In ultima vreme, imi vine tot mai greu sa cred ca Evenimentul Zilei nu este- asa cum sustin detractorii ziarului - «gazeta de perete a Cotrocenilor». Cum sa interpretez altfel faptul ca de cateva saptamani incoace, EVZ face platforma unui personaj fara scrupule, care mai intai a facut din lingusirea lui Ceausescu o ocupatie politica, iar in ultima luna din 1989 a devenit, dintr-o data, reporter de front ?
Am citit si eu penibilul reportaj despre blugi si batiste muiate in sange si mirosite in fata masinii de scris, si despre patinajul pe bucati de creier. Drept sa va spun, mi s-a parut cel mai scarbos reportaj despre revolutia de la ’89. Dar ce putea sa iasa din pana unui propagandist al tineretului ceausist ?
Premierul desemnat a reusit sa triumfe numai in duelul verbal cu Gadea, omul lui Voiculescu. Succesul pare regizat dinainte, pentru ca, asa cum stiti, Securitatea era doar bratul inarmat al PCR-ului (sau, ma rog, UTC-ului…).
Printre ultimele fapte de vitejie ale lui MRU se numara si vizita sa fulger din aceasta saptamana la Bruxelles, unde fara indoiala i-a impresionat pe comisarul Barroso si pe presedintele Rompuy cu titlurile sale olimpice, cunostintele enciclopedice sau cu tineretea sa, adica cea care i-a torpilat si cariera de ministru de externe. Imi aduc aminte cu tristete de un interviu patetic pe care l-a acordat la vremea respectiva CNN-ului, cand a sustinut ca "tineretea" va ajuta guvernul sa schimbe totul, asa cum ieri la Bruxelles a sustinut ca poate rezolva problema absorbtiei fondurilor europene in cele 8 luni de mandat. Pai cum, nu ramane in continuare la conducerea guvernului, asa cum a promis sprijinitorul de la Cotroceni ? Si presedintia dupa 2014, o lasa de izbeliste, pe mana dusmanilor dreptei ?
Sincer sa fiu, ma indoiesc atat de calitatile morale cat si de cele profesionale ale actualului premier. Declaratiile domniei sale imi provoaca aproape intotdeauna o scarba intensa, fiindca pentru mine un istoric autentic nu putea sa se preteze la ridicarea in slavi a lui Ceausescu in cel mai negru moment al istoriei noastre. Am fost, pana in 1979, lider politic al studentilor din Facultatea de Istorie pe care a absolvit-o si domnul Ungureanu, si pot sustine fara a minti sau exagera ca se putea renunta la sesiunile de indoctrinare ideologica conduse de Nicu Ceausescu la Izvorul Muresului, si nu te obliga nimeni, la Iasi, sa scrii articole de lauda sau sa tii cuvantari desantate la congresele UTC-ului, ba chiar dimpotriva ! Da, existau printre noi specimene de genul actualului premier, de care ne feream instinctiv, iar marea majoritate a studentilor ii ocoleau cu suspiciune si dezgust.
Un director celebru al serviciilor secrete franceze intre 1970 - 1981, contele de Marenches, atragea atentia ca «directorul unui serviciu secret trebuie sa fie el insusi secretos, si nu sa faca pe vedeta. El nu trebuie sa se prea arate in public. Nu trebuie sa aiba nici un fel de ambitie politica. Eu nu aveam intalniri cu presa.» (Ockrent et Marenches, Dans le secret des princes, Stock,1986) Or, cariera lui MRU la SIE a fost de scurta durata, evoluand astazi catre nivelul maximei sale incompetente…
Din pacate, modul in care este prezentata cariera profesionala si politica a lui MRU in cateva ziare de la noi il vor transforma in victima oficiala a regimului Ceausescu, nefiind exclus ca acesta sa ceara, in curand, si un certificat de revolutionar… Nu de alta, dar s-ar putea sa ii mareasca sansele electorale in vederea obtinerii unui mandat prezidential.
Saturday, March 17, 2012
Saturday, March 10, 2012
Mostenitorii republicii monarhice ceausiste
Un coleg de blogosfera din Bruxelles, care a facut in anii ’70 studii universitare in Bucuresti, a publicat recent un comentariu despre presedintele Basescu pe site-ul blogactiv.eu, partial finantat de Comisia Europeana. Georgi Gotev este si editor al site-ului EurActiv si un bun cunoscator al realitatilor politice din Romania. Nu este usor, banuiesc, pentru bulgari sa fie cuplati cu Romania in marile probleme legate de aderarea la Uniunea Europeana, spatiul Schengen si asa mai departe. Cand presedintia si externele din Romania devin tot mai imprevizibile in activitatea lor, temerile bulgarilor sporesc, in mod firesc, pana la cote alarmante.
