"O EROARE ISTORICA" SI CONSECINTELE SALE

Dupa cunostinta mea, sunt singurul roman care a fost implicat ca observator  in complexul proces de adoptare si introducere al monedei euro.

Pe 23 si 24 ianuarie 1997, deci acum 18 ani, am dat curs unei invitatii la o conferinta cu bancheri si oameni de afaceri din UE ,SUA, Rusia si Japonia pe tema apropiatei introduceri a monedei unice, organizata la Londra de International Business Conferences. (IBC)

Participarea la conferinta nu s-a redus la simpla mea prezenta fizica la dezbateri, ci am inmanat celor prezenti o asa-numita "position paper", intitulata " Uniunea monetara europeana din perspectiva unui om de afaceri roman" , in care am criticat fara menajamente adoptarea celebrului de acum prag de stabilitate de 3%, devenit in ultimii ani "regula de aur" , inscrisa la presiunile Germaniei in chiar constitutiile unor tari membre UE.

Sa plafonezi deficitele bugetare la 3% indiferent de evolutiile din economia reala, de crize sau absenta cresterii economice mi s-a parut a fi calcaiul lui Achile al noii monede. Evolutiile ulterioare, mai ales recesiunea care a urmat crizei financiare din 2008, mi-au adeverit pe deplin intuitia avuta in 1997. Cresterea numarului de someri - care presupune sporirea cheltuielilor sociale - au facut imposibila respectarea acestui "prag de stabilitate", el fiind depasit in ultimii ani pana si de state ca Germania sau Franta, exact cum avertizasem in materialul prezentat la conferinta cu pricina.

De atunci incoace, existenta acestui prag inflexibil si chiar periculos - economiile UE sunt inca departe de a recupera pierderile economice si ritmul de crestere avut inaintea crizei din 2008 - a fost denuntata  cu regularitate de majoritatea marilor economisti vestici . Nu mai departe de saptamana trecuta, celebrul Thomas Piketty a calificat intr-un interviu din Liberation adoptarea acestui prag drept "o eroare istorica" .

Inca un amanunt picant. La pranzul din pauza conferintei am fost asezat la aceiasi masa cu bancheri rusi (veniti ca si mine pe post de observatori) si italieni. Am comentat cu acea ocazie ca introducerea monedei euro intr-o tara ca Italia ar reprezenta un mare risc, cunoscute fiind practicile nu prea ortodoxe ale bancherilor insarcinati cu gestiunea emisiunii si vanzarii de titluri de stat italiene. Nici prin cap nu mi-a trecut insa nici atunci, nici mai tarziu , ca si Grecia va deveni membra a clubului euro. Din pacate vesticii nu iau in seama decat opiniile colegilor lor din vest, si consecintele le simtim acum cu totii..

SECURITATE vs. PROSPERITATE

Tocmai a fost votata strategia nationala de securitate - constata Ion Spanu in articolul din Cotidianul -pentru o Romanie in agonie, unde venitul mediu de 1000 de lei pe luna este insuficient, natalitatea scade si cei mai activi dintre cetatenii tarii contribuie la prosperitatea unor state vecine, nu a celei de bastina.

Fara a incerca sa acuz pe nimeni de situatia actuala a romanilor, cred ca a venit timpul sa ne gandim cu totii si cu toata seriozitatea care sunt sansele viitoare reale de existenta ale Romaniei. Luand in considerare situatia grea in care se zbat de doua decenii majoritatea romanilor, cred ca un asemenea demers intelectual este mai mult decat oportun.

Statele apar si dispar din istorie in permanenta. Este suficient sa ne intoarcem in timp cu un secol , pe cand Polonia, Cehoslovacia sau Yugoslavia nu existau inca si sa comparam harta Europei de atunci cu cea de astazi, spre exemplu. Nici o "strategie nationala de securitate", asadar, indiferent cine ne-o impune si de ce, nu poate in realitate garanta per se supravietuirea natiunii romane. Iluzia ca tancurile americane ( sau sovietice ) sau mai stiu eu ce scut antiracheta ne pot proteja este doar atat : o iluzie periculoasa si neproductiva.

