SUA CONDUCE IN CURSA PENTRU IA

 Se intendifica lupta pentru suprematie in domeniul IA, atat intre marile firme  americane , cat si intre SUA si China. 

Istoricul Niall Ferguson analizeaza  intr-un articol recent cateva dintre pericolele la care este expusa omenirea prin introducerea prematura a sistemelor de IA. Deasemenea, Ferguson compara introducerea IA cu debutul cursei inarmarii nucleare dintre USA si URSS intre 1945 si 1949  si pe patronii firmelor americane de IA si  disputele dintre ei cu marile familii mafiote din ani 1950 - 1970 si conflictele dintre acestea.

“ În cele din urmă, IA are potențialul de a le permite regimurilor tiranice, infractorilor și psihopaților să fabrice noi tipuri de arme letale și să genereze noi forme de criminalitate cibernetică, cum ar fi un atac de amploare asupra sistemului național de plăți. Chiar și tehnoptimistul Marc Andreessen recunoaște că „IA le va facilita persoanelor rău intenționate să comită fapte rele”. Secretarul Trezoreriei SUA ia în serios această amenințare. „Dacă nu câștigăm în domeniul IA”, i-a spus recent Scott Bessent jurnalistului Mark Halperin, „atunci s-a terminat jocul”. „Amenințarea supremă”, a continuat Bessent, este că „cineva poate ajunge la ceva de zece ori mai grav decât Covid,  doar folosind date biologice”“

DESPRE “TEORIA ECONOMIEI MOARTE “

“Teoria Economiei Moarte “ analizeaza consecintele economice si politice ale generalizarii introducerii IA in economie :

“ O economie care nu are nevoie de muncă umană este o criză politică de un fel cu care sistemele democratice nu s-au confruntat niciodată.

Guvernarea democratică se bazează pe un târg atât de vechi încât am uitat că este un târg. Cei guvernați au ceva de care guvernanții au nevoie: muncă, venituri fiscale, serviciu militar, cheltuieli de consum. Această dependență este sursa pârghiei democratice. Întregul sistem funcționează pentru că puterea este distribuită și este distribuită pentru că oamenii din partea de sus au nevoie de ceva de la oamenii din partea de jos.

Eliminați munca din acea ecuație și urmăriți ce se întâmplă.

“Când valoarea este generată de sistemele AI deținute de o mână de corporații deja specializata in optimizarea fiscală, fiecare mecanism fiscal de guvernare democratică moare de foame deodată. Baza de impozitare se erodează. Negocierea colectivă devine vestigială (angajatorii care nu au nevoie de angajați nu se negociază cu ei). Cheltuielile consumatorilor, care depind de veniturile din muncă, contracte. R > g al lui Piketty, motorul concentrării bogăției, accelerează deoarece AI rupe ultima legătură dintre acumularea de capital și nevoia de muncă umană ca input de producție. Fără redistribuire, așa cum a spus o analiză a cadrului, “aproximativ totul va aparține în cele din urmă celor care sunt cei mai bogați atunci când are loc tranziția.”

“ Henry Ford a înțeles, poate într-un mod apocrif, dar corect în principiu, că muncitorii săi trebuiau să câștige suficient pentru a-și putea cumpăra mașinile. Economia bazată pe inteligența artificială elimină forța de muncă și se așteaptă ca mașinile să se vândă în continuare, cu excepția faptului că software-ul are un cost marginal aproape de zero, astfel încât întreaga propunere de valoare constă în eliminarea costurilor legate de forța de muncă umană. Produsul este eliminarea bazei de clienți “.

FALIMENTUL REPUBLICII INGINERILOR

 Falimentul Republicii Inginerilor “ a fost publicat de mine in 2007 pe platforma electronica ACUM a lui Stefan Maier. 

Privind retrospectiv lucrurile, mi se pare evident astazi faptul ca republica fondata de Iliescu si ai lui a fost canarul din mina de carbuni, anticipand evolutiile din SUA.

Eroarea mea din 2007 a constat in faptul ca nu mi-am dat seama ca inginerii din Vest, mai ales cei din programare, aveau aceleasi tendinte si ambitii similare cu fondatorii republicii inginerilor din Romania . La vremea respectiva, diferemtele dintre componenta guvernelor si parlamentelor vestice sau cele din Estul Europei au justificat pe deplin concluziile la care ajunsesem atunci. Astfel, in articolul “ Inginerii si puterea politica “, publicat in 2005 in MIT Technology Review, autorul , Ed Tenner, explica clar aceste diferente:

În Statele Unite, inginerii nu conduc. Conform unui sondaj trimestrial al Congresului realizat asupra celui de-al 109-lea Congres, există doar patru ingineri în Cameră și unul în Senat. Când se combină specializările inginerești din Rezumatul Statistic al Statelor Unite din 2004–2005, există 2,12 milioane de ingineri în SUA față de 952.000 de avocați și 819.000 de medici; totuși, 10 medici sunt acum în Cameră și doi în Senat, iar CQ are 160 de reprezentanți și 58 de senatori cu studii juridice. “