Din nefericire, nu este prima data cand Romania este condusa politic de un lider cu tendinte autoritare. In anii ’80, imediat dupa succesul revolutiei islamice din Iran, Ceausescu si-a abandonat fostii aliati comunisti si a inaugurat statul autoritar de tip arab la romani. Tara s-a umplut de agenti sirieni, palestinieni, libieni, iar vizitele lui Ceausescu la Cairo sau Tripoli s-au inmultit. Cu alte cuvinte, chiar daca geografic Romania apartine sud-estului european, si ideologic se pretindea un stat comunist (sau socialist, in fine), in realitate, din punct de vedere geopolitic ea a fost aliniata de Ceausescu la traditiile politice autoritare ale lumii arabe. Tot el a incercat sa inaugureze la romani republica monarhica, adica o forma de guvernamant in cadrul careia seful statului incearca sa lase mostenire fotoliul prezidential si puterea politica membrilor familiei sale. Metodele folosite pentru atingerea acestui scop i-au adus, atat pe el cat si pe sotia lui, in fata plutonului de executie, inaugurand astfel seria dictatorilor arabi care au fost executati in conditii asemanatoare, de la Saddam la Gaddafi.
Cu ajutorul unei parti a Securitatii, cea mai loiala clanului, Ceausescu a transformat practic Romania intr-un desert politic si o ruina economica. Nu trebuie sa ne miram astazi ca Ungaria, Cehia sau Polonia au societati civile puternice, iar noi nu. Situatia din Romania este similara cu cea a tarilor din Maghrebul arab, unde dictatorii executati sau exilati au distrus cu impunitate orice opozitie la planurile lor demente, invrajbindu-i pe oameni unii impotriva altora. Asemenea lucruri nu s-ar fi putut petrece fara ajutorul acestor instrumente ticaloase, adica elemente ale Securitatii care au cuplat la planurile de succesiune dinastica ale liderului si i-au reprimat pe oponentii regimului in mod sistematic. Nu de putine ori, asa cum evenimentele recente din Libia si Tunisia au demonstrat, acesti declasati profesional au fost ajutati de catre omologii lor din serviciile vestice, si chiar echipati de ei, in scopul obtinerii unei iluzorii "stabilitati politice".
Iata de ce mi se pare grav faptul ca au fost reactivati in timpul lui Basescu - si sunt folositi in pozitii cheie - indivizi care au continuat sa ramana in preajma lui Ceausescu si a fiului sau pana la disparitia acestora. Personal, ma deranjeaza nu atat prezenta unui om ca Basescu in fruntea statului, ci reaparitia acestor indivizi la guvern, la Cotroceni si in cadrul serviciilor noastre de securitate interna sau externa. Nu dau nume, ca se stie foarte bine despre cine este vorba.Mentalitatea lor servila, afirmata deja in perioada Ceausescu, ii face sa isi ofere si acum serviciile actualului detinator al functiei prezidentiale de la noi, din jurul caruia s-au retras in ultimii ani specialisti integri. Sunt «recuperati» deci azi, cei care l-au servit pe fostul dictator sau indivizi care l-ar fi servit daca li s-ar fi dat prilejul. Ei, nu-i nimic, n-au reusit atunci, reusesc acum…
Este nefast ce se intampla in politica noastra romaneasca. Avem milioane de romani pe drumuri si suntem condusi in continuare de politicieni pe care ii intereseaza mai mult puterea personala decat problemele tarii, si de foste instrumente ale dictaturii sau de copiii lor. Problema ar trebui sa fie in vizorul mai tuturor politologilor romani care isi merita acest nume, de la care asteptam sa aflam si ce solutii ar exista pentru a evita asemenea evolutii negative pe viitor.
Din nefericire, nu este prima data cand Romania este condusa politic de un lider cu tendinte autoritare. In anii ’80, imediat dupa succesul revolutiei islamice din Iran, Ceausescu si-a abandonat fostii aliati comunisti si a inaugurat statul autoritar de tip arab la romani. Tara s-a umplut de agenti sirieni, palestinieni, libieni, iar vizitele lui Ceausescu la Cairo sau Tripoli s-au inmultit. Cu alte cuvinte, chiar daca geografic Romania apartine sud-estului european, si ideologic se pretindea un stat comunist (sau socialist, in fine), in realitate, din punct de vedere geopolitic ea a fost aliniata de Ceausescu la traditiile politice autoritare ale lumii arabe. Tot el a incercat sa inaugureze la romani republica monarhica, adica o forma de guvernamant in cadrul careia seful statului incearca sa lase mostenire fotoliul prezidential si puterea politica membrilor familiei sale. Metodele folosite pentru atingerea acestui scop i-au adus, atat pe el cat si pe sotia lui, in fata plutonului de executie, inaugurand astfel seria dictatorilor arabi care au fost executati in conditii asemanatoare, de la Saddam la Gaddafi.
Cu ajutorul unei parti a Securitatii, cea mai loiala clanului, Ceausescu a transformat practic Romania intr-un desert politic si o ruina economica. Nu trebuie sa ne miram astazi ca Ungaria, Cehia sau Polonia au societati civile puternice, iar noi nu. Situatia din Romania este similara cu cea a tarilor din Maghrebul arab, unde dictatorii executati sau exilati au distrus cu impunitate orice opozitie la planurile lor demente, invrajbindu-i pe oameni unii impotriva altora. Asemenea lucruri nu s-ar fi putut petrece fara ajutorul acestor instrumente ticaloase, adica elemente ale Securitatii care au cuplat la planurile de succesiune dinastica ale liderului si i-au reprimat pe oponentii regimului in mod sistematic. Nu de putine ori, asa cum evenimentele recente din Libia si Tunisia au demonstrat, acesti declasati profesional au fost ajutati de catre omologii lor din serviciile vestice, si chiar echipati de ei, in scopul obtinerii unei iluzorii "stabilitati politice".