Pusa in termenii teoriei realiste a relatiilor internationale,optiunile pe care le avem si noi romanii sunt doua : mai multa prosperitate economica sau mai multa securitate. Specialistii realisti sustin ca in conditiile existentei ( reale sau imaginare ) a unor amenintari externe, statele aleg aproape intodeauna sa cheltuiasca resurse pentru mai multa securitate, in dauna prosperitatii. Cu toate acestea, principalele puteri economice al UE - Germania, Franta sau Anglia -prefera sa pastreze cheltuielile militare la 1.5 % din PIB, deci opteaza pentru salvgardarea prosperitatii atise in ultimii 50 de ani. Noi si polonezii suntem asadar mai fraieri, adica preferam sa facem foame si sa stam cu soselele ,scolile si spitalele in paragina, sa cheltuim 2% din PIB cu armata, doar-doar ne vom simti mai in siguranta ...

Exemplul oferit in acest sens de Turcia este edificator. Pana in anul 2002, militarii controlau evolutiile politice din Turcia si rasturnau guverne alese democratic. Statul cheltuia atunci cu armata - a doua ca marime din NATO dupa SUA - 3.5% din PIB, un procent mai important decat pentru educatie. Incepand cu 2002 si pana in prezent, noul guvern AKP a alocat numai 1.80% din PIB armatei, sumele economisite fiind investite in educatie, protectia sociala a turcilor saraci, constructia de noi spitale sau pentru extinderea sistemului universal de asigurari medicale. Astfel, 2004 a fost primul an in care cheltuielile Turciei cu educatia le-au depasit pe cele militare. Mai putine tancuri, avioane sau baraci asadar,si mai multe spitale si scoli pentru populatie.

Romanii au nevoie - mai mult decat alte natiuni ale UE - de o infrastructura rutiera si feroviara moderna, de locuri de munca bine remunerate ACASA, de politici sociale si un sistem de educatie performante. Absenta prelungita a acestora nu poate fi compensata cu tunuri, tancuri sau cu avioane de vanatoare, dar poate conduce la disparitia in doua-trei generatii a statului nostru de pe harta Europei :

Secolul XXI sau secolul XIX bis ?

Intr-un recent interviu acordat ziarului Liberation, Thomas Piketty califica adoptarea de catre parlamentele UE a pragului de 3% pentru deficitele bugetare drept " o eroare istorica".

Sprijinindu-se pe exemplele oferite de istoria economiei, Piketty constata ca exista doua cai de reducerea datoriei publice, una lenta, alta rapida.

Metoda "lenta" a fost folosita in secolul XIX de Marea Britanie, care ramasese in urma razboaielor napoleoniene cu o datorile publica de 200% din PIB. Guverne succesive au stins datoria din excedente bugetare dupa un secol, in conditii de inflatie zero, sustinand o clasa intreaga de rentieri care imprumutasera statul cu sumele necesare purtarii razboaielor. In timpul celor 100 de ani necesari platii datoriei, guverne britanice succesive au alocat sume mult mai importante pentru plata datoriilor si dobanzilor decat pentru educatia englezilor ...

Metoda "rapida" a fost aplicata de Anglia, Germania sau Franta - care aveau toate datorii publice ce depaseau 200% din PIB - dupa cel de-al doilea razboi mondial. Datoriile imense nu au fost platite niciodata, au fost micsorate de inflatie si de o politica de anulare a acestora, ceea ce a permis reconstructia din anii 50 si 60 si puternica crestere economica a majoritatii economiilor europene intre 1945 si 1975. La asemenea solutie se gandesc guvernantii greci in prezent, care au insa ca parteneri de negocieri politicieni conservatori, care vor sa impuna Greciei solutii de secolul XIX .

Altfel spus, conservatorii europeni, mai ales cei englezi si germani, doresc sa faca din secolul XXI un secol XIX bis, prin : reducerea drastica a cheltuielilor bugetare, surplusuri bugetare, desfiintarea statului social, mizerie salariala, aservirea partidelor social-democrate si torpilarea activitatii sindicatelor, devenite neputincioase.

Astfel, Germania a inregistrat anul trecut un surplus bugetar de cateva miliarde, cu toate ca infrastructura tarii este intr-o stare avansata de degradare. Dupa recenta victorie conservatoare in alegerile din Anglia, ministrul de finante George Osborne a anuntat, nici mai mult nici mai putin, ca va introduce in parlament spre aprobare o lege care va OBLIGA guvernul britanic sa genereze surplusuri bugetare, deficitele devenind ilegale !. Lipseste numai razboiul, dar se pare ca pregatirile pentru acesta sunt in curs in estul continentului :

Articolul din Liberation

http://www.liberation.fr/economie/2015/06/07/thomas-piketty-on-a-besoin-de-reformes-fiscales-et-sociales-de-fond-pas-de-cette-improvisation-perma_1324837

CINE APARA CONSTITUTIA ROMANIEI ?

