Vaccinul anti-socialism

Imunizarea mea impotriva iluziilor provocate tinerilor de furibunda propaganda a socialistilor a avut loc in 1973, in ultimul an de liceu, adica in plina "epoca de aur ". Dar iata cum s-au petrecut lucrurile :

Inainte de bacalaureat si apoi de sustinerea examenului de admitere la facultate, in toamna anului 1973, atat eu cat si majoritatea colegilor mei asteptam cu nerabdare sa scapam de uniforme si ,in cele mai multe cazuri, de rigorile unei pseudo-educatii axata in principal, cu mici exceptii, pe "crearea omului nou", constructor constient al "societatii socialiste multilateral dezvoltate". Idealul dascalilor nostri de atunci era acela de a produce pe banda rulanta absolventi de nadejde ai sistemului, bine indoctrinati politic, conformisti dar nu neaparat bine pregatiti profesional ( exceptie faceau clasele de matematica-fizica, insa nu cele de la uman ).

Cu o vara inainte de evenimentele pe care le voi relata in continuare, in vacanta lucrasem in 3 schimburi pentru bani de buzunar la fabrica de inghetata al carei director era tatal meu.  Cu banii obtinuti mi-am cumparat, printre altele, un cartus de tigari straine din centrul orasului. Faptul a atras prompt atentia securitatii, care a descins a doua zi la locuinta parintilor, a confiscat  restul de 11 dolari care imi mai ramasese ( cumparasem cu 3 zile inainte 20 de dolari de la un turist belgian in trecere prin Brasov ) si m-a dus la procuratura sa dau o declaratie in legatura cu provenienta valutei.

Desi m-au amenintat cu consecinte teribile, oamenii securitatii - care controlau la sange piata neagra a schimburilor valutare din oras - stiau ca eu nu facusem niciodata afaceri cu valuta. In plus, aceasta mica tranzactie a fost o exceptie, eu procurandu-mi de obicei tigarile din comertul socialist... Asa ca prin toamna 1973 au decis sa trimita o nota informativa directiunii liceului meu, pentru a fi discutat in colectivul clasei si sanctionat pe masura faptei comise.

Dirigintele clasei mele era un marxist notoriu, Cristache Cornel, care se pretindea profesor de filosofie. Acesta locuia pe aceeasi strada cu mine si ma considera fara temei prototipul viitorului dusman de clasa, un elev cu apucaturi burgheze, care venea citeodata la liceu cu autoturismul familiei, un Renault Gordini amarat ce numai arareori pornea la cheie. Faptul ca mi-am cumparat in timpul vacantei de vara si un cartus de tigari straine a fost resimtit de Cristache drept picatura care a umplut paharul...

La ora de dirigentie in care urma sa se prelucreze cazul meu a tinut sa participe si directorul liceului, Jurca Nicolae, un pseudo-istoric din Tara Motilor pripasit pe la Brasov, care isi dadea aere de veritabil "geniu al Apusenilor".   Dar iata cum si-a prezentat Jurca activitatea profesionala DUPA revolutia din 1989 :

 "M-am născut la 20 noiembrie 1935 în comuna Bucium, judeţul Alba, din părinţii Simion şi Ana. Tatăl a lucrat în minele de aur din Roşia Montană, iar mama, în gospodăria proprie din Munţii Apuseni. După studiile primare în satul natal, am urmat cursurile gimnaziale şi liceale la Liceul "Regele Ferdinand" din Turda şi Şcoala Normală din Abrud (...)Între 1953 şi 1957 am studiat la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Filologie-lstorie, secţia Istorie. În anii de liceu şi facultate nu am făcut parte din nicio orga­nizaţie de tineret comunistă. Pentru aceste motive şi, îndeosebi, pentru faptul de a fi luat poziţie deschisă de solidaritate cu revoluţia maghiară din 1956, nu am primit repartiţie în învăţă­mânt. În cele din urmă, am reuşit să intru în învăţământ, în comuna natală, apoi am funcţionat în oraşul Brad (ca profesor şi inspector şcolar şef) şi Braşov, ca director al Liceului de Informatică (1963-1974). În noiembrie 1975 am concurat pe un post de lector la Facultatea de Istorie şi Filologie din Sibiu, unde am funcţionat ca lector universitar al disciplinei Istoria contemporană a României (...) Ca urmare a desfiinţării facultăţii din Sibiu, începând din 1984 am fost transferat la Univer­sitatea din Braşov, unde am predat până în 1986 cursul de Probleme fundamentale ale istoriei României. Înce­pând din 1986 am lucrat la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române (...) Sunt doctor în istorie. O dată cu anul 1993, am revenit, prin concurs, la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Catedra de istorie, pe un post de profesor (...) Am publicat, de-a lungul anilor trei volume, dintre care două după Revoluţie, un curs universitar, peste 70 de studii şi numeroase articole, recenzii, adnotări etc. (...) În 1990, imediat după Revo­luţie, am făcut parte din Consiliul Central Provizoriu de Uniune Naţională (...)"

Cristache a prezentat faptele, dupa care mi s-a dat si mie .cuvantul. Am explicat colegilor pe scurt de unde proveneau banii - dupa cunostinta mea, nici unul dintre colegi nu lucrase vreodata vara pentru a-si procura bani de buzunar - precum si faptul ca fiind vorba de banii mei, puteam cumpara orice de oriunde, chiar si valuta. Am mai atras atentia colegilor ca unii dintre ei posedau articole de imbracaminte, gen cizme, de la acelasi shop in valuta al orasului, fara ca nimeni sa ii intrebe provenienta acestora.

Colegii nu s-au inghesuit sa sustina sanctionarea mea, ceea ce l-a enervat cumplit pe directorul Jurca. Acesta a scapat cu aceea ocazie o perla care m-a imunizat pentru todeauna impotriva socialismului. Pantazi, a spus acesta, e un tip inteligent, care stie sa se apere. Cu toate acestea, i-a asigurat el pe colegi, societatea socialista nu are nevoie de oameni inteligenti, ci de oameni medii, care respecta normele de convietuire socialista, sunt deci conformisti si aplica in viata de zi intru totul directivele partidului ... Amin ! 😮

Adevarul care i-a scapat lui Jurca m-a convins ca socialismul nu este nici pe departe ceea ce pretindeau promotorii lui ca este. A devenit clar ca exponentii si suporterii acestui sistem nu sunt in realitate promotori ai progresului uman, dimpotriva. Un sistem socialist matur - ca acela din Romania anilor 70 - este de fapt unul profund anti-intelectual,  un paradis al mediocritatilor, un sistem care nu poate duce in final decat la stagnare si la mizerie sociala generalizata, asa cum s-a si intamplat.

