mai dura probabil inca cateva decenii.

Din pacate, nici congresul din 2015 nu se desfasoara sub auspicii mult mai fericite decat cel din Bucuresti din 1980. Economia chineza a incetat sa mai creasca accelerat de doi ani buni de zile, iar cursul actiunilor la bursele chinezesti s-a prabusit spectaculos. Numai astazi, spre exemplu, actiunile de la bursa din Shanghai au pierdut 9% din valoare, cea mai importanta scadere suferita de acesta de la criza financiara din 2007 incoace. Aceasta scadere masiva a antrenat pierderi importante la bursele din Tokyo, Sydney, Londra, Paris sau Frankfurt. Indicele bursei din New York a pierdut 500 de puncte inca de vineri, pentru ca astazi sa piarda  de la deschidere 1,000 de puncte. China, cel mai important motor al economiei globale din ultimii ani, cocheteaza la randul ei cu stagnarea economica si genereaza instabilitate pe piatele financiare globale exact in maniera speculantilor de pe Wall Street din 1929 si 2007 ...

Presedintele Xi a adresat ieri participantilor la congres un mesaj pe care personal il consider important prin implicatiile pe care le are pentru evolutiile din ultimele decenii si pentru istoria economiei. Iata cum vede presedintele chinez problema modelelor de dezvoltare economica si/sau politica ale statelor lumii :

"Fiecare natiune are propria sa cale de dezvoltare, asa ca natiunile trebuie sa respecte optiunile altora. Prin adancirea intelegerii mutuale se poate construi un viitor mai bun. "    

Pasajul de mai sus are o importanta capitala pentru intelegerea mentalitatii elitelor care conduc China. Xi face o aluzie stravezie la impunerea , din anii 80 , a modelului economic neoliberal american cunoscut sub numele de « consensul de la Washington ». Impunerea retetelor economice via FMI in America Latina, Rusia, Europa sau Asia a agravat insa crizele economice din 1997 incoace, culminand cu actuala situatie exploziva din Grecia.

Este evident deasemenea din citatul de mai sus faptul ca liderii chinezi nu considera democratia ca inevitabila, ci optionala, alegerea sistemului politic trebuind sa apartina fiecarei natiuni in parte si sa fie conforma traditiilor sale culturale si politice . Impunerea democratiei pe calea razboiului ( ca in Irak) sau cea a insurectiilor finantate dinafara ( ca in Ucraina) este considerata de elitele chineze ca o incalcare a dreptului international si  sortita esecului. Daca luam in considerare  si faptul ca majoritatea societatilor asiatice care au ajuns prospere din punct de vedere economic in perioada razboiului rece - de la "tigrii asiatici" la Japonia - au fost  vreme de 50 de ani fie dictaturi de dreapta, fie conduse de un singur partid, este clar ca presedintele Xi revendica pentru partidul pe care il conduce acelasi gen de monopol politic .

 Din nefericire, de la introducerea monedei euro din 2001 consensului de la Washington i s-a adaugat « consensul de la Berlin », un sistem de reguli, institutii si legi prea rigide pentru ca economiile majoritatii statelor Uniunii Europene sa poata prospera in continuare. Acestor reguli inflexibile li se adauga o politica de austeritate bugetara stricta, care a provocat stagnarea marilor economii ale continentului - mai putin cea germana -  precum si deflatie si un somaj foarte ridicat, mai ales in tari ca Grecia sau Spania. Ca urmare, cresterea economica pe continentul european copiaza modelul japonez de stagnare de cativa ani buni de zile, o realitate care nu a scapat atentiei liderului chinez.  Mai grav, in conditiile nou-create de criza monedei euro, democratia devine optionala si in statele membre ale zonei euro, nu numai in China !

Mai putem intui din pasajul cu pricina ca presedintele chinez este mai degraba adeptul teoriilor economice ale lui James Steuart decat cele ale lui Adam Smith, impuse ca adevaruri economice universale in ultimii 30 de ani  (pentru detalii suplimentare, doritorii pot consulta posturile mele de pe acest site cu privire la conceptiile diferite ale celor doi fondatori ai stiintei economice moderne).

China a stiut sa reziste retetelor FMI in anii 90 si a avut o crestere economica spectaculoasa,

ajungand a doua mare economie a lumii. Guvernantii chinezi s-au opus agendei de privatizari masive a intreprinderilor de stat, liberalizarii pietelor de capital sau a cursului de schimb al yuan-ului. Dupa disparitia URSS de pe harta, economia Rusiei a fost in schimb pusa pe butuci - potrivit lui Joseph Stiglitz fost vicepresedinte al Bancii mondiale  - deoarece Boris Yeltsin a pus in practica recomandarile ‘expertilor’ FMI...

