GERMANIA SI VOCATIA SINUCIDERII COLECTIVE

F.Pantazi, 2007- Colegiul Titulescu Bv

Inainte de discuta opiniile lui Emannuel Todd privitoare la germani cred ca este cazul sa prezint succinct realizarile de pana acum ale acestui istoric, sociolog si demograf francez.

In 1976, la numai 26 de ani, acesta a prevazut intr-un studiu implozia Uniunii Sovietice, aflata pe atunci la apogeul puterii sale. Todd recidiveaza in 2001, cand publica o carte anuntand apusul hegemoniei americane si aparitia unei lumi multi-polare . ...Etichetat imediat drept anti-American - se putea altfel ? - Todd a scris, din nou, cartea tot in perioada de apogeu a hegemoniei globale americane.

In interviul acordat recent ziarului belgian " Le Soir", Todd sustine ca " Europa este controlata de Germania si de satelitii ei baltici,polonezi, etc" ( la etc intra si Romania, nota mea). Pentru Todd, criza greaca ilustreaza diferentele care exista in Europa intre statele nordice si cele din sud, care sunt " la fel de vechi ca Europa insasi".

Pentru Todd, statele sudului sunt "influentate de universalitatea romana", care este instinctiv de partea unei Europe rezonabile, adica o Europa in care sensibilitatea nu este autoritara sau masochista, care a inteles ca planurile de austeritate sunt auto-destructive, sinucigase".

El face referire apoi la o situatie nelinistitoare : " Europa este continentul care, in secolul XX, intr-o maniera ciclica, se sinucide sub conducerea germanilor. A fost mai intai razboiul din 1914, apoi cel de-al doilea razboi mondial. Suntem pe cale sa asistam la cea de-a treia distrugere a Europei, si din nou sub conducerea Germaniei" . Subscriu.

UNDE S-AU DUS BANII GERMANILOR ?

Stati linistiti , nu i-au cheltuit cu grecii, ci cu proprii lor bancheri, considerati de experti drept printre cei mai corupti si mai incompetent din lume.

Un articol din New York Times din 2013 descrie in detaliu un sistem bancar german macinat de coruptie, imprumuturi neperformante, de pierderi uriase si afectat de un management bancar incompetent. Desi economia germana este data drept model in UE, bancile germane sunt printre codasele continentului.

Bancile germane au investit in toate afacerile proaste din ultimele decenii, fiind nevoie dupa criza financiara din 2008 si pana in 2012 de o injectie de fonduri de la stat de 646 de MILIARDE de euro, fata de numai $ 428 de miliarde cheltuiti cu salvarea bancilor de SUA in aceeasi perioada.

Cu toate acestea, bancile germane - in special cele mai slabe, banci locale apartinand municipalitatilor sau landurilor - intarzie sa se reformeze. Adevaratul scandal financiar din UE este deci cel al starii precare a sistemului bancar german, pe langa care problemele Greciei sau Irlandei sunt de importanta mai mica :

http://www.nytimes.com/…/in-germany-little-appetite-to-chan…&

"O EROARE ISTORICA" SI CONSECINTELE SALE

Dupa cunostinta mea, sunt singurul roman care a fost implicat ca observator  in complexul proces de adoptare si introducere al monedei euro.

Pe 23 si 24 ianuarie 1997, deci acum 18 ani, am dat curs unei invitatii la o conferinta cu bancheri si oameni de afaceri din UE ,SUA, Rusia si Japonia pe tema apropiatei introduceri a monedei unice, organizata la Londra de International Business Conferences. (IBC)

Participarea la conferinta nu s-a redus la simpla mea prezenta fizica la dezbateri, ci am inmanat celor prezenti o asa-numita "position paper", intitulata " Uniunea monetara europeana din perspectiva unui om de afaceri roman" , in care am criticat fara menajamente adoptarea celebrului de acum prag de stabilitate de 3%, devenit in ultimii ani "regula de aur" , inscrisa la presiunile Germaniei in chiar constitutiile unor tari membre UE.