Dupa mine, singurul merit profesional veritabil al lui Jurca a fost acela ca m-a vaccinat prin remarcile lui impotriva iluziilor propagandei socialiste. Asa-zisa judecare a mea s-a petrecut in 1973, insa sentinta a fost pronuntata de romani in 1989. Si nu eram eu vinovatul, ci sistemul, care a disparut practic peste noapte.

Eu si "muschetarii comunismului"

Am supranumit  in deridere personajele sulfuroase mentionate mai jos "muschetarii comunismului" . Rolul acestor indivizi in distrugerea carierelor celor care nu erau pe placul regimului a fost nefast, dar prea putin documentat in Romania.

Un lucru trebuie spus din capul locului. " Muschetarii comunismului" nu atacau pe oricine, ci numai pe cei care, ca subsemnatul dupa absolvirea facultatii , aveau calificari si rezultate profesionale peste medie. Daca se intampla ca victimele acestor secaturi sa fie si bine pregatiti, si proveniti din familii bune, " de burgheji " , intensitatea atacurilor  acestora crestea exponential.

In Brasov, unde am fost repartizat dupa absolvirea facultatii,  " muschetarii comunismului" erau in anii 70 si 80 in marea lor majoritate moldoveni. Cei care m-au intimpinat la liceul industrial " Tractorul " erau toti moldoveni, de la directorul tineretului , Doru Briceanu, la secretarul de partid al liceului, Pais Traian. Singura exceptie era inginerul Manole Ioan, oltean de origine, cu care m-am inteles bine si care era la randul lui "lucrat" de cei doi.

Aceste veritabile cozi de topor ale comunismului de la noi nu aveau alta preocupare decat aceea de a-si pastra posturile , a avansa si a-si lucra colegii. Dupa primul an de stagiatura , respectul si consideratia elevilor si a multora dintre colegi l-au determinat pe directorul Manole sa imi propuna sa ocup eu in viitor functia de director al tineretului, Doru Briceanu fiind trecut binisor de varsta de 40 de ani. Am refuzat functia, insa "muchetarii comunismului" au declansat preventiv o campanie sustinuta impotriva mea.

Acestia nu m-au atacat numai de teama. La venirea mea in liceu, principala metoda pedagogica folosita era bataia, secretarii utc sau de partid fiind cei mai mari adepti. Iata cum descria un fost elev, ajuns jurnalist,  " educatia " primita de el de la Pais Traian :

"Mai aveam doi profi de mate în liceu: unul era Pais Traian, fost boxer, renumit în tot oraşul. Omul, când se enerva, ca să nu pocnească elevii, lua un pumn de cretă şi-l făcea făină între degete. Dacă-ţi dădea o palmă după ceafă nu-ţi mai creştea părul acolo. Umplea catalogul de 2 de trebuia directoarea să-i mai facă unul, să-şi poată trece elevii clasa." ( Ovidiu Eftimie, jurnalist )

Am obiectat impotriva bataii in privat, in discutiile mele cu directorul liceului, sau in cadrul sedintelor de consiliu al profesorilor. In plus, in sedintele pcr m-am opus sanctionarii instructorului auto al liceului, Codreanu, un penticostal cu patru copii acasa. Acestuia i-a fost imputata lipsa unor cantitati de benzina, de care se faceau vinovati atat Briceanu, cat si alti profesori , care obisnuiau sa-si alimenteze autoturismele de la pompa de benzina din incinta liceului ...

Ocazia folosita de cei doi pentru a se rafui cu mine a venit in toamna anului 1980, in timpul campaniei agricole de recoltarea cartofilor. In toiul campaniei, am facut o raceala puternica la rinichi, fiind necesara internarea mea in spital pentru zece zile. Ei bine, Pais s-a prezentat la directiunea spitalului, unde am fost chemat si eu, pentru a fi acuzat, nici mai mult, nici mai putin, ca m-am internat pentru " a sabota productia de cartofi a judetului Brasov " !

Scarbit si profund afectat profesional de masinatiunile celor doi, am plecat in primavara anului 1981 intr-o excursie scolara in Ungaria, ajungand in vara aceluiasi an sa emigrez via Iugoslavia in Australia. Dupa ani de zile in emigratie, am inteles intr-un sfarsit ca politica de distrugere a elitelor din orice domeniu al societatii romanesti a continuat in forme noi si dupa 1965, desi multi specialisti incearca inca sa crediteze ideea ca asemenea fapte apartineau perioadei dintre 1945 - 65. Cele intamplate mie o dovedesc cu prisosinta.

Dupa numai 8 ani, sistemul pe care " muschetarii comunismului" l-au servit cu atata abnegatie s-a prabusit in numai cateva zile. Din nefericire, extrem de putini dintre cei care si-au afectat grav colegii de munca, vecinii sau prietenii pe timpul comunismului, au platit mai apoi in vreun fel pentru raul facut, dimpotriva.

In intervalul de timp scurs de la plecarea mea din tara, m-am gandit deseori cat de grotesc este totusi faptul ca am absolvit  facultatea in capitala Moldovei, avand profesori moldoveni,  numai pentru a fi privat de alti moldoveni , din Brasov de data asta, de dreptul de a ma bucura de roadele muncii mele din timpul studiilor ... 

Nu consider nici astazi acceptabil faptul ca in timp ce cvasi-totalitatea colegilor mei de grupa s-au putut intoarce dupa absolvire in localitatile natale, la Iasi, Suceava, Bacau, Galati, Buhusi, samd, eu a trebuit sa renunt la postul meu din Brasov, pentru care muncisem atat de greu. Aceasta nedreptate strigatoare la cer nu pare insa sa fi impresionat pe niciunul dintre fostii colegi, de aceeasi varsta sau mai tineri. In asemenea conditii, oamenii cu maciuca, adusi cu zecile de mii de catre regimul comunist la Brasov, au putut sa ii impinga in afara tarii cu impunitate pe multi brasoveni get-beget, care au fost inlocuiti cu fidelii regimului, oameni slab pregatiti profesional, dar violenti si corupti.

Confesiunile unui pseudo activist ASC

Intre 1975 -1979, in plina epoca Ceausescu,  am fost liderul asociatiei studentesti al Facultatii de Istorie-Filosofie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, insa nu am explicat nimanui pana astazi ce m-a motivat sa devin secretar si apoi presedintele asociatiei studentilor din facultate. 

 Spre deosebire de colegii mei de liceu, eu m-am maturizat politic tarziu, numai in ultimul semestru din clasa a XII-a. Dorind sa imi depun dosarul la facultatea de istorie din Iasi, mi-am dat seama cu groaza ca nefiind utecist, nu puteam pretinde, asa cum se cerea, o recomandare de la colectivul UTC al clasei.

Maturizarea mea politica tarzie a fost insa extrem de rapida. Am facut imediat cerere de adeziune, am devenit membru utc in martie 1974 si am solicitat recomandarea in luna iunie, cu o luna numai inaintea examenului de bacalaureat.

