Vaccinul anti-socialism

Imunizarea mea impotriva iluziilor provocate tinerilor de furibunda propaganda a socialistilor a avut loc in 1973, in ultimul an de liceu, adica in plina "epoca de aur ". Dar iata cum s-au petrecut lucrurile :

Inainte de bacalaureat si apoi de sustinerea examenului de admitere la facultate, in toamna anului 1973, atat eu cat si majoritatea colegilor mei asteptam cu nerabdare sa scapam de uniforme si ,in cele mai multe cazuri, de rigorile unei pseudo-educatii axata in principal, cu mici exceptii, pe "crearea omului nou", constructor constient al "societatii socialiste multilateral dezvoltate". Idealul dascalilor nostri de atunci era acela de a produce pe banda rulanta absolventi de nadejde ai sistemului, bine indoctrinati politic, conformisti dar nu neaparat bine pregatiti profesional ( exceptie faceau clasele de matematica-fizica, insa nu cele de la uman ).

Cu o vara inainte de evenimentele pe care le voi relata in continuare, in vacanta lucrasem in 3 schimburi pentru bani de buzunar la fabrica de inghetata al carei director era tatal meu.  Cu banii obtinuti mi-am cumparat, printre altele, un cartus de tigari straine din centrul orasului. Faptul a atras prompt atentia securitatii, care a descins a doua zi la locuinta parintilor, a confiscat  restul de 11 dolari care imi mai ramasese ( cumparasem cu 3 zile inainte 20 de dolari de la un turist belgian in trecere prin Brasov ) si m-a dus la procuratura sa dau o declaratie in legatura cu provenienta valutei.

Desi m-au amenintat cu consecinte teribile, oamenii securitatii - care controlau la sange piata neagra a schimburilor valutare din oras - stiau ca eu nu facusem niciodata afaceri cu valuta. In plus, aceasta mica tranzactie a fost o exceptie, eu procurandu-mi de obicei tigarile din comertul socialist... Asa ca prin toamna 1973 au decis sa trimita o nota informativa directiunii liceului meu, pentru a fi discutat in colectivul clasei si sanctionat pe masura faptei comise.

Dirigintele clasei mele era un marxist notoriu, Cristache Cornel, care se pretindea profesor de filosofie. Acesta locuia pe aceeasi strada cu mine si ma considera fara temei prototipul viitorului dusman de clasa, un elev cu apucaturi burgheze, care venea citeodata la liceu cu autoturismul familiei, un Renault Gordini amarat ce numai arareori pornea la cheie. Faptul ca mi-am cumparat in timpul vacantei de vara si un cartus de tigari straine a fost resimtit de Cristache drept picatura care a umplut paharul...

La ora de dirigentie in care urma sa se prelucreze cazul meu a tinut sa participe si directorul liceului, Jurca Nicolae, un pseudo-istoric din Tara Motilor pripasit pe la Brasov, care isi dadea aere de veritabil "geniu al Apusenilor".   Dar iata cum si-a prezentat Jurca activitatea profesionala DUPA revolutia din 1989 :

 "M-am născut la 20 noiembrie 1935 în comuna Bucium, judeţul Alba, din părinţii Simion şi Ana. Tatăl a lucrat în minele de aur din Roşia Montană, iar mama, în gospodăria proprie din Munţii Apuseni. După studiile primare în satul natal, am urmat cursurile gimnaziale şi liceale la Liceul "Regele Ferdinand" din Turda şi Şcoala Normală din Abrud (...)Între 1953 şi 1957 am studiat la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Filologie-lstorie, secţia Istorie. În anii de liceu şi facultate nu am făcut parte din nicio orga­nizaţie de tineret comunistă. Pentru aceste motive şi, îndeosebi, pentru faptul de a fi luat poziţie deschisă de solidaritate cu revoluţia maghiară din 1956, nu am primit repartiţie în învăţă­mânt. În cele din urmă, am reuşit să intru în învăţământ, în comuna natală, apoi am funcţionat în oraşul Brad (ca profesor şi inspector şcolar şef) şi Braşov, ca director al Liceului de Informatică (1963-1974). În noiembrie 1975 am concurat pe un post de lector la Facultatea de Istorie şi Filologie din Sibiu, unde am funcţionat ca lector universitar al disciplinei Istoria contemporană a României (...) Ca urmare a desfiinţării facultăţii din Sibiu, începând din 1984 am fost transferat la Univer­sitatea din Braşov, unde am predat până în 1986 cursul de Probleme fundamentale ale istoriei României. Înce­pând din 1986 am lucrat la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române (...) Sunt doctor în istorie. O dată cu anul 1993, am revenit, prin concurs, la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Catedra de istorie, pe un post de profesor (...) Am publicat, de-a lungul anilor trei volume, dintre care două după Revoluţie, un curs universitar, peste 70 de studii şi numeroase articole, recenzii, adnotări etc. (...) În 1990, imediat după Revo­luţie, am făcut parte din Consiliul Central Provizoriu de Uniune Naţională (...)"

Cristache a prezentat faptele, dupa care mi s-a dat si mie .cuvantul. Am explicat colegilor pe scurt de unde proveneau banii - dupa cunostinta mea, nici unul dintre colegi nu lucrase vreodata vara pentru a-si procura bani de buzunar - precum si faptul ca fiind vorba de banii mei, puteam cumpara orice de oriunde, chiar si valuta. Am mai atras atentia colegilor ca unii dintre ei posedau articole de imbracaminte, gen cizme, de la acelasi shop in valuta al orasului, fara ca nimeni sa ii intrebe provenienta acestora.

Colegii nu s-au inghesuit sa sustina sanctionarea mea, ceea ce l-a enervat cumplit pe directorul Jurca. Acesta a scapat cu aceea ocazie o perla care m-a imunizat pentru todeauna impotriva socialismului. Pantazi, a spus acesta, e un tip inteligent, care stie sa se apere. Cu toate acestea, i-a asigurat el pe colegi, societatea socialista nu are nevoie de oameni inteligenti, ci de oameni medii, care respecta normele de convietuire socialista, sunt deci conformisti si aplica in viata de zi intru totul directivele partidului ... Amin ! 😮

Adevarul care i-a scapat lui Jurca m-a convins ca socialismul nu este nici pe departe ceea ce pretindeau promotorii lui ca este. A devenit clar ca exponentii si suporterii acestui sistem nu sunt in realitate promotori ai progresului uman, dimpotriva. Un sistem socialist matur - ca acela din Romania anilor 70 - este de fapt unul profund anti-intelectual,  un paradis al mediocritatilor, un sistem care nu poate duce in final decat la stagnare si la mizerie sociala generalizata, asa cum s-a si intamplat.

Dupa mine, singurul merit profesional veritabil al lui Jurca a fost acela ca m-a vaccinat prin remarcile lui impotriva iluziilor propagandei socialiste. Asa-zisa judecare a mea s-a petrecut in 1973, insa sentinta a fost pronuntata de romani in 1989. Si nu eram eu vinovatul, ci sistemul, care a disparut practic peste noapte.