CE NU S-A INTELES (INCA) DIN SFARSITUL LUI CEAUSESCU

Se publica mult si de multe ori fara rost despre ultimele luni sau ani din viata lui Ceausescu.

Ce stiu sigur este ca rolul lui Ceausescu - acela de spin in coasta sovieticilor din anii 70 - a luat sfarsit la inceputul anilor 80. Rolul sau a fost dat de americani bisericii catolice condusa de un papa polonez, lui Lech Walesa si miscarii Solidarnosc.

Ultima incercare a lui Ceausescu de a-i provoca pe sovietici a avut loc in vara lui 1981, cu prilejul congresului international de stiinte istorice de la Bucuresti, la care am participat si eu. Cu acea ocazie, unii istorici romani au fost indemnati sa ridice problema spinoasa a Basarabiei, ceea ce a infuriat delegatia sovietica care participa la lucrarile congresului.

Dupa decesele lui Brejnev, Cernenko si Andropov, Ceausescu a intrat aproape imediat in conflict cu noul lider de la Kremlin; Mihail Gorbaciov, care isi propusese sa reformeze economic si sa liberalizeze politic comunismul.

Izolarea lui Ceausescu, atat in Vest cat si in interiorul sistemului comunist din Estul Europei, a devenit totala intre 1985 si 1989 .In interorul Romaniei, masuri economice aberante si o politica de austeritate extrem de dura au produs ruptura intre familia Ceausescu - care acaparase intre timp toata puterea in stat - si majoritatea romanilor.

Inca din 1987, devenise evident faptul ca sovieticii doreau debarcarea lui Ceausescu de la putere prin orice mijloace. Americanii si-au dat acordul in toamna lui 1989, nu inainte insa ca George Bush Sr sa faca o vizita la Bucuresti, in timpul careia i-ar fi batut apropouri lui Ceausescu ca a venit vremea sa renunte voluntar la putere (vara lui 1989), insa fara succes.

Desfasurarea ulterioara a evenimentelor este in general cunoscuta de toata lumea, culminand cu prabusirea regimului Ceausescu din 22 decembrie 1989, arestarea si exectutia sa si a Elenei.

Ceea ce nu au inteles majoritatea romanilor este motivul pentru care Ceausescu nu a fugit din tara dupa ce a fost informat inca de pe data de 3 decembrie 1989 ca la Malta se hotarase irevocabil debarcarea sa. Multi analisti au acreditat ideea ca dictatorul roman isi pierduse complet simtul realitatii si ca a crezut deci ca poate dejuca cu ajutorul securitatii planurile sovieto-americane.

In realitate, se pare ca Ceausescu a luat deliberat decizia de a rezista pana la capat si de a provoca prin atitudinea lui asasinarea sau condamnarea sa la moarte pentru a deveni astfel in memoria colectiva a romanilor un erou national de talia lui Tudor Vladimirescu sau a lui Mihai Viteazul, alti lideri politici olteni asasinati din ordinul puterilor epocii.

Dupa o scurta perioada de rabufnire a urii populatiei fata de excesele regimului ceausist si gratie activitatii PRM, a lui Corneliu Vadim Tudor sau Adrian Paunescu, memoria suferintelor romanilor din anii 80 s-a estompat, fiind incet-incet abil inlocuita cu amintiri despre realizarile regimului Ceausescu din anii 70.

In acelasi timp, aceleasi forte politice au alimentat copios nemultumirile populare legate de tranzitie si carentele regimului politic din ultimii 25 de ani. In felul acesta, ultima dorinta a lui Ceausescu s-a implinit aproape pe nesimtite sub ochii nostri...

DE UNDE PROVINE NOBLETEA PROFESIEI DE ISTORIC ?

La ultimul congres al stiintelor istorice, desfasurat vara trecuta in China, presedintele chinez Xi Jinping a afirmat transant ca istoria este regina stiintelor sociale. Asa este.


Exista insa foarte multi istorici in lume care dau cinstea pe rusine si devin simpli propagandisti, expunand virtutile unei ideologii anume sau justificand expansiuni teritoriale de tip imperial, cand nu sustin nationalisme desuete sau propaga prejudecati religioase in numele unui trecut demult apus.


Marturisesc ca pana la interviul televizat al lui Neagu Djuvara difuzat ieri, m-am considerat ca istoric roman privilegiat din punct de vedere profesional. Prin pozitia geostrategica si trecutul sau, Romania este un loc ideal pentru formarea unor istorici de valoare, care au ( sau ar trebui sa aiba) o intelegere profunda, peste media europeana, a realitatilor din jur. Romanii sunt un popor latin, dar sunt crestin-ortodocsi si pe deasupra au trait sute de ani sub suzeranitatea Portii Otomane. Din nefericire, nu se prea intampla asa...


M-am intrebat adesea daca mi-ar fi convenit la fel de mult sa fiu istoric american, rus, german sau francez.  Am ajuns la concluzia ca nu mi-ar fi convenit sa fiu la cheremul elitelor unor asemenea state, sa le justific marile erori politice, militare sau geopolitice.


Bine facuta,  meseria de istoric - daca este exercitata onest, " sine ira et studio" - este insa de o noblete indiscutabila. Nobletea profesiei de istoric provine din faptul ca slujitorii disciplinei au printre altele si datoria morala sa contribuie la intelegerea dintre popoare, nicidecum sa intretina o stare conflictuala permanenta intre acestea, insistand exclusiv asupra unor  evenimente dureroase din trecutul comun . Daca este nevoie ca anumite episoade dureroase sa fie din nou evocate, atunci scopul nu poate fi altul decat acela de a  ne ajuta sa evitam pe viitor producerea unor evenimente sau catastrofe similare ( "historia magister vitae").

Neagu Djuvara si-a permis insa sa ne dezonoreze profesia atacandu-i pe rusi si ridicandu-i in slavi pe americani. Este drept ca in decursul ultimilor 20 de ani, a fost mediatizat si para-mediatizat iar cartile sale de istorie - destul de mediocre - au fost prezentate publicului roman ca adevarate perle de cultura istorica. In realitate rusii nu sunt nici mai buni, nici mai rai ca americanii , cel putin pentru noi, romanii. Rusia insa este mai aproape de noi, exista deci pericolul potential al unei confruntari militare daca nu adoptam o atitudine rezervata si daca sarim la beregata lor dupa modelul unui Basescu sau Djuvara. Oare acesta sa fie pretul pe care trebuie  sa il plateasca  un istoric roman de astazi pentru a fi publicat si mediatizat ? Tot ce se poate...

Djuvara vrea sa-i faca pe romani sa creada ca numai Statele Unite au sanse de supravietuire, Rusia fiind condamnata sa dispara deoarece intre Urali si Vladivostok s-ar afla populatii heterogene ne-slave. Printr-o ironie a soartei, au existat acum cativa ani istorici rusi care - frustrati de implozia Uniunii Sovietice - ii asigurau pe conationalii lor ca urmatorul stat pe cale de disparitie este America, din cauza populatiilor foarte heterogene, mai ales hispanice, care s-au stabilit acolo...

Nu in ultimul rand, a-l face, asa cum a facut aseara Djuvara, pe seful comisiei europene "bou" numai pentru ca a afirmat ceea ce gandesc foarte multi lideri europeni - anume ca UE nu trebuie sa ramana la remorca politicii externe americane in privinta relatiilor sale cu Rusia  - este o atitudine absolut inadmisibila pentru un istoric care se respecta. Mergand pe mana neoconservatorilor americani in Ucraina, UE a pierdut deja exporturi de 100 de miliarde de euro intr-o perioada de stagnare economica prelungita.

