In 2022 președintele Joe Biden a invitat la Casa Albă cei mai importanți influenceri de pe TikTok din SUA, pentru a le cere sprijinul în viitoarele alegeri parlamentare din acel an.
" Ce-i permis lui Jupiter, nu-i permis boului ", sună proverbul latin. Carevasăzică, ceea ce a fost permis lui Jupiter( Biden ) în 2022, nu a fost permis în anul 2024 unui candidat de rând precum Călin Georgescu:
"
In GEORGIA, președinta Salome Zourabichvili, al cărei mandat în fruntea statului a expirat, refuză să recunoască rezultatul alegerilor parlamentare din acest an și să își părăsească postul, cu sprijinul Ursulei și al Kajei Kallas ;
Turul 2 al alegerilor prezidențiale din România a încins spiritele politicienilor de la Washington,Bruxelles sau București , culminând în ultimele zile cu o serie de atacuri legale și mai puțin legale la adresa unuia dintre cei doi candidați. Astfel, Călin Georgescu este acuzat, nici mai mult, nici mai puțin, că este candidatul Rusiei și că își propune ca în caz de victorie să scoată Romania din UE și NATO.
În realitate, România este de două decenii membră în NATO și de 17 ani membră a UE. Șansele pierderii calității de membru în cele două organizații sunt nule, pericolul fiind deci inexistent.
Din punct de vedere geopolitic, însă, victoria unuia sau altuia dintre candidați va avea consecințe majore. Astfel, în cazul în care alegerile vor fi câștigate de Călin Georgescu, România va deveni parte integrantă din grupul democrațiilor danubiene, din care mai fac parte Austria, Croația , Slovacia, Ungaria, Serbia și Bulgaria . Înafara de Austria sau Serbia, toate celelalte sunt membre ale alianței NATO și - cu excepția Serbiei - membre ale UE.
Acest grup de state au lideri politici care mai au șira spinării , fiind împotriva războiului din Ucraina sau al sancțiunilor impuse Rusiei, din motive economice, nicidecum ideologice. Majoritatea se opun deasemenea directivelor Bruxellului in materie de emigrație ilegală sau al amestecului birocraților comunitari în legislația referitoare la educația tineretului din statele lor. Nu este așadar de mirare că șefii NATO sau UE nu privesc cu ochi buni posibilitatea ca prin victoria lui Georgescu, România să devină - așa cum este și firesc din punct de vedere geopolitic - parte a grupului de democrații danubiene.
Mai problematică din punct de vedere geopolitic ar fi însă victoria Elenei Lasconi. Puternic sprijinită de neoconservatorii americani din administrația Biden,de Bruxelles și de ONG-urile sorosiste din Europa de Est, aceasta se prezintă alegătorilor români ca singura garanție a păstrării României pe orbita NATO/ UE.
Paradoxal însă, victoria lui Lasconi ar scoate de facto Romania din spațiul geopolitic euroatlantic actual - din care fac parte și toate democrațiile danubiene - și ar încadra-o în spațiul geopolitic ex-sovietic, din care fac parte state care nu sunt nici membre NATO, nici UE . Vorbim aici de Ucraina, Moldova sau Georgia, aflate fie în plin război cu Rusia ( Ucraina ) , fie într-o permanentă criză politică internă ( Moldova și Georgia ). Nu întâmplător, două din aceste state , Moldova și Georgia, au la președinție două femei, care s-au grăbit să sprijine public candidatura Elenei Lasconi la alegerile prezidentiale din 8 decembrie. In caz de victorie, Lasconi ar fi a treia...
Firește, alegătorii români vor vota duminică pe cine doresc . Cred însă că este esențial ca aceștia să cunoască exact care este miza reală a acestor alegeri și ce consecințe geopolitice profunde va avea rezultatul scrutinului din 8 decembrie.
Există momente în istoria națiunilor militarizate - ca Turcia sau SUA astazi - când apar conflicte grave între conducerea politică civilă a națiunii și șefii militari ai acesteia.
V-ați gândit vreodată că soarta României, și înainte de 1989, și după,ar fi fost mult mai bună dacă Ion Gheorghe Maurer ar fi acceptat propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a-i succeda în funcția de lider al României comuniste? Dacă nu, ar fi timpul să o faceți.
