Dilema românilor : Republică sau Monarhie?

 Din cauza echipei din jurul lui Ion Iliescu, România a ratat în 1989 șansa restaurării monarhiei constituționale și a revenirii la versiunea amendată a Constituției de la 1923. Să fie clar, însă, că republica - o formă de guvernământ moștenită din perioada ocupației sovietice - este considerată un vehicul ideal de unii generali ai fostei securități , ca Ioan Geoană, pentru a-și propulsa fiii la președinția României.

In 1978, profesorul meu de istorie modernă - și coordonator al lucrării mele de licență - a publicat în Analele Universității Alexandru Ioan Cuza, în plin comunism, un studiu exploziv despre debarcarea forțată a primului domnitor ales al Principalelor Unite, considerând actul ca fiind revoluționar, deoarece a salvat în 1866 tânărul stat român de la disoluție.

Detronarea lui Cuza și aducerea la conducerea României a unui prinț străin dintr-o dinastie domnitoare a Europei au fost considerate salutare de profesorul Vasile Russu, care numai el știe cum a reușit să treacă de cenzura comunistă pentru a-și publica studiul.

Russu nu era singurul regalist printre profesorii mei de la Iași. La ultimul examen oral - cel de istorie contemporană - am refuzat să răspund la al doilea subiect de pe biletul de examen, care se referea la constituțiile adoptate de România după ocupația sovietică. Profesorul Aurel Loghin - care era și prorectorul Universității - a refuzat să îmi dea o notă mică și m-a chemat la re-examinare, o lună mai târziu.

Reexaminarea a avut loc în cabinetul său. Subiectul pe care trebuia să îl dezvolt a constat intr-o analogie între Spania post-Franco și România post-Ceausescu ( vă reamintesc că în 1979 dictatura ceaușistă era la apogeu !). Am înțeles astfel că și profesorul Loghin dorea o revenire a României la monarhie, deși își obținuse doctoratul la universitatea de stat din Moscova ...

În retrospect, se pare că profesorii mei menționați mai sus și posibil alții din anturajul lor au sperat ca un grup restrâns de activiști ai partidului comunist, posibil condus de Ion Iliescu ( care la vremea aceea era secretarul PCR al județului Iași ) l-ar putea cumva debarca pe Ceaușescu, prelua puterea în stat și pregăti ,după modelul spaniol , revenirea regelui Mihai la conducerea României. Într-un asemenea scenariu, Ion Iliescu sau alt activist de același calibru ar fi trebuit să joace rolul lui Adolfo Suarez din Spania anilor 1976-1978.

Au existat firește condiții după revoluția din 1989 pentru restaurarea monarhiei. Din păcate, securiștii români au trădat a doua oară , alungandu-l pe regele Mihai,reîntors acasă în 1990 din Elveția, refuzandu-i pur și simplu intrarea în țară. In loc să fie preocupată de soarta și viitorul României, echipa de revoluționari condusă de Iliescu a avut ca obiectiv salvarea monopolului politic al foștilor comuniști în noile condiții create de revoluțiile de la 1989.

Atașamentul românilor pentru o monarhie -în fond de import- nu este întâmplător. Sub regii din dinastia Hohenzollern, România și-a obținut independența (1877), și după pacea de la Versailles și-a dublat atât teritoriul, cât și populația. Pentru instaurarea monarhiei au votat în 1866  99,97 % dintre românii elegibili. Pentru Republica impusă de sovietici nu a votat nimeni, aceasta a fost impusă prin forța armelor.

Problema revenirii României la forma monarhică de guvernământ nu este simplă,oricât de logică ar fi aceasta. Astfel, de mai bine de un secol, SUA este angajată într-o adevărată ofensivă de răspândirea republicanismului pe continentul european, deși este evident faptul că această formă de guvernământ nu este mai performantă decât monarhia constituțională, dimpotrivă.

In plus, nici Rusia nu privește cu ochi buni o posibilă restaurare a monarhiei in Romania și nici Franța sau Germania. In condițiile in care fosta securitate sau actualele servicii secrete din România au trecut cu arme și bagaje în tabăra anti-monarhica americană, șansele revenirii României la forma monarhică de guvernământ sunt deocamdată destul de mici.

SUA vs MARILE STATE ALE LUMII

 De la aparitia primelor state in istorie, intre acestea au existat intodeauna frictiuni, care au degenerat uneori in conflicte militare.

Progresele in favoarea pacii dintre state si mai apoi dintre natiuni, desi ardent dorite de intelectuali - Kant fiind cel mai cunoscut exemplu - au fost putine si foarte dificile. Cu timpul insa, s-a ajuns la un anumit set de reguli, care au reusit, atunci cand au fost respectate, sa ofere omenirii perioade lipsite de conflicte militare, mai scurte sau mai indelungate.

