La fiecare 5 ani de la 1900 incoace are loc cate un congres international al stiintelor istorice.
Am participat la congresul istoricilor din vara lui 1980 . Acesta s-a desfasurat la Bucuresti pe fondul tensiunilor dintre URSS si Romania in privinta Basarabiei si a gravelor lipsuri alimentare care faceau ravagii la acea vreme prin tara.
Cel de-al XXII -lea congres al istoricilor lumii si-a inceput de ieri lucrarile in China, fapt care ilustreaza cresterea exponentiala a importantei acestui stat pentru economia si relatiile internationale globale (18 din cele 22 de congrese s-au desfasurat in state din Europa, motiv pentru care organizatorii au fost acuzati de europocentrism).
Intervalul de timp dintre aceste doua congrese a fost plin de mari transformari, nu toate de bun augur. Revolutiile de la 1989 au dus la prabusirea regimurilor comuniste in centrul si estul Europei . Uniunea Sovietica s-a destramat, raboiul rece a luat sfarsit si Germania s-a reunificat . In prima jumatate a perioadei in cauza succesul politicilor neoliberale declansate de Margaret Thatcher in Marea Britanie parea asigurat, iar triumful capitalismului si democratiei a creat iluzia ireversibilitatii. Aceasta iluzie a fost intretinuta teoretic de teza hegeliana a "sfarsitului istoriei" reciclata de Francis Fukuyama in cunoscuta lui carte "The End of History And the Last Man".
Spre sfarsitul mileniului doi insa, istoria si-a reluat marsul si am fost cu totii martori la dezintegrarea Iugoslaviei, razboaiele din Kosovo, Afganistan si Irak si la aparitia unor state noi in Europa si in Africa. Mai nou, confruntarea dintre hegemonul mondial en titre, Statele Unite si puteri emergente ca Rusia si China - care au format SCO, o alianta euroasiatica defensiva - s-a intensificat, culminand cu actualul conflict din Ucraina. Cu alte cuvinte, nu numai ca nu am asistat la sfarsitul istoriei sau al conflictelor militare, dar lumea este de zece ani in plin proces de tranzitie hegemonica, care va mai dura probabil inca cateva decenii.
 |
| Metsovo, august 2015 |
Am participat la congresul istoricilor din vara lui 1980 . Acesta s-a desfasurat la Bucuresti pe fondul tensiunilor dintre URSS si Romania in privinta Basarabiei si a gravelor lipsuri alimentare care faceau ravagii la acea vreme prin tara.
Cel de-al XXII -lea congres al istoricilor lumii si-a inceput de ieri lucrarile in China, fapt care ilustreaza cresterea exponentiala a importantei acestui stat pentru economia si relatiile internationale globale (18 din cele 22 de congrese s-au desfasurat in state din Europa, motiv pentru care organizatorii au fost acuzati de europocentrism).
Intervalul de timp dintre aceste doua congrese a fost plin de mari transformari, nu toate de bun augur. Revolutiile de la 1989 au dus la prabusirea regimurilor comuniste in centrul si estul Europei . Uniunea Sovietica s-a destramat, raboiul rece a luat sfarsit si Germania s-a reunificat . In prima jumatate a perioadei in cauza succesul politicilor neoliberale declansate de Margaret Thatcher in Marea Britanie parea asigurat, iar triumful capitalismului si democratiei a creat iluzia ireversibilitatii. Aceasta iluzie a fost intretinuta teoretic de teza hegeliana a "sfarsitului istoriei" reciclata de Francis Fukuyama in cunoscuta lui carte "The End of History And the Last Man".
Spre sfarsitul mileniului doi insa, istoria si-a reluat marsul si am fost cu totii martori la dezintegrarea Iugoslaviei, razboaiele din Kosovo, Afganistan si Irak si la aparitia unor state noi in Europa si in Africa. Mai nou, confruntarea dintre hegemonul mondial en titre, Statele Unite si puteri emergente ca Rusia si China - care au format SCO, o alianta euroasiatica defensiva - s-a intensificat, culminand cu actualul conflict din Ucraina. Cu alte cuvinte, nu numai ca nu am asistat la sfarsitul istoriei sau al conflictelor militare, dar lumea este de zece ani in plin proces de tranzitie hegemonica, care va mai dura probabil inca cateva decenii.
Din pacate, nici congresul din 2015 nu se desfasoara sub auspicii mult mai fericite decat cel din Bucuresti din 1980. Economia chineza a incetat sa mai creasca accelerat de doi ani buni de zile, iar cursul actiunilor la bursele chinezesti s-a prabusit spectaculos. Numai astazi, spre exemplu, actiunile de la bursa din Shanghai au pierdut 9% din valoare, cea mai importanta scadere suferita de acesta de la criza financiara din 2007 incoace. Aceasta scadere masiva a antrenat pierderi importante la bursele din Tokyo, Sydney, Londra, Paris sau Frankfurt. Indicele bursei din New York a pierdut 500 de puncte inca de vineri, pentru ca astazi sa piarda de la deschidere 1,000 de puncte. China, cel mai important motor al economiei globale din ultimii ani, cocheteaza la randul ei cu stagnarea economica si genereaza instabilitate pe piatele financiare globale exact in maniera speculantilor de pe Wall Street din 1929 si 2007 ...