Aici insa lucrurile s-au complicat. Florina Sofian, secretara utc a clasei, influentata probabil si de dirigintele clasei (profesor de marxism,sau ma rog, de filosofie, cum se pretindea el ) mi-a refuzat eliberarea recomandarii necesare. Socul meu a fost total. Am luat cunostinta brusc de o alta latura a caracterului Florinei, cu care  nu ma mai intalnisem pana atunci . Ma refer desigur la caracterul acesteia de parasuta ideologica a regimului, de care faceau atatia parada in timpul regimului comunist. Cand vorbesc de  maturizare politica rapida, la trezirea aceasta dura la realitatea politica din jurul meu ma refer.

Dupa ce am reusit la examenul de admitere, am decis sa nu mai las pe nimeni sa devina secretar de grupa sau de an , sa decida altcineva daca x sau y merita o recomandare, o aprobare pentru plecarea in strainatate, o bursa, etc. Cu alte cuvinte, am decis ca cea mai potrivita persoana care sa ocupe asemenea functie sunt tocmai eu , pentru ca dupa experienta  mea cu Florina am realizat ca nu este deloc  normal sa iti defavorizezi  economic, politic sau administrativ proprii colegi. 

Performanta mea ca secretar de an nu a trecut neobservata de colegii mai in varsta cu functii de raspundere la nivel de facultate sau universitate. La propunerea lor, am fost ales pentru urmatorii 3 ani presedintele asociatiei studentilor din facultate, asa cum se stie.

Pe durata acestor 3 ani, pot sa ma mindresc cu faptul ca nu am refuzat nimanui dreptul de a pleca in strainatate, de a obtine toate avantajele la care aveau dreptul colegii mei ( burse, bilete de tabara, ajutoare materiale, etc ). Mai mult, niciun coleg nu a avut de suferit politic sau nu a fost propus de mine pentru vreo sanctiune, cu o singura exceptie. Atitudinea mea relaxata  si toleranta a nemultumit insa conducerea centrala uascr, care in anul III a propus eliberarea mea din fuctie, refuzata insa prin vot de consiliul asociatiei din facultate si cel pe universitate. Altfel spus, singurul student din facultate care a avut de suferit din punct de vedere politic am fost eu...

Dupa ce am fost repartizat profesor la Brasov unul din fostii mei colegi de asociatie , care a ajuns sa detina o functie importanta la nivel national, s-a deplasat in urbea noastra natala pentru a-mi propune sa imi continui cariera politica la Bucuresti. Am refuzat politicos, explicandu-i lui Arhip Iulian ( asa se numea activistul uascr in cauza ) ca motivul pentru care am decis sa ma ocup de asociatia studentilor pe timpul studiilor, avea legatura cu teama mea de a avea pe cap  o alta lepra politica  de teapa Florinei Sofian...

CHINA : DE LA COMUNISM LA FASCISM

Am scris randurile de mai jos acum 13 ani. Nimic din ce s-a intamplat in acest interval de timp nu a infirmat cele scrise atunci, dimpotriva ...

(...) Inca mai importante au fost consecintele schimbarilor constitutionale operate de guvernul de la Beijing incepand cu anul 2000. Asa cum atrageam atentia inca din acea perioada, eforturile conducerii chineze de a garanta proprietatea privata, in conditiile pastrarii monopolului politic al Partidului Comunist asupra societatii chineze, au determinat, in practica, tranzitia Chinei de la o societate comunista la una de tip fascist (intre specialisti este cunoscut faptul ca in timp ce comunismul este un totalitarism care se bazeaza pe proprietatea colectiva a statului, fascismul este un totalitarism care recunoaste si protejeaza proprietatea privata). La vremea respectiva constatarea mea a produs consternare in cercurile intelectuale din Washington D.C., astazi, insa, ea fiind dovedita ca valida.

Implicatiile militare ale tranzitiei Chinei de la comunism la fascism au inceput sa fie evidente inca din 1999. Cu acea ocazie, atrageam atentia, intr-un comentariu publicat de Business Week, asupra intentiilor belicoase ale fostului presedinte Jiang Zemin, care dorea sa poarte un "mic razboi" impotriva Taiwanului pentru a-i ascunde populatiei faptul ca economia chineza intrase in recesiune datorita crizei financiare asiatice ("Inefficient State Companies Are Dragging China's Economy Down", Business Week Asian Edition, octombrie 1999). Cresterea constanta a cheltuielilor militare ale Chinei si tensiunile acumulate in legatura cu Taiwanul i-au determinat pe multi analisti militari americani sa considere ca, in absenta unor progrese politico-militare, ne putem astepta in urmatorii 10-15 ani la un razboi regional in toata regula, generat de dorinta de anexare cu orice pret a Taiwanului, considerat de Beijing o simpla provincie rebela.( publicat in saptamanalul ACUM, 16 iulie 2007 )

PETRE ROMAN, UN GORBACIOV AL ROMĂNIEI

 Articolul de mai jos semnat de Petre Roman ilustrează încă o dată faptul că oricăt de bine educați ar fi, inginerii au totuși o găndire cantitativă și rareori pot surprinde esența marilor evoluții sau transformări sociale.

Conflictul dintre aripa reformistă a FSN reprezentată de Roman și conservatorii lui Iliescu, acest Yanaev al Romăniei, a fost - în absența unui lider naționalist ca Yelțin - tranșat cu ajutorul minerilor în favoarea lui Ilici.

Acum trebuie să îl contrazic pe Roman : nu, reforma nu poate asigura nici pe departe UNITATEA unei națiuni, nu acesta este rolul ei. În cazul Romăniei, cea care a asigurat - și va putea asigura în continuare - unitatea tuturor romănilor a fost și va rămîne MONARHIA.( PIB-ul mare al cehilor nu i-a ajutat. din păcate, să salveze unitatea țării, și nici reformele ...)

Este adevărat ce susține Roman că sub comuniști Romănia s-a industrializat rapid. Tot el recunoaște însă în același articol că atît industrializarea forțată, cît și modernizarea agriculturii au fost eșecuri de proporții.

Romănia este dominată din păcate încă de mentalități și /sau lideri de tip post-sovietic, și nu putem depăși realitatea asta ascunzăndu-ne după autori vestici celebri, povești despre reforme sau statistici :

https://www.cotidianul.ro/un-secol-al-lumii-romanesti-fata-in-fata-cu-europa/?fbclid=IwAR2vHy0GWsyXayM_XwfaZRPO-ZY_dIi0HDVOzWbvyBFwSumoJ8q7MaM6hWo

REPUBLICA LA ROMANI

Nu este nicio exagerare dacă afirmăm faptul că romănii au fost foarte atașați monarhiei pe tot parcursul existenței statului modern .

