Stafia lui Tepes la Paris

Duminica 24 martie a avut loc la Paris o masa rotunda pe tema Dracula/Vlad Tepes si adevarul despre acesta. In prealabil, Courrier International a publicat un articol despre Vlad Tepes semnat de Marius Diaconescu de la universitatea Bucuresti si un interviu cu Matei Cazacu, cercetator la CNRS in Franta si autorul unei carti despre Dracula. Nu sunt in masura sa stiu daca masa rotunda de la Salonul de Carte a contribuit la "reabilitarea" lui Tepes, pentru ca nu am participat. (Pentru mine ca istoric evul mediu nu este perioada favorita de studiu)

Nu doresc deci sa adaug ceva la controversele mai mult sau mai putin stiintifice legate de personalitatea istorica a lui Tepes sau de importanta acestuia in contextul luptelor anti-otomane. Cateva observatii pot contribui insa la corectarea unor exagerari la care suntem inclinati, fiind vorba, nu-i asa, de un domnitor valah.

Astfel, Marius Diaconescu isi incepe articolul din HISTORIA cu o concluzie : "Vlad Tepes este fara indoiala romanul (?!) cel mai celebru din Evul Mediu. Numele sau era cunoscutdin Imperiu Otoman pana in tarile germanice ". Trec peste faptul ca 'romanii' nu existau in secolul XV . Cred insa ca la vremea respectiva Stefan cel Mare a fost mult mai bine cunoscut (si recunoscut) din Turcia pana in Rusia, din Budapesta si Viena pana in Polonia sau la Roma . Autorul articolului fiind insa din Bucuresti, deformeaza la randul lui - pai ce, numai nemtii sau irlandezii ? - realitatea istorica . Cruzimea era in epoca norma, nu exceptia, daca este sa ne amintim numai de portretul literar deloc magulitor facut lui Stefan de Neculce. ( "la ospete omora fara judetu") Alexandru Lapusneanu apare si mai insetat de razbunare impotriva boierilor decat Tepes, samd. Cred ca ar fi fost mai realist sa il introduca pe Tepes ca pe unul dintre precursorii razboiului psihologic, cei cinci mii de turci trasi in teapa si expusi la Targoviste determinand retragerea trupelor otomane din Valahia in 1462 fara ca acestia sa poata obtine o victorie impotriva lui Tepes, in ciuda superioritatii lor numerice .

Matei Cazacu explica bine in interviul din Courrier ca mitul lui Dracula vampirul este rezultatul unui amalgam intre credinte primitive despre mortii care bantuie printre noi si Dracula, un domnitor insetat de sange cu o reputatie infecta printre sasii din Brasov (reputatie in mare masura meritata, tinand cont de devastarile si crimele comise de Vlad in Tara Barsei). Curioasa mi s-a parut asertiunea ca la credinta localnicilor in vampiri a contribuit patriarhia din Constantinopol, care ar fi sustinut ca mortii blestemati care nu au primit iertarea pacatelor ajung sa bantuie. Occidentul catolic, sustine Cazacu , a beneficiat din secolul XIII de inventarea Purgatoriului de catre biserica catolica. Deci pacatosii catolici morti aveau unde sa astepte judecata de apoi, fara sa mai bantuie, in timp ce ortodocsii au continuat sa bantuie dupa moarte :

" In secolul XIII, Biserica catolica a inventat purgatoriul, un loc unde toate sufletele puteau astepta dupa moarte Resurectia si Judecata de Apoi., si nimeni nu a mai crezut de atunci in Europa Occidentala in existenta sufletelor ratacitoare in genul vampirilor. In schimb, aceasta credinta s-a perpetuat in Europa crestin-ortodoxa , care nu a cunoscut purgatoriul ".

Iata deci o teza interesanta, care insa nu  face decat sa perpetueze printre intelectualii vestici ideea ca noi, cei din est, facem parte dintr-o civilizatie aparte, nu numai diferita de cea vestica, dar si inferioara acesteia. Pai daca n-au reusit popii sa inventeze un amarat de purgatoriu, cum sa fim in stare de progres stiintific sau prosperitate economica ?

Scandalul Offshore Leaks

Am fost obisnuiti sa credem in ultimii ani ca fenomene grave precum coruptia sau neplata taxelor sunt cumva "specialitati" romanesti, ca politicienii si oamenii de afaceri din restul Uniunii sunt corecti, nu delapideaza, fiind modele de urmat de catre noi, balcanici pacatosi ...

Scandalurile J. Cahuzac din Franta si Offshore Leaks dovedesc contrariul. Politicienii europeni, francezi dar si germani, conservatori sau socialisti, sunt si ei corupti, au conturi nedeclarate in paradisuri fiscale, favorizeaza functional si legislativ evaziunea fiscala in beneficiul marilor contribuabili, aplicand in schimb masuri dure de austeritate si lasand fara munca zeci de milioane de cetateni europeni care nu au privilegiul de a detine conturi in Cipru, Luxemburg, Elvetia, Cayman Island sau alte asemenea raiuri financiare.

J. Cahuzac a declarat timp de luni de zile in parlament, la radio sau televiziune ca nu poseda conturi nedeclarate in banci dinafara Frantei. Fortat de presa si de procuratura franceza, martea trecuta a declarat ca da, are un cont in valoare de 600 000 de euro (specialistii francezi cred ca este vorba de minimum 10 milioane de euro) in Singapore, bani transferati din contul sau din Elvetia . De contul in cauza au stiut autoritatile franceze din 2008, dar omul si-a continuat ascensiunea politica fara probleme. Desi medic (?!), a fost promovat ministru al Bugetului, cu sarcina - printre altele - de lua masuri impotriva evaziunii fiscale, care se cifreaza in Franta la 60 de miliarde pe an, adica aproximativ doua treimi din cuantumul deficitului bugetar. Pai cine sa fie mai potrivit ca el in postul respectiv ? Trei zile dupa scandalul enorm pe care l-a provocat, acesta a telefonat, spre stupoarea colegilor, presedintelui parlamentului, pentru a sti cand poate reveni.Pai, de ce nu ?

Cu rufele murdare la Paris

Sunt plecat din Brasov de treizeci de ani. Indiferent de tara in care ma gasesc, compatriotii nostri reusesc sa faca in asa fel incat cei din jur sa ma intrebe : " ce parere aveti de ce-au mai facut romanii pe la noi in ultima vreme ?" In Australia, ai nostri tineri au pus pe picioare una dintre cele mai mari retele de distributie de  droguri, mai ales heroina ( chiar Frank Timis, cel cu mina de aur din Apuseni, a petrecut o perioada dupa  gratii in Western Australia pentru posesie si vanzare de stupefiante in anii 80). In UE sunt multe cazuri de furturi din bancomate,  in Anglia si Olanda, dar nu numai. Periodic, televiziunile europene avertizeaza telespectatorii impotriva fraudelor pe Internet, difuzand documentare cu echipele de "experti" in materie din Ramnicu Valcea. Romii au umplut Franta cu echipe de cersetori, fiind practic imposibil sa nu gasesti cate trei-patru la fiecare intersectie sau pe arterele mai importante din Paris si provincie. Romii ai mici se ocupa cu furtul de portofele din metrouri sau autobuze, si tot asa ...

Ar fi gresit sa credeti ca ne spala rusinea in afara tarii politicienii nostri. Scadalurile provocate de Basescu au ajuns legendare pana la Bruxelles , mentinerea sa in fotoliul de la Cotroceni fiind o chestiune in care au fost atrasi, rand pe rand, pana si cancelara Germaniei sau seful Comisiei Europene.

Desigur, imi veti replica, oamenii nostri de cultura raman  totusi cei mai importanti ambasadori ai Romaniei. Da de unde ! Frunzarind ziarul local saptamana asta, am gasit un articol despre participarea Romaniei la Salonul de carte din Paris. In pamfletul de prezentare editat de ICR pentru Salonul de Carte, " intelectualii lui Basescu " sunt introdusi in termeni elogiosi  ( "  Cartarescu este autorul celebrei trilogii  'Orbitor', recompensata cu premii prestigioase in mai multe tari[ ...] ", Gabriel Liiceanu este una dintre cele mai importante personalitati ale vietii intelectuale romanesti [...]" sau "Andrei Plesu [...] este, fara indoiala, un exemplu de ceeea ce a produs mai puternic cultura europeana in domeniul gandirii". ) Profitand de eveniment, domnii Cartarescu  Liiceanu si Plesu au facut  insa cunoscut presei franceze ca ei nu au participat, din cauza ca nu  il au la inima pe actualul director al Institutului Cultural Roman, Andrei Marga. Nu sunt fan al acestuia, insa ideea de a tarnosi un fost rector de universitate si profesor de filosofie prin presa pariziana mi-a facut greata . Pai cum ? Un fizician cu veleitati de scriitor ca Patapievici a fost un director mai potrivit pentru ICR ? S-a uitat oare controversa poneiului roz de la New York ? In fine, daca exista frictiuni intre unii dintre scriitorii romani si Marga, merita stricata imaginea tarii la Paris, nu puteau sa se razboiasca cu el in presa de acasa ?  Ce sa-i faci, absenta bunului simt este si ea o sechela mostenita din vremea comunismului ...

Romanii si Arctica

Recent, am publicat pe Facebook un apel adresat tuturor prietenilor, cunoscutilor si cititorilor mei. Din cauza crizei care pare sa se eternizeze, imi este deocamdata imposibil sa gasesc un post pe masura calificarilor obtinute. Solutia la care am ajuns este aceea de a deveni producator de filme documentare de specialitate, adica pe teme de geopolitica, geoeconomie si relatii internationale. Metoda aleasa pentru finantarea primului documentar este aceea cunoscuta sub numele de crowdfunding.

In alegerea subiectului ("Spotlight on the Arctic)am tinut in primul rand seama de contributia exceptionala la configuratia geopolitica actuala din regiunea Polului Nord pe care a avut-o generalul Gheorghe Pomut. Pentru cei care nu au auzit de el, amintesc faptul ca in calitate de diplomat SUA acreditat la ST.Petersburg, a negociat cumpararea Alaskai de la rusi pentru suma de 7.2 milioane de dolari. Nascut in enclava romaneasca din Gyula (Ungaria), Pomut este originar prin parinti din Sacele, de langa Brasov. Dupa cunostinta mea, nici un alt roman nu a mai avut o asemenea contributie exceptionala in geopolitica sau schimbarea raporturilor de forte intre superputeri.

Un alt motiv, cel putin tot atat de important, in decizia mea de selectie este caracterul eminamente pasnic si cooperativ al relatiilor dintre riverani (SUA,Rusia, Norvegia,Suedia, Danemarca,Canada sau Finlanda). De patru ani de zile, ma ocup aproape exclusiv si cu rezultate notabile de geopolitica si relatii internationale. Din pacate, majoritatea regiunilor lumii sunt teatrul unor confruntari intre vecini (cel mai recent exemplu este confruntarea dintre China si Japonia in legatura cu proprietatea unor insulite din Marea Chinei)conflicte militare intre state sau in interiorul unor state (Afghanistan, Siria, Sudan sau Mali)conflicte religioase, ideologice sau legate de redobandirea unor teritorii pierdute anterior.

Nu am vrut sa produc un documentar care sa se afle sub semnul confruntarii, ci unul cu un mesaj optimist. Or, situatia existenta in Arctica dovedeste ca este posibila cooperarea intre tari,pentru atingerea unor obiective comune. In relatiile internationale, regiunea Arcticii conteaza ca un model de buna intelegere si cooperare intre state, care nu reusesc, in alte zone ale lumii, sa cada la pace. Cu toate ca resursele naturale (petrol, gaze, minereuri) din zona Arcticii sunt uriase, nu exista conflicte intre vecini sau tensiuni politice si militare.

Cei care doresc sa ma sprijine in realizarea documentarului sunt rugati sa acceseze linkul indiegogo --

Distrugerea trecutului, varianta saudita

Cetatenii Arabiei Saudite sunt tot mai ingrijorati de turnura pe care a luat-o zelul destructiv al casei Al Saud. Ziarele din zona descriu in amanunt modul in care cele mai importante monumente islamice din Mecca si Medina au fost daramate pentru a face loc unor constructii gen Casa Poporului, adevarate simboluri arhitectonice ale megalomaniei printilor sauditi. In ultimii zece ani au disparut rand pe rand moschei din vremea profetului Mahomed, casa sotiei acestuia (inlocuita fiind cu toalete publice), fortareata otomana care apara Kaaba din incinta orasului Mecca, samd. In jurul pietei centrale a orasului au aparut constructii hidoase destinate pelerinilor, in forma unei felii de tort, precum si un turn foarte inalt care poate fi zarit de la 20 de kilometri sau hoteluri de cinci stele, majoritatea functionand la numai jumatate din capacitate.