Se pare ca asta nu l-a impresionat indeajuns pe Djuvara - pe el il revolta mai ales constructia unei moschei in Bucuresti sau " invazia liftelor pagane". In realitate, o reintoarcere la intoleranta religioasa specifica evului mediu, asa cum o preconizeza Djuvara, nu este nici posibila nici de dorit. De la conflicte militare indelungate intre cele doua mari religii -crestinismul si islamul- s-a ajuns in prezent la coexistenta pasnica, reflectata in constructia de moschei din Moscova pana in Havana sau Bruxelles.

In privinta "liftelor pagane" din Siria, Irak sau Afghanistan, acestea au ajuns sa isi paraseasca tarile de origine din cauza conflictelor militare initiate in principal de Statele Unite, dar intretinute in prezent si de Rusia, Iran, Arabia Saudita, etc. Potrivit calculelor specialistilor insa, statele UE ar putea cu usurinta absorbi nu un milion de emigranti sirieni, ci patru sau cinci milioane. Aceasta ar reprezenta numai 1,5 la suta din cele 340 de milioane de locuitori cat are uniunea, nefiind deci nevoie sa atatam fara rost isteria colectiva si sa facem jocul partidelor xenofobe sau rasiste. Atitudinea religioasa a lui Djuvara este aceea a unui taliban orthodox, nefacand nici ea cinste profesiei noastre, dimpotriva.

Iata de ce nu avem nevoie de asemenea performante mediatice jalnice, si nici de istorici care au murit de mult intelectual inainte de disparitia lor fizica din aceasta lume. Organizatorii interviului sunt, indiferent de motive, la randul lor responsabili de o ridicola agitatie pro-americana care nu isi are rostul si locul in spatiul mediatic romanesc


http://www.cotidianul.ro/neagu-djuvara-jean-claude-juncker-un-bou-269869/

Dualismul austro-ungar si elitele politice otomane



La bustul lui Herodot,Bodrum

Studiul istoriei popoarelor din Balcani din sec.XIX, asa-zisul “secol al nationalitatilor”, ar ramane incomplet fara cunoasterea planurilor de federalizare care circulau in cercurile francmasoneriei otomane din acea perioada.

Istoricii perioadei -  in marea lor majoritate nationalisti, fie ei romani, bulgari sau greci - au trecut sub tacere existenta unor planuri de reforme pe baze dualiste ale imperiului otoman in urma congresului de pace de la Berlin (1878). Adevarul este ca bucuria grecilor de a-si fi obtinut independenta a durat numai o generatie, deorece de la razboiul Crimeei, liderii politici greci au inceput sa se confrunte cu panslavismul rus. Concret, in zona Balcanilor aceasta insemna ca natiuni nou-aparute ca Bulgaria incepusera sa emita pretentii teritoriale asupra Macedoniei si Epirului, pe care tanarul stat grec le dorea alipite la regatul sau.

Pe de alta parte, elitele grecesti din imperiul otoman, inclusiv fanariotii, se considerau mai protejati – cu rare exceptii, cum ar fi domnitorul Tarii Romanesti Caragea – ca cetateni ai unui imperiu otoman reformat si eventual federalizat, in care grecii sperau sa obtina pozitii politice  importante.

Realizarea dualismului austro-ungar din 1867 a devenit astfel un model pentru multi dintre francmasonii greci sau turci din imperiul otoman. In timpul congresului de pace de la Berlin, George Zarifis - bancherul personal al sultanului Abdul Hamid - si reprezentantul otoman la congres Karatheodori Pasha au facut demersuri secrete pe langa ambasadorul Marii Britanii la Istanbul pentru sprijin englez in transformarea imperiului otoman intr-o entitate bicefala, care sa incorporeze si regatul Greciei in granitele sale. Sultanul turc urma sa devina si regele Greciei, dupa modelul consacrat de austro-ungari. Regatul Greciei isi pastra autonomia, dupa modelul statului maghiar, si isi adauga Tessalia, Epirul si Macedonia. Pentru ca planul sa poata reusi, era necesar ca englezii sa il convinga pe regele George I sa abdice in favoarea sultanului. Se pare ca primul ministru grec din acea perioada Epaminondas Deligeorgis, si el membru al francmasoneriei, nu era defavorabil acestor demersuri de fuziune ale grecilor din imperiul Otoman.

Cei doi demnitari otomani Karatheodori si Zarifis pretindeau ca actionau cu aprobarea tacita a sultanului Abdul Hamid. Cererea lor a fost  insa refuzata de catre ambasadorul englez deoarece, potrivit acestuia, nu a existat in favoarea planului o aprobare expresa din partea sultanului turc.

Aceste aspecte relativ obscure ale istoriei Balcanilor din a doua jumatate a secolului XIX au fost recent aduse la lumina in teza de masterat a unui cercetator grec, Christos Kipraios,  obtinut la Universitatea Bilgi din Istanbul (« The Ideology of Hellenoturkism. From George of Trebizond to Dimitri Kitsikis »). Teza mi-a fost pusa la dispozitie de catre Dimitri Kitsikis personal, caruia doresc sa-i multumesc si pe aceasta cale.

Buna cunoastere a perioadei in cauza ar fi prevenit isteria occidentala de acum cateva luni in privinta unei posibile apropieri dintre Rusia si Grecia. In realitate, asa-numita partida politica « Estica », care a contestat in mod constant orientarea pro-vestica a politicienilor greci timp de secole, se orienteaza mai mult catre Turcia si vede Rusia ca pe o concurenta primejdioasa in Balcani, nicidecum ca pe o sprijinitoare a intereselor elenilor.

Vedere din Bodrum

Marina din Turgutreis

Orasul Bodrum actual (fostul Halikarnassos pe timpul lui Herodot) este vizitat de milioane de turisti germani, rusi, francezi, englezi si mai nou chiar si de romani. Faptul nu este deloc intamplator. Atmosfera din Bodrum este unica in felul ei, multitudinea de baruri si restaurante si viata de noapte a orasului atragand pana si personalitati din lumea modei cum este Kate Moss.

Daca comparam statiunile grecesti de pe malul Egeei cu Bodrum, constatam ca atat privelistile, cat si plajile sunt cel putin la fel de atragatoare. Adaugati la acestea faptul ca preturile din Bodrum -cu mici exceptii-  sunt mai moderate decat cele ale vecinilor greci. Fireste, daca cineva doreste sa serveasca masa de pranz in buricul targului, cu vedere la marina, atunci diferenta de pret dispare. Cu toate acestea, la 40 de minute distanta cu microbuzul (care costa numai 2 euro) se afla Turgutreis, un cartier superb al Bodrumului unde preturile la restaurante si la apartamente de inchiriat -ca sa nu mai vorbim de supermarketuri sau magazine de imbracaminte- sunt chiar mai mici decat in statiuni ca Paralia Katerini.

Pentru cei care se plictisesc sa stea numai la plaja sau sa umble prin baruri toata noaptea, exista posibilitatea organizarii de croaziere care costa intre 20 si 40 de euro, fie de-a lungul coastei, fie pentru a face turul insulelor grecesti Kos, Lesbos sau Rhodos.

Situat intre munti si Marea Egee, Bodrum a devenit una din perlele turismului turcesc relativ recent. Intre anii 30 si 1960 orasul a fost de fapt un sat linistit de pescari, care a devenit celebru prin grija scriitorului turc Cevat Shakir. Astfel a devenit Bodrum locul de intalnire al disidentilor turci si al intelectualilor boemi. Orasul a reusit sa-si pastreze farmecul pitoresc traditional, chiar si in conditiile care numarul de turisti ce viziteaza anual Bodrum a trecut in ultimii ani de un milion de vizitatori anual. Frumusetea deosebita a locului si oferta turistica foarte competitiva va atrage, cu siguranta, din ce in ce mai multi romani pe malurile turcesti ale Marii Egee.