Multe din aceste reguli isi au originea in sistemul pacilor din Westfalia din secolul XVII. Pacile puneau capat razboaielor religioase de pe continentul european, fiecarui stat fiindu-i recunoscuta suveranitatea absoluta in ceea ce priveste religia oficiala a cetatenilor acestora.

Secolul XX a fost caracterizat in a doua jumatate de razboaie cu caracter ideologic dintre statele capitaliste si cele comuniste, grupate sub numele generic de razboi rece. Dupa prabusirea URSS din 1991, se parea ca statele lumii au depasit faza razboaielor ideologice, fara ca intre statele combatante majore sa fi avut loc o confruntare militara directa. ( razboaiele din Coreea si Vietnam au avut loc la periferia lumii comuniste , in state relativ mici si cu un potential militar redus ).

Au existat insa dintodeauna state care prin puterea lor economica si militara, au ajuns sa ocupe suprafete considerabile si sa isi impuna o sfera de influenta, mai mica sau mai extinsa, asupra vecinilor imediati. Este mai ales cazul SUA, al Rusiei, Chinei si in trecut cel al Marii Britanii,Frantei sau Italiei.

Acceptarea sferelor de influenta de catre actorii statali mentionati mai sus a fost, in ultimele cateva sute de ani, regula si nu exceptia. Astfel, imediat dupa formarea SUA presedintele Monroe a declarat o sfera de interes pentru noul stat care includea tot teritoriul celor 3 Americi, de nord,centrala sau de sud. La vremea aceea SUA era un pigmeu geopolitic, militar sau diplomatic, si cu toate acestea, marile puteri coloniale ale Europei inceputului de secol 19 - Marea Britanie, Spania sau Franta - nu au contestat pretentiile americanilor.

La fel au stat lucrurile si in privinta sferelor de influenta ale Rusiei sau Chinei. Astfel, estul Europei pana la granitele Poloniei, sau Asia Centrala, au fost considerate in epoca moderna sfere ale influentei sau dominatiei ruse. Pentru chinezi, Asia de sud- est a fost intodeauna parte a sferei de influenta a Beijingului.

Pana in secolul 21, niciunul dintre marile state ale planetei nu si-au contestat sferele de influenta, cu exceptia celei a Chinei, intre 1850 si 1950, cand puterile coloniale europene s-au implantat in Laos,Cambogia,, Vietnam, Burma, Hong Kong ,Malaezia sau Filipine. Faptul a constituit , din nou, o exceptie, nu regula in relatiile dintre marile puteri.

Din 2000 incoace insa, SUA a refuzat sa mai recunoasca sferele de influenta rusa, europeana sau chineza. Dupa atacurile teroriste din 9 septembrie 2001, SUA i-a eliminat pe francezi, italieni si spanioli din Maghreb, adica din sfera de influenta europeana, in numele luptei impotriva terorismului. Urmarea a fost revolutiile arabe din 2011, caderea dictaturilor tunisiana, libiana sau egipteana si criza fara sfarsit a emigrantilor africani ilegali care zguduie Europa de un deceniu.

In incercarea de a domina intreaga lume, SUA a provocat si razboiul din Ucraina, fiind pe cale sa provoace un alt razboi cu China pentru a domina sfera acesteia de influenta din sudul si estul Asiei. Refuzul de a accepta practica istorica a existentei sferelor de influenta a altor mari state ale lumii este irationala, ilogica si profund anormala. Urmarile de aceasta data vor fi teribile si se vor termina cu o infrangere de proportii a SUA, din care nu isi va mai reveni niciodata.

DIN CICLUL "ESECUL AUSTERITATII": SPANIA

Dupa sase ani de reduceri drastice ale cheltuielilor bugetare, reteta standard a neoliberalilor germani, Spania a anuntat ca datoria publica a depasit in trimestrul al treilea 2014 un trillion de euro, adica aproximativ 98% din PIB-ul tarii. In 2007, datoria publica spaniola reprezenta numai 36% din PIB. In 2011, cand a venit la putere guvernul conservator condus de Rajoy, datoria publica era de 737.4 de miliarde de euro, adica 70.4% din PIB.( sursa :El Pais )


 In timp ce state precum SUA sau China au adoptat dupa criza financiara din 2008 politici monetare si fiscale expansioniste, reusind astfel sa evite o recesiune severa si somaj masiv, conservatorii germani, spanioli sau greci au impus intregului bloc austeritatea bugetara. Din nefericire, economiile sudului continentului, grav afectate de criza datoriilor suverane declansata in 2009 nu s-au relansat semnificativ, rata somajului depasind si in prezent 25% din totalul fortei de munca, in timp ce datoria publica spaniola sau greaca a crescut , in loc sa se diminueze.