“ Publicul îi considera pe ingineri „o frăție oarecum fantastică de excentrici supraspecializați, în care nu se putea avea încredere, decât sub mâna restrictivă a unor oameni de afaceri siguri și sănătoși la minte”.El a adăugat: „Nici tehnicienii înșiși nu au obiceiul de a avea o perspectivă cu totul diferită asupra propriei cauze”( Thorstein Veblen )

“ Însă în multe alte culturi, în special în Europa de Est, Asia și Orientul Mijlociu, inginerii au fost în mijlocul puterii. Au fost proeminenți în mișcările marxiste, cum ar fi scurta revoluție comunistă maghiară din 1919. Au devenit suficient de influenți în Uniunea Sovietică timpurie încât Stalin a condus una dintre primele sale epurări împotriva lor. Mai târziu, oamenii de știință și inginerii au fost puși la muncă în închisorile speciale de cercetare ale gulagurilor, șarașka. După moartea lui Stalin, diplomele de inginerie au devenit acreditări dorite pentru cei ambițioși din punct de vedere politic. După cum a scris istoricul Kendall Bailes în 1974, „Ceea ce sunt avocații și oamenii de afaceri în sistemul politic american - principalele grupuri profesionale din care sunt recrutați majoritatea politicienilor și factorilor de decizie - bărbații cu studii în inginerie au devenit, în mare măsură, în Uniunea Sovietică.” Asa s-a ajuns in Romania la lideri politici ca Iliescu, Roman, Diaconescu,Tariceanu, Geoana ,Dragnea sau Bolojan … ( NB In 2007, nu am stiut de existenta studiului citat mai sus )

Totusi, in ani 1930 a existat si in SUA o “ miscare technocratica “, inspirata se pare de experimentele din URSS :

“ O mișcare care dorea să unească America de Nord într-o singură națiune și să-i extindă granițele până la Canalul Panama ar putea suna incredibil de familiar. Dar acest grup, numit „mișcarea tehnocrației”, a fost un grup de nonconformiști din anii 1930 cu idei mărețe despre cum să rearanjeze societatea americană. Ei au propus o viziune care ar scăpa de risipă și ar face America de Nord extrem de productivă prin utilizarea tehnologiei și științei. Tehnocrații, uneori numiți și Technocracy Inc., au propus fuzionarea Canadei, Groenlandei, Mexicului, SUA și a unor părți din America Centrală într-o singură unitate continentală. Aceasta a fost numită „Tehnat”. Aceasta urma să fie guvernată de principii tehnocratice, mai degrabă decât de granițele naționale și diviziunile politice tradiționale. Aceste idei par să rezoneze cu unele declarații recente ale administrației Trump despre fuzionarea SUA cu Canada. Între timp, Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală al SUA (Doge), înființat de Trump și condus de miliardarul tehnologic Elon Musk, a conturat, de asemenea, o viziune de reducere a birocrației, a locurilor de muncă și eliminarea liderilor organizațiilor și a funcționarilor publici despre care crede că promovează valori „woke” (cum ar fi inițiativele privind diversitatea). Această abordare de tip „slash and burn” se potrivește și cu unele dintre ideile tehnocraților. “

Fondatorul ciberneticii, Norbert Wiener, cerea in ani 1950 ca inginerii americani sa preia puterea de la politicieni, pentru a combate… totalitarismul :

“ Soluția la totalitarism, susținea Norbert Wiener era recunoașterea lumii ca un sistem de comunicare distribuită, nivelată, care putea fi modelată și gestionată de computere. Argumentul său sugera că modul corect de a realiza viziunea Comitetului și de a democratiza societatea era de a lua puterea de la politicieni și de a o pune în mâinile inginerilor. “ ( Fred Turner )

Aceiasi mentalitate eronata este in voga astazi printre fondatorii firmelor IT din Silicon Valley, care vor ca politicienii sa fie controlati de ei, si prin ei, intreaga societate americana. In realitate, ledearship-ul politic al inginerilor trebuie combatut si eventual desfiintat :

“ A ne spune adevăruri a fost întotdeauna necesar, dar nu va fi niciodată suficient pentru a susține democrația noastră. E timpul să renunțăm la fantezia că inginerii pot face politica în locul nostru și că tot ce trebuie să facem pentru a schimba lumea este să ne exprimăm dorințele în forumurile publice pe care le construiesc ei” ( Fred Turner )

