CRIZA EMIGRANTILOR SI ISTERIA COLECTIVA



F.Pantazi-Metsovo, Grecia, august 2015

Citesc in presa romaneasca tot felul de opinii privind criza provocata de refugiatii din Siria, una mai alarmista ca alta.

Comparatiile cu distrugerea imperiului mongol de catre chinezi ( A. Nastase) sau cu invaziile barbare din perioada de descompunere a imperiului roman (Neagu Djuvara) sunt fortate si nu fac decat sa intretina fara rost o atmosfera de isterie colectiva.

In primul rand, refugiatii nu sunt barbarii de acum 2000 de ani. Acestia au o religie si au avut si state pana la izbucnirea revolutiilor arabe , mai mult sau mai putin functionale ( ma refer aici la Siria, dar si Libia sau Irak ). Inainte vreme, actualii refugiati - mai ales sirienii si irakienii , mai putin afganii - au locuit in apartamente, au avut scoli, spitale, televizoare, bani suficienti pentru hrana si imbracaminte, multi au fost proprietari de autoturisme, samd.

In al doilea rand, sirienii ; irakienii si libienii au fost obisnuiti cu sistemele paternaliste care au caracterizat socialismul arab , reprezentat de lideri ca Saddam, Gadaffi sau familia Assad. Ei considera vestul responsabil pentru distrugerea acestor regimuri si isi cauta acum protectia sociala in tarile din centrul si nordul Europei, care nu au desfiintat total statul social postbelic. Cu alte cuvinte , nu cucerirea sau subminarea vestului le urmaresc acestia, ci protectia sociala de care au fost privati in tara de origine din cauza razboaielor sau revolutiilor ...

In al treilea rand, desi numarul refugiatilor pare impresionant ( mai multe sute de mii pe an), pentru o uniune cu o populatie totala de peste 500 de milioane de cetateni cum este UE, acestia DACA reprezinta 1% din total, fiind asadar asimilabili.

In realitate, greul crizei emigrantilor il duce Turcia. Ankara cheltuieste sume enorme cu cei 1.9 milioane de refugiati sirieni de pe teritoriul statului turc, echivalentul intregului sau deficit bugetar. Cei 300.000 de emigranti care reusesc sa ajunga din Turcia in statele UE nu reprezinta asadar decat prea-plinul marii mase de refugiati gazduiti de ani de zile de turci. Ca de obicei, tot statele bogate sunt acelea care se plang de dificultati, lasand ca povara principala a crizei sa fie purtata de state emergente ca Turcia, Libanul sau Iordanul, mai putin prospere din punct de vedere economic.

Problema este in alta parte : islamofobia din multe state ale vestului, mai ales din tari ca Germania, Franta sau Anglia, franeaza pana si asimilarea maghrebinilor sau turcilor care s-au stabilit acolo de doua sau trei generatii.

Adaugati la aceasta stagnarea economica care afecteaza majoritatea starelor UE ( austeritatea si criza euro fiind responsabile de aceasta situatie) si veti intelege mai bine de ce sunt europenii asa de vexati de noul val de refugiati. Sistemele lor sociale de-abia daca mai fac fata nevoilor somerilor locali.

Al XXII-lea Congres International al Stiintelor Istorice din Jinan (China)



Metsovo, august 2015

La fiecare 5 ani de la 1900 incoace are loc cate un congres international al stiintelor istorice.

Am participat la congresul istoricilor din vara lui 1980 . Acesta  s-a desfasurat la Bucuresti pe fondul tensiunilor dintre URSS si Romania in privinta Basarabiei si a gravelor lipsuri alimentare care faceau ravagii la acea vreme prin tara.

Cel de-al XXII -lea congres al istoricilor lumii si-a inceput de ieri lucrarile  in China, fapt care ilustreaza cresterea exponentiala a importantei acestui stat pentru economia si relatiile internationale globale (18 din cele 22 de congrese s-au desfasurat in state din Europa, motiv pentru care organizatorii au fost acuzati de europocentrism).

Intervalul de timp dintre aceste doua congrese a fost plin de mari transformari, nu toate de bun augur. Revolutiile de la 1989 au dus la prabusirea regimurilor comuniste in centrul si estul Europei . Uniunea Sovietica s-a destramat, raboiul rece a luat sfarsit si Germania s-a reunificat . In prima jumatate a perioadei in cauza succesul politicilor neoliberale declansate de Margaret Thatcher in Marea Britanie parea asigurat, iar triumful capitalismului si democratiei a creat iluzia ireversibilitatii. Aceasta iluzie a fost intretinuta teoretic de teza hegeliana a "sfarsitului istoriei" reciclata de Francis Fukuyama in cunoscuta lui carte "The End of History And the Last Man".