Asfintit in Turgutreis

 

VEDERE DIN FANAR, ISTANBUL

Autorul lucrarii "Descriptio Moldaviae" ar merita mai multa atentie din partea ministerului culturii din Romania. S-ar putea totusi ca oficialii romani sa nu stie de existenta casei din Fanar unde a locuit si studiat Dimitrie Cantemir, ei vin in Istanbul numai la medic sau la shopping :)

La cafeneaua D.Cantemir, Fanar

Dimitrie Cantemir a locuit in aceasta casa intre  anii 1688 si 1710 si a studiat la Academia Patriarhiei ortodoxe din Fanar, unde a avut profesori greci si turci celebri. El este acela care a construit palatul,  intrat ulterior in patrimoniul familiei Mihail Cantacuzino pana la inceputul secolului XX.

Astazi mare parte din cladire apartine primariei din Fatih. La inceputul anilor 2000 s-au investit 200,000 de euro din fonduri europene pentru renovarea palatului si amenajarea de catre Romania a unui mic muzeu dedicat lui Cantemir.  Inaugurat cu surle si trambite in anul 2007 in cadrul unei ceremonii la care a participat si presedintele de atunci, Traian Basescu, muzeul a ajuns din nou o ruina dupa numai trei ani. Lucrarile au fost facute de mantuiala, apa de ploaie s-a infiltrat din nou in pereti iar ICR din Istanbul nu a mai luat masuri pentru remedierea problemelor aparute.

De altfel, milioanele de euro in fonduri europene alocate pentru renovarea caselor din Fanar au fost cheltuiti , dar s-a reusit renovarea a numai 20 de case ...

Reevaluarea critica a rolului jucat de fanarioti in istoria Principatelor Romane este, cred eu, imperios necesara. Perioada domniilor fanariote a fost prezentata in istoriografia romaneasca postbelica ca o epoca de profund regres. In realitate, multe din reformele economice si sociale intreprinse de domni fanarioti cum ar fi Constantin Mavrocordat au anticipat si pregatit reformele pasoptistilor. Sigur, au existat si domni fanarioti mai rapace si perioade de fiscalitate excesiva.

Cu toate acestea, formula administrativa aplicata Tarilor Romane de catre Poarta Otomana le-a salvat principatelor autonomia administrativa si religioasa, si a prevenit absorbirea acestora de catre imperiile beligerante vecine, Rusia si Austria. In absenta unei protectii din partea turcilor, Romania nu ar fi aparut la 1859 si este aproape sigur ca Moldova si Tara Romaneasca ar fi devenit provincii rusesti si respectiv austriece.

Austriecii au demonstrat ca pentru ei autonomia religioasa este un moft, fortand bisericile ortodoxe din Transilvania - imediat dupa alipirea acesteia la imperiu - sa se uneasca cu Roma, si pastrandu-i in continuare pe romani fara niciun drept politic. Mai nou, in ziua de astazi ne defriseaza masiv padurile...

Palatul lui Dimitrie Cantemir din Fanar

CRIZA EMIGRANTILOR SI ISTERIA COLECTIVA



F.Pantazi-Metsovo, Grecia, august 2015

Citesc in presa romaneasca tot felul de opinii privind criza provocata de refugiatii din Siria, una mai alarmista ca alta.

Comparatiile cu distrugerea imperiului mongol de catre chinezi ( A. Nastase) sau cu invaziile barbare din perioada de descompunere a imperiului roman (Neagu Djuvara) sunt fortate si nu fac decat sa intretina fara rost o atmosfera de isterie colectiva.

In primul rand, refugiatii nu sunt barbarii de acum 2000 de ani. Acestia au o religie si au avut si state pana la izbucnirea revolutiilor arabe , mai mult sau mai putin functionale ( ma refer aici la Siria, dar si Libia sau Irak ). Inainte vreme, actualii refugiati - mai ales sirienii si irakienii , mai putin afganii - au locuit in apartamente, au avut scoli, spitale, televizoare, bani suficienti pentru hrana si imbracaminte, multi au fost proprietari de autoturisme, samd.

In al doilea rand, sirienii ; irakienii si libienii au fost obisnuiti cu sistemele paternaliste care au caracterizat socialismul arab , reprezentat de lideri ca Saddam, Gadaffi sau familia Assad. Ei considera vestul responsabil pentru distrugerea acestor regimuri si isi cauta acum protectia sociala in tarile din centrul si nordul Europei, care nu au desfiintat total statul social postbelic. Cu alte cuvinte , nu cucerirea sau subminarea vestului le urmaresc acestia, ci protectia sociala de care au fost privati in tara de origine din cauza razboaielor sau revolutiilor ...

In al treilea rand, desi numarul refugiatilor pare impresionant ( mai multe sute de mii pe an), pentru o uniune cu o populatie totala de peste 500 de milioane de cetateni cum este UE, acestia DACA reprezinta 1% din total, fiind asadar asimilabili.

In realitate, greul crizei emigrantilor il duce Turcia. Ankara cheltuieste sume enorme cu cei 1.9 milioane de refugiati sirieni de pe teritoriul statului turc, echivalentul intregului sau deficit bugetar. Cei 300.000 de emigranti care reusesc sa ajunga din Turcia in statele UE nu reprezinta asadar decat prea-plinul marii mase de refugiati gazduiti de ani de zile de turci. Ca de obicei, tot statele bogate sunt acelea care se plang de dificultati, lasand ca povara principala a crizei sa fie purtata de state emergente ca Turcia, Libanul sau Iordanul, mai putin prospere din punct de vedere economic.

Problema este in alta parte : islamofobia din multe state ale vestului, mai ales din tari ca Germania, Franta sau Anglia, franeaza pana si asimilarea maghrebinilor sau turcilor care s-au stabilit acolo de doua sau trei generatii.

Adaugati la aceasta stagnarea economica care afecteaza majoritatea starelor UE ( austeritatea si criza euro fiind responsabile de aceasta situatie) si veti intelege mai bine de ce sunt europenii asa de vexati de noul val de refugiati. Sistemele lor sociale de-abia daca mai fac fata nevoilor somerilor locali.

Al XXII-lea Congres International al Stiintelor Istorice din Jinan (China)



Metsovo, august 2015

La fiecare 5 ani de la 1900 incoace are loc cate un congres international al stiintelor istorice.

Am participat la congresul istoricilor din vara lui 1980 . Acesta  s-a desfasurat la Bucuresti pe fondul tensiunilor dintre URSS si Romania in privinta Basarabiei si a gravelor lipsuri alimentare care faceau ravagii la acea vreme prin tara.

Cel de-al XXII -lea congres al istoricilor lumii si-a inceput de ieri lucrarile  in China, fapt care ilustreaza cresterea exponentiala a importantei acestui stat pentru economia si relatiile internationale globale (18 din cele 22 de congrese s-au desfasurat in state din Europa, motiv pentru care organizatorii au fost acuzati de europocentrism).

Intervalul de timp dintre aceste doua congrese a fost plin de mari transformari, nu toate de bun augur. Revolutiile de la 1989 au dus la prabusirea regimurilor comuniste in centrul si estul Europei . Uniunea Sovietica s-a destramat, raboiul rece a luat sfarsit si Germania s-a reunificat . In prima jumatate a perioadei in cauza succesul politicilor neoliberale declansate de Margaret Thatcher in Marea Britanie parea asigurat, iar triumful capitalismului si democratiei a creat iluzia ireversibilitatii. Aceasta iluzie a fost intretinuta teoretic de teza hegeliana a "sfarsitului istoriei" reciclata de Francis Fukuyama in cunoscuta lui carte "The End of History And the Last Man".

Spre sfarsitul mileniului doi insa, istoria si-a reluat marsul si am fost cu totii martori la dezintegrarea Iugoslaviei, razboaiele din Kosovo, Afganistan si Irak si la aparitia unor state noi in Europa si in Africa. Mai nou, confruntarea dintre hegemonul mondial en titre, Statele Unite si puteri emergente ca Rusia si China  - care au format SCO, o alianta euroasiatica defensiva - s-a intensificat, culminand cu actualul conflict din Ucraina. Cu alte cuvinte, nu numai ca nu am asistat la sfarsitul istoriei sau al conflictelor militare, dar lumea este de zece ani in plin proces de tranzitie hegemonica, care va mai dura probabil inca cateva decenii.