Maurer a făcut o mare greșeală la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, când a refuzat să preia conducerea partidului de la acesta. Iată ce declara Maurer pe tema asta într-un interviu acordat istoricului Marius Oprea:
"Când Dej, înainte de a muri, mi-a spus să iau eu conducerea, am refuzat. Conducerea trebuia să o ia altcineva. Astfel, împreună cu Dej, am ajuns la concluzia să vină Ceaușescu la conducere. Eu i-am zis atunci că pentru a face acest lucru trebuie ca părerea lui să fie discutată mai întâi în conducerea de partid. Dej i-a chemat pe toți și, după o bucată de vreme, mi-a zis că a vorbit și toți au fost de acord (…)”L-am propus pe Ceaușescu văzându-l tânăr, mai prostuț și, în închipuirea mea, controlabil. Omenește vorbind, eu am iubit trei lucruri: femeile, vânătoarea și vinurile bune”.
Ion Gheorghe Maurer ( născut Jean Georges Maurer în 1902 ) a fost fiul a doi profesori, tatăl german și mama franțuzoaică. A studiat dreptul și și-a luat doctoratul la Sorbona in 1925. Era bun vorbitor al limbii române și al francezei. În perioada interbelică s-a convertit la marxism și a devenit avocatul unor lideri comuniști arestați, ca Gheorghe Gheorghiu-Dej, viitorul lider al comuniștilor români după 1945.
După preluarea puterii de către comuniști, Maurer a devenit mâna dreaptă a lui Dej, fiind promovat ministru de externe ( 1957 ), șef al statului ( 1958-1960 ) și prim-ministru ( 1961-1974 ),devenind cel mai longeviv prim ministru al României din toate timpurile.
In perioada în care a fost prim-ministru, creșterea economică a României a fost în medie de 9% anual. Maurer a introdus reforme economice care au favorizat economia de piață ( așa au apărut mandatarii, precursorii întreprinzătorilor post-decembristi) și a întreținut legături strânse cu Germania sau Franța.
Maurer a crezut, în mod greșit, că partidul " muncitoresc " român trebuia condus de un român provenit din clasa muncitoare . Maurer era în un intelectual subțire, de etnie franco-germana. Scrupulele lui au fost indirect la originea deceniului groazei din anii 1980 și a reprimării sângeroase a protestatarilor din timpul revoluției de la 1989.
În realitate, românii erau obișnuiți cu lideri germani la conducerea statului încă din 1866. Regilor din dinastia Hohenzollern i-au urmat după revoluție,între 2014 și 2024 ,un președinte sas, Klaus Iohannis, deci Maurer nu ar fi întâmplat cine știe ce rezistență dacă accepta propunerea lui Dej.
Spre deosebire de majoritatea națiunilor europene sau statelor asiatice, SUA nu a fost niciodată nevoită să poarte războaie pentru apărarea teritoriului său să facă față unor agresori externi. Rolul principal al armatei americane a fost acela de a sprijini SUA în obținerea unor avantaje economice pentru corporațiile sau băncile americane prin intervenții militare în statele din America Centrala sau Latină sau din Asia . Iată cum își caracteriza în 1935 generalul Smedley Butler - cel mai decorat militar american în uniformă - activitatea la sfârșitul carierei :
Americanii și în general statele vestice dau dovadă de o gelozie bolnavă atunci când este vorba de marile realizări ale diplomației țariste rusești ( neutralitatea Elveției) sau chiar cele ale diplomației sovietice ( neutralitatea Finlandei sau " finlandizarea " ca soluție de politică externă).
Aceasta este cel puțin opinia împărtășită de editorul secțiunii externe a ziarului Cotidianul, exprimată într-un editorial publicat ieri
Cred însă că analogia între situația actuală a partidului democratic după renunțarea la o nouă candidatură a lui Biden și renunțarea la postul de președinte a lui Yeltsin din 1999 este mai relevantă. În 1996 , doi experți americani angajați de echipa lui Yeltsin au reușit extraordinara performanță de a-l impune pe acesta pentru un nou mandat în fruntea Rusiei, în pofida incapacității liderului rus de a soluționa criza economică și mai ales prăbușirea influenței Rusiei în fostele republici sovietice și în lume.
