Friday, October 11, 2024

Scrupulele lui Maurer

V-ați gândit vreodată că soarta României, și înainte de 1989, și după,ar fi fost mult mai bună dacă Ion Gheorghe Maurer ar fi acceptat propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a-i succeda în funcția de lider al României comuniste? Dacă nu, ar fi timpul să o faceți.

Maurer a făcut o mare greșeală la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, când a refuzat să preia conducerea partidului de la acesta. Iată ce declara Maurer pe tema asta într-un interviu acordat istoricului Marius Oprea:

 "Când Dej, înainte de a muri, mi-a spus să iau eu conducerea, am refuzat. Conducerea trebuia să o ia altcineva. Astfel, împreună cu Dej, am ajuns la concluzia să vină Ceaușescu la conducere. Eu i-am zis atunci că pentru a face acest lucru trebuie ca părerea lui să fie discutată mai întâi în conducerea de partid. Dej i-a chemat pe toți și, după o bucată de vreme, mi-a zis că a vorbit și toți au fost de acord (…)”L-am propus pe Ceaușescu văzându-l tânăr, mai prostuț și, în închipuirea mea, controlabil. Omenește vorbind, eu am iubit trei lucruri: femeile, vânătoarea și vinurile bune”

Ion Gheorghe Maurer ( născut Jean Georges Maurer în 1902 ) a fost fiul a doi profesori, tatăl german și mama franțuzoaică. A studiat dreptul și și-a luat doctoratul la Sorbona in 1925. Era bun vorbitor al limbii române și al francezei. În perioada interbelică s-a convertit la marxism și a devenit avocatul unor lideri comuniști arestați, ca Gheorghe Gheorghiu-Dej, viitorul lider al comuniștilor români după 1945. 

După preluarea puterii de către comuniști, Maurer a devenit mâna dreaptă a lui Dej, fiind promovat ministru de externe ( 1957 ), șef al statului ( 1958-1960 ) și prim-ministru (  1961-1974 ),devenind cel mai longeviv prim ministru al României din toate timpurile.

In perioada în care a fost prim-ministru, creșterea economică a României a fost în medie de 9% anual. Maurer a introdus reforme economice care au favorizat economia de piață ( așa au apărut mandatarii, precursorii întreprinzătorilor post-decembristi) și a întreținut legături strânse cu Germania sau Franța. 

Maurer a  crezut, în mod greșit, că partidul " muncitoresc " român trebuia condus de un român provenit din clasa muncitoare .  Maurer era în un  intelectual subțire, de etnie franco-germana. Scrupulele lui au fost indirect la originea deceniului groazei din anii 1980 și a reprimării sângeroase a protestatarilor din timpul revoluției de la 1989.

În realitate, românii erau obișnuiți cu lideri germani la conducerea statului încă din 1866. Regilor din dinastia Hohenzollern i-au urmat după revoluție,între 2014 și 2024 ,un președinte sas, Klaus Iohannis, deci Maurer nu ar fi întâmplat cine știe ce rezistență dacă accepta propunerea lui Dej.


No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.