Din pacate, nici congresul din 2015 nu se desfasoara sub auspicii mult mai fericite decat cel din Bucuresti din 1980. Economia chineza a incetat sa mai creasca accelerat de doi ani buni de zile, iar cursul actiunilor la bursele chinezesti s-a prabusit spectaculos. Numai astazi, spre exemplu, actiunile de la bursa din Shanghai au pierdut 9% din valoare, cea mai importanta scadere suferita de acesta de la criza financiara din 2007 incoace. Aceasta scadere masiva a antrenat pierderi importante la bursele din Tokyo, Sydney, Londra, Paris sau Frankfurt. Indicele bursei din New York a pierdut 500 de puncte inca de vineri, pentru ca astazi sa piarda  de la deschidere 1,000 de puncte. China, cel mai important motor al economiei globale din ultimii ani, cocheteaza la randul ei cu stagnarea economica si genereaza instabilitate pe piatele financiare globale exact in maniera speculantilor de pe Wall Street din 1929 si 2007 ...

Presedintele Xi a adresat ieri participantilor la congres un mesaj pe care personal il consider important prin implicatiile pe care le are pentru evolutiile din ultimele decenii si pentru istoria economiei. Iata cum vede presedintele chinez problema modelelor de dezvoltare economica si/sau politica ale statelor lumii :

"Fiecare natiune are propria sa cale de dezvoltare, asa ca natiunile trebuie sa respecte optiunile altora. Prin adancirea intelegerii mutuale se poate construi un viitor mai bun. "    

Pasajul de mai sus are o importanta capitala pentru intelegerea mentalitatii elitelor care conduc China. Xi face o aluzie stravezie la impunerea , din anii 80 , a modelului economic neoliberal american cunoscut sub numele de « consensul de la Washington ». Impunerea retetelor economice via FMI in America Latina, Rusia, Europa sau Asia a agravat insa crizele economice din 1997 incoace, culminand cu actuala situatie exploziva din Grecia.

Este evident deasemenea din citatul de mai sus faptul ca liderii chinezi nu considera democratia ca inevitabila, ci optionala, alegerea sistemului politic trebuind sa apartina fiecarei natiuni in parte si sa fie conforma traditiilor sale culturale si politice . Impunerea democratiei pe calea razboiului ( ca in Irak) sau cea a insurectiilor finantate dinafara ( ca in Ucraina) este considerata de elitele chineze ca o incalcare a dreptului international si  sortita esecului. Daca luam in considerare  si faptul ca majoritatea societatilor asiatice care au ajuns prospere din punct de vedere economic in perioada razboiului rece - de la "tigrii asiatici" la Japonia - au fost  vreme de 50 de ani fie dictaturi de dreapta, fie conduse de un singur partid, este clar ca presedintele Xi revendica pentru partidul pe care il conduce acelasi gen de monopol politic .

 Din nefericire, de la introducerea monedei euro din 2001 consensului de la Washington i s-a adaugat « consensul de la Berlin », un sistem de reguli, institutii si legi prea rigide pentru ca economiile majoritatii statelor Uniunii Europene sa poata prospera in continuare. Acestor reguli inflexibile li se adauga o politica de austeritate bugetara stricta, care a provocat stagnarea marilor economii ale continentului - mai putin cea germana -  precum si deflatie si un somaj foarte ridicat, mai ales in tari ca Grecia sau Spania. Ca urmare, cresterea economica pe continentul european copiaza modelul japonez de stagnare de cativa ani buni de zile, o realitate care nu a scapat atentiei liderului chinez.  Mai grav, in conditiile nou-create de criza monedei euro, democratia devine optionala si in statele membre ale zonei euro, nu numai in China !

Mai putem intui din pasajul cu pricina ca presedintele chinez este mai degraba adeptul teoriilor economice ale lui James Steuart decat cele ale lui Adam Smith, impuse ca adevaruri economice universale in ultimii 30 de ani  (pentru detalii suplimentare, doritorii pot consulta posturile mele de pe acest site cu privire la conceptiile diferite ale celor doi fondatori ai stiintei economice moderne).

China a stiut sa reziste retetelor FMI in anii 90 si a avut o crestere economica spectaculoasa,

ajungand a doua mare economie a lumii. Guvernantii chinezi s-au opus agendei de privatizari masive a intreprinderilor de stat, liberalizarii pietelor de capital sau a cursului de schimb al yuan-ului. Dupa disparitia URSS de pe harta, economia Rusiei a fost in schimb pusa pe butuci - potrivit lui Joseph Stiglitz fost vicepresedinte al Bancii mondiale  - deoarece Boris Yeltsin a pus in practica recomandarile ‘expertilor’ FMI...

Desi trec in prezent prin momente extrem de dificile, este de asteptat totusi ca economia  si pietele financiare  chineze sa isi revina si sa isi reia ascensiunea, chiar daca nu in acelasi ritm ca in ultimii 20-30 de ani. Statul chinez a intervenit deja, pompand sume considerabile pentru stabilizarea pietelor de capital si a luat masuri suplimentare de stimularea investitiilor in economia reala.

In ceea ce priveste viitorul congres al stiintelor istorice, as propune organizatorilor ca acesta sa se desfasoare la Bodrum  in Turcia (cunoscut in antichitate sub numele de Halikarnas), localitatea natala a lui Herodot. In acest mod, se vor putea evita acuzatiile de europocentrism si aduce omagiul cuvenit fondatorului disciplinei.

http://news.xinhuanet.com/english/2015-08/23/c_134547075.htm

VEDERE DIN METSOVO, GRECIA

Soseaua Egnatia, la intrarea in Metsovo

Oraselul Metsovo (4,000 de locuitori) este situat la  numai trei ore distanta pe autostrada de Salonic, pe culmile muntilor Pind. Locuitorii lui  sunt vlahi , cum le spun grecii sau bulgarii, sau aromani, cum sunt ei cunoscuti  in Romania.

Metsovo (sau Aminciu, cum il denumesc aromanii) este o statiune de talia orasului Sinaia de la noi , insa este mai curat, mai linistit si mai pitoresc. Desi are mai multe hoteluri de trei, patru sau cinci stele si o partie de schi cu teleferic, asezarea a reusit sa isi pastreze aerul rural si caracterul traditional.  Oamenii sunt calzi si primitori si se bucura de vizitatori din Romania, lucru din ce in ce mai rar in alte zone din Europa inafara Romaniei.

 

Specialitatea locuitorilor din Metsovo este productia de branzeturi de calitate in stil italian ca Parmezanul, Graviera din lapte de oi sau Metsovone, o varianta locala a cunoscutului Provolone italian. Mesterii locali au invatat meserie in anii 50 in renumite scoli italiene pe cheltuiala si din initiativa lui Evangelos Averoff, fruntas politic din Atena originar din Metsovo. Tot Averoff a fost acela care a initiat in zona cultivarea vitei de vie si productia vinurilor care ii poarta numele, care au ajuns renumite in toata Grecia.

Mai putin frecventat vara de turisti, Metsovo este o statiune montana ideala pentru petrecerea sarbatorilor de iarna. Preturile sunt moderate, multitudinea de restaurante si taverne servesc delicioase preparate din carne de miel sau oaie iar magazinele de bijuterii sunt renumite pentru calitatea bijuteriilor de aur si argint in stil bizantin. Aerul curat de munte si branzeturile gourmet sunt un bonus nesperat pentru cei care doresc sa se relaxeze intr-un loc pitoresc, unic in felul sau in Europa si in lume.

Turnul bisericii, magazinul Carrefour si scoala generala

 

"DISOLUTIA ZONEI EURO VAZUTA DIN ITALIA"

Articolul de mai jos il are ca autor pe Stefano Fassina, fost ministru adjunct al finantelor in guvernul Renzi ( pana in 2014, cand a demisionat) , republicat de Yanis Varoufakis pe blogul sau.

