Din cauza echipei din jurul lui Ion Iliescu, România a ratat în 1989 șansa restaurării monarhiei constituționale și a revenirii la versiunea amendată a Constituției de la 1923. Să fie clar, însă, că republica - o formă de guvernământ moștenită din perioada ocupației sovietice - este considerată un vehicul ideal de unii generali ai fostei securități , ca Ioan Geoană, pentru a-și propulsa fiii la președinția României.
In 1978, profesorul meu de istorie modernă - și coordonator al lucrării mele de licență - a publicat în Analele Universității Alexandru Ioan Cuza, în plin comunism, un studiu exploziv despre debarcarea forțată a primului domnitor ales al Principalelor Unite, considerând actul ca fiind revoluționar, deoarece a salvat în 1866 tânărul stat român de la disoluție.
Russu nu era singurul regalist printre profesorii mei de la Iași. La ultimul examen oral - cel de istorie contemporană - am refuzat să răspund la al doilea subiect de pe biletul de examen, care se referea la constituțiile adoptate de România după ocupația sovietică. Profesorul Aurel Loghin - care era și prorectorul Universității - a refuzat să îmi dea o notă mică și m-a chemat la re-examinare, o lună mai târziu.
Reexaminarea a avut loc în cabinetul său. Subiectul pe care trebuia să îl dezvolt a constat intr-o analogie între Spania post-Franco și România post-Ceausescu ( vă reamintesc că în 1979 dictatura ceaușistă era la apogeu !). Am înțeles astfel că și profesorul Loghin dorea o revenire a României la monarhie, deși își obținuse doctoratul la universitatea de stat din Moscova ...
În retrospect, se pare că profesorii mei menționați mai sus și posibil alții din anturajul lor au sperat ca un grup restrâns de activiști ai partidului comunist, posibil condus de Ion Iliescu ( care la vremea aceea era secretarul PCR al județului Iași ) l-ar putea cumva debarca pe Ceaușescu, prelua puterea în stat și pregăti ,după modelul spaniol , revenirea regelui Mihai la conducerea României. Într-un asemenea scenariu, Ion Iliescu sau alt activist de același calibru ar fi trebuit să joace rolul lui Adolfo Suarez din Spania anilor 1976-1978.
Au existat firește condiții după revoluția din 1989 pentru restaurarea monarhiei. Din păcate, securiștii români au trădat a doua oară , alungandu-l pe regele Mihai,reîntors acasă în 1990 din Elveția, refuzandu-i pur și simplu intrarea în țară. In loc să fie preocupată de soarta și viitorul României, echipa de revoluționari condusă de Iliescu a avut ca obiectiv salvarea monopolului politic al foștilor comuniști în noile condiții create de revoluțiile de la 1989.
Atașamentul românilor pentru o monarhie -în fond de import- nu este întâmplător. Sub regii din dinastia Hohenzollern, România și-a obținut independența (1877), și după pacea de la Versailles și-a dublat atât teritoriul, cât și populația. Pentru instaurarea monarhiei au votat în 1866 99,97 % dintre românii elegibili. Pentru Republica impusă de sovietici nu a votat nimeni, aceasta a fost impusă prin forța armelor.
Problema revenirii României la forma monarhică de guvernământ nu este simplă,oricât de logică ar fi aceasta. Astfel, de mai bine de un secol, SUA este angajată într-o adevărată ofensivă de răspândirea republicanismului pe continentul european, deși este evident faptul că această formă de guvernământ nu este mai performantă decât monarhia constituțională, dimpotrivă.
In plus, nici Rusia nu privește cu ochi buni o posibilă restaurare a monarhiei in Romania și nici Franța sau Germania. In condițiile in care fosta securitate sau actualele servicii secrete din România au trecut cu arme și bagaje în tabăra anti-monarhica americană, șansele revenirii României la forma monarhică de guvernământ sunt deocamdată destul de mici.
