Monday, April 27, 2015

Marx, Engels si Buret

Am aflat recent de la Valeriu Stanescu ca s-a scos in Romania studiul filosofiei marxiste din programa de liceu. In ce ma priveste, dupa 50 de ani de "marxism pe paine" , nu vad nimic rau in asta.  Aclamat de catre suporterii lui ca un geniu, Marx a fost in realitate un ganditor mediocru, mai ales in domeniile istoriei, economiei si sociologiei, care datoreaza multe din ideile sale fundamentale unor precursori ilustri, dar ramasi relativ necunoscuti publicului larg, ca Eugène Buret ( 1810 - 1842).

Am inceput in 2013 la universitatea Diderot un doctorat pe tema evolutiei ideiilor despre saracie in Anglia si Franta in ultimii 200 de ani. Asa se face ca am ajuns sa consult o lucrare de referinta in domeniu, " Despre mizeria claselor muncitoare din Anglia si din Franta"scrisa de Buret si premiata in 1840 cu 2,500 de franci-aur de catre nou-fondata Academie de Stiinte Morale si Politice din Paris.

Lucrarea lui Buret are aproape 1000 de pagini,  este impartita in doua tomuri si patru parti,  avand o introducere de 100 de pagini scrisa ulterior redactarii ei, in care autorul face o critica virulenta a capitalismului din vremea sa. Tot in aceasta perioada, am avut ocazia sa consult un studiu de specialitate despre influenta majora pe care a avut-o Buret asupra clasicilor marxismului, pe care il anexez mai jos. Autorul lui, François Vatin, este un economist al muncii si sociolog , care functioneaza in prezent ca profesor de sociologie la universitatea Paris Vest Nanterre . La acest studiu se adauga si articolul elvetianului M.M. Cottier din "Nova et Vetera, Revue Catholique Romande "  din 1956 intitulat " O sursa a lui K.Marx si F. Engels : Despre mizeria claselor muncitoare in Anglia si in Franta" , dar mai ales notele japonezului Fumio Hattori, "Marx si Buret"    (Mega-Studien, 1994) , care demonstreaza clar influenta lui Buret asupra lui Marx si Engels.

La patru ani dupa aparitia cartii lui Buret,  F. Engels publica o carte cu o structura si continut similare, "Situatia clasei muncitoare din Anglia"  (1844),  despre care Charles Andler ( 1866-1933), cunoscut militant socialist alsacian si profesor universitar de germana, sustinea inca din 1901 cu argumente solide ca a fost daca nu plagiata, cel putin inspirata de Buret. In aceasta prima carte a "socialismului stiintific" marxist, F. Engels nu face insa nicio referire la Eugène Buret... Anul trecut, am citit la randul meu cu atentie ambele carti si  sunt de acord cu intuitia lui Andler. Aceiasi tematica, structura aproape identica a celor doua carti, acelasi apel la articole de presa (Buret a fost jurnalist) sau  la rapoartele parlamentului englez, etc Cartea lui Engels este insa mult redusa ca dimensiuni si mai saraca in informatii, desi unele sunt  obtinute de autor la fata locului.

Chestiunile sunt mai clare in ce priveste influenta majora a gandirii si ideilor lui Buret asupra lui Marx. Stim astfel gratie "Manuscriselor de la 1844"  , publicate abia in 1932,  ca Marx a fost un cititor asiduu al lui Buret, copiind  in caietele sale ( nu mai putin de 24 de pagini dintr-un total de 200) paragrafe intregi din opera economistului si jurnalistului francez.  Elemente-cheie ale criticii capitalismului la Buret pot fi gasite aproape verbatim si in lucrarile din tinerete ale lui Marx, pana si stilul vitriolant si metaforic folosit de francez.