"Ce se poate face ? Suntem la o rascruce istorica. Pe de o parte, exista calea continuitatii, a mentinerii monedei euro, care presupune acceptarea sfarsitului democratiei, a clasei de mijloc si a statului-providenta : un amestec exploziv de somaj si manie sociala, asupra carora planeaza riscurile rupturilor nationaliste si xenofobe.

 De cealalta parte, o decizie impartasita, fara actiuni unilaterale, pentru a depasi impasul creat de moneda unica si de cadrul institutional de care este legata, inainte de orice pentru a fixa responsabilitatea pentru politica monetara : o solutie benefica pentru toti, in pofida drumului dificil si nesigur, cu consecinte dureroase, mai ales in perioada initiala. (...) Timpul care ne ramane la dispozitie este din ce in ce mai scurt ".

In ce ma priveste, sunt 100% de accord numai cu ultima propozitie. Solutia renuntarii la moneda euro de catre toti cei 19 membrii ai clubului euro mi se pare prea radicala si deci extrem de periculoasa. Optez deci pentru solutia avansata in "planul Pantazi" (al carui autor sunt) : DEXIT, urmata de formarea a doua zone monetare ( zona euro in sudul continentului, zona Deutsche mark in nord) , avand drept corolar formarea a DOUA uniuni politice pe continentul nostru, UE in sud, plus o uniune nordica avand ca centru Germania,inconjurata de satelitii acesteia  :
http://blogs.mediapart.fr/blog/monica-m/290715/la-dissolution-de-leurozone-vue-ditalie-stefano-fassina

MERKEL, STASI, SCHAUBLE SI CRIZA GREACA

Premierul Tsipras este atacat pentru diletantismul sau politic si pentru ca nu a avut pregatit un plan B pentru Grecia in cazul esecului negocierilor. Asa este, dar sa vedem un pic pe mana cui a incaput acesta - si natiunea greaca - la Bruxelles...

Diabolicul cuplu politic format din Angela Merkel & Wolgang Schauble este cel putin la fel de vinovat pentru maniera in care s-au desfasurat negocierile cu grecii. Multi s-au ofuscat cand Varoufakis i-a etichetat pe cei doi drept "teroristi", insa a avut in mare parte dreptate : terorismul a fost politica oficiala de stat in RDG, cat si in Germania nazista. Or cei doi lideri germani sunt mostenitorii DIRECTI ai regimului comunist est-german si al celui hitlerist, fapt care este observabil in prezent cu ochiul liber, fara a fi nevoie de ajutorul politologilor.

Duritatea conditiilor impuse grecilor este rezultatul unei aversiuni funciare a celor doi pentru orice forma de rezistenta democratica la diktatele financiare ale Germaniei.  In loc sa le dea de gandit, referendumul grec din 5 iulie i-a scos pur si simplu din minti : nu sunt oare germanii stapanii UE ? Pai asa inteleg ei sa isi exercite suprematia, alte traditii politice nu au si probabil nu vor avea niciodata !

Nimic nu ilustreaza mai bine metodele STASI/KGB de "lucru" decat aparitia unor partide politice "de buzunar"  in Germania, gen AfD sau Pegida. Ele reamintesc de partidele - de mult disparute - create in Romania anilor 90 de un alt agent notoriu, Ion Iliescu, pentru a da impresia de democratie si pentru a semana confuzia in randul alegatorilor.  AfD si Pegida sunt utile cancelarei si pentru a rezista presiunilor celorlalte state membre  pentru ajutorarea financiara a membrilor mai saraci din sud sau pentru cresterea numarului de emigranti in Germania...

Cand lucrurile au luat o turnura mai grava - Dexit se discuta acum din ce in ce mai frecvent,mai intens si mai serios - fondatorul AfD, Bernd Lucke, a fost pus sa comita hara-kiri politic, declarand ieri ca a renuntat la ideea parasirii de catre Germania a uniunii monetare (Dexit) , adica  tocmai la ideea centrala a platformei partdului !

Perpetuarea la conducerea Germaniei a acestui cuplu diabolic, reprezentand alianta fostilor nazisti cu unii dintre fostii comunisti est-germani nu este o tragedie numai pentru Grecia, ci pentru intreg continentul european. Iata de ce Dexit se poate dovedi singura solutie realista la impasul la care s-a ajuns in prezent.

"EREZIA GRECIEI" SI SFARSITUL "PRIMAVERII DE LA ATENA"

F.Pantazi, Grecia (2010)

Pe vremea studentiei mele iesene din anii '70, la biblioteca institutului "A.D. Xenopol" putea fi consultata o carte, " Erezia Cehoslovaciei", care se afla insa la fondul secret si putea fi citita numai cu aprobari speciale.

Astazi am asistat la varianta vestica a evenimentelor din 1968 din Praga. Tsipras - acest Dubcek grec - a semnat in cursul noptii de 13 iulie 2015 capitularea Greciei in fata conditiilor draconice impuse de ceilalti 18 lideri ai UE, in frunte bineinteles cu Germania. Procedand astfel, acesta a inselat toate sperantele suporterilor Syriza si aspiratiile grecilor de rand, fara sa obtina in schimb decat conditii de austeritate si mai dure decat inainte de referendum.

La fel ca si antecesorii lor cehoslovaci de acum aproape 50 de ani, grecii s-au ridicat impotriva diktatelor troikai, a doctrinei suveranitatii limitate impuse de conducerea UE si PENTRU democratizarea structurilor uniunii. "Primavara de la Atena" a luat sfarsit insa noaptea trecuta, fara a reusi sa isi atinga nici unul din obiectivele propuse : reducerea datoriei publice, renuntarea la austeritate, recunoasterea oficiala a faptului ca Grecia este de fapt de cativa ani in faliment.

"Victoria" creditorilor impotriva grecilor anunta insa inceputul sfarsitului pentru UE, asa cum evenimentele din Cehoslovacia au anticipat prabusirea Uniunii Sovietice. Nu ne ramane acum decat sa asteptam aparitia unei Polonii vestice si sa le reamintim grecilor proverbul chinezesc potrivit caruia putem pierde orice, insa abia atunci cand ne pierdem curajul, pierdem intradevar totul ...

NOTA : Cehoslovaciei nu i s-a oferit din pacate sansa in 1968 sa iasa de sub tutela URSS, asa cum s-a intamplat cu Grecia si UE...

GERMANIA SI VOCATIA SINUCIDERII COLECTIVE

F.Pantazi, 2007- Colegiul Titulescu Bv

Inainte de discuta opiniile lui Emannuel Todd privitoare la germani cred ca este cazul sa prezint succinct realizarile de pana acum ale acestui istoric, sociolog si demograf francez.

In 1976, la numai 26 de ani, acesta a prevazut intr-un studiu implozia Uniunii Sovietice, aflata pe atunci la apogeul puterii sale. Todd recidiveaza in 2001, cand publica o carte anuntand apusul hegemoniei americane si aparitia unei lumi multi-polare . ...Etichetat imediat drept anti-American - se putea altfel ? - Todd a scris, din nou, cartea tot in perioada de apogeu a hegemoniei globale americane.

In interviul acordat recent ziarului belgian " Le Soir", Todd sustine ca " Europa este controlata de Germania si de satelitii ei baltici,polonezi, etc" ( la etc intra si Romania, nota mea). Pentru Todd, criza greaca ilustreaza diferentele care exista in Europa intre statele nordice si cele din sud, care sunt " la fel de vechi ca Europa insasi".

Pentru Todd, statele sudului sunt "influentate de universalitatea romana", care este instinctiv de partea unei Europe rezonabile, adica o Europa in care sensibilitatea nu este autoritara sau masochista, care a inteles ca planurile de austeritate sunt auto-destructive, sinucigase".