Iata de ce mi se pare grav faptul ca au fost reactivati in timpul lui Basescu - si sunt folositi in pozitii cheie - indivizi care au continuat sa ramana in preajma lui Ceausescu si a fiului sau pana la disparitia acestora. Personal, ma deranjeaza nu atat prezenta unui om ca Basescu in fruntea statului, ci reaparitia acestor indivizi la guvern, la Cotroceni si in cadrul serviciilor noastre de securitate interna sau externa. Nu dau nume, ca se stie foarte bine despre cine este vorba.Mentalitatea lor servila, afirmata deja in perioada Ceausescu, ii face sa isi ofere si acum serviciile actualului detinator al functiei prezidentiale de la noi, din jurul caruia s-au retras in ultimii ani specialisti integri. Sunt «recuperati» deci azi, cei care l-au servit pe fostul dictator sau indivizi care l-ar fi servit daca li s-ar fi dat prilejul. Ei, nu-i nimic, n-au reusit atunci, reusesc acum…
Este nefast ce se intampla in politica noastra romaneasca. Avem milioane de romani pe drumuri si suntem condusi in continuare de politicieni pe care ii intereseaza mai mult puterea personala decat problemele tarii, si de foste instrumente ale dictaturii sau de copiii lor. Problema ar trebui sa fie in vizorul mai tuturor politologilor romani care isi merita acest nume, de la care asteptam sa aflam si ce solutii ar exista pentru a evita asemenea evolutii negative pe viitor.
Saturday, March 3, 2012
O lovitura de teatru "contondenta"
Intr-unul din posting-urile mele de acum cateva luni, «Diplomatia romaneasca la rascruce», deploram faptul ca fostul ministru de externe Baconschi nu stie sa-si tina diplomatic gura atunci cand se afla peste hotare. Evenimentele ulterioare au dovedit ca nici inauntrul tarii nu scapa de acest defect, fiind in final silit sa demisioneze.
Din pacate, tarele diplomatiei romanesti nu au luat sfarsit odata cu numirea in functie a domnului Cristian Diaconescu. Contraperformanta sa in legatura cu blocarea acordarii statutului de candidat UE al Serbiei ne-a atras eticheta de «nationalisti de secol XIX» din partea unor diplomati vestici. Pana de curand, se considera la noi ca Serbia a fost si a ramas un prieten traditional al Romaniei. Iata ca talentele combinate ale presedintelui Basescu si ministrului Diaconescu au reusit sa anuleze si acest avantaj de care ne-am bucurat mai bine de o suta de ani.
Noua linie diplomatica inaugurata de Cristian Diaconescu are si un nume. Intr-un interviu acordat Romaniei libere, asemenea gen de politica externa este una «contondenta». Adica, sa-i dai la cap si ultimului vecin cu care te mai saluti inca, dar pe la spate daca se poate, ca sa nu aiba careva impresia ca poti avea incredere in romani ! Imi imaginez cu ingrijorare cum poate fi aplicata politica contondenta in relatia cu vecinii bulgari si mai ales cu cei maghiari, si ce instrumente de politica externa vor fi utilizate…
Domnul Diaconescu face parte din categoria de oameni politici care au fost ejectati din partidul de origine, la fel ca si actualul prim ministru, domnul Ungureanu. Primul a fost alungat din PSD, cel de-al doilea din PNL. Este meritul presedintelui Basescu ca, in disperare de cauza, a transformat institutia prezidentiala, ministerul de externe si serviciile secrete in aspiratoare de indezirabili politici ai altor partide. Numind la carma guvernului pe fostul sef SIE, una din marile ex-sperante politice ale CC al UTC din Romania, presedintele Basescu s-a aliniat practicilor politice recente din societatea rusa. Inainte de incheierea celui de-al doilea mandat, un alt alcoolic notoriu, Boris Eltin, l-a numit in functia de prim ministru pe marea speranta a serviciilor secrete rusesti. Asemanarea dintre cele doua situatii nu se opreste aici. Fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu si altii au inceput deja sa ii faca platforma actualului prim ministru pentru a candida la functia de presedinte la alegerile viitoare. Pai, de ce nu ?
Enormele gafe politice prezidentiale isi au, fireste, explicatia lor. La randul meu, ca absolvent al unor facultati politice, as fi provocat tot atatea dezastre daca mi s-ar fi incredintat prin absurd comanda unui petrolier… Vina pentru ca se afla in fruntea statului roman, insa, nu este a dumisale, ci a noastra, celor care am votat. Intr-o oarecare masura, este si vina masoneriei romane, care a uitat ca este urmasa de drept a fondatorilor statului si a permis ascensiunea politica a acestuia .
Din pacate, tarele diplomatiei romanesti nu au luat sfarsit odata cu numirea in functie a domnului Cristian Diaconescu. Contraperformanta sa in legatura cu blocarea acordarii statutului de candidat UE al Serbiei ne-a atras eticheta de «nationalisti de secol XIX» din partea unor diplomati vestici. Pana de curand, se considera la noi ca Serbia a fost si a ramas un prieten traditional al Romaniei. Iata ca talentele combinate ale presedintelui Basescu si ministrului Diaconescu au reusit sa anuleze si acest avantaj de care ne-am bucurat mai bine de o suta de ani.