Sunt istorici care vorbesc chiar de aparitia techno-fascismului printre intreprinzatorii din Silicon Valley. ( Janis Mimura ) . Erin McElroy, geografă la Universitatea din Washington, specializată în studiul Silicon Valley, a folosit termenul „siliconizare” pentru a descrie modul în care locuri precum San Francisco sau Cluj-Napoca, România, către care multe companii tehnologice occidentale au externalizat servicii IT, au fost remodelate după imaginea și ideologia Silicon Valley. Potrivit lui McElroy, primele semne ale actualei siliconizări a Washingtonului pot fi urmărite, parțial, până în timpul Administrației Barack Obama, care a adoptat platforme de socializare precum Facebook ca vector de comunicare guvernamentală. O vreme, platformele digitale păreau să susțină guvernul democratic ca un fel de megafon comunal; dar acum, un deceniu mai târziu, tehnologia pare să înlocuiască autoritatea consacrată a guvernului. „Există o criză a statului”, a spus McElroy, iar Silicon Valley ar putea „încerca să corodeze puterea statului” pentru a o înlocui mai rapid. “

Ideologul- sef al inginerilor si miliardarilor din Silicon Valley este Curtis Yarvin, care se bucura de popularitate si printre liderii actuali de la Casa Alba. Curtis recomanda instaurarea monarhiei in SUA si declansarea unei revolutii anti-liberale :

“ Folosind o varietate de metafore mixte, Yarvin pledează pentru o „Revoluție Fluture”, un „încceput al puterii depline” pentru guvernul SUA, realizată prin „acordarea suveranității absolute unei singure organizații”. Aceasta este imaginată ca o lovitură de stat internă menită să privatizeze guvernul și să înlocuiască democrația cu autoritate executivă completă. În urmă cu doi ani, Yarvin și-a prezentat programul strategic cu acronimul „RAGE” sau „Pensionarea tuturor angajaților guvernamentali”. Yarvin a susținut că o ipotetică viitoare administrație Trump ar trebui să concedieze toți angajații federali nepolitici pentru a fi înlocuiți de loialiști. Banii guvernului trebuie apoi confiscați și redirecționați, potrivit bloggerului. Atunci când instanțele previn ordinele neconstituționale, Yarvin spune că acestea ar trebui pur și simplu ignorate. După aceea, presa liberă și universitățile trebuie, de asemenea, restricționate - a spus Yarvin cel târziu în aprilie, după inaugurare.”

CANDIDATURA LUI TRUMP LA PREZIDENTIALELE DIN SUA.

 Am publicat postul de mai  jos pe Facebook pe data de 11 aprilie 2023. Se pare ca neincrederea mea a fost pe deplin justificata, din pacate.

Nu am fost fan Trump nici in 2016, nu sunt nici acum.

Este adevarat ca in timpul primei presedintii Trump nu s-a declansat niciun nou razboi, ca acum in Ucraina. Asta nu inseamna ca ar fi rupt-o cu politica de expansiune a NATO sau economica a SUA in Europa. Dimpotriva, desi a amenintat cu desfiintarea NATO, a marit bugetul armatei americane si i-a curtat pe polonezi, care au inaugurat in Polonia o baza cu numele " fort Trump ".

Trump i-a indemnat pe polonezi sa renunte la gazul rusesc si sa importe LNG din SUA, ceea ce s-a si intamplat in timpul lui Biden. Tot Trump a decis sa trimita armament ofensiv in Ucraina, ajutor refuzat acestora in anii presedintiei Obama.

Dar cea mai importanta promisiune facuta electoratului american de Trump a fost aceea de " asanarea mlastinii din Washington ( " the draining of the swamp" ). Ei bine, desi a sustinut contrariul, Trump a favorizat la randul lui din punct de vedere economic ( reduceri de impozite ) si politic marile corporatii americane.

NON LICET BOVI, QUOD LICET JOVI

 In 2022 președintele Joe Biden a invitat la Casa Albă cei mai importanți influenceri de pe TikTok din SUA, pentru a le cere sprijinul în viitoarele alegeri parlamentare din acel an.

" Ce-i permis lui Jupiter, nu-i permis boului ", sună proverbul latin. Carevasăzică, ceea ce a fost permis lui Jupiter( Biden ) în 2022, nu a fost permis în anul 2024 unui candidat de rând precum Călin Georgescu:

" 

O excursie gratuită la D.C., o discuție privată cu Obama și o oră în Biroul Oval cu Biden: Democrații întind covorul roșu pentru influencerii din social media” scria Washington Post.

”Președintele Biden a petrecut mai mult de o oră săptămâna aceasta la Casa Albă cu opt vedete TikTok cu un număr combinat de peste 67 de milioane de urmăritori care au fost aduși la Washington în speranța că postările lor vor aduce voturi pentru democrați la alegerile intermediare din 8 noiembrie. Pe lângă întâlnirea din Biroul Oval, creatorii TikTok au avut o întîlnire cu fostul președinte Barack Obama, au vizitat Curtea Supremă și Capitoliul și s-au întâlnit cu liderii Comitetului Democrat Național și ai Comitetului de Campanie al Congresului Democrat, principalul braț de campanie al democraților din Camera Reprezentanților."

Este vremea unui Gorbaciov american ?

