Secolul XXI sau secolul XIX bis ?

Intr-un recent interviu acordat ziarului Liberation, Thomas Piketty califica adoptarea de catre parlamentele UE a pragului de 3% pentru deficitele bugetare drept " o eroare istorica".

Sprijinindu-se pe exemplele oferite de istoria economiei, Piketty constata ca exista doua cai de reducerea datoriei publice, una lenta, alta rapida.

Metoda "lenta" a fost folosita in secolul XIX de Marea Britanie, care ramasese in urma razboaielor napoleoniene cu o datorile publica de 200% din PIB. Guverne succesive au stins datoria din excedente bugetare dupa un secol, in conditii de inflatie zero, sustinand o clasa intreaga de rentieri care imprumutasera statul cu sumele necesare purtarii razboaielor. In timpul celor 100 de ani necesari platii datoriei, guverne britanice succesive au alocat sume mult mai importante pentru plata datoriilor si dobanzilor decat pentru educatia englezilor ...

Metoda "rapida" a fost aplicata de Anglia, Germania sau Franta - care aveau toate datorii publice ce depaseau 200% din PIB - dupa cel de-al doilea razboi mondial. Datoriile imense nu au fost platite niciodata, au fost micsorate de inflatie si de o politica de anulare a acestora, ceea ce a permis reconstructia din anii 50 si 60 si puternica crestere economica a majoritatii economiilor europene intre 1945 si 1975. La asemenea solutie se gandesc guvernantii greci in prezent, care au insa ca parteneri de negocieri politicieni conservatori, care vor sa impuna Greciei solutii de secolul XIX .

Altfel spus, conservatorii europeni, mai ales cei englezi si germani, doresc sa faca din secolul XXI un secol XIX bis, prin : reducerea drastica a cheltuielilor bugetare, surplusuri bugetare, desfiintarea statului social, mizerie salariala, aservirea partidelor social-democrate si torpilarea activitatii sindicatelor, devenite neputincioase.

Astfel, Germania a inregistrat anul trecut un surplus bugetar de cateva miliarde, cu toate ca infrastructura tarii este intr-o stare avansata de degradare. Dupa recenta victorie conservatoare in alegerile din Anglia, ministrul de finante George Osborne a anuntat, nici mai mult nici mai putin, ca va introduce in parlament spre aprobare o lege care va OBLIGA guvernul britanic sa genereze surplusuri bugetare, deficitele devenind ilegale !. Lipseste numai razboiul, dar se pare ca pregatirile pentru acesta sunt in curs in estul continentului :

Articolul din Liberation

http://www.liberation.fr/economie/2015/06/07/thomas-piketty-on-a-besoin-de-reformes-fiscales-et-sociales-de-fond-pas-de-cette-improvisation-perma_1324837

CINE APARA CONSTITUTIA ROMANIEI ?

Cine apara constitutia Romaniei ? Presedintele tarii ? Haida de ! De la Iliescu pana la Iohannis, toti presedintii post-decembristi au subminat-o intr-un fel sau altul. OK, constitutia poate fi criticata sau amendata, dar pana nu este schimbata cu alta, aceasta trebuie respectata.

Atunci poate parlamentul ? Nici macar, deoarece si acesta a incercat sa il demita pe presedintele Basescu in 2007 si 2012, fortand prevederile constitutionale privind modalitatile de suspendare.

In fine, poate justitia ar putea juca un asemenea rol protector. Din pacate, prin deciziile luate in ultimii ani, una mai nefasta ca alta - adica dupa cum a suflat vantul politic - atat Curtea Constitutionala dar mai ales ICCJ sau DNA au subrezit la randul lor respectul cetatenilor si actorilor politici pentru legea fundamentala a tarii.

Dar SRI ? Pentru ca tot au ales romanii anul trecut un presedinte pe placul germanilor; cred ca este necesar sa amintesc ca Germania dispune de o institutie specializata pentru asa ceva, Oficiul pentru Protectia Constitutiei. Or la noi SRI a participat activ la loviturile de stat, reusite sau nu, de la mineriada din 1991 pana la actiunea DNA impotriva lui Ponta de saptamana trecuta. Iata cum prezinta situatia actuala in Evenimentul Zilei editorialistul Mirel Curea :

" (...) pentru această lovitură tactică, principalul serviciu de informații interne al țării s-a ferit ca dracu de tămâie să-și mai lase iscălitura pe comunicatul DNA, prin care s-a declanșat tărășenia: „În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”, de unde, înainte vreme, făceau gât dacă nu erau menționați. Șefii serviciului au știut de ce fac asta: una este să apari cu sprijin de specialitate, de tip „miliția economică”, alta este să apari complice cu semnătură la o răsturnare de guvern și la o imediată schimbare de majoritate parlamentară!