Noua linie diplomatica inaugurata de Cristian Diaconescu are si un nume. Intr-un interviu acordat Romaniei libere, asemenea gen de politica externa este una «contondenta». Adica, sa-i dai la cap si ultimului vecin cu care te mai saluti inca, dar pe la spate daca se poate, ca sa nu aiba careva impresia ca poti avea incredere in romani ! Imi imaginez cu ingrijorare cum poate fi aplicata politica contondenta in relatia cu vecinii bulgari si mai ales cu cei maghiari, si ce instrumente de politica externa vor fi utilizate…
Domnul Diaconescu face parte din categoria de oameni politici care au fost ejectati din partidul de origine, la fel ca si actualul prim ministru, domnul Ungureanu. Primul a fost alungat din PSD, cel de-al doilea din PNL. Este meritul presedintelui Basescu ca, in disperare de cauza, a transformat institutia prezidentiala, ministerul de externe si serviciile secrete in aspiratoare de indezirabili politici ai altor partide. Numind la carma guvernului pe fostul sef SIE, una din marile ex-sperante politice ale CC al UTC din Romania, presedintele Basescu s-a aliniat practicilor politice recente din societatea rusa. Inainte de incheierea celui de-al doilea mandat, un alt alcoolic notoriu, Boris Eltin, l-a numit in functia de prim ministru pe marea speranta a serviciilor secrete rusesti. Asemanarea dintre cele doua situatii nu se opreste aici. Fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu si altii au inceput deja sa ii faca platforma actualului prim ministru pentru a candida la functia de presedinte la alegerile viitoare. Pai, de ce nu ?
Enormele gafe politice prezidentiale isi au, fireste, explicatia lor. La randul meu, ca absolvent al unor facultati politice, as fi provocat tot atatea dezastre daca mi s-ar fi incredintat prin absurd comanda unui petrolier… Vina pentru ca se afla in fruntea statului roman, insa, nu este a dumisale, ci a noastra, celor care am votat. Intr-o oarecare masura, este si vina masoneriei romane, care a uitat ca este urmasa de drept a fondatorilor statului si a permis ascensiunea politica a acestuia .
Saturday, October 22, 2011
Afaceri pe plaiuri mioritice
Acum cateva zile am calatorit intr-un compartiment de tren cu un student in microelectronica al Universitatii Transilvania. Ca sa treaca timpul mai usor, am conversat despre structura cursului, despre sperantele de viitor ale tanarului, despre profesorii facultatii. Unul dintre acestia, Toacsa, un fagarasan inimos cu care am colaborat intr-o oarecare masura in anii '90, a reusit sa-si atraga stima si pretuirea studentilor pentru dedicatia cu care se daruieste educarii lor.
Primul meu contact cu autoritatile romanesti responsabile de evolutia microelectronicii la noi dateaza din 1986. Pe vremea aceea, indeplineam functia de corporate account manager al firmei ComputerLand din Sydney, cea mai mare retea de vanzari si service de microcalculatoare din lume. In 1985, ComputerLand Australasia, care raspundea de operatiunile corporatiei americane din zona Asia-Pacific, tocmai deschisese o reprezentanta la Beijing. Desi imi mergea foarte bine pe piata Sydney-ului, unde aveam clienti corporate importanti, ca Midland Bank sau American Express, am decis sa rog conducerea corporatiei sa ma sprijine pentru a deschide o filiala similara in Romania.
In anii '80 romanii erau intoxicati cu ideea ca noi, cei plecati in strainatate, suntem ahtiati dupa dolari si ca nu ne mai pasa de soarta celor ramasi acasa – ceea ce nu era, fireste, deloc adevarat. Astfel ca in toamna lui 1986, am primit de la sediul european al ComputerLand, din Luxemburg, scrisoarea de intentie pe care o solicitasem si m-am deplasat impreuna cu o colega de serviciu si sotul acesteia in Romania. Stiind ca regimul Ceausescu renuntase la importuri pentru a plati datoria externa, am venit cu ideea ca in eventualitatea deschiderii unei filiale in Romania, sa acceptam plata in contrapartida. ComputerLand avea nevoie de tot felul de utility programs, destul de simple dar inexistente pe vremea aceea, care puteau fi scrise de softistii romani, apoi cumparate de corporatie si redistribuite in intreaga lume, partea romana urmand a primi numarul de microcalculatoare reprezentand contravaloarea serviciilor prestate.
Dupa cateva tatonari ni s-a spus sa ne prezentam cu scrisoarea de intentie la Camera de Comert a Romaniei, unde am fost primiti de directorul (vezi colonel de securitate) Dragos Diaconescu. Nici n-am apucat bine sa detaliez planul nostru ingenios de furnizare de microcalculatoare contra produse soft, ca am fost scos din meeting pe holul institutiei, unde domnul Diaconescu mi-a propus, nici mai mult nici mai putin, sa ajut partea romana sa importe mini-computere DEC VAX 9000, care erau dorite de toate tarile comuniste, dar nu puteau fi obtinute de catre acestea. La vremea aceea, transferurile de tehnologii inalte catre blocul comunist erau coordonate de CoCom, organizatie condusa de la Paris de un general american de patru stele care trebuia sa autorizeze toate aceste exporturi. Nu mai mentionez faptul ca domnul Diaconescu si-a permis sa ma numeasca 'transfug', si mi-a indicat autoritar sa incerc sa gasesc cai de ocolire a embargoului, cu toate riscurile enorme pe care o asemenea fapta o presupunea pentru libertatea mea personala (avusesem colegi englezi care incalcasera embargoul vanzand VAX-uri rusilor, si care s-au trezit ridicati de pe strada in Italia, judecati si incarcerati de urgenta in Washington pentru incalcarea prevederilor CoCom).