Desi trec in prezent prin momente extrem de dificile, este de asteptat totusi ca economia  si pietele financiare  chineze sa isi revina si sa isi reia ascensiunea, chiar daca nu in acelasi ritm ca in ultimii 20-30 de ani. Statul chinez a intervenit deja, pompand sume considerabile pentru stabilizarea pietelor de capital si a luat masuri suplimentare de stimularea investitiilor in economia reala.

In ceea ce priveste viitorul congres al stiintelor istorice, as propune organizatorilor ca acesta sa se desfasoare la Bodrum  in Turcia (cunoscut in antichitate sub numele de Halikarnas), localitatea natala a lui Herodot. In acest mod, se vor putea evita acuzatiile de europocentrism si aduce omagiul cuvenit fondatorului disciplinei.

http://news.xinhuanet.com/english/2015-08/23/c_134547075.htm

SECURITATE vs. PROSPERITATE

Tocmai a fost votata strategia nationala de securitate - constata Ion Spanu in articolul din Cotidianul -pentru o Romanie in agonie, unde venitul mediu de 1000 de lei pe luna este insuficient, natalitatea scade si cei mai activi dintre cetatenii tarii contribuie la prosperitatea unor state vecine, nu a celei de bastina.

Fara a incerca sa acuz pe nimeni de situatia actuala a romanilor, cred ca a venit timpul sa ne gandim cu totii si cu toata seriozitatea care sunt sansele viitoare reale de existenta ale Romaniei. Luand in considerare situatia grea in care se zbat de doua decenii majoritatea romanilor, cred ca un asemenea demers intelectual este mai mult decat oportun.

Statele apar si dispar din istorie in permanenta. Este suficient sa ne intoarcem in timp cu un secol , pe cand Polonia, Cehoslovacia sau Yugoslavia nu existau inca si sa comparam harta Europei de atunci cu cea de astazi, spre exemplu. Nici o "strategie nationala de securitate", asadar, indiferent cine ne-o impune si de ce, nu poate in realitate garanta per se supravietuirea natiunii romane. Iluzia ca tancurile americane ( sau sovietice ) sau mai stiu eu ce scut antiracheta ne pot proteja este doar atat : o iluzie periculoasa si neproductiva.

Pusa in termenii teoriei realiste a relatiilor internationale,optiunile pe care le avem si noi romanii sunt doua : mai multa prosperitate economica sau mai multa securitate. Specialistii realisti sustin ca in conditiile existentei ( reale sau imaginare ) a unor amenintari externe, statele aleg aproape intodeauna sa cheltuiasca resurse pentru mai multa securitate, in dauna prosperitatii. Cu toate acestea, principalele puteri economice al UE - Germania, Franta sau Anglia -prefera sa pastreze cheltuielile militare la 1.5 % din PIB, deci opteaza pentru salvgardarea prosperitatii atise in ultimii 50 de ani. Noi si polonezii suntem asadar mai fraieri, adica preferam sa facem foame si sa stam cu soselele ,scolile si spitalele in paragina, sa cheltuim 2% din PIB cu armata, doar-doar ne vom simti mai in siguranta ...

Exemplul oferit in acest sens de Turcia este edificator. Pana in anul 2002, militarii controlau evolutiile politice din Turcia si rasturnau guverne alese democratic. Statul cheltuia atunci cu armata - a doua ca marime din NATO dupa SUA - 3.5% din PIB, un procent mai important decat pentru educatie. Incepand cu 2002 si pana in prezent, noul guvern AKP a alocat numai 1.80% din PIB armatei, sumele economisite fiind investite in educatie, protectia sociala a turcilor saraci, constructia de noi spitale sau pentru extinderea sistemului universal de asigurari medicale. Astfel, 2004 a fost primul an in care cheltuielile Turciei cu educatia le-au depasit pe cele militare. Mai putine tancuri, avioane sau baraci asadar,si mai multe spitale si scoli pentru populatie.

Romanii au nevoie - mai mult decat alte natiuni ale UE - de o infrastructura rutiera si feroviara moderna, de locuri de munca bine remunerate ACASA, de politici sociale si un sistem de educatie performante. Absenta prelungita a acestora nu poate fi compensata cu tunuri, tancuri sau cu avioane de vanatoare, dar poate conduce la disparitia in doua-trei generatii a statului nostru de pe harta Europei :

INCOTRO SE INDREAPTA EUROPA ?