Că lucrurile stau așa, că SRI se ocupă cu acțiuni ilegale împotriva instituțiilor statului și a reprezentanților lor, în vederea influențării și deturnării deciziilor acestora sau chiar a eliminării lor, sunt chestiuni deasupra oricăror îndoieli. Ne-a spus-o foarte clar, în repetate rânduri, fostul președinte Băsescu. Mai recent, într-un interviu, ne-a spus-o și Daniel Morar, judecător al Curții Constituționale, totodată fost şef al DNA, arătând cu degetul fără niciun fel de echivoc: când din partea SRI au apărut ameninţări directe la Curtea Constituţională sau ameninţări prin articole de presă, atunci deja s-a depăşit un cadru legal. Ar fi ridicol să-și imagineze cineva că cei doi nu știu ce vorbesc, când se referă la ceva ce ei înșiși au construit, ceva de care ei înșiși au beneficiat.".

Raspunsul la intrebarea mea este deci ca NIMENI, nicio institutie a statului, nici macar SRI, nu si-au facut un punct de onoare din protectia constitutiei tarii, ci au contribuit dupa posibilitati la subminarea prevederilor acesteia. Nu ar fi oare timpul ca acest subiect sa fie dezbatut in cadrul CSAT ? Bineinteles ca ar fi, insa asa ceva nu se va intampla prea curand in Romania ...

CEAUSESCU SI MICROCALCULATOARELE

Se stie in general in Romania ca Ceausescu a avut o puternica aversiune impotriva microcalculatoarelor, care puteau fi folosite - credea el - pentru a-i submina regimul.

Ceea ce nu se stie insa este ca au existat romani in afara ca mine, care au incercat sa introduca microcalculatoare in Romania din momentul aparitiei acestora pe piata, adica la timp. Norocul facea ca tocmai absolvisem un curs de sase luni in tehnologia programarii in Sydney in 1985 si fusesem recrutat ca consultant de vanzari si marketing de ComputerLand, cea mai mare retea de distributie de microcalculatoare din lume la ora respectiva.

Desi ComputerLand era organizata pe principiul francizei, corporatia-mama ComputerLand Australasia reusise sa negocieze cu comunistii chinezi - carora nu le era frica de microcalculatoare ! - deschiderea unei reprezentante in Beijing inca din 1985.

Cunoscand talentul romanilor pentru programare dar si restrictiile impuse la importuri de Ceausescu , am propus conducerii corporatiei sa incerce deschiderea unei sucursale corporate ( deci proprietatea directa a firmei-mama, nu franciza) si la Bucuresti, dupa modelul din China. Pentru plata eventualelor microcalculatoare achizitionate de guvernul roman, ComputerLand ar fi urmat sa accepte ca plata produsele soft ale programatorilor romani facute la comanda ; contrapartida deci, nu valuta forte.

Propunerea mea a parut destul de interesanta conducerii corporatiei din Australia, care avea o groaza de mari clienti cu probleme soft de compatibilitate intre programe si ar fi fost dispusi sa plateasca programatori externi pentru rezolvarea lor. Am descoperit deci o nisa marketing in care intentionam sa ii bag pe programatorii nostri, inca din copilaria industriei.

Am primit de la conducerea corporatiei din Australia sfatul sa cer o scrisoare de intentie de la sediul pe Europa al corporatiei, care se afla in Luxembourg. Asa se face ca in toamna lui 1986 mi-am parasit serviciul bine platit si confortabil din Sydney si m-am imbarcat pentru Europa impreuna cu un prieten englez, sotul unei colege de birou, al carui frate era milionar in Anglia si care parea dispus sa finanteze asa ceva in Romania.