Cetatenii regatului sunt hartuiti de Hayaa, politia religioasa de moravuri (pompos intitulata Comitetul pentru Promovarea Virtutii si Preventia Viciului). Acestia si-au permis sa inchida recent in mod abuziv pana si o expozitie educativa dedicata dinozaurilor. Sauditi stupefiati incearca sa discearna motivele abuzului, inaintand ipoteze ca de exemplu prezenta in aceeasi sala a doi dinozauri de sex opus, sau faptul ca nu au haine pe ei...

Lasand gluma la o parte, este imposibil sa ignoram frapantele asemanari dintre evenimentele din Arabia Saudita si distrugerea masiva a Bucurestiului pe vremea lui Ceausescu. Pana si Hayaa saudita a avut un echivalent romanesc, celebra politie ginecologica, care a terorizat vreme de decenii romancele care ramaneau gravide.

Acestea sunt numai cateva motive pentru care cred ca ar trebui sa luam in serios asertiunea lui Titus Popovici ca familia lui Ceausescu ar avea, de fapt, radacini musulmane, fiind emigrata in Oltenia din Albania. In cazul in care se va dovedi ca acesta este adevarul, el trebuie adus si la cunostinta dnei Elena Udrea, mare promotoare de pelerinaje turistice in locul de bastina al dictatorului si familiei acestuia. (surse: The Economist, Courrier International)

Tot monarhia salveaza Romania ?

In ultima perioada, Teodor Paleologu, fostul ministru al Culturii pe vremea guvernarii PDL, a initiat o campanie de propaganda in favoarea reinstaurarii monarhiei in Romania.

Calificat - la fel ca Theodor Baconschi, ministrul PDL de externe de trista faima - la Universitatea Sorbona din Paris, acesta pare sa urmeze calea deschisa in anii '90 de fostul lider PNL, Radu Campeanu. La vremea respectiva, domnul Campeanu sugera, nici mai mult, nici mai putin, ca Regele Mihai sa ia parte la cursa prezidentiala in calitate de candidat. O idee similara a avut mai mult succes in Bulgaria, fostul rege Simion devenind pentru scurt timp sef de partid si prim ministru.

Trebuie sa recunosc ca pentru moment sunt necunoscute motivele pentru care dreapta franceza a sprijinit sau sprijina asemenea proiecte in Romania si in zona. Bineinteles, in Bulgaria lucrurile sunt mai simple, insa la noi regalitatea a incetat sa joace un rol constructiv dupa 1918. Astfel, problemele Romaniei cu minoritata maghiara au inceput dupa ce Regele Ferdinand a aprobat oficial actul Unirii de la 1 Decembrie 1918 fara insa a include in documentul cu pricina toate hotararile celor prezenti pe campiile Blajului, cum ar fi cea referitoare la egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor, indiferent de originea lor etnica.

Din pacate, de la Clemenceau incoace multi dintre politicienii francezi au dat dovada de un nivel de intelegere superficial al problemelor zonei in care traim. In legatura cu aceasta, in 1995 Bernard Michel, profesor la Universitatea Paris I si directorul Centrului de cercetari Central Europene contemporane, scria ca, in 1918

"Ideea autonomiei [grupurilor minoritare] suscita neincrederea Frantei, aceasta fiind perceputa ca o amenintare la adresa egalitatii cetatenilor si a autoritatii statului. Conceptiile centraliste franceze erau prea indepartate de realitatile Europei Centrale pentru ca aceasta sa poata participa la elaborarea unor solutii eficace."

(Bernard Michel,Nations et nationalismes en Europe Centrale, XIX-XX siècle,Aubier, Paris,1995,p.235)

In eseul Romania in Mileniul III circulat printre participantii la conferinta organizata de revista The Economist la Bucuresti in 1995, subliniam, printre altele, necesitatea retrocedarii Castelului Peles familiei regale. La vremea aceea, Constitutia din 1991 nu garanta dreptul de proprietate, mineriadele succesive impiedicand, la randul lor, investitiile straine in Romania. In acelasi timp, tara avea nevoie de sprijinul tuturor membrilor Uniunii Europene, republici sau regate, pentru a-si atinge obiectivele nationale imediate sau de perspectiva (ca de exemplu aderarea la NATO sau UE).

Initial, masura retrocedarii proprietatilor regale a avut mai mult succes in tari ca Italia, Bulgaria sau Grecia, unde acestea au fost restituite din anii '90. Intr-un tarziu (2004), guvernul Tariceanu a reusit sa impuna retrocedarea Castelului Peles si a altor cateva proprietati si in Romania.

Propunerea avansata de mine nu a avut ca obiectiv ascuns reinstaurarea monarhiei la noi. Cu toate acestea, nu putine au fost gurile rele care au raspandit zvonuri in acest sens. Sarcina le-a fost usurata de faptul ca la vremea respectiva aveam cetatenie australiana si importam in Romania bunuri de consum englezesti. In 1999, am ajuns chiar sa fiu etichetat de catre ziarul dlui Voiculescu, Jurnalul National, ca "forta oculta" care promoveaza activ dezmembrarea Romaniei !

Campania domnului Paleologu, asadar, complica fara rost sarcinile si asa dificile pe care si le-au asumat guvernantii actuali, adica revizuirea Constitutiei si reorganizarea administrativ-teritoriala a Romaniei. In opinia mea, Regele Mihai si restul familiei regale ar trebui sa dezavueze in mod public toate manevrele pro-monarhiste, pentru linistea noastra, a tuturor.

Despre agenda geopolitica a Romaniei

In luna decembrie 2012, imediat dupa victoria electorala a USL,Horatiu Pepine de la Deutsche Welle a publicat un articol despre anuntata reimpartire administrativ-teritoriala a Romaniei pe provincii istorice. Opinia sa, care este probabil impartasita si de germani, este ca aceasta reforma a fost intarziata ani de zile, din motive partinice.

Intr-adevar, din 1995, cand am circulat eseul geopolitic "Romania in Mileniul III", au trecut mai bine de 17 ani. Din pacate, insa, propunerea centrala facuta de mine cu acea ocazie, si anume mutarea capitalei din campie in zona muntoasa a Transilvaniei, nu se regaseste printre propunerile de reforma politico-administrativa ale actualului guvern.

Vom reorganiza, deci, tara fara a respecta vointa inaintasilor de a muta capitala acolo unde ar fi trebuit sa fie de cel putin 80 de ani ? Este posibil ca majoritatea parlamentara actuala sa rateze sansa istorica ce i se ofera in urma alegerilor din 2012, lasand din nou neterminata constructia statala a Romaniei.

In 1927, atunci cand Vintila Bratianu cauta in muntii Fagarasului un loc mai sigur si mai aparat pentru capitala Romaniei reintregite, el dadea dovada de o superba intuitie geopolitica. Este evident ca generatia de politicieni din care facea parte fusese puternic afectata de ocuparea Bucurestiului - oras greu de aparat - de catre trupele germane. Administratia a fost atunci silita sa se retraga pe colinele Iasiului, doua treimi ale Vechiului Regat fiind astfel pierdute. In 1944, capitala a fost puternic bombardata de aviatia germana. In 1977, Bucurestiul a fost zguduit de un grav cutremur, acesta fiind astazi amenintat de spectrul unui posibil accident nuclear la Kozlodui.

Pentru o natiune tanara cum este cea romana, plasarea capitalei intr-o zona ferita, centrala si usor de aparat este mai mult decat un moft, asa cum au demonstrat evenimentele militare din timpul primului razboi mondial. In plus, de mutarea capitalei in Transilvania depinde si schimbarea statutului geopolitic al Romaniei din tara balcanica intr-una central-europeana. Pentru specialistii avizati, aceasta schimbare de statut este considerata ca generatoare de progres accelerat si performante economice superioare.

S-a mai vehiculat prin presa romaneasca din ultimul timp spectrul unei posibile separari a Transilvaniei. In realitate, analogia facuta de Sabina Fati cu situatia existenta in Anglia, Spania sau Belgia este gresita. Catalonia, Scotia sau Flandra sunt - cum obisnuia sa spuna Fernand Braudel - "mici natiuni fosilizate", cucerite in timpul Evului Mediu de regatele mai puternice din jur. Pretentiile actuale vizand independenta au un substrat economic neoliberal. Pascal Boniface scria nu demult ca in ultimii 30 de ani indicatorul de baza a devenit PIB-ul pe cap de locuitor, care a inlocuit masura mai veche a PIB-ului national. Astfel, solidaritatea nationala a fost subminata de individualism si fuga dupa castig (este relevant in acest sens cazul extrem al lui Gerard Depardieu, in Franta).

Oricum, catalanii, scotienii si flamanzii sunt majoritari in regiunile pe care le ocupa. In Transilvania nu a existat o natiune dominanta, ci trei: maghiarii, secuii si sasii, care si-au acordat reciproc sustinere si privilegii politice pana in 1918, in dauna populatiei majoritare. Aici romanii, profund atasati statului unitar, sunt majoritari in proportie de circa 70 la suta. Ideea unei Transilvanii independente este, deci, absurda.

In 1999 eu insumi am lansat un pseudo-proiect de stat transilvanean cu scopul de a elimina pericolul mineriadelor din viata politica a Romaniei, obiectiv care a fost atins. In consecinta, suporterii PSD au fost siliti sa renunte la reflexul de a pune mana pe par atunci cand au probleme cu oponentii politici. (De altfel, in 1996 ajutasem PSD-ul sa evite mexicanizarea politica, prin acceptarea alternantei la guvernare.)

Astazi, cand si critica Constitutiei din eseul mentionat mai sus (1995) a fost validata de Comisia de la Venetia, incerc un sentiment legitim de satisfactie profesionala. In lumea neoliberala in care (inca) traim, insa, recunoasterea meritelor stiintifice, oricat de importante ar fi acestea, se lasa mult asteptata...

Implozia PDL si partidul "Arca lui Noe"

Descompunerea PDL si migratia multor deputati si senatori catre alte partide, in special catre PNL, sunt consecinte firesti, in conditiile in care acest partid a devenit de fapt un vehicul de promovare a programului politic basescian. Dezertarile din PDL reprezinta ultimul act al unui divort dintre presedinte si clasa politica romaneasca, inceput in 2007 cu procedura de suspendare a acestuia. Situatia PDL inainte de alegeri este comparabila cu cea a partidului prezidential din Franta. In saptamana dinaintea alegerilor, mai multi fosti ministri si colegi de partid UMP au anuntat public ca vor vota in favoarea candidatului socialist, François Hollande...

Putini au intuit ca zilele acestui partid sunt numarate, liderii PDL mizand pe eterna confuzie in care se afla de obicei alegatorul roman (sindromul “dar eu cu cine votez,monser ?”)si pe mita electorala. In disperare de cauza, se incearca crearea altui partid politic, initial “Alba-ca-zapada” lui Sebastian Lazaroiu, apoi Noua Republica si, in sfarsit, partidul “Arca lui Noe”, care ar urma sa fie fondat, la ordinele presedintelui, de MRU si probabil Monica Macovei. Ideea fondarii unui asemenea partid este lipsita de altruism sau sens politic, el avand pur si simplu menirea de a salva de la extinctie carierele controversate ale fidelilor lui Traian Basescu.

Continuarea migratiei politice a PDL-istilor catre alte partide va reduce numarul de membri la cativa “politruci de cursa lunga”, gen Theodor Stolojan, Ioan Oltean si Emil Boc, sau femeile din jurul presedintelui: Elena Udrea, EBA si bineinteles Roberta Anastase. PDL fiind un partid populist, deci lipsit de doctrina sau viziune politica, a ajuns in situatia actuala mai ales din cauza erorilor de guvernare in plan economic, ca aplicarea unei austeritati bugetare draconice, care nu-si avea rostul in Romania. Daca adaugam la aceasta derivele autoritariste prezidentiale, devenite si ele tot mai frecvente in ultimii cativa ani, sau subordonarea de catre Cotroceni a guvernului, intelegem mai clar de ce partidul se apropie cu pasi repezi de iesirea sa din scena politica romaneasca.

In cautarea unei mosteniri politice

Cu trei ani in urma, cand s-au intensificat eforturile presedintelui si a echipei sale pentru reformarea constitutiei, Paul Cornea l-a considerat pe acesta ca pe un ambitios care spera sa ramana in istorie ca un “de Gaulle carpatin”. Cu toate ca modificarea constitutiei a fost supusa analizei unei comisii prezidentiale (pentru detalii, consltati alaturat “Reconstructia Constitutionala in Romania”), niciuna din recomandarile acesteia nu au putut fi puse in practica. Vina apartine, fireste, presedintelui, care cu stilul sau pugilistic a reusit sa ii indeparteze pana si pe membrii marcanti ai propriului partid. In disperare de cauza, Traian Basescu propune astazi clasei politice demisia sa, cu conditia acceptarii rezultatelor unui referendum organizat in 2009 in pripa si fara legatura cu problemele reale ale tarii.