In perioade de criza severa, guvernele conservatoare nu fac decat sa agraveze prin masurile adoptate situatia. UE se confrunta de sase ani de zile cu stagnare economica si pericolul deflatiei, plus o rata a somajului care depaseste 11%. Cu exceptia Germaniei, care se mentine inca pe linia de plutire cu ajutorul exporturilor, majoritatea statelor UE sunt silite sa renunte la investitiile necesare relansarii economice, din cauza austeritatii bugetare impuse de Berlin via Bruxelles. Italia este in recesiune de trei ani de zile iar economia franceza stagneaza, in timp ce somajul din ambele tari continua sa creasca. Aceiasi situatie economica grava afecteaza si Japonia, condusa de decenii tot de conservatori.

Elitele noastre comparate

 Ecuadorul are cateva sute de mii de emigranti in Spania. Angajati in principal in agricultura sau constructii, acestia au fost grav afectati de criza imobiliara si  de politicile de austeritate din Spania ultimilor ani .Au fost abandonati de tara-mama in voia sortii,  ca romanii ? Ei bine, nu ! Guvernul lui Rafael Correa a decis sa isi ajute compatriotii sa se reintoarca acasa ( cu avionul, care implica cheltuieli importante) si sa le gaseasca de lucru in economia locala .

Emigrantii nostri economici, ( in principal cele doua  milioane din Spania sau Italia )au fost uitati de guvernantii nostri . Nu exista nici un program guvernamental, nici o dezbatere in parlament, campanie de presa,  care sa le faciliteze intoarcerea acasa , desi au existat vagi promisiuni in preajma alegerilor si unele initiative private, despre care am scris cu ani in urma :

http://www.romaniantribune.net/a3378_Drama_romanilor_din_orasul_lui_Cervantes______.aspx

Alte tari din zona noastra, ca Polonia, au reusit sa re-integreze dupa 2007 un numar important de emigranti intorsi acasa din Anglia, Franta sau Germania .  Guvernul polonez a  utilizat la maximum  fondurile europene puse la dispozitie de UE  si a reusit, in plina criza economica, sa  mentina o rata decenta de crestere economica.  De ce nu s-a intamplat asta si la noi ? Chestiune de elite, cred eu.

 Pentru ca a venit vorba de elite, in numarul sau din 29 iunie a.c.,  The Economist  publica, in cuprinsul unei recenzii, urmatoarele consideratii :

« O elita dominanta care se defineste  prin ( …) educatie si venituri, care da dovada de o lipsa totala de interes –  de dispret chiar –   pentru imbunatatirea conditiilor de viata pentru ceilalti. Editorii de ziare si cititorii, judecatorii, activistii  ONG-urilor, universitari sunt si ei selectati in mare masura din randurile celor privilegiati, si le pasa la fel de putin  si lor. »

Caracterizarea  de mai sus pare sa se aplice destul de bine elitelor noastre, nu credeti ?  In realitate,se refera  la cele din India . Va  las sa trageti singuri concluziile necesare …

SE CLATINA MONARHIA SPANIOLA

 Duminica 14 aprilie mii de spanioli au demonstrat in Madrid, cerand abolirea monarhiei spaniole si instaurarea republicii . Scandalurile de coruptie care in care este implicat guvernul spaniol s-a extins la membri ai casei regale ( infanta Cristina, ginerele sportiv, etc) . Ziarele madrilene au publicat deasemenea detalii in legatura cu trei conturi secrete ale regelui Juan Carlos din Elvetia, intr-o tara unde somajul a depasit pragul de 25 % (somajul tinerilor depaseste 50 %)



Intr-o perioada  sociala si politica tulbure,  in care multi in vest se gandesc  daca nu este cazul asadar sa renunte la aceasta forma de guvernamant revoluta, exista inca in Romania membri ai clasei politice care fac lobby pentru reinstaurarea monarhiei ! Faptul dovedeste ca multi dintre intelectualii  implicati nu realizeaza cat de tensionat este contextul politic european si de ce putina incredere – ca sa nu mai vorbim de respect – se bucura elitele politice din tarile UE, inclusiv monarhii  aflati in  varful piramidei.


Manifestatiile anti-monarhice din Spania, oamenii care isi dau foc in semn de protest in Bulgaria, crizele politice  sau grevele din Belgia, Franta , Italia sau Grecia sunt de fapt forme locale de manifestare ale unei grave crize politice pan-europene , care are drept numitor comun rejectia in bloc de catre populatie a elitelor politice aflate astazi la putere , indiferent daca  acestea sunt de dreapta sau de stanga.