Americanii din Luxembourg nu m-au placut, miroseau a CIA de la o posta. La insistentele noastre, ne-au dat totusi o scrisoare de intentie din partea corporatiei catre Camera de Comert a Romaniei, al carei text l-am conceput eu in intregime si directorul pe Europa al ComputerLand l-a semnat ( o copie a scrisorii trebuie ca exista prin arhivele securitatii, mai ales ca cel cu care am incercat sa negociez acolo, Dragos Diaconescu, era de fapt colonel de securitate).

Am ajuns in Romania cu trenul, care a fost oprit timp de o ora la granita din cauza mea, fiind nevoie de acceptul Bucurestiului (desi viza de intrare o luasem la plecare de la consulatul roman din Sydney ! ) Am ajuns la Brasov, mi-am revazut parintii, i-am instalat pe colega mea si sotul ei englez la un hotel din Poiana si a treia sau a patra zi ne-am prezentat impreuna la Camera de Comert cu scrisoarea de intentie.

Dragos Diaconescu nici nu a vrut sa auda de schema mea sau de importuri de microcalculatoare, oficialii din comertul exterior erau presati de Ceausescu sa scoata valuta din piatra seaca . Diaconescu ar fi vrut in schimb sa import pentru ei minicomputere DEC VAX, pe care sa le revanda sovieticilor la suprapret ... L-am refuzat cat se poate de politicos, amintindu-i de interdictia CoCom privind exportul unor asemenea echipamente catre statele din blocul sovietic. El s-a enervat numindu-ma transfug nenorocit (adica plecat in strainatate fara ajutorul sau acceptul securitatii, in jargonul breslei lor émoticône smile ) si uite-asa s-a pierdut o excelenta oportunitate de afaceri pentru softistii romani !

M-am intors trist la Brasov, englezul s-a reintors in Australia iar eu am ramas sa fac revelionul cu parintii ( ultimul meu revelion cu ai mei, care s-au stins unul dupa altul in 1987 si 1988). Am apucat insa sa-i descriu in amanunt propunerea cu care venisem in tara unui amic brasovean , profesor de fizica, care vizita ca orice bun etnic maghiar frecvent Budapesta si care a dat cu siguranta aceste informatii serviciilor maghiare la o luna-doua dupa plecarea mea.

Cert este faptul ca responsabilii comunisti maghiari au stiut sa profite de asemenea pleasca. Acestia au selectat un softist de-al lor care avea o mica firma ( maghiarii aveau deja dreptul sa infiinteze mici firme), un secretar de partid l-a insotit in 1987 la Paris, unde firma sa a semnat un contract de prestari servicii soft cu Apple, din care stimabilul a castigat milioane de dolari in anii urmatori. Cand am citit stirea in revista noastra de profil, mi-am recunoscut imediat schema, era identica cu cea propusa de mine romanilor cu un an inainte...

Franciza ComputerLand a ajuns dupa revolutie din pacate pe mana ginerilor lui Dinca , Popoviciu si Badea ; se pare ca cei doi, avand fiecare nevestele care au lucrat cu gradul de capitan in contraspionajul romanesc al lui Ceausescu, au fost mai de incredere pentru agentii CIA decat un civil ca mine, calificat in programare la un institut american din Australia si consultant al corporatiei lor Computerland din Sydney émoticône smile

UN SEF DE ASOCIATIE STUDENTEASCA INCOMOD

Am fost ales presedintele Consiliului asociatiei de studenti din facultatea de istorie-filosofie Iasi in anul universitar 1976-1977, dupa ce timp de un an indeplinisem functia de secretar .

Am fost fara discutie un candidat atipic pentru asemenea functie, nu in ultimul rand deoarece intrasem in utc numai in al doilea semestru al clasei a XII-a, si asta dupa mari dificultati. Au contat cred rezultatele foarte bune la invatatura si faptul ca presedinta in functie inaintea mea era o studenta de la psihologie, Luminita Teodorescu, fata Stelutei Teodorescu, prorectorul universitatii "Al. I. Cuza" . Printre decidentii succesiunii s-a numarat si non-conformistul George Serban, autorul de mai tarziu al Proclamatiei de la Timisoara, care indeplinea functia de vicepresedinte al Consiliului si era tot student la psihologie.