Reformele constitutionale propuse de presedinte au un vadit iz neo-ceausist. Astfel, propunerea de a se reveni la Marea Adunare Nationala, organ legislativ monocameral, este ilustrativa in acest sens. Exista si un lobby politic foarte puternic in sanul PDL pentru interzicerea avorturilor, care aminteste de anii cand Romania a fost singurul stat european care si-a permis sa interzica avorturile si sa se doteze cu o politie ginecologica de trista amintire. Reformele basesciene au vizat sau vizeaza deasemenea intarirea puterii presedintelui in dauna legislativului sau a puterii judecatoresti, incercand astfel sa reinstaureze in Romania o cripto-monarhie de tip republican. Fiica presedintelui a candidat pentru sefia tinerilor din PDL, in stilul Nicu Ceausescu, fiind ulterior caftanita europarlamentar la Strasbourg. Amantul acesteia a fost numit, pe banii statului, la ambasada Romaniei la Paris, Elena Udrea a devenit numarul doi in PDL si ministru al turismului, samd.

Romania nu este o tara bogata, precum Statele Unite, deci nu isi poate permite sa isi aleaga presedintele la fiecare 4 ani. Este deasemenea o societate mai conservatoare decat multe altele din Europa, fiind nevoie de mai mult timp pentru a opera schimbari economice si politice majore. Daca se doreste modificarea legii electorale si economisirea de resurse, atunci poate ca ar trebui sa ne gandim, asa cum au facut francezii, sa crestem la 5 ani si durata mandatului de parlamentar, nu numai la reducerea numarului acestora. Din nefericire, cand reformele sunt gandite pentru a promova interesele unui grup restrans orbitand in jurul unui singur om politic, acestea devin toxice pentru natiune.

In multe privinte, eforturile prezindentiale nu au reusit decat sa submineze subreda democratie romaneasca si sa dezbine o clasa politica si asa macinata de contradictii interne. Asta fiind situatia, daca presedintele doreste sa demisioneze inainte de termen, ar trebui sa recurga la o demisie de onoare, fara a pune conditii celor pe care i-a insultat in mod grav ani de-a randul.

Mita si coruptie de centru-dreapta

Retragerea din PDL a lui Sorin Frunzaverde nu face decat sa confirme faptul ca aceasta formatiune de centru-dreapta se apropie cu pasi repezi de o infrangere electorala de zile mari. Ar fi gresit, insa, ca aceasta situatie sa fie pusa pe seama prim-vicepresedintelui PDL demisionar. Guvernele si administratiile politice de centru-dreapta din mai multe tari europene s-au dovedit in ultimii ani la fel de venale si corupte ca socialistii maghiari sau PSD-ul romanesc pe timpul lui Nastase. Cu alte cuvinte, criza politica a PDL se incadreaza in criza generala a partidelor de centru-dreapta din Centrul Europei, adica din Croatia, Cehia, Slovacia sau Austria.

In unele dintre aceste tari s-a mers atat de departe incat bugetul statului a ajuns sa fie tratat ca un cont propriu de venituri si cheltuieli al politicienilor corupti, aflati in cardasie cu oameni de afaceri dispusi sa plateasca sume considerabile pentru a obtine contracte cu statul. (Cehia)

Situatia PDL-ului din Romania este mult agravata de imixtiunea de tip monarhic – sustin unii comentatori – a presedintelui in jocurile politice din parlament. Desi infrangerea electorala a partidului care l-a adus la putere in doua randuri este pe de-a intregul previzibila si chiar de dorit, este mai putin evident rolul pe care il va mai putea juca presedintele pana in 2014...

Gazeta de perete a premierului

In ultima vreme, imi vine tot mai greu sa cred ca Evenimentul Zilei nu este- asa cum sustin detractorii ziarului - «gazeta de perete a Cotrocenilor». Cum sa interpretez altfel faptul ca de cateva saptamani incoace, EVZ face platforma unui personaj fara scrupule, care mai intai a facut din lingusirea lui Ceausescu o ocupatie politica, iar in ultima luna din 1989 a devenit, dintr-o data, reporter de front ?

Am citit si eu penibilul reportaj despre blugi si batiste muiate in sange si mirosite in fata masinii de scris, si despre patinajul pe bucati de creier. Drept sa va spun, mi s-a parut cel mai scarbos reportaj despre revolutia de la ’89. Dar ce putea sa iasa din pana unui propagandist al tineretului ceausist ?

Premierul desemnat a reusit sa triumfe numai in duelul verbal cu Gadea, omul lui Voiculescu. Succesul pare regizat dinainte, pentru ca, asa cum stiti, Securitatea era doar bratul inarmat al PCR-ului (sau, ma rog, UTC-ului…).

Printre ultimele fapte de vitejie ale lui MRU se numara si vizita sa fulger din aceasta saptamana la Bruxelles, unde fara indoiala i-a impresionat pe comisarul Barroso si pe presedintele Rompuy cu titlurile sale olimpice, cunostintele enciclopedice sau cu tineretea sa, adica cea care i-a torpilat si cariera de ministru de externe. Imi aduc aminte cu tristete de un interviu patetic pe care l-a acordat la vremea respectiva CNN-ului, cand a sustinut ca "tineretea" va ajuta guvernul sa schimbe totul, asa cum ieri la Bruxelles a sustinut ca poate rezolva problema absorbtiei fondurilor europene in cele 8 luni de mandat. Pai cum, nu ramane in continuare la conducerea guvernului, asa cum a promis sprijinitorul de la Cotroceni ? Si presedintia dupa 2014, o lasa de izbeliste, pe mana dusmanilor dreptei ?

Sincer sa fiu, ma indoiesc atat de calitatile morale cat si de cele profesionale ale actualului premier. Declaratiile domniei sale imi provoaca aproape intotdeauna o scarba intensa, fiindca pentru mine un istoric autentic nu putea sa se preteze la ridicarea in slavi a lui Ceausescu in cel mai negru moment al istoriei noastre. Am fost, pana in 1979, lider politic al studentilor din Facultatea de Istorie pe care a absolvit-o si domnul Ungureanu, si pot sustine fara a minti sau exagera ca se putea renunta la sesiunile de indoctrinare ideologica conduse de Nicu Ceausescu la Izvorul Muresului, si nu te obliga nimeni, la Iasi, sa scrii articole de lauda sau sa tii cuvantari desantate la congresele UTC-ului, ba chiar dimpotriva ! Da, existau printre noi specimene de genul actualului premier, de care ne feream instinctiv, iar marea majoritate a studentilor ii ocoleau cu suspiciune si dezgust.

Un director celebru al serviciilor secrete franceze intre 1970 - 1981, contele de Marenches, atragea atentia ca «directorul unui serviciu secret trebuie sa fie el insusi secretos, si nu sa faca pe vedeta. El nu trebuie sa se prea arate in public. Nu trebuie sa aiba nici un fel de ambitie politica. Eu nu aveam intalniri cu presa.» (Ockrent et Marenches, Dans le secret des princes, Stock,1986) Or, cariera lui MRU la SIE a fost de scurta durata, evoluand astazi catre nivelul maximei sale incompetente…

Din pacate, modul in care este prezentata cariera profesionala si politica a lui MRU in cateva ziare de la noi il vor transforma in victima oficiala a regimului Ceausescu, nefiind exclus ca acesta sa ceara, in curand, si un certificat de revolutionar… Nu de alta, dar s-ar putea sa ii mareasca sansele electorale in vederea obtinerii unui mandat prezidential.

Mostenitorii republicii monarhice ceausiste

Un coleg de blogosfera din Bruxelles, care a facut in anii ’70 studii universitare in Bucuresti, a publicat recent un comentariu despre presedintele Basescu pe site-ul blogactiv.eu, partial finantat de Comisia Europeana. Georgi Gotev este si editor al site-ului EurActiv si un bun cunoscator al realitatilor politice din Romania. Nu este usor, banuiesc, pentru bulgari sa fie cuplati cu Romania in marile probleme legate de aderarea la Uniunea Europeana, spatiul Schengen si asa mai departe. Cand presedintia si externele din Romania devin tot mai imprevizibile in activitatea lor, temerile bulgarilor sporesc, in mod firesc, pana la cote alarmante.

Din nefericire, nu este prima data cand Romania este condusa politic de un lider cu tendinte autoritare. In anii ’80, imediat dupa succesul revolutiei islamice din Iran, Ceausescu si-a abandonat fostii aliati comunisti si a inaugurat statul autoritar de tip arab la romani. Tara s-a umplut de agenti sirieni, palestinieni, libieni, iar vizitele lui Ceausescu la Cairo sau Tripoli s-au inmultit. Cu alte cuvinte, chiar daca geografic Romania apartine sud-estului european, si ideologic se pretindea un stat comunist (sau socialist, in fine), in realitate, din punct de vedere geopolitic ea a fost aliniata de Ceausescu la traditiile politice autoritare ale lumii arabe. Tot el a incercat sa inaugureze la romani republica monarhica, adica o forma de guvernamant in cadrul careia seful statului incearca sa lase mostenire fotoliul prezidential si puterea politica membrilor familiei sale. Metodele folosite pentru atingerea acestui scop i-au adus, atat pe el cat si pe sotia lui, in fata plutonului de executie, inaugurand astfel seria dictatorilor arabi care au fost executati in conditii asemanatoare, de la Saddam la Gaddafi.

Cu ajutorul unei parti a Securitatii, cea mai loiala clanului, Ceausescu a transformat practic Romania intr-un desert politic si o ruina economica. Nu trebuie sa ne miram astazi ca Ungaria, Cehia sau Polonia au societati civile puternice, iar noi nu. Situatia din Romania este similara cu cea a tarilor din Maghrebul arab, unde dictatorii executati sau exilati au distrus cu impunitate orice opozitie la planurile lor demente, invrajbindu-i pe oameni unii impotriva altora. Asemenea lucruri nu s-ar fi putut petrece fara ajutorul acestor instrumente ticaloase, adica elemente ale Securitatii care au cuplat la planurile de succesiune dinastica ale liderului si i-au reprimat pe oponentii regimului in mod sistematic. Nu de putine ori, asa cum evenimentele recente din Libia si Tunisia au demonstrat, acesti declasati profesional au fost ajutati de catre omologii lor din serviciile vestice, si chiar echipati de ei, in scopul obtinerii unei iluzorii "stabilitati politice".

Iata de ce mi se pare grav faptul ca au fost reactivati in timpul lui Basescu - si sunt folositi in pozitii cheie - indivizi care au continuat sa ramana in preajma lui Ceausescu si a fiului sau pana la disparitia acestora. Personal, ma deranjeaza nu atat prezenta unui om ca Basescu in fruntea statului, ci reaparitia acestor indivizi la guvern, la Cotroceni si in cadrul serviciilor noastre de securitate interna sau externa. Nu dau nume, ca se stie foarte bine despre cine este vorba.Mentalitatea lor servila, afirmata deja in perioada Ceausescu, ii face sa isi ofere si acum serviciile actualului detinator al functiei prezidentiale de la noi, din jurul caruia s-au retras in ultimii ani specialisti integri. Sunt «recuperati» deci azi, cei care l-au servit pe fostul dictator sau indivizi care l-ar fi servit daca li s-ar fi dat prilejul. Ei, nu-i nimic, n-au reusit atunci, reusesc acum…

Este nefast ce se intampla in politica noastra romaneasca. Avem milioane de romani pe drumuri si suntem condusi in continuare de politicieni pe care ii intereseaza mai mult puterea personala decat problemele tarii, si de foste instrumente ale dictaturii sau de copiii lor. Problema ar trebui sa fie in vizorul mai tuturor politologilor romani care isi merita acest nume, de la care asteptam sa aflam si ce solutii ar exista pentru a evita asemenea evolutii negative pe viitor.

O lovitura de teatru "contondenta"

Intr-unul din posting-urile mele de acum cateva luni, «Diplomatia romaneasca la rascruce», deploram faptul ca fostul ministru de externe Baconschi nu stie sa-si tina diplomatic gura atunci cand se afla peste hotare. Evenimentele ulterioare au dovedit ca nici inauntrul tarii nu scapa de acest defect, fiind in final silit sa demisioneze.

Din pacate, tarele diplomatiei romanesti nu au luat sfarsit odata cu numirea in functie a domnului Cristian Diaconescu. Contraperformanta sa in legatura cu blocarea acordarii statutului de candidat UE al Serbiei ne-a atras eticheta de «nationalisti de secol XIX» din partea unor diplomati vestici. Pana de curand, se considera la noi ca Serbia a fost si a ramas un prieten traditional al Romaniei. Iata ca talentele combinate ale presedintelui Basescu si ministrului Diaconescu au reusit sa anuleze si acest avantaj de care ne-am bucurat mai bine de o suta de ani.