 Aceasta este cel puțin opinia împărtășită de editorul secțiunii externe a ziarului Cotidianul, exprimată într-un editorial publicat ieri 

Cred însă că analogia  între situația actuală a partidului democratic după renunțarea la o nouă candidatură a lui Biden și renunțarea la postul de președinte a lui Yeltsin din 1999 este mai relevantă. În 1996 , doi experți americani angajați de echipa lui Yeltsin au reușit extraordinara performanță de a-l impune pe acesta pentru un nou mandat în fruntea Rusiei, în pofida incapacității liderului rus de a soluționa criza economică și mai ales prăbușirea influenței Rusiei în fostele republici sovietice și în lume.

În 2020, Biden a fost ales președinte și era gata-gata sa fie reales în 2024 în pofida faptului că acesta are mari probleme de sănătate ( Yeltsin avea la rândul lui probleme cu inima și alcoolismul său proverbial ). Ambii președinți lucraseră decenii întregi în conducerea superioară a partidelor din Rusia sau USA, Yeltsin ca apparatchik în PCUS, Biden în partidul Democratic, că senator sau ca vicepreședinte. Mai mult,  cei doi au fost acuzați că copiii lor s-au folosit de funcția părinților pentru a lua mită de la oameni de afaceri straini.  Ambii au fost siliți in cele din urmă să renunțe la putere  de către familie și anturajele lor, după ce s-au aflat că nu mai puteau lucra decât câteva ore pe zi, și asta cu mare dificultate.

Iată de ce nu cred că analogia cu URSS în anii 1980 și SUA de acum a lui Niall Ferguson se potrivește situației actuale și că America ar avea deci nevoie  de un Gorbachev propriu. Dimpotrivă, cred că salvarea  SUA din grava criză internațională actuală  necesită talentele unui Vladimir Putin american, nicidecum cele ale unui Gorbaciov american poate bine intenționat, dar precis nepriceput in arta guvernării unei superputeri aflate în declin.

ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN SUA

 Într-o lume normală, europenilor nu ar fi trebuit să le pese de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, cine va fi noul președinte, ce politică externă sau internă va adopta, samd. Din păcate, trăim de 30 de ani într-o lume globalizată și suntem la cheremul unui stat puternic economic și militar, SUA, dar extra-european și plin de ifose. Acest stat s-a auto-instalat ” în capul trebii”, dictând politica externă și chiar internă a aliaților europeni, încercând să scindeze din nou continentul, să îi asmută pe europeni împotriva Rusiei și Chinei, dezavantajandu-i masiv din punct de vedere economic și cel al securității continentului.

De ce procedează SUA astfel ? Pentru a transforma statele UE în piețe captive pentru vânzările de armament american și pentru a monopoliza piața europeană de hidrocarburi, în special cea a gazelor.

O întrebare și mai pertinentă este însă de ce politicienii europeni nu se delimitează de SUA,nu fac nimic pentru a evita să participe la strategii americane care le pot ruina economiile și le pune grav in primejdie securitatea. Deja, economia Germaniei,motorul UE, a fost pusă pe butuci.

Mărturisesc că nu am niciun răspuns logic sau rațional la întrebarea de mai sus. Am în schimb convingerea că indiferent cine va fi ales presedintele SUA în toamnă, situația de coșmar prin care trece azi Europa nu se va schimba în bine, cel puțin nu în acest deceniu. 

CE E VAL, CA VALUL TRECE

 La apogeul Războiului Rece, în Europa de vest s-a răspândit teoria așa -zisului " val atlantic al revoluțiilor burgheze ". Profund neconformă cu adevărul istoric, teoria încerca să acrediteze ideea că influența americană asupra evoluțiilor istorice de pe continentul european era mult mai veche decât a fost în realitate, inspirând chiar și valul revoluțiilor burgheze din Europa perioadei cuprinse între 1789 și 1848.

.Teoria unui val revoluționar atlantic cu epicentrul in SUA, de unde s-a răspândit în Europa, a fost elaborată de Jacques Godechot ( Toulouse ) și americanul Robert Palmer, ( Princeton ), în anii 1950 .

Prezentată la Roma în 1955 , la al X-lea Congres International al Științelor Istorice , teoria nu avea o bază științifică, ci una pur ideologică, fără o legătură reală cu adevărul istoric :

"  Palmer and Godechot presented the challenge of an Atlantic history to at the Tenth International History Congress in 1955. It fell flat, dismissed by revolutionary historians as a poorly cloaked Cold War attempt to bolster NATO " 

La facultatea de istorie din Iași, cursul de istoria modernă a României predat de academicianul Gheorghe Platon dădea teoriei valului revoluționar atlantic un rol determinant și în declanșarea revoluțiilor de la 1848 din Țările Române . Cu ocazia examenului de istorie modernă din 1978, am combătut validitatea teoriei lui Godechot , susținând în schimb teza caracterului pan - european și poli-centric al revoluțiilor de la 1848, inclusiv al celor din Țările Române.