Dupa numai un an, am ajuns sa am serioase neintelegeri cu unii colegi din Consiliu, care considerau ca a fi activist intr-o organizatie studenteasca inseamna a imparti subsidiile si ajutoarele primite ( ajutoare sociale pentru imbracaminte, bani, bilete de tabara, etc) intre noi, nu a le realoca membrilor de rand ai asociatiei.

In 1978, spre exemplu, facultatea noastra a castigat un concurs national de pregatire profesionala si un premiu in bani de 10,000 de lei, bani mari la vremea aceea. Am decis in Consiliu sa alocam banii pentru achizitionarea de echipamente sportive si a unui televizor, pe care am propus sa il amplasam intr-unul din amfiteatre, pentru ca toti studentii doritori sa aiba acces dupa cursuri pentru vizionarea de filme , meciuri, etc

Propunerea mea s-a lovit de rezistenta acerba a catorva colegi din Consiliu, trei dintre care imparteau camera de camin cu mine. Acestia au propus sa pastram televizorul in camera noastra, caci nu-i asa, cine imparte, parte-si face ...

Alti colegi activisti s-au agravat si mai rau cand am propus ca niciun bilet de tabara sa nu fie alocat activistilor in functie, ci numai acelor membri ai asociatiei cu situatie academica buna dar care aveau greutati financiare : alte proteste !

In fine, am impus acordarea ajutoarelor sociale in bani numai studentilor cu mari probleme, ca orfanii, studentii proveniti din familii modeste, samd Aceiasi politica am impus-o si in cazul alocarii burselor, care nu acopereau indeobste decat 85% din totalul numarului de studenti existenti. ( am inlaturat de pe lista de burse studentii ai caror parinti aveau resurse financiare suficiente sau peste plafonul stabilit de lege).

Ultima picatura a constituit-o insistenta cu care am cerut sanctionarea unui activist, Costel Petcu, prins de militie in flagrant furandu-si colegii de camera de bani, radio, carti si alte obiecte. Un activist - mai ales student al sectiei de filosofie ca Petcu, membru de partid si colaborator al biroului judetean pcr ( al carui secretar era pe atunci Ilici ) - era asadar inca din anii aceia o persoana intangibila din punct de vedere legal sau politic ...

In primavara lui 1978, comitetul central UASCR a decis sa treaca la represalii. Au trimis un activist de la Bucuresti care a intrat neanuntat la plenara asociatiei, propunand eliberarea mea din functie pentru "activitate deficitara" ( tot tovarasii de la centru ne acordasera cu cateva luni mai devreme premiul de cea ai buna facultate de istorie din tara la invatatura si cei 10,000de lei )

Am decis sa supun propunerea lui la vot. Aceasta a fost respinsa de studenti, fiind acceptata insa propunerea unui coleg de a il invita pe activistul in cauza sa paraseasca sala de sedinta ! Propunerea excluderii mele a fost reluata o luna mai tarziu de secretarul b.o.b. al pcr din universitate, profesorul de filosofie Celmare Stefan, in cadrul plenarei studentilor din intreaga universitate, dar a fost din nou respinsa cu patru voturi pentru si cateva sute impotriva...

Am terminat totusi facultatea ca sef de promotie, bucurandu-ma de increderea profesorilor si a majoritatii colegilor mei, cu exceptia activistilor si al informatorilor securitatii sau a responsabililor pcr pe facultate si universitate. Din pacate, acestia si superiorii lor conduceau si inca mai conduc destinele Romaniei ...

Originea economiei de schimb : Steuart vs Adam Smith

Deplangeam in postul meu despre Adam Smith faptul ca  in lucrarea acestuia, "Avutia Natiunilor" (1776) el evita sa citeze lucrarile altor economisti, pentru a asigura probabil cartii lui statutul de "biblie" a economiei de piata.  Astfel, "  cu Adam Smith incepe traditia de tacere in jurul operei compatriotului sau Steuart, traditie pe care Malthus si Keynes sunt deasemenea acuzati ca au perpetuat-o".  (Antoine Rebeyrol, "Marché et marchands chez Sir James Steuart", in Persee, 1982, p.5). Mai trist este insa faptul ca Smith " a scris " Avutia Natiunilor"  cu intentia  ascunsa , insa puternica,  de a ataca economia politica a lui Steuart" . ( Tatsuya Sakamoto," The Rise of Political Economy in the Scottish Enlightenment", 2002, p.5)