Spre deosebire de alte state europene - Elveția sau Franța, de exemplu - romănii nu au manifestat, cu o singură excepție, nicio preferință pentru instaurarea unei forme de guvernămînt republicane la noi.

Excepția la care mă refer este așa-numita republică de la Ploiești, cănd mulți dintre fruntașii liberali. majoritatea francofili, au încercat fără succes să îl detroneze pe regele Carol I în 1870, drept retribuție pentru invadarea Franței de trupele Prusiei ( în timpul războiului franco-prusac ) Comuna din Paris și excesele primului guvern comunist din istorie i-a potolit însă definitiv : unul din capii mișcării republicane, Alexandru Candiano Popescu, a ajuns chiar mai tîrziu aghiotantul regelui Carol.

:)

Comparați vă rog regatul Romăniei cu cel al Greciei în aceiași perioadă istorică. După obținerea independenței, Grecia a devenit regat din 1835 , fiind adus la tron Otto de Bavaria. Acesta a fost mazilit în 1863, fiind adusă la tron o dinastie daneză. Nici regii din această dinastie nu au avut parte de liniște : grecii au proclamat republica în 1924, numai pentru a reveni singuri la monarhie în 1935, după ce au schimbat nu mai puțin de 23 de guverne și au trecut prin 13 lovituri de stat. Monarhia constituțională a fost definitiv abolită în 1973 de către liderii puciului coloneilor, care au proclamat o nouă republică, acum insolventă.

Republica la romăni are așadar o reputație proastă, prima fiind impusă de sovietici și de Armata Roșie după 1945 și a doua, cea post-decembristă, de un om al sovieticilor, Iliescu. Regatul a rămas în schimb forma de guvernămînt preferată a romănilor care gîndesc, de istoria sa fiind legate cele mai mari realizări ale tinerei națiuni : democrația, regimul parlamentar, independența, marea unire, reforma agrară și o excelentă reputație internațională.

A SOSIT MOMENTUL SĂ RESTAURĂM MONARHIA

REPUBLICA SEMI-PREZIDENȚIALĂ DIN ROMĂNIA : UN EȘEC DE PROPORȚII. În 1995, cînd am formulat primele critici la adresa constituției din 1991, nici nu bănuiam căt de nefuncțională se va dovedi aceasta.

Constituția lui Iorgovan, croită pentru Iliescu, a creat un sistem politic hibrid, care împiedică buna funcționare a instituțiilor statului și care a condus în cele din urmă la blocaje instituționale periodice și la războaie permanente între palatul Cotroceni și palatul Victoria.

Mai mult, în ultimii ani Romănia nu a putut fi guvernată decăt cu sprijinul Curții Constituționale, care este permanent chemată să arbitreze conflictele dintre cele două ramuri ale executivului - președinție și guvern - sau între puterea legislativă și președinte.

Mai nou, alegerile prezidențiale au ajuns un teren fertil al jocurilor de putere dintre serviciile secrete și partide și au ajuns să atragă și indivizi lipsiți de pregătire politică sau integritate morală. Vă mărturisesc că pînă ieri, cînd am auzit că unul ca Alexandru Cumpănașu a ajuns să se viseze președintele Romăniei, am fost neutru în privința oportunitații restaurării monarhiei în Romănia.

Acum am ajuns să cred că nu avem o altă soluție viabilă pentru a scăpa țara de toți ambițioșii penibili care au ocupat fotoliul de la Cotroceni în ultimii 30 de ani, de la Iliescu și Băsescu la Iohannis și la cei care se pregătesc acum pe tușă : Barna. Dăncilă, Mircea Diaconu sau - cel mai grotesc dintre ei Cumpănașu..

Nu, nu avem nevoie de o femeie președintă, o petrolistă agramată și incapabilă, cînd avem o prințesă autentică, pe Margareta de Hohenzollern. Nici de un surogat de german ca Iohannis nu este nevoie, cînd avem o principesă germană ( după tată ) veritabilă. Cît despre alți aspiranți, actori ca Diaconu, oportunisti sinistri precum Cumpănașu , păcălici ca Paleologu sau Cataramă, ce să mai vorbesc ...

Revenirea la monarhia constituțională la noi ar elimina pe viitor pericolul ascensiunii politice a unor asemenea personaje și ar asigura stabilitatea instituțională de care nu am avut parte în ultimii 30 de ani. Dacă continuam însă pe drumul trasat de Iliescu la începutul anilor 90, Romănia nu poate ajunge decît într-o fundătură a istoriei, adică nicăieri.

Trebuie să îmi fac mea culpa ca istoric și să recunosc că nu am anticipat faptul că refuzînd colectiv să restaurăm monarhia după prăbușirea comunismului, nu am făcut altceva decît să creăm condițiile dezastrului instituțional și constituțional de astăzi din Romănia.

Din fericire, Romănia nu este o a doua Ucraină în Europa, are tradiții instituționale și constituționale care au funcționat în trecut și pot funcționa din nou. Iată motivul pentru care restaurarea monarhiei și revenirea la o versiune amendată a constituției de la 1923 s-ar putea dovedi singurele soluții viabile pentru problemele Romăniei de astăzi. 

Închei cu îndemnul ca francmasoneria romănă - cea care a și planificat aducerea familiei Hohenzollern pe tronul Romăniei la 1867 - să se trezească din letargie și să pună umărul acum la restaurarea acesteia.

ROMANIA HAOSULUI SECURITAR.

Regimuri post-decembriste succesive au creat noi instituții dedicate securității statului și a cetățeanului, care angajează un număr important de oameni, consumă resurse financiare serioase, dar rareori reușesc în practică să își atingă obiectivele atribuite lor.

În materie de siguranța cetățeanului, avem astăzi așa : poliția națională, poliția de frontieră, poliția locală ( care depinde direct de primării ) poliția de proximitate și Jandarmeria.

În plus, există și o multitudine de servicii private de pază, care sunt preferate cînd vine vorba de protecția unor instituții ca primăriile, gările sau mari întreprinderi celor de la poliția locală.

Astfel, multitudinea de servicii de poliție de stat sau private ( gen armata de 1800 de agenți privați de pază a lui Rădoi din Caracal ) nu au putut depista în timp util locul în care Dincă o sechestrase pe Alexandra, cu tragicele consecințe care se cunosc.

Infracționalitatea transfrontalieră, traficul de droguri și persoane, activitățile de spionaj, criminalitatea organizată, contraspionajul, spălarea de bani, contrabanda, terorismul, cad în sarcina serviciilor de intelligence : SRI la intern ,SIE și serviciul secret al armatei, la extern, plus DIICOT. 