Teoria l-a sedus probabil la vremea respectivă pe profesorul Platon, dar faptul că în ciuda criticismului meu acesta mi-a acordat nota maximă la examen - ceea ce i se întâmpla extrem de rar - pare să fi fost o indicație că acesta începuse să aibă la rândul său dubii. Mai târziu aveam să aflu despre existența fenomenului de " groupthink " ( gândire în grup ) ,care afectează mai ales cercurile intelectuale sau politice vestice. ( un mic grup influent reușește să își impună vederile tuturor membrilor grupului extins, în cazul de mai sus grupul istoricilor europeni ai revoluțiilor de pe continentul nostru, vizibil influențați de teza lui Palmer și Godechot).

Vechea teorie a lui Robert Palmer și Jacques Godechot din anii 1950 privind existența unui așa - zis " val atlantic" revoluționar și-a găsit recent ( 2023 ) 2 noi continuatori în SUA. Noua interpretare poartă numele de teoria " contagiunii revoluționare", autorii fiind probabil sub influența pandemiei de Covid...

La fel de eronată ca și teoria valului atlantic a lui Palmer și Godechot, teoria lui Jha (Stanford ) și Wilkinson ( Princeton)susține, nici mai mult, nici mai puțin, că soldații francezi trimiși de regele Ludovic 16 între 1781 și 1783 în ajutorul coloniștilor americani aflați în război cu Marea Britanie s-au întors în Franța cu idei revoluționare , aceștia jucând apoi un rol " decisiv " în desfășurarea revoluției francezede la 1789.

În realitate , așa cum știm cu toții, războiul de independență al coloniștilor americani nu a fost propriu-zis o revoluție, deși a dat startul unui proces de decolonizare, care a influențat nu Franța, ci restul statelor din Americii Centrală și de Sud între 1776 și 1826.

Ideile revoluționare ale elitelor de la 1789 din Franța au aparținut însă 100 % iluminiștilor francezi, ele fiind acelea care au influențat de fapt elita americană a vremii, nu invers .Nu trebuie deasemenea uitat nici faptul că elitele pașoptiste - care au fondat statul modern român - s-au format în Franța, nicidecum în SUA.

" OFERTA" AMERICANĂ DE GAZE PENTRU MOLDOVA

 Acum poate veți înțelege mai bine de ce americanilor nu le place geografia :

Moldova este pusă în situația să înlocuiască Rusia, un furnizor tradițional de gaze ieftine, aflată la câteva sute de km distanță, cu gaze LNG din SUA, scumpe, transportate de la 7, 000 de km distanță peste oceane și mari. Toate astea in condițiile în care moldovenii sunt numai câteva milioane de suflete, nu sunt prosperi ca germanii, dimpotrivă,sunt cei mai săraci din Europa ...

DE CE GEOPOLITICA ESTE MAI IMPORTANTĂ DECÂT IDEOLOGIILE

 Dacă ar putea învăța din nefericita experiență a cruciadelor creștine împotriva Islamului din perioada evului mediu european, elitele americane și-ar da finalmente seama de futilitatea cruciadelor ideologice pe care le-au declanșat de la jumătatea secolului trecut până în prezent.  In egală măsură, resentimentele istorice ale popoarelor islamice împotriva creștinilor - care au generat în ultimele 2 decenii și fenomenul terorismului islamic - ar putea constitui un semnal de alarmă pentru acestea, deoarece americanii riscă consecințe de lungă durată similare, chiar dacă nu identice.

Otto von Bismarck a constatat la vremea lui cu amărăciune însă că oamenii de stat nu pot și nu învață mai nimic din istorie, repetând la nesfârșit aceleași erori .

Dacă ar fi putut învăța din erorile trecutului - mai ales din eșecul cruciadelor creștine din Europa medievală și resentimentele de durată ale musulmanilor împotriva creștinilor - SUA nu ar fi suferit înfrângerile din Coreea și Vietnam ( cruciada anti-comunista ), sau Irak și Afganistan ( cruciada împotriva terorismului ) și nu ar fi angajată astăzi în războiul din Ucraina.

Conflictele armate cu miză geopolitică au o durată limitată în timp - de regulă de câțiva ani, rareori mai lungi - și au loc în zone geografice restrânse. Cruciadele ideologice pot în schimb dura sute de ani - cazul cruciadelor medievale - sau timp de decenii,ca în cazul cruciadelor moderne declanșate de SUA. In cazuri extreme, acestea pot degenera în conflicte globale.

Actuala cruciadă neoconservatoare este îndreptată de această dată împotriva " Axei autoritarismului" , care include Rusia, China și Iran. Șansele de reușită sunt nule, însă pericolul declanșării unui război cu adevărat devastator este din păcate unul real .