Crizele din Grecia sau Ucraina ne reamintesc tuturor cat de imperfecte sau de-a dreptul nefunctionale se pot dovedi in practica constructiile supra-statale sau cele nationale de pe continentul nostru.

Dupa incheierea razboaielor religioase din secolul XVII (Westfalia, 1648), istoria politica europeana a ajuns sa fie dominata in ultimele doua secole de confruntarea dintre doua principii de organizare al statelor, cel multi-etnic si cel national, specific tarilor de la periferia vestica a continentului, ca Anglia sau Franta.

Timp de secole principiul prevalent de organizare politica a continentului fusese cel multi-etnic, intruchipat de constructii imperiale ca Austro-Ungaria ( Italia, Cehia, Slovacia,Ungaria,Slovenia, Croatia, parti din Polonia in centrul continentului, Tarile de Jos si temporar Spania) imperiul Rusiei (in estul Europei si o mare parte a Eurasiei) sau imperiul Otoman ( in peninsula balcanica, Serbia, Principatele romane, Ungaria, Orientul Mijlociu si Maghreb).

Toate aceste imperii reuneau sub o singura conducere politica centralizata ( a imparatului de a Viena, tarului Rusiei sau sultanului din Istanbul) locuitori de rase si religii diferite, care erau supusi insa acelorasi legi si erau administrati de functionari imperiali care dadeau socoteala numai suveranului, desi in centrul Europei austriecii au permis pastrarea unor forme traditionale de autonomii locale. Ceea ce le-a pregatit prabusirea a fost inabilitatea acestora de a amplifica reformele economice de tip capitalist, care ar fi favorizat din punct de vedere politic burghezia.

Intre cele trei imperii au existat conflicte militare permanente , insa ele nu au avut niciodata caracterul devastator al conflagratiilor din secolul XX, fiind o afacere intre militari de profesie desfasurate IN EXTERIOR, la periferia acestora. Razboaiele erau de regula de scurta durata si erau automat urmate de negocieri de pace, incheiate relativ rapid intre diplomati de cariera.

Ascensiunea burgheziilor nationale din secolele XVIII si XIX si promovarea democratiei, avansata in principal de francmasonerie: au erodat baza economica si stabilitatea sociala a acestor imperii, subminandu-le si politic in numele principiului de organizare pe baze nationale al statelor europene. Nationalismul a devenit astfel arma de predilectie a burgheziilor in plina dezvoltare a continentului in lupta acestora de subminarea monopolului politic detinut pana atunci de reprezentantii clasei nobiliare.

Reprezentantii intelectuali ai burgheziei au inceput asadar sa mobilizeze la lupta masele populare pentru organizarea tuturor statelor europene pe baze nationale. In acest scop, imperiile mentionate mai sus au fost prezentate drept frane in calea progresului si principiul de organizare pe baze multi-etnice care le caracteriza pe acestea drept contrar dreptului de auto-determinare al popoarelor, prezentat drept sacrosanct.

Procesul efectiv de inlocuirea statelor multi-etnice de tip semi-feudal cu state moderne organizate pe principii nationale a inceput in secolul XIX si a culminat in secolul XX, cand in urma victoriei Antantei (adica in principal a Angliei si Frantei, state nationale) asupra Puterilor Centrale a triumfat principiul auto-determinarii, imperiile disparand din istoria europeana . ( Procesul aparitiei statelor organizate pe criterii etnice a continuat pana in ultimul deceniu al secolului trecut, cand s-au format Croatia, Slovenia, Muntenegru, Kosovo, Ucraina, Cehia sau Slovacia) .Statele nationale nou-aparute au adoptat si un sistem economic preponderent capitalist, diferit de sistemul economic de tip feudal.

S-ar putea crede ca triumful principiului organizarii statelor europene pe baze nationale asupra imperiilor multi-etnice a condus la o noua epoca de prosperitate si pace in istoria continentului. Din nefericire, lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Pietele de desfacere imperiale s-au fragmentat in piete nationale, prea mici in multe cazuri pentru a sustine o activitate economica profitabila . Statele mai mari ale continentului au intrat in competitie unele cu altele pentru sursele de materii prime, asa cum s-a intamplat cu Germania,Anglia si Franta, samd.

Razboaiele dintre natiuni sau grupuri de natiuni s-au mutat IN INTERIORUL statelor beligerante, ideea fiind aceea de a devasta economia adversarului si de a demoraliza populatiile civile, care in secolul XX a ajuns sa fie victime in masa ale partilor aflate in conflict. Confruntarile armate au capatat un caracter devastator, facand milioane de victime, durand ani de zile , distrugand in mod durabil economiile statelor beligerante si decimandu-le practic populatia.