În 2020, Biden a fost ales președinte și era gata-gata sa fie reales în 2024 în pofida faptului că acesta are mari probleme de sănătate ( Yeltsin avea la rândul lui probleme cu inima și alcoolismul său proverbial ). Ambii președinți lucraseră decenii întregi în conducerea superioară a partidelor din Rusia sau USA, Yeltsin ca apparatchik în PCUS, Biden în partidul Democratic, că senator sau ca vicepreședinte. Mai mult, cei doi au fost acuzați că copiii lor s-au folosit de funcția părinților pentru a lua mită de la oameni de afaceri straini. Ambii au fost siliți in cele din urmă să renunțe la putere de către familie și anturajele lor, după ce s-au aflat că nu mai puteau lucra decât câteva ore pe zi, și asta cu mare dificultate.
Iată de ce nu cred că analogia cu URSS în anii 1980 și SUA de acum a lui Niall Ferguson se potrivește situației actuale și că America ar avea deci nevoie de un Gorbachev propriu. Dimpotrivă, cred că salvarea SUA din grava criză internațională actuală necesită talentele unui Vladimir Putin american, nicidecum cele ale unui Gorbaciov american poate bine intenționat, dar precis nepriceput in arta guvernării unei superputeri aflate în declin.
Toate bune și frumoase, însă detectez în presa românească sau la TVR o preocupare obsesivă cu alegerile din SUA, cu campaniile electorale ale lui Trump sau Harris, repetate zilnic până la saturație.
De astazi, cititorii blogului pot accesa pe platforma academia.edu o colectie de articole scrise de mine in perioada 1995-2009 si publicate in diverse ziare sau reviste din Romania si din strainatate.
Într-o lume normală, europenilor nu ar fi trebuit să le pese de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, cine va fi noul președinte, ce politică externă sau internă va adopta, samd. Din păcate, trăim de 30 de ani într-o lume globalizată și suntem la cheremul unui stat puternic economic și militar, SUA, dar extra-european și plin de ifose. Acest stat s-a auto-instalat ” în capul trebii”, dictând politica externă și chiar internă a aliaților europeni, încercând să scindeze din nou continentul, să îi asmută pe europeni împotriva Rusiei și Chinei, dezavantajandu-i masiv din punct de vedere economic și cel al securității continentului.
De ce procedează SUA astfel ? Pentru a transforma statele UE în piețe captive pentru vânzările de armament american și pentru a monopoliza piața europeană de hidrocarburi, în special cea a gazelor.
O întrebare și mai pertinentă este însă de ce politicienii europeni nu se delimitează de SUA,nu fac nimic pentru a evita să participe la strategii americane care le pot ruina economiile și le pune grav in primejdie securitatea. Deja, economia Germaniei,motorul UE, a fost pusă pe butuci.
Mărturisesc că nu am niciun răspuns logic sau rațional la întrebarea de mai sus. Am în schimb convingerea că indiferent cine va fi ales presedintele SUA în toamnă, situația de coșmar prin care trece azi Europa nu se va schimba în bine, cel puțin nu în acest deceniu.
La apogeul Războiului Rece, în Europa de vest s-a răspândit teoria așa -zisului " val atlantic al revoluțiilor burgheze ". Profund neconformă cu adevărul istoric, teoria încerca să acrediteze ideea că influența americană asupra evoluțiilor istorice de pe continentul european era mult mai veche decât a fost în realitate, inspirând chiar și valul revoluțiilor burgheze din Europa perioadei cuprinse între 1789 și 1848.
Redau mai jos un comentariu postat de mine pe FB din 20 aprilie 2014, la fel de relevant astăzi ca în urmă cu 10 ani . Este de remarcat faptul că opiniile exprimate de cei 2 francezi - un diplomat de carieră și un fost consilier de politică externă al președintelui Franței - au fost exprimate înainte de evenimentele din Kiev și Donbass din 2014 :
" Evenimentele din Ucraina au intensificat reflectiile pe tema obsolecentei unei organizatii politico-militare aparute in perioada razboiului rece, pe care riscam cu totii in prezent sa il re-editam.
In realitate, legea ar autoriza ocupația militară a republicii Moldova de către armata României în cazul izbucnirii acolo a unui conflict inter-etnic între cetățenii moldoveni rusofoni și cei de origine română.
Acum poate veți înțelege mai bine de ce americanilor nu le place geografia :
Moldova este pusă în situația să înlocuiască Rusia, un furnizor tradițional de gaze ieftine, aflată la câteva sute de km distanță, cu gaze LNG din SUA, scumpe, transportate de la 7, 000 de km distanță peste oceane și mari. Toate astea in condițiile în care moldovenii sunt numai câteva milioane de suflete, nu sunt prosperi ca germanii, dimpotrivă,sunt cei mai săraci din Europa ...