Presedintele Xi a adresat ieri participantilor la congres un mesaj pe care personal il consider important prin implicatiile pe care le are pentru evolutiile din ultimele decenii si pentru istoria economiei. Iata cum vede presedintele chinez problema modelelor de dezvoltare economica si/sau politica ale statelor lumii :
"Fiecare natiune are propria sa cale de dezvoltare, asa ca natiunile trebuie sa respecte optiunile altora. Prin adancirea intelegerii mutuale se poate construi un viitor mai bun. "
Pasajul de mai sus are o importanta capitala pentru intelegerea mentalitatii elitelor care conduc China. Xi face o aluzie stravezie la impunerea , din anii 80 , a modelului economic neoliberal american cunoscut sub numele de « consensul de la Washington ». Impunerea retetelor economice via FMI in America Latina, Rusia, Europa sau Asia a agravat insa crizele economice din 1997 incoace, culminand cu actuala situatie exploziva din Grecia.
Este evident deasemenea din citatul de mai sus faptul ca liderii chinezi nu considera democratia ca inevitabila, ci optionala, alegerea sistemului politic trebuind sa apartina fiecarei natiuni in parte si sa fie conforma traditiilor sale culturale si politice . Impunerea democratiei pe calea razboiului ( ca in Irak) sau cea a insurectiilor finantate dinafara ( ca in Ucraina) este considerata de elitele chineze ca o incalcare a dreptului international si sortita esecului. Daca luam in considerare si faptul ca majoritatea societatilor asiatice care au ajuns prospere din punct de vedere economic in perioada razboiului rece - de la "tigrii asiatici" la Japonia - au fost vreme de 50 de ani fie dictaturi de dreapta, fie conduse de un singur partid, este clar ca presedintele Xi revendica pentru partidul pe care il conduce acelasi gen de monopol politic .
Este evident deasemenea din citatul de mai sus faptul ca liderii chinezi nu considera democratia ca inevitabila, ci optionala, alegerea sistemului politic trebuind sa apartina fiecarei natiuni in parte si sa fie conforma traditiilor sale culturale si politice . Impunerea democratiei pe calea razboiului ( ca in Irak) sau cea a insurectiilor finantate dinafara ( ca in Ucraina) este considerata de elitele chineze ca o incalcare a dreptului international si sortita esecului. Daca luam in considerare si faptul ca majoritatea societatilor asiatice care au ajuns prospere din punct de vedere economic in perioada razboiului rece - de la "tigrii asiatici" la Japonia - au fost vreme de 50 de ani fie dictaturi de dreapta, fie conduse de un singur partid, este clar ca presedintele Xi revendica pentru partidul pe care il conduce acelasi gen de monopol politic .
Din nefericire, de la introducerea monedei euro din 2001 consensului de la Washington i s-a adaugat « consensul de la Berlin », un sistem de reguli, institutii si legi prea rigide pentru ca economiile majoritatii statelor Uniunii Europene sa poata prospera in continuare. Acestor reguli inflexibile li se adauga o politica de austeritate bugetara stricta, care a provocat stagnarea marilor economii ale continentului - mai putin cea germana - precum si deflatie si un somaj foarte ridicat, mai ales in tari ca Grecia sau Spania. Ca urmare, cresterea economica pe continentul european copiaza modelul japonez de stagnare de cativa ani buni de zile, o realitate care nu a scapat atentiei liderului chinez. Mai grav, in conditiile nou-create de criza monedei euro, democratia devine optionala si in statele membre ale zonei euro, nu numai in China !
Mai putem intui din pasajul cu pricina ca presedintele chinez este mai degraba adeptul teoriilor economice ale lui James Steuart decat cele ale lui Adam Smith, impuse ca adevaruri economice universale in ultimii 30 de ani (pentru detalii suplimentare, doritorii pot consulta posturile mele de pe acest site cu privire la conceptiile diferite ale celor doi fondatori ai stiintei economice moderne).
China a stiut sa reziste retetelor FMI in anii 90 si a avut o crestere economica spectaculoasa,
ajungand a doua mare economie a lumii. Guvernantii chinezi s-au opus agendei de privatizari masive a intreprinderilor de stat, liberalizarii pietelor de capital sau a cursului de schimb al yuan-ului. Dupa disparitia URSS de pe harta, economia Rusiei a fost in schimb pusa pe butuci - potrivit lui Joseph Stiglitz fost vicepresedinte al Bancii mondiale - deoarece Boris Yeltsin a pus in practica recomandarile ‘expertilor’ FMI...
Desi trec in prezent prin momente extrem de dificile, este de asteptat totusi ca economia si pietele financiare chineze sa isi revina si sa isi reia ascensiunea, chiar daca nu in acelasi ritm ca in ultimii 20-30 de ani. Statul chinez a intervenit deja, pompand sume considerabile pentru stabilizarea pietelor de capital si a luat masuri suplimentare de stimularea investitiilor in economia reala.
In ceea ce priveste viitorul congres al stiintelor istorice, as propune organizatorilor ca acesta sa se desfasoare la Bodrum in Turcia (cunoscut in antichitate sub numele de Halikarnas), localitatea natala a lui Herodot. In acest mod, se vor putea evita acuzatiile de europocentrism si aduce omagiul cuvenit fondatorului disciplinei.