Am parasit Romania dezamagit, insa nu am abandonat ideea furnizarii de microcalculatoare, care lipseau cu desavarsire din tara din cauza puternicii aversiuni prezidentiale. Imediat dupa izbucnirea revolutiei, m-am angajat la producatorul Australian Microbits si am revenit in Romania in 1990 cu oferte de microcalculatoare 386SX si 486 foarte competitive. Pana in 1991, Romania s-a mai aflat pe lista neagra a CoCom, alaturi de Coreea de Nord, Irak, Uniunea Sovietica, samd. Cu toate acestea, am obtinut in prealabil o autorizatie de export de la aceasta temuta institutie si am introdus prima retea LAN de microcalculatoare din Romania, achizitionata de Institutul de Tehnica de Calcul (ITC) Bucuresti. Am vandut doua retele similare, insa de mai mici dimensiuni, uzinei Tractorul si firmei Tunele SA din Brasov. Ani de zile dupa aceea, am discutat cu directorii centrelor de calcul respective, care s-au aratat foarte multumiti de fiabilitatea si performantele computerelor, ce functionau inca, la zece ani dupa livrare.
Cele cateva sute de mii de dolari americani astfel obtinuti m-au ajutat sa il conving pe seful firmei australiene sa deschidem, impreuna cu un partener roman, o firma mixta la Brasov. Aceasta urma sa se ocupe de importul componentelor si asamblarea lor in tara, pentru a reduce si mai mult costul calculatoarelor Microbits. Problema nu era academica : in timp ce noi furnizam echipamente dotate cu procesoare de ultima generatie Intel 486, cu soft si imprimanta incluse, pentru 11.000 de dolari australieni, concurenta noastra pe plan local furniza microcalculatoare aduse din Olanda sau Germania, echipate cu procesoare 386 vechi, la un pret aproape dublu. In acest context l-am cunoscut pe profesorul Toacsa, cu care am incercat initial sa formam firma mixta, fara insa a reusi.
In cele din urma, am gasit un partener in persoana unui inspector de cont al Bancii Romane de Dezvoltare, care pana atunci se ocupase de conturile uzinelor cu productie militara din localitate. Documentele au fost intocmite, am gasit spatiu de birou la hotelul Aro Palace, au fost lansate invitatiile pentru festivitatea de deschidere a firmei. Cu cateva zile inainte de data deschiderii, inspectorasul nostru imi spune ca ar fi bine sa-l vizitam pe “unchiul” sau din Bucuresti. Eram deja in vara lui 1991, la o luna dupa incheierea primului razboi din Golf impotriva lui Saddam Hussein. Unchiul ne-a propus sa ne faca “milionari in valuta” pe amandoi. Tot ce trebuia sa fac era sa ma folosesc de autorizatia CoCom pe care o aveam pentru a importa in Romania cateva sute, posibil mii, de microcomputere 486 performante, in vederea re-exportarii lor catre regimul lui Saddam in Irak. I-am raspuns unchiului ca eu sunt multumit cu salariul de 3.000 de dolari lunar, si ca nu este o prioritate imbogatirea peste noapte si in orice conditii. Am refuzat deci sa incalcam embargoul CoCom impreuna, motiv pentru care partenerul meu roman a disparut in ziua urmatoare cu actele de constituire cu tot, torpiland deschiderea firmei. Lansarea festiva nu a mai avut loc, iar eu am fost concediat in urma scandalului iscat, ramanand pe drumuri, cu copilul nou-nascut in cosulet si sotia lauza...
Intamplari ca acelea de mai sus ilustreaza cat de dificil era sa lucrezi cu foste instrumente ale securitatii militare sau coordonatori ai comertului exterior al Romaniei. Daca comunistii locali s-ar fi inspirat din exemplul chinezilor, insa, care au reusit in ultimele decenii o colaborare perfecta cu chinezii emigrati, progresul economic al Romaniei ar fi fost mult accelerat. Cu gandul numai la propriile buzunare, cei de acasa au dat constant cinstea pe rusine, dezavantajandu-ne pe termen lung pe noi toti.
In loc de incheiere :
In primavara lui 1987, ideea contrapartidei avansate de mine in negocierile de la Camera de Comert a Romaniei a fost pusa in practica de... Partidul Comunist Maghiar si filiala Apple Computers din Paris. Astfel, proprietarul unei mici firme de soft din Budapesta, insotit de un oficial al partidului comunist, a negociat un asemenea contract (microcalculatoare contra programe soft), care i-a adus milioane de dolari in numai cativa ani si i-a propulsat pe softistii maghiari intr-o pozitie de top in Europa de Vest. Cum a fost posibil ? Inainte de plecarea mea din Romania, in iarna lui '86-'87, imi discutasem dezamagirea cu un profesor de fizica brasovean de origine maghiara, care facea drumuri frecvente la Budapesta.