Cine apara constitutia Romaniei ? Presedintele tarii ? Haida de ! De la Iliescu pana la Iohannis, toti presedintii post-decembristi au subminat-o intr-un fel sau altul. OK, constitutia poate fi criticata sau amendata, dar pana nu este schimbata cu alta, aceasta trebuie respectata.

Atunci poate parlamentul ? Nici macar, deoarece si acesta a incercat sa il demita pe presedintele Basescu in 2007 si 2012, fortand prevederile constitutionale privind modalitatile de suspendare.

In fine, poate justitia ar putea juca un asemenea rol protector. Din pacate, prin deciziile luate in ultimii ani, una mai nefasta ca alta - adica dupa cum a suflat vantul politic - atat Curtea Constitutionala dar mai ales ICCJ sau DNA au subrezit la randul lor respectul cetatenilor si actorilor politici pentru legea fundamentala a tarii.

Dar SRI ? Pentru ca tot au ales romanii anul trecut un presedinte pe placul germanilor; cred ca este necesar sa amintesc ca Germania dispune de o institutie specializata pentru asa ceva, Oficiul pentru Protectia Constitutiei. Or la noi SRI a participat activ la loviturile de stat, reusite sau nu, de la mineriada din 1991 pana la actiunea DNA impotriva lui Ponta de saptamana trecuta. Iata cum prezinta situatia actuala in Evenimentul Zilei editorialistul Mirel Curea :

" (...) pentru această lovitură tactică, principalul serviciu de informații interne al țării s-a ferit ca dracu de tămâie să-și mai lase iscălitura pe comunicatul DNA, prin care s-a declanșat tărășenia: „În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”, de unde, înainte vreme, făceau gât dacă nu erau menționați. Șefii serviciului au știut de ce fac asta: una este să apari cu sprijin de specialitate, de tip „miliția economică”, alta este să apari complice cu semnătură la o răsturnare de guvern și la o imediată schimbare de majoritate parlamentară!

Că lucrurile stau așa, că SRI se ocupă cu acțiuni ilegale împotriva instituțiilor statului și a reprezentanților lor, în vederea influențării și deturnării deciziilor acestora sau chiar a eliminării lor, sunt chestiuni deasupra oricăror îndoieli. Ne-a spus-o foarte clar, în repetate rânduri, fostul președinte Băsescu. Mai recent, într-un interviu, ne-a spus-o și Daniel Morar, judecător al Curții Constituționale, totodată fost şef al DNA, arătând cu degetul fără niciun fel de echivoc: când din partea SRI au apărut ameninţări directe la Curtea Constituţională sau ameninţări prin articole de presă, atunci deja s-a depăşit un cadru legal. Ar fi ridicol să-și imagineze cineva că cei doi nu știu ce vorbesc, când se referă la ceva ce ei înșiși au construit, ceva de care ei înșiși au beneficiat.".

Raspunsul la intrebarea mea este deci ca NIMENI, nicio institutie a statului, nici macar SRI, nu si-au facut un punct de onoare din protectia constitutiei tarii, ci au contribuit dupa posibilitati la subminarea prevederilor acesteia. Nu ar fi oare timpul ca acest subiect sa fie dezbatut in cadrul CSAT ? Bineinteles ca ar fi, insa asa ceva nu se va intampla prea curand in Romania ...

CEAUSESCU SI MICROCALCULATOARELE

Se stie in general in Romania ca Ceausescu a avut o puternica aversiune impotriva microcalculatoarelor, care puteau fi folosite - credea el - pentru a-i submina regimul.

Ceea ce nu se stie insa este ca au existat romani in afara ca mine, care au incercat sa introduca microcalculatoare in Romania din momentul aparitiei acestora pe piata, adica la timp. Norocul facea ca tocmai absolvisem un curs de sase luni in tehnologia programarii in Sydney in 1985 si fusesem recrutat ca consultant de vanzari si marketing de ComputerLand, cea mai mare retea de distributie de microcalculatoare din lume la ora respectiva.

Desi ComputerLand era organizata pe principiul francizei, corporatia-mama ComputerLand Australasia reusise sa negocieze cu comunistii chinezi - carora nu le era frica de microcalculatoare ! - deschiderea unei reprezentante in Beijing inca din 1985.