Noua linie diplomatica inaugurata de Cristian Diaconescu are si un nume. Intr-un interviu acordat Romaniei libere, asemenea gen de politica externa este una «contondenta». Adica, sa-i dai la cap si ultimului vecin cu care te mai saluti inca, dar pe la spate daca se poate, ca sa nu aiba careva impresia ca poti avea incredere in romani ! Imi imaginez cu ingrijorare cum poate fi aplicata politica contondenta in relatia cu vecinii bulgari si mai ales cu cei maghiari, si ce instrumente de politica externa vor fi utilizate…

Domnul Diaconescu face parte din categoria de oameni politici care au fost ejectati din partidul de origine, la fel ca si actualul prim ministru, domnul Ungureanu. Primul a fost alungat din PSD, cel de-al doilea din PNL. Este meritul presedintelui Basescu ca, in disperare de cauza, a transformat institutia prezidentiala, ministerul de externe si serviciile secrete in aspiratoare de indezirabili politici ai altor partide. Numind la carma guvernului pe fostul sef SIE, una din marile ex-sperante politice ale CC al UTC din Romania, presedintele Basescu s-a aliniat practicilor politice recente din societatea rusa. Inainte de incheierea celui de-al doilea mandat, un alt alcoolic notoriu, Boris Eltin, l-a numit in functia de prim ministru pe marea speranta a serviciilor secrete rusesti. Asemanarea dintre cele doua situatii nu se opreste aici. Fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu si altii au inceput deja sa ii faca platforma actualului prim ministru pentru a candida la functia de presedinte la alegerile viitoare. Pai, de ce nu ?

Enormele gafe politice prezidentiale isi au, fireste, explicatia lor. La randul meu, ca absolvent al unor facultati politice, as fi provocat tot atatea dezastre daca mi s-ar fi incredintat prin absurd comanda unui petrolier… Vina pentru ca se afla in fruntea statului roman, insa, nu este a dumisale, ci a noastra, celor care am votat. Intr-o oarecare masura, este si vina masoneriei romane, care a uitat ca este urmasa de drept a fondatorilor statului si a permis ascensiunea politica a acestuia .

Afaceri pe plaiuri mioritice

Acum cateva zile am calatorit intr-un compartiment de tren cu un student in microelectronica al Universitatii Transilvania. Ca sa treaca timpul mai usor, am conversat despre structura cursului, despre sperantele de viitor ale tanarului, despre profesorii facultatii. Unul dintre acestia, Toacsa, un fagarasan inimos cu care am colaborat intr-o oarecare masura in anii '90, a reusit sa-si atraga stima si pretuirea studentilor pentru dedicatia cu care se daruieste educarii lor.

Primul meu contact cu autoritatile romanesti responsabile de evolutia microelectronicii la noi dateaza din 1986. Pe vremea aceea, indeplineam functia de corporate account manager al firmei ComputerLand din Sydney, cea mai mare retea de vanzari si service de microcalculatoare din lume. In 1985, ComputerLand Australasia, care raspundea de operatiunile corporatiei americane din zona Asia-Pacific, tocmai deschisese o reprezentanta la Beijing. Desi imi mergea foarte bine pe piata Sydney-ului, unde aveam clienti corporate importanti, ca Midland Bank sau American Express, am decis sa rog conducerea corporatiei sa ma sprijine pentru a deschide o filiala similara in Romania.

In anii '80 romanii erau intoxicati cu ideea ca noi, cei plecati in strainatate, suntem ahtiati dupa dolari si ca nu ne mai pasa de soarta celor ramasi acasa – ceea ce nu era, fireste, deloc adevarat. Astfel ca in toamna lui 1986, am primit de la sediul european al ComputerLand, din Luxemburg, scrisoarea de intentie pe care o solicitasem si m-am deplasat impreuna cu o colega de serviciu si sotul acesteia in Romania. Stiind ca regimul Ceausescu renuntase la importuri pentru a plati datoria externa, am venit cu ideea ca in eventualitatea deschiderii unei filiale in Romania, sa acceptam plata in contrapartida. ComputerLand avea nevoie de tot felul de utility programs, destul de simple dar inexistente pe vremea aceea, care puteau fi scrise de softistii romani, apoi cumparate de corporatie si redistribuite in intreaga lume, partea romana urmand a primi numarul de microcalculatoare reprezentand contravaloarea serviciilor prestate.

Dupa cateva tatonari ni s-a spus sa ne prezentam cu scrisoarea de intentie la Camera de Comert a Romaniei, unde am fost primiti de directorul (vezi colonel de securitate) Dragos Diaconescu. Nici n-am apucat bine sa detaliez planul nostru ingenios de furnizare de microcalculatoare contra produse soft, ca am fost scos din meeting pe holul institutiei, unde domnul Diaconescu mi-a propus, nici mai mult nici mai putin, sa ajut partea romana sa importe mini-computere DEC VAX 9000, care erau dorite de toate tarile comuniste, dar nu puteau fi obtinute de catre acestea. La vremea aceea, transferurile de tehnologii inalte catre blocul comunist erau coordonate de CoCom, organizatie condusa de la Paris de un general american de patru stele care trebuia sa autorizeze toate aceste exporturi. Nu mai mentionez faptul ca domnul Diaconescu si-a permis sa ma numeasca 'transfug', si mi-a indicat autoritar sa incerc sa gasesc cai de ocolire a embargoului, cu toate riscurile enorme pe care o asemenea fapta o presupunea pentru libertatea mea personala (avusesem colegi englezi care incalcasera embargoul vanzand VAX-uri rusilor, si care s-au trezit ridicati de pe strada in Italia, judecati si incarcerati de urgenta in Washington pentru incalcarea prevederilor CoCom).

Am parasit Romania dezamagit, insa nu am abandonat ideea furnizarii de microcalculatoare, care lipseau cu desavarsire din tara din cauza puternicii aversiuni prezidentiale. Imediat dupa izbucnirea revolutiei, m-am angajat la producatorul Australian Microbits si am revenit in Romania in 1990 cu oferte de microcalculatoare 386SX si 486 foarte competitive. Pana in 1991, Romania s-a mai aflat pe lista neagra a CoCom, alaturi de Coreea de Nord, Irak, Uniunea Sovietica, samd. Cu toate acestea, am obtinut in prealabil o autorizatie de export de la aceasta temuta institutie si am introdus prima retea LAN de microcalculatoare din Romania, achizitionata de Institutul de Tehnica de Calcul (ITC) Bucuresti. Am vandut doua retele similare, insa de mai mici dimensiuni, uzinei Tractorul si firmei Tunele SA din Brasov. Ani de zile dupa aceea, am discutat cu directorii centrelor de calcul respective, care s-au aratat foarte multumiti de fiabilitatea si performantele computerelor, ce functionau inca, la zece ani dupa livrare.

Cele cateva sute de mii de dolari americani astfel obtinuti m-au ajutat sa il conving pe seful firmei australiene sa deschidem, impreuna cu un partener roman, o firma mixta la Brasov. Aceasta urma sa se ocupe de importul componentelor si asamblarea lor in tara, pentru a reduce si mai mult costul calculatoarelor Microbits. Problema nu era academica : in timp ce noi furnizam echipamente dotate cu procesoare de ultima generatie Intel 486, cu soft si imprimanta incluse, pentru 11.000 de dolari australieni, concurenta noastra pe plan local furniza microcalculatoare aduse din Olanda sau Germania, echipate cu procesoare 386 vechi, la un pret aproape dublu. In acest context l-am cunoscut pe profesorul Toacsa, cu care am incercat initial sa formam firma mixta, fara insa a reusi.

In cele din urma, am gasit un partener in persoana unui inspector de cont al Bancii Romane de Dezvoltare, care pana atunci se ocupase de conturile uzinelor cu productie militara din localitate. Documentele au fost intocmite, am gasit spatiu de birou la hotelul Aro Palace, au fost lansate invitatiile pentru festivitatea de deschidere a firmei. Cu cateva zile inainte de data deschiderii, inspectorasul nostru imi spune ca ar fi bine sa-l vizitam pe “unchiul” sau din Bucuresti. Eram deja in vara lui 1991, la o luna dupa incheierea primului razboi din Golf impotriva lui Saddam Hussein. Unchiul ne-a propus sa ne faca “milionari in valuta” pe amandoi. Tot ce trebuia sa fac era sa ma folosesc de autorizatia CoCom pe care o aveam pentru a importa in Romania cateva sute, posibil mii, de microcomputere 486 performante, in vederea re-exportarii lor catre regimul lui Saddam in Irak. I-am raspuns unchiului ca eu sunt multumit cu salariul de 3.000 de dolari lunar, si ca nu este o prioritate imbogatirea peste noapte si in orice conditii. Am refuzat deci sa incalcam embargoul CoCom impreuna, motiv pentru care partenerul meu roman a disparut in ziua urmatoare cu actele de constituire cu tot, torpiland deschiderea firmei. Lansarea festiva nu a mai avut loc, iar eu am fost concediat in urma scandalului iscat, ramanand pe drumuri, cu copilul nou-nascut in cosulet si sotia lauza...

Intamplari ca acelea de mai sus ilustreaza cat de dificil era sa lucrezi cu foste instrumente ale securitatii militare sau coordonatori ai comertului exterior al Romaniei. Daca comunistii locali s-ar fi inspirat din exemplul chinezilor, insa, care au reusit in ultimele decenii o colaborare perfecta cu chinezii emigrati, progresul economic al Romaniei ar fi fost mult accelerat. Cu gandul numai la propriile buzunare, cei de acasa au dat constant cinstea pe rusine, dezavantajandu-ne pe termen lung pe noi toti.

In loc de incheiere :
In primavara lui 1987, ideea contrapartidei avansate de mine in negocierile de la Camera de Comert a Romaniei a fost pusa in practica de... Partidul Comunist Maghiar si filiala Apple Computers din Paris. Astfel, proprietarul unei mici firme de soft din Budapesta, insotit de un oficial al partidului comunist, a negociat un asemenea contract (microcalculatoare contra programe soft), care i-a adus milioane de dolari in numai cativa ani si i-a propulsat pe softistii maghiari intr-o pozitie de top in Europa de Vest. Cum a fost posibil ? Inainte de plecarea mea din Romania, in iarna lui '86-'87, imi discutasem dezamagirea cu un profesor de fizica brasovean de origine maghiara, care facea drumuri frecvente la Budapesta.

Romani la mila altor state

In ultima vreme suntem bombardati cu stiri despre criza datoriilor suverane, ce are potentialul sa degenereze intr-o depresiune economica de toata frumusetea, egaland prin amploare pe cea din 1930.

Foarte putini analisti economici romani, ca sa nu mai vorbim de guvernantii zilei, au luat in considerare, insa, implicatiile crizei pentru milioanele de romani care lucreaza in Italia, Spania sau Grecia. Guvernul se autofelicita inca pentru ca prin reducerea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor a diminuat drastic consumul intern. Nici vorba de masuri pentru crearea de locuri de munca sau oportunitati pentru romanii care sunt nevoiti sa se intoarca acasa in urma reducerii la minimum a activitatii in sectorul constructiilor din Spania sau Italia. Desi vreme de un deceniu acestia au ajutat efectiv statul roman sa inregistreze o rata a somajului relativ mica, de 7 – 8 la suta, lucrand in afara tarii, rasplata pentru eforturile lor se lasa inca asteptata. Ar mai trebui mentionat in acest context si faptul ca in ultimii zece ani miliardele de euro trimisi de acestia acasa au contribuit intr-o masura esentiala la echilibrarea balantei de plati a Romaniei si au alimentat un boom al importurilor intre 2004 si 2007 care a facut posibila o crestere economica de peste 6 la suta anual.

Inca din 2009, atrageam atentia guvernantilor actuali asupra situatiei dramatice a romanilor din Spania, in articole publicate in ziare de mare tiraj ca Evenimentul Zilei. In intervalul de timp care s-a scurs de atunci, guvernul nu a binevoit sa elaboreze o strategie de reintegrare profesionala a romanilor nevoiti sa se intoarca in tara. Cu mici exceptii politicianiste din preajma alegerilor din 2008 si 2009, situatia acestori romani a fost lasata de izbeliste, sau mai bine zis in voia lui Dumnezeu. Bani din fonduri europene ar fi existat, proiectele de refacere a infrastructurii ar fi putut fi accelerate si amplificate, iar abilitatile muncitorilor romani care au lucrat pentru firme straine atatia ani ar fi putut fi folosite in interes national. Or, asa cum constatam, clasa noastra politica ramane in continuare mult mai preocupata de umplerea buzunarelor proprii decat de rezolvarea problemelor economice ale tarii si ale cetatenilor ei. Cu toate ca oportunitatile de angajare oferite de tarile mediteraneene au disparut, politicienii se comporta ca si cand nu au nicio responsabilitate fata de cei ramasi fara serviciu inafara tarii. Dimpotriva, presa romaneasca este plina de anunturi care ii invita pe acestia sa caute de lucru in tari din centrul si nordul Europei. Citindu-le, ai senzatia ca guvernantii nostri sunt dispusi sa ii impinga pe romani si in cosmos sa lucreze, singura problema fiind deocamdata numai absenta unor santiere pe Luna sau pe Marte.