Primul meu contact cu autoritatile romanesti responsabile de evolutia microelectronicii la noi dateaza din 1986. Pe vremea aceea, indeplineam functia de corporate account manager al firmei ComputerLand din Sydney, cea mai mare retea de vanzari si service de microcalculatoare din lume. In 1985, ComputerLand Australasia, care raspundea de operatiunile corporatiei americane din zona Asia-Pacific, tocmai deschisese o reprezentanta la Beijing. Desi imi mergea foarte bine pe piata Sydney-ului, unde aveam clienti corporate importanti, ca Midland Bank sau American Express, am decis sa rog conducerea corporatiei sa ma sprijine pentru a deschide o filiala similara in Romania.
In anii '80 romanii erau intoxicati cu ideea ca noi, cei plecati in strainatate, suntem ahtiati dupa dolari si ca nu ne mai pasa de soarta celor ramasi acasa – ceea ce nu era, fireste, deloc adevarat. Astfel ca in toamna lui 1986, am primit de la sediul european al ComputerLand, din Luxemburg, scrisoarea de intentie pe care o solicitasem si m-am deplasat impreuna cu o colega de serviciu si sotul acesteia in Romania. Stiind ca regimul Ceausescu renuntase la importuri pentru a plati datoria externa, am venit cu ideea ca in eventualitatea deschiderii unei filiale in Romania, sa acceptam plata in contrapartida. ComputerLand avea nevoie de tot felul de utility programs, destul de simple dar inexistente pe vremea aceea, care puteau fi scrise de softistii romani, apoi cumparate de corporatie si redistribuite in intreaga lume, partea romana urmand a primi numarul de microcalculatoare reprezentand contravaloarea serviciilor prestate.
Dupa cateva tatonari ni s-a spus sa ne prezentam cu scrisoarea de intentie la Camera de Comert a Romaniei, unde am fost primiti de directorul (vezi colonel de securitate) Dragos Diaconescu. Nici n-am apucat bine sa detaliez planul nostru ingenios de furnizare de microcalculatoare contra produse soft, ca am fost scos din meeting pe holul institutiei, unde domnul Diaconescu mi-a propus, nici mai mult nici mai putin, sa ajut partea romana sa importe mini-computere DEC VAX 9000, care erau dorite de toate tarile comuniste, dar nu puteau fi obtinute de catre acestea. La vremea aceea, transferurile de tehnologii inalte catre blocul comunist erau coordonate de CoCom, organizatie condusa de la Paris de un general american de patru stele care trebuia sa autorizeze toate aceste exporturi. Nu mai mentionez faptul ca domnul Diaconescu si-a permis sa ma numeasca 'transfug', si mi-a indicat autoritar sa incerc sa gasesc cai de ocolire a embargoului, cu toate riscurile enorme pe care o asemenea fapta o presupunea pentru libertatea mea personala (avusesem colegi englezi care incalcasera embargoul vanzand VAX-uri rusilor, si care s-au trezit ridicati de pe strada in Italia, judecati si incarcerati de urgenta in Washington pentru incalcarea prevederilor CoCom).
Am parasit Romania dezamagit, insa nu am abandonat ideea furnizarii de microcalculatoare, care lipseau cu desavarsire din tara din cauza puternicii aversiuni prezidentiale. Imediat dupa izbucnirea revolutiei, m-am angajat la producatorul Australian Microbits si am revenit in Romania in 1990 cu oferte de microcalculatoare 386SX si 486 foarte competitive. Pana in 1991, Romania s-a mai aflat pe lista neagra a CoCom, alaturi de Coreea de Nord, Irak, Uniunea Sovietica, samd. Cu toate acestea, am obtinut in prealabil o autorizatie de export de la aceasta temuta institutie si am introdus prima retea LAN de microcalculatoare din Romania, achizitionata de Institutul de Tehnica de Calcul (ITC) Bucuresti. Am vandut doua retele similare, insa de mai mici dimensiuni, uzinei Tractorul si firmei Tunele SA din Brasov. Ani de zile dupa aceea, am discutat cu directorii centrelor de calcul respective, care s-au aratat foarte multumiti de fiabilitatea si performantele computerelor, ce functionau inca, la zece ani dupa livrare.
Cele cateva sute de mii de dolari americani astfel obtinuti m-au ajutat sa il conving pe seful firmei australiene sa deschidem, impreuna cu un partener roman, o firma mixta la Brasov. Aceasta urma sa se ocupe de importul componentelor si asamblarea lor in tara, pentru a reduce si mai mult costul calculatoarelor Microbits. Problema nu era academica : in timp ce noi furnizam echipamente dotate cu procesoare de ultima generatie Intel 486, cu soft si imprimanta incluse, pentru 11.000 de dolari australieni, concurenta noastra pe plan local furniza microcalculatoare aduse din Olanda sau Germania, echipate cu procesoare 386 vechi, la un pret aproape dublu. In acest context l-am cunoscut pe profesorul Toacsa, cu care am incercat initial sa formam firma mixta, fara insa a reusi.