Cum este folosită istoria națională împotriva României

În ultimele 300 de ani, România a avut o singură perioadă în care românii și-au ales singuri liderii politici și s-au bucurat de independența statală. Este vorba de perioada monarhiei constituționale dintre 1866 și 1938, data la care regele Carol al II-lea a decis să suspende partidele și să își instaureze dictatura personală. Din nefericire , și înaintea acestei perioade și după, liderii politici din România au fost impuși la conducere de imperiile vecine, fie că vorbim de turcii otomani, fie de sovietici. Această tară a istoriei politice românești este în prezent din nou folosită împotriva românilor , de catre americani, care vor să își impună oamenii la președinția statului sau la conducerea guvernului român.

La începutul ocupației sovietice a României, când liderii țării erau impuși de Moscova, masele care defilau de 23 august trebuiau să scandeze când treceau prin fața tribunelor oficiale " Stalin și poporul rus / libertate ne-au adus! "

In prezent, nu se mai defilează, iar liderii țării sunt impuși de Washington, care ne-a adus "libertatea" să alegem oamenii doriți de ei la putere . În plus, românilor li s-a dat și șansa unică să cheltuie miliarde de dolari pe care nu îi au, pe armament american de top.

Că să fie siguri că lucrurile merg ca pe roate in noile colonii europene, americanii au impus la conducere funcționari imperiali ca Petr Pavel, fost general NATO, Maia Sandu, președinta Moldovei și ex-Banca Mondială, sau mai nou Mircea Geoană, candidat nedeclarat încă la președinția României și actual secretar-adjunct al NATO .

Originile Rusofobiei din SUA

Rusofobia din SUA își are originea în rusofobia britanică din secolul 19. Deja, cu ocazia războiului Crimeii ( 1863-1865 ) fenomenul rusofobiei avea o largă răspândire printre elitele britanice, așa cum  constata istoricul englez Charles Henry Pearson ( 1830 - 1894 ), care a vizitat Rusia în 1857 .

Americanii au preluat și au amplificat așadar rusofobia britanicilor în timpul Războiului Rece, din motive lesne de înțeles. Au existat însă în această perioadă un grup influent de intelectuali americani de primă mărime, printre care s-au numărat George Kennan sau John Kenneth Galbraith, care s-au opus diabolizării Rusiei și au militat pentru menținerea de relații diplomatice normale cu fosta URSS. 

Astfel, în urma unui schimb de scrisori pe care l-am avut în 1984 cu profesorul Galbraith pe teme de istoria economiei, am primit de la acesta un articol despre o vizită a sa la Moscova, vizită efectuată cu un an înaintea instalării lui Gorbachev la conducerea PCUS.

După implozia URSS din 1991,  relațiile cu noua Rusie au fost mai degrabă cordiale până în timpul președinției lui G W Bush, când politica externă americană a ajuns să fie dominată de neoconservatori. După o scurtă perioadă, între 2009 și 2014, în care administrația Obama a încercat o resetare a relațiilor cu Rusia, rusofobia a devenit din nou norma printre elitele politice americane.

Pricipalii responsabili pentru starea deplorabilă actuală a relațiilor diplomatice dintre SUA și Rusia au fost, fără îndoială, ambasadorul Michael McFaul și secretara de stat din acea perioadă, Hillary Clinton.  Din nefericire, rusofobia din SUA s-a amplificat exponențial după declanșarea războiului din Ucraina din februarie 2022.

Originea militarismului american

 Departamentul Apărării al SUA a ajuns cel mai mare angajator al planetei, cu 3.2 milioane de salariați

De regulă, atunci când un conflict armat se încheie, soldații sunt lăsați la vatră, industriile de război sunt reconvertite la producția de bunuri industriale civile, diplomații iau locul generalilor în păstrarea de relații pașnice între state.

Aceasta a fost regula post-conflict până în 1945, dată de la care SUA a preluat, inițial împreună cu URSS, gestionarea afacerilor globale. Începând cu această dată, americanii nu și-au redus semnificativ nici numărul de militari activi, nici capacitățile industriale dedicate producției de armament. Așa a apărut cunoscutul complex militar-industrial, care l-a speriat încă din 1960 pe președintele Eisenhower.

Pentru a justifica menținerea acestei mașinării de război diabolice, a cărei existență este fara precedent în istorie, SUA s-au angajat într-o serie de războaie, începând cu cele din Coreea și Vietnam și continuând până azi in Ucraina, fără însă să obțină rezultatele scontate de elitele politice sau militare americane .

In prezent, Departamentul Apărării american a ajuns cel mai mare angajator al planetei, numărând 3.2 milioane de angajați. Faptul ne oferă și explicația pentru care după 1945 numărul militarilor de carieră nu a descrescut, dimpotrivă, iar industria armamentului a continuat să producă și s-a extins.

Celebrul economist JK Galbraith a susținut că explicația pentru această situație decurge din trauma colectivă suferită de americani în timpul Marii Depresiuni economice din anii 1930. Criza a generat un șomaj enorm, de peste 25%, iar efectele ei au luat sfârșit în anii 1940, numai după intrarea SUA în război.