 Proiectele sociale ale lui Buret din partea a IV-a a cartii sale , care vor fi puse in practica in secolul XX ( crearea caselor de ajutor reciproc pentru salariati, reglementarea duratei de munca, introducerea impozitului progresiv pe venit, impozitarea mostenirilor, reglementarea creditului, dezvoltatrea instructiunii publice a claselor populare, etc) se regasesc printre prevederile de reforme ale celor doi, la care Marx a adaugat nationalizarea pamaturilor si a institutiilor de credit. Pana si expresia de "armata industriala" a capitalismului, provine tot din cartea lui Buret :

"  Razboiul industrial necesita pentru a fi purtat cu succes armate numeroase care pot fi ingramadite intr-un singur loc si apoi decimate . Si nu este nici din devotament, nici din sentimentul datoriei ca soldatii acestei armate suporta oboseala care le este impusa ; o fac numai pentru a scapa de foame (E.Buret)".

Iata  cum descrie Marx aceleasi transformari in Manifestul Partidului Comunist  :

Industria moderna a transformat micul atelier al mesterului patriarhal in marea fabrica a capitalistului industrial. Mase de muncitori ingramadite in fabrica sunt organizate militareste. In calitate de simpli soldati industriali, ei sunt supusi supravegherii unei ierarhii intregi de subofiteri si ofiteri "( K.Marx).


Desi Marx era convins de faptul ca revolutia industriala marca inceputul unei noi epoci istorice, cea capitalista, Buret considera capitalismul ca pe o varianta a feudalismului, o perioada din istoria omenirii pe care el o supranumeste "feudalism industrial" . Aceasta viziune va fi impartasita in secolul XX de celebrul economist austriac Joseph Alois Schumpeter ( 1883-1850) , care nu vedea in capitalism altceva decat faza de descompunere a societatilor feudale. Salariatul modern, sustinea Buret, este numai in aparenta liber sa-si vanda capitalistului serviciile. In realitate, avem de-a face cu o forma de "servitute mascata", deoarece muncitorul este fortat sa munceasca pentru capitalist, alternativa fiind pentru el aceea de a muri de foame. Marx si-a batut capul 20 de ani cu aceasta dilema a statutului numai in aparenta liber al salariatului, fara ca sa o poata rezolva satisfacator niciodata :

" Organizarea naturala a Evului Mediu este feudalitatea. Daca noi suntem acum intr-un Ev Mediu industrial, este evident ca  razboiul permanent de interese si forte industriale se va termina prin constituirea unui nou regim feudal. (...) Acumularea capitalurilor intr-un numar mic de maini, aparitia acestor mari entitati mercantile pe care le denumim capitaliste, nu corespund oare ele in mod natural modului in care s-au constituit acele familii privilegiate din timpurile feudale care absorbeau in profitul lor propriu toata independenta si toate drepturile ? ( E. Buret)".

Spre deosebire de Marx, Buret - urmat exact un secol mai tarziu de Karl Polanyi ( 1886-1964) - refuza sa accepte fictiunea potrivit careia munca poate fi considerata de economisti ca o marfa oarecare, care poate fi vanduta si cumparata liber pe piata, pretul ei fiind stabilit numai in functie de cerere si oferta. Astfel, daca muncitorul nu este realmente la fel de liber sa-si vanda munca capitalistului si ea nu poate fi artificial separata de persoana sa, intreg esafodajul conceptual pe care si-a construit Marx teoria exploatarii capitaliste se prabuseste lamentabil. Pentru a evita aceasta, Marx a fost nevoit sa inventeze un concept teoretic nou, acela al " fortei de munca" . Muncitorul nu isi vinde asadar munca capitalistului, ci numai forta sa de munca, un artificiu pur teoretic care nu rezista insa unei critici serioase a teoriei economice marxiste. 