Minoritatile etnice au suferit cumplit, unele fiind la randul lor aproape decimate in numele nationalismului triumfator, mai ales in peninsula balcanica. Schimburile de populatii intre nou-aparutele state nationale au obligat milioane de oameni sa-si abandoneze zonele geografice pe care stramosii lor le ocupau de cateva mii de ani, ca de exemplu grecii expulzati de Ataturk din Asia Mica sau turcii din Grecia si Bulgaria, in cursul anilor 20 ai secolului trecut. Anumite minoritati etnice (bascii, secuii, kosovarii), care nu au fost decimate sau stramutate, nu s-au recunoscut in noile proiecte nationale ale majoritatii si au initiat actiuni separatiste, unele capatand caracter violent sau provocand interventii armate (Kosovo, 1999).

Daca suntem de acord cu o abordare ciclica a evolutiei istorice, faramitarea imperiilor intr-o multitudine de state nationale din epoca moderna isi are corespondentul in faramitarea statelor medievale europene aparute in urma prabusirii imperiului roman. Statele nou-aparute pe ruinele imperiului roman aveau la randul lor un sistem economic nou, feudal, care a inlocuit sistemul economic antic, bazat pe munca sclavilor. Aceasta faramitare a durat pana in secolul XIII in Anglia si Franta si pana in secolul XIX in Germania si Italia, desi ambele faceau nominal parte din Sfantul Imperiu Roman de limba germana, al carui imparat era in acelasi timp si imparatul Austriei.

Dupa infrangerea Germaniei din 1945, s-a facut deci resimtita nevoia unificarii pietelor nationale intr-o piata europeana comuna, pentru a facilita dezvoltarea economica si a evita pe viitor conflictele militare dintre statele nationale. Piata comuna s-a dovedit o constructie de succes, ceea ce a determinat lideri politici europeni sa promoveze ideea federalizarii politice a statelor membre, moneda unica aparuta in anul 2000 fiind un pas in aceasta directie. Al doilea pas a fost adoptarea in 2010 a unei constitutii comune.Daca apelam din nou la teoria evolutiei ciclice in istorie, aceasta incercare de reunificare economica si politica a statelor continentului prezinta unele similitudini cu imperiul creat de Charlemagne in secolul IX.

Uniunea Europeana care a rezultat in urma acestor acorduri este insa departe de a fi pe placul tuturor. Exista in prezent o confruntare acerba intre TREI principii de organizare politico-administrativa, cel regional, cel national sau cel comunitar de tip federalist. La o suta de ani de la declansarea primului razboi mondial, putem constata ca a fost infinit mai simpla organizarea asasinarii unor capete incoronate sau distrugerea unor imperii decat realizarea unei noi constructii supra-statale care sa aiba macar jumatate din soliditatea sau supletea celor anterioare.

Regionalistii considera structurile administrative mai vechi ca judetele sau statele nationale ca perimate si opteaza pentru o organizare pe baze regionale, noile regiuni urmand sa dea socoteala numai Bruxelles-ului. Miscarea regionalista este sustinuta de conducerea politica comunitara, care are deasemenea ca obiectiv slabirea si eventual disparitia in timp a statelor nationale.

Nationalistii, in frunte din nou cu Anglia si Franta, considera ideea monedei unice si a adancirii integrarii politice pe continent drept toxica pentru natiunile lor, de unde si succesul unor partide politice ca UKIP sau Frontul National.

In fine, federalistii in frunte cu Germania si avand ca reprezentati lideri politici ca Jean-Claude Juncker, actualul sef al Comisiei Europene, considera ca depasirea dificultatilor economice care afecteaza actualmente UE nu poate avea loc decat prin adancirea integrarii politice pe continent. Democratia pare sa fi ajuns optionala in planurile germane, daca este sa luam de bune recentele declaratii (15 aprilie a.c.) ale ministrului german de finante Wolfgang Schauble de la Washington, care s-a plans auditoriului sau ca reforma pietei muncii din Franta este " blocata " de parlamentul francez, considerat de acesta ca o piedica in calea "progresului" reprezentat de generalizarea politicilor de austeritate pe continent...

In ceea ce ma priveste, cred ca numai evolutiile viitoare vor fi in masura sa ne ajute sa stabilim care sunt formele optime de organizare politica a continentului. Nu fara temei, grecii cred ca UE este dIrect responsabila de gravele probleme pe care le au in prezent, via politici de austeritate neinspirate impuse cu de-a sila.

