Un ghiaur la Istanbul

Am vizitat pentru prima oara Istanbulul in iarna anului 1991 . Soselele erau pline de petice si de camioane militare (vizita mea de opt zile a coincis cu primul razboi din Irak). Am avut mari necazuri la granita turca pentru ca mi-am propus sa vad ce ce intampla daca nu dau celebrul bacsis, pe care aprope ca mi l-au pretins de la obraz vamesii . Calatoream impreuna cu sotia gravida intr-un Mercedes cumparat din Germania la mana a doua, proprietatea firmei australiene al carei reprezentant eram in Romania. Am fost silit sa las microcomputerul de birou si imprimanta laser pe care le carasem dupa mine in custodia vamii, nu cumva sa le vand pe sest prin Istanbul ! In plus, oficialii vamali m-au fortat sa cumpar pentru perioada sederii noastre numere de zoll turcesti, cele din Germania nefiind pe placul lor …

Ajuns in Istanbul , am tras in centrul orasului, care mi s-a parut gri, foarte murdar si haotic . Am parcat in fata unui centru de informare pentru turisti al guvernului si am intrebat pe cei doi functionari daca imi pot recomanda un hotel rezonabil ca pret dar confortabil.  Mi-au recomandat hotelul ERBOY, cu vedere la Sfanta Sofia, unde ne-am cazat pentru urmatoarele sase nopti pentru 50 de dolari camera dubla. Unul din functionari s-a oferit foarte amabil sa ma insoteasca pana la hotel . Am ajuns, i-am multumit (iarasi fara bacsis ) si am inceput sa ne caram bagajele la receptie. Am constatat cu stupoare ca functionarul nostru, care a stat pe bancheta din spate, s-a autoservit cu niste pungi SPAR frumoase, luate din Austria ca reserve in cazul ca vrem sa cumparam cate ceva pe drum . Oricum, ne-am bucurat ca nu ne-a luat sandwich-urile si fructele aflate tot pe bancheta din spate .


Istanbulul de acum douazeci de ani ni s-a parut asadar  murdar, circulatia auto haotica si mancarea din restaurante uleioasa si nu tocmai proaspata. In a treia zi de sedere, am descoperit din fericire un restaurant bulgaresc, tot in jurul Sfintei Sofia, care servea meniuri europene bine gatite gen snitzel, salate etc . Hotelul era confortabil si curat, insa micul dejun, inclus in prêt, a fost de spaima  : branza de proasta calitate, un fel de ghiuden de carne de oaie prea condimentat si greu de mestecat, cafea mediocra.


Am parasit Istanbulul fara regrete, dupa ce am apucat sa vizitam catedrala si marele bazar. La iesire, am avut din nou de asteptat ore in sir pana am reusit sa recuperam microcomputerul si imprimanta buclucasa ; Oficialii kemalisti mi- au ramas in memorie ca fiind obraznici cu turistii si foarte corupti iar orasul murdar si lipsit de sarm. Cursul lirei turcesti urca zilnic, economia turca era in criza. Ne-am propus sa nu mai revenim, atat de proasta a fost impresia pa care ne-a lasat-o orasul de pe malul Bosforului.

Am vizitat din nou Istanbulul dupa douazeci de ani, in toamna 2011 . Autostrada spre oras era bine asfaltata, la vama se construisera magazine duty free luxoase sau restaurante fast food si supermarketuri curate. Am avut de asteptat in vama numai o ora, in loc de patru-cinci, vamesii erau amabili si nu s-a pus problema bacsisului. Spre deosebire de 1991, traficul spre si dinspre Istanbul era foarte intens, vedetele fiind TIR-urile si autocarele pline de turisti.

 Am fost surprins sa gasesc orasul foarte curat, circulatia mai putin haotica, fatadele cladirilor mai ingrijite si oamenii de pe strada mai relaxati, mai bine imbracati si mult mai politicosi cu turistii.  Cursul de schimb al lirei nu se mai urca de la o zi la alta. Comertul mergea din plin, magazinele din Laleli erau pline de clienti din Grecia, Rusia sau Romania, care venisera in Turcia sa targuiasca marfa en gros .Cele mai cautate marfuri sunt cele textile,  articole sport, confectii, pielarie si bineinteles aur.( celebrul comert bavul tikareti, sau « comert cu valiza », care aduce turcilor cam treizeci de miliarde de dolari anual din Orientul Mijlociu,  Rusia, Balcani sau nordul Africii). M-am uitat atent in jur sa vad daca exista multe femei care sa poarte voalul islamic pe strada, insa am vazut mai multe pe strazile Parisului decat in orasul condus de partidul islamic al lui Erdogan ! Din pacate, calitatea ofertei de produse din supermarketuri nu este inca la inaltime, mezelurile si branzeturile sunt de slaba calitate si gama  este foarte restransa, sub norma europeana de cinci mii de articole  per magazin. In plus, pentru o tara cu o clima mediteraneana cum este Turcia, legumele si fructele mi s-au parut excesiv de scumpe.