In cele din urma, am gasit un partener in persoana unui inspector de cont al Bancii Romane de Dezvoltare, care pana atunci se ocupase de conturile uzinelor cu productie militara din localitate. Documentele au fost intocmite, am gasit spatiu de birou la hotelul Aro Palace, au fost lansate invitatiile pentru festivitatea de deschidere a firmei. Cu cateva zile inainte de data deschiderii, inspectorasul nostru imi spune ca ar fi bine sa-l vizitam pe “unchiul” sau din Bucuresti. Eram deja in vara lui 1991, la o luna dupa incheierea primului razboi din Golf impotriva lui Saddam Hussein. Unchiul ne-a propus sa ne faca “milionari in valuta” pe amandoi. Tot ce trebuia sa fac era sa ma folosesc de autorizatia CoCom pe care o aveam pentru a importa in Romania cateva sute, posibil mii, de microcomputere 486 performante, in vederea re-exportarii lor catre regimul lui Saddam in Irak. I-am raspuns unchiului ca eu sunt multumit cu salariul de 3.000 de dolari lunar, si ca nu este o prioritate imbogatirea peste noapte si in orice conditii. Am refuzat deci sa incalcam embargoul CoCom impreuna, motiv pentru care partenerul meu roman a disparut in ziua urmatoare cu actele de constituire cu tot, torpiland deschiderea firmei. Lansarea festiva nu a mai avut loc, iar eu am fost concediat in urma scandalului iscat, ramanand pe drumuri, cu copilul nou-nascut in cosulet si sotia lauza...
Intamplari ca acelea de mai sus ilustreaza cat de dificil era sa lucrezi cu foste instrumente ale securitatii militare sau coordonatori ai comertului exterior al Romaniei. Daca comunistii locali s-ar fi inspirat din exemplul chinezilor, insa, care au reusit in ultimele decenii o colaborare perfecta cu chinezii emigrati, progresul economic al Romaniei ar fi fost mult accelerat. Cu gandul numai la propriile buzunare, cei de acasa au dat constant cinstea pe rusine, dezavantajandu-ne pe termen lung pe noi toti.
In loc de incheiere :
In primavara lui 1987, ideea contrapartidei avansate de mine in negocierile de la Camera de Comert a Romaniei a fost pusa in practica de... Partidul Comunist Maghiar si filiala Apple Computers din Paris. Astfel, proprietarul unei mici firme de soft din Budapesta, insotit de un oficial al partidului comunist, a negociat un asemenea contract (microcalculatoare contra programe soft), care i-a adus milioane de dolari in numai cativa ani si i-a propulsat pe softistii maghiari intr-o pozitie de top in Europa de Vest. Cum a fost posibil ? Inainte de plecarea mea din Romania, in iarna lui '86-'87, imi discutasem dezamagirea cu un profesor de fizica brasovean de origine maghiara, care facea drumuri frecvente la Budapesta.
Sunday, October 9, 2011
Romani la mila altor state
In ultima vreme suntem bombardati cu stiri despre criza datoriilor suverane, ce are potentialul sa degenereze intr-o depresiune economica de toata frumusetea, egaland prin amploare pe cea din 1930.
Foarte putini analisti economici romani, ca sa nu mai vorbim de guvernantii zilei, au luat in considerare, insa, implicatiile crizei pentru milioanele de romani care lucreaza in Italia, Spania sau Grecia. Guvernul se autofelicita inca pentru ca prin reducerea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor a diminuat drastic consumul intern. Nici vorba de masuri pentru crearea de locuri de munca sau oportunitati pentru romanii care sunt nevoiti sa se intoarca acasa in urma reducerii la minimum a activitatii in sectorul constructiilor din Spania sau Italia. Desi vreme de un deceniu acestia au ajutat efectiv statul roman sa inregistreze o rata a somajului relativ mica, de 7 – 8 la suta, lucrand in afara tarii, rasplata pentru eforturile lor se lasa inca asteptata. Ar mai trebui mentionat in acest context si faptul ca in ultimii zece ani miliardele de euro trimisi de acestia acasa au contribuit intr-o masura esentiala la echilibrarea balantei de plati a Romaniei si au alimentat un boom al importurilor intre 2004 si 2007 care a facut posibila o crestere economica de peste 6 la suta anual.
Inca din 2009, atrageam atentia guvernantilor actuali asupra situatiei dramatice a romanilor din Spania, in articole publicate in ziare de mare tiraj ca Evenimentul Zilei. In intervalul de timp care s-a scurs de atunci, guvernul nu a binevoit sa elaboreze o strategie de reintegrare profesionala a romanilor nevoiti sa se intoarca in tara. Cu mici exceptii politicianiste din preajma alegerilor din 2008 si 2009, situatia acestori romani a fost lasata de izbeliste, sau mai bine zis in voia lui Dumnezeu. Bani din fonduri europene ar fi existat, proiectele de refacere a infrastructurii ar fi putut fi accelerate si amplificate, iar abilitatile muncitorilor romani care au lucrat pentru firme straine atatia ani ar fi putut fi folosite in interes national. Or, asa cum constatam, clasa noastra politica ramane in continuare mult mai preocupata de umplerea buzunarelor proprii decat de rezolvarea problemelor economice ale tarii si ale cetatenilor ei. Cu toate ca oportunitatile de angajare oferite de tarile mediteraneene au disparut, politicienii se comporta ca si cand nu au nicio responsabilitate fata de cei ramasi fara serviciu inafara tarii. Dimpotriva, presa romaneasca este plina de anunturi care ii invita pe acestia sa caute de lucru in tari din centrul si nordul Europei. Citindu-le, ai senzatia ca guvernantii nostri sunt dispusi sa ii impinga pe romani si in cosmos sa lucreze, singura problema fiind deocamdata numai absenta unor santiere pe Luna sau pe Marte.