 Pentru a contracara teoriile lui Steuart, Smith a evitat asadar cu buna stiinta sa il citeze in cartea lui , asa cum aflam dintr-o scrisoare a acestuia din 1772  adresata deputatului William Pulteney, cel mai bogat om din Anglia la vremea respectiva :

" Am aceiasi opinie cu dumneavoastra despre cartea lui James Steuart.  Fara sa il mentionez macar o singura data, ma felicit  in privinta faptului ca fiecare fals principiu din cartea lui este combatut net si cu claritate in cartea mea" . ( Gilles Dostaler, " Le Combat ..." , p. 76)

Tratatul de Economie Politica (1767), publicat cu noua ani inaintea "Avutiei" de contemporanul sau, James Steuart (1712-1780) ilustreaza pe deplin carentele unor asemenea practici pseudo-stiintifice.

Astfel, potrivit lui Smith - care ar fi vrut ca economia sa dobandeasca acelasi statut stiintific respectabil ca stiintele naturii, precum fizica sau astronomia, spre exemplu - economia de schimb a aparut in urma unui proces natural de adancirea diviziunii muncii, bazat pe existenta la oameni a asa-numitei "predispozitii  de a initia schimburi", prezenta potrivit acestuia intr-o masura mai mica sau mai mare in toate timpurile si la toate popoarele :

" Diviziunea muncii, care ne aduce atatea avantaje, nu este rezultatul intelepciunii umane (...) Aceasta este consecinta necesara, desi lenta si graduala, a unei anumite predispozitii (propensity) inerente naturii umane (...)  ; predispozitia de a transporta, a face barter, de a a schimba un obiect contra altuia" (Adam Smith, "The Wealth of Nations" )

 Odata devenita predominanta, economia de schimb este guvernata de legi imuabile ale pietei, ca cererea si oferta, armonia intre membrii societatii bazandu-se pe echilibrul dintre interesele fiecaruia, conditie indispensabila pentru a putea intretine relatii de schimb .

Nimic mai fals, sustine Steuart in tratatul sau. Potrivit lui, economia de schimb este o constructie institutionala deliberata a clasei comerciantilor, devenita posibila datorita cresterii productivitatii in agricultura si  dezvoltarii sectorului manufacturier. Drept urmare, schimbarea esentiala are loc in sistemul institutional de organizarea productiei. " Nu exista nicio tendinta naturala care sa faca posibila adancirea diviziunii muncii si deci sa faca posibila aparitia unei societati comerciale ca rezultat al naturii umane" , asa cum sustine Adam Smith.  " Pentru Steuart organizatia institutionala pe care noi o numim economie de piata este o constructie artificiala, care are ca origine cererea de produse. (...)natiunile care au dorit, au introdus un "sistem de industrie si comert", in care productia este total administrata de comercianti". (...) Economia Politica a lui Steuart este o stiinta a artificialului ; o stiinta care incearca sa descifreze functionarea unor mecanisme nenaturale si care ajuta la crearea instrumentelor pe care oamenii de stat le adapteaza nevoilor si obiectivelor individuale"  (José Manuel Menudo, "Sir James Steuart on the origins of the exchange economy", 2014, pp. 3-9) :

"( sistemul) de industrie si comert este o abreviere a acestui proces indelungat ; o schema inventata si pusa pe picioare de comercianti, bazata pe principiul castigului, suportata si extinsa printre oameni, respectand principiul utilitatii pentru fiecare individ, sarac sau bogat, pentru orice societate, mica sau mare"  (...)  Comertul si industria isi datoreaza  extinderea ambitiei printilor, care au sprijinit planul de la bun inceput  cu scopul de a se imbogati si deci de a deveni redutabili pentru vecinii lor". ( James Steuart, "Principii de Economie Politica", pp. 1241, 1329).

" In aceasta si consta originalitatea lui Steuart, a carui opera reprezinta singura tentativa cunoscuta de a elabora o conceptie despre piata in care agentii principali sunt comerciantii care urmaresc castigul banesc" . ( Antoine Rebeyrol, " Marché et marchands ...", p. 6).