Cum SRI și SIE se ocupă de cel puțin 10 ani de influențarea alegerilor de la noi , mai ales a celor prezidențiale, traficanții de fete, contrabandiștii, rețelele de clonări de carduri, etc, sunt rareori deranjate de aceste servicii și au înflorit ca niciodată înainte de 1989 . Așa se explică faptul că Romănia asigură astăzi 75% din femeile traficate anual originare din statele UE, fiind depășită ca număr numai de Nigeria ! De cele mai multe ori, treaba acestor instituții este făcută de FBI , Europol sau de polițiile naționale ale unor state membre UE ca Anglia, Franța, Italia sau Spania.

Prin comparație, înainte de 1989 toate aceste servicii erau centralizate, multe dintre ele nefiind necesare. Miliția nu avea nevoie de jandarmi pentru a menține ordinea publică și pentru a aresta infractorii iar securitatea era una singură, spionajul extern fiind doar o direcție ,alături de serviciile de securitate internă, în cadrul aceleiași instituții. Securitatea dispunea de propriile trupe USLA, pe care le putea folosi în caz de nevoie.

Aceste instituții au comis abuzuri, mai ales securitatea, însă nu am întîlnit încă pe nimeni care să se plîngă că nu s-a simțit în siguranță în Romănia dinainte de 1989. Concluziile le puteți trage singuri...

DE-OLIGARHIZAREA IN REPUBLICA MOLDOVA

Evenimentele actuale din republica Moldova depășesc cu mult ca semnificație granițele micii republici de la periferia UE.

Majoritatea statelor lumii au probleme cu influența nefastă a oligarhilor asupra liderilor sau instituțiilor lor, de la guverne la parlamente, la servicii secrete, mas-media sau justiție. Problema a ajuns atît de serioasă, încît acest mod de dominație oligarhică a societăților - în special a celor vestice - pune în pericol însăși existența acestora.

Tot evenimentele din Moldova dovedesc însă că procesul de de-oligarhizare a structurilor de stat, oricît de necesar și imperativ, este extrem de complex și de anevoios, ca să nu menționez extrem de periculos. De reușita lui sunt interesate toate statele importante ale lumii, de la SUA la Rusia sau majoritatea statelor membre UE. Nu întîmplător, toate marile state menționate mai sus au pus umărul pe 3 iunie a.c. la deblocarea crizei politice moldovenești, nășind formarea unei alianțe anti-oligarhice de partide cu doctrine politice foarte diferite.

De-oligarhizarea societăților vestice este însă extrem de problematică. Oligarhii vestici au acumulat averi timp de mai multe generații. Cele două războaie mondiale le-au distrus o bună parte din acestea, în special cele imobiliare. Au urmat apoi după 1945 mai bine de 30 de ani în care impozitarea progresivă a atins și cote de 90% în unele state. Din anii 1980 însă, cei 10% cei mai bogați oameni din vest au beneficiat constant de mari reduceri de impozite. Surplusul de bani astfel dobîndit a fost folosit și pentru a cumpăra influență politică sau pentru a-și subordona instituțiile statului intereselor lor.

Ca aproape întodeauna în asemenea perioade de tranziție, schimbările politice de mare anvergură sunt testate inițial - în absența unui laborator - în state minuscule cum sunt Moldova sau Cehia. Ce se întîmplă în prezent acolo este însă atent monitorizat de experții mai multor state, co-interesate în succesul măsurilor adoptate de noile autorități de la Chișinău.

Este firește mult mai ușor de acceptat sacrificareva cîtorva oligarhi recent îmbogățiți din centrul și estul Europei decît subminarea pozițiilor oligarhilor vestici, mult mai bazați financiar și mai bine organizați. Este deasemenea de așteptat ca oligarhii aflați la butoanele statelor vestice să evite să se compromită oferind sprijin oligarhilor recent apăruți după prăbușirea comunismului : acestora le lipsește pedigree-ul pentru a fi salvați . Să sperăm că totul se va termina totuși cu bine pentru populația Moldovei...

MODIFICAREA CONSTITUȚIEI

Oricît ar fi ele de legi fundamentale, constituțiile au nevoie de modificări din cînd în cînd, pentru a le menține relevanța.

Se poate, desigur, proceda și așa cum au făcut francezii, care au adoptat pînă în prezent 5 constituții. Prin prisma experienței acumulate în ultimii 30 de ani, mie unul mi se pare că o modificare viitoare a constituției Romaniei ar trebui să ajute la eliminarea definitivă a conflictului dintre palate, dintre guvern și președinție.

Actualele prevederi constituționale - care au creat la noi o republică semi-prezidențială , unde rolul președintelui este mai important decît ar fi normal într-un sistem parlamentar - au afectat în permanență buna funcționare a statului romăn în ultimii 12 ani, blocajele fiind numeroase și foarte periculoase.

O republică parlamentară autentică,cum ar fi normal să fie și Romănia ar trebui să lase parlamentului țării - nu populației - decizia alegerii președintelui , așa cum a fost cazul pînă acum. Experiența a dovedit că președinția poate fi și a fost deja în două rînduri capturată prin tehnici electorale sofisticate de interese politice externe, care numai binele Romăniei nu îl au în vedere.

Majoritatea republicilor parlamentare din UE așa își aleg președinții, aceștia avînd mai mult un rol ceremonial, ca în Germania - pe care romănii o admiră așa de mult - nu acela de arbitri ai vieții politice, cum se întîmplă în prezent la noi. Modificările propuse de Iohannis sunt așadar triviale și au un puternic iz electoral, ele neputînd conduce la eliminarea tensiunilor actuale din viața politică autohtonă .

ANTI-MERITOCRATIA LA ROMANI

Cazul Laurei Kovesi agita spiritele in Romania. Multi jurnalisti importanti, de la Nistorescu si Cristoiu, la Andronic, incearca sa explice cum de a fost posibila o asemenea ascensiune profesionala meteorica pentru o persoana cu rezultate academice sub-mediocre si fara prea multa experienta profesionala.

Comparatia lui Dan Andronic dintre Kovesi si Frank, procurorul general al Germaniei, nu reuseste decat sa ilustreze imensul decalaj care exista intre Romania si Germania si in domeniul selectiei inaltilor functionari de stat, fara sa explice cauzele acestuia.

In realitate, relele tratamente la care a fost supusa elita intelectualilor din Romania este poate cea mai grea mostenire a cuplului Elena-Nicolae Ceausescu.

Cei doi s-au comparat intodeauna, pe ei si uneltele lor din guvern sau partid, cu guvernantii si inaltii functionari ai Romaniei interbelice. Or, asa cum se stie, acestia erau selectati din randurile unei intelectualitati cu rezultate academice solide, in cele mai multe cazuri. Poate exista comparatie intre un prim ministru de talia lui Armand Calinescu sau un ministru de externe ca Nicolae Titulescu - care au obtinut unul sau chiar doua doctorate in strainatate - si plagiatori ca Elena Ceausescu, Gabriel Oprea sau Victor Ponta ?