La fel ca Marx, Buret credea ca va sosi un moment in evolutia capitalismului cand acesta va fi depasit. In viziunea sa insa, nu dezvoltarea fortelor de productie - a infrastructurii - cum credea Marx, va fi aceea care va provoca schimbari ale "suprastructurii" ideologice a societatii de tip capitalist, ci invers. Astfel, avansurile din stiintele sociale si morale vor fi adevaratele motoare ale schimbarilor sociale viitoare. Prin descoperirea adevaratelor cauze ale mizeriei sociale, spre exemplu, perenizarea acestei stari de lucruri va deveni inacceptabila pentru societate, in acelasi mod in care crestinismul a facut imposibila  perpetuarea sclaviei in antichitate.

 Buret se mai deosebeste de Marx si prin faptul ca nu este favorabil revolutiei. Buret este intradevar ganditorul care s-a opus proiectelor socialistilor utopici ( printre care ar trebui de fapt sa il includem si pe Marx !) de refondarea din temelii a societatilor capitaliste pe alte baze :

Nu este vorba sa gasim o alta forma de proprietate absolut diferita de  cea pe care o cunoastem din experienta, ci este vorba de a distinge proprietatea de abuzurile sale, si sa facem in asa fel incat, cu ajutorul unor institutii  echitabile, toate genurile de proprietate sunt in egala masura accesibile celor ce muncesc"  (..) " este necesar sa garantam dreptul la existenta impotriva exagerarilor dreptului de proprietate, care face necesara interventia sociala pentru a-l limita (E.Buret) ".

Si totusi, cu toata influenta majora exercitata de conceptiile si ideile lui Buret asupra gandirii si operei clasicilor marxismului, K. Marx nu il citeaza pe acesta decat o singura data, supranumindu-l doar "un francez" ...

Tuesday, April 21, 2015

INCOTRO SE INDREAPTA EUROPA ?


Crizele din Grecia sau Ucraina ne reamintesc tuturor cat de imperfecte sau de-a dreptul nefunctionale se pot dovedi in practica constructiile supra-statale sau cele nationale de pe continentul nostru.

Dupa incheierea razboaielor religioase din secolul XVII (Westfalia, 1648), istoria politica europeana a ajuns sa fie dominata in ultimele doua secole de confruntarea dintre doua principii de organizare al statelor, cel multi-etnic si cel national, specific tarilor de la periferia vestica a continentului, ca Anglia sau Franta.

Timp de secole principiul prevalent de organizare politica a continentului fusese cel multi-etnic, intruchipat de constructii imperiale ca Austro-Ungaria ( Italia, Cehia, Slovacia,Ungaria,Slovenia, Croatia, parti din Polonia in centrul continentului, Tarile de Jos si temporar Spania) imperiul Rusiei (in estul Europei si o mare parte a Eurasiei) sau imperiul Otoman ( in peninsula balcanica, Serbia, Principatele romane, Ungaria, Orientul Mijlociu si Maghreb).

Toate aceste imperii reuneau sub o singura conducere politica centralizata ( a imparatului de a Viena, tarului Rusiei sau sultanului din Istanbul) locuitori de rase si religii diferite, care erau supusi insa acelorasi legi si erau administrati de functionari imperiali care dadeau socoteala numai suveranului, desi in centrul Europei austriecii au permis pastrarea unor forme traditionale de autonomii locale. Ceea ce le-a pregatit prabusirea a fost inabilitatea acestora de a amplifica reformele economice de tip capitalist, care ar fi favorizat din punct de vedere politic burghezia.

Intre cele trei imperii au existat conflicte militare permanente , insa ele nu au avut niciodata caracterul devastator al conflagratiilor din secolul XX, fiind o afacere intre militari de profesie desfasurate IN EXTERIOR, la periferia acestora. Razboaiele erau de regula de scurta durata si erau automat urmate de negocieri de pace, incheiate relativ rapid intre diplomati de cariera.