Cu toate acestea, guvernantii actuali nu ar fi castigat alegerile din 2008, sau cele prezidentiale din 2009 fara sprijinul electoral obtinut de la romanii care lucreaza (inca) in strainatate.

Intre timp, infrastructura feroviara si rutiera din tara este tot mai paraginita, accidentele feroviare se inmultesc, transportatorii continuand sa plateasca sume exorbitante pentru repararea autovehiculelor care se uzeaza fizic mai repede ca in alte state ale Uniunii. Desi situatia economica a romanilor se agraveaza pe zi ce trece, apropierea alegerilor ii obliga pe guvernanti sa prezinte inca rezultatele masurilor de austeritate in roz. La randul ei, opozitia nu a fost in stare sa propuna strategii alternative care sa scoata tara din punctul mort in care se afla, si sa contribuie la bunastarea generala. Din aceste motive, este de asteptat ca adancirea crizei financiare la nivel european si incetinirea cresterii economice mondiale sa afecteze foarte grav evolutiile economice si sociale din Romania in urmatorii ani.

Lumea araba si modelul turc

Ne convine sau nu, realitatea este ca traim intr-o lume care este – si a fost intotdeauna – in continua miscare si transformare. Revolutiile arabe din acest an o dovedesc cu prisosinta, dupa ce in ultimii treizeci de ani am fost obisnuiti sa credem ca lumea araba este o lume aparte, importanta din punct de vedere strategic si al resurselor naturale, dar incapabila de progrese in planul drepturilor omului si al democratiei. Religia islamica si islamismul politic au fost prezentate drept extrem de periculoase pentru stabilitatea statelor arabe si – dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 – pentru pacea si stabilitatea intregii lumi.

Un alt eveniment major care a spulberat cliseele traditionale de gandire ale vestului s-a petrecut pe 12 iunie. Pentru prima data in istoria democratica a Turciei, deci de la 1946 incoace, guvernul, condus de Recep Tayyip Erdogan, a castigat un al treilea mandat consecutiv, cu un scor electoral de 50 la suta. Aceasta victorie electorala consfinteste succesul pe plan economic si politic al noului regim politic inaugurat de Erdogan in 2002, care a stabilizat economic tara, a schimbat radical agenda geopolitica a diplomatiei Turciei si a reusit pe cale pasnica sa elimine amenintarea permanenta a loviturilor de stat, devenita emblema Turciei kemaliste.

In 1998, cand rezultatele alegerilor din Turcia au fost anulate de kemalisti, iar partidului islamic condus de Necmetin Erbakan i s-a refuzat sansa de a forma guvernul, am intervenit prin intermediul revistei Time in favoarea islamistilor turci. Cu acea ocazie, sustineam – si sustin si acum – ca ascensiunea unui partid islamic in Turcia nu va conduce in mod automat la relatii tensionate cu vestul, sau la evolutii politice de tip iranian. Din pacate, la vremea respectiva am fost singurul care a avut intuitia profesionala necesara, desi dupa 2004 si alti specialisti, mai ales din Franta, au inceput sa sustina faptul ca principiile democratiei nu sunt incompatibile cu Islamul. Din acest motiv, consider lobby-ul meu din revista Time si articolele de sprijin pe care le-am publicat in 2008 in Curierul Atenei ca cele mai importante realizari profesionale personale de pana acum.

Din punct de vedere al relatiilor internationale, este suficient sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat cu directia revolutiilor arabe din 2011 in absenta unui model functional de democratie islamica cum este cel oferit de Turcia. Cei mai multi specialisti sunt acum de acord ca s-ar fi putut ajunge la o situatie in care protestatarii arabi ar fi avut ca unic model revolutia iraniana, anti-capitalista si anti-americana, cu toate consecintele nefavorabile pe care ni le putem lesne imagina. Or, in loc de aceasta, protestatarii sirieni arboreaza in demonstratiile lor portretele lui Erdogan, iar o buna parte dintre islamicii egipteni incearca sa emuleze modelul politic turcesc. Reorientarea agendei diplomatice si geopolitice a Turciei din ultimii cativa ani si succesele culturale obtinute de produsele mass-media si filmele turcesti sunt apreciate de populatiile islamice central-asiatice si arabe deopotriva. Aceasta influenta noua exercitata de Turcia in lumea musulmana este un exemplu clasic de "soft power" in actiune, care inlocuieste amenintarea militara potentiala pe care a reprezentat-o vreme de decenii Turcia kemalista pentru tarile din jur, ca Grecia sau Armenia.

Fireste, nu toata lumea e multumita cu evolutiile din Turcia. Este suficient sa amintesc aici acuzatiile deplasate de "neo-otomanism", care apar regulat in coloanele Romaniei libere si chiar ale Evenimentului Zilei. In realitate, neo-otomanismul este promovat de catre unele cercuri vestice, pe baza unor teorii geopolitice destul de influente care apartin unui istoric canadian de origine greaca, inspiratorul lui Samuel Huntington. Potrivit acestuia, ar fi de dorit ca Grecia si Turcia sa fie federalizate politic, ca o preconditie a revenirii la situatia de dominatie politica exercitata de imperiul otoman din Balcani pana in Orientul Mijlociu si nordul Africii. Ce conteaza insa pentru unii reporteri fara pregatire profesionala de specialitate care este adevarul, si ce urmareste de fapt partidul AKP al lui Erdogan ? In lumea presei scrise din ultimele cateva decenii, iluziile, minciunile oficiale si manipularile au devenit mai importante decat reflectarea realitatilor din teren, motiv pentru care opinia publica romaneasca si chiar cea internationala a ajuns sa creada tot felul de bazaconii si neadevaruri, care daca sunt sustinute indeajuns de mult timp si de mai multe publicatii, reusesc sa ne afecteze modul in care interpretam evenimentele care se desfasoara sub ochii nostri.

In ce ma priveste, stiu ca guvernul Erdogan, ca in orice activitate umana, va comite si anumite greseli de tactica si strategie politica. Sunt insa convins ca modelul parlamentar crestin-democrat german va prevala in reformarea statului turc si ca Erdogan va reusi sa evite capcana emularii de catre Turcia a republicilor prezidentiale de tip rusesc sau american. Nu ne ramane, cred eu, decat sa le dorim in continuare succes in eforturile de reformare a constitutiei Turciei din 1980 si a "democratiei" de inspiratie kemalista.

Romania si terorismul international

Actiunea de comando a Statelor Unite impotriva lui bin Laden si atentatul de la Marakesh m-au facut sa reflectez asupra folosirii teroristilor ca instrumente politice de catre unele state, servicii secrete sau partide.

Regele Marocului spre exemplu, este presat de miscarile populare din lumea araba si de propria populatie sa renunte la puterea absoluta pe care o detine, in favoarea unei monarhii de tip constitutional. Pentru un om ca Mahomed al VI-lea, care este sef absolut al statului si controleaza prin firmele sale 60 la suta din valoarea actiunilor de pe bursa marocana, o asemenea reforma pare de neconceput. Asa ca pe 14 aprilie acesta a eliberat din puscarie cativa teroristi AQMI (al Qaeda in Magrebul Islamic) notorii. Dupa cateva zile a avut loc atentatul de la Marakesh unde au murit francezi, olandezi si canadieni. Opozitia marocana sustine ca atentatul ar putea fi opera unor cercuri apropiate palatului, avand ca scop compromiterea procesului de reforma din Maroc si revenirea la masuri de securitate arbitrare, atat de dragi tuturor dictatorilor. In ce ma priveste, episodul imi aduce aminte de eliberarea marilor infractori din puscariile comuniste de catre Ceausescu in anii '70, asa, ca sa se invete minte Vestul sa il mai critice ca nu respecta drepturile omului ! Hotilor li s-au dat pasapoarte, acestia putand sa-si exercite "meseria" in Occident, din Franta pana in Australia, sub inaltul patronaj prezidential. In Sydney in anii '80 acestia erau clientii cei mai de vaza ai consulatului roman, neavand nicio problema sa isi aduca rudele din tara si sa il indestuleze pe consulul de atunci cu aur si cu bani obtinuti, fireste, prin furt.

Povestea cu bin Laden devine din ce in ce mai cetoasa. Autoritatile americane inca pretind ca serviciile SUA nu au stiut nimic despre pregatirea atacului din 11 septembrie 2001. In luna august al aceluiasi an ma aflam in Adelaide, Australia, fiind nevoit sa locuiesc intr-un cartier dominat de anarhisti verzi, grupati intr-o miscare cu numele sugestiv S-11 (September 11). Am observat ca acestia devenisera neobisnuit de agitati, facand din noapte zi si anticipand un eveniment important care urma sa se produca. Mi-am impartasit temerile cu politia locala, biroul parlamentarului liberal din zona, si chiar un think tank important din Washington. Nimeni din cei contactati nu au parut interesati, desi un anarhist australian din Adelaide, David Hicks, ajunsese membru marcant al conducerii al Qaeda din Afghanistan, fiind capturat si incarcerat la Guantanamo in urma interventiei americane. Singura explicatie logica pe care mi-am oferit-o in legatura cu aceasta situatie a fost ca serviciile americane si australiene specializate au stiut ce urma sa se intample, dar au preferat sa nu isi faca datoria de a proteja populatia. Cu mai bine de un an inainte, unul dintre liderii miscarii neoconservatoare a sustinut intr-un eseu ca numai un asemenea incident, gen Pearl Harbor, ii putea convinge pe americani sa fie de acord cu sporirea cheltuielilor militare, intr-o perioada in care complexul militar-industrial incepuse sa fie afectat de diminuarea drastica a acestora.

Din pacate, Romania este un alt exemplu notoriu in privinta colaborarii dintre servicii secrete, politicieni si organizatii teroriste din lumea araba. Stim astazi ca Ceausescu s-a sprijinit masiv pe teroristi arabi pentru a elimina oameni ca Vlad Gerorgescu si ca a oferit adapost, printre altii, si lui Carlos Sacalul. Aceasta "traditie" neconforma cu istoria si filosofia politica a Romaniei a fost continuata si de Ion Iliescu. Potrivit celor mai multe surse autorizate, organizatiilor teroriste arabe ca Hezbollah, Hamas si chiar al Qaeda li s-a permis sa faca contrabanda pe teritoriul Romaniei, in dauna veniturilor statului, dar in favoarea pusculitei electorale a PDSR sau a unora dintre membri sai. In 1997, cand un grup de firme-paravan, in frunte cu un agent Hezbollah notoriu, au actionat concertat ca sa ma scoata de pe piata, in scopul extinderii activitatilor de contrabanda si in domeniul in care activam eu, am semnalat cazul atat Camerei de Comert cat si Consiliului Concurentei. Singura consecinta practica a fost actionarea mea in justitie de catre patronul Hezbollah in chestiune, Judecatoria Brasov considerand ca acestuia i s-a lezat "bunul nume". Personal nu i-am considerat vinovati pe arabii in cauza, ci statul roman, care si-a abandonat astfel obligatia de a-si proteja cetatenii si proprietarii de firma care isi plateau impozitele. Multi dintre reprezentantii statului preferau cardasia cu arabii, fiindca, asa cum declara un politist brasovean in anii '90, veniturile de la acestia erau substantial mai mari decat salariul obtinut de la stat. Cazul meu a ajuns in 2002 la CEDO, asteptandu-si inca rezolvarea.

Dupa atacul terorist din 11 septembrie 2001, istoricul Marius Oprea, fost consilier prezidential al presedintelui Constantinescu in materie de securitate, publica in Romania Libera un rechizitoriu al regimului Iliescu bazat pe documente confidentiale ale cancelariei prezidentiale. Acesta a dovedit fara niciun dubiu ca in anii '90 Romania devenise paradisul fiscal al organizatiilor teroriste din lumea araba, care si-au putut finanta astfel operatiunile. Intre timp Iliescu revenise la presedintie, fapt care i-a dat prilejul sa il hartuiasca prin justitie pe istoricul nostru si sa ii retraga certificatul ORNIS. De fapt, Marius Oprea nu a facut decat sa incerce sa repare ce se mai putea repara din reputatia de rai al teroristilor pe care o capatase Romania.