Sa plafonezi deficitele bugetare la 3% indiferent de evolutiile din economia reala, de crize sau absenta cresterii economice mi s-a parut a fi calcaiul lui Achile al noii monede. Evolutiile ulterioare, mai ales recesiunea care a urmat crizei financiare din 2008, mi-au adeverit pe deplin intuitia avuta in 1997. Cresterea numarului de someri - care presupune sporirea cheltuielilor sociale - au facut imposibila respectarea acestui "prag de stabilitate", el fiind depasit in ultimii ani pana si de state ca Germania sau Franta, exact cum avertizasem in materialul prezentat la conferinta cu pricina.

De atunci incoace, existenta acestui prag inflexibil si chiar periculos - economiile UE sunt inca departe de a recupera pierderile economice si ritmul de crestere avut inaintea crizei din 2008 - a fost denuntata  cu regularitate de majoritatea marilor economisti vestici . Nu mai departe de saptamana trecuta, celebrul Thomas Piketty a calificat intr-un interviu din Liberation adoptarea acestui prag drept "o eroare istorica" .

Inca un amanunt picant. La pranzul din pauza conferintei am fost asezat la aceiasi masa cu bancheri rusi (veniti ca si mine pe post de observatori) si italieni. Am comentat cu acea ocazie ca introducerea monedei euro intr-o tara ca Italia ar reprezenta un mare risc, cunoscute fiind practicile nu prea ortodoxe ale bancherilor insarcinati cu gestiunea emisiunii si vanzarii de titluri de stat italiene. Nici prin cap nu mi-a trecut insa nici atunci, nici mai tarziu , ca si Grecia va deveni membra a clubului euro. Din pacate vesticii nu iau in seama decat opiniile colegilor lor din vest, si consecintele le simtim acum cu totii..

SECURITATE vs. PROSPERITATE

Tocmai a fost votata strategia nationala de securitate - constata Ion Spanu in articolul din Cotidianul -pentru o Romanie in agonie, unde venitul mediu de 1000 de lei pe luna este insuficient, natalitatea scade si cei mai activi dintre cetatenii tarii contribuie la prosperitatea unor state vecine, nu a celei de bastina.

Fara a incerca sa acuz pe nimeni de situatia actuala a romanilor, cred ca a venit timpul sa ne gandim cu totii si cu toata seriozitatea care sunt sansele viitoare reale de existenta ale Romaniei. Luand in considerare situatia grea in care se zbat de doua decenii majoritatea romanilor, cred ca un asemenea demers intelectual este mai mult decat oportun.

Statele apar si dispar din istorie in permanenta. Este suficient sa ne intoarcem in timp cu un secol , pe cand Polonia, Cehoslovacia sau Yugoslavia nu existau inca si sa comparam harta Europei de atunci cu cea de astazi, spre exemplu. Nici o "strategie nationala de securitate", asadar, indiferent cine ne-o impune si de ce, nu poate in realitate garanta per se supravietuirea natiunii romane. Iluzia ca tancurile americane ( sau sovietice ) sau mai stiu eu ce scut antiracheta ne pot proteja este doar atat : o iluzie periculoasa si neproductiva.

Pusa in termenii teoriei realiste a relatiilor internationale,optiunile pe care le avem si noi romanii sunt doua : mai multa prosperitate economica sau mai multa securitate. Specialistii realisti sustin ca in conditiile existentei ( reale sau imaginare ) a unor amenintari externe, statele aleg aproape intodeauna sa cheltuiasca resurse pentru mai multa securitate, in dauna prosperitatii. Cu toate acestea, principalele puteri economice al UE - Germania, Franta sau Anglia -prefera sa pastreze cheltuielile militare la 1.5 % din PIB, deci opteaza pentru salvgardarea prosperitatii atise in ultimii 50 de ani. Noi si polonezii suntem asadar mai fraieri, adica preferam sa facem foame si sa stam cu soselele ,scolile si spitalele in paragina, sa cheltuim 2% din PIB cu armata, doar-doar ne vom simti mai in siguranta ...