 Steuart a fost gresit catalogat drept "mercantilist", un termen inventat de altfel de Smith pentru a desemna pe toti cei care se opuneau comertului liber asa cum il preconiza el . In realitate, " Steuart a inceput sa fie ignorat pentru ca principiile sale de economie politica, care puneau accentul pe faptul ca fiecare natiune ,stat, situatie sau istorie sunt diferite nu erau la fel de utile in justificarea expansiunii Imperiului Britanic asa cum a fost cazul cu sistemul universal conceput de Adam Smith". ( Ramos, Aida, "Economy, Empire and Identity : Rethinking the origins of political economy in Sir James Steuart's PRINCIPLES  OF POLITICAL ECONOMY ", teza de doctorat, Notre Dame Indiana, 2007, p. 13) .Chiar daca britanicii au avut asadar tot interesul sa o ignore in favoarea lucrarii lui Smith, cartea lui Steuart a ramas totusi in voga pe continent, in coloniile americane sau Irlanda pana in 1850.

Un alt dezacord major dintre cei doi se refera la rolul statului in economie.  Spre deosebire de Smith, James Steuart a fost un partizan constant al interventiei statului in economie, anticipandu-l astfel pe John M. Keynes. Spre deosebire de Smith, Steuart nu credea nici in laissez-faire in politica economica, nici in existenta "mainii invizibile" care ar permite auto-reglarea pietelor. Astfel, in timpul dezbaterilor privind cresterea pretului graului din vremea sa, Steuart a recomandat interventia statului in vederea stabilizarii preturilor si pentru asigurarea cantitatilor de grau necesare consumului. " El a propus o schema de interventie care aminteste de politica agricola comuna (CAP) care a fost adoptata de Comunitatea europeana". ( Gilles Dostaler, "James Steuart, le combat perdu contre Adam Smith", Alternatives économiques, 5/2010 ( no. 291) p. 76).

Iata insa cum vedea Adam Smith rezolvarea pentru fluctuatiile pretului graului, care generau destul de frecvent  in perioada respectiva  foamete printre salariati: "Smith ne-a facut sa vedem cu claritate faptul ca tendinta naturala intr-un an de foamete este sa priveze de orice tip de munca un numar mare  de muncitori sau sa-i forteze sa lucreze pentru un salariu redus, din cauza imposibilitatii  pentru patroni de a angaja acelasi numar de oameni la acelasi pret ca inainte .  Marirea salariilor ar duce la cresterea numarului de someri si ar insemna sa previna, cum subliniaza  acest autor ( adica Smith) efectele benefice ale unei perioade de foamete moderata, care tinde sa ii faca pe oameni mai muncitori, mai atenti si mai economi" ( Thomas Malthus, "Essai sur le Principe de la Population", p. 63)

Daca Smith considera cresterea productiei ca rezultatul adancirii diviziunii muncii, Steuart si-a concentrat atentia asupra relatiei dintre producatori si consumatori. Producatorii vand toata productia comerciantilor, care satisfac cererea unor clienti din ce in ce mai indepartati de locul productiei,  detecteaza excesele de cerere si oferta de bunuri din teren, transfera aceste informatii producatorilor prin intermediul pietei si evita problemele de aprovizionare care ii pot determina pe consumatori sa achizitioneze marfuri direct de la producatori.

In continuare, Steuart descrie procesul de expansiune comerciala inafara tarii de origine :

"Comertul (activ)  are loc  atunci cand comerciantii, care au  aplicat planul cu succes acasa, incep sa exporte munca conationalilor lor in alte regiuni, care fie ca produc, fie ca sant in stare sa produca, asemenea bunuri de consum (...) ; si  care urmaresc realizarea de vanzari rapide si profituri substantiale . (...) Comerciantii  se vor stradui sa foloseasca orice metoda ca sa  inspire in  acesti oameni  un gust pentru delicatese sau  lucruri rafinate. O abundenta de cadouri fine, constand in obiecte de lux, cat mai adaptate spiritului acestor oameni, vor fi daruite printului si notabililor  tarii. Lucratori vor fi chiar angajati in tara de origine pentru a studia gusturile strainilor si a le satisface dorintele pe orice cale.  (...) Odata cu introducerea banilor intr-o tara, acestia devin, asa cum am observat mai sus, obiectul dorintei pentru toti locuitorii."  ( James Steuart, "Priciples of Political Economy",  cap. V, p. 1236-1249)