Unele ramuri ale masoneriei internationale au folosit din plin terorismul pentru atingerea unor obiective politice. Potrivit Istoriei Oficiale a Masoneriei scrisa de marele maestru al LMNR Comanescu, asasinii arhiducelui Franz Ferdinand faceau parte din masoneria sarba. Deasemenea, serviciul secret militar german a facilitat revolutia bolsevica, ajutandu-l pe Lenin sa ajunga la Sankt Petersburg in 1917. Nici Iugoslavia, nici Uniunea Sovietica nu mai exista astazi -- dovada ca realizarile obtinute prin terorism si prin crima nu rezista in timp. Rezultatele sangeroasei revolutii iliesciene se lasa inca asteptate, iar conducatorul ei este urmarit constant in justitie de victimele celor impuscati inutil in decembrie 1989...

Traditia masoneriei romane este una pasnica. Obiectivele politice majore ale statului roman nu au fost atinse, cu exceptia perioadei comuniste, utilizand crima politica sau teroristi ca instrumente de sprijin. Rezultatele au fost mult mai solide decat in cazul vecinilor nostri sarbi : Romania a ramas un stat important pe harta Europei, al saptelea ca pondere a populatiei. Mai mult, masoneria romana a fost grav afectata de terorismul intern legionar si are toate motivele sa refuze orice practica ce include folosirea organizatiilor teroriste in atingerea unor obiective politice sau economice. Astazi, cand la conducerea LMNR a fost ales un medic pediatru, care trebuie sa aprecieze viata umana la justa ei valoare, masoneria romana are ocazia sa repare greselile trecutului si sa inceteze colaborarea cu acei membri care s-au facut vinovati de complicitate cu terorismul international.

Diplomatia Romaniei la rascruce

In ultima vreme am fost intrebat de mai multi romani cu care am venit in contact , de ce m-am apucat – la varsta mea – sa studiez pentru un al doilea masterat in geopolitica si relatii internationale.

Cele doua domenii mi-au starnit interesul inca de pe bancile facultatii. Ca absolvent al Facultatii de Istorie din Iasi – fondata, ca dealtfel si statul roman modern, de istoricul Mihail Kogalniceanu – mi-am dat seama de importanta exceptionala pe care o au intelegerea geopolitica a contextului international si rolul privilegiat al diplomatiei in asigurarea supravietuirii natiunii. Ca istoric, aceste probleme nu au incetat niciodata sa ma preocupe, indiferent de preocuparile legate de supravietuirea economica pe care le avem cu totii.

Romania a fost ab initio un stat slab (weak state), care nu s-a putut baza in relatiile sale cu alte state pe o economie puternica, sau o pe o armata numeroasa si bine echipata. Spre deosebire de Italia si Germania, care s-au unificat in aceeasi perioada cu Romania, romanii nu si-au fondat statul modern “prin sange si foc”, ci dand dovada de o iscusinta deosebita in arta diplomatiei. Intr-o lume de capete incoronate nutrind ambitii teritoriale diverse, romanii pasoptisti au reusit turul de forta de a convinge Parisul si Berlinul, si apoi celelalte mari puteri, ca aspiratiile lor de a trai intr-un stat unificat sunt demne de sprijinit din punct de vedere politic si militar de catre marile puteri.

Traditia mostenita de la fondatori a fost respectata si de Bratieni. Astfel, desi in 1914 la conducerea tarii aveam un Hohenzollern, iar alianta anglo-franco-rusa parea mai putin solida din punct de vedere militar decat masinaria de razboi germano-austriaca, Bratienii au stiut sa pozitioneze Romania de partea eventualilor invingatori, cu toate riscurile initiale enorme pentru securitatea tarii.

Ultimul mare reprezentant al traditiei diplomatice pasoptiste a fost, fireste, Nicolae Titulescu, care s-a impotrivit includerii Romaniei in planurile aberante ale lui Hitler, mentinand legaturile stranse ale diplomatiei romanesti cu Franta si Anglia, chiar si atunci cand cele doua tari au fost silite de slabiciunea lor interna sa faca mari concesii teritoriale Germaniei.

Cel dintai sef de stat roman care n-a inteles imperativele geopolitice si a abandonat aliantele traditionale ale diplomatiei romanesti a fost maresalul Antonescu. Impresionat de puterea militara deosebita a Germaniei naziste, acesta s-a lasat atras in orbita tarilor Axei, facand aceleasi greseli ca Hitler : a participat la atacul impotriva Uniunii Sovietice si a deportat evrei spre lagarele de concentrare naziste. In urma acestei aventuri, am pierdut Basarabia a doua oara intr-un deceniu.

O revenire partiala la gandirea geopolitica si diplomatica traditionala s=a produs in anii '60. Scindarea tot mai evidenta a blocului comunist intre URSS si aliatii sai din Pactul de la Varsovia,pe de o parte, si China, pe de alta parte, i-a determinat pe consilierii lui Ceausescu in frunte cu Corneliu Manescu sa opteze pentru tabara chineza. Reorientarea a fost plina de riscuri, avand in vedere ca URSS domina militar la vremea aceea continentul european pana la Berlin iar China era departe si nu putea fi considerata o putere militara . Astazi, cand URSS a disparut de pe harta si China inregistreaza succese economice extraordinare, invidiate global, justetea reorientarii politicii externe romanesti din anii '60 apare aproape geniala.

Lucrurile s-au schimbat insa drastic dupa 1989 si mai ales dupa aderarea Romaniei la NATO din 2003. Fascinatia cu puterea militara americana si influenta disproportionat de mare pe care au dobandit-o americanii in politica interna si externa a Romaniei au ajuns, din pacate, sa vicieze gandirea conducatorilor nostri politici. Neglijand traditii vitale ale trecutului nostru diplomatic, Romania s-a angajat plenar la remorca Statelor Unite. In divergenta de politici dintre Uniunea Europeana si SUA, care s-a accentuat dupa invazia Irakului, Romania s-a plasat cu arme si bagaje in tabara americana.

Este adevarat ca Uniunea Europeana nu este nici pe departe la fel de puternica din punct de vedere militar ca Statele Unite si nici nu isi doreste asa ceva. In cele din urma, germanii au inteles ca o sfera de influenta economica stabila nu se cucereste cu tancul, cum a crezut Hitler, ci cu autoturisme Mercedes sau BMW si cu masini-unelte de care industriile centrului si estului european au nevoie. Pentru prima data in istoria continentului, nemtii au mai inteles ca expansiunea lor economica nu poate avea loc in conditiile unei confruntari cu Franta, ci cooperand cu aceasta. Produsul intelegerii franco-germane este Uniunea Europeana, admirata si imitata din Asia pana in America Latina, si invidiata fara temeiuri serioase de Statele Unite. Este adevarat, Uniunea Europeana nu isi bazeaza statutul si influenta pe un complex militaro-industrial care sa bage spaima in rusi, asa cum ar fi dorit ex-presedintele Constantinescu si altii. Influenta Uniunii la Moscova este, in pofida acestui fapt, mai mare decat a fost vreodata sau decat spera sa o detina diplomatia americana...

Toate aceste transformari geopolitice au lasat Bucurestiul pe tusa, acesta preferand sa numeasca la conducerea diplomatiei romanesti si in posturi de ambasador oameni fara viziune sau talent diplomatic. Asa cum remarcam inca din 2007, spre exemplu, la ambasada Romaniei din Washington, 90 la suta din personal erau ingineri de profesie, reciclati peste noapte in emisari diplomatici ai Romaniei. Si astazi, la conducerea diplomatiei romanesti avem un ministru cu studii teologice, poate in credinta ca numai Dumnezeu ne mai poate ajuta sa iesim din conul de umbra in care a fost aruncata Romania de catre clasa politica post-decembrista.

Aceasta fiind situatia, nu este de mirare ca presedintele Sarkozy il ocoleste sistematic pe al nostru , ori ca diplomatii Uniunii Europene nu mai gasesc audienta de altadata pe langa guvernul Romaniei, care totusi doreste sa adere la spatiul Schengen si sa fie considerat un partener respectabil al Uniunii.

Ca stat slab, Romania nu isi poate deci permite luxul adoptarii unei agende geopolitice gresite sau sa neglijeze calitatea si pregatirea diplomatilor nostri, asa cum a fost cazul in ultimii douazeci de ani. Daca viitorul nu este, in mare masura, decat extrapolarea unor tendinte ale trecutului, este nevoie sa punem in paranteze “realizarile” post-decembriste si sa revenim la ceea ce am facut odinioara mai bine ca altii. Pentru aceasta este insa nevoie de alte viziuni geopolitice si de alti formatori ai viitorilor diplomati romani, oameni care, ca si subsemnatul, isi doresc sa redea Romaniei profesionistii de care are nevoie pentru a-si redobandi respectul si audienta pe care le-a avut candva in capitalele Uniunii Europene.

Revolutiile arabe si Romania

Revolutiile din lumea araba au surprins multi observatori ai scenei politice internationale, mai ales din tarile vestice. Acestea au fost comparate, nu fara o oarecare indreptatire, cu valul revolutionar din 1989, care a inlaturat structurile totalitare din tarile blocului estic.

Romania zilelor noastre trece prin aceleasi dificultati ca Tunisia, tara maghrebina unde a inceput totul. Tunisienii au reputatia unui popor bine educat. Ca si la noi, o buna parte a tinerilor sunt absolventi de institute si universitati, dar nu isi gasesc un loc de munca decent in tara de origine. Foarte multi dintre tinerii tunisieni sunt siliti fie sa lucreze ca ospatari, cameriste sau vanzatori ambulanti de fructe, fie sa lucreze sezonier in Libia, sau – pentru cei mai norocosi dintre ei – in tarile Uniunii din nordul Mediteranei. In ultimii ani, am intalnit nu putini doctori, ingineri sau profesori romani care sunt siliti sa lucreze in tari ca Spania, Italia sau Grecia din cauza ca economia romaneasca, cu toata cresterea inregistrata in anii 2004-2007, nu este inca capabila sa ocupe in mod adecvat forta de munca disponibila, sau sa o plateasca decent.

In ambele cazuri, modelul economic de tip neoliberal a generat crestere economica, insa a adancit foarte mult inegalitatile sociale. Tunisia, spre exemplu, a fost considerata, pana la izbucnirea revolutiei, cea mai performanta tara din Africa din punct de vedere al cresterii economice. Unde se strangeau profiturile si cine beneficia de ele este cu totul alta poveste, de care am aflat cu totii numai dupa izbucnirea revolutiei.

Desi exista multe asemanari intre revolutiile arabe si cele din 1989 din zona noastra, exista totusi si deosebiri fundamentale. Regimurile pro-vestice sau pro-americane din tari ca Tunisia, Egipt, Iordania, Bahrain sau Yemen, nu pot fi comparate cu regimurile comuniste autarhice din centrul si estul Europei. Acestea din urma s-au aflat vreme de cincizeci de ani angajate intr-o lupta ideologica cu regimurile democratice ale occidentului, iar abuzurile lor erau denuntate periodic in mass-media tarilor vestice. Cu totul alta a fost situatia in lumea araba, unde regimurile represive ale lui Ben Ali, Mubarak sau Ali Saleh au fost sprijinite cu sume importante de Statele Unite sau, in cazul Tunisiei, cu fonduri de dezvoltare si acces la pietele Uniunii Europene. Sprijinul vestic a continuat si dupa izbucnirea revolutiilor din Tunisia si Egipt, spre exemplu. La momentul izbucnirii revolutiei tunisiene, doamna Alliot-Marie, fost ministru de externe, s-a deplasat la Tunis pentru a oferi dictatorului Ben Ali sprijin logistic si expertiza politieneasca a Frantei. Parca nedorind sa fie mai prejos, doamna Clinton a spijinit, prin declaratiile ei, regimul Mubarak din Egipt, descriindu-l ca stabil si in control in chiar saptamana in care caderea acestuia devenise iminenta.

Tranzitia tarilor arabe spre democratie

In urma revolutiilor, care vor continua probabil pana la caderea ultimilor dictatori pe viata din lumea araba, in tari ca Tunisia, Egipt, Iordania sau Maroc populatia, mai ales tinerii, continua lupta pentru instaurarea democratiei si pentru a obtine garantii constitutionale impotriva abuzurilor puterii.

Revolutiile au pus capat presedintiilor pe viata, si – daca consideram exemplul Egiptului, Libiei sau al Yemenului – a regulii succesiunii dinastice. In acelasi timp, in cele mai avansate tari arabe, ca Tunisia, intelectualii si societatea civila au ajuns la concluzia ca tocmai republica prezidentiala este forma de guvernamant care a facut posibila ascensiunea politica a unor dictatori extrem de periculosi, hrapareti si organizati, impreuna cu suporterii lor, in stil mafiot. Astfel, Mansour Moalla, fondator al bancii centrale tunisiene, doctor in drept si fost ministru al economiei, considera ca republica parlamentara este singura forma de guvernamant care ofera garantii sigure impotriva abuzului de putere sau coruptiei si garanteaza in mod adecvat drepturile tuturor cetatenilor.

Tunisienii sau egiptenii au serioase probleme cu retelele formale si informale aparute in perioada dictaturii, care, ca si in Romania, urmaresc sabotarea tranzitiei spre democratie. Acestea vor ingreuna semnificativ, asa cum s-a intamplat si in Romania, normalizarea vietii politice .