Kovesi a fost numita in functiile sale de Basescu si apoi Ponta. Amandoi au avut rezultate academice cam la fel de slabute. Una mai proasta ca ei la Parchetul General sau DNA le-a convenit probabil de minune .Este foarte probabil ca insasi Elena Ceausescu sa fi facut o numire similara, daca ar mai fi avut ocazia. In ultimul timp, erorile celor de mai sus sunt expuse reflectoarelor internationale iar scandalul Kovesi se rostogoleste prin Berlin, pe la Bruxelles si chiar pe la BBC...Asta se intampla deoarece politicienii actuali au ignorat proverbul "unde arunca prostul o piatra n-o pot scoate o mie de destepti".

Anti-meritocratia la romani este asadar veche de peste 70 de ani. Sponsorizata initial de sovietici, ea a fost exacerbata de regimul Ceausescu, cand intelectuali cu bune rezultate academice s-au trezit marginalizati, urmariti, defaimati sau impinsi inafara tarii pentru a face loc mediocritatilor diferitelor profesii. Falsul doctorat al Elenei isi gaseste astazi expresia in doctoratele plagiate cu zecile, de la Kovesi la Victor Ponta. Actualii politicieni sau inalti functionari romani sunt asadar o imitatie jalnica a intelectualitatii si clasei politice interbelice, pe care incearca fara succes sa o emuleze.

Sa nu ne mai comparam deci cu Germania . Nu ne putem compara nici cu China comunista, unde principiul meritocratiei functioneaza. Nici cu Ungaria sau Polonia, care au stiut sa isi protejeze intelectualii de excesele comunismului de tip sovietic. In Bulgaria lui Jivkov, intelectualii au fost bine tratati, cu foarte putine exceptii. Daca exista posibilitatea depasirii acestei grave crize, trebuie sa incetam sa ne mai ascundem dupa deget, sa blamam forte externe - care au vina lor - si sa trecem la treaba.

Esecul politicilor economice basesciene

O analiza comparativa a dezastrului politicii economice basesciene intre 2008-2010. Studiul in cauza apartine expertului bancar Mahmut Kutlucaya, angajat al serviciului de supraveghere si reglementare a bancilor, agentie a statului turc. Acesta si-a prezentat analiza in 2012, cu prilejul unui seminar care a avut loc la Londra.

Mahmut apreciaza faptul ca revenirea Turciei dupa criza din 2008 a fost mai rapida decat cea a Romaniei, in principal deoarece guvernul turc a refuzat incheierea unui acord cu FMI, spre deosebire de Romania, care s-a imprumutat 20 de miliarde de dolari si a redus cu 25% salariile bugetarilor.

Comparatia performantelor celor doua state nu este intamplatoare. In cei cinci ani (2003-2008) dinaintea crizei financiare, Romania a inregistrat o crestere economica anuala de 6.5%, Turcia de 6% anual ( prim-ministru in perioada in cauza a fost Tariceanu). Sistemele bancare aveau un numar apropiat de banci ( 42 si 50) samd.

Desi ambele state au inregistrat o crestere economica negativa in 2009, in anul urmator Turcia a crescut economic cu 9.1%, in timp ce Romania a inregistrat inca un an de crestere economica negativa, urmat de inca cativa ani de crestere economica anemica ( in timpul guvernului Boc ).

Pe langa citarea lui Florin Georgescu, actualul vice-guvernator al BNR, Mahmut citeaza extensiv (p 25 - 26) si critica mea din postul "Romania's Autumn of Discontent" publicat pe blogul meu in limba engleza.

DIPLOMATIA ROMANEASCA SI SPIONAJUL EXTERN

Am mostenit din pacate o traditie nenorocita din vremea razboiului rece si a comunismului, aceea a diplomatului-spion.

Pe plan european, diplomatia romaneasca a ajuns la o reputatie deosebita in perioada interbelica, cand la conducerea acesteia s-a aflat Nicolae Titulescu. Neavand o economie dezvoltata sau o armata puternica, Romania a impus aplicarea tratatelor internationale si a castigat respectul statelor din jur ca urmare a eforturilor diplomatilor ei.

O revenire partiala la traditiile diplomatiei interbelice s-a produs in anii 70, cand la conducerea externelor s-au aflat oameni ca Manescu Corneliu. Imi amintesc ca in perioada studentiei mele, diplomatii romani trebuiau inca sa urmeze un curs postuniversitar de 2 ani, autorul manualului de diplomatie fiind Mircea Malita.

In anii 80 insa ultimele vestigii ale unui serviciu diplomatic respectabil au disparut, majoritatea diplomatilor fiind recrutati de DIE si trebuind sa dea in primul rand socoteala sefilor spionajului extern, mai putin ministrului de externe. De multe ori, unii ambasadori erau ei insisi spionati de oamenii serviciului de spionaj extern.

Dupa revolutie, SIE a continuat traditia nefericita a DIE, diplomatii romani de cariera , cu studii solide de specialitate, fiind treptat inlocuiti de "acoperiti" ai serviciului extern. La ora actuala, este imposibil de stabilit linia de demarcatie care separa ofiterii acoperiti din ambasadele Romaniei sau din ministerul de externe de diplomatii de cariera ,daca mai avem asa ceva...

Aceasta veritabila inlocuire a diplomatilor romani cu oamenii serviciilor externe s-a accentuat in ultimul deceniu. De altfel, ultimii doi directori ai SIE , Mihai Razvan Ungureanu si Teodor Melescanu, au indeplinit fie inainte, fie dupa incetarea mandatului de directori ai SIE functia de ministri de externe. Departe de a considera calitatea de director SIE incompatibila cu aceea de ministru de externe, se pare ca dimpotriva, o functie de conducere in SIE garanteaza succesul in cariera de diplomat.

Constatam deasemenea ca fosti sefi ai SIE (Catalin Harnagea) sau SRI (George Maior) au fost numiti ambasadori dupa incheierea mandatelor acestora in fruntea serviciilor, fara insa a avea nicio experienta prealabila ca diplomati si/sau studii de specialitate in relatii internationale.

Cu toate acestea, exista o incompatibilitate clara intre statutul de diplomat si acela de om al serviciilor externe, care ar trebui sa preocupe pe deputatii romani, daca ii mai intereseaza cumva reputatia corpului diplomatic roman si performantele acestuia. Principiul de baza valabil in multe state cu traditii diplomatice indelungate este fireste acela potrivit caruia un om recrutat de serviciile externe de spionaj - cu exceptia atasatilor militari - nu poate deveni diplomat de cariera .

