In societatile europene pre-industriale, toamna a fost intotdeauna sezonul recoltei, mai saraca sau mai bogata, dar aproape invariabil prilej de destindere si sarbatoare. In societatile noastre postmoderne puternic afectate de criza globala a neoliberalismului, toamna a devenit sezonul grevelor si al protestelor sindicale.
Sezonul protestelor va fi inaugurat saptamana aceasta de sindicalistii de la CNSLR-Fratia si de la Cartel Alfa, care in zilele urmatoare vor demonstra in Piata Victoriei si vor picheta Guvernul Romaniei. Cum negocierile cu acesta au esuat, sindicalistilor nu le-a ramas alta alegere decat sa iasa in strada, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la suta fiind - in conditiile unui salariu mediu deja scazut de numai 350 de euro - imposibil de acceptat.
Curios este faptul ca austeritatea neoliberala "pe paine" servita de guvernanti este cea mai dura printre tarile Uniunii Europene. Cu toate acestea, spre deosebire de Grecia, Spania sau Irlanda, Romania are un deficit bugetar de sub 10 la suta, iar nivelul datoriei publice raportat la PIB este de sub 40 la suta. Statele Unite au o datorie publica de 324 la suta (raportata la PIB), iar Grecia de 140 la suta, de exemplu. Salariile bugetarilor greci s-au micsorat, insa, cu 10 la suta, nu 25, a crescut putin nivelul TVA-ului si s-a marit pretul benzinei.
Trebuie sa ne punem intrebarea, asadar, daca nu cumva partidul prezidat de Traian Basescu aspira la titlul de cea mai neoliberala formatiune politica din centrul si sud-estul Europei. Dupa ce in anii '90 PD-ul s-a declarat mai social-democrat decat PSD in Internationala Socialista, iata ca in primul deceniu al noului secol acelasi partid vrea sa demonstreze ca este mai liberal decat insusi Partidul Liberal, care a introdus cota unica de impozitare in 2005. Ca sa ajunga la aceasta performanta uluitoare pentru orice analist politic, guvernul PDL ignora recomandarile FMI - care s-a declarat impotriva reducerilor salariale si in favoarea impozitarii suplimentare a celor cu dare de mana - mutiland veniturile bugetarilor romani si jucandu-se cu ideea, si mai aberanta, a introducerii unei taxe unice de 12 sau chiar 10 la suta . Asta da, formatiune politica, monser !
No comments:
Post a Comment
Note: Only a member of this blog may post a comment.