Exemplul oferit in acest sens de Turcia este edificator. Pana in anul 2002, militarii controlau evolutiile politice din Turcia si rasturnau guverne alese democratic. Statul cheltuia atunci cu armata - a doua ca marime din NATO dupa SUA - 3.5% din PIB, un procent mai important decat pentru educatie. Incepand cu 2002 si pana in prezent, noul guvern AKP a alocat numai 1.80% din PIB armatei, sumele economisite fiind investite in educatie, protectia sociala a turcilor saraci, constructia de noi spitale sau pentru extinderea sistemului universal de asigurari medicale. Astfel, 2004 a fost primul an in care cheltuielile Turciei cu educatia le-au depasit pe cele militare. Mai putine tancuri, avioane sau baraci asadar,si mai multe spitale si scoli pentru populatie.

Romanii au nevoie - mai mult decat alte natiuni ale UE - de o infrastructura rutiera si feroviara moderna, de locuri de munca bine remunerate ACASA, de politici sociale si un sistem de educatie performante. Absenta prelungita a acestora nu poate fi compensata cu tunuri, tancuri sau cu avioane de vanatoare, dar poate conduce la disparitia in doua-trei generatii a statului nostru de pe harta Europei :

Secolul XXI sau secolul XIX bis ?

Intr-un recent interviu acordat ziarului Liberation, Thomas Piketty califica adoptarea de catre parlamentele UE a pragului de 3% pentru deficitele bugetare drept " o eroare istorica".

Sprijinindu-se pe exemplele oferite de istoria economiei, Piketty constata ca exista doua cai de reducerea datoriei publice, una lenta, alta rapida.

Metoda "lenta" a fost folosita in secolul XIX de Marea Britanie, care ramasese in urma razboaielor napoleoniene cu o datorile publica de 200% din PIB. Guverne succesive au stins datoria din excedente bugetare dupa un secol, in conditii de inflatie zero, sustinand o clasa intreaga de rentieri care imprumutasera statul cu sumele necesare purtarii razboaielor. In timpul celor 100 de ani necesari platii datoriei, guverne britanice succesive au alocat sume mult mai importante pentru plata datoriilor si dobanzilor decat pentru educatia englezilor ...

Metoda "rapida" a fost aplicata de Anglia, Germania sau Franta - care aveau toate datorii publice ce depaseau 200% din PIB - dupa cel de-al doilea razboi mondial. Datoriile imense nu au fost platite niciodata, au fost micsorate de inflatie si de o politica de anulare a acestora, ceea ce a permis reconstructia din anii 50 si 60 si puternica crestere economica a majoritatii economiilor europene intre 1945 si 1975. La asemenea solutie se gandesc guvernantii greci in prezent, care au insa ca parteneri de negocieri politicieni conservatori, care vor sa impuna Greciei solutii de secolul XIX .

Altfel spus, conservatorii europeni, mai ales cei englezi si germani, doresc sa faca din secolul XXI un secol XIX bis, prin : reducerea drastica a cheltuielilor bugetare, surplusuri bugetare, desfiintarea statului social, mizerie salariala, aservirea partidelor social-democrate si torpilarea activitatii sindicatelor, devenite neputincioase.

Astfel, Germania a inregistrat anul trecut un surplus bugetar de cateva miliarde, cu toate ca infrastructura tarii este intr-o stare avansata de degradare. Dupa recenta victorie conservatoare in alegerile din Anglia, ministrul de finante George Osborne a anuntat, nici mai mult nici mai putin, ca va introduce in parlament spre aprobare o lege care va OBLIGA guvernul britanic sa genereze surplusuri bugetare, deficitele devenind ilegale !. Lipseste numai razboiul, dar se pare ca pregatirile pentru acesta sunt in curs in estul continentului :

Articolul din Liberation

http://www.liberation.fr/economie/2015/06/07/thomas-piketty-on-a-besoin-de-reformes-fiscales-et-sociales-de-fond-pas-de-cette-improvisation-perma_1324837