Ascensiunea burgheziilor nationale din secolele XVIII si XIX si promovarea democratiei, avansata in principal de francmasonerie: au erodat baza economica si stabilitatea sociala a acestor imperii, subminandu-le si politic in numele principiului de organizare pe baze nationale al statelor europene. Nationalismul a devenit astfel arma de predilectie a burgheziilor in plina dezvoltare a continentului in lupta acestora de subminarea monopolului politic detinut pana atunci de reprezentantii clasei nobiliare.

Reprezentantii intelectuali ai burgheziei au inceput asadar sa mobilizeze la lupta masele populare pentru organizarea tuturor statelor europene pe baze nationale. In acest scop, imperiile mentionate mai sus au fost prezentate drept frane in calea progresului si principiul de organizare pe baze multi-etnice care le caracteriza pe acestea drept contrar dreptului de auto-determinare al popoarelor, prezentat drept sacrosanct.

Procesul efectiv de inlocuirea statelor multi-etnice de tip semi-feudal cu state moderne organizate pe principii nationale a inceput in secolul XIX si a culminat in secolul XX, cand in urma victoriei Antantei (adica in principal a Angliei si Frantei, state nationale) asupra Puterilor Centrale a triumfat principiul auto-determinarii, imperiile disparand din istoria europeana . ( Procesul aparitiei statelor organizate pe criterii etnice a continuat pana in ultimul deceniu al secolului trecut, cand s-au format Croatia, Slovenia, Muntenegru, Kosovo, Ucraina, Cehia sau Slovacia) .Statele nationale nou-aparute au adoptat si un sistem economic preponderent capitalist, diferit de sistemul economic de tip feudal.

S-ar putea crede ca triumful principiului organizarii statelor europene pe baze nationale asupra imperiilor multi-etnice a condus la o noua epoca de prosperitate si pace in istoria continentului. Din nefericire, lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Pietele de desfacere imperiale s-au fragmentat in piete nationale, prea mici in multe cazuri pentru a sustine o activitate economica profitabila . Statele mai mari ale continentului au intrat in competitie unele cu altele pentru sursele de materii prime, asa cum s-a intamplat cu Germania,Anglia si Franta, samd.

Razboaiele dintre natiuni sau grupuri de natiuni s-au mutat IN INTERIORUL statelor beligerante, ideea fiind aceea de a devasta economia adversarului si de a demoraliza populatiile civile, care in secolul XX a ajuns sa fie victime in masa ale partilor aflate in conflict. Confruntarile armate au capatat un caracter devastator, facand milioane de victime, durand ani de zile , distrugand in mod durabil economiile statelor beligerante si decimandu-le practic populatia.

Minoritatile etnice au suferit cumplit, unele fiind la randul lor aproape decimate in numele nationalismului triumfator, mai ales in peninsula balcanica. Schimburile de populatii intre nou-aparutele state nationale au obligat milioane de oameni sa-si abandoneze zonele geografice pe care stramosii lor le ocupau de cateva mii de ani, ca de exemplu grecii expulzati de Ataturk din Asia Mica sau turcii din Grecia si Bulgaria, in cursul anilor 20 ai secolului trecut. Anumite minoritati etnice (bascii, secuii, kosovarii), care nu au fost decimate sau stramutate, nu s-au recunoscut in noile proiecte nationale ale majoritatii si au initiat actiuni separatiste, unele capatand caracter violent sau provocand interventii armate (Kosovo, 1999).

Daca suntem de acord cu o abordare ciclica a evolutiei istorice, faramitarea imperiilor intr-o multitudine de state nationale din epoca moderna isi are corespondentul in faramitarea statelor medievale europene aparute in urma prabusirii imperiului roman. Statele nou-aparute pe ruinele imperiului roman aveau la randul lor un sistem economic nou, feudal, care a inlocuit sistemul economic antic, bazat pe munca sclavilor. Aceasta faramitare a durat pana in secolul XIII in Anglia si Franta si pana in secolul XIX in Germania si Italia, desi ambele faceau nominal parte din Sfantul Imperiu Roman de limba germana, al carui imparat era in acelasi timp si imparatul Austriei.