Cu toate acestea, guvernantii actuali nu ar fi castigat alegerile din 2008, sau cele prezidentiale din 2009 fara sprijinul electoral obtinut de la romanii care lucreaza (inca) in strainatate.
Intre timp, infrastructura feroviara si rutiera din tara este tot mai paraginita, accidentele feroviare se inmultesc, transportatorii continuand sa plateasca sume exorbitante pentru repararea autovehiculelor care se uzeaza fizic mai repede ca in alte state ale Uniunii. Desi situatia economica a romanilor se agraveaza pe zi ce trece, apropierea alegerilor ii obliga pe guvernanti sa prezinte inca rezultatele masurilor de austeritate in roz. La randul ei, opozitia nu a fost in stare sa propuna strategii alternative care sa scoata tara din punctul mort in care se afla, si sa contribuie la bunastarea generala. Din aceste motive, este de asteptat ca adancirea crizei financiare la nivel european si incetinirea cresterii economice mondiale sa afecteze foarte grav evolutiile economice si sociale din Romania in urmatorii ani.
Foarte putini analisti economici romani, ca sa nu mai vorbim de guvernantii zilei, au luat in considerare, insa, implicatiile crizei pentru milioanele de romani care lucreaza in Italia, Spania sau Grecia. Guvernul se autofelicita inca pentru ca prin reducerea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor a diminuat drastic consumul intern. Nici vorba de masuri pentru crearea de locuri de munca sau oportunitati pentru romanii care sunt nevoiti sa se intoarca acasa in urma reducerii la minimum a activitatii in sectorul constructiilor din Spania sau Italia. Desi vreme de un deceniu acestia au ajutat efectiv statul roman sa inregistreze o rata a somajului relativ mica, de 7 – 8 la suta, lucrand in afara tarii, rasplata pentru eforturile lor se lasa inca asteptata. Ar mai trebui mentionat in acest context si faptul ca in ultimii zece ani miliardele de euro trimisi de acestia acasa au contribuit intr-o masura esentiala la echilibrarea balantei de plati a Romaniei si au alimentat un boom al importurilor intre 2004 si 2007 care a facut posibila o crestere economica de peste 6 la suta anual.
Inca din 2009, atrageam atentia guvernantilor actuali asupra situatiei dramatice a romanilor din Spania, in articole publicate in ziare de mare tiraj ca Evenimentul Zilei. In intervalul de timp care s-a scurs de atunci, guvernul nu a binevoit sa elaboreze o strategie de reintegrare profesionala a romanilor nevoiti sa se intoarca in tara. Cu mici exceptii politicianiste din preajma alegerilor din 2008 si 2009, situatia acestori romani a fost lasata de izbeliste, sau mai bine zis in voia lui Dumnezeu. Bani din fonduri europene ar fi existat, proiectele de refacere a infrastructurii ar fi putut fi accelerate si amplificate, iar abilitatile muncitorilor romani care au lucrat pentru firme straine atatia ani ar fi putut fi folosite in interes national. Or, asa cum constatam, clasa noastra politica ramane in continuare mult mai preocupata de umplerea buzunarelor proprii decat de rezolvarea problemelor economice ale tarii si ale cetatenilor ei. Cu toate ca oportunitatile de angajare oferite de tarile mediteraneene au disparut, politicienii se comporta ca si cand nu au nicio responsabilitate fata de cei ramasi fara serviciu inafara tarii. Dimpotriva, presa romaneasca este plina de anunturi care ii invita pe acestia sa caute de lucru in tari din centrul si nordul Europei. Citindu-le, ai senzatia ca guvernantii nostri sunt dispusi sa ii impinga pe romani si in cosmos sa lucreze, singura problema fiind deocamdata numai absenta unor santiere pe Luna sau pe Marte.
Cu toate acestea, guvernantii actuali nu ar fi castigat alegerile din 2008, sau cele prezidentiale din 2009 fara sprijinul electoral obtinut de la romanii care lucreaza (inca) in strainatate.
Intre timp, infrastructura feroviara si rutiera din tara este tot mai paraginita, accidentele feroviare se inmultesc, transportatorii continuand sa plateasca sume exorbitante pentru repararea autovehiculelor care se uzeaza fizic mai repede ca in alte state ale Uniunii. Desi situatia economica a romanilor se agraveaza pe zi ce trece, apropierea alegerilor ii obliga pe guvernanti sa prezinte inca rezultatele masurilor de austeritate in roz. La randul ei, opozitia nu a fost in stare sa propuna strategii alternative care sa scoata tara din punctul mort in care se afla, si sa contribuie la bunastarea generala. Din aceste motive, este de asteptat ca adancirea crizei financiare la nivel european si incetinirea cresterii economice mondiale sa afecteze foarte grav evolutiile economice si sociale din Romania in urmatorii ani.
Subscribe to:
Posts (Atom)