El face referire apoi la o situatie nelinistitoare : " Europa este continentul care, in secolul XX, intr-o maniera ciclica, se sinucide sub conducerea germanilor. A fost mai intai razboiul din 1914, apoi cel de-al doilea razboi mondial. Suntem pe cale sa asistam la cea de-a treia distrugere a Europei, si din nou sub conducerea Germaniei" . Subscriu.

UNDE S-AU DUS BANII GERMANILOR ?

Stati linistiti , nu i-au cheltuit cu grecii, ci cu proprii lor bancheri, considerati de experti drept printre cei mai corupti si mai incompetent din lume.

Un articol din New York Times din 2013 descrie in detaliu un sistem bancar german macinat de coruptie, imprumuturi neperformante, de pierderi uriase si afectat de un management bancar incompetent. Desi economia germana este data drept model in UE, bancile germane sunt printre codasele continentului.

Bancile germane au investit in toate afacerile proaste din ultimele decenii, fiind nevoie dupa criza financiara din 2008 si pana in 2012 de o injectie de fonduri de la stat de 646 de MILIARDE de euro, fata de numai $ 428 de miliarde cheltuiti cu salvarea bancilor de SUA in aceeasi perioada.

Cu toate acestea, bancile germane - in special cele mai slabe, banci locale apartinand municipalitatilor sau landurilor - intarzie sa se reformeze. Adevaratul scandal financiar din UE este deci cel al starii precare a sistemului bancar german, pe langa care problemele Greciei sau Irlandei sunt de importanta mai mica :

http://www.nytimes.com/…/in-germany-little-appetite-to-chan…&

"O EROARE ISTORICA" SI CONSECINTELE SALE

Dupa cunostinta mea, sunt singurul roman care a fost implicat ca observator  in complexul proces de adoptare si introducere al monedei euro.

Pe 23 si 24 ianuarie 1997, deci acum 18 ani, am dat curs unei invitatii la o conferinta cu bancheri si oameni de afaceri din UE ,SUA, Rusia si Japonia pe tema apropiatei introduceri a monedei unice, organizata la Londra de International Business Conferences. (IBC)

Participarea la conferinta nu s-a redus la simpla mea prezenta fizica la dezbateri, ci am inmanat celor prezenti o asa-numita "position paper", intitulata " Uniunea monetara europeana din perspectiva unui om de afaceri roman" , in care am criticat fara menajamente adoptarea celebrului de acum prag de stabilitate de 3%, devenit in ultimii ani "regula de aur" , inscrisa la presiunile Germaniei in chiar constitutiile unor tari membre UE.

Sa plafonezi deficitele bugetare la 3% indiferent de evolutiile din economia reala, de crize sau absenta cresterii economice mi s-a parut a fi calcaiul lui Achile al noii monede. Evolutiile ulterioare, mai ales recesiunea care a urmat crizei financiare din 2008, mi-au adeverit pe deplin intuitia avuta in 1997. Cresterea numarului de someri - care presupune sporirea cheltuielilor sociale - au facut imposibila respectarea acestui "prag de stabilitate", el fiind depasit in ultimii ani pana si de state ca Germania sau Franta, exact cum avertizasem in materialul prezentat la conferinta cu pricina.

De atunci incoace, existenta acestui prag inflexibil si chiar periculos - economiile UE sunt inca departe de a recupera pierderile economice si ritmul de crestere avut inaintea crizei din 2008 - a fost denuntata  cu regularitate de majoritatea marilor economisti vestici . Nu mai departe de saptamana trecuta, celebrul Thomas Piketty a calificat intr-un interviu din Liberation adoptarea acestui prag drept "o eroare istorica" .

Inca un amanunt picant. La pranzul din pauza conferintei am fost asezat la aceiasi masa cu bancheri rusi (veniti ca si mine pe post de observatori) si italieni. Am comentat cu acea ocazie ca introducerea monedei euro intr-o tara ca Italia ar reprezenta un mare risc, cunoscute fiind practicile nu prea ortodoxe ale bancherilor insarcinati cu gestiunea emisiunii si vanzarii de titluri de stat italiene. Nici prin cap nu mi-a trecut insa nici atunci, nici mai tarziu , ca si Grecia va deveni membra a clubului euro. Din pacate vesticii nu iau in seama decat opiniile colegilor lor din vest, si consecintele le simtim acum cu totii..

SECURITATE vs. PROSPERITATE

Tocmai a fost votata strategia nationala de securitate - constata Ion Spanu in articolul din Cotidianul -pentru o Romanie in agonie, unde venitul mediu de 1000 de lei pe luna este insuficient, natalitatea scade si cei mai activi dintre cetatenii tarii contribuie la prosperitatea unor state vecine, nu a celei de bastina.

Fara a incerca sa acuz pe nimeni de situatia actuala a romanilor, cred ca a venit timpul sa ne gandim cu totii si cu toata seriozitatea care sunt sansele viitoare reale de existenta ale Romaniei. Luand in considerare situatia grea in care se zbat de doua decenii majoritatea romanilor, cred ca un asemenea demers intelectual este mai mult decat oportun.

Statele apar si dispar din istorie in permanenta. Este suficient sa ne intoarcem in timp cu un secol , pe cand Polonia, Cehoslovacia sau Yugoslavia nu existau inca si sa comparam harta Europei de atunci cu cea de astazi, spre exemplu. Nici o "strategie nationala de securitate", asadar, indiferent cine ne-o impune si de ce, nu poate in realitate garanta per se supravietuirea natiunii romane. Iluzia ca tancurile americane ( sau sovietice ) sau mai stiu eu ce scut antiracheta ne pot proteja este doar atat : o iluzie periculoasa si neproductiva.

Pusa in termenii teoriei realiste a relatiilor internationale,optiunile pe care le avem si noi romanii sunt doua : mai multa prosperitate economica sau mai multa securitate. Specialistii realisti sustin ca in conditiile existentei ( reale sau imaginare ) a unor amenintari externe, statele aleg aproape intodeauna sa cheltuiasca resurse pentru mai multa securitate, in dauna prosperitatii. Cu toate acestea, principalele puteri economice al UE - Germania, Franta sau Anglia -prefera sa pastreze cheltuielile militare la 1.5 % din PIB, deci opteaza pentru salvgardarea prosperitatii atise in ultimii 50 de ani. Noi si polonezii suntem asadar mai fraieri, adica preferam sa facem foame si sa stam cu soselele ,scolile si spitalele in paragina, sa cheltuim 2% din PIB cu armata, doar-doar ne vom simti mai in siguranta ...

Exemplul oferit in acest sens de Turcia este edificator. Pana in anul 2002, militarii controlau evolutiile politice din Turcia si rasturnau guverne alese democratic. Statul cheltuia atunci cu armata - a doua ca marime din NATO dupa SUA - 3.5% din PIB, un procent mai important decat pentru educatie. Incepand cu 2002 si pana in prezent, noul guvern AKP a alocat numai 1.80% din PIB armatei, sumele economisite fiind investite in educatie, protectia sociala a turcilor saraci, constructia de noi spitale sau pentru extinderea sistemului universal de asigurari medicale. Astfel, 2004 a fost primul an in care cheltuielile Turciei cu educatia le-au depasit pe cele militare. Mai putine tancuri, avioane sau baraci asadar,si mai multe spitale si scoli pentru populatie.

Romanii au nevoie - mai mult decat alte natiuni ale UE - de o infrastructura rutiera si feroviara moderna, de locuri de munca bine remunerate ACASA, de politici sociale si un sistem de educatie performante. Absenta prelungita a acestora nu poate fi compensata cu tunuri, tancuri sau cu avioane de vanatoare, dar poate conduce la disparitia in doua-trei generatii a statului nostru de pe harta Europei :

Secolul XXI sau secolul XIX bis ?

Intr-un recent interviu acordat ziarului Liberation, Thomas Piketty califica adoptarea de catre parlamentele UE a pragului de 3% pentru deficitele bugetare drept " o eroare istorica".