Cunoscand talentul romanilor pentru programare dar si restrictiile impuse la importuri de Ceausescu , am propus conducerii corporatiei sa incerce deschiderea unei sucursale corporate ( deci proprietatea directa a firmei-mama, nu franciza) si la Bucuresti, dupa modelul din China. Pentru plata eventualelor microcalculatoare achizitionate de guvernul roman, ComputerLand ar fi urmat sa accepte ca plata produsele soft ale programatorilor romani facute la comanda ; contrapartida deci, nu valuta forte.

Propunerea mea a parut destul de interesanta conducerii corporatiei din Australia, care avea o groaza de mari clienti cu probleme soft de compatibilitate intre programe si ar fi fost dispusi sa plateasca programatori externi pentru rezolvarea lor. Am descoperit deci o nisa marketing in care intentionam sa ii bag pe programatorii nostri, inca din copilaria industriei.

Am primit de la conducerea corporatiei din Australia sfatul sa cer o scrisoare de intentie de la sediul pe Europa al corporatiei, care se afla in Luxembourg. Asa se face ca in toamna lui 1986 mi-am parasit serviciul bine platit si confortabil din Sydney si m-am imbarcat pentru Europa impreuna cu un prieten englez, sotul unei colege de birou, al carui frate era milionar in Anglia si care parea dispus sa finanteze asa ceva in Romania.

Americanii din Luxembourg nu m-au placut, miroseau a CIA de la o posta. La insistentele noastre, ne-au dat totusi o scrisoare de intentie din partea corporatiei catre Camera de Comert a Romaniei, al carei text l-am conceput eu in intregime si directorul pe Europa al ComputerLand l-a semnat ( o copie a scrisorii trebuie ca exista prin arhivele securitatii, mai ales ca cel cu care am incercat sa negociez acolo, Dragos Diaconescu, era de fapt colonel de securitate).

Am ajuns in Romania cu trenul, care a fost oprit timp de o ora la granita din cauza mea, fiind nevoie de acceptul Bucurestiului (desi viza de intrare o luasem la plecare de la consulatul roman din Sydney ! ) Am ajuns la Brasov, mi-am revazut parintii, i-am instalat pe colega mea si sotul ei englez la un hotel din Poiana si a treia sau a patra zi ne-am prezentat impreuna la Camera de Comert cu scrisoarea de intentie.

Dragos Diaconescu nici nu a vrut sa auda de schema mea sau de importuri de microcalculatoare, oficialii din comertul exterior erau presati de Ceausescu sa scoata valuta din piatra seaca . Diaconescu ar fi vrut in schimb sa import pentru ei minicomputere DEC VAX, pe care sa le revanda sovieticilor la suprapret ... L-am refuzat cat se poate de politicos, amintindu-i de interdictia CoCom privind exportul unor asemenea echipamente catre statele din blocul sovietic. El s-a enervat numindu-ma transfug nenorocit (adica plecat in strainatate fara ajutorul sau acceptul securitatii, in jargonul breslei lor émoticône smile ) si uite-asa s-a pierdut o excelenta oportunitate de afaceri pentru softistii romani !

M-am intors trist la Brasov, englezul s-a reintors in Australia iar eu am ramas sa fac revelionul cu parintii ( ultimul meu revelion cu ai mei, care s-au stins unul dupa altul in 1987 si 1988). Am apucat insa sa-i descriu in amanunt propunerea cu care venisem in tara unui amic brasovean , profesor de fizica, care vizita ca orice bun etnic maghiar frecvent Budapesta si care a dat cu siguranta aceste informatii serviciilor maghiare la o luna-doua dupa plecarea mea.

Cert este faptul ca responsabilii comunisti maghiari au stiut sa profite de asemenea pleasca. Acestia au selectat un softist de-al lor care avea o mica firma ( maghiarii aveau deja dreptul sa infiinteze mici firme), un secretar de partid l-a insotit in 1987 la Paris, unde firma sa a semnat un contract de prestari servicii soft cu Apple, din care stimabilul a castigat milioane de dolari in anii urmatori. Cand am citit stirea in revista noastra de profil, mi-am recunoscut imediat schema, era identica cu cea propusa de mine romanilor cu un an inainte...

Franciza ComputerLand a ajuns dupa revolutie din pacate pe mana ginerilor lui Dinca , Popoviciu si Badea ; se pare ca cei doi, avand fiecare nevestele care au lucrat cu gradul de capitan in contraspionajul romanesc al lui Ceausescu, au fost mai de incredere pentru agentii CIA decat un civil ca mine, calificat in programare la un institut american din Australia si consultant al corporatiei lor Computerland din Sydney émoticône smile