Dupa infrangerea Germaniei din 1945, s-a facut deci resimtita nevoia unificarii pietelor nationale intr-o piata europeana comuna, pentru a facilita dezvoltarea economica si a evita pe viitor conflictele militare dintre statele nationale. Piata comuna s-a dovedit o constructie de succes, ceea ce a determinat lideri politici europeni sa promoveze ideea federalizarii politice a statelor membre, moneda unica aparuta in anul 2000 fiind un pas in aceasta directie. Al doilea pas a fost adoptarea in 2010 a unei constitutii comune.Daca apelam din nou la teoria evolutiei ciclice in istorie, aceasta incercare de reunificare economica si politica a statelor continentului prezinta unele similitudini cu imperiul creat de Charlemagne in secolul IX.

Uniunea Europeana care a rezultat in urma acestor acorduri este insa departe de a fi pe placul tuturor. Exista in prezent o confruntare acerba intre TREI principii de organizare politico-administrativa, cel regional, cel national sau cel comunitar de tip federalist. La o suta de ani de la declansarea primului razboi mondial, putem constata ca a fost infinit mai simpla organizarea asasinarii unor capete incoronate sau distrugerea unor imperii decat realizarea unei noi constructii supra-statale care sa aiba macar jumatate din soliditatea sau supletea celor anterioare.

Regionalistii considera structurile administrative mai vechi ca judetele sau statele nationale ca perimate si opteaza pentru o organizare pe baze regionale, noile regiuni urmand sa dea socoteala numai Bruxelles-ului. Miscarea regionalista este sustinuta de conducerea politica comunitara, care are deasemenea ca obiectiv slabirea si eventual disparitia in timp a statelor nationale.

Nationalistii, in frunte din nou cu Anglia si Franta, considera ideea monedei unice si a adancirii integrarii politice pe continent drept toxica pentru natiunile lor, de unde si succesul unor partide politice ca UKIP sau Frontul National.

In fine, federalistii in frunte cu Germania si avand ca reprezentati lideri politici ca Jean-Claude Juncker, actualul sef al Comisiei Europene, considera ca depasirea dificultatilor economice care afecteaza actualmente UE nu poate avea loc decat prin adancirea integrarii politice pe continent. Democratia pare sa fi ajuns optionala in planurile germane, daca este sa luam de bune recentele declaratii (15 aprilie a.c.) ale ministrului german de finante Wolfgang Schauble de la Washington, care s-a plans auditoriului sau ca reforma pietei muncii din Franta este " blocata " de parlamentul francez, considerat de acesta ca o piedica in calea "progresului" reprezentat de generalizarea politicilor de austeritate pe continent...

In ceea ce ma priveste, cred ca numai evolutiile viitoare vor fi in masura sa ne ajute sa stabilim care sunt formele optime de organizare politica a continentului. Nu fara temei, grecii cred ca UE este dIrect responsabila de gravele probleme pe care le au in prezent, via politici de austeritate neinspirate impuse cu de-a sila.

Din motive oarecum diferite, nationalistii englezi sau francezi le impartasesc opiniile si militeaza pentru o limitare drastica a imixtiunii UE in politica interna a statelor membre si pentru intarirea rolului statelor nationale.

Statele din nordul continentului, in frunte cu Germania, sunt la randul lor impotriva unui tip de federalizare care presupune transferuri permanente de resurse catre statele din sud, mai putin dezvoltate industrial, dupa modelul federalist oferit de SUA.

In fine, statele nationale mai noi sau mai vechi sunt confruntate si cu separatistii din Flandra, Scotia sau Catalonia, care doresc desprinderea pe criterii etnice a regiunilor ocupate de flamanzi, scotieni sau catalani , negand deci autoritatea statelor nationale din care au facut pana acum parte.