Intrebat care este diferenta dintre stilul de viata de acum si cel dinainte, un hatru stambuliot a remarcat ca in timpul kemalistilor, turcii beau in public si se rugau acasa, acum insa se roaga in public si beau pe la casele lor ...

Am fost asadar foarte surprins de evenimentele care au loc in prezent in piata Taksim si alte cateva orase turcesti. Nivelul de trai al turcilor s-a imbunatatit in ultimii zece ani considerabil, saracia a fost redusa semnificativ, Turcia a crescut economic cu 4-5 la suta anual in ultimii zece ani. Este drept, majoritatea turcilor nu mai sunt interesati  astazi de aderarea la Uniunea Europeana, preferand sa calatoreasca si sa faca afaceri in lumea islamica.  Fata de vremurile dinainte de 2002, cand Turcia se caracteriza prin crize periodice iar oficialii din Ankara umblau dupa bani cu caciula in mana prin Washington, situatia actuala a tarii este chiar foarte buna.

Oare pe cine deranjeaza asa de mult prosperitatea si stabilitatea politica  actuala din Turcia ? Daca gasim raspunsul la aceasta intrebare poate vom intelege mai clar care este miza demonstatiilor si luptelor de strada care au loc in in prezent acolo. Se pare ca multi guvernanti vestici au stiut cu trei luni in urma ca se pregatesc miscari de strada in Istanbul, sursa este credibila. Vom trai si vom vedea cum evolueaza lucrurile in continuare.

TURCIA

Tara loviturilor de stat permanente
Articol serializat in Curierul Atenei, 12, 18 si 25 aprilie 2008

Daca pe continentul nostru Franta a fost pana nu demult cunoscuta ca "tara revolutiei permanente", sau Germania "tara reformelor permanente", Turcia tinde sa capete nefasta faima de "tara a loviturilor de stat permanente".

Recent, Curtea Constitutionala turca a admis o cerere de verificare a constitutionalitatii masurii guvernului Erdogan, referitoare la permisiunea ca studentele sa poarte valul islamic in scoli si universitati. Obiectivul celor care au initiat actiunea - autoritatile militare turcesti - este acela de a submina si scoate in afara legii partidul premierului, care prin Abdullah Gul a castigat recent si cursa pentru ocuparea fotoliului prezidential al republicii turce.

In anii '90, militarii turci au mai scos in afara legii un alt partid de orientare islamica, Partidul Prosperitatii (Refah), condus la acea vreme de Nekmetin Erbakan. Intr-un comentariu publicat de revista Time pe 9 februarie 1998, atrageam atentia asupra faptului ca imixtiunea militarilor in afacerile statului turc nu fac altceva decat sa il fragilizeze. Cu acea ocazie, sustineam ca "statul turc, asa cum este acum, nu este nici democratic, nici in intregime secularizat. Eforturile recente de a inlatura Refah, principalul partid islamic al tarii, de la putere vor genera tensiuni sociale. Influenta politica a partidelor islamice [din Turcia, n.a.] nu trebuie sa ii sperie pe decidentii politici din Vest [...] Un partid islamic la putere in Turcia nu va conduce automat la mai putina democratie in aceasta tara, si nu o va transforma neaparat intr-un aliat indoielnic al Vestului."

Evolutiile politice ulterioare din Turcia au dovedit validitatea opiniilor exprimate mai sus. In ultimii cativa ani, partidul islamic condus de tandemul Erdogan - Gul au asigurat stabilitatea, prosperitatea si cresterea economica a Turciei, realizari care ar fi fost imposibile in absenta unei minime solidaritati sociale, pe care regimurile anterioare din aceasta tara nu au reusit sa o atinga. Cu alte cuvinte, islamul si-a dovedit in cazul Turciei valentele politice pozitive, intr-un mod foarte similar cu realizarile postbelice ale crestin-democratilor germani sau spanioli pe continent.

Aceasta este ratiunea pentru care Comisarul Uniunii Europene pentru extindere, domnul Olli Rehn, a avertizat Curtea Constitutionala turca impotriva scoaterii - pentru a cata oara ? - inafara legii a partidului de guvernamant pe motiv ca ar submina caracterul secular al statului fondat de Kemal Ataturk pe ruinele fostului imperiu otoman.