Din motive oarecum diferite, nationalistii englezi sau francezi le impartasesc opiniile si militeaza pentru o limitare drastica a imixtiunii UE in politica interna a statelor membre si pentru intarirea rolului statelor nationale.

Statele din nordul continentului, in frunte cu Germania, sunt la randul lor impotriva unui tip de federalizare care presupune transferuri permanente de resurse catre statele din sud, mai putin dezvoltate industrial, dupa modelul federalist oferit de SUA.

In fine, statele nationale mai noi sau mai vechi sunt confruntate si cu separatistii din Flandra, Scotia sau Catalonia, care doresc desprinderea pe criterii etnice a regiunilor ocupate de flamanzi, scotieni sau catalani , negand deci autoritatea statelor nationale din care au facut pana acum parte.

Ce combinatie de forte va iesi invingatoare si ce maniera de organizare politica a continentului nostru se va impune in cele din urma este insa dificil, daca nu imposibil de prevazut in prezent

CE AU COMUNISTII SI CAPITALISTII IN COMUN ?

La prima vedere, nimic. Primii cred in proprietatea colectiva, ceilalti in virtutile (teoretice) ale proprietatii private.

Comunistii credeau ca activitatile economice si investitiile trebuiesc coordonate sau facute de stat ; capitalistii neoliberali vor sa scoata statul total din economie, pana si din domeniile asa-zise "regaliene" ( administrarea infrastructurilor rutiere sau feroviare, a porturilor, armatei, politiei, justitiei, inchisorilor, etc) .

Cu toate acestea, si capitalistii actuali, si comunistii, cred in propria lor versiune a " sfarsitului istoriei". Teza privitoare la un ipotetic "sfarsit al istoriei", gresita fireste, a fost preluata de Marx direct si de Fukuyama via Kojeve de la filosoful german Hegel , aceasta devenind nucleul in jurul caruia cei doi si-au construit propriile teorii de filosofia istoriei.

Pentru Marx, "sfarsitul istoriei" va avea loc atunci cand proletariatul va reusi sa preia controlul societatilor umane din mana capitalistilor si isi va instaura dictatura proprie. ( Ceausescu a fost destul de convins ca Romania a ajuns in faza aceasta in anii 80, el botezandu-si bulevardul care ducea la Casa Poporului " Victoria Socialismului" .) Iluziile comunistilor s-au prabusit o data cu zidul Berlinului, in 1989 ...

Ramasi singuri pe piata ideilor, neoliberalii au venit cu propria versiune-program a sfarsitului istoriei, teoretizata de Francis Fukuyama in anii 90 in cunoscuta sa carte, "Sfarsitul Istoriei si Ultimul Om ".Castigatoarea cursei pentru evolutie in istoria universala este, crede asadar Fukuyama, democratia liberala, forma de organizare politica specifica capitalismului vestic atotbiruitor...

Ca istoria umana are un inceput, insa nu si un final previzibil, a devenit clar in ultimele doua decenii, mai ales dupa criza financiara din 2008. Cu toate eforturile extraordinare de a impune in lume varianta neoliberala a "sfarsitului istoriei" - cu ajutorul FMI, Bancii Mondiale, al " agendei de la Washington" si din 2003 al armatei americane - tot mai multe natiuni ale lumii si-au creat sisteme politice alternative (Turcia, Rusia, etc) sau le-au adaptat noilor realitati pe cele vechi ( China), sisteme care s-au dovedit functionale din punct de vedere economic si stabile din punct de vedere politic.

STATE CARE AU INTERZIS CRACIUNUL

 In preajma sarbatorilor de iarna, autoritatile din educatie din unele provincii din Turcia sau China au interzis sarbatorirea Craciunului sau a Revelionului, considerate neconforme cu religia si traditiile locale.


Ca istoric, eu m-am asteptat ca atunci cand se schimba raportul de forte intre grupul de state vestice si restul lumii, ca in prezent, sa existe asemenea reactii din partea celor care au avut de suferit cateva secole de injosiri, exploatare coloniala, ocupatie militara, etc, etc Chiar credeti ca o natiune atat de importanta cum este China poate trece total cu vederea impartirea statului chinez intre occidentali  la sfarsitul secolului XIX, sau razboiul opiului si ocupatia japoneza ? Asta ca sa nu mai vorbim de India, sau de invadarea periodica a Rusiei de catre armatele vestului...



Exista unii experti americani care sustin chiar ca SUA doreste sa se mentina " on top" de frica consecintelor pe care le-ar avea de suportat in cazul pierderii pozitiei de lider mondial. Cele mai recente atrocitati, invadarea Irakului si torturile care au urmat, sunt numai varful icebergului !