Sprijinindu-se pe exemplele oferite de istoria economiei, Piketty constata ca exista doua cai de reducerea datoriei publice, una lenta, alta rapida.

Metoda "lenta" a fost folosita in secolul XIX de Marea Britanie, care ramasese in urma razboaielor napoleoniene cu o datorile publica de 200% din PIB. Guverne succesive au stins datoria din excedente bugetare dupa un secol, in conditii de inflatie zero, sustinand o clasa intreaga de rentieri care imprumutasera statul cu sumele necesare purtarii razboaielor. In timpul celor 100 de ani necesari platii datoriei, guverne britanice succesive au alocat sume mult mai importante pentru plata datoriilor si dobanzilor decat pentru educatia englezilor ...

Metoda "rapida" a fost aplicata de Anglia, Germania sau Franta - care aveau toate datorii publice ce depaseau 200% din PIB - dupa cel de-al doilea razboi mondial. Datoriile imense nu au fost platite niciodata, au fost micsorate de inflatie si de o politica de anulare a acestora, ceea ce a permis reconstructia din anii 50 si 60 si puternica crestere economica a majoritatii economiilor europene intre 1945 si 1975. La asemenea solutie se gandesc guvernantii greci in prezent, care au insa ca parteneri de negocieri politicieni conservatori, care vor sa impuna Greciei solutii de secolul XIX .

Altfel spus, conservatorii europeni, mai ales cei englezi si germani, doresc sa faca din secolul XXI un secol XIX bis, prin : reducerea drastica a cheltuielilor bugetare, surplusuri bugetare, desfiintarea statului social, mizerie salariala, aservirea partidelor social-democrate si torpilarea activitatii sindicatelor, devenite neputincioase.

Astfel, Germania a inregistrat anul trecut un surplus bugetar de cateva miliarde, cu toate ca infrastructura tarii este intr-o stare avansata de degradare. Dupa recenta victorie conservatoare in alegerile din Anglia, ministrul de finante George Osborne a anuntat, nici mai mult nici mai putin, ca va introduce in parlament spre aprobare o lege care va OBLIGA guvernul britanic sa genereze surplusuri bugetare, deficitele devenind ilegale !. Lipseste numai razboiul, dar se pare ca pregatirile pentru acesta sunt in curs in estul continentului :

Articolul din Liberation

http://www.liberation.fr/economie/2015/06/07/thomas-piketty-on-a-besoin-de-reformes-fiscales-et-sociales-de-fond-pas-de-cette-improvisation-perma_1324837

CINE APARA CONSTITUTIA ROMANIEI ?

Cine apara constitutia Romaniei ? Presedintele tarii ? Haida de ! De la Iliescu pana la Iohannis, toti presedintii post-decembristi au subminat-o intr-un fel sau altul. OK, constitutia poate fi criticata sau amendata, dar pana nu este schimbata cu alta, aceasta trebuie respectata.

Atunci poate parlamentul ? Nici macar, deoarece si acesta a incercat sa il demita pe presedintele Basescu in 2007 si 2012, fortand prevederile constitutionale privind modalitatile de suspendare.

In fine, poate justitia ar putea juca un asemenea rol protector. Din pacate, prin deciziile luate in ultimii ani, una mai nefasta ca alta - adica dupa cum a suflat vantul politic - atat Curtea Constitutionala dar mai ales ICCJ sau DNA au subrezit la randul lor respectul cetatenilor si actorilor politici pentru legea fundamentala a tarii.

Dar SRI ? Pentru ca tot au ales romanii anul trecut un presedinte pe placul germanilor; cred ca este necesar sa amintesc ca Germania dispune de o institutie specializata pentru asa ceva, Oficiul pentru Protectia Constitutiei. Or la noi SRI a participat activ la loviturile de stat, reusite sau nu, de la mineriada din 1991 pana la actiunea DNA impotriva lui Ponta de saptamana trecuta. Iata cum prezinta situatia actuala in Evenimentul Zilei editorialistul Mirel Curea :

" (...) pentru această lovitură tactică, principalul serviciu de informații interne al țării s-a ferit ca dracu de tămâie să-și mai lase iscălitura pe comunicatul DNA, prin care s-a declanșat tărășenia: „În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”, de unde, înainte vreme, făceau gât dacă nu erau menționați. Șefii serviciului au știut de ce fac asta: una este să apari cu sprijin de specialitate, de tip „miliția economică”, alta este să apari complice cu semnătură la o răsturnare de guvern și la o imediată schimbare de majoritate parlamentară!

Că lucrurile stau așa, că SRI se ocupă cu acțiuni ilegale împotriva instituțiilor statului și a reprezentanților lor, în vederea influențării și deturnării deciziilor acestora sau chiar a eliminării lor, sunt chestiuni deasupra oricăror îndoieli. Ne-a spus-o foarte clar, în repetate rânduri, fostul președinte Băsescu. Mai recent, într-un interviu, ne-a spus-o și Daniel Morar, judecător al Curții Constituționale, totodată fost şef al DNA, arătând cu degetul fără niciun fel de echivoc: când din partea SRI au apărut ameninţări directe la Curtea Constituţională sau ameninţări prin articole de presă, atunci deja s-a depăşit un cadru legal. Ar fi ridicol să-și imagineze cineva că cei doi nu știu ce vorbesc, când se referă la ceva ce ei înșiși au construit, ceva de care ei înșiși au beneficiat.".

Raspunsul la intrebarea mea este deci ca NIMENI, nicio institutie a statului, nici macar SRI, nu si-au facut un punct de onoare din protectia constitutiei tarii, ci au contribuit dupa posibilitati la subminarea prevederilor acesteia. Nu ar fi oare timpul ca acest subiect sa fie dezbatut in cadrul CSAT ? Bineinteles ca ar fi, insa asa ceva nu se va intampla prea curand in Romania ...

CEAUSESCU SI MICROCALCULATOARELE

Se stie in general in Romania ca Ceausescu a avut o puternica aversiune impotriva microcalculatoarelor, care puteau fi folosite - credea el - pentru a-i submina regimul.

Ceea ce nu se stie insa este ca au existat romani in afara ca mine, care au incercat sa introduca microcalculatoare in Romania din momentul aparitiei acestora pe piata, adica la timp. Norocul facea ca tocmai absolvisem un curs de sase luni in tehnologia programarii in Sydney in 1985 si fusesem recrutat ca consultant de vanzari si marketing de ComputerLand, cea mai mare retea de distributie de microcalculatoare din lume la ora respectiva.

Desi ComputerLand era organizata pe principiul francizei, corporatia-mama ComputerLand Australasia reusise sa negocieze cu comunistii chinezi - carora nu le era frica de microcalculatoare ! - deschiderea unei reprezentante in Beijing inca din 1985.

Cunoscand talentul romanilor pentru programare dar si restrictiile impuse la importuri de Ceausescu , am propus conducerii corporatiei sa incerce deschiderea unei sucursale corporate ( deci proprietatea directa a firmei-mama, nu franciza) si la Bucuresti, dupa modelul din China. Pentru plata eventualelor microcalculatoare achizitionate de guvernul roman, ComputerLand ar fi urmat sa accepte ca plata produsele soft ale programatorilor romani facute la comanda ; contrapartida deci, nu valuta forte.

Propunerea mea a parut destul de interesanta conducerii corporatiei din Australia, care avea o groaza de mari clienti cu probleme soft de compatibilitate intre programe si ar fi fost dispusi sa plateasca programatori externi pentru rezolvarea lor. Am descoperit deci o nisa marketing in care intentionam sa ii bag pe programatorii nostri, inca din copilaria industriei.