Uniunea Europeana ofera restului lumii doua modele statale dominante. Un grup de tari europene, in frunte cu Franta, si-au fondat statele actuale prin desfiintarea sau reducerea rolului institutiilor lor politico-militare sau religioase pre-moderne (ca monarhia si biserica). Altele, ca de exemplu regatele continentale sau tari ca Germania, au reusit sa-si transforme statele imbinand armonios traditiile politico-religioase cu forme si institutii de guvernare specifice statului modern (democratie parlamentara). In cazul Spaniei, de pilda, democratia parlamentara care a inlocuit regimul militar dictatorial al generalului Franco si pastrarea institutiei monarhice au adus tarii o prosperitate fara precedent, partidul crestin-democrat de acolo contribuind din plin la stabilitatea politica si la coeziunea sociala a tarii, alaturi de Biserica Catolica.

In plus, multi economisti occidentali au ajuns la concluzia ca apartenenta la o religie - mai ales in cazul religiilor monoteiste, ca islamul, crestinismul sau iudaismul - asigura membrilor acesteia avantaje economice si sociale certe, cum ar fi "niveluri sporite de educatie si venituri, mai multe casatorii si mai putine divorturi" (Eduardo Porter, The New York Times). Pentru atingerea acestor avantaje economice si sociale, religiile trebuie impuna membrilor lor anumite reguli - valul islamic la femei, postul de Paste sau celibatul clerului catolic - care trebuie respectate pentru a asigura atat coeziunea sociala, cat si perenitatea si respectabilitatea institutiilor de cult. Astfel, religia iudaica ofera exemplul extrem al comunitatii religioase a evreilor, care a reusit sa supravietuiasca in conditii foarte vitrege timp de doua mii de ani, observand cu strictete regulile religioase, chiar in absenta unui stat care sa o protejeze. La randul ei, religia ortodoxa a asigurat supravietuirea multor natiuni actuale - romana, bulgara, sarba sau greaca - aflate sub dominatie otomana, pana la momentul obtinerii independentei.

Din punct de vedere politic si militar, statul turc otoman a fost vreme de cinci secole centrul statului universal islamic aparut dupa decaderea puterii arabe. Cu alte cuvinte, turcii au fost cei care au protejat militar civilizatia islamica in decadere si traditia religioasa musulmana, din Balcani pana in Orientul Mijlociu si Nordul Africii. O asemenea traditie indelungata nu putea ramane multa vreme nefolosita de politicienii unui stat modern relativ disfunctional, asa cum s-a dovedit a fi Turcia secolului XX. Aceiasi politicieni de talent au realizat potentialul pe care il are religia islamica in cazul Turciei, si anume faptul ca aceasta este la fel de importanta pentru stabilitatea si prosperitatea statului ca si gloriosul ei trecut militar.

Noua incercare de desfiintare a partidului condus de premierul Erdogan, in numele unui secularism strain traditiei islamice turcesti, constituie asadar o gafa politica majora. Faptul este cu atat mai contraproductiv astazi, cand Vestul face incercari sustinute, in Irak si in alte locuri din lumea islamica, pentru gasirea unei formule democratice potrivite in vederea inlocuirii autoritarismului specific lumii musulmane cu institutii si practici caracteristice statelor moderne. Miza acestui efort costisitor si de lunga durata nu este alta decat pacea si stabilitatea politica pentru cei aproximativ un miliard de musulmani, multi implicati in prezent intr-o confruntare sangeroasa cu NATO in tari ca Afganistan, Irak sau Liban. Nu in ultimul rand, sansele eradicarii terorismului islamic in absenta adoptarii unor institutii si practici democratice in lumea musulmana sunt nesemnificative. In acest complex proces de transformare si adaptare la valorile dominante ale lumii contemporane, valoarea de model oferita de evolutiile politice, economice si sociale din Turcia este de o importanta exceptionala pentru intreaga lume islamica.

Iata de ce consider ca a permite militarilor turci - obtuzi si corupti cum ii cunoastem - sa recurga din nou la o lovitura de stat impotriva electoratului tarii pentru a-si redobandi controlul asupra statului ar fi o eroare de neiertat pentru partenerii europeni ai Turciei, SUA sau Israel. In realitate, nu statul secular este in primejdie in Turcia, ci monopolul de putere pe care l-a exercitat intr-un mod mai mult sau mai putin democratic, prea multa vreme, casta militarilor turci.