Noi nu ne dam de obicei seama cat de jignitoare este pentru alte natiuni sau civilizatii - islamica, chineza, indiana, rusa - agresivitatea cu care vreme de secole au fost promovate inafara Europei religia si valorile vestului, ca drepturile omului, democratia, etc ca  UNIVERSALE.  ( in realitate, nu sunt). Orice civilizatie care intra in contact cu alta care se pretinde superioara si vrea sa isi impuna valorile ca universale ar reactiona cum fac turcii, chinezii, indienii sau rusii in prezent, adica DEFENSIV.


Ar fi gresit sa credem ca totul tine numai de perioada moderna a istoriei vestului. Biserica vestica cea mai puternica, mai veche si mai reprezentativa este chiar denumita CATOLICA, adica universala . Pana nu demult, aceasta a incercat sa-si impuna monopolul religios asupra intregii lumi, si asta inca de pe vremea cruciadelor .  Aceiasi politica a fost emulata apoi de elitele lumii moderne, care si-au impus temporar valorile morale si politice altor civilizatii datorita unei pasagere superioritati tehnologice, economice si militare. ( pasagera la scara istoriei indelungate).


In prezent, PIB-ul statelor BRICS este superior celui al statelor G7, decalajele tehnologice nu mai exista sau sunt minore , cele militare sunt in curs de eliminare. In asemenea conditii, specificitatea fiecarei civilizatii trebuie respectata ca atare, la fel si forma lor de guvernamant sau modul de abordare al libertatilor individuale. Daca vom continua sa facem export de democratie ca in Irak, Hong Kong, Ucraina sau mai stiu eu unde, situatia si vietile crestinilor care traiesc in acele societati se vor inrautati simtitor in continuare, un adevar elementar pe care papa Francisc il intelege perfect.

http://www.hurriyetdailynews.com/infidel-propaganda.aspx?PageID=238&NID=76096&NewsCatID=425

" O Stanca in Mijlocul Marii "

In ultima vreme,rareori se intampla sa treaca o saptamana fara vreun atac mediatic indreptat fie impotriva Turciei condusa de Erdogan, fie impotriva Rusiei lui Putin, fie, in fine, impotriva Chinei. Aceste atacuri pôt da celor neavizati impresia ca cetatenii Uniunii Europene sau americanii traiesc in tari democratice, aflate in plin avant economic ca guvernele lor respecta cu scrupulozitate drepturile omului. . .


In ultimii zece ani, dezvoltarea economica din cele trei tari mentionate mai sus s-a facut fara sincope majore. Ceea ce este mai suparator pentru tarile vestice este insa refuzul liderilor rusi, turci sau chinezi de a subscrie la capitolul politic al « consensului Washington » constand intr-o liberalizare politica de tip occidental,  in reducerea rolului statului in economie, samd.

In realitate, atat Rusia, cat si Turcia sau China fac eforturi mari pentru eliminarea decalajelor economice acumulate in ultimele doua secole, mai ales dupa succesul revolutiei industriale din Anglia. Nu trebuie sa uitam faptul ca in secolul XVIII performantele economice ale Rusiei erau egale – in unele cazuri, chiar superioare - cu cele din vest . Economia chineza producea in jur de 24 la suta din PIB-ul mondial iar imperiul otoman a cunoscut o perioada indelungata de vitalitate economica , consecinta generalizarii in Balcani, Orientul Mijlociu sau nordul Africii a celebrei pax turcica. ( F. Braudel)

Pentru rusi, statul a fost intodeauna autoritar si puternic, «  o stanca in mijlocul marii » . Comertul exterior a fost tot timpul monopol de stat, iar elitele se puteau bucura de privilegiile economice dobandite - ca astazi – numai in masura in care dadeau dovada de o loialitate politica totala fata de conducatorii statului . Cei care incalcau acest pact, puteau fi exilati sau chiar decapitati, in functie de gravitatea faptelor comise, iar averile lor confiscate. Lucrurile nu se petreceau mult diferit nici in imperiul otoman, autoritatea sultanului fiind fara egal. Cu alte cuvinte, paralele cu evenimente petrecute in perioada stalinista nu sunt relevante pentru intelegerea mentalitatii alegatorilor rusi sau turci de astazi.

Inca din secolul XVI, rusii au dat prioritate relatiilor economice cu estul Asiei, in special China, si cu Turcia in sud. Balanta relatiilor comerciale cu Europa, de mai mica importanta pentru Moscova, a fost aproape intodeauna excedentara si se rezuma la exporturi de materii prime ( lemn, grane, blanuri,etc) . Asistam in prezent, deci, la o revenire la agenda geo-economica traditionala, la care se adauga si o dimensiune politico-militara, constand intr-o alianta defensiva, Shanghai Co-operation Organization ( SCO).