Faptul că românii și moldovenii vorbesc aceiași limbă este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru a realiza reunificarea republicii Moldova cu România, care nu este dorită decât de o parte a Prutului.
Atunci când unele puteri vestice nu reușesc să își impună agenda politică în state ale lumii care le rezistă, elitele acestora recurg la asasinarea liderilor unor asemenea state " recalcitrante".
Dacă ați crezut că numai istoricii pot ajunge pe listele negre ale Moscovei, v-ați înșelat.
Dacă ar putea învăța din nefericita experiență a cruciadelor creștine împotriva Islamului din perioada evului mediu european, elitele americane și-ar da finalmente seama de futilitatea cruciadelor ideologice pe care le-au declanșat de la jumătatea secolului trecut până în prezent. In egală măsură, resentimentele istorice ale popoarelor islamice împotriva creștinilor - care au generat în ultimele 2 decenii și fenomenul terorismului islamic - ar putea constitui un semnal de alarmă pentru acestea, deoarece americanii riscă consecințe de lungă durată similare, chiar dacă nu identice.
Din cauza echipei din jurul lui Ion Iliescu, România a ratat în 1989 șansa restaurării monarhiei constituționale și a revenirii la versiunea amendată a Constituției de la 1923. Să fie clar, însă, că republica - o formă de guvernământ moștenită din perioada ocupației sovietice - este considerată un vehicul ideal de unii generali ai fostei securități , ca Ioan Geoană, pentru a-și propulsa fiii la președinția României.
În ultimele 300 de ani, România a avut o singură perioadă în care românii și-au ales singuri liderii politici și s-au bucurat de independența statală. Este vorba de perioada monarhiei constituționale dintre 1866 și 1938, data la care regele Carol al II-lea a decis să suspende partidele și să își instaureze dictatura personală. Din nefericire , și înaintea acestei perioade și după, liderii politici din România au fost impuși la conducere de imperiile vecine, fie că vorbim de turcii otomani, fie de sovietici. Această tară a istoriei politice românești este în prezent din nou folosită împotriva românilor , de catre americani, care vor să își impună oamenii la președinția statului sau la conducerea guvernului român.
Începând cu 1968, opțiunile geopolitice ale României și politică externă a statului român au încetat să reflecteze apartenența țării la spațiul ei istorico-geografic firesc.
Pentru o îndelungată perioadă de timp, statul modern român a avut o politică de alianțe care a reflectat faptul că elitele politice ale țării au avut o idee foarte clară în ceea ce privește dușmanii de fapt ai României, inamicii ei potențiali și statele pe care se putea baza în obținerea sau apărarea independenței sale.
Până la sfârșitul secolului 19, inamicul numărul unu al nou-creatului stat român a fost imperiul otoman, împotriva căruia armata română a luptat, alături de trupele Rusiei, pentru a-și obține independența. Pe locul doi pe lista inamicilor României s-a aflat, până la dispariția sa din 1918, imperiul austro-ungar.
După unirea cu Transilvania, Moldova și Bucovina din 1918 și a victoriei revoluției bolșevice din Rusia, dușmanul principal al României Mari a devenit URSS, stat comunist apărut pe ruinele vechiului imperiu rus. Această dușmănie, merită subliniat, nu a avut o bază istorică sau geopolitică , fiind de natură pur ideologică. ( De altfel, șeful diplomației române, Nicolae Titulescu, a negociat între 1934 și 1936 un pact de neagresiune cu URSS, cunoscut sub numele de " pactul Titulescu-Litvinov ) Pentru clasa politică românească din perioada interbelică, comunismul sovietic a reprezentat o amenințare permanentă și reală, deoarece infiltrarea agenților Moscovei avea potențialul să submineze stabilitatea statului român.
Al doilea mare inamic al României în perioada interbelică a fost Germania nazistă, care în 1938 a impus României prin dictatul de la Viena cesionarea nord-vestului Transilvaniei către Ungaria. Succesul naziștilor în privința acestui rapt teritorial l-a încurajat pe Stalin să ceară în 1940 prin intermediul unui ultimatum realipirea Moldovei la URSS.
Până in 1937, România a avut o politică de alianțe regionale bine gândită de ministrul de externe de atunci, Nicolae Titulescu . Așa au apărut Mica Antantă ,pact semnat în 1920-21 între România, Cehoslovacia și Regatul sarbo-croato-sloven îndreptat împotriva revizionismului austro-ungar și Înțelegerea Balcanică din 1934 dintre Grecia, România, Regatul sarbo-croato-sloven și Turcia.