Ce combinatie de forte va iesi invingatoare si ce maniera de organizare politica a continentului nostru se va impune in cele din urma este insa dificil, daca nu imposibil de prevazut in prezent

Thursday, April 2, 2015

Ideologia pietei distruge universitatile britanice

De la reformele pro-piata initiate de Thatcher pana in prezent, universitatile britanice - pana nu demult printre cele mai reputate din lume - au ajuns sa refuze finantarea adecvata a facultatilor umaniste. Desi industriile culturale (muzica, film, teatru ) au generat in 2014 venituri de £ 77 de miliarde pentru Marea Britanie, studiul si predarea literaturii, limbilor straine, muzicii, teatrului, artelor plastice, istoriei  sunt sistematic descurajate si subfinantate. 

Politicienii europeni  - care , in treacat fie spus, au toti calificari academice in stiinte sociale sau umaniste, cu exceptia Angelei Merkel si mai nou a lui Iohannis - par sa considere ca Anglia are nevoie acum numai  de mai multi ingineri, matematicieni, chimisti sau fizicieni. "Desfigurarea educatiei universitare" (Marina Warner) in numele ideologiei pietei pune astfel in pericol sute de ani de acumulari de experienta si tezaurul cultural al natiunilor, lipsind societatea de specialisti creativi, capabili de inovatie si de gasirea de solutii noi la marile probleme cu care se confrunta in prezent nu numai Anglia, ci intreaga omenire.

Paradoxal este insa faptul ca pana si autoritatile chineze, care timp de decenii au optat pentru o educatie universitara axata pe predarea stiintelor exacte si a ingineriei, si-au dat seama de eroare si trimit acum mii de studenti la universitatile vestice, in speranta ca absolventii vor dobandi spirit inovativ si isi vor dezvolta gandirea creativa. Am criticat indirect la randul meu acest gen ingust de educatie intr-un articol, " Falimentul Republicii Inginerilor", publicat in 2007 in revista "ACUM" . Din pacate, cum observa candva celebrul JK Galbraith, politicienii de stanga citesc numai literatura de stanga , in timp ce conservatorii nu citesc nimic, sa nu se "strice" cumva la cap ... :)

In Anglia studentii  -  care sunt obligati de cativa ani sa plateasca, ca in SUA, taxe impovaratoare - au ajuns " clienti", iar educatia universitara un "produs", oferit de universitati administrate de batalioane de tehnocrati, platiti cu salarii anuale enorme ( intre £100,000 si £400,000 ) , in dauna cercetatorilor sau profesorilor, ale caror conditii de munca si de salarizare s-au inrautatit continuu.

Continuand pe acest drum, Anglia si toate natiunile care adopta politici similare vor ajunge ca in numai doua decenii sa fie conduse de politicieni robotizati, incapabili sa comunice efectiv cu electoratul sau sa gaseasca solutii creative la problemele care confrunta periodic societatea, insensibili la suferintele semenilor lor.  O educatie universitara vaduvita de disciplinele sale umaniste sau sociale va saraci deasemenea cultural si va lipsi de creativitate orice stat care adopta asemenea "reforme" neinspirate :

Wednesday, March 25, 2015

CE AU COMUNISTII SI CAPITALISTII IN COMUN ?

La prima vedere, nimic. Primii cred in proprietatea colectiva, ceilalti in virtutile (teoretice) ale proprietatii private.
Comunistii credeau ca activitatile economice si investitiile trebuiesc coordonate sau facute de stat ; capitalistii neoliberali vor sa scoata statul total din economie, pana si din domeniile asa-zise "regaliene" ( administrarea infrastructurilor rutiere sau feroviare, a porturilor, armatei, politiei, justitiei, inchisorilor, etc) .