Aflat in plin declin economic dar si ideologic, vestul a renuntat din pacate la realpolitik in relatiile sale diplomatice cu acest grup de tari. Lecturile moralizatoare la care sunt supusi periodic demnitarii rusi, chinezi sau turci si atacurile mediatice din ultima vreme dovedesc ca ideologia neoconsevatoare este inca la moda in Washinton sau Bruxelles.

O Lume Multipolara

 Schimbarile din ultimul deceniu - ascensiunea economica a Chinei, criza capitalismului vestic, recesiunea  prelungita din tarile Uniunii Europene - au afectat profund  si relatiile dintre state din punct de vedere diplomatic, geopolitic si geostrategic. Lumea unipolara care a urmat celei bi-polare (USA/URSS) face loc unei lumi multipolare, in care tari ca  Rusia, India ,Brazilia sau China vor dobandi, in alianta unele cu altele, o pondere la fel de mare ca alianta nord-atlantica. Acesta este contextul in care au aparut deja in ultimii cativa ani noi organizatii politico-militare, ca SCO, CSTO sau UNASUR, care  grupeaza tari cu interese securitare si de aparare similare.

Reactiile  unor state la aceste megaschimbari sunt dintre cele mai neasteptate, desi normale. Tari ca Turcia si-au schimbat radical agenda geopolitica, concentrandu-si  mai nou atentia asupra unor zone geografice "traditionale", ca lumea islamica sau republicile Asiei Centrale, fara a neglija, fireste, Rusia sau China. Recent, Recep  Erdogan a facut chiar cunoscuta intentia Turciei de aderare la SCO ( Shanghai Co-operation Organization), alianta militara care include China, Rusia si patru dintre republicile Asiei Centrale.  In urma demersurilor diplomatiei turce, Ankara a obtinut in aprilie 2013 statutul de " partener de dialog " in cadrul SCO.  Calculele liderilor turci iau in considerare faptul ca Uniunea Europeana este in recesiune, in timp ce Rusia sau China au rate sustinute de crestere economica . Din punct de vedere energetic, Turcia are nevoie de acces prioritar la petrolul si gazele din Asia Centrala si este dispusa sa participe alaturi de Rusia si China la dezvoltarea economica a regiunii precum si la asigurarea stabilitatii in zona. Firmele de constructii turcesti participa de ani de zile la realizarea unor proiecte de infrastructura in Rusia, participare care se poate accelera ca urmare a intentiei afisate de Moscova de a investi  in urmatorii cativa ani 200 de miliarde de dolari in proiecte nationale de infrastructura.


Serbia este un alt exemplu de stat care, in urma eternizarii negocierilor de aderare la UE ,dar si a interventiei militare NATO din 1999, ar prefera garantiile militare oferite de Rusia. In urma negocierilor din ultimii ani, Serbia a obtinut tot in luna aprilie a.c.  statutul de observator in  cadrul  CSTO (Collective Security Treaty Organization), care include alaturi de Rusia tari ca Armenia, Belarus, Kazakhstan si Kirghistan . Interesele Rusiei sunt acelea de a instala baze militare  in Serbia si de a deveni furnizoarea  ei de armament .

In fine, scaderea cheltuielilor militare in SUA sau UE si sporirea acestora in  in tari ca  India , China sau Rusia nu  trebuie sa ingrijoreze . Intr-o lume multipolara, este firesc ca aliantele politico-militare cele mai importante sa dispuna de capabilitati  militare echivalente, in interesul mentinerii pacii si stabilitatii globale.

Lumea araba si modelul turc

Ne convine sau nu, realitatea este ca traim intr-o lume care este – si a fost intotdeauna – in continua miscare si transformare. Revolutiile arabe din acest an o dovedesc cu prisosinta, dupa ce in ultimii treizeci de ani am fost obisnuiti sa credem ca lumea araba este o lume aparte, importanta din punct de vedere strategic si al resurselor naturale, dar incapabila de progrese in planul drepturilor omului si al democratiei. Religia islamica si islamismul politic au fost prezentate drept extrem de periculoase pentru stabilitatea statelor arabe si – dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 – pentru pacea si stabilitatea intregii lumi.