Stadiul reformei constitutionale in Romania

Criza economica, institutionala si constitutionala din Romania m-a condus, inca din 2008, la concluzii similare. Republica prezidentiala la romani, mostenire politica din vremea comunismului, va trebui abandonata in favoarea re-instaurarii republicii parlamentare.

Presedintele Basescu incearca in continuare sa gaseasca formule de reforma constitutionala, dar stilul sau confruntational nu poate asigura nici pe departe consensul politic de care este nevoie pentru succesul unui asemenea demers. In plus,problema reala nu este aceea a reducerii numarului de parlamentari. Importante economii pot fi obtinute si daca durata unui mandat de parlamentar creste de la 4 la 5 ani, la fel ca aceea a mandatului presedintelui. Mai important, insa, este ca acesta din urma sa fie ales de catre parlament si revocat de acesta, nu prin vot direct. Orice alta discutie privind reforma constitutionala la noi nu poate reprezenta decat o simpla incercare de a ascunde populatiei faptul ca republica prezidentiala inaugurata de Nicolae Ceausescu a devenit o forma de guvernamant toxica pentru Romania.

Experimente economice si putinism politic

Guvernul Romaniei a adoptat, in preajma sarbatorilor de iarna, un buget de austeritate care afecteaza grav Educatia si Sanatatea, dar lasa neatinse sau chiar suplimenteaza bugetele serviciilor secrete sau speciale. Din Statele Unite, Cornel Ban sustine in coloanele Evenimentului Zilei ca austeritatea draconica din Romania este identica cu cea adoptata de letoni, amandoua tarile parand sa faca parte dintr-un experiment. Experimentul cui ?



Nobelistul american Joseph Stiglitz sustine, insa, ca masurile de austeritate vor afecta si mai mult sansa relansarii economice, prin scaderea consumului, majorarea cheltuielilor sociale ale statelor care spera sa isi reduca cheltuielile, samd. Fireste, existau, potrivit aceluiasi economist, solutii care ar fi condus la o relansare economica mai rapida, fara nevoia adoptarii de masuri de austeritate draconice. Dar cine sa asculte ? Politicienii Uniunii Europene par sa fi colapsat la logica defectuoasa a neoliberalismului, responsabil pentru marile crize financiare si fiscale din ultimii ani.



In fine, revista britanica The Economist sustine ca masurile dure de austeritate complementeaza o intarire a autoritarismului politic in estul Europei - un fenomen etichetat de aceasta ca "putinism politic". Liderii afectati de aceasta eticheta ar fi politicienii letonieni, premierul Orban sau presedintele Basescu. De fapt, autoritarismul politic actual reflecta deziluzia tarilor din centrul si sud-estul Europei cu politicile de globalizare si cele de austeritate, un fenomen pe care l-am semnalat inca din 1998 si l-am descris in coloanele ziarului Curentul si in introducerea cartii mele electronice, "Falimentul republicii inginerilor".



Din pacate, 2011 se anunta un an de crestere economica anemica insotita de o tensionare exponentiala a relatiilor internationale, generate de inabilitatea marilor state ale lumii, in special China si Statele Unite, de a gasi impreuna solutii la dezechilibrele valutare, comerciale si de alta natura care impiedica buna functionare a economiei mondiale.



Cu salarii amputate si sperante naruite, romanilor nu le ramane de sarbatori decat sa isi linga ranile in intimitatea familiilor lor si sa incerce sa uite, la un pahar de vin si o portie de sarmale, de nesiguranta si dificultatile din viata de zi cu zi. Cu toata amaraciunea care ma cuprinde gandindu-ma la toate astea, doresc sa le urez totusi cu ocazia sarbatorilor,

Multa sanatate si La Multi Ani !

A doua austeritate la romani

Statisticile publicate de Eurostat indica pentru trimestrul al treilea al anului in curs o contractie a economiei romanesti de 1.2 la suta, dupa ce s-a inregistrat o crestere de 1 la suta pe trimestrul al doilea. Marirea TVA-ului la 24 la suta si scaderile salariale salbatice din timpul verii au provocat deci o noua recesiune in Romania. Este adevarat, exista alte tari europene, ca Grecia sau Irlanda, unde economia a scazut cu 4.5 la suta sau mai mult fata de 2009. In aceste tari, insa, deficitele bugetare sunt cele mai mari din Europa, iar in cazul Greciei datoria publica ajunge la 127 la suta din PIB. De ce, totusi, a ajuns Romania sa sufere aceeasi soarta ?

Este evident ca politicienii actuali au ramas cu sechele din vremea primei austeritati la noi, cand Ceausescu ne-a tinut in frig si suferind de foame timp de 10 ani pentru a achita cat mai repede datoria externa a Romaniei si a evita astfel amestecul finantatorilor externi in treburile familiei sale. Atunci, ca si acum, nu ni s-au impus din afara asemenea sacrificii. Nedorind sa se lase mai prejos, Basescu si ai lui au inginerit a doua austeritate la romani, la fel de dura dar mai primejdioasa decat prima. Sustin ca este mai primejdioasa deoarece rabdarea traditionala a romanului, dupa austeritatea din anii '80, tranzitia dureroasa a anilor '90 si saracia din zilele noastre s-a epuizat.

Intelectualii nostri de frunte, unii chiar cu aspiratii prezidentiale, cum este cazul actualului ministru de externe, acorda in schimb interviuri tampite in Wall Street Journal exaltand valoarea exemplara a masurilor de austeritate luate de guvernul din care face parte impotriva propriilor cetateni. Daca era intr-adevar baiat destept, putea raspunde ca nu se pricepe prea bine la economie, el fiind diplomat de cariera. Acelasi ministru, care se pretinde promotor al crestin-democratiei in Romania, a reinviat si pupincurismul de stat la romani. Pai, n-a declarat recent pe sticla ca Basescu este o "cometa politica" iar PDL este coada ei ? Cu asa intelectuali, romanii nu mai au nevoie de dusmani... Confuzati si indarjiti, nu mai stiu in cine sa mai aiba incredere, preferand sa insoteasca pe ultimul drum cortegiul funerar al lui Adrian Paunescu - cel mai talentat manipulator al opiniei publice romanesti din epoca de aur.

Constienta de pericolul in care se afla intelectualii nostri vanduti puterii sau mogulilor, Alina Mungiu-Pippidi, pana mai ieri o sustinatoare vocala a PDL-ului, invita in coloanele Romaniei Libere pe oamenii cinstiti la revolta, cruciada sau revolutie impotriva politicienilor corupti. Actiunea de strangere a randurilor societatii civile propusa de dansa are drept model organizarea cetateneasca de pe o strada dintr-un cartier sarac din Washington, unde a locuit un timp in anii '90. Acolo, protectia impotriva hotilor era asigurata de locuitorii insisi, statul neo-liberal american lasandu-i se pare fara protectie politieneasca adecvata. In fine, atat modelul cat si genul de initiativa - de raliere a societatii civile impotriva coruptilor - se potrivesc ca nuca-n perete cu problemele si conditiile de cosmar din tara.

Mai spectaculoase sunt actiunile anti-guvernamentale ale actualilor manipulatori ai societatii romanesti, Vantu, Voiculescu et comp. Cu ajutorul trusturilor de presa pe care le detin si ale legaturilor de afaceri cu liderii sindicali din Romania, acestia au reusit sa scoata in strada zeci de mii de bugetari nemultumiti, fara niciun folos real insa. Mogulii nostri par mai interesati sa-si arate coltii inspre Basescu, decat sa propuna alternative de redresare a situatiei. Opozitia organizeaza motiune de cenzura dupa motiune de cenzura,fara a avea insa intentia sincera de a rasturna actuala guvernare si de a o inlocui cu alta mai performanta.

Intre timp, tot mai multi romani saraciti se aseaza la cozi interminabile pentru a apuca alimente - ulei, zahar, faina, biscuiti - distribuite in mod gratuit de Uniunea Europeana. A doua austeritate la romani a inceput si nu stie nimeni, zau, cum se va termina.

Incepe sezonul protestelor sindicale

In societatile europene pre-industriale, toamna a fost intotdeauna sezonul recoltei, mai saraca sau mai bogata, dar aproape invariabil prilej de destindere si sarbatoare. In societatile noastre postmoderne puternic afectate de criza globala a neoliberalismului, toamna a devenit sezonul grevelor si al protestelor sindicale.

Sezonul protestelor va fi inaugurat saptamana aceasta de sindicalistii de la CNSLR-Fratia si de la Cartel Alfa, care in zilele urmatoare vor demonstra in Piata Victoriei si vor picheta Guvernul Romaniei. Cum negocierile cu acesta au esuat, sindicalistilor nu le-a ramas alta alegere decat sa iasa in strada, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la suta fiind - in conditiile unui salariu mediu deja scazut de numai 350 de euro - imposibil de acceptat.

Curios este faptul ca austeritatea neoliberala "pe paine" servita de guvernanti este cea mai dura printre tarile Uniunii Europene. Cu toate acestea, spre deosebire de Grecia, Spania sau Irlanda, Romania are un deficit bugetar de sub 10 la suta, iar nivelul datoriei publice raportat la PIB este de sub 40 la suta. Statele Unite au o datorie publica de 324 la suta (raportata la PIB), iar Grecia de 140 la suta, de exemplu. Salariile bugetarilor greci s-au micsorat, insa, cu 10 la suta, nu 25, a crescut putin nivelul TVA-ului si s-a marit pretul benzinei.

Trebuie sa ne punem intrebarea, asadar, daca nu cumva partidul prezidat de Traian Basescu aspira la titlul de cea mai neoliberala formatiune politica din centrul si sud-estul Europei. Dupa ce in anii '90 PD-ul s-a declarat mai social-democrat decat PSD in Internationala Socialista, iata ca in primul deceniu al noului secol acelasi partid vrea sa demonstreze ca este mai liberal decat insusi Partidul Liberal, care a introdus cota unica de impozitare in 2005. Ca sa ajunga la aceasta performanta uluitoare pentru orice analist politic, guvernul PDL ignora recomandarile FMI - care s-a declarat impotriva reducerilor salariale si in favoarea impozitarii suplimentare a celor cu dare de mana - mutiland veniturile bugetarilor romani si jucandu-se cu ideea, si mai aberanta, a introducerii unei taxe unice de 12 sau chiar 10 la suta . Asta da, formatiune politica, monser !

Pensionarii romani, salvati de un maghiar !

Decizia de ieri a Curtii Constitutionale poate sa ii faca pe Vadim Tudor si pe Gigi Becali sa paleasca de necaz. Pai, solidaritatea la romani stim cu totii ca este iluzorie. Cand vine vorba sa-ti lasi aproapele fara bani, esti intotdeauna ...pentru, ca asa este traditia. Asa se explica cum s-a votat in parlament imposibila lege Boc, ca sa simta tot romanul neparlamentar ce inseamna sa nu aiba painea si cutitul in mana.



Da, stimabililor, un reprezentant al 'iridentistilor' a salvat pensiile romanilor de la taiere. Pai Zoltan Farcas asta, ce-i de capul lui ?! Vrea Steaua Romaniei ? Cum indrazneste sa fie mai patriot decat ceilalti romani ? Uite asa ramane peremeul fara apa la moara si pensionarii cu bani in buzunar...



Serios vorbind, este momentul ca la sesiunea parlamentara sa se renunte definitiv atat la taierea salariilor, cat si a pensiilor. Solutii de marire a TVA si a impozitelor, fara a-i sacrifica pe salariatii bugetari, exista. Vointa politica nu exista. Insusi domnul Strauss-Kahn, directorul FMI, a criticat masura de reducere a salariilor, provocatoare de explozii sociale. Actul sinucigas al PDL poate fi inca anulat. Am avut cu totii destule necazuri de la revolutie incoace, nu avem nevoie de unul in plus !



Le-am adus ieri la cunostinta catorva romani de varsta a treia decizia Curtii Constitutionale. "Doamne-ajuta, ce bine ca nu ne-au taiat pensiile ! Nu e bine ca taie salariile, dar ma rog... Asta e !" Cu alte cuvinte, pensionarii sunt fericiti ca sufera altii, nu ei. Ce solidaritate, ca doar romani suntem...

Ma intrebati ce cred eu ca istoric de toata povestea asta ? Foarte simplu. Daca nu emigrau sasii in Germania, poate avea cine sa voteze si impotriva reducerii salariilor.

Romania si Consensul Washington

Criza de la noi este parte a crizei generale a neoliberalismului. Declansata in 2007 si amplificata artificial de speculantii valutari newyorkezi, ea ne afecteaza insa mai mult decat pe cetatenii din Cehia, Polonia sau chiar Ungaria.



