Friday, June 14, 2019

DE-OLIGARHIZAREA IN REPUBLICA MOLDOVA

Evenimentele actuale din republica Moldova depășesc cu mult ca semnificație granițele micii republici de la periferia UE.
Majoritatea statelor lumii au probleme cu influența nefastă a oligarhilor asupra liderilor sau instituțiilor lor, de la guverne la parlamente, la servicii secrete, mas-media sau justiție. Problema a ajuns atît de serioasă, încît acest mod de dominație oligarhică a societăților - în special a celor vestice - pune în pericol însăși existența acestora.
Tot evenimentele din Moldova dovedesc însă că procesul de de-oligarhizare a structurilor de stat, oricît de necesar și imperativ, este extrem de complex și de anevoios, ca să nu menționez extrem de periculos. De reușita lui sunt interesate toate statele importante ale lumii, de la SUA la Rusia sau majoritatea statelor membre UE. Nu întîmplător, toate marile state menționate mai sus au pus umărul pe 3 iunie a.c. la deblocarea crizei politice moldovenești, nășind formarea unei alianțe anti-oligarhice de partide cu doctrine politice foarte diferite.
De-oligarhizarea societăților vestice este însă extrem de problematică. Oligarhii vestici au acumulat averi timp de mai multe generații. Cele două războaie mondiale le-au distrus o bună parte din acestea, în special cele imobiliare. Au urmat apoi după 1945 mai bine de 30 de ani în care impozitarea progresivă a atins și cote de 90% în unele state. Din anii 1980 însă, cei 10% cei mai bogați oameni din vest au beneficiat constant de mari reduceri de impozite. Surplusul de bani astfel dobîndit a fost folosit și pentru a cumpăra influență politică sau pentru a-și subordona instituțiile statului intereselor lor.
Ca aproape întodeauna în asemenea perioade de tranziție, schimbările politice de mare anvergură sunt testate inițial - în absența unui laborator - în state minuscule cum sunt Moldova sau Cehia. Ce se întîmplă în prezent acolo este însă atent monitorizat de experții mai multor state, co-interesate în succesul măsurilor adoptate de noile autorități de la Chișinău.
Este firește mult mai ușor de acceptat sacrificareva cîtorva oligarhi recent îmbogățiți din centrul și estul Europei decît subminarea pozițiilor oligarhilor vestici, mult mai bazați financiar și mai bine organizați. Este deasemenea de așteptat ca oligarhii aflați la butoanele statelor vestice să evite să se compromită oferind sprijin oligarhilor recent apăruți după prăbușirea comunismului : acestora le lipsește pedigree-ul pentru a fi salvați . Să sperăm că totul se va termina totuși cu bine pentru populația Moldovei...

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.