Un alt eveniment major care a spulberat cliseele traditionale de gandire ale vestului s-a petrecut pe 12 iunie. Pentru prima data in istoria democratica a Turciei, deci de la 1946 incoace, guvernul, condus de Recep Tayyip Erdogan, a castigat un al treilea mandat consecutiv, cu un scor electoral de 50 la suta. Aceasta victorie electorala consfinteste succesul pe plan economic si politic al noului regim politic inaugurat de Erdogan in 2002, care a stabilizat economic tara, a schimbat radical agenda geopolitica a diplomatiei Turciei si a reusit pe cale pasnica sa elimine amenintarea permanenta a loviturilor de stat, devenita emblema Turciei kemaliste.

In 1998, cand rezultatele alegerilor din Turcia au fost anulate de kemalisti, iar partidului islamic condus de Necmetin Erbakan i s-a refuzat sansa de a forma guvernul, am intervenit prin intermediul revistei Time in favoarea islamistilor turci. Cu acea ocazie, sustineam – si sustin si acum – ca ascensiunea unui partid islamic in Turcia nu va conduce in mod automat la relatii tensionate cu vestul, sau la evolutii politice de tip iranian. Din pacate, la vremea respectiva am fost singurul care a avut intuitia profesionala necesara, desi dupa 2004 si alti specialisti, mai ales din Franta, au inceput sa sustina faptul ca principiile democratiei nu sunt incompatibile cu Islamul. Din acest motiv, consider lobby-ul meu din revista Time si articolele de sprijin pe care le-am publicat in 2008 in Curierul Atenei ca cele mai importante realizari profesionale personale de pana acum.

Din punct de vedere al relatiilor internationale, este suficient sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat cu directia revolutiilor arabe din 2011 in absenta unui model functional de democratie islamica cum este cel oferit de Turcia. Cei mai multi specialisti sunt acum de acord ca s-ar fi putut ajunge la o situatie in care protestatarii arabi ar fi avut ca unic model revolutia iraniana, anti-capitalista si anti-americana, cu toate consecintele nefavorabile pe care ni le putem lesne imagina. Or, in loc de aceasta, protestatarii sirieni arboreaza in demonstratiile lor portretele lui Erdogan, iar o buna parte dintre islamicii egipteni incearca sa emuleze modelul politic turcesc. Reorientarea agendei diplomatice si geopolitice a Turciei din ultimii cativa ani si succesele culturale obtinute de produsele mass-media si filmele turcesti sunt apreciate de populatiile islamice central-asiatice si arabe deopotriva. Aceasta influenta noua exercitata de Turcia in lumea musulmana este un exemplu clasic de "soft power" in actiune, care inlocuieste amenintarea militara potentiala pe care a reprezentat-o vreme de decenii Turcia kemalista pentru tarile din jur, ca Grecia sau Armenia.

Fireste, nu toata lumea e multumita cu evolutiile din Turcia. Este suficient sa amintesc aici acuzatiile deplasate de "neo-otomanism", care apar regulat in coloanele Romaniei libere si chiar ale Evenimentului Zilei. In realitate, neo-otomanismul este promovat de catre unele cercuri vestice, pe baza unor teorii geopolitice destul de influente care apartin unui istoric canadian de origine greaca, inspiratorul lui Samuel Huntington. Potrivit acestuia, ar fi de dorit ca Grecia si Turcia sa fie federalizate politic, ca o preconditie a revenirii la situatia de dominatie politica exercitata de imperiul otoman din Balcani pana in Orientul Mijlociu si nordul Africii. Ce conteaza insa pentru unii reporteri fara pregatire profesionala de specialitate care este adevarul, si ce urmareste de fapt partidul AKP al lui Erdogan ? In lumea presei scrise din ultimele cateva decenii, iluziile, minciunile oficiale si manipularile au devenit mai importante decat reflectarea realitatilor din teren, motiv pentru care opinia publica romaneasca si chiar cea internationala a ajuns sa creada tot felul de bazaconii si neadevaruri, care daca sunt sustinute indeajuns de mult timp si de mai multe publicatii, reusesc sa ne afecteze modul in care interpretam evenimentele care se desfasoara sub ochii nostri.

In ce ma priveste, stiu ca guvernul Erdogan, ca in orice activitate umana, va comite si anumite greseli de tactica si strategie politica. Sunt insa convins ca modelul parlamentar crestin-democrat german va prevala in reformarea statului turc si ca Erdogan va reusi sa evite capcana emularii de catre Turcia a republicilor prezidentiale de tip rusesc sau american. Nu ne ramane, cred eu, decat sa le dorim in continuare succes in eforturile de reformare a constitutiei Turciei din 1980 si a "democratiei" de inspiratie kemalista.