Spre sfarsitul mileniului doi insa, istoria si-a reluat marsul si am fost cu totii martori la dezintegrarea Iugoslaviei, razboaiele din Kosovo, Afganistan si Irak si la aparitia unor state noi in Europa si in Africa. Mai nou, confruntarea dintre hegemonul mondial en titre, Statele Unite si puteri emergente ca Rusia si China  - care au format SCO, o alianta euroasiatica defensiva - s-a intensificat, culminand cu actualul conflict din Ucraina. Cu alte cuvinte, nu numai ca nu am asistat la sfarsitul istoriei sau al conflictelor militare, dar lumea este de zece ani in plin proces de tranzitie hegemonica, care va mai dura probabil inca cateva decenii.

Din pacate, nici congresul din 2015 nu se desfasoara sub auspicii mult mai fericite decat cel din Bucuresti din 1980. Economia chineza a incetat sa mai creasca accelerat de doi ani buni de zile, iar cursul actiunilor la bursele chinezesti s-a prabusit spectaculos. Numai astazi, spre exemplu, actiunile de la bursa din Shanghai au pierdut 9% din valoare, cea mai importanta scadere suferita de acesta de la criza financiara din 2007 incoace. Aceasta scadere masiva a antrenat pierderi importante la bursele din Tokyo, Sydney, Londra, Paris sau Frankfurt. Indicele bursei din New York a pierdut 500 de puncte inca de vineri, pentru ca astazi sa piarda  de la deschidere 1,000 de puncte. China, cel mai important motor al economiei globale din ultimii ani, cocheteaza la randul ei cu stagnarea economica si genereaza instabilitate pe piatele financiare globale exact in maniera speculantilor de pe Wall Street din 1929 si 2007 ...

Presedintele Xi a adresat ieri participantilor la congres un mesaj pe care personal il consider important prin implicatiile pe care le are pentru evolutiile din ultimele decenii si pentru istoria economiei. Iata cum vede presedintele chinez problema modelelor de dezvoltare economica si/sau politica ale statelor lumii :

"Fiecare natiune are propria sa cale de dezvoltare, asa ca natiunile trebuie sa respecte optiunile altora. Prin adancirea intelegerii mutuale se poate construi un viitor mai bun. "    

Pasajul de mai sus are o importanta capitala pentru intelegerea mentalitatii elitelor care conduc China. Xi face o aluzie stravezie la impunerea , din anii 80 , a modelului economic neoliberal american cunoscut sub numele de « consensul de la Washington ». Impunerea retetelor economice via FMI in America Latina, Rusia, Europa sau Asia a agravat insa crizele economice din 1997 incoace, culminand cu actuala situatie exploziva din Grecia.

Este evident deasemenea din citatul de mai sus faptul ca liderii chinezi nu considera democratia ca inevitabila, ci optionala, alegerea sistemului politic trebuind sa apartina fiecarei natiuni in parte si sa fie conforma traditiilor sale culturale si politice . Impunerea democratiei pe calea razboiului ( ca in Irak) sau cea a insurectiilor finantate dinafara ( ca in Ucraina) este considerata de elitele chineze ca o incalcare a dreptului international si  sortita esecului. Daca luam in considerare  si faptul ca majoritatea societatilor asiatice care au ajuns prospere din punct de vedere economic in perioada razboiului rece - de la "tigrii asiatici" la Japonia - au fost  vreme de 50 de ani fie dictaturi de dreapta, fie conduse de un singur partid, este clar ca presedintele Xi revendica pentru partidul pe care il conduce acelasi gen de monopol politic .

 Din nefericire, de la introducerea monedei euro din 2001 consensului de la Washington i s-a adaugat « consensul de la Berlin », un sistem de reguli, institutii si legi prea rigide pentru ca economiile majoritatii statelor Uniunii Europene sa poata prospera in continuare. Acestor reguli inflexibile li se adauga o politica de austeritate bugetara stricta, care a provocat stagnarea marilor economii ale continentului - mai putin cea germana -  precum si deflatie si un somaj foarte ridicat, mai ales in tari ca Grecia sau Spania. Ca urmare, cresterea economica pe continentul european copiaza modelul japonez de stagnare de cativa ani buni de zile, o realitate care nu a scapat atentiei liderului chinez.  Mai grav, in conditiile nou-create de criza monedei euro, democratia devine optionala si in statele membre ale zonei euro, nu numai in China !

Mai putem intui din pasajul cu pricina ca presedintele chinez este mai degraba adeptul teoriilor economice ale lui James Steuart decat cele ale lui Adam Smith, impuse ca adevaruri economice universale in ultimii 30 de ani  (pentru detalii suplimentare, doritorii pot consulta posturile mele de pe acest site cu privire la conceptiile diferite ale celor doi fondatori ai stiintei economice moderne).

China a stiut sa reziste retetelor FMI in anii 90 si a avut o crestere economica spectaculoasa,

ajungand a doua mare economie a lumii. Guvernantii chinezi s-au opus agendei de privatizari masive a intreprinderilor de stat, liberalizarii pietelor de capital sau a cursului de schimb al yuan-ului. Dupa disparitia URSS de pe harta, economia Rusiei a fost in schimb pusa pe butuci - potrivit lui Joseph Stiglitz fost vicepresedinte al Bancii mondiale  - deoarece Boris Yeltsin a pus in practica recomandarile ‘expertilor’ FMI...