DICTATORI SI DICTATORI : JIVKOV vs. CEAUSESCU

Desi am facut-o in repetate randuri , a compara evolutia Romaniei comuniste cu aceea din state central-europene ca Cehoslovacia, Ungaria sau Polonia nu este decat partial corect . In timp ce statele grupului de la Visegrad sunt majoritar catolice, unele avand si o frontiera comuna cu vestul (Ungaria,Cehia, Polonia) , Romania este un stat traditional ortodox , inconjurat la vremea aceea numai de state comuniste.

Iata cateva din motivele care m-au determinat sa incep cu o comparatie intre performantele liderilor Bulgariei si Romaniei in perioada comunista, Todor Jivkov si Nicolae Ceausescu. Aceasta se impune cu atat mai pregnant cu cat de performantele,caracterul si calitatile liderilor statelor comuniste au depins si performantele statelor conduse de acestia.

Voi trece in revista pe scurt cateva elemente pe care cei doi lideri comunisti le-au avut in comun. Amandoi au fost romani (Jivkov provine dintr-o familie de vlahi din Pravets, 60 de km de Sofia), amandoi au fost fii de tarani care au devenit adeptii comunismului in perioada interbelica.

Ambii lideri au fost la putere ani indelungati, Jivkov pentru 35 de ani (1954-1989) , Ceausescu pentru 25 de ani. ( 1965-1989) Atat Jivkov, cat si Ceausescu au pierdut puterea pentru ca nu au mai fost pe placul lui Gorbaciov.

Diferentele intre stilurile de conducere,caracterul si performantele celor doi sunt insa mult mai importante decat asemanarile. Iata-le :

JIVKOV. Liderul bulgar a ramas fidel Moscovei, aprovizionand Bulgaria cu petrol si gaze ieftine in toata perioada celor 35 de ani cat a stat la conducere. Bulgaria rafina cantitati mari de petrol la Burgas si le vindea la un profit consistent in vest. Deasemenea, Bulgaria a beneficiat si de alte materii prime in conditii preferentiale din URSS pentru industriile create in anii comunismului.

Din multe puncte de vedere, Jivkov a fost un lider progresist, foarte interesat in avansul tehnologic al Bulgariei. A pus bazele inca din 1981 a unei intregi industrii a microcalculatoarelor, producand primul Pravets 82 (Apple clone) si generalizand folosirea acestora in toate liceele tehnice din Bulgaria inaintea multor state vestice. In cativa ani, Bulgaria ajunsese sa asigure 70% din productia de microprocesoare din intreg blocul estic.

Desi economia bulgara a cunoscut performante fluctuante in timpul sau, bulgarii nu au suferit niciodata de foame sau frig si au avut din anii 60 la dispozitie suficiente bunuri de consum, multe produse local.

Bulgaria a fost deasemenea primul stat din blocul estic care a introdus un sistem de asistenta sociala si de pensii pentru agricultori , inca din anul 1957 ! 

Bulgaria a fost prima tara din blocul estic care a promovat inca din anii '60 investitiile straine in economia sa. Simbolul capitalismului international, Coca-Cola, a deschis inca din acea perioada linii de imbuteliere in tara condusa de Todor Jivkov.

Jivkov nu se supara in general pe cei care faceau glume pe seama lui si nu ii pedepsea. Mai mult, el tinea chiar un dosar cu cele mai bune glume facute pe seama sa. Cand satenii din Pravets, comuna sa natala, i-au ridicat o statuie, Jivkov a impus demolarea ei, nedorind sa promoveze un cult al personalitatii. (a fost reamplasata dupa decesul sau)

Ceausescu a fost foarte diferit. Cultul personalitatii sale a atins paroxismul in anii 80. Nu avea DELOC simtul umorului, glumele pe seama sa fiind aspru pedepsite de securitate, mergandu-se pana la batai si pierderea posturilor de catre cei care indrazneau.

Ceausescu a fost un dusman neimpacat al evolutiilor din domeniul microcalculatoarelor, interzicand pana in 1989 nu numai productia, insa si importul acestora (il interesa numai constructia de combinate chimice si siderurgice energofage si ineficiente).

Ceausescu nu s-a preocupat niciodata de veniturile taranilor si foarte putin de asistenta medicala pentru acestia. Spre deosebire de Jivkov, a avut o relatie foarte toxica si cu intelectualii romani.

Spre deosebire de Jivkov, Ceausescu i-a tradat pe sovieticii care l-au adus la conducerea Romaniei si ca urmare romanii nu au beneficiat de energie si materii prime ieftine din URSS.

In deceniul 80, din cauza atitudinii sale de sfidare atat la adresa rusilor, cat si a americanilor, si ca urmare a multiplelor sale erori de guvernare (gen plata fortzata a datoriei externe), romanii au indurat zece ani de foame si frig, fara precedent in istoria moderna a Romaniei, inclusiv pe timp de razboi.

Spre deosebire de Jivkov, Ceausescu nu a inteles ca venise timpul in 1989 sa renunte la putere, fapt care a condus la condamnarea acestuia la moarte :

TRANZITIA

 Nu cred ca poate nega cineva ca Romania a trecut prin cel mai lung, dureros si pagubos proces de tranzitie din zona central si est europeana, cu exceptia Rusiei.

Spre deosebire de statele grupului Visegrad ( Polonia,Cehia, Slovacia sau Ungaria ) comunistii si securistii romani nu au inteles - si nu inteleg nici n prezent - ca venise timpul in 1989 sa se dea la o parte, dimpotriva. S-au agatat de putere folosind orice mijloace : dezinformarea, crima, abuzurile legale, batele minerilor.

Securistii romani au participat trup si suflet la ineptul scenariu "revolutionar" pus la cale de grupul condus de Iliescu, l-au sprijinit pe acesta la reprimarea violenta a protestelor din piata universitatii, la aducerea minerilor in Bucuresti, la abuzurile legale si jaful generalizat al economiei romanesti care a urmat disparitiei cuplului Ceausescu.

In timp ce statele mentionate mai sus au adus la conducere partide noi si personalitati ale disidentei, trecand rapid la reforma economica si la atragerea de investitii straine, Romania a ramas vreme de aproape un deceniu teatrul unor confruntari politice intre fortele vechiului regim politic in frunte cu Iliescu si reprezentantii partidelor istorice sau nou-infiintate dupa 1989. Rasturnarea guvernelor cu ajutorul minerilor a ajuns norma, pacea sociala exceptia acestei perioade tulburi .

Principalul stat ca pondere economica si a populatiei din grupul de la Visegrad, Polonia, a trecut de la regimul comunist la cel de acum fara sa recurga la scenarii revolutionare violente, cu morti si raniti, ca la noi. Ungaria la fel . Numai in Praga a avut loc o asa-zisa "revolutie de catifea", soldata cu o singura victima.