Am primit de la conducerea corporatiei din Australia sfatul sa cer o scrisoare de intentie de la sediul pe Europa al corporatiei, care se afla in Luxembourg. Asa se face ca in toamna lui 1986 mi-am parasit serviciul bine platit si confortabil din Sydney si m-am imbarcat pentru Europa impreuna cu un prieten englez, sotul unei colege de birou, al carui frate era milionar in Anglia si care parea dispus sa finanteze asa ceva in Romania.

Americanii din Luxembourg nu m-au placut, miroseau a CIA de la o posta. La insistentele noastre, ne-au dat totusi o scrisoare de intentie din partea corporatiei catre Camera de Comert a Romaniei, al carei text l-am conceput eu in intregime si directorul pe Europa al ComputerLand l-a semnat ( o copie a scrisorii trebuie ca exista prin arhivele securitatii, mai ales ca cel cu care am incercat sa negociez acolo, Dragos Diaconescu, era de fapt colonel de securitate).

Am ajuns in Romania cu trenul, care a fost oprit timp de o ora la granita din cauza mea, fiind nevoie de acceptul Bucurestiului (desi viza de intrare o luasem la plecare de la consulatul roman din Sydney ! ) Am ajuns la Brasov, mi-am revazut parintii, i-am instalat pe colega mea si sotul ei englez la un hotel din Poiana si a treia sau a patra zi ne-am prezentat impreuna la Camera de Comert cu scrisoarea de intentie.

Dragos Diaconescu nici nu a vrut sa auda de schema mea sau de importuri de microcalculatoare, oficialii din comertul exterior erau presati de Ceausescu sa scoata valuta din piatra seaca . Diaconescu ar fi vrut in schimb sa import pentru ei minicomputere DEC VAX, pe care sa le revanda sovieticilor la suprapret ... L-am refuzat cat se poate de politicos, amintindu-i de interdictia CoCom privind exportul unor asemenea echipamente catre statele din blocul sovietic. El s-a enervat numindu-ma transfug nenorocit (adica plecat in strainatate fara ajutorul sau acceptul securitatii, in jargonul breslei lor émoticône smile ) si uite-asa s-a pierdut o excelenta oportunitate de afaceri pentru softistii romani !

M-am intors trist la Brasov, englezul s-a reintors in Australia iar eu am ramas sa fac revelionul cu parintii ( ultimul meu revelion cu ai mei, care s-au stins unul dupa altul in 1987 si 1988). Am apucat insa sa-i descriu in amanunt propunerea cu care venisem in tara unui amic brasovean , profesor de fizica, care vizita ca orice bun etnic maghiar frecvent Budapesta si care a dat cu siguranta aceste informatii serviciilor maghiare la o luna-doua dupa plecarea mea.

Cert este faptul ca responsabilii comunisti maghiari au stiut sa profite de asemenea pleasca. Acestia au selectat un softist de-al lor care avea o mica firma ( maghiarii aveau deja dreptul sa infiinteze mici firme), un secretar de partid l-a insotit in 1987 la Paris, unde firma sa a semnat un contract de prestari servicii soft cu Apple, din care stimabilul a castigat milioane de dolari in anii urmatori. Cand am citit stirea in revista noastra de profil, mi-am recunoscut imediat schema, era identica cu cea propusa de mine romanilor cu un an inainte...

Franciza ComputerLand a ajuns dupa revolutie din pacate pe mana ginerilor lui Dinca , Popoviciu si Badea ; se pare ca cei doi, avand fiecare nevestele care au lucrat cu gradul de capitan in contraspionajul romanesc al lui Ceausescu, au fost mai de incredere pentru agentii CIA decat un civil ca mine, calificat in programare la un institut american din Australia si consultant al corporatiei lor Computerland din Sydney émoticône smile

UN SEF DE ASOCIATIE STUDENTEASCA INCOMOD

Am fost ales presedintele Consiliului asociatiei de studenti din facultatea de istorie-filosofie Iasi in anul universitar 1976-1977, dupa ce timp de un an indeplinisem functia de secretar .

Am fost fara discutie un candidat atipic pentru asemenea functie, nu in ultimul rand deoarece intrasem in utc numai in al doilea semestru al clasei a XII-a, si asta dupa mari dificultati. Au contat cred rezultatele foarte bune la invatatura si faptul ca presedinta in functie inaintea mea era o studenta de la psihologie, Luminita Teodorescu, fata Stelutei Teodorescu, prorectorul universitatii "Al. I. Cuza" . Printre decidentii succesiunii s-a numarat si non-conformistul George Serban, autorul de mai tarziu al Proclamatiei de la Timisoara, care indeplinea functia de vicepresedinte al Consiliului si era tot student la psihologie.

Dupa numai un an, am ajuns sa am serioase neintelegeri cu unii colegi din Consiliu, care considerau ca a fi activist intr-o organizatie studenteasca inseamna a imparti subsidiile si ajutoarele primite ( ajutoare sociale pentru imbracaminte, bani, bilete de tabara, etc) intre noi, nu a le realoca membrilor de rand ai asociatiei.

In 1978, spre exemplu, facultatea noastra a castigat un concurs national de pregatire profesionala si un premiu in bani de 10,000 de lei, bani mari la vremea aceea. Am decis in Consiliu sa alocam banii pentru achizitionarea de echipamente sportive si a unui televizor, pe care am propus sa il amplasam intr-unul din amfiteatre, pentru ca toti studentii doritori sa aiba acces dupa cursuri pentru vizionarea de filme , meciuri, etc

Propunerea mea s-a lovit de rezistenta acerba a catorva colegi din Consiliu, trei dintre care imparteau camera de camin cu mine. Acestia au propus sa pastram televizorul in camera noastra, caci nu-i asa, cine imparte, parte-si face ...

Alti colegi activisti s-au agravat si mai rau cand am propus ca niciun bilet de tabara sa nu fie alocat activistilor in functie, ci numai acelor membri ai asociatiei cu situatie academica buna dar care aveau greutati financiare : alte proteste !

In fine, am impus acordarea ajutoarelor sociale in bani numai studentilor cu mari probleme, ca orfanii, studentii proveniti din familii modeste, samd Aceiasi politica am impus-o si in cazul alocarii burselor, care nu acopereau indeobste decat 85% din totalul numarului de studenti existenti. ( am inlaturat de pe lista de burse studentii ai caror parinti aveau resurse financiare suficiente sau peste plafonul stabilit de lege).

Ultima picatura a constituit-o insistenta cu care am cerut sanctionarea unui activist, Costel Petcu, prins de militie in flagrant furandu-si colegii de camera de bani, radio, carti si alte obiecte. Un activist - mai ales student al sectiei de filosofie ca Petcu, membru de partid si colaborator al biroului judetean pcr ( al carui secretar era pe atunci Ilici ) - era asadar inca din anii aceia o persoana intangibila din punct de vedere legal sau politic ...

In primavara lui 1978, comitetul central UASCR a decis sa treaca la represalii. Au trimis un activist de la Bucuresti care a intrat neanuntat la plenara asociatiei, propunand eliberarea mea din functie pentru "activitate deficitara" ( tot tovarasii de la centru ne acordasera cu cateva luni mai devreme premiul de cea ai buna facultate de istorie din tara la invatatura si cei 10,000de lei )

Am decis sa supun propunerea lui la vot. Aceasta a fost respinsa de studenti, fiind acceptata insa propunerea unui coleg de a il invita pe activistul in cauza sa paraseasca sala de sedinta ! Propunerea excluderii mele a fost reluata o luna mai tarziu de secretarul b.o.b. al pcr din universitate, profesorul de filosofie Celmare Stefan, in cadrul plenarei studentilor din intreaga universitate, dar a fost din nou respinsa cu patru voturi pentru si cateva sute impotriva...

Am terminat totusi facultatea ca sef de promotie, bucurandu-ma de increderea profesorilor si a majoritatii colegilor mei, cu exceptia activistilor si al informatorilor securitatii sau a responsabililor pcr pe facultate si universitate. Din pacate, acestia si superiorii lor conduceau si inca mai conduc destinele Romaniei ...