Traumatizați de această mare criză, americanii au văzut în dezvoltarea sectorului industrial dedicat producției de armament, și în menținerea unui număr mare de militari activi chiar și în timp de pace, soluția evitării altor crize economice viitoare și a șomajului de masă .

SUA, DE LA VISE LA REALITATE

 Recent, ziarul britanic Spiked a publicat un articol despre situația politică internă din SUA, comparand-o cu aceea specifică în republicile bananiere.

A cataloga SUA ca fiind o republică bananieră nu este neapărat o greșeală sau o exagerare. In ce mă privește, am susținut încă de acum 13 ani că SUA este pe cale să devină mama tuturor republicilor bananiere, și nu cred că am exagerat.

Ce înseamnă însă o asemenea caracterizare ? Pur și simplu faptul că în cele din urmă, geografia și istoria sunt acelea care determină caracterul unui stat, nu atât de mult aspirațiile sau pretențiile locuitorilor. Altfel spus, americanii pot continua să viseze în voie fie că sunt urmașii vechilor greci pe continentul american, fie că sunt o națiune ca nimeni alta, excepțională, indispensabilă etc etc . In realitate însă, SUA sunt o uniune de foste colonii ale Marii Britanii, care împarte zona geografică a celor 3 continente americane cu alte foste colonii ale spaniolilor sau portughezilor, cu care au ajuns să semene leit până în cele din urmă:..

Care este agenda globală a BRICS?

BRICS este pe cale să creeze cel mai mare mecanism de echilibru al puterii din lume cunoscut în prezent.

De acum știm cu toții cine a fost „nașul” BRICS. În 2001, ca economist șef la Goldman Sachs, Jim O’Neill, a folosit acronimul BRICS într-o lucrare de cercetare. La acea vreme, gruparea Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei și Africii de Sud avea foarte mult sens, deoarece capitalele occidentale erau dornice să investească în economii în curs de dezvoltare cu creștere mai rapidă.

Lansarea BRICS a coincis, din păcate, cu lansarea imperiului informal în stil atenian al Americii, care urmărește să devină singurul hegemon global din punct de vedere economic, politic și militar.

Astfel de ambiții absurde au alarmat foarte mult majoritatea puterilor economice emergente, precum China și Brazilia, dar și India sau Rusia. Două decenii mai târziu, ponderea combinată a BRICS din PIB-ul global este deja mai mare decât cea a țărilor din G7. SUA, liderul G7 ,are în prezent o pondere de doar 16% din PIB-ul global, foarte departe de cele 50% de care se bucura în 1945.

Nesăbuiți, americanii sunt dispuși acum să riște un război  cu doi dintre liderii BRICS,    China și Rusia, în speranța că se pot agăța de poziția  de hegemon global pe care si-au atribuit-o singuri acum 3 decenii, după implozia URSS. Având în vedere acest obiectiv, SUA trage atât G7, cât și pe membrii alianței NATO după sine, fapt care sporește și mai mult importanța BRICS, potrivit aceluiași Jim O’Neill:

„Cred că dacă mă întorc direct la lucrarea mea inițială, nu-mi vine să cred cât de îngusti sau naivi sunt liderii din țările G7. Întreaga idee că acest grup de șapte țări „industrializate” sau „mai dezvoltate” sau „dezvoltate mai devreme” poate conduce lumea este jenantă. Pentru că, în primul rând, ponderea lor în PIB-ul mondial a scăzut. Japonia nu a înregistrat nicio creștere netă a PIB-ului său timp de 20 de ani. Italia practic nu crește niciodată. Așadar, această idee că sunt un fel de lucruri pe care să le urmeze întreaga lume este eronată.

Și apoi, pe deasupra, G7 este efectiv un ostatic pentru orice vrea Washington. Deci, cum rezolvi problemele globale mamut ale vremurilor noastre doar cu acei tipi? Adică, este jenant și destul de deprimant, pentru că întregul motiv pentru care am creat BRICS a fost acela de a sugera că avem nevoie de o formă mai bună de guvernare globală decât G7.” (interviu în African Business, 1 iunie 2023). După mai bine de 20 de ani, dintr-o grupare economică menită să rivalizeze cu G7, BRICS s-a transformat într-o alianță de țări hotărâte să zădărnicească, în orice mod posibil, planurile SUA de hegemonie globală.

Nu prea mulți experți sunt conștienți în acest sens și, foarte posibil, nici măcar cei mai mulți membri ai BRICS nu realizează faptul că ei au contribuit de fapt la crearea unui mecanism clasic de echilibru de putere în stil european, menit să tempereze ambițiile de leadership global ale Americii.

Sigur, există multe diferențe și chiar fricțiuni între principalele țări BRICS. Acestea, însă, nu interferează cu elementul principal de pe Agenda BRICS, și anume acela de a pune capăt hegemonismului american.

Aceasta este cheia pentru a înțelege de ce peste 20 de țări de pe toate continentele și-au exprimat dorința de a se alătura grupului la recentul summit BRICS de la Johannesburg. Obosite să fie hărțuite de SUA și să le fie diminuată suveranitatea, aceste țări aspirante au decis să se alăture BRICS în încercarea sa de a pune capăt planurilor hegemonice ale Americii.