In estul continentului euroasiatic, China si-a inceput tranzitia la economia de piata din 1979, cu rezultatele spectaculare pe care le stim cu totii. China a devenit in 30 de ani a doua economie a lumii, tranzitia chineza avand loc fara mari convulsiuni sociale, fara "revolutie" si fara sa renunte la comunism.

Dupa aproape 30 de ani de "tranzitie originala", Romania este - cu exceptia Bulgariei - cel mai sarac stat al UE, guvernat prost de retelele securiste si comuniste de odinioara, care odata cu trecerea timpului au ajuns mai corupte, mai agresive si mai numerose decat la inceputul tranzitiei.

Lustratia nu a avut loc, deconspirarea securitatii nu a fost insotita - ca in fosta RDG sau Polonia - de masuri punitive de ordin financiar gen reducerea pensiilor celor care au deservit sinistra institutie, dimpotriva. Romania plateste , in mod paradoxal, " pensii speciale " de mii de euro lunar sefilor institutiilor de forta, sau fostilor securisti, multi ajunsi generali sau prosperi "oameni de afaceri".

Toate acestea se petrec in pofida faptului ca prin comparatie cu colegii lor din tarile Visegrad, comunistii si securistii romani au facut un iad din viata romanilor inainte de 1989 si un adevarat cosmar in prezent.

Aderarea la NATO sau UE nu face decat sa cosmetizeze esecul pe toate planurile al societatii romanesti, oferind o supapa de siguranta regimului politic post-decembrist, deoarece milioane de romani sunt fortati sa plece la munca in strainatate. Din pacate, nota de plata pentru situatia creata nu o platesc la noi cei responsabili, ci victimele lor , cel putin deocamdata .

"REVOLUTIA"

 La 27 de ani de la evenimentele din 1989, putem conchide fara a gresi ca "revolutia romana" nu a avut loc.

Orice revolutie, fie ea cat de amarata, duce la o schimbare radicala de regim politic. Asa ceva nu s-a intamplat la noi, desi s-a trecut cu chiu cu vai la economia de piata si un sistem politic sustinut de fostii securisti ( rasplatiti cu "pensii speciale").

Puteti sa va imaginati o Franta condusa dupa 1789 de nobilii din anturajul lui Ludovic XVI sau o Uniune Sovietica condusa dupa 1917 de stalpii regimului tzarist ? Bineinteles ca nu !

Acuzatia de partid neocomunist lansata impotriva PSD nu este asadar chiar asa de lipsita de continut . In incercarea sa de a pacali istoria si cetatenii insa, Iliescu a facut o gafa monumentala, pretinzand cu nerusinare ca inlocuirea esalonului 1 al PCR cu esalonul 2 a avut caracterul unei revolutii ... Sa avem pardon !

Sa fim seriosi : un stat cu o economie cu adevarat performanta nu pierde 3 milioane de potentiali angajati, care sunt siliti sa lucreaze in alte state membre UE. Un stat care se ingrijeste de viitorul cetatenilor sai asigura un nivel de trai decent profesorilor si medicilor, de care depinde nivelul de educatie si sanatatea acestora.

Un sistem democratic sanatos nu are nevoie pentru a functiona de manipulari mediatice, de SAPTE servicii secrete si de recompense exorbitante pentru sefii institutiilor de forta ( servicii secrete, politie, armata sau procuratura), ci doar de un parlament nepatat, magistrati integri, guvernanti competenti, legislatie clara si de votul alegatorilor.

RASFOIND PRESA SECURISTA DE LA NOI

Pentru cei dintre dumneavoastra care nu stiu, aflati ca "pensionarii" securitatii - in principal colonei si generali trecuti in ultimii ani in rezerva - au o revista a lor, " Vitralii - Lumini si Umbre".

Am citit o serie de articole, care incearca fara succes sa demonstreze cat de bine pregatiti au fost securistii de la noi, cat de grea si nobila este "meseria" lor, cat de mari patrioti sunt acestia. Patetic !

Unul din interviurile din nr. 30 din luna mai 2017 ilustreaza foarte bine buna parere care o au despre ei acesti indivizi detestabili. Intervievat asupra tranzitiei de la securitatea de tip sovietic la cea etnica, "pur romaneasca" , petrecuta in a doua jumatate a anilor 60, generalul Mihai Viorel Tibuleac (r), insarcinat cu paza lui Ceausescu, sustine ca atunci

"a apărut primul lot de ofițeri mai bine pregătiți, cu o nouă mentalitate și cu dorința de a-și face datoria față de țară. Câteva nume de colegi de-atunci mi-a rămas adânc întipărite în memorie: Chițoiu, Dinu, Ghergu, Ilie, Mateescu, Olaru, Popescu, Soare, Tălpeanu etc. Toți aceștia aveau, din școală, o constituție fizică robustă, pregătire psihologică temeinică și pregătire juridică adecvată. Toți și-au continuat studiile la Facultatea de Drept și au absolvit-o cu examen de stat. De altfel, pregătirea juridică a fost considerată fundamentală pentru activitatea ofițerilor de informații."

Cu alte cuvinte, pentru gravele incalcari ale drepturilor omului,ascultari ilegale de telefoane, arestari arbitrare, etc, ofiterii securitatii ceausiste nu au NICIO scuza ,,pentru ca " toti si-au continuat studiile la facultatea de drept si au absolvit-o cu examen de stat" !

Fac aici o paranteza pentru a va povesti un episod hilar din perioada studentiei mele iesene. Deoarece in anii 70 nu existau decat foarte putine cursuri litografiate, eram nevoiti sa invatam in sesiune de pe notitele luate la curs, care erau uneori lacunare si scrise indescifrabil, ceea ce ingreuna enorm studiul. Am decis asadar sa aduc in camera noastra de camin o masina de scris casata marca "Mercedes", si am inceput cu ajutorul colegilor de camera sa dactilografiem toate cursurile, dictand sau dactilografiind prin rotatie.

Deoarece aveam nevoie de cinci exemplare si produceam la indigo opt, am hotarat sa vindem trei doritorilor . Auzind asta, regretatul profesor Vasile Russu m-a abordat si mi-a cerut un exemplar pentru unul din studentii sai de la fara frecventa, un ofiter de securitate. Si a adaugat : " de cand ai avut tu initiativa asta, au ajuns in sfarsit si ofiterii de securitate sa aiba acces la cursuri universitare de la zi ! ", si a ras cu pofta.

Adevarul absolvirii cursurilor universitare de drept de catre acesti indivizi fuduli este deci unul trist. Cu rare exceptii, acestia treceau prin examene ca valiza prin gara, studiind - atunci cand se intampla minunea asta - cursuri universitare expirate de ani buni de zile. Numai diploma conta !

Faptul va va ajuta sa intelegeti de ce avem astazi un numar enorm de "doctori" plagiatori si de absolventi sau "profesori" gen Gabriel Oprea fara nicio valoare profesionala ....