La inceputul noului mileniu, cu sprijin american, au aparut in petrol, imobiliare si alte domenii, marii miliardari actuali. Pentru a plati impozite cat mai mici, alesii finantati de acestia au introdus impozitul unic de 16 %. Ministrul liberal care a introdus noul impozit, Ionut Popescu, si-a exprimat indoiala ca nivelul acesta scazut va fi suficient pentru acoperirea tuturor cheltuielilor bugetare. Un impozit de 20 % ar fi fost mai adecvat pentru finantarea maririlor de pensii si salarii din anii 2005-2007 si pentru organizarea unui sistem de protectie sociala european. Ministrul a fost inlocuit, iar noi ne confruntam astazi (din nou !) cu spectrul reducerilor salariale si cu un deficit bugetar de 9 %.



Reducerea drastica a impozitelor este o prevedere-cheie a teoriei economice neoliberale si a asa-numitului "consens Washington". In ultimele trei decenii, corifeii neoliberalismului au pretins ca prin reducerea impozitului pe profit, sectorul privat ramane cu mai multi bani disponibili pentru investitii, garantand cresterea economica. Din pacate, excesul de bani astfel generat a fost canalizat in speculatii bursiere, care au condus la criza financiara din 2007, cea economica din 2008 si criza resurselor bugetare actuala. Pe continentul nostru, consensul Washington si-a pierdut admiratorii, impozitele se maresc treptat peste tot, iar investitiile de anvergura devin din nou apanajul guvernelor.



Iesirea Romaniei din criza actuala va fi mai problematica decat in trecut, deoarece guvernantilor nostri nu le pasa daca reusim sau nu sa absorbim fondurile europene cu care ne-am putea relansa economic. Oamenii de la putere si-au facut plinul, au un nivel de trai infloritor - de ce sa le mai pese de someri, de pensionari sau de bugetari ? Ca doar n-or fi ei "fraierii"...

"Chantage `a la marmite"

Bunul meu prieten Liviu Antonesei mi-a trimis recent unul din editorialele sale, pe care le publica mai nou in Adevarul . Intitulat sugestiv "Monopol pe anticomunism", articolul descrie modul samavolnic in care "anticomunisti de ziua a saptea" ca Ioan Stanomir sau Vladimir Tismaneanu l-au inlaturat de la conducerea Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului pe istoricul Marius Oprea.



Concedierea lui Marius Oprea m-a trimis cu gandul la propria mea situatie. Asa cum ii marturiseam lui Liviu, am in comun cu dansul faptul ca amandoi am fost atat victimele lui Ion Iliescu (presedinte sustinut de rusi) cat si ale lui Traian Basescu, omul americanilor la Cotroceni.



Metodele folosite de cozile de topor ale celor doi presedinti sunt, in esenta lor, importate din cultura politica... africana! De altfel, am atras atentia in mai multe materiale, inca din 1999, asupra preferintei liderilor politici romani pentru tehnicile utilizate de omologii lor africani atunci cand vor sa se mentina la putere si sa isi puna cu botul pe labe opozitia. Iata cum prezinta situatia din unele tari africane jurnalistul camerunez Etienne de Tayo, presedintele retelei Afrique Integre :



"S'il est fonctionnaire (ca Marius Oprea !), tout est mis en oeuvre pour le pousser `a la demission. S'il travaille pour une structure privee, des pressions sont mises sur son employeur pour qu'il le licencie. S'il exerce pour son compte (cazul meu), le pouvoir s'arrange pour fermer les debouches `a ses produits ou empecher qu'on lui accorde le moindre marche. Des pressions sont aussi exercees sur son entourage afin qu'on ne le frequente plus. Parfois, sur son epouse, pour qu'elle le quitte." Clochardiser et isoler l'opposant : la pratique a pour nom "chantage `a la marmite. (sursa: Le Monde diplomatique, fevrier 2010)



Am redat pasajul in limba franceza pentru ca ne pretindem pe ici, pe colo, popor francofon. Cine isi mai aminteste limba lui Voltaire, va constata ca tehnicile folosite de guvernantii nostri impotriva opozantilor sunt inspirate direct din experienta politica africana.



In cazul meu, nici nu a fost nevoie sa fac vreo opozitie regimului Iliescu. In luna ianuarie 1997 am participat la o conferinta internationala privind adoptarea monedei euro, care s-a desfasurat la Londra. Procedand astfel, mi-am nemultumit furnizorul englez cu care colaboram de ani de zile. Acesta mi-a atras atentia ca el a fost promovat in afaceri de catre o fundatie a Printului Charles, iar Buckingham-ul nu priveste cu ochi buni posibilitatea adoptarii unei monede unice europene.



Intors in Romania, m-am gandit ca e timpul sa ma afiliez ca membru la un partid, dupa ce sase ani ma ocupasem exclusiv de mica mea firma de import. Am decis sa optez pentru liberali, adevaratii conservatori romani, pentru ca scoala istorica de la Iasi pe care am absolvit-o a fost, la randul ei, o creatie a liberalilor - ca si Romania moderna de altfel.



Cererea mea de adeziune a ajuns pe mana informatorilor securitatii, ca Ioan Ghise (Brasov) sau Mircea Ionescu Quintus, presedintele de atunci al partidului. Fireste ca nu mi s-a aprobat, doar puteam ajunge un opozant serios pentru cercurile iliesciene si, mai tarziu, cele basesciene. In urmatoarele sase luni, tehnicile descrise mai sus au fost aplicate integral impotriva firmei mele, lasandu-ma cu familia pe drumuri. Bineinteles, furnizorul englez a dat o mana de ajutor tovarasilor din tara, ca deh ! nemultumisem "palatul"...



Rudele au fost amenintate sa nu ma mai primeasca sau sa ma ajute in vreun fel, sotia a fost sfatuita - cel mai recent in 2008 - de catre rudele ei (din anturajul intim al lui Basescu) sa ma paraseasca, copilului i s-a repetat ca parintii lui sunt nedemni de el. Atacurile de presa s-au succedat halucinant, culminand in 2002 cu un articol publicat de Monitorul de Brasov in care toata familia era tarata in noroi cu ajutorul soacrei si a consulului roman din Canberra (Australia).



Ce i-a deranjat cel mai mult pe politicienii zilei ? In primul rand, faptul ca am fost un om de afaceri de tip Weberian: am reusit sa-mi platesc si impozitele si accizele, sa platesc ani de zile dobanzi impovaratoare pentru imprumuturile mele pe termen scurt, salariatii mei fiind platiti dublul mediei nationale. Am reusit, totusi, sa ne construim o casa langa Brasov, cu bani lichizi.

Desi am lucrat cu multe tinere atragatoare, nu m-am dedat la practica la moda printre patroni de a-si transforma firma in bordel, profitand sexual de angajate. Cu alte cuvinte, am dovedit ca...se poate face un capitalism curat si profitabil pentru toata lumea : pentru patroni, salariati, stat, societate. Asa ceva nu putea fi tolerat. Daca s-ar fi luat si altii dupa mine... ? Unde s-ar fi ajuns ?



In al doilea rand, a deranjat faptul ca am refuzat sfatul furnizorului englez de a-mi cumpara autoturism de lux, multumindu-ma cu un Daewoo, si ca am investit diferenta de bani in participarea la conferinte internationale de interes national sau european. Ei, asta da - defect !



Asemenea tehnici, din pacate, lasa indiferenta marea masa a romanilor, care sunt convinsi de catre oamenii regimului ca atacurile la care sunt supusi opozantii sunt de fapt meritate de acestia. "Au facut ei ceva, nu se poate..." Da, domnilor, am facut, si am motive sa nu-mi fie rusine nici cu activitatea mea in afaceri, nici cu cea jurnalistica sau de opozant politic. Da, stimabililor, unii dintre noi au ajuns cobaii unor tehnici politice africane. Din fericire, Romania este semnatara conventiei CEDO, unde din 2002 am inaintat o plangere impotriva statului roman pentru incalcarea grava a drepturilor omului. Sunt inca in asteptare...

Despre (ne)amestecul in treburile interne

Va mai amintiti de fraza preferata a lui Ceausescu ? Indiferent de context, acesta nu uita sa mentioneze in discursurile lui, la modul imperativ, obligatia celorlalte natiuni de a nu se amesteca in "treburile interne" ale Romaniei.



Daca nu ar fi fost impuscat in graba, Ceausescu ar fi astazi socat de masura in care alte natiuni, institutii sau organisme suprastatale se "amesteca" sau chiar hotarasc cursul evenimentelor din Romania postdecembrista. Sa nu credeti cumva ca am dat in boala lui Adrian Severin si vad in mai toti membrii guvernului sau ai parlamentului numai spioni ai CIA, Rusia sau Ukraina. Sa fim seriosi ! In fond, Severin este el insusi un fost reprezentant Comecon care nu vede cu ochi buni imixtiunea colegilor americani in bucataria politicii romanesti...



Amestecul Uniunii Europene in treburile interne ale Romaniei, spre exemplu, este legiferat, aprobat de parlamentul Romaniei, respecta anumite reguli si nu depaseste anumite limite. Din 2007, de cand a devenit membra a Uniunii, Romania trebuie sa se supuna acestori reguli si conditii de aderare, chiar daca o face fara tragere de inima sau fara convingeri profunde. Cum altfel am putea explica faptul ca nu reusim sa absorbim fonduri europene la nivelul ofertei comunitare, sau ca ramanem in urma in domeniile reformei, justitiei sau eliminarii coruptiei ?



Mai exista, din nefericire, si forme nelegiferate de amestec in treburile interne ale Romaniei, care fac ca viata politica din tara sa se transforme intr-o lupta de transee, spre scarba si disperarea populatiei. Taberele in chestiune sunt cea pro-rusa, in frunte cu Ion Iliescu, care a condus Romania pana in 2004, si cea pro-americana, avandul ca sef pe actualul presedinte Traian Basescu. Ca promotor al revolutiei portocalii in Romania, acesta din urma nu a reusit in primul mandat sa isi tina nicio promisiune electorala majora. In schimb, cu ajutorul "expertilor" de peste ocean, a transformat Romania in camp de lupta ideologica, promovand un anti-comunism pagubos care a dus la blocajul institutional al tarii din 2007 si la o lupta acerba intre presedintie si parlament. In toiul luptei, suporterii anti-americani, adica rusii, si-au trimis "fratii" la Bucuresti, unde au fost primiti cu mare caldura la Palatul Victoria de catre premierul de atunci, Calin Popescu Tariceanu.



Din prelungirea acestui conflict ruso-american din vremea Razboiului Rece, Romania nu are decat de pierdut. Este destul sa aruncam o privire la vecinii nostri in Ucraina pentru a intelege mai bine ce s-a intamplat in ultimii 20 si la noi si de ce nu reusim sa ne integram in Uniunea Europeana decat in mod formal. In pragul alegerilor prezidentiale din Ucraina, care vor avea loc peste cateva zile, Mark Medish, fost director pentru Rusia, Ucraina si Afaceri Asiatice din cadrul Consiliului National de Securitate al presedintelui Clinton, recunostea faptul ca : "Rusia si SUA au tendinta sa considere Ucraina ca un camp de lupta - cheie intr-un razboi cosmic, prin intermediari, intre Est si Vest. Amandoua au prostul obicei de a sustine proprii favoriti in politica ucraineana. Aceste interventii, naive in felul lor, au efect de bumerang, victima fiind Ucraina." (sursa: International Herald Tribune)



Cu ocazia alegerilor prezidentiale de la noi, marketingul politic de peste ocean si mobilizarea electorala a diasporei au asigurat al doilea mandat pentru Traian Basescu. Contracandidatul sau, Mircea Geoana, a fost demonizat ca fiu de general securist si ca "agent al Kremlinului", probabil spre deliciul sefului sau de altadata, Ion Iliescu. Victoria electorala a lui Basescu, din pacate, nu va produce rezultate spectaculare si nu va ajuta Romania sa isi indeplineasca mai bine obligatiile de membru al Uniunii Europene. In realitate, Basescu este omul americanilor in Romania, asa cum o demonstreaza presa diasporei din SUA, care s-a implicat in alegerile prezidentiale romanesti de partea acestuia.



Din amestecul "fratilor" americani in afacerile politice interne ale Romaniei nu are deci de castigat nici Romania, nici Uniunea Europeana, cu atat mai putin romanii de acasa. Iata de ce cred ca este mare nevoie sa primenim clasa politica romaneasca, promovand lideri politici sau de opinie care nu au lucrat cu Securitatea in trecut si nu sunt influentati in deciziile sau optiunile lor nici de Kremlin nici de Washington, dar care acorda autoritatilor comunitare de la Bruxelles ascultarea si respectul necesare. Dificil, dar nu imposibil, daca dorim intr-adevar ca Romania sa progreseze si sa inceteze a fi un camp de lupta ideologica intre Rusia si SUA si pionii acestora din politica romaneasca.