În 1941 a avut loc prima și poate cea mai serioasă eroare geopolitică,când mareșalul Antonescu - șeful de atunci al statului român - a decis să participe cu un milion de militari la invazia nazistă a URSS, cu toate că dictatorul Salazar al Portugaliei l-a sfătuit, într-o comunicare diplomatică secretă, să opteze pentru neutralitatea României.
După ocuparea României în 1945 de Armata Roșie, aliatul statului Român a devenit URSS, împreună cu toate statele membre ale Tratatului de la Varșovia. De data aceasta, România a avut un inamic colectiv, Europa de Vest, reprezentat militar în zonă de NATO, apărut în 1949.
Este totuși remarcabil faptul că regimul comunist de la București a reușit să convingă Moscova să își retragă trupele din România încă din 1958, cu 31 de ani înaintea statelor comuniste din centrul și Sud-Estul Europei.
După 1968, regimul Ceaușescu a optat pentru o orientare geopolitică bizară, anti-sovietica însă pro-chineza și pro-americana, fapt care a izolat în mare măsură România față de ceilalți parteneri de alianță și a contribuit la destabilizarea strategică din zonă. Pentru prima dată în istoria României, statul român a căutat sprijin economic, politic sau militar înafara Europei, la state de pe alte continente, că SUA sau China, aflate la mii de kilometri distanță, dar care aveau la rândul lor o relație conflictuală cu URSS.
Încă și mai curioasă a fost afilierea din 1976 a României la Grupul celor 77, promotor al unei politici de nealiniere. Deoarece grupul nu avea membri în Europa decât pe yugoslavi și pe români, România a fost inclusă în grupa statelor latino-americana din G77. Din nou, potențialii aliați ai României erau state de pe alte continente, aflate la mii de kilometri distanță de zona noastră de lume. Mai ar trebui menționat în acest context și alianțele regimului Ceaușescu cu state din Africa sau Orientul Mijlociu, care trădau ambițiile de mare putere exagerate ale dictatorului român.
Din păcate, dispariția URSS din 1991 nu a condus la o revenire la normal din punct de vedere geopolitic în privința alianțelor României. Aderarea României la NATO din 2003 , o alianță condusă de la o distanță de 7000 de km de Europa, din Washington DC, nu a contribuit la stabilizarea geopolitică a zonei, așa cum o demonstrează în prezent războiul din Ucraina, dimpotrivă.
Rusofobia din SUA își are originea în rusofobia britanică din secolul 19. Deja, cu ocazia războiului Crimeii ( 1863-1865 ) fenomenul rusofobiei avea o largă răspândire printre elitele britanice, așa cum constata istoricul englez Charles Henry Pearson ( 1830 - 1894 ), care a vizitat Rusia în 1857 .
Americanii au preluat și au amplificat așadar rusofobia britanicilor în timpul Războiului Rece, din motive lesne de înțeles. Au existat însă în această perioadă un grup influent de intelectuali americani de primă mărime, printre care s-au numărat George Kennan sau John Kenneth Galbraith, care s-au opus diabolizării Rusiei și au militat pentru menținerea de relații diplomatice normale cu fosta URSS.
Astfel, în urma unui schimb de scrisori pe care l-am avut în 1984 cu profesorul Galbraith pe teme de istoria economiei, am primit de la acesta un articol despre o vizită a sa la Moscova, vizită efectuată cu un an înaintea instalării lui Gorbachev la conducerea PCUS.
După implozia URSS din 1991, relațiile cu noua Rusie au fost mai degrabă cordiale până în timpul președinției lui G W Bush, când politica externă americană a ajuns să fie dominată de neoconservatori. După o scurtă perioadă, între 2009 și 2014, în care administrația Obama a încercat o resetare a relațiilor cu Rusia, rusofobia a devenit din nou norma printre elitele politice americane.
Pricipalii responsabili pentru starea deplorabilă actuală a relațiilor diplomatice dintre SUA și Rusia au fost, fără îndoială, ambasadorul Michael McFaul și secretara de stat din acea perioadă, Hillary Clinton. Din nefericire, rusofobia din SUA s-a amplificat exponențial după declanșarea războiului din Ucraina din februarie 2022.
Departamentul Apărării al SUA a ajuns cel mai mare angajator al planetei, cu 3.2 milioane de salariați