Asa cum explica asadar Manuel Menudo, " banii  produc o dorinta generalizata pentru obiecte de lux care conduc la nevoia  de a genera un surplus care sa faca schimbul posibil. De acum individul este subordonat unui "sistem de industrie si comert" care ii pune la dispozitie bunurile de lux dorite si banii cu care sa le cumpere. Rezultatul este economia de schimb in care toate tipurile de posesiuni devin circulante." (Jose Manuel Menudo, p.10)  Sau in formularea lui Steuart, " din analiza acestor principii se pare ca sclavia a avut acelasi efect in vechime in popularea lumii  pe care il are industria si comertul in prezent. Oamenii erau fortati sa munceasca pentru ca erau sclavii altora ; oamenii sunt acum fortati sa munceasca pentru ca sunt sclavii propriilor dorinte " ( James Steuart, Principles, I ; p. 52)

Spre deosebire de Smith, Steuart este mai putin inclinat sa faca apologia societatii de piata, fiind mai interesat in   studiul aspectelor sociale si politice generate de trecerea la acest gen de economie. Sustinand ca "sistemul de industrie si comert" a fost creat si introdus de comercianti si generalizat de suverani, Steuart neaga orice caracteristica naturala a economiei de piata.

Steuart nu credea nici in echilibrul spontan al pietei muncii, preconizand anumite masuri guvernamentale de protectie. Metodele de interventie preferate de acesta erau sporirea cheltuielilor publice si initierea unor programe de investitii publice, anticipandu-l pe Keynes. Facand o distinctie intre moneda reala si moneda de credit, Steuart era de parere ca guvernele trebuie sa stimuleze dezvoltarea monedei de credit si considera ca datoria publica constituie un instrument esential al interventiei statului in economie. (Gilles Dostaler, " Le combat perdu...")

Astfel , Steuart are imensul merit de a-si fi dat seama ca economiile de piata sunt instabile, ca cererea de bunuri poate fi la un moment dat insuficienta pentru a ocupa toata forta de munca disponibila. El a descoperit  asadar primul 
somajul involuntar, care trebuie combatut de politicieni prin masuri de stimularea cererii efective, alt concept inventat de el. In acest sens, il putem considera pe Smith un "economist al ofertei" in sensul actual al notiunii, in timp ce Steuart a fost un "economist al cererii", in sensul keynesian. ( Ikuo Omori, " The Scotish Triangle" in the Shaping of Political Economy : David Hume, Sir James Steuart and Adam Smith" , p. 107).

 Daca renuntam asadar la "povestile nemuritoare" ale lui Smith, Steuart se dovedeste si astazi un ghid util pentru intelegerea aranjamentelor institutionale care au facut posibila  expansiunea economiei globale contemporane ( care se bazeaza , cum stim cu totii, pe institutii ca FMI, Banca Mondiala sau OMC), nu numai a naturii si genezei economiei de schimb. Daca mai luam in considerare si faptul ca in ultimii 30 de ani expansiunea capitalismului mondial s-a desfasurat potrivit unui plan precis, cunoscut sub numele de " agenda de la Washington",  ideile lui James Steuart devin de-a dreptul profetice . Nu in ultimul rand, entuziasmul lui Steuart pentru interventia statului in economie in timp de crize este cat se poate de binevenit pentru economistii heterodocsi contemporani . 

Inchei aici consideratiile mele cu un citat din studiul lui Ikuo Omori despre cei doi( de fapt trei) economisti scotieni :

" Cand istoricii gandirii economice vorbesc de " Triunghiul Scotian" exista tendinta ca acestia sa isi imagineze un triunghi isoscel, cu Smith plasat in varful acestuia. Dar este aceasta configuratie valida ? Cu alte cuvinte, nu este decat Smith adevaratul fondator al economiei politice ? Evidentele sugereaza ca nu este asa. James Steuart indeosebi trebuie recunoscut ca "economistul politic" care a creat primul sistem de economie monetara. Steuart a fost acela care a facut primul ca economia politica sa stea pe propriile-i picioare, independent de politica si de jurisprudenta. Smith i-a urmat exemplul indeaproape in aceasta privinta". ( Ikuo Omori, p.103)