Desi trec in prezent prin momente extrem de dificile, este de asteptat totusi ca economia  si pietele financiare  chineze sa isi revina si sa isi reia ascensiunea, chiar daca nu in acelasi ritm ca in ultimii 20-30 de ani. Statul chinez a intervenit deja, pompand sume considerabile pentru stabilizarea pietelor de capital si a luat masuri suplimentare de stimularea investitiilor in economia reala.

In ceea ce priveste viitorul congres al stiintelor istorice, as propune organizatorilor ca acesta sa se desfasoare la Bodrum  in Turcia (cunoscut in antichitate sub numele de Halikarnas), localitatea natala a lui Herodot. In acest mod, se vor putea evita acuzatiile de europocentrism si aduce omagiul cuvenit fondatorului disciplinei.

http://news.xinhuanet.com/english/2015-08/23/c_134547075.htm

VEDERE DIN METSOVO, GRECIA

Soseaua Egnatia, la intrarea in Metsovo

Oraselul Metsovo (4,000 de locuitori) este situat la  numai trei ore distanta pe autostrada de Salonic, pe culmile muntilor Pind. Locuitorii lui  sunt vlahi , cum le spun grecii sau bulgarii, sau aromani, cum sunt ei cunoscuti  in Romania.

Metsovo (sau Aminciu, cum il denumesc aromanii) este o statiune de talia orasului Sinaia de la noi , insa este mai curat, mai linistit si mai pitoresc. Desi are mai multe hoteluri de trei, patru sau cinci stele si o partie de schi cu teleferic, asezarea a reusit sa isi pastreze aerul rural si caracterul traditional.  Oamenii sunt calzi si primitori si se bucura de vizitatori din Romania, lucru din ce in ce mai rar in alte zone din Europa inafara Romaniei.

 

Specialitatea locuitorilor din Metsovo este productia de branzeturi de calitate in stil italian ca Parmezanul, Graviera din lapte de oi sau Metsovone, o varianta locala a cunoscutului Provolone italian. Mesterii locali au invatat meserie in anii 50 in renumite scoli italiene pe cheltuiala si din initiativa lui Evangelos Averoff, fruntas politic din Atena originar din Metsovo. Tot Averoff a fost acela care a initiat in zona cultivarea vitei de vie si productia vinurilor care ii poarta numele, care au ajuns renumite in toata Grecia.

Mai putin frecventat vara de turisti, Metsovo este o statiune montana ideala pentru petrecerea sarbatorilor de iarna. Preturile sunt moderate, multitudinea de restaurante si taverne servesc delicioase preparate din carne de miel sau oaie iar magazinele de bijuterii sunt renumite pentru calitatea bijuteriilor de aur si argint in stil bizantin. Aerul curat de munte si branzeturile gourmet sunt un bonus nesperat pentru cei care doresc sa se relaxeze intr-un loc pitoresc, unic in felul sau in Europa si in lume.

Turnul bisericii, magazinul Carrefour si scoala generala

 

"DISOLUTIA ZONEI EURO VAZUTA DIN ITALIA"

Articolul de mai jos il are ca autor pe Stefano Fassina, fost ministru adjunct al finantelor in guvernul Renzi ( pana in 2014, cand a demisionat) , republicat de Yanis Varoufakis pe blogul sau.

"Ce se poate face ? Suntem la o rascruce istorica. Pe de o parte, exista calea continuitatii, a mentinerii monedei euro, care presupune acceptarea sfarsitului democratiei, a clasei de mijloc si a statului-providenta : un amestec exploziv de somaj si manie sociala, asupra carora planeaza riscurile rupturilor nationaliste si xenofobe.

 De cealalta parte, o decizie impartasita, fara actiuni unilaterale, pentru a depasi impasul creat de moneda unica si de cadrul institutional de care este legata, inainte de orice pentru a fixa responsabilitatea pentru politica monetara : o solutie benefica pentru toti, in pofida drumului dificil si nesigur, cu consecinte dureroase, mai ales in perioada initiala. (...) Timpul care ne ramane la dispozitie este din ce in ce mai scurt ".

In ce ma priveste, sunt 100% de accord numai cu ultima propozitie. Solutia renuntarii la moneda euro de catre toti cei 19 membrii ai clubului euro mi se pare prea radicala si deci extrem de periculoasa. Optez deci pentru solutia avansata in "planul Pantazi" (al carui autor sunt) : DEXIT, urmata de formarea a doua zone monetare ( zona euro in sudul continentului, zona Deutsche mark in nord) , avand drept corolar formarea a DOUA uniuni politice pe continentul nostru, UE in sud, plus o uniune nordica avand ca centru Germania,inconjurata de satelitii acesteia  :
http://blogs.mediapart.fr/blog/monica-m/290715/la-dissolution-de-leurozone-vue-ditalie-stefano-fassina