Monday, July 15, 2013

Elitele noastre comparate



 Ecuadorul are cateva sute de mii de emigranti in Spania. Angajati in principal in agricultura sau constructii, acestia au fost grav afectati de criza imobiliara si  de politicile de austeritate din Spania ultimilor ani .Au fost abandonati de tara-mama in voia sortii,  ca romanii ? Ei bine, nu ! Guvernul lui Rafael Correa a decis sa isi ajute compatriotii sa se reintoarca acasa ( cu avionul, care implica cheltuieli importante) si sa le gaseasca de lucru in economia locala .

Emigrantii nostri economici, ( in principal cele doua  milioane din Spania sau Italia )au fost uitati de guvernantii nostri . Nu exista nici un program guvernamental, nici o dezbatere in parlament, campanie de presa,  care sa le faciliteze intoarcerea acasa , desi au existat vagi promisiuni in preajma alegerilor si unele initiative private, despre care am scris cu ani in urma :


Alte tari din zona noastra, ca Polonia, au reusit sa re-integreze dupa 2007 un numar important de emigranti intorsi acasa din Anglia, Franta sau Germania .  Guvernul polonez a  utilizat la maximum  fondurile europene puse la dispozitie de UE  si a reusit, in plina criza economica, sa  mentina o rata decenta de crestere economica.  De ce nu s-a intamplat asta si la noi ? Chestiune de elite, cred eu.

 Pentru ca a venit vorba de elite, in numarul sau din 29 iunie a.c.,  The Economist  publica, in cuprinsul unei recenzii, urmatoarele consideratii :

« O elita dominanta care se defineste  prin ( …) educatie si venituri, care da dovada de o lipsa totala de interes –  de dispret chiar –   pentru imbunatatirea conditiilor de viata pentru ceilalti. Editorii de ziare si cititorii, judecatorii, activistii  ONG-urilor, universitari sunt si ei selectati in mare masura din randurile celor privilegiati, si le pasa la fel de putin  si lor. »

Caracterizarea  de mai sus pare sa se aplice destul de bine elitelor noastre, nu credeti ?  In realitate,se refera  la cele din India . Va  las sa trageti singuri concluziile necesare …

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.