Thursday, April 2, 2015

Ideologia pietei distruge universitatile britanice

De la reformele pro-piata initiate de Thatcher pana in prezent, universitatile britanice - pana nu demult printre cele mai reputate din lume - au ajuns sa refuze finantarea adecvata a facultatilor umaniste. Desi industriile culturale (muzica, film, teatru ) au generat in 2014 venituri de £ 77 de miliarde pentru Marea Britanie, studiul si predarea literaturii, limbilor straine, muzicii, teatrului, artelor plastice, istoriei  sunt sistematic descurajate si subfinantate. 

Politicienii europeni  - care , in treacat fie spus, au toti calificari academice in stiinte sociale sau umaniste, cu exceptia Angelei Merkel si mai nou a lui Iohannis - par sa considere ca Anglia are nevoie acum numai  de mai multi ingineri, matematicieni, chimisti sau fizicieni. "Desfigurarea educatiei universitare" (Marina Warner) in numele ideologiei pietei pune astfel in pericol sute de ani de acumulari de experienta si tezaurul cultural al natiunilor, lipsind societatea de specialisti creativi, capabili de inovatie si de gasirea de solutii noi la marile probleme cu care se confrunta in prezent nu numai Anglia, ci intreaga omenire.

Paradoxal este insa faptul ca pana si autoritatile chineze, care timp de decenii au optat pentru o educatie universitara axata pe predarea stiintelor exacte si a ingineriei, si-au dat seama de eroare si trimit acum mii de studenti la universitatile vestice, in speranta ca absolventii vor dobandi spirit inovativ si isi vor dezvolta gandirea creativa. Am criticat indirect la randul meu acest gen ingust de educatie intr-un articol, " Falimentul Republicii Inginerilor", publicat in 2007 in revista "ACUM" . Din pacate, cum observa candva celebrul JK Galbraith, politicienii de stanga citesc numai literatura de stanga , in timp ce conservatorii nu citesc nimic, sa nu se "strice" cumva la cap ... :)

In Anglia studentii  -  care sunt obligati de cativa ani sa plateasca, ca in SUA, taxe impovaratoare - au ajuns " clienti", iar educatia universitara un "produs", oferit de universitati administrate de batalioane de tehnocrati, platiti cu salarii anuale enorme ( intre £100,000 si £400,000 ) , in dauna cercetatorilor sau profesorilor, ale caror conditii de munca si de salarizare s-au inrautatit continuu.

Continuand pe acest drum, Anglia si toate natiunile care adopta politici similare vor ajunge ca in numai doua decenii sa fie conduse de politicieni robotizati, incapabili sa comunice efectiv cu electoratul sau sa gaseasca solutii creative la problemele care confrunta periodic societatea, insensibili la suferintele semenilor lor.  O educatie universitara vaduvita de disciplinele sale umaniste sau sociale va saraci deasemenea cultural si va lipsi de creativitate orice stat care adopta asemenea "reforme" neinspirate :

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.