Cu toate acestea, si capitalistii actuali, si comunistii, cred in propria lor versiune a " sfarsitului istoriei". Teza privitoare la un ipotetic "sfarsit al istoriei", gresita fireste, a fost preluata de Marx direct si de Fukuyama via Kojeve de la filosoful german Hegel , aceasta devenind nucleul in jurul caruia cei doi si-au construit propriile teorii de filosofia istoriei.

Pentru Marx, "sfarsitul istoriei" va avea loc atunci cand proletariatul va reusi sa preia controlul societatilor umane din mana capitalistilor si isi va instaura dictatura proprie. ( Ceausescu a fost destul de convins ca Romania a ajuns in faza aceasta in anii 80, el botezandu-si bulevardul care ducea la Casa Poporului " Victoria Socialismului" .) Iluziile comunistilor s-au prabusit o data cu zidul Berlinului, in 1989 ...

Ramasi singuri pe piata ideilor, neoliberalii au venit cu propria versiune-program a sfarsitului istoriei, teoretizata de Francis Fukuyama in anii 90 in cunoscuta sa carte, "Sfarsitul Istoriei si Ultimul Om ".Castigatoarea cursei pentru evolutie in istoria universala este, crede asadar Fukuyama, democratia liberala, forma de organizare politica specifica capitalismului vestic atotbiruitor...

Ca istoria umana are un inceput, insa nu si un final previzibil, a devenit clar in ultimele doua decenii, mai ales dupa criza financiara din 2008. Cu toate eforturile extraordinare de a impune in lume varianta neoliberala a "sfarsitului istoriei" - cu ajutorul FMI, Bancii Mondiale, al " agendei de la Washington" si din 2003 al armatei americane - tot mai multe natiuni ale lumii si-au creat sisteme politice alternative (Turcia, Rusia, etc) sau le-au adaptat noilor realitati pe cele vechi ( China), sisteme care s-au dovedit functionale din punct de vedere economic si stabile din punct de vedere politic.

Tuesday, February 10, 2015

UN PRESEDINTE STRANIU

Nu am pretentia ca inteleg mentalitatea sasilor, nici pe departe. Am trait in copilarie si tinerete avandu-i ca vecini in Brasov, am discutat cu ei, le cunosc stilul de viata, insa nu as putea afirma nici acum cu mana pe inima ca stiu cum concep ei viata sau raporturile cu ceilalti oameni...

Cu noul nostru presedinte lucrurile nu stau mai bine. Am cunoscut pana in prezent multi oameni care acumuleaza acareturi pentru ca au copii si vor sa-i puna la adapost de griji materiale (motivatia cea mai comuna). N-am prea intalnit insa oameni ca Iohannis, care a devenit proprietarul a sase case fara sa aiba niciun copil ... Asta da ghinion !

Mai este apoi problema cheltuielilor suplimentare pentru armata. Noua sa protejata de la conducerea partidului liberal il compara pe actualul presedinte cu Basescu si crede ca acesta a reusit in cateva saptamani ceea ce fostul nu a reusit timp de 10 ani, adica sa obtina acordul intregii clase politice dambovitene pentru sporirea cheltuielilor militare cu un miliard de euro anual incepand cu 2017. Daca va sta cinci ani la putere, Romania va transfera producatorilor de armament vestici nu mai putin de 3 miliarde de euro ( opt in cazul in care ar fi reales). Eu ma asteptam de la un fost profesor si inspector scolar sa obtina consensul clasei politice pentru reformarea din temelii a sistemului de invatamant , care parcurge de cateva decenii o criza fara precedent. Ca doar Iohannis nu este vreun general de armata in rezerva...

In fine, scandalul Udrea-Coldea a luat proportii fara ca presedintele sa intervina. Mai mult decat atat, dupa ce s-a sfatuit cu al sau consilier pe probleme de securitate, a refuzat sa-i primeasca in audienta pe cei trei generali - sefi de servicii importante in SRI - care doreau sa ii prezinte personal situatia interna din institutie. Si tot asa ...