Cu siguranță, dimensiunea acestui mecanism de echilibru al puterii pus la punct de BRICS sub  ochii noștri este și uriașă și globală, deasemenea. Acesta include nu numai Rusia și China – cea mai mare și cea mai populată țară din lume -ci și state importante economic din Africa și America de Sud sau India.

Cu resursele sale economice și umane mari, BRICS este pe deplin capabil - din punct de vedere economic și militar - să încline definitiv balanța în favoarea țărilor în curs de dezvoltare și, astfel, să pună capăt ambițiilor hegemonice absurde ale SUA și ale aliaților săi occidentali.

• 
  

SUA vs MARILE STATE ALE LUMII

 De la aparitia primelor state in istorie, intre acestea au existat intodeauna frictiuni, care au degenerat uneori in conflicte militare.

Progresele in favoarea pacii dintre state si mai apoi dintre natiuni, desi ardent dorite de intelectuali - Kant fiind cel mai cunoscut exemplu - au fost putine si foarte dificile. Cu timpul insa, s-a ajuns la un anumit set de reguli, care au reusit, atunci cand au fost respectate, sa ofere omenirii perioade lipsite de conflicte militare, mai scurte sau mai indelungate.

Multe din aceste reguli isi au originea in sistemul pacilor din Westfalia din secolul XVII. Pacile puneau capat razboaielor religioase de pe continentul european, fiecarui stat fiindu-i recunoscuta suveranitatea absoluta in ceea ce priveste religia oficiala a cetatenilor acestora.

Secolul XX a fost caracterizat in a doua jumatate de razboaie cu caracter ideologic dintre statele capitaliste si cele comuniste, grupate sub numele generic de razboi rece. Dupa prabusirea URSS din 1991, se parea ca statele lumii au depasit faza razboaielor ideologice, fara ca intre statele combatante majore sa fi avut loc o confruntare militara directa. ( razboaiele din Coreea si Vietnam au avut loc la periferia lumii comuniste , in state relativ mici si cu un potential militar redus ).

Au existat insa dintodeauna state care prin puterea lor economica si militara, au ajuns sa ocupe suprafete considerabile si sa isi impuna o sfera de influenta, mai mica sau mai extinsa, asupra vecinilor imediati. Este mai ales cazul SUA, al Rusiei, Chinei si in trecut cel al Marii Britanii,Frantei sau Italiei.

Acceptarea sferelor de influenta de catre actorii statali mentionati mai sus a fost, in ultimele cateva sute de ani, regula si nu exceptia. Astfel, imediat dupa formarea SUA presedintele Monroe a declarat o sfera de interes pentru noul stat care includea tot teritoriul celor 3 Americi, de nord,centrala sau de sud. La vremea aceea SUA era un pigmeu geopolitic, militar sau diplomatic, si cu toate acestea, marile puteri coloniale ale Europei inceputului de secol 19 - Marea Britanie, Spania sau Franta - nu au contestat pretentiile americanilor.

La fel au stat lucrurile si in privinta sferelor de influenta ale Rusiei sau Chinei. Astfel, estul Europei pana la granitele Poloniei, sau Asia Centrala, au fost considerate in epoca moderna sfere ale influentei sau dominatiei ruse. Pentru chinezi, Asia de sud- est a fost intodeauna parte a sferei de influenta a Beijingului.

Pana in secolul 21, niciunul dintre marile state ale planetei nu si-au contestat sferele de influenta, cu exceptia celei a Chinei, intre 1850 si 1950, cand puterile coloniale europene s-au implantat in Laos,Cambogia,, Vietnam, Burma, Hong Kong ,Malaezia sau Filipine. Faptul a constituit , din nou, o exceptie, nu regula in relatiile dintre marile puteri.

Din 2000 incoace insa, SUA a refuzat sa mai recunoasca sferele de influenta rusa, europeana sau chineza. Dupa atacurile teroriste din 9 septembrie 2001, SUA i-a eliminat pe francezi, italieni si spanioli din Maghreb, adica din sfera de influenta europeana, in numele luptei impotriva terorismului. Urmarea a fost revolutiile arabe din 2011, caderea dictaturilor tunisiana, libiana sau egipteana si criza fara sfarsit a emigrantilor africani ilegali care zguduie Europa de un deceniu.

In incercarea de a domina intreaga lume, SUA a provocat si razboiul din Ucraina, fiind pe cale sa provoace un alt razboi cu China pentru a domina sfera acesteia de influenta din sudul si estul Asiei. Refuzul de a accepta practica istorica a existentei sferelor de influenta a altor mari state ale lumii este irationala, ilogica si profund anormala. Urmarile de aceasta data vor fi teribile si se vor termina cu o infrangere de proportii a SUA, din care nu isi va mai reveni niciodata.